Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Ministerul Sănătății a avizat favorabil organizarea concursului de manager la Spitalul Județean de Urgență Slobozia

Ministerul Sănătății a avizat favorabil organizarea concursului de manager la Spitalul Județean de Urgență Slobozia

Așteptat cu sufletul la gură de oficialitățile din Ialomița, Raportul celei mai recente acțiuni întreprinsă de Corpul de Control al Ministerului Sănătății la Spitalul Județean de Urgență Slobozia a fost făcut public. Cea mai importantă temă a controlului, maniera în care s-a desfășurat concursul de manager al unității medicale, nu le-a ridicat deloc semne de întrebare experților veniți de la  București. Cu toate acestea, în spațiul public au început deja să apară comentarii cu privire la anumite presiuni care s-ar fi făcut la Minister pentru ca documentul oficial să contravină realității.

Concurs organizat legal
Imediat după finalizarea concursului de manager al Spitalului Județean de Urgență Slobozia, medicul Simona Berbece, contracandidata medicului Violeta Șapira, reclama la Ministerul Sănătății faptul că organizarea acestui concurs ar fi fost ilegală. În petiția înaintată oficialilor de la București, ea preciza că: «Există suspiciuni cu privire la nerespectarea Legii 134/2014 (...) conform căreia Consiliul de Administrație al unității medicale era obligat să contracteze serviciile unui expert extern în vederea bunei desfășurări a concursului. Astfel, a fost selectat managerul unui spital cu grad inferior unității medicale. Cu alte cuvinte, pentru concursul în vederea ocupării funcției de manager al Spitalului Județean de Urgență Slobozia (grad 3) a fost ales ca expert managerul Spitalului Orășenesc Țăndărei (grad 5), de profesie economist. Vă rog respectuos să analizați respectarea legii în acest caz, considerînd că legea nu a fost respectată, iar concursul putînd fi considerat ilegal și să dispuneți anularea concursului». În urma acestei adrese, la sfîrșitul lunii mai 2015, Corpul de Control al Ministerului Sănătății s-a deplasat la Slobozia pentru a verifica toate aceste aspecte. Acțiunea de control s-a finalizat după 3 zile, iar concluziile preliminarii ar fi trebuit să fie făcute publice în maxim 10 zile. Abia în urmă cu o săptămînă însă Corpul de Control al Ministerului Sănătății a făcut public Raportul întocmit în urma acțiunii desfășurate la cel mai mare spital din județul Ialomița. Și în ciuda evidentelor ilegalități sesizate de medicul Simona Berbece, oficialii veniți de la București au avut o cu totul altă opinie. Tot ce-au putut aceștia să constate a fost «respectarea condițiilor de desfășurare a concursului pentru ocuparea funcției de manager, persoană fizică, din cadrul Spitalului Județean de Urgență Slobozia, cu respectarea prevederilor legale» se arată în Raportul Corpului de Control al Ministerului Sănătății.

Un control «orchestrat»
Imediat după ce Raportul Corpului de Control al Ministerului Sănătății a fost desecretizat, în spațiul public au apărut nenumărate comentarii privind obiectivitatea documentului. Toate aceste vorbe ar putea fi trecute cu vederea, însă oficialii acestui organism au un precedent în acest sens. De notorietate este scandalul în urma căruia un reprezentat al Corpului de Control din cadrul Ministerului Sănătății a ajuns inculpat în dosarul președintelui Silvian Ciupercă, deschis de DNA. Funcționarul de la București este acuzat că a întocmit Raportul cu rea-credință, din ordinul lui Ciupercă. În cazul medicului Violeta Șapira, ar fi vorba despre faptul că ar fi fost susținută în fața reprezentanților Corpului de Control de mai mulți «prieteni». La toate acestea se adaugă și susținerea de care încă se bucură medicul Violeta Șapira din partea reprezentanților Consiliului Județean Ialomița...

6 August 2015, 11:20 (7386 vizualizări - 12 comentarii)

Citiți și:
Risipă de fonduri la Spitalul Județean Slobozia
Spitalul Județean Slobozia, vaca de muls a tandemului Olaru-Zamfir

Comentariile cititorilor:


Erată:
(21 August 2015, 22:55)
Erata: pentru Dumirii: e vorba despre ,,medicii" din Ialomița, nu numai din Slobozia!
@Dumitru:
(20 August 2015, 12:20)
EI lasa ca Bucuresti nu e asa departe. Se gaseste pe acolo cineva care sa o ia
Dumitru:
(19 August 2015, 23:06)
Ce bine! În sfârșit, o veste bună! În minimum 10 ani, nu vă vor mai ucide doctorii! Veți plânge pe la uși cu șpaga-n mână și nu veți mai avea cui o dărui!
@dumitru:
(19 August 2015, 22:34)
Dumitrule, or fi prosti doctorii din Slobozia, dar nu prea mai sunt. Media de varsta din spital e de vreo 50 ani, sunt aproape de pensionare cu totii si mai sunt doar 1-2 pe sectii, deci in vreo 10 ani s-a rezolvat problema, nu veti mai avea cui da spaga. Partea super naspa e ca medici tineri nu vin aici nici macar obligati
Dumitru:
(17 August 2015, 01:52)
La nivelul pe care il au doctorii din Ialomița, nu vor fi primiți nicăieri! Nici ca asistente! Vezi Doamne, se închide Spitalul in lipsă de medici! Hai s-o vedem și pe-asta! Drum bun!
Pacient:
(16 August 2015, 17:23)
Pagubă-n ciuperci! Pe asta mizați voi, hoți incompetenți! Vă e frică să nu rămâneți in salariu?! Până acum, n-ați ieșit in stradă! Șpăgari și neprofesionaliști, ce sunteți!
@pacient:
(16 August 2015, 15:54)
Lasa ma pacientule ca in curand nu va mai fi nimeni care sa iti ia spaga de care te plangi atat. O sa dai bani pe drum+ spaga la bucuresti. De abia astept sa te aud cum ca nu mai e nici un medic in slobozia sa te trateze sau sa te interneze.
Pacient:
(15 August 2015, 15:44)
Și dezastrul continuă, mai mare! Cred că la fiecare angajat, de la director in jos, e nevoie de un supraveghetor și supraveghetor al supraveghetorilor.....Poate așa se va face treaba in Slobozia! Angajații din acest Spital nu ies in stradă?! Să vedeți ouă și roșii in capetele lor! Numai că nu sunt bani pt. ouă și roșii...șpaga cu ce o mai achităm?
fost pacient:
(15 August 2015, 13:03)
fosila aia de hitler e doctorita? poate doar cu numele, in viata de zi cu zi e o mare varza
george:
(11 August 2015, 14:29)
Daca o nimeresti pe doctorita Himler esti terminat. Felicitari doamna doctor Nitu! 
Ion:
(6 August 2015, 17:11)
He he...moare de ciuda Berbece!
Radu:
(6 August 2015, 13:24)
OO da!! ce mai director! sefii de sectii fac ce vor ei, e o dezordine in spitalul nostru ... Toata lumea urla ca la UPU asteapta pacientii cate trei ore dar nu pot sa le puna pe fufe la treaba sau sa mai ia de pe alte sectii personal, ba mai mult ei trimit la Isu asistenti, vai de noi ! II doare exact undeva de pacienti daca lor le e bine!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 23 Iul 2026
247 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 48 milioane de lei în semestrul I 2026

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în perioada ianuarie-iunie 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de ...[citește_toată_știrea]

22 Iulie 2026, 15:25
(162 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbat cu un cuțit de 28 cm, depistat de jandarmi într-un parc din Urziceni

Bărbat cu un cuțit de 28 cm, depistat de jandarmi într-un parc din Urziceni

Luni, 20 iulie a.c., în jurul orelor 17,15, un echipaj de jandarmi aflat în timpul serviciului pe raza municipiului Urziceni, a observat un bărbat care se afla pe o bancă într-un parc ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 13:10
(365 vizualizări - 1 comentariu)


DSVSA Ialomița: Transport de ovine fără documente sanitar-veterinare

Luni, 20 iulie a.c., polițiștii ialomițeni au notificat DSVSA Ialomița cu privire la identificarea în trafic, pe raza localității Sudiți, a unui transport de ovine, care nu deținea documentele ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 12:55
(223 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 970,22 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în semestrul I 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a colectat în semestrul I 2026 venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 970,22 milioane de lei (cu ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 12:20
(187 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe strada Prunului din orașul Căzănești!

Marți, 21 iulie 2026, echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Prunului din orașul Căzănești. În vederea desfășurării lucrărilor, în intervalul ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 11:35
(221 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Tineri bănuiți de «tâlhărie», depistați de jandarmi la scurt timp după comiterea faptei

Slobozia: Tineri bănuiți de «tâlhărie», depistați de jandarmi la scurt timp după comiterea faptei

În noaptea de duminică spre luni, 19/20 iulie a.c., în jurul orei 1,00, o patrulă de jandarmi aflată în serviciu pe raza municipiului Slobozia a fost sesizată de doi bărbați, î ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 10:25
(308 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe strada Barierei din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA Constanța intervin marți, 21 iulie 2026, în intervalul orar 09,30-15,00, pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Barierei, din orașul Țăndărei. Pe durata desfășurării ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 10:00
(193 vizualizări - 0 comentarii)


Studenți ai Academiei de Poliție, în stagiu la Jandarmeria Ialomița

Studenți ai Academiei de Poliție, în stagiu la Jandarmeria Ialomița

Începând de luni, 20 iulie a.c., pentru următoarele două săptămâni, Claudiu și Alexandru, studenți ai Academiei de Poliție «Alexandru Ioan Cuza», vor desfășura stagiul de ...[citește_toată_știrea]

20 Iulie 2026, 11:25
(239 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF a sesizat autoritățile de urmărire penală după ce a descoperit un circuit de facturare fictivă în domeniul construcțiilor

Inspectorii Direcției Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) au identificat un circuit de facturare fictivă utilizat de operatori economici care ...[citește_toată_știrea]

20 Iulie 2026, 10:20
(227 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Întrerupere de apă la Fierbinți-Târg și localitățile componente luni, 20 iulie 2026!

În vederea remedierii unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă din localitatea Fierbinți-Târg, RAJA Constanța va sista furnizarea apei luni, 20 iulie 2026, în intervalul orar 09,00-12,00.  ...[citește_toată_știrea]

19 Iulie 2026, 11:05
(305 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Cercetat penal pentru «trafic de droguri de risc și mare risc» 

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ialomița, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Biroul Teritorial ...[citește_toată_știrea]

17 Iulie 2026, 16:40
(500 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în zona Fetești Oraș!

Pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe strada Fabricii din Fetești,, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile în zona Fetești ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2026, 15:05
(629 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 5,61 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor efectuate în luna iunie 2026

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au efectuat, în luna iunie 2026, controale la contribuabili persoane fizice și juridice. ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2026, 11:25
(634 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe strada Artelor din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA Constanța intervin miercuri, 15 iulie 2026, în intervalul orar 09,30-13:00, pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Artelor din orașul Țăndărei. Pe durata desfășurării ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2026, 09:55
(499 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Secțiunea Mica Publicitate
a fost actualizată!
Cele mai noi anunțuri din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri on-line!

14 Iulie 2026, 20:40


DSVSA Ialomița atenționează asupra suspendării mișcărilor de ovine/caprine începând cu data de 7 iulie 2026!

În perioada 01.04-30.06.2026, inspectorii DSVSA Ialomița au verificat 146 exploatații nonprofesionale, constatându-se, ca deficiențe, vânzarea/cumpărarea de animale fără documente sanitare ...[citește_toată_știrea]

14 Iulie 2026, 14:20
(1051 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 181,83 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în iunie 2026. S-a rambursat TVA în valoare de peste 6,67 milioane de lei!

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna iunie a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 181,83 milioane ...[citește_toată_știrea]

14 Iulie 2026, 13:50
(482 vizualizări - 0 comentarii)


Expoziții la Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia

Expoziții la Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia

Miercuri, 15 iulie2026, începând cu orele 16,00, la Galeriile de Artă «Arcadia» din cadrul Centrului Cultural «Ionel Perlea» Slobozia, va fi vernisată expoziția « ...[citește_toată_știrea]

13 Iulie 2026, 12:15
(771 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Serviciul Call Center

RAJA Constanța: Serviciul Call Center

Interacțiunea cu utilizatorul serviciilor de alimentare cu apă și/sau de canalizare este extrem de importantă pentru RAJA Constanța. De aceea, serviciul Call Center pus la dispoziția acestora vine î ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2026, 12:50
(2277 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Gospodăria de Apă Moldoveni, afectată de lucrări la rețeaua electrică!

Echipele operatorului de distribuție a energiei electrice execută vineri, 10 iulie 2026, lucrări ce vor afecta Gospodăria de Apă Moldoveni. Fără curent, sursa ce alimentează cu apă localitatea Moldoveni ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2026, 08:45
(963 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Copil decedat în urma unui accident feroviar

Joi, 9 iulie 2026, polițiștii au fost sesizați de un bărbat din Fetești cu privire la faptul că fiul său, în vârstă de 8 ani, a plecat de acasă. La scurt timp, mecanicul unui tren ce circula ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2026, 11:30
(1689 vizualizări - 0 comentarii)


Nu ratați...

...Secțiunea BÂRFE fiindcă
nici nu știți ce pierdeți! :-)

7 Iulie 2026, 20:45


Focuri de armă la Țăndărei, patru suspecți după gratii!

Patru bărbați din Țăndărei au fost reținuți la sfârșitul săptămânii precedente, după ce au intrat cu pistoale peste membrii unei familii din oraș și au deschis focul. Procurorii susțin că ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2026, 15:05
(1444 vizualizări - 0 comentarii)


Au început înscrierile pentru admiterea la Academia de Poliție

Au început înscrierile pentru admiterea la Academia de Poliție

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița anunță de­mararea campaniei de recrutare a candidaților pentru sesiunea de admitere 2026 la Academia de Poliție «Alexandru Ioan Cuza» din ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2026, 11:20
(1146 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Căzănești!

Marți, 7 iulie 2026, echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Nordului din orașul Căzănești. Astfel, în intervalul orar 09,30-12,00, sunt afectați ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2026, 09:55
(610 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Dridu!

Echipele RAJA intervin luni, 6 iulie 2026, pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 200 mm, de la intersecția străzilor Principală și Măslinului, din ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2026, 09:40
(1345 vizualizări - 0 comentarii)


Murgeanca: Două femei au murit, iar doi minori sunt grav răniți în urma unui accident feroviar

Murgeanca: Două femei au murit, iar doi minori sunt grav răniți în urma unui accident feroviar

Un grav accident rutier s-a petrecut vineri, 3 iulie 2026, în zona trecerii de cale ferată Murgeanca. Un tren de călători a lovit o mașină în care se aflau două femei, în vârstă ...[citește_toată_știrea]

3 Iulie 2026, 12:30
(1834 vizualizări - 0 comentarii)


Factura electronică de la RAJA Constanța

Factura electronică de la RAJA Constanța

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este la rându-i o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2026, 15:05
(1928 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Reținut pentru «violență în familie»

Polițiștii din Urziceni au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat, de 66 de ani, din Urziceni, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de «violență în familie». Miercuri, 1 iulie a ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2026, 11:40
(1817 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă pe mai multe străzi din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA Constanța intervin joi, 2 iulie 2026, în intervalul orar 10,00-17,00, pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de la intersecția ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2026, 11:05
(1347 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Vasile în Clean Tech, amendată din nou de Garda de Mediu Ialomița din cauza mirosurilor pestilențiale Vasile o în Clean Tech, amendată din nou de Garda de Mediu Ialomița din cauza mirosurilor pestilențiale Mary în Clean Tech, amendată din nou de Garda de Mediu Ialomița din cauza mirosurilor pestilențiale Tesla în Fonduri pentru energie verde, turism fluvial și infrastructură socială în Ialomița cetățean din grindu în Primarul din Grindu s-a dat singur în judecată și își cere majorarea salariului Nutii spaima Constitutii în Victor Moraru, de la «protejatul SGG» la «incidente de securitate» în Transelectrica Irespirabil în Clean Tech, amendată din nou de Garda de Mediu Ialomița din cauza mirosurilor pestilențiale Cetatean1 în Diferență de peste 2,5 puncte la Bacalaureat, în urma contestației depuse de un elev din Ialomița Grindu, Ialomita în Primarul din Grindu s-a dat singur în judecată și își cere majorarea salariului b în Diferență de peste 2,5 puncte la Bacalaureat, în urma contestației depuse de un elev din Ialomița nae în Victor Moraru, de la «protejatul SGG» la «incidente de securitate» în Transelectrica nae în Victor Moraru, de la «protejatul SGG» la «incidente de securitate» în Transelectrica Vasile în Primarul din Grindu s-a dat singur în judecată și își cere majorarea salariului Nimeni Altu în Victor Moraru, de la «protejatul SGG» la «incidente de securitate» în Transelectrica Mihai Cristian Amzaru în Victor Moraru, de la «protejatul SGG» la «incidente de securitate» în Transelectrica Cetatean al orasului în Clean Tech, amendată din nou de Garda de Mediu Ialomița din cauza mirosurilor pestilențiale Vasile în Clean Tech, amendată din nou de Garda de Mediu Ialomița din cauza mirosurilor pestilențiale Ciulnițar în Clean Tech, amendată din nou de Garda de Mediu Ialomița din cauza mirosurilor pestilențiale Oana_S în Victor Moraru, de la «protejatul SGG» la «incidente de securitate» în Transelectrica Moțoc în Clasată în «top 200 mondial/feminin» la cea mai dură cursă ciclistă din Alpii Francezi

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...