Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Steluța Mitrea a făcut de rușine idealurile liberalilor ialomițeni

Politizarea învățămîntului județean mai așteaptă

Steluța Mitrea a făcut de rușine idealurile liberalilor ialomițeni

Încercarea liberarilor ialomițeni de a politiza învățămîntul județean a fost sortită, deocamdată, eșecului. Responsabilitatea pentru această situație îi revine Steluței Mitrea, cea care nu a reușit să obțină calificative de trecere la examenul pentru funcția de inspector școlar general adjunct al Inspectoratului Școlar. Totuși, rezultatul a fost contestat și așteaptă răspunsul acestui demers. Surprinzător este faptul că, în privința inspectorilor de specialitate, funcțiile nu au miză politică.  Aceiași oameni din mandatele precedente s-au înscris la concursuri pentru a fi reconfirmați în funcții.

N-a fost să fie
În urmă cu aproximativ o lună, ziarul Independent relata despre intenția liberalilor ialomițeni de a-și adjudeca învățămîntul județean, prin confirmarea în funcția de inspector școlar general a Luminiței Barcari. Sub titlul «Învățămîntul ialomițean virează DREAPTA», Independent scria că «(...) Luminița Barcari a preluat oficial conducerea Inspectoratului Școlar Județean Ialomița, după cîștigarea concursului care a confirmat-o în funcție. În același timp, instituția a anunțat organizarea și desfășurarea la București a examenelor pentru ocuparea funcțiilor de inspector școlar general adjunct și director al Casei Corpului Didactic. Aceste decizii confirmă faptul că Dreapta cîștigă bătălia pentru Educație și că declanșează un nou val de epurări politice în sistemul de profil. De data aceasta într-un mod mai transparent: prin testări!». Ne cerem scuze pentru aceste precizări și revenim cu noi amănunte. Potrivit unor surse oficiale, liberalii ialomițeni au ratat, pentru moment, șansa de a politiza educația. Totul are legătură cu concursul ratat al Steluței Mitrea, om de bază al PNL Ialomița la Țăndărei, care nu a reușit să obțină o notă peste 7 la una din probele testării. În urmă cu o săptămînă, ea depus contestație, iar acum așteaptă să primească rezultatul. «Cine-i acum în funcția de adjunct va rămîne pînă la noi ordine. E o situație care va mai dura!» susțin sub anonimat surse din cadrul Inspectoratului Școlar. La acest concurs și-au depus dosarele în vederea participării Cătălin Emil Grigore, profesor de Biologie la Liceul Teoretic «Carol I» din Fetești, însă ei au fost descalificați înainte de începerea concursului. În prezent, funcția de inspector școlar adjunct este deținută de Nicoleta Turcea, cadru didactic apropiat al PSD Ialomița, spun aceleași surse.

Inspectorii de specialitate nu prezintă interes
Săptămîna viitoare inspectorii de specialitate ai Inspectoratului Școlar vor participa la concursurile organizate pentru ocuparea funcțiilor. Surprinzător este faptul că pe listă sînt trecuți aceiași oameni din mandatele precedente, semn că formațiunile politice nu sînt interesate de aceste funcții. Un exemplu în acest caz este Simona Grigoraș, care candidează la funcția de inspector pentru Limba și Literatura Română. Un alt nume cu ștate vechi în funcția de inspector de specialitate este Nicoleta Coteș, care participă anul acesta pentru a ocupa funcția de inspector școlar pentru disciplina Geografie. De asemenea, Simona Tonț s-a înscris la concurs pentru încă un mandat de inspector școlar pentru Proiecte Educaționale.

26 Mai 2015, 16:40 (13290 vizualizări - 11 comentarii)

Citiți și:
Marian Baboi, noul șef al Învățământului ialomițean
Județul Ialomița organizează etapele naționale a 4 olimpiade și concursuri școlare
«Școala are chipul societății în care trăim!»

Comentariile cititorilor:


Ana:
(8 Iulie 2015, 22:56)
D-na Mitrea a ajuns in cele din urma Inspector de management institutional! A dat oare concurs? Cati candidati au fost?Sa puna pe siteul ISJ programul pe 4 ani sa ne informam si noi.Sa vedem ,cum se va imbunatati activitatea managerilor scolari?!
Dor de Sindicat:
(28 Mai 2015, 02:45)
@ Un profesor: Bârfele au temei, dacă era atât de pregătită precum susții respecta întocmai metodologia elaborată de minister!!!! Nu cred că a fost vorba de o hârtie inutilă..... Punctul de vederea al ministerului ar trebui să lămurească lucrurile. Tot din bârfe se știe în ce ordine au intrat concurenții în sală............. Chiar nu este curios că în ziua examenului guristul sot era prin minister cu Hancescu!!!!!!!!!!!!!!! Cred că prin ultima frază se demonstrează „pregătirea politică și sindicală” a candidatei mitrea steluța, fără litere de tipar la nume....
un profesor:
(28 Mai 2015, 00:17)
Comentarii de doi lei.Pentru cei care sunt "framantati"de rezultatele doamnei: a luat peste 7 la doua din cele trei probe(scris si interviu) , a fost depunctata la CV deoarece a considerat ca nu este nevoie de inca o hartie in plus pt a dovedi ca este membru in consiliul de administratie atat timp cat este director ( asa cum prevede legea) , nu este adepta hartiilor inutile si a dosarelor "balast". Din cate o cunosc eu opteaza pentru lucrurile clare, simple si la obiect ( poate pentru ca este de matematica?) Cel putin ea a vut curajul sa participe la un concurs , pe cand altii? E mult mai simplu sa comentezi aiurea fara sa cunosti datele problemei, asa de dragul barfei
Miss IȘJ IL:
(27 Mai 2015, 23:38)
Nu fiți invidioși! Dama e bună! Nu pot crede că-l ține pe Mitrea! Se descurcă ea...îmi pare rău că nu e la IȘJ. Erau două păpușele: Barcari și Mitrea. Celelalte, vai de ele!
ala cu maseratti:
(27 Mai 2015, 19:06)
Votez pentru!Are olecutzica de mov si-i sta bine. Am alergie la sefa Barcari de cand se face rosie in cap , mai ceva ca de la puful din copaci...
elev cls.xll:
(27 Mai 2015, 16:26)
doamna da bineeeeeee.   in poze. nuuuuu????ne-ar incanta ideea de a fi insp. scolar  !!!
Profesor:
(27 Mai 2015, 13:58)
Are ambalaj! E finuță! Contrar grotescului soț! Puneți-o inspectoare! Sunt, au fost și vor fi destule, mai proaste! Barcari cum e? Cap cu zulufi! Ce are in cap?! Nu contează....
dor marunt:
(27 Mai 2015, 11:53)
Arata bine doamna, pune-ti-o inspectoare! ii dam noi  7 la prezentare si face media de promovare. PS Poza  completa nu aveti?
Dor de Sindicat:
(27 Mai 2015, 01:17)
De ce nu v-a precizat sursa și proba la care a picat? Poate vă spune chiar doamna!!! Să fie oare CV ul?????? Să fie adevărat oare că în ziua concursului Hancescu a avut treabă pe la minister?????
Iulian:
(27 Mai 2015, 00:34)
INDEPENDENT, numai cu argumentele acestea veniți voi și spuneți că școala nu va fi politizată, ca până acum? Câtă credulitate! Nu vă recunosc! Stați să vedeți directorii! Apoi, dacă tartorele-ea, șefa, de! e pătrunsă politic, cum ar fi posibil ca subalternii să fie altfel?! Arătați demisia din pd a lui Barcari! Sau pe cea de înscriere in alt partid! Cine are urechi de auzit, aude! Inspectorii? Aceeași Mărie, cu altă pălărie.
denis:
(27 Mai 2015, 00:00)
Mai trebuie mentionat faptul ca sotul doamnei este liderul de sindicat al invatamantului din Ialomita. Mie unul mi se pare un grav conflict de interese.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 02 Oct 2026
230 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
ISU Ialomița: Bărbat înecat după ce a căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare

ISU Ialomița: Bărbat înecat după ce a căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare

Pompierii ialomițeni au intervenit joi, 1 octombrie 2026, pentru salvarea unui bărbat de 71 de ani, căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare din Balta Ialomiței. Din primele informații, acesta ar fi ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:30
(368 vizualizări - 0 comentarii)


Gârbovi: Bărbați reținuți după ce s-au luat la bătaie

Miercuri, 30 septembrie 2026, polițiștii ialomițeni au reținut pentru 24 de ore, doi bărbați, de 54 și 65 de ani, cercetați penal pentru comiterea infracțiunii de «loviri și alte violențe» ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:25
(736 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Razie a polițiștilor

Miercuri, 30 septembrie 2026, polițiștii au organizat o razie de amploare pe străzile din municipiul Slobozia. În urma acțiunii, au fost verificate peste 250 de automobile și legitimate 280 de ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:20
(212 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia razie


IPJ Ialomița: Perioada de înscriere în școlile de Poliție se apropie de final

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița îi informează pe cei interesați de o carieră în Poliția Română că perioada destinată înscrierii pentru admiterea în școlile ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:15
(180 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: «Pe două roți, fii vizibil, fii în siguranță!»

În perioada 1-31 octombrie a.c., polițiștii ialomițeni desfășoară activități preventive și de control pentru creșterea gradului de siguranță a participanților la trafic care se deplasează pe două ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:10
(756 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmii ialomițeni, 650 misiuni de ordine publică în luna septembrie 2026

Jandarmii ialomițeni, 650 misiuni de ordine publică în luna septembrie 2026

Creșterea gradului de siguranță al cetățenilor prin asigurarea măsurilor de ordine la manifestările cu public numeros și participarea la misiuni de menținere în sistem integrat au fost principalele ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 13:35
(235 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,76%, rata șomajului la sfârșitul lunii august 2026

La sfârșitul lunii august 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4517 șomeri (din care 2249 femei), rata șomajului fiind de ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 12:20
(187 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF: Antifrauda declanșează verificări la comercianții de autoturisme second-hand

Direcția Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) declanșează «Acțiunea ATOM-Analiza și Trasabilitatea ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 11:45
(224 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Secțiunea Mica Publicitate
a fost actualizată!
Cele mai noi anunțuri din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri on-line!

29 Septembrie 2026, 19:15


Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: «Salonul Anual de Carte», ediția a XXXV-a

Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: «Salonul Anual de Carte», ediția a XXXV-a

Joi, 1 octombrie 2026, Consiliul Județean Ialomița și Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița deschid cea de a XXXV-a ediție a «Salonului Anual de Carte», cea mai importantă ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 15:10
(419 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Moldoven!

Echipele RAJA Constanța au sistat furnizarea apei marți, 29 septembrie 2026, în intervalul orar 14,15-18,15, în localitatea Moldoveni, pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 14:35
(404 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Situația depunerii cererilor de ajutor de stat pentru sectoarele bovin și suin

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că perioada de depunere a cererilor de ajutor de stat pentru sectoarele bovin și suin s-a încheiat. La nivel național, pentru ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 13:20
(403 vizualizări - 0 comentarii)


«Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii!

Consiliul Județean al Elevilor Ialomița lansează un semnal de alarmă și cheamă elevii la un protest inedit luni, 28 septembrie 2026. Aceștia sunt îndemnați să vină la școală îmbrăcați « ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 13:20
(1295 vizualizări - 8 comentarii)


APIA: Peste 88% dintre fermierii incluși în eșantionul de control au fost deja verificați

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) continuă controalele aferente anului de cerere 2026, în vederea verificării respectării condițiilor de eligibilitate și a cerințelor specifice ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 09:25
(847 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: Daruri pentru copii

Protopopiatul Urziceni: Daruri pentru copii

Biroul de Asistență Socială din cadrul Protopopiatului Urziceni a participat, prin 6 parohii arondate, la Proiectul «Încălțăm România desculță» derulat de Asociația «Glasul ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 08:50
(801 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sprijin financiar de peste 2,13 milioane lei pentru crescătorii de animale

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), solicitat ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 08:20
(866 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Bursa Locurilor de Muncă

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița invită toți agenții economici din județ să participe la Bursa Locurilor de Muncă vineri, 9 octombrie 2026, eveniment dedicat intermedierii directe ...[citește_toată_știrea]

23 Septembrie 2026, 10:20
(1422 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmeria Ialomița recrutează tineri

Jandarmeria Ialomița recrutează tineri

În perioada septembrie-decembrie 2026, Jandarmeria Ialomița desfășoară o nouă campanie de recrutare pentru cei care doresc o carieră militară în Jandarmeria Română. Astfel, la Școala ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2026, 10:35
(1297 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Județean Ialomița: Festivalul-Concurs de Tradiție Culinară Ialomițeană «La Casa Tudorii», ediția a XIV-a

Muzeul Județean Ialomița: Festivalul-Concurs de Tradiție Culinară Ialomițeană «La Casa Tudorii», ediția a XIV-a

Tradițiile păstrate din generație în generație sunt o parte importantă a identității unei comunități și a patrimoniului său cultural. Obiceiurile, meșteșugurile, poveștile locului și, nu î ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2026, 08:20
(1489 vizualizări - 0 comentarii)


Lidl România a inaugurat un nou magazin în Țăndărei, în cadrul «Park Plaza»

Lidl România a inaugurat un nou magazin în Țăndărei, în cadrul «Park Plaza»

Lidl România continuă extinderea rețelei sale la nivel național și a inaugurat joi, 17 septembrie a.c., un nou magazin în orașul Țăndărei/Ialomița, în cadrul centrului comercial « ...[citește_toată_știrea]

17 Septembrie 2026, 13:15
(1488 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Peste 4,09 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor efectuate în luna august 2026

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au finalizat, în luna august a.c., 13 inspecții fiscale și 13 verificări documentare. Astfel ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2026, 11:20
(1690 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 10,37 milioane de lei în august 2026

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna august 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 10,37 ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2026, 15:35
(1859 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: Sprijin pentru elevi la început de an școlar

Protopopiatul Slobozia: Sprijin pentru elevi la început de an școlar

Vineri, 11 septembrie a.c., 54 de elevi din parohiile Cosâmbești, Miloșești, «Sf. Dumitru» Slobozia, Cuza-Vodă, Slobozia Nouă I și Amara I au primit ghiozdane, articole vestimentare ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2026, 15:25
(1982 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Opt persoane reținute într-o singură zi!

IPJ Ialomița: Opt persoane reținute într-o singură zi!

Polițiștii ialomițeni au documentat, în aceeași zi, mai multe fapte penale, iar opt persoane au fost reținute, în 3 dosare distincte. Astfel, un bărbat a fost reținut pentru «furt ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 16:40
(2485 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Locală Slobozia: Amenzi de peste 103 mii de lei în august 2026

Poliția Locală Slobozia: Amenzi de peste 103 mii de lei în august 2026

Potrivit unui raport, în cursul lunii august 2026, polițiștii locali din Slobozia au aplicat 479 de sancțiuni contravenționale. Astfel, au fost aplicate 263 de amenzi, în valoare totală de ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 16:25
(1970 vizualizări - 1 comentariu)


3267 de persoane înregistrate de Biroul pentru Imigrări al Județului Ialomița

La data de 31 august 2026, în evidența Biroului pentru Imigrări al Județului Ialomița se aflau 3267 de persoane, în creștere față de cele 2952 înregistrate în perioada ianuarie ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 12:20
(1745 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 143,74 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în august 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna august a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 143,74 milioane ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 11:20
(1643 vizualizări - 0 comentarii)


La 58 de ani, un jandarm din Ialomița participă la ultramaratonul caritabil «Autism 24h» pentru copiii cu autism

La 58 de ani, un jandarm din Ialomița participă la ultramaratonul caritabil «Autism 24h» pentru copiii cu autism

În perioada 12-13 septembrie 2023, la Mamaia, subofițerul jandarm Stan Petruș va participa la ultramaratonul caritabil «Autism 24h», o provocare în cadrul căreia participanții ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 10:40
(1723 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 09:05
(4206 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Verificări în exploatațiile de animale

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranta Alimentelor Ialomița informează proprietarii/deținătorii de animale că, începând cu 1 ianuarie 2026, medicii veterinari oficiali au efectuat ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 16:35
(2740 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
eu în «Conflict» juridic între Consiliul Județean Ialomița și angajații-navetiști Larisa în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  Larisa în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  Larisa în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  :-)) în «Conflict» juridic între Consiliul Județean Ialomița și angajații-navetiști sperăm în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Tic Tac în Rețeaua de canalizare a comunelor Giurgeni, Gura Ialomiței și Mihail Kogălniceanu este NEFUNCȚIONALĂ! apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Gabi în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Mariuca în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Alex în Planificare «copy-paste» pentru dezvoltarea strategică a Învățământului tehnic ialomițean asigurat în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Mary în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Calin în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Necunoscut în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Daniel în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița cetateanu.net în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița cetatean în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Silviu în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...