Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Școlile ialomițene rămân fără profesori

Școlile ialomițene rămîn fără profesori

După prima repartiție a posturilor propuse pentru Titularizare, Inspectoratul Școlar Județean Ialomița a prezentat o situație privind gradul de ocupare a locurilor disponibile în Învățămînt. Așa se face că mai bine de jumătate dintre catedre au rămas neocupate...

Dezastrul de la Titularizare
La examenul de Titularizare din acest an s-au înscris un număr total de 250 de candidați, pentru care erau puse la bătaie un număr de 116 locuri. În timpul examenului, cifra concurenților care au ajuns să predea lucrările a scăzut vertiginos la 183. «Acesta este numărul efectiv al lucrărilor predate. Mulți dintre candidați au absentat în ziua testărilor, alții au ieșit din sală, simțindu-se, probabil, nepregătiți pentru a susține proba scrisă!» a explicat situația Dragoș Stanciu, inspectorul școlar adjunct interimar al Inspectoratului Școlar Județean Ialomița. Cu toate acestea, cei care au făcut eforturi pentru a completa subiectele de pe foile de examen nu s-au descurcat exemplar. Doar 67 dintre candidați au reușit să obțină mai mult de 7, nota minimă pentru a putea fi considerați admiși la Titularizare. 70 dintre ei au obținut note între 5-7, iar alți 40 au fost notați sub 5.

Catedre fără profesori
Așa se face că din cele 116 posturi titularizabile în urma primei repartiții au fost ocupate doar 47. «Cele mai multe dintre aceste posturi au fost ocupate de candidații care au susținut Titularizarea pentru învățători și educatori. Aici au fost și cele mai multe locuri disponibile. De asemenea, a fost ocupat și singurul post titularizabil în județ pentru disciplina Limba Română» a adăugat Dragoș Stanciu. Restul catedrelor, explică oficialii Învățămîntului ialomițean, vor fi transformate în posturi netitularizabile, urmînd să fie ocupate temporar în următoarele etape de redistribuire a locurilor rămase vacante în școlile din județ. Această campanie se încheie în data de 4 septembrie, cu cîteva zile înainte de începerea anului școlar 2015-2016.

10 August 2015, 11:40 (10511 vizualizări - 25 comentarii)

Citiți și:
Ialomița: Titularizarea, examenul de foc al profesorilor
Definitivatul și titularizarea, probe de foc pentru dascăli
Ialomița: Catedre limitate pentru viitorii profesori titulari
Ialomița: Titularizare pentru toți profesorii

Comentariile cititorilor:


Greva:
(25 August 2015, 13:00)
Dragi colegi, Greva este singura și ultima soluție! Semnați adeziunile la grevă generală de la 1 Septembrie! Județul Ialomița să dea exemplul!
Victor:
(24 August 2015, 03:15)
Elevii din rural sunt în dezavantaj! Necalificații primesc ore și salarii. Elevii de la țară nu au de la cine să învețe chiar dacă vor. A existat dintotdeauna această diferență și va rămâne. Sărăcia și lipsa motivării vor crește abandonul școlar.
Toader:
(22 August 2015, 02:51)
Foarte multe școli nu vor începe anu! Dar nu-i ține mult protestele că sunt lași. Prelungirea vacanței. Și se așteaptă pedepsele de la bac 2011. Școlarii vor face petreceri. Nu știu nici ei pentru ce.
GREVĂ?!:
(19 August 2015, 15:38)
Grevă! Singura și ultima soluție pentru salarii! Dar pentru incompetența majorității cadrelor didactice??!! Greva elevilor... CURĂȚENIE GENERALĂ ȘI APOI, BANI MERITAȚI! Ciocu mic, poate fi și mai rău!
PROFESOR:
(18 August 2015, 16:44)
Calitatea muncii unui profesor trebuie să fie criteriul de bază al salariului! Așa ceva este mai posibil in școlile particulare. Numărul de elevi, mai mic in clase; disciplină, reguli pentru toată suflarea dintr-o școalî și alegerea materiilor in funcție de interesele elevului. Părinții reeducați! Directorul să fie capabil și dispus de a alege cadrele didactice ale școlii numai și numai după competențe!! Directorul să aibă, oricând și în fața oricui, argumente de susținere a profesorilor din subordine! Directorul și inspectorii bine cântăriți înainte de a avea acele funcții! Corupția!
Turcitu A.:
(16 August 2015, 16:53)
Dacă ar fi fost respectate legile acestea care, oricum, sunt deficitare și dulcege pentru un asemenea popor, am fi fost departe! Nația aceasta este sortită a fi îngenunchiată! Și este pe-aproape împlinirea planului, pas cu pas!
Chiar și-așa!:
(14 August 2015, 19:47)
Profesorului îi este interzis prin lege să mediteze propriii elevi! Că nu se respectă legile, asta-i știută! Se modifică ele note in catalog, de către profesor cu acordul IȘJ, dar niște biete meditații! Are dreptate omul care scrie mai jos că un prof. se ocupă in clasă mai mult de cei care-i vin la meditații. Sau mai este obiceiul ca elevii de olimpiadă să fie singurii in atenția profesorului, in timp ce marea majoritate își găsește altceva de făcut! Programa? Planificarea? Demodate! Și avem olimpici îndopați și acasă la prof., prin meditații plătite, și lucrați la clasă, in detrimentul celorlalți! Vai ce profesor cu performanțe! Negreșit, gradat! Metodist, expert, de excepție, de neatins, mai ales că, dacă îl deranjați cu ceva, face pe-al dracu și nu mai predă Germana, și...?! Jale mare, supărare! Germana! o atracție spre acel liceu! Izvor nesecat de meditații! Fala noastră și mândria...!!! Germana, in detrimentul gramaticii limbii române! Păi?! Se compară....?!
ADRIANA:
(14 August 2015, 16:51)
@angela. Asta urlu și eu de ani buni, fără să m-ascund! Exact ce scrii tu, am scris și eu degeaba, ani de-a rândul! M-am ales cu o răzbunare mârșavă, bine regizată, să mă potolească, zic ei! Nu-mi vor băga pumnul în gură! Ori la bal, ori la spital! Tu, @angela, ai curajul anonimului, dar le zici bine! CHIAR ȘI-AȘA!!
angela:
(14 August 2015, 14:16)
va rog sa va ginditi bine ce inspector poate fi acela care a fost dat afara ca a fost prins cu mita si ce poate invata un copil de la pensionari de 70 ani care nu fac altceva decit sa tina catalogul in mina si sa intre in clasa (de ordine nu se pune problema )  este dezastru Ei nu au interes sa mai preda si plus de asta sint depasiti Domnule ministru,doamna inspector va rog sa luati masuri pentru ca ,,copiii nostri sa poate sa invete ceva si nu sa fie paziti de acesti oameni ,regulile sa fie mai drastice atit pentru elevi cit si pentru profesori 
Delia:
(12 August 2015, 18:36)
@marius. Nu-l interesează pe prof. Toma afecțiunea sau dezaprobarea cancelariei! Nu e treaba lui! Omul face ce face pentru viața lui și a familiei! Cancelaria?! Nu te crește! Dacă omul își plătește toate impozitele, nu-l întreabă nimeni ce face in clasă. Acesta-i mersul. Nu e frumos, dar e sănătos!
Giani:
(12 August 2015, 14:21)
Notele de 2 și 3 se dau pentru intimidarea victimelor, vin mai rapid la meditație! Vezi și Fizica la liceu de top! Meditațiile! Trebuie ,,convinși" elevii cumva, că la matematică vine concurența colegului din dreapta, din stânga și-ți suflă banii! La Engleză se duc încolonați la meditații, cu banii la vedere! Dezastru!
Marius:
(12 August 2015, 11:06)
Un alt exemplu de profesor dedicat meseriei sale este domnul profesor Toma, care preda matematica, la Liceul Carol I din Fetești. Ca și o mare parte dintre profesori, se crede Dumnezeu pe pământ. Are impresia, ca poate descoperi genii printre elevi, deși, nu știu dacă din toate clasele la care preda descoperit vreunul. Mai degrabă se poate mândri cu un număr foarte mare de corigenți la clasele la care preda.Nu contest pregătirea și profesionalismul dansului, dar nu-ti poți bate joc de viețile copiilor, blocandu-i psihic cu acordarea de note de 2 și 3. Dacă tine la profesia sa, eu cred ca trebuie sa depună eforturi, pentru a-i ajuta și pe ceilalți elevi, nu doar pe cei pe care ii meditează. Nu e corect, ca dintr-o clasa, sa meditezi 10-15 elevi, chiar dacă afirmi ca "îmi plătesc impozitele". Deontologia sa profesionala lasă foarte mult de dorit, având în vedere, ca niciun cadru didactic din liceu nu îl agreează.
Dincă V.:
(11 August 2015, 17:16)
@mary. Care ești mascul! Ai perfectă dreptate. Părinții se mai trezesc rar din abulie ialomițeană și dau pe orbește, la o comandă răzbunătoare, tot in dascălii care încearcă să facă ceva! Părinților le trebuie o școală suplimentară că nici ei n-au fost mai bine educați...și, generație după altă generație....tot mai rău!
ADRIANA:
(11 August 2015, 16:12)
@@ADRIANA . Am dat concurs pe catedră! Am fost repartizată la Sudiți, stagiu 3 ani, acolo! Concurs, cu trei pe loc pe catedra de la oraș, media, peste șapte, ocupat catedra!!! Am fost mai mândră de acest succes decât de admiterea la facultate, că și acolo am fost 18 pe loc! Nu cer altora ceea ce eu aș fi fentat....
Mary:
(11 August 2015, 14:18)
       Si ce daca, oricum nu se face scoala. Profesorii fac meditatii, ei vin la scoala ca sa, ce?, sa le mearga vechimea. Totul este o bataie de joc. Cati copii nu au facut meditatie ca sa ia bac-ul?! La ore profesorii lucreaza cu ce care fac meditatii acasa, adica cu aceiasi profesori de la clasa, urmarind sa le dea note mari, unora, chiar daca nu le merge mintea, in felu acesta toata lumea, parinti, elevi si nu in cele din urma profesorii, sunt 'multumiti". De ani de zile, ne prefacem ca nu stim, inclusiv cei de la Inspectoratul Scolar, fiin la randul lor, profesori. Nu stiu cati isi fac datoria ca profesor, ei exista, dar, sunt prea putini, in comparatie cu cei multi si "fomisti", de parca nu toti traim aceiasi stare de nemultumire, cu mici exceptii. Scolile particulare incep sa castige teren, este firesc, in comparatie cu "afacerea de butic" pe care o practica profesorii in realitate.                         "Mi-ar fi placut sa fiu profesor. Profesorul este fabricant de oameni. Profesorul se aseamana cu un tamplar care ia un lemn murdar din noroi, il spala si face mobila de lux"    Petre Tutea

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 23 Iul 2026
265 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 48 milioane de lei în semestrul I 2026

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în perioada ianuarie-iunie 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de ...[citește_toată_știrea]

22 Iulie 2026, 15:25
(150 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbat cu un cuțit de 28 cm, depistat de jandarmi într-un parc din Urziceni

Bărbat cu un cuțit de 28 cm, depistat de jandarmi într-un parc din Urziceni

Luni, 20 iulie a.c., în jurul orelor 17,15, un echipaj de jandarmi aflat în timpul serviciului pe raza municipiului Urziceni, a observat un bărbat care se afla pe o bancă într-un parc ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 13:10
(281 vizualizări - 1 comentariu)


DSVSA Ialomița: Transport de ovine fără documente sanitar-veterinare

Luni, 20 iulie a.c., polițiștii ialomițeni au notificat DSVSA Ialomița cu privire la identificarea în trafic, pe raza localității Sudiți, a unui transport de ovine, care nu deținea documentele ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 12:55
(193 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 970,22 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în semestrul I 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a colectat în semestrul I 2026 venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 970,22 milioane de lei (cu ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 12:20
(161 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe strada Prunului din orașul Căzănești!

Marți, 21 iulie 2026, echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Prunului din orașul Căzănești. În vederea desfășurării lucrărilor, în intervalul ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 11:35
(204 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Tineri bănuiți de «tâlhărie», depistați de jandarmi la scurt timp după comiterea faptei

Slobozia: Tineri bănuiți de «tâlhărie», depistați de jandarmi la scurt timp după comiterea faptei

În noaptea de duminică spre luni, 19/20 iulie a.c., în jurul orei 1,00, o patrulă de jandarmi aflată în serviciu pe raza municipiului Slobozia a fost sesizată de doi bărbați, î ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 10:25
(260 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe strada Barierei din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA Constanța intervin marți, 21 iulie 2026, în intervalul orar 09,30-15,00, pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Barierei, din orașul Țăndărei. Pe durata desfășurării ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 10:00
(165 vizualizări - 0 comentarii)


Studenți ai Academiei de Poliție, în stagiu la Jandarmeria Ialomița

Studenți ai Academiei de Poliție, în stagiu la Jandarmeria Ialomița

Începând de luni, 20 iulie a.c., pentru următoarele două săptămâni, Claudiu și Alexandru, studenți ai Academiei de Poliție «Alexandru Ioan Cuza», vor desfășura stagiul de ...[citește_toată_știrea]

20 Iulie 2026, 11:25
(217 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF a sesizat autoritățile de urmărire penală după ce a descoperit un circuit de facturare fictivă în domeniul construcțiilor

Inspectorii Direcției Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) au identificat un circuit de facturare fictivă utilizat de operatori economici care ...[citește_toată_știrea]

20 Iulie 2026, 10:20
(192 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Întrerupere de apă la Fierbinți-Târg și localitățile componente luni, 20 iulie 2026!

În vederea remedierii unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă din localitatea Fierbinți-Târg, RAJA Constanța va sista furnizarea apei luni, 20 iulie 2026, în intervalul orar 09,00-12,00.  ...[citește_toată_știrea]

19 Iulie 2026, 11:05
(265 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Cercetat penal pentru «trafic de droguri de risc și mare risc» 

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ialomița, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Biroul Teritorial ...[citește_toată_știrea]

17 Iulie 2026, 16:40
(475 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în zona Fetești Oraș!

Pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe strada Fabricii din Fetești,, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile în zona Fetești ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2026, 15:05
(585 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 5,61 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor efectuate în luna iunie 2026

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au efectuat, în luna iunie 2026, controale la contribuabili persoane fizice și juridice. ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2026, 11:25
(587 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe strada Artelor din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA Constanța intervin miercuri, 15 iulie 2026, în intervalul orar 09,30-13:00, pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Artelor din orașul Țăndărei. Pe durata desfășurării ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2026, 09:55
(462 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Secțiunea Mica Publicitate
a fost actualizată!
Cele mai noi anunțuri din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri on-line!

14 Iulie 2026, 20:40


DSVSA Ialomița atenționează asupra suspendării mișcărilor de ovine/caprine începând cu data de 7 iulie 2026!

În perioada 01.04-30.06.2026, inspectorii DSVSA Ialomița au verificat 146 exploatații nonprofesionale, constatându-se, ca deficiențe, vânzarea/cumpărarea de animale fără documente sanitare ...[citește_toată_știrea]

14 Iulie 2026, 14:20
(948 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 181,83 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în iunie 2026. S-a rambursat TVA în valoare de peste 6,67 milioane de lei!

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna iunie a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 181,83 milioane ...[citește_toată_știrea]

14 Iulie 2026, 13:50
(448 vizualizări - 0 comentarii)


Expoziții la Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia

Expoziții la Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia

Miercuri, 15 iulie2026, începând cu orele 16,00, la Galeriile de Artă «Arcadia» din cadrul Centrului Cultural «Ionel Perlea» Slobozia, va fi vernisată expoziția « ...[citește_toată_știrea]

13 Iulie 2026, 12:15
(713 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Serviciul Call Center

RAJA Constanța: Serviciul Call Center

Interacțiunea cu utilizatorul serviciilor de alimentare cu apă și/sau de canalizare este extrem de importantă pentru RAJA Constanța. De aceea, serviciul Call Center pus la dispoziția acestora vine î ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2026, 12:50
(2207 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Gospodăria de Apă Moldoveni, afectată de lucrări la rețeaua electrică!

Echipele operatorului de distribuție a energiei electrice execută vineri, 10 iulie 2026, lucrări ce vor afecta Gospodăria de Apă Moldoveni. Fără curent, sursa ce alimentează cu apă localitatea Moldoveni ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2026, 08:45
(899 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Copil decedat în urma unui accident feroviar

Joi, 9 iulie 2026, polițiștii au fost sesizați de un bărbat din Fetești cu privire la faptul că fiul său, în vârstă de 8 ani, a plecat de acasă. La scurt timp, mecanicul unui tren ce circula ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2026, 11:30
(1641 vizualizări - 0 comentarii)


Nu ratați...

...Secțiunea BÂRFE fiindcă
nici nu știți ce pierdeți! :-)

7 Iulie 2026, 20:45


Focuri de armă la Țăndărei, patru suspecți după gratii!

Patru bărbați din Țăndărei au fost reținuți la sfârșitul săptămânii precedente, după ce au intrat cu pistoale peste membrii unei familii din oraș și au deschis focul. Procurorii susțin că ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2026, 15:05
(1389 vizualizări - 0 comentarii)


Au început înscrierile pentru admiterea la Academia de Poliție

Au început înscrierile pentru admiterea la Academia de Poliție

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița anunță de­mararea campaniei de recrutare a candidaților pentru sesiunea de admitere 2026 la Academia de Poliție «Alexandru Ioan Cuza» din ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2026, 11:20
(1086 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Căzănești!

Marți, 7 iulie 2026, echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Nordului din orașul Căzănești. Astfel, în intervalul orar 09,30-12,00, sunt afectați ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2026, 09:55
(599 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Dridu!

Echipele RAJA intervin luni, 6 iulie 2026, pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 200 mm, de la intersecția străzilor Principală și Măslinului, din ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2026, 09:40
(1284 vizualizări - 0 comentarii)


Murgeanca: Două femei au murit, iar doi minori sunt grav răniți în urma unui accident feroviar

Murgeanca: Două femei au murit, iar doi minori sunt grav răniți în urma unui accident feroviar

Un grav accident rutier s-a petrecut vineri, 3 iulie 2026, în zona trecerii de cale ferată Murgeanca. Un tren de călători a lovit o mașină în care se aflau două femei, în vârstă ...[citește_toată_știrea]

3 Iulie 2026, 12:30
(1770 vizualizări - 0 comentarii)


Factura electronică de la RAJA Constanța

Factura electronică de la RAJA Constanța

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este la rându-i o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2026, 15:05
(1831 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Reținut pentru «violență în familie»

Polițiștii din Urziceni au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat, de 66 de ani, din Urziceni, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de «violență în familie». Miercuri, 1 iulie a ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2026, 11:40
(1781 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă pe mai multe străzi din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA Constanța intervin joi, 2 iulie 2026, în intervalul orar 10,00-17,00, pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de la intersecția ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2026, 11:05
(1302 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Nutii spaima Constitutii în Victor Moraru, de la «protejatul SGG» la «incidente de securitate» în Transelectrica Irespirabil în Clean Tech, amendată din nou de Garda de Mediu Ialomița din cauza mirosurilor pestilențiale Cetatean1 în Diferență de peste 2,5 puncte la Bacalaureat, în urma contestației depuse de un elev din Ialomița Grindu, Ialomita în Primarul din Grindu s-a dat singur în judecată și își cere majorarea salariului b în Diferență de peste 2,5 puncte la Bacalaureat, în urma contestației depuse de un elev din Ialomița nae în Victor Moraru, de la «protejatul SGG» la «incidente de securitate» în Transelectrica nae în Victor Moraru, de la «protejatul SGG» la «incidente de securitate» în Transelectrica Vasile în Primarul din Grindu s-a dat singur în judecată și își cere majorarea salariului Nimeni Altu în Victor Moraru, de la «protejatul SGG» la «incidente de securitate» în Transelectrica Mihai Cristian Amzaru în Victor Moraru, de la «protejatul SGG» la «incidente de securitate» în Transelectrica Cetatean al orasului în Clean Tech, amendată din nou de Garda de Mediu Ialomița din cauza mirosurilor pestilențiale Vasile în Clean Tech, amendată din nou de Garda de Mediu Ialomița din cauza mirosurilor pestilențiale Ciulnițar în Clean Tech, amendată din nou de Garda de Mediu Ialomița din cauza mirosurilor pestilențiale Oana_S în Victor Moraru, de la «protejatul SGG» la «incidente de securitate» în Transelectrica Moțoc în Clasată în «top 200 mondial/feminin» la cea mai dură cursă ciclistă din Alpii Francezi Boss în Bărbat cu un cuțit de 28 cm, depistat de jandarmi într-un parc din Urziceni Maria în Deșeuri lăsate să ardă mocnit timp de 7 luni, în incinta fostei fabrici de zahăr din Urziceni Mary în Social-democrații condiționează absorbția fondurilor din PNRR și blochează proiecte-cheie ale Guvernului demis Ilie Bolojan Mary în Victor Moraru, de la «protejatul SGG» la «incidente de securitate» în Transelectrica Nutii spaima Constitutii în Victor Moraru, de la «protejatul SGG» la «incidente de securitate» în Transelectrica

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...