Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Ograda: Un bărbat a murit, iar altul a fost rănit într-un grav accident de muncă

Ograda: Un bărbat a murit, iar altul a fost rănit într-un grav accident de muncă

Un grav accident de muncă s-a petrecut în zona localității Ograda. Un bărbat a murit, iar altul a ajuns la spital, după ce un stîlp de înaltă tensiune a căzut la pămînt. Oamenii efectuau lucrări la rețeaua de energie electrică. O anchetă a fost deschisă în acest caz, privind infracțiunea de «ucidere din culpă».

Cercetări în plină desfășurare
Din primele informații cei doi bărbați erau angajați în cadrul unei firme și efectuau lucrări de reparații la un stîlp de înaltă tensiune al Transelectrica. Din motive neelucidate încă, stîlpul s-a prăbușit, iar unul dintre cei doi angajați a murit. Celălalt a fost transportat cu o ambulanță SMURD la Spitalul Orășenesc Țăndărei. Cazul se află în atenția organelor judiciare din Slobozia, în cauză fiind întocmit un dosar penal pentru «ucidere din culpă».

UPDATE Organele judiciare din Slobozia au reușit să stabilească domiciliile celor doi angajați. Astfel, bărbatul decedat locuia în comuna Moara Vlăsiei, iar cel care a scăpat cu viață în urma accidentului este din municipiul Slobozia.

13 Iulie 2015, 16:15 (20125 vizualizări - 19 comentarii)

Citiți și:
Ancheta în cazul tragediei de la Ograda, blocată în hîrtii

Comentariile cititorilor:


Cam:
(16 Mai 2025, 11:36)
Cum s-a finalizat acest accident. Se mai știe ceva? Sau mortul este de vina? M-ar interesa.
Clement:
(2 August 2015, 01:52)
Condoleanțe familiei. Un suflet mare, un om mare  sunt șocat târziu am aflat...
a b c:
(20 Iulie 2015, 00:15)
Stati linistiti ca se va spala si acest caz "ca multe altele din trecut".Sa tineti minte mesajul asta si ve-ti vedea ca am dreptate.Se vor spala bani multi acum pentru a se scapa unul pe celalalt si tot "Mortul va fi de vine".
1234:
(16 Iulie 2015, 17:28)
pacat de acest om....
iobagul:
(16 Iulie 2015, 15:59)
personal executant din ce in ce mai putin in schimb birourile sunt plie cu personal pregatit in cu totul alta specialitate pe posturi inventate! ,cu salarii mult mai mari decat a celor care aduc bani si pe care ii sfideaza.Asta se intampla in SMART in care Directorul general nici nu stie ce e Sistemul Energetic?
xyz:
(16 Iulie 2015, 01:14)
dumnezeu sa-l ierte , nu l-am cunoscut pe acest om dar cu un salariu net de 950 lei nu se merita sa lucrezi ca electrician la revizii sau la linie 
Marcu:
(15 Iulie 2015, 22:10)
Dumnezeu sal ierte pe acest om ,care am avut ocazia sa lucrez cu el ,era un om care SMARTUL nu o sa mai aiba un asemenea om ,pacat nu stiu cat de mult sunt afectati domni DIRECTORI de la SMART de pierderea acestui om dar cu siguranta in scurt timp o sa-l regrete ,nu o sa mai aiba oameni asa de bine pregatiti ca el ,domni DIRECTORI din SMART sa faca bine sa nu isi mai bata joc de oameni ca dupa urma acestor amarati stau ei in lux ,schimba mobilieru in birouri si multe,dar pentru muncitori nu sa aprobat bugetul ,sa le fie rusine domnilor DIRECTORI din SMART SA . A declarat in presa dupa acident ca o firma lucra la un stalp de inalta tensiune ,de ce nu a spus numele firmei care se numeste SC SMART SA care face lucrari de intretinere pentru CN TRANSELECTRICA ,CARE ESTE SECRETUL? 
petre:
(15 Iulie 2015, 15:19)
Dumnezeu sa.l ierte. era un baiat foarte bun si muncitor pacat de el foarte tanar avea 2 copii,multa tarie familiei.
Varul celui decedat:
(15 Iulie 2015, 02:10)
Dumnezeu sa.i odihneasca sufletul un om bun nu a facut rau la nimeni are doi copii care il va astepta seara de seara ca si pana acum acasa un om un tata si un suflet deosebit Dumnezeu sa ne dea taria....si sa le dea taria copiilor si parintilor si la toata familia sa treaca si peste aceasta tragedie .....Doamne ajutane ....ca George nu mai vine ....(Gigi)
tibi:
(15 Iulie 2015, 01:41)
Condoleanțe familiei!să va întărească Dumnezeu ,cit despre șefii din sistem să nu aibă liniște să fie trași la răspundere ca vină le aparțin în totalitate! RUSINE DOMNILOR DIRECTORI!
nostradamus:
(14 Iulie 2015, 20:34)
Norme de tehnica securitatii muncii si tehnologia de lucru  sunt incalcate in sistemul energetic voit de catre persoanele care fac lucrarea DAR la presiunea psihica si directa (indirecta)  a sefilor . apar discutii de genu' :" te dau afara, la poarta stau altii sa ii angajez" ,  sau " ai salariu' mare tre' sa faci asta.." daca spui ca dureaza prea mult lucrarea sau necesita anumite utilaje sau materiale, sa te fereasca DUMNEZEU !  asa e si la in sistemul energetic... cu materiale sau utilaje putine  /  profit MAXIM !  oricum, se cauta ca decedatul sa poarte toata vina ... asa e "regula" ...
Ion:
(14 Iulie 2015, 19:18)
Dumnezeu sa-l ierte!Condoleante familiei.1500 salariu este mult , sunt care se urca pe stalp pentru un salariu de 1100 lei ,iar sefilor li se pare ca este un salariu decent.Trebuie sa se intample o tragedie,ca  sa mai iasa din birouri si sa mearga pe teren acei DOMNI DIRECTORI CARE ISI FAC CONCEDIILE  IN ALTE TARII , pe spinarea acestor liniori, care aduc profit companiei si pentru care nu se gasesc resurse finaciare  pentru a putea sa le fie marite salariile, nu mai zic de diurna.... cine lucreaza la SMART stie despre ce vorbesc>  RUSINE SA VA FIE, DOMNILOR DIRECTORI !.Nu va pasa decat sa va fie voua si famililor voastre bine ,sa luati la sfarsit de an prime de sute de euro pentru ca ati obtinut profit in cursul anului de pe urma acestor amarati care isi risca viata pentru VOI, nu conteaza ca ploua,ca bate  vantul, trebuie sa te urci pe stalp ca asa a spus DOMNUL DIRECTOR -trebuie terminata lucrarea, nu conteaza ca trebuie respectate anumite norme de protectie a muncii. Sunt multe de spus ,dar ma opresc aici............A cunoscut aceasta persoana. tot respectul ,pacat poate isi aminteste si DOMNUL DIRECTOR  cand a dat mana cu dumnealui>
123:
(14 Iulie 2015, 16:48)
Cei care taie tronsone din structura de rezistenta a stalpilor si le duc la fier vechi nu vor fi nici de data asta prinsi si trasi la raspundere.
dorin:
(14 Iulie 2015, 15:45)
comentati fara sa aveti habar de ce lucrari efectuaua muncitorii si ce conditii se impun! macaraua se foloseste doar la montarea stilpilor! la aceste lucrari de reparatii se folosesc alte utilaje!
...:
(14 Iulie 2015, 14:22)
Asa se lucreaza la SMART,acesti oameni i-si risca viata pe un salariu mizer de 1500 de lei,nu au echipamentul si sculele necesare pentru o asemenea lucrare si totusi directori si sefii de centre nu fac nimic in acesta privinta,in ce conditii se lucreaza asta e abia inceputul,vor mai muri oameni si in continuare din cauza incompetentei acestor jigodii,,DUMNEZEU SA-L ODIHNEASCA IN PACE pe acest linior,am avut ocazia de a lucra cu el la o lucrare si de al conoaste,era un om de la care aveai ce sa inveti.Probabil dupa acest incident de vina v-a fi mortul sau seful de lucrare,cei din birouri toti se vor spala pe maine cum pot..RUSINE DOMNILOR SEFI DE CENTRE SI DIRECTORI DE LA SMART!!  

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 24 Iun 2025
183 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Traian: Transporta lemne ilegal

Traian: Transporta lemne ilegal

Luni, 23 iunie 2025, polițiștii ialomițeni au depistat, pe raza localității Traian, un vehicul care transporta material lemnos. Întrucât au existat indicii privind nereguli referitoare la ...[citește_toată_știrea]

24 Iunie 2025, 16:00
(588 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: La volan sub influența alcoolului

Luni, 23 iunie 2025, polițiștii din Slobozia au tras pe dreapta un bărbat, de 48 de ani, pentru un control de rutină. În urma testării cu aparatul de etilotest, rezultatul a indicat o valoare de ...[citește_toată_știrea]

24 Iunie 2025, 15:30
(606 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Cercetat de polițiști pentru conducere fără permis

Polițiștii din Țăndărei efectuează verificări pe numele unui tânăr, de 23 de ani, depistat pe DN2A-E60 la volanul unui automobil fără a deține permis de conducere. Oamenii legii vor dispune măsurile ...[citește_toată_știrea]

24 Iunie 2025, 15:00
(641 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

24 Iunie 2025, 08:05
(2097 vizualizări - 0 comentarii)


Restricții de circulație pe A2, în zona Fetești, pentru reparații asfaltice

Marți, 24.06.2025, în intervalul orar 08,00-18,00, se instituie restricții de circulație pe A2 la km 144+100, respectiv în zona AI Fetești pe Calea II (sensul Constanța-București), banda ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2025, 16:20
(612 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Coloniști din Fetești!

În vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 220 mm, din orașul Fetești, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2025, 15:45
(652 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în orașul Fierbinți-Târg!

Marți, 24 iunie 2025, echipele RAJA Constanța vor sista furnizarea apei la nivelul Stației de Tratare și Pompare din orașul Fierbinți-Târg, pentru realizarea operațiunilor periodice ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2025, 09:20
(697 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Două mașini au luat foc în urma unui accident

Luni, 22 iunie 2025, polițiștii ialomițeni au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe Drumul Național 2, în afara localității Urziceni. Din primele cercetări, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2025, 08:30
(633 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Miercuri, 25 iunie 2025, termen-limită pentru depunerea Formularului 177

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii persoane juridice că pot dispune de redirecționarea de până la 20% din impozitului pe profit sau a impozitului pe ...[citește_toată_știrea]

20 Iunie 2025, 12:00
(615 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Atenționare privind un site fals care imită identitatea ANAF

Agenția Națională de Administrare Fiscală atrage atenția contribuabililor asupra apariției unui site fraudulos, cu o interfață similară celei oficiale, care are ca scop colectarea ilegală de date personale ...[citește_toată_știrea]

19 Iunie 2025, 13:00
(1062 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 1,23 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor și a verificărilor efectuate în luna mai 2025

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au efectuat, în luna mai a.c., 16 inspecții fiscale (11 la contribuabili persoane juridice ...[citește_toată_știrea]

19 Iunie 2025, 12:20
(1168 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Factura electronică

RAJA Constanța: Factura electronică

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este la rându-i o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel ...[citește_toată_știrea]

19 Iunie 2025, 10:40
(2493 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Vineri, 20 iunie 2025, termen-limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că vineri, 20 iunie 2025, este termenul-limită de depunere al următoarelor declarații, în scopul notificării organului ...[citește_toată_știrea]

19 Iunie 2025, 09:00
(584 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: 60 milioane de euro pentru fermieri prin plata Sprijinului Cuplat

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a început miercuri, 18 iunie2025, transferul sumelor aferente Sprijinului Cuplat pentru Campania 2024. Peste 43500 de fermieri vor beneficia de ...[citește_toată_știrea]

19 Iunie 2025, 08:30
(562 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: «Ziua Europeană de Prevenire a Furturilor din Locuințe»

În conformitate cu decizia adoptată de Consiliul Administrativ al Rețelei Europene de Prevenirea a Criminalității (EUCPN), în anul 2019 a fost lansat, la nivel european, conceptul  ...[citește_toată_știrea]

19 Iunie 2025, 08:00
(1096 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Secțiunea Mica Publicitate
a fost actualizată!
Cele mai noi anunțuri din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri on-line!

17 Iunie 2025, 18:45


AJOFM Ialomița: Primă de inserție pentru absolvenți 

Pentru a încuraja încadrarea în muncă a tinerilor absolvenți, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița vine în întâmpinarea acestora prin acordarea ...[citește_toată_știrea]

17 Iunie 2025, 11:20
(353 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în localitatea Dridu!

Miercuri, 18 iunie 2025, în intervalul orar 09,00-16,00, RAJA Constanța va sista furnizarea apei în comuna Dridu, pentru realizarea operațiunilor de mentenanță a instalațiilor ...[citește_toată_știrea]

17 Iunie 2025, 09:45
(336 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Percheziții la hoții de cabluri electrice. Au fost reținuți doi bărbați!

Duminică, 15 iunie a.c., polițiștii din cadrul Postului de Politie Transporturi Feroviare Fetești au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară, emis de Judecătoria Fetești, într ...[citește_toată_știrea]

16 Iunie 2025, 16:20
(695 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Finalizarea Campaniei de depunere a Cererilor de Plată pentru anul 2025

Agenția de Plăți si Intervenție pentru Agricultură (APIA) aduce la cunoștința opiniei publice că la data de 13 iunie a.c. s-a încheiat Campania de primire a Cererilor de Plată aferente anului ...[citește_toată_știrea]

16 Iunie 2025, 11:20
(803 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA de peste 12,41 milioane de lei în mai 2025

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna mai 2025, conform selecției naționale, TVA în valoare de 12,41 milioane ...[citește_toată_știrea]

16 Iunie 2025, 10:20
(317 vizualizări - 0 comentarii)


18 noi subofițeri la Jandarmeria Ialomița

Colectivul Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița s-a mărit cu 18 subofițeri jandarmi. Noii colegi sunt absolvenți ai Școlilor Militare de Subofițeri de Jandarmi de la Fălticeni și Drăgășani, ...[citește_toată_știrea]

16 Iunie 2025, 09:35
(270 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în orașul Fierbinți-Târg!

Marți, 17 iunie 2025, echipele RAJA Constanța vor sista furnizarea apei la nivelul Gospodăriei de apă din orașul Fierbinți-Târg, pentru realizarea operațiunilor periodice de î ...[citește_toată_știrea]

13 Iunie 2025, 08:35
(836 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Activități educative în cadrul Școlii Gimnaziale Adâncata

IPJ Ialomița: Activități educative în cadrul Școlii Gimnaziale Adâncata

Joi, 12 iunie 2025, polițiști din cadrul Serviciului Rutier au desfășurat o activitate de educație rutieră la Școala Gimnazială Adâncata. La această activitate au participat 113 copii și cadre ...[citește_toată_știrea]

12 Iunie 2025, 15:40
(902 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Amenzi de 120 mii de lei aplicate unităților fast-food

Inspectorii Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița au organizat, în perioada 29 mai-10 iunie 2025, controale privind respectarea condițiilor sanitare veterinare ...[citește_toată_știrea]

12 Iunie 2025, 09:00
(722 vizualizări - 0 comentarii)


46 agenți de poliție, încadrați în structurile IPJ Ialomița

46 agenți de poliție, încadrați în structurile IPJ Ialomița

Corpul agenților de poliție din cadrul IPJ Ialomița s-a mărit cu 46 de agenți de poliție, absolvenți ai Școlii de Agenți de Poliție «Vasile Lascăr» Câmpina-promoția iunie 2025, după ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2025, 15:55
(1647 vizualizări - 1 comentariu)


IPJ Ialomița: Infracțiuni rutiere

Luni, 9 iunie a.c., în jurul orei 7,00, pe strada Ialomiței din Slobozia, polițiștii au oprit în trafic pentru control un autoturism condus de un bărbat, de 40 de ani, din localitate. Bărbatul ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2025, 14:25
(1072 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Prinsă de polițiști după ce a furat un telefon mobil

Slobozia: Prinsă de polițiști după ce a furat un telefon mobil

Luni, 9 iunie 2025, polițiștii din Slobozia s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de «furt» ca urmare a unei postări pe o rețea de socializare. În urma ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2025, 14:10
(1115 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: 13 iunie 2025, termen-limită pentru depunerea Cererii de Plată

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură reamintește că vineri, 13 iunie 2025, este termenul-limită de depunere a Cererilor de Plată în cadrul campaniei 2025. Cererile de Plată se depun ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2025, 12:20
(1630 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: Campania «Donează sânge! Salvează o viață!»

Protopopiatul Slobozia: Campania «Donează sânge! Salvează o viață!»

Protopopiatul Slobozia, în parteneriat cu Sectorul Social-Misionar al Episcopiei Sloboziei și Călărașilor și Centrul Județean de Transfuzie Ialomița au organizat o acțiune de donare de sâ ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2025, 10:50
(1214 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Ion în Ialomița de acum 25 de ani... (VI) Dada în «Doctorul» Vasile Zamfir, somat să plătească sume primite necuvenit Spitalului Județean de Urgență Slobozia Mary în Firme de apartament cu datorii imense la Stat, nederanjate de controlul Finanțelor MARCEL în «Doctorul» Vasile Zamfir, somat să plătească sume primite necuvenit Spitalului Județean de Urgență Slobozia Ciprian în Rețea de gaze în Vestul județului Ialomița, prin Programul «Anghel Saligny» Uber alles în La Biserica «Dracilor» din Ivănești Vasile în «Poziția fermă a PSD: Ce nu susținem și ce propunem?» #pasajladrajna în Firme de apartament cu datorii imense la Stat, nederanjate de controlul Finanțelor Coruptul lacom în Firme de apartament cu datorii imense la Stat, nederanjate de controlul Finanțelor AlexDan în «Poziția fermă a PSD: Ce nu susținem și ce propunem?» loc de casă Amara în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 18 iunie 2025 Dinu Marieta în Rețea de gaze în Vestul județului Ialomița, prin Programul «Anghel Saligny» Cetatean în Firme de apartament cu datorii imense la Stat, nederanjate de controlul Finanțelor Ion în Firme de apartament cu datorii imense la Stat, nederanjate de controlul Finanțelor Ma numesc Dragomir Anghelina în Rețea de gaze în Vestul județului Ialomița, prin Programul «Anghel Saligny» ,, în Rețea de gaze în Vestul județului Ialomița, prin Programul «Anghel Saligny» Cici în Firme de apartament cu datorii imense la Stat, nederanjate de controlul Finanțelor @Localnic în La Biserica «Dracilor» din Ivănești Bruce lee Slob noua în Firme de apartament cu datorii imense la Stat, nederanjate de controlul Finanțelor Anaf în Firme de apartament cu datorii imense la Stat, nederanjate de controlul Finanțelor

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...