Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

POLITICĂ

Dreapta revine la putere în Ialomița

Dreapta revine la putere în Ialomița

După ani buni de control instituțional al PSD, Dreapta ialomițeană, reprezentată la acest moment de PNL și PD-L, are mari șanse să revină pe scena administrativă a județului. Numirea Luminiței Barcari în fruntea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița este doar primul semn, susține Ioan Martin, președintele organizației județene. «Partidul Național Liberal are, pentru următorul an și jumătate, un calendar politic bine stabilit și obiective politice clare!» a declarat Ioan Martin pentru Independent.

Învățămîntul, prima redută
Cîștigarea concursului pentru funcția de Inspector General Școlar de către Luminița Barcari este primul semn al ofensivei liberale în Ialomița. Ioan Martin, președintele PNL Ialomița, declară că Luminița Barcari a fost susținută pentru a candida. «Doamna Barcari a fost susținută moral de către noi. Am insistat să participe la concurs pentru că am considerat că are cele mai mari șanse. În opinia noastră, acesta este primul concurs corect din ultimii 6-7 ani pentru ocuparea acestei funcții. În ceea ce privește ocuparea funcției de inspector general adjunct avem deja trei nume, așteptăm data concursului...». De asemenea, susține Ioan Martin, șirul concursurilor în sistemul de învățămînt ialomițean va continua pînă la nivelul directorilor de unități școlare. «Mulți dintre acești directori au fost numiți cu delegație și așteaptă concursurile de cîțiva ani. Nu este vorba despre o nouă epurare politică, ci despre o competiție pe care ar trebui să o cîștige cei mai buni. Avem nevoie de un management bun în Învățămînt și de o viziune unitară pe termen mediu și lung. De aceea, nu orientarea politică va conta, ci calitatea celor care vor fi în fruntea școlilor din județ» a declarat Ioan Martin.

Martin vrea Slobozia pentru PNL
Deși declanșată cu acest prim pas, remanierea politică a instituțiilor publice din Ialomița nu este principalul obiectiv al PNL Ialomița. Potrivit aceleiași surse, obiectivul principal al acestui an îl reprezintă nominalizarea unui candidat pentru funcția de primar al orașului Slobozia. Îndeplinirea acestui obiectiv ar putea modifica definitiv raportul de forțe dintre PSD și PNL la alegerile generale viitoare. «Pînă în iunie vom nominaliza trei posibili candidați pentru Slobozia. Ei vor fi prezentați public pentru ca oamenii să îi cunoască și să poată decide dacă reprezintă o alternativă serioasă. În luna octombrie-noiembrie 2015, în urma unui al doilea sondaj de opinie, va fi stabilit candidatul final pentru alegerile din 2016, la Slobozia!». Deși a evitat să facă nominalizări, primele două nume de pe lista scurtă a candidaților pentru Primăria Slobozia sînt Cezar Zamfir, fost viceprimar și Gigi Manea, președinte al filialei municipale a PD-L. Aceeași procedură, susține Ioan Martin, va fi adoptată și pentru nominalizarea unui candidat la funcția de președinte al Consiliului Județean Ialomița în următorul mandat. Declarațiile președintelui Ioan Martin trebuie privite însă cu rezervă în condițiile în care acesta continuă să se confrunte cu fracțiuni ostile în cadrul propriei organizații, iar sprijinul PD-L rămîne doar unul declarativ...

PSD moare, dar nu se predă
Barcari, revendicată de «dinozaurul» Viorel Nica
În ciuda decapitării lui Silvian Ciupercă, PSD Ialomița este departe de a-și fi spus ultimul cuvînt. Surse mai bine informate decît noi, susțin că «dinozaurul» Viorel Nica, cel care controlează politica PSD în zona Fetești, a afirmat că Luminița Barcari va lucra pentru... el!
«Dinozaurii» există Deși Ion Tilea, candidatul susținut de PSD, s-a împotmolit în faza examenului scris (unde sînt oare vremurile cînd Ecaterina Andronescu poza alături de Silvian Ciupercă?...), brațul PSD Ialomița încă este suficient de lung pentru a revendica numirile în funcție. Surse apropiate «dinozaurului» PSD Viorel Nica de la Fetești afirmă că acesta s-ar fi lăudat că Luminița Barcari a fost susținută de către PSD pentru a ocupa funcția și, mai mult decît atît, că aceasta va răspunde direct la comenzile sale politice. Deși neconfirmat oficial de către Viorel Nica, acest zvon ar putea ascunde un sîmbure de adevăr, în condițiile în care implicarea sa în viața politică a orașului Fetești este de notorietate, iar Luminița Barcari locuiește acolo...

3 Aprilie 2015, 19:50 (14575 vizualizări - 19 comentarii)

Citiți și:
Martin vrea să fie votat de locuitorii Sloboziei
PNL nu are candidat pentru Slobozia
Cezarul PNL vrea (din nou) la primărie
Căutări fără Țintă pentru Prefectura Ialomița
Ioan Martin și Marian Neacșu și-au împărțit zonele de influență

Comentariile cititorilor:


unirist:
(4 Aprilie 2015, 01:18)
Adevaru-i ca ne-am cam saturat de psd. Iar Stoica  este cireasa de pe tort . Sa-i vedem si pe astilalti, dar fara pedelisti ca suntem lamuriti
Alexa:
(4 Aprilie 2015, 01:05)
Oare cum de rămâne Martin vicepreședinte al Consiliului Județean atâta vreme cât opoziția se află în minoritate în CJI?Părerea mea este că dacă Pnl ar vrea să schimbe ceva în modul de a face politică în Ialomița, Martin ar trebui să demisioneze din funcția de vicepreședinte CJI sau în caz contrar să fie demis din funcția de președinte al PNL Ialomița. Impresia generală este aceea că Martin a făcut și face jocul Psd în CJI, ceace este probabil foarte adevărat, altfel nu ar fii rezistat ca vicepreședinte cu un număr mic de consilieri județeni Pnl + Pdl.Singură soluție politică viabilă pentru Pnl în Ialomița este aceea a destituirii lui Martin din fruntea PNL Ialomița și excluderea lui din Pnl.
profesor:
(4 Aprilie 2015, 01:01)
De remarcat ca este foarte la curent cu detalii din interiorul ISJ apropos de dosarele depuse!
misleanu:
(4 Aprilie 2015, 00:01)
martin.atentie la tradatori si lingai.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 15 Oct 2026
303 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Încă o rambursare de TVA pentru Paul Toma-Eldaga?

Încă o rambursare de TVA pentru Paul Toma-Eldaga?

Sursele noastre din cadrul Ministerului de Finanțe ne-au dezvăluit cum o altă firmă controlată de Paul Toma, respectiv TRB Group, ar fi beneficiat de o rambursare de TVA cel puțin egală cu cea încasată ...[citește_toată_știrea]

20 Octombrie 2009, 15:32
(13384 vizualizări - 0 comentarii)


Teodora Bertzi, în campanie liberală la Slobozia

Teodora Bertzi, în campanie liberală la Slobozia

Vineri, 16 octombrie, la primele ceasuri ale după-amiezii, pe o ploaie torențială, la Slobozia, vreo 30 de pensionari slobozeni au fost convocați să participe, cu mic cu mare, la o adunare de campanie condusă ...[citește_toată_știrea]

16 Octombrie 2009, 17:46
(10543 vizualizări - 3 comentarii)


Berceanu bulversează Agricultura prin demiterea tuturor directorilor

La începutul săptămînii, Radu Berceanu, ministrul interimar al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale a emis un ordin de demitere în bloc a tuturor șefilor deconcentratelor din teritoriu aflate ...[citește_toată_știrea]

15 Octombrie 2009, 18:51
(10227 vizualizări - 1 comentariu)


Ziua «Mersului pe Jos» pentru prichindei

Ziua «Mersului pe Jos» pentru prichindei

Grădinița Junior a organizat astăzi, 15 octombrie, o acțiune pentru a marca Ziua «Mersului pe Jos». Peste o sută de prichindei cu pancarte care aminteau adulților de importanța păstrării mediului ambiant ...[citește_toată_știrea]

15 Octombrie 2009, 18:50
(9762 vizualizări - 1 comentariu)


Pensionarii, în control alături de șefii descentralizatelor

Vă amintiți, firește, de pichetarea Prefecturilor din toată țara, organizată săptămîna trecută de pensionari. Ei bine, în Ialomița aceasta chiar a dat roade. Potrivit unui comunicat de presă remis de Prefectură ...[citește_toată_știrea]

13 Octombrie 2009, 18:03
(10799 vizualizări - 0 comentarii)


Margareta Gheorghe, de la Finanțe Urziceni, așteaptă să preia frîiele Fiscului

Democrat-liberalii fac primii pași, timizi ce-i drept, spre schimbările din descentralizate, înlocuind directorii sociali democrați. Pentru început, să amintim metoda mai mult decît inventivă a directorilor ...[citește_toată_știrea]

13 Octombrie 2009, 09:02
(15486 vizualizări - 1 comentariu)


Vâjdea, destituit de la conducerea Finanțelor

Vîjdea, destituit de la conducerea Finanțelor

La Finanțe buzduganul demiterilor a ajuns cu o zi mai devreme. Ieri, de dimineață, în timp ce Nicolae Vîjdea gîndea: «unde să mai mîncăm azi draga mea?», în mapa directorală venise țidula de demitere de ...[citește_toată_știrea]

8 Octombrie 2009, 16:22
(15821 vizualizări - 4 comentarii)


Tandemul Pravăț-Pîrgă, la șefia Spitalului Județean

Joi, joi, 8 octombrie, în cadrul unei conferințe de presă, Cazacu Marinică, președintele PD-L Ialomița a anunțat care vor fi viitorii directori ai Spitalului Județean de Urgență Slobozia. Astfel, în locul ...[citește_toată_știrea]

8 Octombrie 2009, 16:18
(14757 vizualizări - 3 comentarii)


Împușcături pentru prinderea unor hoți de motorină

Împușcături pentru prinderea unor hoți de motorină

Patru tineri cu vîrste cuprinse între 20 și 28 ani, din comuna Dragalina, au fost prinși în flagrant în timp ce încercau să fure motorină din rezervorul unui autotren parcat într-un loc amenajat pe DN2 ...[citește_toată_știrea]

8 Octombrie 2009, 14:01
(16717 vizualizări - 0 comentarii)


Grevă din obligație la vârsta a treia

Grevă din obligație la vîrsta a treia

Astăzi, joi, 8 octombrie, la orele 10,00, aproximativ 30 de pensionari din Slobozia au pichetat Prefectura Ialomița într-o încercare disperată de a atrage atenția asupra deciziei Guvernului de modificare ...[citește_toată_știrea]

8 Octombrie 2009, 11:19
(12672 vizualizări - 0 comentarii)


Descentralizații PSD au dat în boala concediului

Vinerea trecută, Cazacu Marinică, liderul PD-L Ialomița a anunțat că șefii instituțiilor deconcentrate numiți în funcții cu sprijimul PSD trebuie să plece. Declarația a fost considerată fără acoperire, ...[citește_toată_știrea]

8 Octombrie 2009, 10:33
(12862 vizualizări - 1 comentariu)


Jandarmii au prins un hoț de porumb

Potrivit unui comunicat de presă, jandarmii grupei de intervenție la conductele magistrale de transport produse petroliere Țăndărei au fost sesizați marți, 6 octombrie, asupra faptului că un bărbat fură ...[citește_toată_știrea]

8 Octombrie 2009, 10:32
(13888 vizualizări - 1 comentariu)


Prefectura recomandă slobozenilor apa plată

Luni, 5 octombrie, la Prefectura Ialomița a avut loc o întîlnire legată de situația apei potabile în Slobozia. La aceasta au participat, alături de responsabilii locali implicați în monitorizarea calității ...[citește_toată_știrea]

6 Octombrie 2009, 13:51
(13136 vizualizări - 2 comentarii)


Societățile de construcții, la control

Potrivit Inspectoratului Teritorial de Muncă, în perioada 23-30 septembrie, la nivelul județului Ialomița s-a desfășurat cea de-a cincea Campanie națională privind identificarea cazurilor de muncă fără ...[citește_toată_știrea]

6 Octombrie 2009, 13:13
(14118 vizualizări - 0 comentarii)


Accident rutier grav la Movilița

Marți, 6 octombrie, la primele ore ale dimineții, în apropiere de comuna Movilița s-a produs un grav accident rutier. O persoană și-a pierdut viața și o alta a fost rănită, după primele verificări polițiștii ...[citește_toată_știrea]

6 Octombrie 2009, 13:09
(14691 vizualizări - 0 comentarii)


Sorin Oprescu își anunță azi candidatura la Președinție

Sorin Oprescu își anunță azi candidatura la Președinție

Dr Sorin Oprescu, actual primar al Capitalei, își va anunța luni, de la orele 16,00, candidatura la funcția de președinte al României. După ce a declarat că «discuțiile cu prietenii vor decide o eventuală ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2009, 10:46
(13040 vizualizări - 3 comentarii)


Furt de energie electrică în Strachina

Furt de energie electrică în Strachina

Jandarmii au executat o acțiune pentru depistarea furturilor de energie electrică în cartierul Strachina din Tăndărei. În timpul raziei, au fost descoperite 11 locuințe ce aveau branșamente ilegale la rețeaua ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2009, 08:58
(15709 vizualizări - 2 comentarii)


Grenadă găsită în grădină

În timp ce-și săpa grădina, un bărbat din Urziceni a descoperit o grenadă de mînă activă. Pirotehniștii Inspectoratului pentru Situații de Urgențe au ridicat grenada, stabilindu-se că provine din timpul ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2009, 08:56
(12525 vizualizări - 1 comentariu)


Taxe pentru eliberarea pașapoartelor

Începînd de luni, 5 octombrie, Serviciul de Eliberarea Pașapoartelor va soluționa doar cereri pentru eliberarea pașapoartelor simple electronice și simple temporare. Taxele pentru eliberarea pașapoartelor ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2009, 08:55
(14606 vizualizări - 2 comentarii)


Plafon pentru plățile naționale în sectorul zootehnic

Potrivit unui comunicat de presă, reprezentanții APIA informează că a fost stabilit plafonul alocat României pentru plățile naționale în sectorul zootehnic. Astfel, prima de exploatație pentru bovine a ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2009, 08:55
(13842 vizualizări - 0 comentarii)


Accident la Adîncata

Echipajul de descarcerare ale Detașamentului de Pompieri Urziceni a intervenit joi, 1 octombrie, pentru salvarea a două victime,implicate într-un accident rutier. Incidentul s-a petrecut în comuna Adîncata ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2009, 08:54
(14428 vizualizări - 0 comentarii)


Prins după ce a încercat să spargă un bancomat

Joi, 1 octombrie, polițiștii din Urziceni au fost sesizați asupra faptului că persoane necunoscute încercau să sustragă bani dintr-un bancomat. În urma cercetărilor, s-a stabilit că hoții intraseră în sediul ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2009, 08:52
(16241 vizualizări - 0 comentarii)


Teculescu, instalat cu «viteza luminii»

Teculescu, instalat cu «viteza luminii»

Mădălin Teculescu, fost primar al comunei Sf. Gheorghe și fost subprefect al județului Ialomița, a fost instalat în funcția de prefect vineri, 2 octombrie 2009. În prezența părții democrat-liberale a directorilor ...[citește_toată_știrea]

2 Octombrie 2009, 19:23
(16378 vizualizări - 7 comentarii)


Știucă moare dar nu se predă: «Rămân la Prefectură»

Știucă moare dar nu se predă: «Rămîn la Prefectură»

Cu toate că nominalizarea sa ca prefect a fost făcută de social-democrați, iar miniștrii PSD din Guvernul Boc au demisionat în bloc, prefectul Știucă ne-a declarat că va rămîne la Prefectură. «Alături de ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2009, 15:08
(32291 vizualizări - 22 comentarii)


Procurorii ialomițeni renunță la grevă

Procurorii ialomițeni renunță la grevă

Începînd de astăzi, 1 octombrie, procurorii ialomițeni au decis renunțarea la grevă. Hotărîrea a fost adoptată în cadrul Adunării Generale a Procurorilor din cadrul Parchetului de pe lîngă Tribunalul Ialomița ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2009, 09:45
(14263 vizualizări - 0 comentarii)


Noi generații de karatiști, așteptate pe tatami

Clubul Satori din Slobozia anunță inaugurarea unei noi perioade de căutări a tinerelor talente din Slobozia. Înscrierile se vor finaliza pe 10 octombrie, iar vîrsta minimă de participare e 7 ani. Antrenamentele ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2009, 17:48
(15274 vizualizări - 0 comentarii)


Luna cărții

În perioada 1-31 octombrie, Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» inaugurează Salonul anual de carte. Potrivit organizatorilor, anul acesta Salonul anual de carte a ajuns la ediția a șaptesprezecea și ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2009, 17:48
(18917 vizualizări - 3 comentarii)


Foto Splendid Axinte

Luni, 28 spetembrie, la Muzeul Județean Ialomița, Costică Axinte, artistul fotograf născut acum 100 de ani a fost serbat, încă o dată, prin vernisarea unei expoziții de fotografie. Vernisajul a fost prilejuit ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2009, 17:47
(18320 vizualizări - 0 comentarii)


Adolescentă dispărută de acasă

Adolescentă dispărută de acasă

Duminică, 27 septembrie 2009, a dispărut de la domiciliu TINCU CORINA-GEORGIANA, în vîrstă de 17 ani, din municipiul Fetești, bolnavă psihic. Potrivit polițiștilor din localitate, adolescenta ar fi plecat ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2009, 13:00
(14922 vizualizări - 0 comentarii)


Populația județului scade încet, dar sigur

O statistică a Direcției Județene de Statistică Ialomița confirmă faptul că populația județului Ialomița scade anual cu peste 1000 de locuitori. Astfel, în ultimii 5 ani, populația totală a județului a ...[citește_toată_știrea]

28 Septembrie 2009, 09:08
(16118 vizualizări - 2 comentarii)


Ultimele comentarii
contribuabil în Bibliotecile din mediul rural, intrate în «conservare» din cauza lipsei de personal Mary în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Mary în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Daniel în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Jenică în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Chix în Ambasadorul Indiei în România, vizită de lucru în județul Ialomița Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli #pasajladrajna în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli #pasajladrajna în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare Floare în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Pont în Ambasadorul Indiei în România, vizită de lucru în județul Ialomița Giorgi în Alexandru Potor propune realizarea unor investiții de peste 10 milioane de euro, fără soluții privind sursele de finanțare @maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Amanta în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli raci vii/fierți în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 14 octombrie 2026 Nu contează, un realist în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Profesoara suditi în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Profesor suditi în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli Alex în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...