Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

REPORTAJ

Marșul poștașilor

Marșul poștașilor

La sfîrșitul săptămînii precedente, Sindicatul Lucrătorilor Poștali Ialomița, a organizat, după 4 ani de pauză, ediția județeană a maratonului poștașilor. Aflată la a 36 ediție, competiția a reunit în Parcul Ialomița din Slobozia ultimii angajați sindicaliști ai Poștei ialomițene. «Mi-a plăcut de cînd mă știu meseria asta. Tata a fost poștaș. Cînd venea acasă îi luam șapca și mă plimbam prin curte strigînd: „Poșta! Poșta!“. E cea mai frumoasă amintire din copilăria mea!» ne-a povestit Niculina Oancea, cîștigătoarea probei feminine.

Sic transit gloria mundi
Maratonul e programat pentru orele 10,00. Dar organizatorii au venit de la 9,00... Cu familii, cu copii, cu prieteni. Copiii umflă baloane colorate. Sînt singurii fără griji. Daniel Dobre, liderul Sindicatului Lucrătorilor Poștali, a făcut eforturi pentru a relua această tradiție întreruptă timp de 4 ani. «Din 2011 nu am mai organizat maratonul. Ultimii ani au fost grei pentru toată lumea, dar mai ales pentru noi. Concedieri, oameni păstrați cu jumătate de normă, salarii mici... Dar sîntem bucuroși că am reușit, în sfîrșit, să reînnodăm o tradiție. Premiile sînt modice, între 50 și 150 de lei. Dar nu pentru premii sîntem aici. Am venit ca să sărbătorim împreună!». Sindicaliștii își amintesc de vremea cînd Poșta Română era una dintre cele mai respectabile instituții din țară. «Eram mulți, eram sute... La concursul ăsta veneam cu sutele! Se dădea startul la calea ferată de la ieșirea din oraș și alergam pînă la Amara. 5 kilometri fetele, 7 băieții... Erau tineri, alergau de le scăpăra picioarele. Toți eram tineri și frumoși. Acum am mai rămas puțini. Și ne împuținăm pe an ce trece...». Deși zîmbesc, oamenii au chipuri îngrijorate. Poșta a pierdut contractul cu ANAF în favoarea unei firme obscure de curierat rapid, sindicatul nu poate opri declinul instituției, iar viitorul nu mai sună demult la ușa angajaților. «Vă dau un singur exemplu. „Burta de vacă“ (n.red.: geanta de poștă) o am de 20 de ani, de cînd m-am angajat. Și sînt un caz fericit. Am colegi care au moștenit-o!» ne explică un alt sindicalist. Dar sîmbătă, 6 iunie, pentru cîteva ore, grijile au fost date deoparte. «Pe locuri, fiți gata. Start!».

Învingătorii iau totul
La start, concurenții sînt senini și puși pe șotii. Chemat consultant, profesorul Marian Neacșu cere seriozitate. «Nu uitați că nu e alergare. E marș. Asta înseamnă că, tot timpul, picioarele rămîn în contact cu solul...». Niculina Oancea cunoaște regulile. Este un veteran al marșului. A participat la competiție în fiecare an, de cînd s-a angajat poștaș, la Ion Roată. A ajuns de vreo 6 ori și la faza națională. «Îmi place să concurez. Îmi place Poșta, mi-a plăcut dintotdeauna. Tata a fost poștaș 32 de ani. În locul lui am intrat eu... Cînd venea acasă îi luam șapca și mă plimbam prin curte strigînd: „Poșta! Poșta!“. E cea mai frumoasă amintire din copilăria mea! Mie îmi place foarte mult aici... Merg în fiecare zi pînă la 20 de kilometri. Dar mi-e drag ce fac, stau de vorbă cu oamenii. E o meserie frumoasă și n-aș vrea să fac altceva pe lume!». Niculina Oancea a cîștigat detașat, în aplauzele colegilor. Victor Dobre a cîștigat proba masculină. Are geanta de poștaș din 1990. Și tot de-atunci aduce oamenilor corespondența. «Și pe-alea bune și pe alea rele! Și pe ploaie și pe vînt. Am 25 de ani de meserie și, dacă așa a fost scris, asta fac!». La finele cursei, sindicaliștii fac poze de grup. Andrei Tudora are 5 ani și primește și el o diplomă de «viitor poștaș». Îl întrebăm ce vrea să se facă după ce o să crească mare. Răspunsul e graseiat: «Mama vrea să mă fac doctor, dar eu nu vreau. O să mă fac poștaș, ca tata!».

9 Iunie 2015, 15:15 (6741 vizualizări - 4 comentarii)

Comentariile cititorilor:


IOANA:
(8 Octombrie 2015, 13:49)
FOARTE FRUMOS. IN COPILARIA MEA AM FOST ALATURI DE MAMA MEA, FACTOR POSTAL SI LA FAZA NATIONALA A ACESTUI MARS. FRUMOS, CHIAR DACA A FOST IN ANII 80.
dacicus:
(23 Iunie 2015, 10:55)
Uite ca mai avem postasi!Nu i-a terminat marinica,inca!!!!
Mary:
(11 Iunie 2015, 16:26)
         Dupa ce ca sunt prost platiti, mai sunt si fugariti. :))))
TUDORA AIDA :
(10 Iunie 2015, 20:50)
A fost un eveniment foarte frumos, asa cum este descris și în reportaj. Am participat ca spectatori dar fiul nostru, Andrei Tudora, a fost trup și suflet. A alergat pe lângă poștași până la epuizare. Tatăl său este profesor, nu poștaș asa cum este menționat în articol dar un lucru e sigur: copilul vrea să devină când va fi mare "DIRECTOR POȘTAȘ" :))) Felicitări organizatorilor!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
15 Nov 2026
378 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Incendiu violent la o casă din Luciu. Bătrân găsit carbonizat!

Incendiu violent la o casă din Luciu. Bătrân găsit carbonizat!

În noaptea de luni spre marți, 10/11 februarie a.c., în jurul orelor 22,30, pentru Stația de Pompieri Țăndărei s-a dat alarma. Un incendiu a cuprins o casă în localitatea Luciu, jarul ...[citește_toată_știrea]

11 Februarie 2025, 09:50
(6704 vizualizări - 0 comentarii)


Rețele Electrice România: Atenție, se întrerupe curentul!

În perioada 11-14 februarie 2025, Rețele Electrice România anunță întreruperea alimentării cu energie electrică din cauza unor reparații la rețelele electrice. Aceste lucrări se vor ...[citește_toată_știrea]

10 Februarie 2025, 18:10
(6340 vizualizări - 2 comentarii)


Acțiuni preventive ale polițiștilor Serviciului Județean de Transporturi Ialomița

Acțiuni preventive ale polițiștilor Serviciului Județean de Transporturi Ialomița

Polițiștii din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Ialomița au desfășurat activități de prevenire și informare pe linia victimizării elevilor, accidentelor produse prin electrocutare ...[citește_toată_știrea]

10 Februarie 2025, 15:15
(6953 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Investiții în Titluri de Stat

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii-persoane fizice că începând de luni, 10 februarie 2025, și până vineri, 7 martie 2025, românii ...[citește_toată_știrea]

10 Februarie 2025, 11:35
(4204 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la o casă din Vlădeni

Incendiu la o casă din Vlădeni

O misiune a pompierilor ialomițeni a vizat un incendiu produs duminică, 9 februarie a.c., în jurul orelor 23,50. Dispeceratul pompierilor a fost sesizat cu privire la producerea unui incendiu la ...[citește_toată_știrea]

10 Februarie 2025, 11:25
(5839 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Vlădeni incendiu


Autoturism în flăcări la Săveni

Vineri, 7 februarie a.c., în jurul orelor 17,40, două echipaje din cadrul Stației de Pompieri Țăndărei au intervenit pentru lichidarea unui incendiu produs la un autoturism în localitatea ...[citește_toată_știrea]

10 Februarie 2025, 11:20
(4151 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Slobozia, Urziceni și Gheorghe Lazăr

Echipajele operative din cadrul Inspectoratului au intervenit pentru gestionarea unor situații de urgență generate de producerea a 4 accidente rutiere, pe raza localităților Slobozia, Urziceni și Gheorghe ...[citește_toată_știrea]

10 Februarie 2025, 11:15
(3693 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: 25 de persoane, implicate într-un scandal. Două victime au murit!

Sâmbătă, 8 februarie 2025, în jurul orelor 17,00, polițiștii din Urziceni au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că a izbucnit un scandal între mai multe persoane, î ...[citește_toată_știrea]

8 Februarie 2025, 18:30
(18936 vizualizări - 18 comentarii)


Sinești: Percheziții ale polițiștilor la hoții de energie electrică

Joi, 6 februarie 2025, polițiștii ialomițeni, coordonați de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni, au efectuat 5 percheziții domiciliare în comuna Sinești la proprietățile ...[citește_toată_știrea]

7 Februarie 2025, 13:20
(4757 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni preventive în cadrul Programului Național «Școala Altfel»

Peste 210 de copii din cadrul a 8 unități de învățământ, de pe raza localităților Slobozia, Andrășești, Ciulnița și Gheorghe Doja, au primit informații și recomandări cu privire la siguranța ...[citește_toată_știrea]

7 Februarie 2025, 13:10
(4652 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Luni, 10 februarie 2025, termen-limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor înregistrați în scopuri de TVA conform art. 316 din Legea 227/2015, care nu au depășit plafonul de scutire ...[citește_toată_știrea]

6 Februarie 2025, 15:00
(18733 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Național al Agriculturii din România: Expoziție dedicată mașinii de cusut «Singer»

O nouă expoziție va fi inaugurată la Muzeul Național al Agriculturii pe 14 februarie 2024, orele 14,00, destinată tuturor categoriilor de public, dar, în special, cunoscătorilor domeniului textilelor ...[citește_toată_știrea]

6 Februarie 2025, 12:40
(13561 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: «Școala Altfel» cu polițiști

IPJ Ialomița: «Școala Altfel» cu polițiști

Săptămâna aceasta, polițiștii ialomițeni au fost prezenți în mijlocul elevilor Liceului Pedagogic «Matei Basarab» din Slobozia, desfășurând activități în cadrul Programului ...[citește_toată_știrea]

5 Februarie 2025, 16:05
(4712 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Reținut pentru «furturi»

În cursul zilei de marți, 4 februarie a.c., polițiștii de Investigații Criminale din Slobozia au identificat și reținut, pentru 24 de ore, un tânăr de 22 de ani, bănuit de săvârșirea ...[citește_toată_știrea]

5 Februarie 2025, 15:40
(4421 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Comisia Europeană a rambursat oficial României peste 168,65 milioane de euro

În conformitate cu declarația de cheltuieli FEGA, transmisă de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) către Comisia Europeană, în data de 31 ianuarie 2025, au fost transferate ...[citește_toată_știrea]

5 Februarie 2025, 12:20
(6513 vizualizări - 0 comentarii)


2879 de persoane s-au angajat în anul 2024 prin intermediul AJOFM Ialomița

În perioada 1 ianuarie-31 decembrie 2024, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 2879 persoane ...[citește_toată_știrea]

5 Februarie 2025, 10:35
(7250 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: Campania «Donează sânge! Salvează o viață!»

Protopopiatul Slobozia: Campania «Donează sânge! Salvează o viață!»

Marți, 4 februarie 2025, Protopopiatul Slobozia în parteneriat cu Centrul Județean de Transfuzie Ialomița a organizat o acțiune de donare de sânge la sediul Centrului multifuncțional al ...[citește_toată_știrea]

5 Februarie 2025, 10:15
(4725 vizualizări - 0 comentarii)


Adâncata: Percheziții la un braconier

Adâncata: Percheziții la un braconier

Luni, 3 februarie a.c., polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia, au pus în executare ...[citește_toată_știrea]

3 Februarie 2025, 16:25
(5194 vizualizări - 0 comentarii)


Infractori în Franța, identificați și reținuți de polițiștii ialomițeni

Sâmbătă, 1 februarie a.c., polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au pus în aplicare un mandat de arestare european privind un bărbat, de 60 de ani, din Țăndărei. Pe numele acestuia ...[citește_toată_știrea]

3 Februarie 2025, 16:20
(9130 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Ilfovean surprins la volanul unei mașini neînmatriculate

Polițiștii din Fierbinți-Târg, duminică, 2 februarie a.c., în jurul orelor 11,00, au oprit în trafic un șofer în vârstă de 28 de ani, din județul Ilfov, în vederea ...[citește_toată_știrea]

3 Februarie 2025, 16:15
(3867 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 6,03%, rata șomajului la sfârșitul lunii decembrie 2024

La sfârșitul lunii decembrie 2024, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4720 șomeri (din care 2128 femei), rata șomajului fiind ...[citește_toată_știrea]

3 Februarie 2025, 12:05
(15482 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Modalitatea de angajare a persoanelor cu dizabilități

Potrivit prevederilor legale, entitățile publice și private care au cel puțin 50 de angajați sunt obligate să angajeze persoane cu dizabilități într-un procent de cel puțin 4% din numărul total ...[citește_toată_știrea]

31 Ianuarie 2025, 11:30
(6632 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Peste 4500 de agenți economici pe lista contribuabililor bun-platnici

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează că ANAF a publicat lista contribuabililor persoane juridice care au declarat și au achitat la scadență obligațiile fiscale de plată și ...[citește_toată_știrea]

31 Ianuarie 2025, 10:40
(11411 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Reținut pentru «înșelăciune»

În urma unei colaborări judiciare a polițiștilor din județele Ialomița și Galați, miercuri, 29 ianuarie 2025, au fost puse în aplicare două mandate de percheziție domiciliară, dintre care ...[citește_toată_știrea]

31 Ianuarie 2025, 09:30
(5588 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: «30 ianuarie-Ziua Internațională a Nonviolenței în Școli»

Joi, 30 ianuarie 2025, polițiști din cadrul Biroului Siguranță Școlară și Compartimentul Analiza și Prevenirea Criminalității au desfășurat activități educative cu un număr de 55 de elevi din cadrul ...[citește_toată_știrea]

30 Ianuarie 2025, 16:10
(11153 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Reținut 24 de ore pentru încălcarea Codului Rutier

Miercuri, 29 ianuarie 2025, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, polițiștii din cadrul Biroului de Ordine Publică au efectuat semnal de oprire pentru un autoturism ...[citește_toată_știrea]

30 Ianuarie 2025, 15:30
(6129 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Bătaie în trafic, pe trecerea de pietoni

Incident în zona Stadionului «1 Mai» din Slobozia în seara zilei de marți, 28 ianuarie 2025. În timp ce traversa regulamentar strada pe trecerea de pietoni, un bărbat era ...[citește_toată_știrea]

28 Ianuarie 2025, 20:55
(5170 vizualizări - 0 comentarii)


Bilanțul activității Jandarmeriei ialomițene, în anul 2024

Bilanțul activității Jandarmeriei ialomițene, în anul 2024

Potrivit informațiilor oficiale transmise de Biroul de Presă al Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița, în 2024, jandarmii ialomițeni au participat la peste 8800 de misiuni specifice. Pe ...[citește_toată_știrea]

28 Ianuarie 2025, 13:00
(5962 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Joi, 30 ianuarie 2025, termen-limită pentru depunerea Formularului 394

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că joi, 30 ianuarie 2025, este termenul-limită de depunere a «Declarației informative privind livrările/prestările ...[citește_toată_știrea]

28 Ianuarie 2025, 09:30
(24835 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Lansare de carte la Centrul Cultural «Ionel Perlea»

Centrul Cultural «Ionel Perlea» găzduiește joi, 30 ianuarie 2025, lansarea de carte a autorului Sebastian Crăciun. Intitulat «Policromii», volumul cuprinde 30 de interviuri cu ...[citește_toată_știrea]

28 Ianuarie 2025, 09:00
(7092 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Cineva în Ceasuri de lux și bijuterii, în valoare de zeci de mii de euro, recuperate de procurorii din Ialomița în baza mandatelor speciale emise de Spania Flavius în Șeful Inspecției Fiscale din cadrul AJFP Ialomița contestă în instanță «centralizarea activității» către structura regională din Prahova Maka în Ceasuri de lux și bijuterii, în valoare de zeci de mii de euro, recuperate de procurorii din Ialomița în baza mandatelor speciale emise de Spania Un pacient recunoscator în Proceduri medicale inovatoare, pe Secția Neurologie a Spitalului Județean de Urgență Slobozia comuna Amara-So Keres în Comunele și orașele mici din Ialomița, «comasate» sau «fuzionate» Combinatii în Primăria Slobozia a atribuit «nelegal» contractul pentru construirea parcului fotovoltaic al orașului Anonim în Primăria Slobozia a atribuit «nelegal» contractul pentru construirea parcului fotovoltaic al orașului Dana în Primăria Slobozia a atribuit «nelegal» contractul pentru construirea parcului fotovoltaic al orașului Codrin în Scandal între sindicate și managementul Serviciului Județean de Ambulanță Ialomița din cauza relocării instituției Andrei în Ceasuri de lux și bijuterii, în valoare de zeci de mii de euro, recuperate de procurorii din Ialomița în baza mandatelor speciale emise de Spania Dolce în Comunele și orașele mici din Ialomița, «comasate» sau «fuzionate» Amar în Ceasuri de lux și bijuterii, în valoare de zeci de mii de euro, recuperate de procurorii din Ialomița în baza mandatelor speciale emise de Spania Aleluiah. în Șeful Inspecției Fiscale din cadrul AJFP Ialomița contestă în instanță «centralizarea activității» către structura regională din Prahova contribuabil în Primăria Slobozia a atribuit «nelegal» contractul pentru construirea parcului fotovoltaic al orașului cetatean în Primăria Slobozia a atribuit «nelegal» contractul pentru construirea parcului fotovoltaic al orașului ceteatean în Ceasuri de lux și bijuterii, în valoare de zeci de mii de euro, recuperate de procurorii din Ialomița în baza mandatelor speciale emise de Spania icre știucă Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 11 noiembrie 2026 Coruptie în Primăria Slobozia a atribuit «nelegal» contractul pentru construirea parcului fotovoltaic al orașului Ocheanu Fermecat în «Inculpat» și «victimă», în două anchete deschise în urma aceluiași eveniment Aurică în Șeful Inspecției Fiscale din cadrul AJFP Ialomița contestă în instanță «centralizarea activității» către structura regională din Prahova

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...