Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Percheziții la Slobozia

Vivi Dinescu, săltat de mascați

UPDATE Mandat de arestare preventivă de 30 de zile pentru Victor «Vivi» Dinescu!

Interlopul Victor Dinescu, cunoscut și sub numele de Vivi, a căzut în mîinile anchetatorilor. El a fost săltat de mascați și condus la audieri, fiind suspectat de comiterea infracțiunilor de «cămătărie» și «șantaj». În aceeași speță urmează să fie audiate alte patru persoane.

Anchetă în plină desfășurare Un comunicat de presă remis publicității de Inspectoratul General al Poliției Române anunța desfășurarea la Slobozia și în municipiul București a unui număr de 10 percheziții domiciliare, efectuate la sediile unor societăți comerciale și persoane fizice, ca urmare a cercetărilor desfășurate de polițiștii ialomițeni, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lîngă Judecătoria Slobozia, într-o anchetă în care 5 suspecți sînt cercetați pentru de «cămătărie» și «șantaj».

Descinderi la vila lui Vivi Vizat de  anchetatori a fost și interlopul slobozean Victor Dinescu, cunoscut și sub numele de Vivi. Mascații au descins în opulenta sa locuință la primele ore ale dimineții. După ce au scotocit cameră cu cameră impresionantul imobil, anchetatorii l-au urcat în duba mascaților și l-au condus la audieri. Din primele informații, s-ar părea că Vivi, alături de ceilalți 4 suspecți cercetați de organele judiciare, ar fi «împrumutat» importante sume de bani către mai multe persoane, aplicînd dobînzi importante. Cei care nu reușeau să achite la timp datoriile și mai ales dobînzile erau amenințați cu acte de violență. Cercetările în această cauză sînt în plină desfășurare.

UPDATE 1 Surse din cadrul anchetei au precizat că anchetatorii au emis o ordonanță de reținere pentru 24 de ore pe numele lui Victor «Vivi» Dinescu.

UPDATE 2 Importante sume de bani și tehnică de calcul au fost descoperite și ridicate de polițiști în urma celor 10 percheziții efectuate de Poliția Română, marți, 31 martie a.c., pe raza municipiilor București și Slobozia. O persoană a fost reținută pentru 24 de ore. În urma  perchezițiilor efectuate de polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița la sedii de societăți comerciale și la locuințele membrilor unei grupări infracționale, au fost identificați și ridicați aproximativ 13000 de euro, bani susceptibili a proveni din activități infracționale. De asemenea, au fost descoperite și ridicate tehnică de calcul și medii de stocare, iar un autoturism de lux a fost indisponibilizat la sediul Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița. Pe numele unui bărbat, în vîrstă de 46 de ani, din municipiul Slobozia, a fost emisă ordonanță de reținere pentru 24 de ore, fiind bănuit de comiterea infracțiunii de șantaj. Bărbatul a fost încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului, urmînd ca miercuri, 1 aprilie a.c., să fie prezentat instanței cu propunerea de arestare preventivă. Reamintim că astăzi, 31 martie a.c., peste 70 de polițiști ai Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița, sub coordonarea Parchetului de pe lîngă Judecătoria Slobozia, au efectuat 10  percheziții la sedii ale unor societăți comerciale și la locuințele membrilor unei grupări infracționale specializate în șantaj și cămătărie. La activități au participat și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București. Membrii grupării erau bănuiți că ar fi împrumutat mai multor persoane sume de bani importante cu o dobîndă mare. Astfel, în cazul în care membrii grupului infracțional nu obțineau sumele de bani rezultate din împrumutul propriu zis și dobînda stabilită ar fi procedat la inducerea unei stări de temere victimelor prin amenințarea cu acte de violență împotriva lor sau a persoanelor apropiate. Persoanele împrumutate de membrii grupului infracțional organizat erau, de regulă, administratori ai unor societăți comerciale care dețin în patrimoniu bunuri imobile sau mobile ce reprezintă o garanție pentru recuperarea sumelor de bani împrumutate și a dobînzilor. (Biroul de Presă al IPJ Ialomița)

UPDATE 3
Procurori din cadrul Parchetului de pe lîngă Judecătoria Slobozia au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de numitul DINESCU VICTORAȘ, zis VIVI CĂMĂTARUL, sub aspectul savîrșirii infracțiunii de șantaj, prev. de art. 207 alin. 3 Cod penal. În ordonanța de punere în mișcare a acțiunii penale s-a reținut că inculpatul, în contextul unor împrumuturi tip camătă acordate persoanei vătămate B.L., a exercitat în perioada octombrie 2014-martie 2015 atît acte de amenințare, cît și acte de violență față de persoana vătămată pentru recuperarea dobînzilor impuse. Inculpatului i s-a adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile în conformitate cu prevederile art. 309 Cod Procedură Penală. Față de inculpat a fost luată măsura reținerii și s-a formulat propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile, ce a fost înaintată judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Slobozia. În cauză procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații și Direcției Operațiuni Speciale. Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare. (Parchetul de pe lîngă Tribunalul Ialomița)

31 Martie 2015, 13:15 (49112 vizualizări - 47 comentarii)

Citiți și:
Fostul director al Urban SA Slobozia, Adrian Stoicescu, audiat de polițiști!
Percheziții la Slobozia și Andrășești
Slobozia: Percheziții domiciliare într-un dosar de «evaziune fiscală»
IPJ Ialomița: Percheziții la sediile unor clinici medicale private. Prejudiciu estimat la 580 mii de lei!

Comentariile cititorilor:


pentru D:
(12 Mai 2015, 14:24)
Stiu cine esti mai D,esti un țânțar plecatin Anglia la munca sau poate ciordeala... Si nu il mai tine in brate pe Tasu atata, ca nu da doi bani pe tine, oricum nu are doi bani in buzunar... La oi cu voi!
Papaie:
(19 Aprilie 2015, 19:34)
Mă Ioane cum putea lumea sa îi spună în față când el nu călca prin cârciumile din Slobozia. Era șmecher la el în curte și se mai dădea si pe la București ca acolo încă nu se aflase ca în Slobozia dacă ieșea pe traseu îl lachiau și puștanii. A camatarit niște fraieri și oameni de afaceri doar nu a dat bani la vreun șmecher ca sigur nu îi mai vedea.
ION:
(7 Aprilie 2015, 04:37)
nici nu ma asteptam la alte raspunsuri , tari in gura pe internet... iar "face to face " niste mielusei . Terminati-va cu astea muritorilor de foame... nu aveti o chifla in stomac si munciti pe 1000 ron pe luna ...si aveti curajul sa comentati(de frica, sub niste nume false) impotriva unor oameni care daca vroiau va cumparau toata familia
Lupu:
(4 Aprilie 2015, 18:06)
Toti il injura si il fac manelist dar... Vad ca sunt 5409 de vizualizari.cam interesati voi asa de soarta Lupului...apropo !? Ce inseamna manelar !?!
mircea:
(4 Aprilie 2015, 14:36)
ba ioane curajosu' , nu te mai da rotund pe aici...daca vrei, fa o cere la politie, poate iti da voie sa o faci fizic, adica sa te duci sa-l pupi in c.r pe manelaru' bagat la zdup....
D:
(4 Aprilie 2015, 12:46)
Mai acesta care isi spune Camatar Belit!!?eu am curaj sa imi dau numele ca nu am nimic de ascuns pasarica care esti!!dar tu ai curaj sa zici numele tau si daca se poate pe urma poate bem si noi o cafea ca sa ne cunoastem mai bine ca sa ne imprietenim!!!astept un raspuns de la tn mah pisi si daca in acel raspuns este si numele tau il Zic si eu pe al meu asa o sa putem vorbi ca oameni as spune eu!!te pup pisi!! Si tu mai Mircea esti baiat si tu ce sa spun dar nu stiu cum sa te numesc baiat cu pasarica sau baiat cu pi.da in cur!!nu am avut si nici nu am relatie cu Vivi mai draga si nici nu vreau sa am si nici nu am dc sa am relatie cu el!!eu joc in alt teren asa ca nu ma intereseaza noi colegi de echipa!!din toti restu care au comentat aiurea si au zis numele unor persoane te ai trezit tu sa comentezi aiurea!!dc?!stai naibi si tu cuminte baietel cu fusta ce esti!!hai va rog frumos sa fim mai expliciti cine suntem cum ne cheama ca sa ne cunoastem mai bn si poate vorbim lucrurile astea despre anumite persoane la o cafea undeva ca o sa ne intelegem mai bn as spune eu!!aici ne facem de ras criticam injuram plm vede toata lumea si nu e frumos ca nu e baieteste deloc!!eu va provoc sa ne spunem adevaratu nume sa ne cunoastem sa da m dovada ca suntem barbati cu coloana vertebrala!!va pup
denunt:
(4 Aprilie 2015, 12:08)
Dom'le, vreau să fac un denunț. Sunt foarte hotărât. O cunoștință și-a împrumutat capra (nevasta) unui prieten. Ca să vezi dom'le, nenorocitul de cămătar a dat-o pt vreo 2 ani in Italia. Ce să vezi dom'le, cămătar nenorocit "care este", a beneficiat de foloase necuvenite. Dom'le, i s-a returnat împrumutul, respectiv capra, plus,Atenție, dobândă, constând in doi iezi. Să și-i crească sănătos. Așa că luați aminte cămătarilor de acest gen, sunt cu ochiu' pe voi. (Pamflet)
ION:
(4 Aprilie 2015, 00:46)
Bai astia care comentati impotriva lui Vivi... de ce nu v.ati dus la el sa.i spuneti in fata chestia asta? va zic eu.. de frica , pentru ca sunteti niste amarati care se ascund sub niste nume false .. din toti care ati comentat unul singur nu aveti curaj sa va dezvaluiti identitatea !.. si da este nepotul lui Mircea Dinescu
mircea:
(3 Aprilie 2015, 22:04)
@D...cred ca d-ul vine de la ”dus cu capul”...auzi, stii ce ? ma doare-n c.r de manelarii astia, din puncrul meu de vedere, astia fac parte din categoria fiintelor, sau, ca si tine, a manelarilor cu cap de lemn, daca cineva este frustrat aici, tu esti ala boule....uita-te in oglinda si o sa vezi un nimic...hai sictir tie si toturor magraonilor ascultatori de manele...sunteti niste janghinosi ordinari care nu stiu sa lege doua vorbe....cat despe cufuriciosul ala chel din poza...trebuie sa fii tampit sa ai legaturi cu caricatura aia...pe bune
Part:
(3 Aprilie 2015, 21:29)
Chiar ca esti vaca.la banca nu ie frica sa-ti ia casa ptr. ca e o procedura legala dar vacari ca tine care e ilegala camataria daca te afla te salta.Asta e problema la camatari ei chiar cred ca sunt baieti buni.parlitul planetei care esti
Vaca:
(3 Aprilie 2015, 20:46)
Cand luati va fata vaca si cand dati va moare bou...inseamna ca oricand la orice ora putem fi acuzati de santaj daca imprumutam vreun prieten,neam sau orice persoana care ii arde buza sa isi plateasca datoriile...o sa ne fie frica sa ne mai cerem banii inapoi sa nu cumva sa o dea in garda asadar NU va mai dati mari pe banii altora si nu mai bateti pe la usile oamenilor in miez de noapte ptr. ca aveti plati de facut a 2 a zi.Bancile au program de luni pana vineri orele 17.00 bineinteles prezentati documentatia ceruta(desigur ca nu o aveti fiind la randul lor gajate)
Obeada :
(3 Aprilie 2015, 20:44)
Vorbe goale băieți ',,,,,,,,,
Slobozia :
(3 Aprilie 2015, 20:41)
Orașul plin de cămătari si de proxeneți .... Bv DL Ștefu felicitări tot înainte va rugam mult vad ca nu țineți cont ca sant infractori sau polițiști etc etc
Tot eu :
(3 Aprilie 2015, 20:29)
Câinele moare de drum lung si ,,,,,,,,,, se înțelege
Eu :
(3 Aprilie 2015, 17:30)
Bai fraților nu mai faceți atâta atmosfera falsa ca nu va da nimeni nimic acest domn v nu era mâna larga ba era chiar foarte strânsă nu a băut nimeni un suc neplătit

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
16 Aug 2026
301 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Razie la Slobozia

Forțe de ordine ale Poliției și Jandarmeriei au acționat în cursul zilei de joi, 1 aprilie 2021, pe raza municipiului Slobozia, pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 și diminuarea ...[citește_toată_știrea]

2 Aprilie 2021, 14:40
(4050 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia razie


IPJ Ialomița: Acțiuni preventive pentru respectarea măsurilor de protecție sanitară

Joi, 1 aprilie a.c., polițiștii ialomițeni au continuat acțiunile de verificare a modului în care sunt respectate prevederile Legii nr. 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor ...[citește_toată_știrea]

2 Aprilie 2021, 14:30
(2963 vizualizări - 0 comentarii)


Accident la Slobozia

Joi, 1 aprilie a.c., în jurul orei 12,40, salvatorii de la Garda de intervenție Slobozia au fost solicitați să intervină la un accident rutier, în care au fost implicate două autoturisme și în urma căruia ...[citește_toată_știrea]

2 Aprilie 2021, 12:20
(2302 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


Țăndărei: Percheziții într-un dosar privind deținerea ilegală de arme

Țăndărei: Percheziții într-un dosar privind deținerea ilegală de arme

Polițiștii din Ialomița au descoperit la domiciliul a doi bărbați din Țăndărei 3 pistoale cu glonț și 42 de cartușe, în urma unor percheziții domiciliare pe linia deținerii ilegale de arme. Astfel, miercuri ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2021, 19:20
(3169 vizualizări - 3 comentarii)


AJFP Ialomița: Termen limită pentru conectarea caselor de marcat electronice

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii interesați că în Monitorul Oficial nr. 319 din 30 martie 2021 a fost publicat Ordinului președintelui ANAF nr. 435 din 25 ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2021, 19:10
(4106 vizualizări - 2 comentarii)


Noile restricții de circulație introduse în Slobozia și alte 9 localități din Ialomița

Noile restricții stabilite la nivel central, privind circulația persoanelor în zilele de weekend și închiderea magazinelor și supermarketurilor la orele 18,00, vor intra în vigoare în 10 localități din ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2021, 18:05
(10561 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Programul «Tezaur» continuă și în luna aprilie

Ialomițenii pot subscrie și în luna aprilie pentru noi emisiuni de titluri de stat destinate exclusiv populației în cadrul Programului «Tezaur», cu maturități de 1, 3 și 5 ani, începând cu data de 1 aprilie ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2021, 17:25
(3903 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 67 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Joi, 1 aprilie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 9579, cu 67 de cazuri mai mult față de ziua de miercuri ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2021, 16:20
(2361 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Maia și Urziceni

Accidente la Maia și Urziceni

Miercuri, 31 martie a.c., în jurul orei 9,15, salvatorii de la Detașamentul de Pompieri Urziceni au fost solicitați să intervină la un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme și în urma ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2021, 12:40
(2199 vizualizări - 0 comentarii)


Făcăeni: O tânără șoferiță a accidentat un pieton și a fugit de la locul accidentului

În seara zilei de marți, 30 martie a.c., în jurul orelor 22,30, Poliția Municipiului Fetești a fost sesizată prin apel 112, de un bărbat în vârstă de 24 de ani, din comuna Făcăeni, cu privire la faptul ...[citește_toată_știrea]

31 Martie 2021, 18:40
(2554 vizualizări - 1 comentariu)


Grupul de Comunicare Strategică: 96 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Miercuri, 31 martie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 9512, cu 96 de cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

31 Martie 2021, 17:20
(2998 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Reducerea evaziunii fiscale, obiectiv important din Strategia ANAF 2021-2024

Având în vedere strategia ANAF pe termen mediu prin care și-a fixat ca și obiectiv important reducerea evaziunii fiscale și a economiei subterane, Activitatea de Inspecție Fiscală din cadrul AJFP Ialomița ...[citește_toată_știrea]

31 Martie 2021, 15:20
(6812 vizualizări - 0 comentarii)


Căzănești: Petrecere privată, întreruptă de polițiști

În cursul zilei de luni, 29 martie a.c., polițiștii ialomițeni au întrerupt petrecerea privată organizată la locuința unui bărbat, de 35 de ani, din orașul Căzănești. La respectivul imobil au fost identificate ...[citește_toată_știrea]

30 Martie 2021, 18:50
(2458 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi de 37 mii de lei pentru nerespectarea măsurilor de protecție sanitară

În ultimele 24 de ore, polițiștii ialomițeni au continuat acțiunile  de verificare a modului în care sunt respectate măsurile de protecție sanitară. Astfel, au fost aplicate în total 133 de sancțiuni ...[citește_toată_știrea]

30 Martie 2021, 18:40
(3639 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 74 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Marți, 30 martie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 9416, cu 74 de cazuri mai mult față de ziua de luni ...[citește_toată_știrea]

30 Martie 2021, 16:45
(3222 vizualizări - 0 comentarii)


Serviciul Județean Anticorupție Ialomița: Funcționari publici din Primăria Fetești, trimiși în judecată

Polițiștii anticorupție ai Direcției Generale Anticorupție-Serviciul Județean Anticorupție Ialomița au efectuat acte de urmărire penală la delegarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă ...[citește_toată_știrea]

29 Martie 2021, 21:05
(11183 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa la Fierbinți-Târg!

Pentru executarea lucrărilor de schimbare a tabloului de automatizare de la nivelul rezervorului de alimentare cu apă potabilă, de pe strada Gării, din orașul Fierbinți-Târg, RAJA Constanța este nevoită ...[citește_toată_știrea]

29 Martie 2021, 18:55
(4410 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți și fără permise, la volan

Pe parcursul sfârșitului de săptămână, polițiștii de la Rutieră au organizat acțiuni pentru creșterea gradului de siguranță în trafic, prevenirea producerii unor accidente de circulație, dar și pentru depistarea ...[citește_toată_știrea]

29 Martie 2021, 18:20
(3088 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni pentru combaterea răspândirii COVID-19, amenzi de 35600 de lei

Verificările desfășurate de polițiștii ialomițeni, în cadrul activităților de prevenire și limitare a infectării cu virusul SARS-CoV-2, au dus la identificarea și sancționarea a 149 de cetățeni care nu ...[citește_toată_știrea]

29 Martie 2021, 18:15
(2283 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 38 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Luni, 29 martie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 9342, cu 38 de cazuri mai mult față de ziua de duminică ...[citește_toată_știrea]

29 Martie 2021, 16:25
(3214 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Incendiu la un cabinet medical

Țăndărei: Incendiu la un cabinet medical

Pompierii militari din cadrul Gărzii de pompieri Țăndărei au fost solicitați sâmbătă, 27 martie a.c., în jurul orelor 14,15, să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la un cabinet ...[citește_toată_știrea]

29 Martie 2021, 12:40
(2334 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Și-a găsit sfârșitul într-o canalizare

Un bărbat de 60 de ani din Feteși a murit duminică, 28 martie a.c., după ce a căzut într-o canalizare. În ajutorul victimei s-au deplasat de urgență două echipaje de la Stația de pompieri Fetești cu o autospecială ...[citește_toată_știrea]

28 Martie 2021, 22:20
(4660 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 57 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Duminică, 28 martie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 9304, cu 57 de cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

28 Martie 2021, 16:50
(4169 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 32 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Sâmbătă, 27 martie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 9247, cu 32 de cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2021, 15:40
(4543 vizualizări - 2 comentarii)


Slobozia: Centru de vaccinare anti-COVID-19, deschis în cadrul Batalionului 113 Artilerie

Slobozia: Centru de vaccinare anti-COVID-19, deschis în cadrul Batalionului 113 Artilerie

Reprezentanții Batalionului 113 Artilerie din Slobozia au dat startul campaniei de vaccinare anti-COVID-19 pentru populația civilă. În cadrul instituției militare funcționează din această săptămânăun Centru ...[citește_toată_știrea]

26 Martie 2021, 20:05
(3311 vizualizări - 1 comentariu)


Grupul de Comunicare Strategică: 47 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Vineri, 26 martie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 9215, cu 47 de cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

26 Martie 2021, 15:35
(3481 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi acordate pentru nerespectarea măsurilor de protecție sanitară

În ultimele 24 de ore, 76 polițiști și 30 de polițiști locali au acționat pentru verificarea  respectării măsurilor impuse în contextul Stării de Alertă, precum și pentru prevenirea și limitarea infectării ...[citește_toată_știrea]

26 Martie 2021, 14:35
(4922 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Peste 2000 de Cereri Unice de Plată depuse

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a făcut o primă centralizare a Cererilor Unice de Plată, depuse de fermieri în perioada 1-26 martie 2021. La nivelul țării, potrivit datelor oficiale, ...[citește_toată_știrea]

26 Martie 2021, 14:10
(4112 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 60 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Joi, 25 martie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 9168, cu 60 de cazuri mai mult față de ziua de miercuri ...[citește_toată_știrea]

25 Martie 2021, 15:30
(4102 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Peste 600 kg de pește, confiscate

Ialomița: Peste 600 kg de pește, confiscate

Miercuri, 24 martie a.c., în jurul orelor 13,00, polițiștii din Platonești și Țăndărei au desfășurat activități pe raza de competență pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale în domeniul pisciculturii ...[citește_toată_știrea]

25 Martie 2021, 13:25
(3605 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
@ Cristi în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Cristi în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Daria în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Mary în Rectificare bugetară și actualizări majore pentru drumurile și podurile din Ialomița Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Cetatean în Rectificare bugetară și actualizări majore pentru drumurile și podurile din Ialomița AlexDan în A fost semnat contractul de finanțare de 5 milioane de euro pentru modernizarea Școlii Gimnaziale «George Vâlsan» Amara Iulia în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Scolar în A fost semnat contractul de finanțare de 5 milioane de euro pentru modernizarea Școlii Gimnaziale «George Vâlsan» Amara Punct de vedere în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Punct de vedere în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Marius în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 cetatean în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon Novac Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 Antoine în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon casă Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 casă Gheorghe Doja în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...