Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Un medic școlar la 4500 de elevi

În Ialomița totul e posibil

Un medic școlar la 4500 de elevi

Medicii care acordă asistență elevilor în cadrul unităților școlare din Ialomița pot fi numărați pe degete. Doar 9 generaliști și stomatologi au grijă de sănătatea copiilor din județ atunci cînd ei merg la școală. Iar mulți dintre aceștia așteaptă deciziile de pensionare. Absolvenții de Medicină nici nu se gîndesc să practice această profesie, de vină fiind salariile extraordinar de mici.

Lipsă de doctori în cabinetele școlare
Aflat într-un impas din punct de vedere al numărului diminuat de efective școlare, învățămîntul ialomițean a școlarizat la 15 septembrie 2014 un număr de 41214 elevi. Toți aceștia primesc la școală asistență medicală într-un număr de 27 de cabinete răspîndinte în toată Ialomița de la un număr de 9 medici generaliști și stomatologi. Un simplu calcul matematic arată că un singur medic are grijă de sănătatea unui număr de 4500 de copii. Nici nu-i de mirare că specialiștii se țin departe de acest domeniu de activitate, întrucît salariile sînt destul de mici. În funcție de vechimea în muncă, un specialist generalist sau stomatolog care desfășoară activitatea în cadrul unui cabinet amplasat într-o școală din Ialomița, cîștigă, în medie, pe lună, între 1200 și 1800 de lei. «Nici nu mă gîndesc la așa ceva, în condițiile în care oricum sistemul medical este foarte prost plătit. Și mai mult, cred că te și deprofesionalizezi dacă stai și lucrezi într-un cabinet școlar» este părerea lui Ionuț Andrei, un tînăr din Slobozia care anul acesta va termina Facultatea de Medicină și Farmacie «Carol Davila» din București. Spusele viitorului medic sînt susținute și de autorități. «Într-adevăr, adresabilitatea către aceste locuri de muncă este foarte scăzută din cauza salariilor foarte, foarte mici!» susține Dan Noel, directorul Direcției de Sănătate Publică Ialomița. Această instituție este și cea care finanțează activitatea medicilor școlari, iar luna trecută 100 mii de lei din bugetul instituției au fost repartizate pentru plata salariilor acestor medici și asistentelor care lucrează cu ei.

Indiferența lovește cabinetele școlare
Puțini la număr cum sînt, medicii școlari din Ialomița își desfășoară activitatea în cele 27 de cabinete care există în tot județul. Aflate în administrarea primăriilor, multe dintre aceste locații au nevoie urgentă de îmbunătățiri. Din explicațiile celor care își desfășoară activitatea aici, administrațiile locale finanțează doar cîteva lucrări de igienizare, executate regulamentar la fiecare început de an școlar, sau mai schimbă cîte un geam atunci cînd, accidental, se sparge. În rest, medicii sînt nevoiți să folosească aceleași instrumente vechi de zeci de ani și să-și dorească zile mai bune pentru cabinetele în care profesează. «E foarte greu, pentru că nu avem ustensile foarte bune și trebuie unele noi. E drept, sînt foarte scumpe și primăriile nu au bani, dar nici nu se implică să ne sprijine activitatea!» se plînge sub anonimat unul dintre medicii școlari din Slobozia.

13 Aprilie 2015, 21:35 (3548 vizualizări - 1 comentariu)

Comentariile cititorilor:


Cafeaua și țigarea:
(14 Aprilie 2015, 16:55)
Ca medic sau asistent medical în școală nu-ți pică nimic. Păi? Cine face această meserie intr-o școală?! Cei bătuți in cap, din toate părțile. Unde pică, măcar cu pipeta, se duc; unde sunt doar copii bolnavi, și de la ,,condițiile" din școală, ce să caute doctorii?

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 17 Iul 2026
261 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

ISU Ialomița: Incendii de vegetație uscată pe raza a 5 localități

Joi, 27 ianuarie a.c., pompierii ialomițeni au intervenit pentru stingerea a 5 incendii de vegetație uscată, care s-au produs pe raza localităților Fierbinți, Albești, Urziceni, Manasia și Munteni Buzău ...[citește_toată_știrea]

28 Ianuarie 2022, 12:30
(4034 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbulești: Polițiștii au întrerupt o petrecere privată

10 persoane au fost sancționate cu 30 mii de lei, după ce au participat la o petrecere privată, organizată în curtea unui localnic din Bărbulești. Polițiștii au oprit petrecerea în ziua de luni, 25 ianuarie ...[citește_toată_știrea]

27 Ianuarie 2022, 17:00
(2558 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbat din Borănești, arestat pentru «furt calificat»

Marți, 25 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Secției nr. 4 Poliție Rurală Coșereni au dus la îndeplinire un mandat de executare a pedepsei închisorii. Astfel, pe raza localității Borănești a fost depistat ...[citește_toată_știrea]

27 Ianuarie 2022, 16:40
(5384 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni preventive desfășurate de polițiști

În ziua de miercuri, 26 ianuarie a.c., polițiștii ialomițeni împreună cu reprezentanți din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița și lucrători ai celorlalte
instituții cu atribuții în ...[citește_toată_știrea]

27 Ianuarie 2022, 16:30
(2638 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 171 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Joi, 27 ianuarie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 21063, fiind înregistrate 171 de noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

27 Ianuarie 2022, 15:30
(9382 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii la clădiri din Bărcănești, Ion Roată și Axintele

Incendii la clădiri din Bărcănești, Ion Roată și Axintele

Miercuri, 26 ianuarie a.c., în jurul orelor 15,00, pompierii din Urziceni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la o clădire dezafectată din comuna Bărcănești. Trei echipaje ...[citește_toată_știrea]

27 Ianuarie 2022, 12:10
(4022 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Descinderi ale mascaților în Cartierul Bora

Polițiștii din Slobozia au descins în dimineața zilei de joi, 27 ianuarie a.c., la 4 adrese din Cartierul Bora al municipiului Slobozia, cu scopul de a destructura o rețea infracțională specializată în ...[citește_toată_știrea]

27 Ianuarie 2022, 11:30
(4168 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 136 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Miercuri, 26 ianuarie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 20892, fiind înregistrate 136 de noi cazuri ...[citește_toată_știrea]

26 Ianuarie 2022, 15:35
(8906 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Delincvența juvenilă, în atenția polițiștilor

În ziua de marți, 25 ianuarie a.c., polițiștii din Fetești au discutat cu peste 400 de elevi ai claselor de gimnaziu din unitățile de învățământ de pe raza municipiului, despre răspunderea penală a minorilor ...[citește_toată_știrea]

26 Ianuarie 2022, 14:00
(8474 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni preventive ale polițiștilor

În ultimele 24 de ore, polițiștii ialomițeni polițiștii au intervenit la 72 de evenimente, toate fiind sesizate pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112 și au constatat 11 infracțiuni. Din totalul ...[citește_toată_știrea]

26 Ianuarie 2022, 13:40
(3364 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Se reia acordarea șomajului tehnic

În contextul epidemiologic generat de răspândirea coronavirusului SARS-CoV2, AJOFM Ialomița reia aplicarea măsurilor de protecție socială a angajaților prin plata drepturilor constând în șomaj tehnic. ...[citește_toată_știrea]

26 Ianuarie 2022, 13:10
(8135 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Încasări la bugetul consolidat de 1,112 miliarde de lei în 2021

În conturile Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița s-au colectat, în 2021, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 1,112 miliarde de lei, cu 208,12 milioane ...[citește_toată_știrea]

26 Ianuarie 2022, 11:10
(9618 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Incendiu la blocul UGIRA

Slobozia: Incendiu la blocul UGIRA

În seara zilei de marți, 25 ianuarie a.c., pompierii din Slobozia au fost solicitați să intervină în cazul unui incendiu produs la etajul 1 al blocului de locuințe sociale UGIRA. La fața locului s-a intervenit ...[citește_toată_știrea]

26 Ianuarie 2022, 00:15
(7050 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: S-a redeschis Centrul de Testare COVID-19

Slobozia: S-a redeschis Centrul de Testare COVID-19

Primăria Slobozia a redeschis, în urmă cu o săptămână, Centrul de Testare COVID-19, amplasat în centrul orașului. Autoritățile locale au disponibile 2000 de teste rapide antigen, pentru cei care vor să ...[citește_toată_știrea]

25 Ianuarie 2022, 20:05
(9017 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Măsuri de prevenție a răspândirii COVID-19

La data de 24 ianuarie 2022, polițiștii ialomițeni au identificat 5 persoane care au încălcat măsura carantinării la adresa de domiciliu declarată Direcției de Sănătate Publică, precum și 31 de persoane ...[citește_toată_știrea]

25 Ianuarie 2022, 17:40
(3021 vizualizări - 0 comentarii)


Ziua Unirii Principatelor Române, sărbătorită și la Urziceni

Ziua Unirii Principatelor Române, sărbătorită și la Urziceni

Luni, 24 ianuarie 2022, preoți și credincioși din Urziceni au celebrat 163 de ani de la momentul Unirii Țării Românești cu Moldova. Astfel, la monumentul eroilor din vecinătatea Catedralei s-a săvârșit ...[citește_toată_știrea]

25 Ianuarie 2022, 17:35
(6703 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: TVA rambursată de peste 14,64 milioane de lei

Administrația Județeana Finanțelor Publice Ialomița a rambursat, în luna decembrie 2021, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 14,64 milioane de lei, cu 7,97 milioane de lei mai mult decât ...[citește_toată_știrea]

25 Ianuarie 2022, 17:10
(2918 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 106 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Marți, 25 ianuarie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 20756, fiind înregistrate 106 de noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

25 Ianuarie 2022, 15:40
(3310 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă la Fetești!

Pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 100 mm, de pe strada Vilelor din Fetești, RAJA Constanța întrerupe furnizarea apei potabile către consumatorii din ...[citește_toată_știrea]

25 Ianuarie 2022, 10:25
(10789 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 41 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Luni, 24 ianuarie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 20650, fiind înregistrate 41 de noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

24 Ianuarie 2022, 16:45
(2859 vizualizări - 0 comentarii)


Glodeanu Sărat: Doi adulți și cinci copii, victime ale unui accident rutier

Glodeanu Sărat: Doi adulți și cinci copii, victime ale unui accident rutier

Pompierii din Urziceni au intervenit în seara zilei de duminică, 23 ianuarie a.c., în cazul unui accident rutier petrecut pe raza localității Glodeanu Sărat, din județul Buzău. În eveniment a fost implicat ...[citește_toată_știrea]

24 Ianuarie 2022, 10:15
(10051 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 62 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Duminică, 23 ianuarie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 20609, fiind înregistrate 62 de noi cazuri ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2022, 16:15
(8508 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Accident rutier provocat de un tânăr băut

IPJ Ialomița: Accident rutier provocat de un tânăr băut

În dimineața zilei de duminică, 23 ianuarie 2022, pe DJ102 s-a produs un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane. Din cercetări a reieșit că în timp ce un bărbat, din comuna Cotorca, în vârstă ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2022, 12:40
(3739 vizualizări - 0 comentarii)


Malu Roșu: Incendiu produs la o anexă gospodărească

Malu Roșu: Incendiu produs la o anexă gospodărească

Duminică, 23 ianuarie 2022, pompierii din Urziceni au intervenit pentru stingerea unui incendiu produs la o anexă din gospodăria unui cetățean din Malu Roșu. Pentru lichidarea incendiului, dar și pentru ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2022, 11:40
(4855 vizualizări - 0 comentarii)


Condeești: Ars de viu în propria casă

Un bătrân de 87 de ani, domiciliat în satul Condeești, și-a pierdut viața în urma incendiului care i-a cuprins locuința. În seara zilei de sâmbătă, 22 ianuarie a.c., vecinii acestuia au alertat pompierii ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2022, 10:00
(2786 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 52 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Sâmbătă, 22 ianuarie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 20547, fiind înregistrate 52 de noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

22 Ianuarie 2022, 16:05
(10214 vizualizări - 0 comentarii)


Casă cuprinsă de flăcări la Orboești

Casă cuprinsă de flăcări la Orboești

Pompierii din Slobozia au intervenit în noaptea de vineri spre sâmbătă, 21/22 ianuarie a.c., la ora 1,25, pentru stingerea unui incendiu produs la o locuință din satul Orboești. La sosirea forțelor de intervenție ...[citește_toată_știrea]

22 Ianuarie 2022, 12:00
(4499 vizualizări - 0 comentarii)


Condeești: Două tinere și un copil de 4 ani, victime ale unui accident rutier

În seara zilei de vineri, 21 ianuarie 2022, în localitatea Condeești s-a produs un accident de circulație soldat cu rănirea a 3 persoane. Din verificările efectuate de polițiști a reieșit că în timp ce ...[citește_toată_știrea]

22 Ianuarie 2022, 10:00
(10309 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Minori loviți de mașină pe trecerea de pietoni

Vineri, 21 ianuarie 2022, Poliția Municipiului Fetești a fost sesizată cu privire la producerea unui accident de circulație, soldat cu rănirea a doi minori. În urma verificărilor efectuate a reieșit că ...[citește_toată_știrea]

22 Ianuarie 2022, 09:30
(10274 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 74 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Vineri, 21 ianuarie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 20495, fiind înregistrate 74 de noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

21 Ianuarie 2022, 15:30
(8672 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Vali în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL POKEMON în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL @ana în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Maria în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Cetățeanul x în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Gelu în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Ana în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL curse TAXI aeroport în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 Fane în Sictir în tractir! Mimi în Screening pentru cancerul colorectal la Spitalul Județean de Urgență Slobozia Biciclist în Slobozeanca Irina Stoica sfidează limitele la «L'Étape du Tour de France 2026» Titi în Screening pentru cancerul colorectal la Spitalul Județean de Urgență Slobozia Cuculet în Slobozeanca Irina Stoica sfidează limitele la «L'Étape du Tour de France 2026» Răduță Aurelian-Constantin în Slobozeanca Irina Stoica sfidează limitele la «L'Étape du Tour de France 2026» Andrei în Unul dintre cei doi adolescenți înecați în zona Ograda, de negăsit! Cetatean în Slobozeanca Irina Stoica sfidează limitele la «L'Étape du Tour de France 2026» Ioana în Primăria Slobozia și DIICOT-Structura Centrală, război în instanță pentru preluarea fostului cinematograf «Ialomița» Pt. @@cineva în Mii de dosare, «uitate» la Parchetele locale din Ialomița autoturism RABLA în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 Biciclist în Slobozeanca Irina Stoica sfidează limitele la «L'Étape du Tour de France 2026»

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...