Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

UNA PE SĂPTĂMÎNĂ

Slobozia: «Groapa lui Stoica», în sondaj

De două săptămîni încoace, «Groapa lui Stoica» a început să semene «a loc părăsit și neisprăvit». Spre deosebire de Negru Vodă însă, primarul Alexandru Stoica și-a pus palma în ..., ne scuzați de expresie!, și a plecat în concediu. Așa că, în locul celor nouă meșteri mari și a lui Manole zece, «care-i și întrece», la groapă mai lucrează doar doi Dorei care pompează de pe fundul gropii (na, că pînă la urmă am spus-o!) apa acumulată în urma ultimei furtuni.În aceste condiții, Independent propune slobozenilor o dezbatere argumentată pertinent, referitoare la dilema din acest moment a administrației locale: groapa trebuie sau nu să fie astupată?

Cine astupă «Groapa lui Stoica»?
Potrivit declarațiilor oficiale, reabilitarea Pieței Revoluției nu va fi finalizată pînă la sfîrșitul acestui an. În aceste condiții, administrația locală s-ar putea vedea obligată să finanțeze integral această investiție. În aceste condiții, pe holurile Primăriei Slobozia (dar și pe cele ale Consiliului Județean) se dezbate șoptit varianta sistării lucrărilor. Deși nu există încă un punct de vedere oficial, asumat public de către reprezentanții administrației locale sau județene, această posibilitate reprezintă o posibilă alternativă pentru edilii locali. Pe de altă parte, în condițiile în care anul 2016 este un an electoral, ideea de a astupa «Groapa lui Stoica» are și un substrat politic. Teoretic, partidele locale de Opoziție ar putea transforma această soluție într-o armă electorală cu ajutorul căreia să dinamiteze poziția, și așa șubredă, a primarului Alexandru Stoica.

Banii nu mint niciodată
Dincolo de aceste considerente însă, primează argumentele de ordin economic. Pînă la acest moment, potrivit declarațiilor oficiale, administrația locală a plătit pentru lucrările executate puțin peste 1 milion de lei. Din păcate însă, firma ACM 4 București se află în insolvență. În aceste condiții, doar o parte infimă din această sumă a ajuns la subcontractori. Conștient de situație, primarul Alexandru Stoica refuză, în ciuda presiunilor exercitate de către conducerea ACM 4 București, plata unor noi tranșe de bani. «Noi sîntem de bună credință. Întîi să respecte graficul de lucrări și apoi plătim!» a declarat într-una dintre intervențiile sale publice primarul Sloboziei înainte de a pleca în concediu. Dincolo de declarațiile publice însă, primarul Alexandru Stoica caută o soluție salvatoare. Pînă la acest moment, aceasta nu a apărut! Reamintim că valoarea acestui proiect de reabilitare a Pieței Revoluției, finanțat din fonduri europene, este de 51 milioane de lei. Suma reprezintă bugetul pentru investiții al Sloboziei pentru următorii 5 ani!

Rău fără rău, dar mai rău cu rău
În aceste condiții, o dezbatere publică legată de viitorul acestei investiții pare să se impună de la sine. Din păcate, la fel ca și atunci cînd a decis realizarea acestui proiect, administrația locală refuză să consulte cetățenii din banii cărora s-ar putea vedea obligată să finanțeze această investiție. În cazul în care cofinanțarea europeană este blocată, investiția va presupune cheltuirea a 50 milioane de lei din bani publici (unul a fost deja cheltuit!) pentru o parcare subterană considerată la acest moment inutilă. În condițiile în care demararea acestei investiții nu a declanșat boom-ul economic promis de muncipalitate, iar locuitorii orașului sînt tot mai nemulțumiți de haosul creat, renunțarea la această aventură administrativă și financiară s-ar putea dovedi o decizie corectă. În aceste condiții, Independent vă propune să comentați informațiile furnizate din surse oficiale și să dezbateți oportunitatea continuării acestei investiții. Mai este ea necesară la acest moment? Poate fi astupată groapa, salvînd astfel cheltuirea inutilă a 50 milioane de lei? Sau, dimpotrivă, acest obiectiv a devenit în acest moment un rău necesar pe care municipalitatea este obligată să-l finanțeze, indiferent de situație?

21 August 2015, 16:25 (13874 vizualizări - 39 comentarii)

Citiți și:
File din istoria patinajului administrativ local
Primăria Slobozia plătește penalități de 565 mii de lei pentru «groapa lui Stoica»
Primăria Slobozia a deturnat fonduri în valoare de 9 milioane de lei pentru plata lucrărilor la «Groapa lui Stoica»!

Comentariile cititorilor:


P:
(22 August 2015, 11:48)
Sa se astupe odata , sa poata sa revina la normal si circulatia masinilor pe b-dul Matei Basarab.
mircea:
(22 August 2015, 11:14)
incet dar sigur, ne creem istoria orasului, pana acum am avut doi primari care, fiecare la randul sau, vor intra in analele orasului ca „primarul de apa”, adica ionascu si „primarul groapa”, adica stoica, una peste alta nu prea este de ras, radem pe banii nostri....sunt convins insa ca, asa cum ionascu a scapat dupa ce ne-a transformat pe toti in bidonari fara sa pateasca nimic, ba dimpotriva, este infloritor, la fel si stoica, nu va patii absolut nimic....
bubu:
(22 August 2015, 09:44)
Intrebati cand s a facut proiect de hotărâre pentru parcare. În această legislatura,nu a rămas decât înfăptuirea hot luată de Ionascu. Rau a fost că s a tergiversat,s a acceptat si..n a iesit. Propun să iasă puturosii din primărie,4 ore in care beau cafea,isi servesc prânzul, la muncă ca să si justifice orele. Vor salarii mari,să dovedească faptul că le merita! Hai,Ginuta,Mireluta,Cătălina,alea de la poarta,hai SPAS de la tigări care va aduc pauzele lungi si dese,cheia marilor succese! Vă intreceti numai la modă? La muncă!
ady:
(22 August 2015, 00:40)
si mai rau este ca ,chiar daca or sa vrea so astupe nu au cu ce,pentru ca au vandut pamantu care lau scos,or sa fie nevoiti sa cumpere si pamant,asta se intampla cand ajunge un taran incult primar la oras
gogu:
(21 August 2015, 22:43)
bre, io nu mai zic nimic de nea sandu ca mi-a dat Unirea inapoi. dar decat sa cheltuie 50 de milioane din banii nostri mai bine o astupa, parerea mea
mircea:
(21 August 2015, 22:21)
odata groapa facuta, vrem sau nu, proiectul trebuie dus la capat, asta insa nu absolva de vina pe primarul-grenada, inclusiv pe consilierii locali pesedisti sau pnelepedisti....aici nu este vorba de coloratura politica ci de incompetenta si prostie crasa....
T.B.:
(21 August 2015, 21:44)
Atat continuarea investitiei cat si astuparea ei presupun cheltuieli mari. Mai bine s-ar netezi putin marginile gropii apoi sa fie pastrata asa pt desfasurarea unor evenimente oficiale(1Decembrie,zilele orasului,24 ianuarie,1Mai etc), inclusiv parada(cu fanfara) militara si tribuna pt primar,sef CJ si resturile de oficialitati care se inghesuie de obicei cu aceste ocazii..Ast timp  locuitorii orasului i-ar putea privi de sus, de pe marginea gropii, spargand relaxati seminte..
Las Fierbinți:
(21 August 2015, 21:40)
Când ați nenorocit centru orășelului pe cine ați întrebat?! Continuați sau astupați. Simplu! Părerea băcănelului care este? Foarte important!
vio:
(21 August 2015, 21:30)
Sa se bage apa si peste , iese o frumusete de balta .

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Sâmbătă 08 Aug 2026
232 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Accident la Ograda

Accident la Ograda

Sâmbătă, 7 mai a.c., două echipaje din cadrul Gărzii de intervenție Țăndărei au intervenit cu o autospecială pentru stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD la un accident rutier produs în localitatea ...[citește_toată_știrea]

9 Mai 2022, 15:05
(3673 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Ograda accident


Recensământul Populației și Locuințelor 2021: Peste 72000 de chestionare completate la nivelul județului Ialomița

În intervalul 14.03-07.05.2022 al perioadei de autorecenzare și autorecenzare asistată pentru Recensământul Populației și Locuințelor 2021 au fost completate 72091 chestionare la nivelul județului Ialomița ...[citește_toată_știrea]

9 Mai 2022, 13:50
(15813 vizualizări - 0 comentarii)


Făcăeni: Profanatori de morminte, identificați de polițiști

Duminică, 8 mai a.c., polițiștii din Fetești au fost sesizați cu privire la faptul că mai multe morminte din cimitirul comunal Făcăeni au fost distruse. Oamenii legii s-au deplasat de îndată la fața locului ...[citește_toată_știrea]

8 Mai 2022, 21:30
(3967 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 4 cazuri noi de COVID-19

Duminică, 8 mai 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27146, fiind înregistrate 4 cazuri noi față de ziua de sâmbătă, 7 mai ...[citește_toată_știrea]

8 Mai 2022, 16:50
(7217 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 1 caz nou de COVID-19!

Sâmbătă, 7 mai 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27142, fiind înregistrat 1 caz nou față de ziua de vineri, 6 mai a.c., ...[citește_toată_știrea]

7 Mai 2022, 16:30
(2519 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Niciun caz nou de COVID-19!

Vineri, 6 mai 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a rămas la 27141, nefiind înregistrate cazuri noi față de ziua de joi, 5 mai a.c., ...[citește_toată_știrea]

6 Mai 2022, 16:15
(2306 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Marți, 10 mai 2022, termen limită pentru depunerea a 4 declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează persoanele impozabile, înregistrate în scopuri de TVA, care nu au depășit plafonul de scutire și care doresc să fie scoase din evidența persoanelor ...[citește_toată_știrea]

6 Mai 2022, 14:30
(10037 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 6 noi cazuri de COVID-19

Joi, 5 mai 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27141, fiind înregistrate 6 noi cazuri față de ziua de miercuri, 4 mai a.c ...[citește_toată_știrea]

5 Mai 2022, 16:20
(2595 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Din 15 iunie se pot depune cereri pentru Ajutor de Stat

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează că, în perioada 15 iunie-26 iulie 2022, inclusiv, Ministerul Finanțelor derulează o nouă sesiune de înregistrare a Cererilor de acord pentru ...[citește_toată_știrea]

5 Mai 2022, 13:10
(11407 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 4 noi cazuri de COVID-19

Miercuri, 4 mai 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27135, fiind înregistrate 4 noi cazuri față de ziua de marți, 3 mai a ...[citește_toată_știrea]

4 Mai 2022, 16:35
(2699 vizualizări - 0 comentarii)


IȘJ Ialomița: Târg Educațional-Universitatea «Dunărea de Jos» din Galați

Marți, 3 mai 2022, lnspectoratul Școlar Județean lalomița, susținut de autoritățile locale, a facilitat întâlnirea elevilor de liceu cu reprezentanți ai Universității «Dunărea de Jos» din Galați. Evenimentul ...[citește_toată_știrea]

4 Mai 2022, 16:05
(9654 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Termene limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii, persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA conform art. 316 din Legea 227/2015 privind Codul Fiscal, cu modificările ...[citește_toată_știrea]

4 Mai 2022, 15:35
(14808 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Luna mai, luna promovării economiei sociale

În viziunea AJOFM Ialomița, luna mai este luna promovării economiei sociale, fiind dedicată unor acțiuni de conștientizare a importanței dezvoltării acestui sector pentru întreaga societate. Dezvoltarea ...[citește_toată_știrea]

4 Mai 2022, 14:25
(9152 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 6 noi cazuri de COVID-19

Marți, 3 mai 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27131, fiind înregistrate 6 noi cazuri față de ziua de luni, 2 mai a.c., ...[citește_toată_știrea]

3 Mai 2022, 16:15
(4838 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 4,11%, rata șomajului înregistrat în luna martie 2022

La sfârșitul lunii martie 2022, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 3827 șomeri (din care 1720 femei), rata șomajului fiind de 4,11%, cu 0,82% sub ...[citește_toată_știrea]

3 Mai 2022, 15:00
(11268 vizualizări - 0 comentarii)


DN2A: Tânăr de 15 ani, mort într-un accident rutier

DN2A: Tânăr de 15 ani, mort într-un accident rutier

Un grav accident rutier s-a petrecut în seara zilei de luni, 2 mai a.c., pe DN2A, între localitățile Perieți și Misleanu. Un tânăr de 21 de ani s-a angajat într-o depășire neregulamentară, moment în care ...[citește_toată_știrea]

3 Mai 2022, 11:30
(8019 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii la case din Traian și Bărbulești

Sâmbătă, 30 aprilie a.c., în jurul orei 2,00, pompierii din Slobozia au fost solicitați să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la locuința unui cetățean din comuna Traian. ...[citește_toată_știrea]

2 Mai 2022, 19:40
(11412 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: 34 permise reținute, amenzi de peste 145 mii de lei

În perioada 29 aprilie-1 mai 2022, polițiștii ialomițeni au intervenit la peste 200 de evenimente, majoritatea sesizate prin 112. Au fost aplicate peste 600 de sancțiuni contravenționale, iar în urma acțiunilor ...[citește_toată_știrea]

2 Mai 2022, 17:45
(10609 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Niciun caz nou de COVID-19!

Luni, 2 mai 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a rămas la 27125, nefiind înregistrate cazuri noi față de ziua de duminică, 1 mai a.c ...[citește_toată_știrea]

2 Mai 2022, 16:25
(2649 vizualizări - 0 comentarii)


Recensământul Populației și Locuințelor 2021: Aproape 60000 de chestionare completate la nivelul județului Ialomița

În intervalul 14.03-01.05.2022 al perioadei de autorecenzare și autorecenzare asistată pentru recensământul populației și locuințelor 2021 au fost completate 59099 chestionare la nivelul județului Ialomița ...[citește_toată_știrea]

2 Mai 2022, 15:50
(15193 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe strada Nordului din orașul Căzănești

Luni, 2 mai 2022, în intervalul orar 11,15-14,00, echipele RAJA intervin pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă de pe strada Nordului din orașul Căzănești. În acest timp ...[citește_toată_știrea]

2 Mai 2022, 15:10
(11394 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Încasări de 258,56 milioane de lei la bugetul general consolidat pe trimestrul I din 2022

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în trimestrul I al anului 2022, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 258,56 milioane de lei, cu ...[citește_toată_știrea]

2 Mai 2022, 13:10
(11663 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița: 7 noi cazuri de COVID-19

Duminică, 1 mai 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27125, fiind înregistrate 7 noi cazuri față de ziua de sâmbătă, 30 aprilie ...[citește_toată_știrea]

1 Mai 2022, 17:05
(2480 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 2 noi cazuri de COVID-19

Sâmbătă, 30 aprilie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27118, fiind înregistrate 2 noi cazuri față de ziua de vineri, 29 ...[citește_toată_știrea]

30 Aprilie 2022, 16:35
(2814 vizualizări - 0 comentarii)


Giurgeni: Accident rutier provocat de un șofer băut

Giurgeni: Accident rutier provocat de un șofer băut

Vineri, 29 mai a.c., în zona localității Giurgeni s-a produs un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane. Din verificările efectuate a reieșit că în evenimentul rutier au fost implicate două ...[citește_toată_știrea]

29 Aprilie 2022, 18:55
(11845 vizualizări - 0 comentarii)


Ziua Veteranilor de Război a fost marcată de Instituția Prefectului Județul Ialomița

Ziua Veteranilor de Război a fost marcată de Instituția Prefectului Județul Ialomița

Ziua Veteranilor de Război a fost marcată de Instituția Prefectului Județul Ialomița, vineri, 29 aprilie 2022, la Monumentul Eroilor «Colonel Popescu» din parcul Catedralei. Programul evenimentului a cuprins ...[citește_toată_știrea]

29 Aprilie 2022, 18:15
(13767 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Recomandări privind conduita preventivă de 1 Mai

În perioada 30 aprilie-1 mai 2022, peste 180 de polițiști și pompieri din Ialomița vor fi la datorie, în slujba comunității, pentru asigurarea desfășurării în condiții de deplină ordine și siguranță publică ...[citește_toată_știrea]

29 Aprilie 2022, 16:40
(6664 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 6 noi cazuri de COVID-19

Vineri, 29 aprilie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27116, fiind înregistrate 6 noi cazuri față de ziua de joi, 28 aprilie ...[citește_toată_știrea]

29 Aprilie 2022, 16:15
(3389 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Programul «Tezaur» continuă și în luna mai 2022

Ministerul Finanțelor emite, începând de luni, 2 mai 2022, noi emisiuni de Titluri de Stat în cadrul Programului «Tezaur», cu maturități de 1 și 3 ani și dobânzi de 5,5% și 6,15%. Titlurile de Stat au valoare ...[citește_toată_știrea]

29 Aprilie 2022, 16:00
(18570 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Modelul documentelor pentru plata șomajului tehnic a fost aprobat

Modelul tipizat al documentelor necesare angajatorilor pentru plata indemnizației de șomaj tehnic reglementat de Ordonanța de Urgență nr. 36/2022, privind stabilirea unor măsuri de protecție socială a salariaților ...[citește_toată_știrea]

29 Aprilie 2022, 14:00
(12218 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
ciumpalacul în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița @PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Mary în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Mary în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița #pasajladrajna în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Cetatean în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă SPERANȚA în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere as în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița georgica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere vasilica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Ilie Palarie în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! gica în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Gigel în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere cetatean în Costul «ipocriziei politice» în opinia deputatului PSD Ștefan Țintă: blocarea fondurilor PNRR din rațiuni de partid!

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...