Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Scrisoare deschisă către primarul Alexandru Stoica

Ionașcu se întoarce din moarte clinică

Scrisoare deschisă către primarul Alexandru Stoica

La o săptămînă de la mediatizarea paginii «anti-Ionașcu», acesta revine în spațiul public (adică pe Facebook) cu o scrisoare deschisă pentru primarul Alexandru Stoica. Bine argumentată, scrisoarea confirmă încă o dată zvonurile privind dorința lui Gabi Ionașcu de a găsi un partid care să-l propulseze din nou în lupta pentru fotoliul de primar al Sloboziei în următorul mandat. La cît de mare e grădina lui Dumnezeu, ar fi de mirare ca acest lucru să nu se întîmple.

Bugetul lui Ionașcu vs bugetul lui Stoica
Scrisoarea deschisă publicată de Gabi Ionașcu pe Facebook pendulează între umor involuntar și realitate amară. Deși tendința spre narcisism a fostului primar este evidentă, am ales să publicăm cîteva dintre cele mai interesante pasaje ale acesteia, convinși fiind că cei interesați vor distinge cu ușurință adevărul de minciună. Doar știm toți de ce sîntem în aceeași groapă, nu-i așa? «D-le Stoica, așa cum știți, v-am apelat pe telefonul de serviciu în data de 10.02.2015, ora 10:30, dar mi-ați respins apelul. Am dat telefon la secretara dvs Costea Filofteia, și am rugat să vă spună că doresc să vă vorbesc. Nu s-a întîmplat acest lucru. Subiectul întîlnirii era unul de interes public, bugetul municipiului, pe care îl voi relata în continuare, neavînd alt mijloc de comunicare cu dvs. Am lecturat proiectul de buget pentru anul 2015 și am rămas total dezamăgit, mai ales că este al treilea an al mandatului dvs și credeam că aveți expertiza și competența necesară fundamentării corespunzătoare. Iată ce am constatat: Veniturile bugetare „fără precedent“ așa cum ați afirmat public, sînt completate de la bugetul de stat și fonduri externe în proporție de 46% pentru finanțarea unor proiecte din care niciunul nu vă aparține. Sînt promovate pînă în anul 2012! Mai mult, 52% din sume le alocați unui singur proiect-parcarea din fața CJI și Piața Revoluției, adică cca 403 miliarde lei ROL, celelate proiecte avînd alocate sume derizorii. Concluzia este că în ciuda creșterii masei de impozitare și a cuantumului impozitelor, nu au crescut veniturile proprii în mod spectaculos astfel să justifice lauda pe care vă o faceți! (...) Vă întreb public, nivelul de încasare impozitelor și taxelor la mijloacele de transport ale persoanelor fizice a scăzut sau a crescut, fiindcă este de notorietate cazul din anul precedent cu furtul ștampilei cu care se semnau în fals certificate fiscale pentru „cămătarii“ de autoturisme?».

Responsabilitate pasată dintr-o ogradă în alta
În mod surprinzător, Gabi Ionașcu nu se ferește să abordeze în scrisoarea sa și subiecte fierbinți, precum «apa slobozenilor». Evident, nici în această privință, vina nu îi aparține: «Referitor la calitatea apei, am sesizat că ați promovat ceva, un proiect prost, în opinia mea! Domnule Stoica, reabilitarea conductelor, cu progresul tehnic actual, se face fără distrugerea străzilor! Am văzut un proiect foarte prost ca soluție tehnică și care se referă la reabilitarea conductelor din metal pentru echilibrare și aducțiune. Lucrările se realizează prin distrugerea străzilor și trotuarelor. Nu vă doare sufletul? Pe mine da, mă doare sufletul, fiindcă orașul vi l-ați luat cu peste 65% din străzi modernizate! În concluzie, vă sfătuiesc să anulați anunțul de licitație, să refaceți studiul de fezabilitate, să prevedeți banii necesari întregului proiect și să utilizați metode moderne de reabilitare fără distrugerea infrastructurii rutiere. Fiindcă dvs și echipa nu aveți calificare, competență și expertiză. Așa cum președintele dvs, Ciupercă Silvian, vă lăuda prin campanii, vă ofer cîteva soluții... (n.red.: soluțiile oferite de Gabi Ionașcu constau în cîteva link-uri unde se poate vedea cum funcționează celebra tehnică «tub în tub» promovată în perioada mandatului său). Arătați și consilierilor locali, poate pînă să ridice mîna pentru votarea bugetului se mai gîndesc! Păcat să stricați ce alții au muncit să le facă!». Scrisoarea este, evident, mult mai lungă și abordează și alte subiecte sensibile ale administrației Stoica. Din lipsă de spațiu ne vom opri aici, menționînd că ea poate fi citită integral pe pagina oficială de Facebook a lui Gabi Ionașcu. Vă dorim să aveți răbdare, tutun și... milă creștinească pentru un om care nu poate accepta că timpul său a apus, indiferent cînd de pertinente i-ar putea fi opiniile...

Ionașcu se visează primar Preocuparea lui Gabi Ionașcu pentru bugetele moșite de către administrația Stoica nu este nouă. În fiecare an, pe pagina sa de Facebook, acesta critică «constructiv» derapajele actualei administrații și îl acuză public pe primarul Alexandru Stoica de «incompetență, amatorism și rea-voință». Voci autorizate din anturajul lui Gabi Ionașcu susțin că preocupările sale depășesc sfera interesului public. Concret, Gabi Ionașcu visează cu ochii deschiși să reintre în cursa pentru fotoliul de primar al municipiului Slobozia. Contactat telefonic, acesta nu și-a confirmat public intenția. Dar nici nu a negat-o. Și, dacă ținem cont de declarațiile sale virtuale, nici nu mai e nevoie de o astfel de confirmare: «D-le Stoica, sînt mai multe bube în buget, aș fi vrut să vă sfătuiesc pentru a vă feri de percepția de derizoriu, neștiință și amatorism. Să înțeleg că Ciupercă Silvian, președintele dvs, atunci cînd vă recomanda alegătorilor ca fiind „cinstit și competent“ și că aveți o echipă cu „expertiză“ în spate, a mințit? Sper că, totuși, veți lua act de cele cîteva observații, pînă la ședința de consiliu local de mîine seară, veți medita și veți încerca să îndreptați „strîmbătățile“ bugetului sau să cereți amînarea votului pînă ce veți prezenta un buget corespunzător așteptărilor slobozenilor, fiindcă ei și-au făcut datoria, crezîndu-vă pe cuvînt și v-au votat ca primar. Cu respect pentru slobozenii pe care i-am slujit cum am putut mai bine! Ing. Ionașcu Gabi».

3 Martie 2015, 16:20 (18499 vizualizări - 16 comentarii)

Citiți și:
PSD Ialomița repetă istoria la Slobozia
«Administrația Stoica nu este calificată pentru a conduce Slobozia!»
Audit judiciar de 80 mii de lei pentru «apa lui Ionașcu»
Slobozia: Scrisoarea agramată a administrației Mocioniu către contribuabili

Comentariile cititorilor:


Tibi:
(10 Martie 2015, 14:55)
Băcanu nu are casă. Are vilă!
nu.e ionascu:
(9 Martie 2015, 23:47)
nu.e ionascu! 
luati exemplu:
(8 Martie 2015, 19:28)
Eu de cate ori urc cu apa pe scari amintesc cui trebuie(supreme leader) de Ionascu si familia lui.
anti-ionascu :
(7 Martie 2015, 16:59)
de ce ma ionascule ti.ai batut joc de slobozeni? autoritati, de ce mai e libidinosu asta in libertate? cine deconteaza locuitorilor  apa plata cumparata, sau nervii tocati sau salele rupte carand bidoane pe scari? la puscarie nu la primarie!
Marian:
(5 Martie 2015, 17:06)
Vali cred ca ai gresit . La Bacanu malai mare nu aveau cum sa muncesaca pt. ca asta si-a facut case in Bulgaria la nisipuri . Sau poate ai dreptate ca doar aici n-o locui la bloc.
wxz:
(5 Martie 2015, 16:15)
Puscarie pentru soldovean nu exista? Macar pentru apa si statia de epurare! 
vali:
(5 Martie 2015, 12:34)
ORGANELE ABILITATE SA SE DUCA  LA AMARA UNDE ARE STOICA CASA SA VADA CUM MUNCITORI PRIMARIEI PLATITI DE STAT MUNCESC IN TIMPUL DE MUNCA LA PRIMARIE ,MUNCESC LA STOICA LA AMARA,ASA AU MUNCIT SI LA IONASCU,SI LA BACANU LA CASELE LOR FARA MACAR SA LE DEA UN PAHAR DE APA.VA ROG VERIFICATI ,D N A.
radu:
(5 Martie 2015, 12:25)
Chiar ca doi dobitoci cum mai rezista pamantul asta cu stoica si cu ionascu ei ar trebui sa fie la mititica dar timpul nui trecut sa speram ca acesti doi cacanari corupti prin abuzurile facute de ei profitand de functia care o au si au avuto sa plateasca tot .Ca numai asa vom avea un orasi ,o tara curata lipsita de baroni locali corupti.
mircea:
(4 Martie 2015, 22:11)
ai dreptate marian, doi dobitoci amandoi....dobitoci penali
Marian:
(4 Martie 2015, 19:24)
Doi dobitoci un moldovean si-un prost. Cred ca nici la parnaie nu pot fi trimisi .Nu sunt destul de barbati. niste lingai ,mincinosi si perversi.Au nenorocit orasul .Speram ca partidele sa vina cu un candidat APT .
nicu:
(4 Martie 2015, 13:01)
mai javra inputita vrei scaunu de primar iar ori a mai scazut conturiletale si vrei sa le umpli la locnu tie rusine ai furat pina tea luat dracu ai peste 20hectare pamint ,masini,vila pe 5000de metri ap in slobozia cabinet lui fita ap in bucuresti si cind ati venit din fundu moldovei si tu si curca aia de nevastata erati cu curu gol si acum sfidati lumea tu vorbesti de buget tu care ai furat cu javra aia de adi trifan cu coarda aia de mira cind ai venit primar spuneai ca o dai afara si te-a luat de mustati repede investitile care le faceai cu madam amza si cu mogos asta isi permite dintrun salariu de bugetar sa faca naveta spre braila cu masina personala de unde bani de benzina dacae bugetar din furaciuni primaria e o vaca de muls pentru adi trifan ,stoica bacanucel putin unflatu asta de bacanu nu se mai satura poate so duce dupa ciupercacu procesu care il are pe rol asta e primaria slobozia
Mary:
(4 Martie 2015, 11:54)
         Ionascu, sa-l ia de mana pe Stoica, si sa-l viziteze pe Ciuperca, Eventual sa-i tina de urat acum, cat si dupa ce va fi condamnat la inchisoare. Eu sper, ca pe viata, daca ma uit la paharul cu apa.
SORIN:
(4 Martie 2015, 11:42)
Iată, șoldoveanu' mustăcios, căcăcios și pișecios, nu se dezminte: un fanfaron. Auzi, "Ciupercă, președintele dvs". Păi, când mâncai tu rahat pe toate coclaurile alături de dom' profesor, al cui președinte era, măi gâlmă operată?! Mare tupeu și nesimțire, mari proști trebuie să ne creadă acest fanfaron penal. Oare chiar mai are cineva încredere, înafară de câțiva faliți ai șoldoveanului de Bărăgan, în acest tupeist?! Vă aduceți aminte stimați slobozeni că, atunci când a fost acuzat că a acordat, ilegal,  fiicei sale un spațiu pentru cabinetul stomatologic, a explicat că fiică-sa putea să plece în altă parte după terminarea studiilor, dar a preferat să vină "acasă", întru bunăstarea danturii slobozenilor?! Păi ce, aveau nevoie slobozenii de o dantură puternică pentru a "mușca" din "apa lu' Ionașcu"?! Cu sau fără ajutorul neoneros al fiicei sale, slobozenii, și nu numai ei, au "mușcat-o" din plin. Văd că nici p'ăsta nu-l întreabă nimeni de sănătate. Sigur, ca și Videanu, a muncit din greu pentru a prospera. Numai că, spre deosebire de vânzătorul de varză, șoldoveanu' fumează, bea și ...fu... ha, ha, ha!
Stoian:
(4 Martie 2015, 09:13)
Omul acesta (Ionascu) este de o impertinenta strigatoare la cer, cum poate sa mai ridice pretentii dupa toate mizeriile facute ca primar al acestui oras ?
setila:
(3 Martie 2015, 22:13)
Ionascule nu ti-e rusine sa deschizi gura dupa ce ne-ai obligat sa caram apa de atata timp ?? Sa nu-ti mai vedem moaca prin oras, ti-ai batut joc destul de slobozeni! Nici cu Stoica nu mi-e rusine dar porcaria cu bidoanele e cea mai mare din tara ! Huooo 

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
23 Aug 2026
505 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Șapte slobozeni, reținuți după provocarea unui scandal

Polițiștii de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Slobozia au reținut șapte persoane, cu vârste cuprinse între 18 și 37 de ani, din Slobozia, cercetate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor ...[citește_toată_știrea]

27 Februarie 2023, 18:50
(13529 vizualizări - 0 comentarii)


Ordin de protecție emis pe numele unui slobozean care și-ar fi bătut soția

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Slobozia au fost sesizați sâmbătă, 25 februarie a.c., cu privire la faptul că o femeie, de 56 de ani, din Slobozia, ar fi fost agresată fizic de soțul său, un ...[citește_toată_știrea]

27 Februarie 2023, 18:35
(10578 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi de peste 184 mii de lei

În ultimele 48 de ore, polițiștii au aplicat peste 450 de sancțiuni contravenționale, au reținut 16 permise de conducere și au constatat 14 infracțiuni. Astfel, sâmbătă și duminică, 25 și 26 februarie a ...[citește_toată_știrea]

27 Februarie 2023, 18:25
(10900 vizualizări - 0 comentarii)


Broșura privind tratamentul fiscal al veniturilor realizate de persoanele fizice din transferul de monedă virtuală, publicat pe site-ul ANAF

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii că pe site-ul ANAF a fost publicată «Broșura privind tratamentul fiscal al veniturilor realizate de persoanele fizice din ...[citește_toată_știrea]

27 Februarie 2023, 18:10
(17093 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: 141,58 milioane de lei pentru motorina aferentă trimestrului IV al anului 2022

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Centrele Județene ale Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură efectuează plata ajutorului de stat la motorina utilizată în agricultură, în ...[citește_toată_știrea]

27 Februarie 2023, 17:20
(21111 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 688,38 mii de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor fiscale efectuate în ianuarie 2023

În luna ianuarie 2023, inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul AJFP Ialomița au efectuat 18 inspecții fiscale (finalizate), din care 13 la contribuabili persoane juridice și 5 la contribuabili ...[citește_toată_știrea]

27 Februarie 2023, 14:20
(19718 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii la Boteni și Fetești. A luat foc un autoturism!

Incendii la Boteni și Fetești. A luat foc un autoturism!

Sâmbătă, 25 februarie a.c., în jurul orelor 16,00, pompierii din Urziceni au intervenit pentru lichidarea unui incendiu produs la o casă în satul Boteni. Au ars acoperișul pe o suprafață de aproximativ ...[citește_toată_știrea]

27 Februarie 2023, 13:05
(3326 vizualizări - 0 comentarii)


Bărcănești: Reținut pentru «furt calificat»

Polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Coșereni au probat activitatea infracțională a unui tânăr, de 25 de ani, din comuna Bărcănești, bănuit de comiterea infracțiunii de «furt calificat». În urma ...[citește_toată_știrea]

24 Februarie 2023, 15:40
(4919 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: 11 permise de conducere reținute

În ultimele 24 de ore, polițiștii au fost solicitați să intervină la 48 de evenimente, dintre care 44 au fost sesizate pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112. Au fost sesizate 5 infracțiuni, dintre ...[citește_toată_știrea]

24 Februarie 2023, 15:30
(20260 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Marți, 28 februarie 2023, termenul limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii că marți, 28 februarie 2023, este termenul de depunere a următoarelor declarații: Formularul 108, Formularul 204 ...[citește_toată_știrea]

24 Februarie 2023, 13:15
(14240 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Luni, 27 februarie 2023, termenul limită de depunere a unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că luni, 27 februarie 2023, este termenul de depunere a următoarelor declarații, pentru perioada de raportare încheiată ...[citește_toată_știrea]

23 Februarie 2023, 13:00
(12589 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Sancțiuni de peste 74 mii de lei, aplicate de polițiști

În ultimele 24 de ore, polițiștii au fost solicitați să intervină la 53 de evenimente, dintre care 51 au fost sesizate pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112. Au fost sesizate 9 infracțiuni, dintre ...[citește_toată_știrea]

22 Februarie 2023, 16:40
(24034 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Reținut pentru încălcarea ordinului de protecție

Marți, 21 februarie a.c., polițiști din Fetești au reținut pentru 24 de ore un bărbat, de 36 de ani, din Fetești, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de «încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție ...[citește_toată_știrea]

22 Februarie 2023, 16:20
(13413 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Cursuri de prim ajutor

IJJ Ialomița: Cursuri de prim ajutor

Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița au participat miercuri, 22 februarie a.c., la activitățile de instruire susținute de paramedici din cadrul Inspectoratului pentru Situații ...[citește_toată_știrea]

22 Februarie 2023, 14:20
(5193 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: În ianuarie 2023 s-a rambursat TVA în valoare de peste 13,99 milioane de lei

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat, în luna ianuarie 2023, conform selecției naționale, TVA în valoare de 13,99 milioane de lei ...[citește_toată_știrea]

22 Februarie 2023, 14:00
(11093 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în localitatea Fierbinți-Târg!

RAJA Constanța va întrerupe furnizarea apei potabile în localitatea Fierbinți-Târg pentru executarea unor lucrări de reparații și mentenanță la nivelul Stației de Tratare și Pompare. În vederea efectuării ...[citește_toată_știrea]

22 Februarie 2023, 11:40
(10248 vizualizări - 0 comentarii)


Percheziții ale procurorilor DIICOT în Ialomița și Buzău

Marți, 21 februarie a.c., procurorii din cadrul Structurii Centrale a DIICOT au efectuat 5 percheziții domiciliare pe raza județelor Ialomița și Buzău. Descinderile sunt organizate în cadrul unui dosar ...[citește_toată_știrea]

21 Februarie 2023, 16:30
(23095 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Încasări de 98,41 milioane de lei la bugetul general consolidat, în luna ianuarie 2023

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna ianuarie a anului 2023, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 98,41 milioane de lei, cu ...[citește_toată_știrea]

21 Februarie 2023, 12:50
(10729 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: A fost aprobat un nou model al Formularului 205

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii plătitori de venituri cu regim de reținere la sursă a impozitului, precum și ale intermediarilor, rezidenți fiscali români ...[citește_toată_știrea]

20 Februarie 2023, 13:00
(8058 vizualizări - 0 comentarii)


Luciu: S-a răsturnat cu mașina

Luciu: S-a răsturnat cu mașina

Pompierii din Țăndărei au intervenit sâmbătă, 18 februarie a.c., în cazul unui accident rutier produs pe raza localității Luciu. În urma evenimentului rutier au rezultat două victime, conștiente și cooperante ...[citește_toată_știrea]

18 Februarie 2023, 17:30
(22844 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Luciu accident


Fierbinți-Târg: Acțiune preventivă desfășurată de polițiști

Fierbinți-Târg: Acțiune preventivă desfășurată de polițiști

Polițiștii Compartimentului Analiză și Prevenire a Criminalității au desfășurat joi, 16 februarie a.c., activități pentru siguranța on-line, prevenirea traficului de persoane, a delincvenței juvenile și ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2023, 17:30
(4351 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: 11 ordine de protecție emise de polițiști în luna ianuarie 2023

În prima lună a acestui an, polițiștii au emis 11 ordine de protecție provizorii, 6 dintre acestea fiind transformate în ordine de protecție de instanțele de judecată. În aceeași perioadă, polițiștii au ...[citește_toată_știrea]

14 Februarie 2023, 16:45
(18133 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi de peste 80 mii de lei aplicate de polițiști

În ultimele 24 de ore, polițiștii au fost solicitați să intervină la 60 de evenimente, dintre care 54 au fost sesizate pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112. Au fost sesizate 13 infracțiuni, dintre ...[citește_toată_știrea]

14 Februarie 2023, 15:30
(14478 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în mai multe zone din Fetești!

În perioada 15 februarie 2023, orele 23,00-16 februarie 2023, ora 05,00, RAJA Constanța va întrerupe furnizarea apei potabile pentru realizarea unor lucrări de racordare a noilor conducte la sistemul centralizat ...[citește_toată_știrea]

14 Februarie 2023, 11:50
(11831 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Hoț din locuințe, reținut de polițiști

Polițiștii din Fetești au identificat și reținut, pentru 24 de ore, un bărbat în vârstă de 43 de ani, bănuit de furtul unor obiecte de uz casnic din locuința unei persoane din Fetești. Astfel, duminică ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2023, 18:20
(4759 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiune pentru prevenirea migrației ilegale

Duminică, 12 februarie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Imigrări Ialomița, în cooperare cu polițiștii Serviciului Rutier Ialomița au desfășurat, pe DN2A, între Slobozia și Urziceni și DN21, între Slobozia ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2023, 18:10
(10071 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Iazu și Movilița

Sâmbătă, 11 februarie a.c., în jurul orelor 23,00, Detașamentul de Pompieri Slobozia a intervenit la un accident rutier în care a fost implicat un autoturism, cu patru persoane pasagere. Accidentul s-a ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2023, 16:30
(4682 vizualizări - 0 comentarii)


APIA dă startul Campaniei de informare pentru primirea Cererilor de Plată în anul 2023

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) demarează de luni, 13 februarie a.c., Campania de informare a fermierilor cu privire la primirea Cererilor de Plată în anul 2023, sub sloganul ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2023, 16:10
(16243 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii la case din Ion Roată și Fetești

Incendii la case din Ion Roată și Fetești

Sâmbătă, 11 februarie, în jurul orelor 21,10, Detașamentul de Pompieri Urziceni a intervenit pentru stingerea unui incendiu produs la o locuință în comuna Ion Roată. La locul evenimentului s-au deplasat ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2023, 14:05
(22361 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Ajutor de stat de 73 de euro/cap vacă adultă

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează potențialii beneficiari că, până la data de 23 martie 2023 inclusiv, Centrele APIA primesc cereri de solicitare pentru schema de ajutor ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2023, 13:05
(10916 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Raul în Serviciile de «ride-sharing», populare și la Slobozia Alina în Serviciile de «ride-sharing», populare și la Slobozia CV în Valentin Băcanu, noul candidat al Partidului Ialomițenilor la funcția de primar al Sloboziei Urbanistul în Decizia NU va afecta distribuirea, tratarea și epurarea apei de către Urban SA Slobozia! @Viorel în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Ionela în Medalie de aur și premiul al II-lea pentru elevii Liceului de Arte «Ionel Perlea» Slobozia în cadrul unui concurs școlar Viorel în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Metalurgie în Constructorii podului peste râul Ialomița din Țăndărei, responsabili de distrugerea digului de apărare din zonă sorinb în Decizia NU va afecta distribuirea, tratarea și epurarea apei de către Urban SA Slobozia! casă Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 19 august 2026 revolta în Decizia NU va afecta distribuirea, tratarea și epurarea apei de către Urban SA Slobozia! Pt DNA în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Piață în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului stoica în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului gigel în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului paul în Autorizația de mediu a Urban SA Slobozia, SUSPENDATĂ. Propunere a Prefecturii Ialomița de declarare a «stării de alertă» în Slobozia și în alte 4 localități! oi în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 19 august 2026 Tot EL în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului ? în Constructorii podului peste râul Ialomița din Țăndărei, responsabili de distrugerea digului de apărare din zonă Alegator în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...