Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Aparat RMN la Spitalul Slobozia

Aparat RMN la Spitalul Slobozia

Mult așteptatul aparat cu rezonanță magnetică va ajunge în cele din urmă la Spitalul Județean de Urgență Slobozia. Conducerea unității medicale a dat asigurări că cel mai tîrziu la finele lunii decembrie 2015, acest aparat va fi chiar și funcțional. Costul de achiziție se apropie de suma de 4,4 milioane de lei.

Demers eșuat Aparatul RMN este un vis mai vechi al Spitalului Județean de Urgență Slobozia. Ultima dată unitatea medicală a demarat procedurile pentru achiziționarea acestuia în luna aprilie a anului în curs. Consiliul Județean aproba atunci plata a 2,6 milioane de lei pentru cumpărarea unui astfel de aparat, însă procedura a fost blocată din cauza Ministerului Sănătății. Reprezentanții Ministerului promiteau o parte din fondurile necesare achiziționării respectivului aparat RMN, însă s-au răzgîndit. Așa se face că cei 1,4 milioane de lei promiși Spitalului Județean de Urgență Slobozia pentru cumpărarea aparatului medical cu rezonanță magnetică nu au mai intrat în conturile unității. «Nu știm exact ce s-a întîmplat cu fondurile pe care le-a promis Ministerul Sănătății. Să sperăm că lucrurile vor deveni rezolvabile într-un fel sau altul...» declara la momentul respectiv Ștefan Mușoiu, vicepreședintele Consiliului Județean Ialomița.

RMN funcțional din decembrie În ciuda impedimentelor financiare, reprezentanții Spitalului Județean de Urgență Slobozia au continuat demersurile în vederea achiziționării aparatului RMN. Așa se face că, în prezent, procedurile au intrat în linie dreaptă și, cel mai probabil, la sfîrșitul lunii decembrie 2015, aparatul care va fi adus la Slobozia ar putea fi pus în funcțiune. «Deocamdată sîntem în procedura de licitație. S-au prezentat două societăți. Dacă nu vor fi făcute contestații, pînă la sfîrșitul lunii decembrie, aparatul RMN va fi funcțional» a precizat medicul Violeta Șapira, managerul Spitalului Județean de Urgență Slobozia. Prețul de achiziție al aparatului care urmează să fie achiziționat de Spitalul Județean de Urgență Slobozia este de 4,4 milioane de lei, în acești bani intrînd și amenajarea camerei unde acesta va fi montat. «O precizare clară în Caietul de sarcini conține și faptul că firma care va fi declarată cîștigătoare va fi nevoită să și monteze aparatul RMN, astfel încît acesta să devină funcțional!» a mai spus Violeta Șapira.

10 Noiembrie 2015, 14:10 (16215 vizualizări - 16 comentarii)

Citiți și:
Listă de așteptare pentru investigații RMN la Spitalul Județean de Urgență Slobozia
Luni de așteptare pentru un examen RMN la Spitalul Județean de Urgență Slobozia
Primele investigații RMN la Spitalul Slobozia

Comentariile cititorilor:


maria:
(4 Decembrie 2015, 14:57)
aparatul rmn este o achizitie buna  se va gasi cine sa lucreze  sa fie lasati deoparte circotasii
tot o asistenta:
(17 Noiembrie 2015, 22:22)
erata la mesajul anterior.."sa se abtina"...in mesajul anterior din graba am scris incorect.
tot o asistenta:
(16 Noiembrie 2015, 12:13)
Rog colega asistenta care a scris mesajul anterior, sa se aptina de la a mai face comentarii publice pana in momentul cand se va imprieteni cu limba romana si va absolvi cu brio si cei 7 ani de acasa.Probabil domnisoara cu ifose de mare asistenta a terminat scoala postliceala de vreo 3-4 ani si urmeaza sa finalizeze in curand si liceul....ca asa am auzit ca se practica mai nou .... Un aparat RMN poate salva vieti! Cu siguranta se vor gasi si specialisti care sa-l foloseasca.Haideti sa vedem si partea plina a paharului ! PS. Domnisoara Vio cunoaste o asistenta care si-a schimbat masina din ciubucuri?Nu de alta, dar eu stiu asistente care platesc zeci de ani la banca ca sa si le achite. Imi pot scrie numele dar vad ca este o practica curenta de a se folosi anonimatul.
Elena:
(15 Noiembrie 2015, 15:50)
La Vatra Dornei funcioneaza 2 RMN-uri.Bine ca o sa beneficieze si pacientii din jud.Ialomita in sfarsit  de RMN.
Nenea cu impozitele:
(14 Noiembrie 2015, 19:07)
@draga, daca banii pt Slobozia vin din alte judete inseamna ca restul fratilor, surorilor, verilor si rudelor mele din toata tara au platit si pt mine ceea ce eu n-am putut acoperi 40 de ani de plata a CAS-ului. Dar tragedia este ca sacrificiul meu ca si al celorlati a fost in zadar,caci n-am putut sa refuz sa platesc CAS si sa-mi adun banii pt cand am nevoie,pt ca e LEGE, iar acum la batranete in spital nu pot sa intru fara bani la mine, ca sa pot  sa-i platesc(sa dau spaga) iarasi la medici si asistente, basca medicamentele cumparate de la farmacie . Poate ca banii platiti de mine o viata nu au ajuns pt a acoperi valoarea unui aparat,chiar daca am lucrat ca inginer, dar sunt sigur ca, dupa cum descopera si DNA tot mai des, banii mei si ai multora s-au dus pe sutele de mii de retete false, pe medicamente prescrise miilor de morti,pe salarii date unora incadrati inafara legii, pe prime si salarii de merit si pe excursii prin locuri exotice ale baietilor destepti din spitale si din retelele de farmacii. Sa le fie de bine si sa fie sanatosi!
@draga..:
(14 Noiembrie 2015, 15:34)
Nenea cu impozitele, as vrea sa iti spun cateva chestii: 1.Ceea ce platesti tu o viata la cas se duce strict pe medicamente si alte cateva chestii, sunt total insuficienti. In momentul de fata 2 oameni care muncesc duc in spate 5 altii( batrani, copii, neangajati) si in viitor va fi si mai urata statistica- populatia imbatraneste si vor fi din ce in ce mai putini intretinatori si mai multi intretinuti. .2 mare parte din banii platiti de tine la sanatate se duc la cioroii care cheama nejustificat ambulanta si vin la urgenta sa isi faca analize moca si altele de genul...aia nu au platit niciodata dar stiu sa sune la 112. 3. La ce saracie e in judetul asta te asigur ca aparatul ala nu a fost luat din banii tai de impozite, ci din banii celorlalte judete. Asta e un judet tinut in spate de ceilalti, un judet din care toti care pot , pleaca.
qw:
(14 Noiembrie 2015, 00:52)
ce de impozite platiti voi,un județ sarac.veniti sa munciti in locul nostru pe 1000 lei,nerecuno.!scatorilor
draga@asistenta:
(13 Noiembrie 2015, 17:33)
Banii pe care guvernul si CJ ii repartizeaza spitalului pt aparatura, diverse materiale, pt energie, gaz, hrana, carburanti precum si salariile cadrelor medicale, de la portar la director de spital, provin din IMPOZITELE ROMANILOR, adica a celor multi,nespalati, mirosind a alcool, ceapa si a transpiratie. Caci daca ei n-ar contribui o viata la CAS, n-ar mai fi resurse pt sistemul(catastrofal) de sanatate..Banii n-au miros, nici cand vin pe statul vostru de plata si nici cand sunt varati cu plicul sau mototoliti  in buzunarele halatelor(asa-zis) albe de prin spitale..
asistenta:
(13 Noiembrie 2015, 15:19)
Nu folosesc la nimic aceste critici . Aduce-ti voi medici calificati,platitii cu bani ca in accident,instruiti-i pe banii vostri,oferiti-le conditii de viata si munca. Aaaaa... nu puteti!Dar voi ce puteti sa faceti?puteti doar sa clevetiti,sa spargeti seminte pe la colt de bloc,sa va uitati la tv.Cam putin faceti voi ptr. pretentiilecare le aveti.         Cand votati votati cu anusul nu cu mintea si acum avetipretentii !       Finantatorul si angajatorul este consiliul judetean si guvernul , nu doctorul ,la care va prezentati mirosind a transpiratie,ceapa,alcool a picioare nespalate etc... 
Mary:
(13 Noiembrie 2015, 00:13)
Asa ma RMN ne trebuie la SPITALUL DE URGENTA SLOBOZIA ? Poate achizitionat pe tichetele de masa ale angajatilor .
mary:
(12 Noiembrie 2015, 23:53)
Daca tot nu mai primesc tichete de masa angajatii SPITALULUI DE URGENTA SLOBOZIA macar sa avem RMN .
Nu nu :
(12 Noiembrie 2015, 22:48)
Oare cine o sa cineasa rezultatele?Slobozia nu are specialist doctor .....unicul specialist care stie sa citească un CT este Marcel !
???:
(12 Noiembrie 2015, 22:45)
Dar oare cine o sa citească rezultatele?......cred ca singurul specialist este Marcel!
gigi:
(11 Noiembrie 2015, 14:18)
Rmn ca rmn, dar medici?
dada:
(11 Noiembrie 2015, 10:01)
Cine va lucra cu el? Poate sa aduca cele mai performnte aparate demne de NASA  degeaba ..... la Slobozia nu are cine sa lucreze cu ele...Tot autobuzul de Bucuresti o sa raman medicul cel mai bun.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 06 Oct 2026
214 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

DSVSA Ialomița: Controale și amenzi la fabricile de pâine, patiserii și cofetării

În perioada 19-30 ianuarie 2026, inspectorii DSVSA Ialomița au realizat 70 de controale la unități de morărit, de fabricare a pâinii și a produselor de panificație, laboratoare de patiserie ...[citește_toată_știrea]

4 Februarie 2026, 08:10
(4683 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Șoferița de 19 ani a intrat cu mașina într-un cap de pod

Urziceni: Șoferița de 19 ani a intrat cu mașina într-un cap de pod

În cursul nopții de joi spre vineri, 29/30 ianuarie a.c., o șoferiță de 19 ani a pierdut controlul volanului și a intrat într-un cap de pod, accidentul producându-se la Urziceni. & ...[citește_toată_știrea]

30 Ianuarie 2026, 12:50
(3771 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni accident


AJFP Ialomița: Aproape 1,852 miliarde de lei, încasări la bugetul de stat în 2025

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, pentru întreg anul 2025, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de aproape 1,852 miliarde ...[citește_toată_știrea]

30 Ianuarie 2026, 12:20
(2892 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitățile Dridu și Dridu-Snagov!

Echipele RAJA Constanța intervin joi, 29 ianuarie 2026, pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe strada Principală din comuna Dridu. Pentru executarea ...[citește_toată_știrea]

29 Ianuarie 2026, 11:40
(2787 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF a publicat pe site broșura privind Declarația Unică-Formularul 212

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii interesați că pe site-ul ANAF a fost publicată broșura «Despre Declarația Unică-Formularul 212» 2025- 2026 ...[citește_toată_știrea]

29 Ianuarie 2026, 11:20
(1629 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Locală Slobozia: Atenție, se vor executa lucrări la podul de peste râul Ialomița din Slobozia!

Potrivit Poliției Locale Slobozia, vor fi executate lucrări de reparații la rampele de urcare și coborâre la podul de peste râul Ialomița din Slobozia. Lucrările vor fi demarate încep ...[citește_toată_știrea]

28 Ianuarie 2026, 14:40
(3390 vizualizări - 4 comentarii)


AJFP Ialomița: Modificări în domeniul eșalonărilor la plată

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii interesați că prin Legea nr. 239/2025/2025, privind stabilirea unor măsuri de redresare și eficientizare a resurselor publice ...[citește_toată_știrea]

28 Ianuarie 2026, 13:25
(841 vizualizări - 0 comentarii)


2777 persoane angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în anul 2025

În anul 2025, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 2777 persoane, dintre acestea 116 ...[citește_toată_știrea]

28 Ianuarie 2026, 09:15
(3915 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Au fost aprobate și publicate Normele anuale de venit valabile în anul 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii care obțin venituri din exploatarea terenurilor agricole și/sau din creșterea și exploatarea animalelor/familiilor de albine ...[citește_toată_știrea]

28 Ianuarie 2026, 08:15
(3920 vizualizări - 0 comentarii)


Sesiuni de prim ajutor ale paramedicilor SMURD pentru jandarmii ialomițeni

Sesiuni de prim ajutor ale paramedicilor SMURD pentru jandarmii ialomițeni

Acordarea primului ajutor este foarte importantă și poate face diferența dintre viață și moarte. De aceea, orice persoană care ajunge la locul unui eveniment poate ajuta victimele, dacă are cunoștințele ...[citește_toată_știrea]

28 Ianuarie 2026, 08:05
(4921 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 271 locuri de muncă vacante în Spațiul Economic European

Angajatorii din Spațiul Economic European oferă, prin intermediul rețelei EURES România, 271 locuri de muncă vacante. Astfel, în Finlanda sunt disponibile 6 locuri de muncă (3 sudor MIG/ ...[citește_toată_știrea]

26 Ianuarie 2026, 15:40
(7509 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 6,39 milioane de lei în decembrie 2025

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile fiscal-teritoriale, a rambursat în luna decembrie 2025, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 6,39 milioane ...[citește_toată_știrea]

26 Ianuarie 2026, 10:35
(10478 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la un apartament din Slobozia. Zeci de persoane evacuate!

Incendiu la un apartament din Slobozia. Zeci de persoane evacuate!

Vineri, 23 ianuarie a.c., Detașamentul de Pompieri Slobozia a intervenit, în jurul orelor 18,00, pentru stingerea unui incendiu la un apartament din Slobozia, zona Piața Agroalimentară. « ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2026, 18:50
(3892 vizualizări - 1 comentariu)


«Târgul Apicol» Slobozia, ediția a XV-a

Servicii Publice Slobozia SRL, împreună cu Primăria Slobozia, Consilul Județean Ialomița și Cooperativa Agricolă «Casa Mierii» Ialomița organizează «Târgul Apicol» ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2026, 14:35
(2091 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 34 de echipaje la Competiția Europeană de Statistică

În data de 16 ianuarie 2026 a avut loc prima testare (etapa județeană) a Competiției Europene de Statistică (CES) 2025-2026, organizată de Institutul Național de Statistică în colaborare ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2026, 11:25
(3052 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa la Fetești!

Luni, 26 ianuarie 2026, echipele RAJA Constanța vor interveni pentru remedierea unei avarii survenite la conducta principală de alimentare cu apă, cu diametrul de 315 mm, de pe strada Jandarmeriei, din ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2026, 09:45
(9384 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 156,48 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în luna decembrie 2025

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna decembrie a anului 2025, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 154,86 milioane ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2026, 09:40
(22616 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 16,30 milioane de lei, sume stabilite suplimentar de plată de Inspecția Fiscală în luna decembrie 2025

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul AJFP Ialomița au finalizat, în luna decembrie, 19 inspecții fiscale, au efectuat 9 controale inopinate și 22 de verificări documentare. Ca urmare ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2026, 08:30
(7195 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 1264 de agenți economici au beneficiat de bonificația de 3% pentru achitarea obligațiilor fiscale la termen

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează că, la nivelul județului Ialomița au beneficiat de bonificația de 3% din impozitul pe profit anual și din impozitul pe veniturile micro ...[citește_toată_știrea]

21 Ianuarie 2026, 08:10
(2014 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Fată de 15 ani, plecată de la domiciliu

Fetești: Fată de 15 ani, plecată de la domiciliu

Polițiștii caută o fată de 15 ani, plecată de la domiciliul din municipiul Fetești. Fata are 15 ani, o înălțime de 1,64 m, greutate de 54 kg, ochii albaștri, părul fiind scurt. Se numește Valentina ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2026, 14:15
(3281 vizualizări - 0 comentarii)


Autoturism furat din Italia, depistat la Țăndărei!

Autoturism furat din Italia, depistat la Țăndărei!

Polițiștii ialomițeni au identificat un autoturism, fabricat în 2020, evaluat la aproximativ 80000 de euro, urmărit de autoritățile italiene. Mașina a fost găsită în posesia unui tâ ...[citește_toată_știrea]

12 Ianuarie 2026, 18:50
(3044 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe strada Victoriei din orașul Țăndărei!

Sâmbătă, 10 ianuarie 2026, a fost necesară sistarea furnizării apei potabile în vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul ...[citește_toată_știrea]

10 Ianuarie 2026, 14:35
(4782 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,91%, rata șomajului la sfârșitul lunii noiembrie 2025

La sfârșitul lunii noiembrie 2025, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4633 șomeri (din care 2235 femei), rata șomajului fiind ...[citește_toată_știrea]

9 Ianuarie 2026, 10:10
(10271 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierele Vlașca și Fetești-Oraș din Fetești!

Echipele RAJA intervin luni, 5 ianuarie 2026, pentru remedierea unei avarii survenite la conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 200 mm, de pe strada Călărași din orașul Fetești. Pentru realizarea ...[citește_toată_știrea]

5 Ianuarie 2026, 13:05
(6048 vizualizări - 0 comentarii)


Un An Nou 2026 plin de împliniri!

Un An Nou 2026 plin de împliniri!

Redacția Independent

vă urează La Mulți Ani!

1 Ianuarie 2026, 00:05


Slobozia: 100 kg de articole pirotehnice, confiscate de polițiști

Polițiștii ialomițeni desfășoară în această perioadă acțiuni pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale privind regimul articolelor pirotehnice, în cadrul planului de acțiune « ...[citește_toată_știrea]

30 Decembrie 2025, 13:00
(26352 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Tânăr reținut pentru accidentul provocat. Avea o alcoolemie de 1,16 mg/l în aerul expirat!

Un tânăr de 27 de ani, din Cosâmbești, a fost reținut pentru 24 de ore după ce a provocat un accident rutier la Slobozia. Vineri, 26 decembrie 2025, a fost surprins circulând cu viteză ...[citește_toată_știrea]

30 Decembrie 2025, 12:30
(16742 vizualizări - 0 comentarii)


Bordușani: Reținut pentru «furt»

Polițiștii au reținut duminică, 28 decembrie 2025, pentru 24 de ore, o persoană cercetată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de «furt». Oamenii legii au fost sesizați prin 112 de ...[citește_toată_știrea]

30 Decembrie 2025, 12:00
(2239 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Dridu!

Echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unei avarii survenite marți, 30 decembrie 2025, pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 180 mm, de pe strada Principală din localitatea Dridu ...[citește_toată_știrea]

30 Decembrie 2025, 11:35
(5883 vizualizări - 0 comentarii)


Independent urează ialomițenilor Sărbători Fericite, cu multă sănătate și fericire!

Independent urează ialomițenilor Sărbători Fericite, cu multă sănătate și fericire!

Redacția Independent

vă dorește să aveți parte de

Sărbători pline de bucurie și liniște!

Crăciun Fericit!

25 Decembrie 2025, 00:05


Ultimele comentarii
Cetățean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni închiriere apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Pt cetățean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni Primar în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Cetatean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni george în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Primar în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Motoreta în Fanfara Sloboziei, primul spectacol după jumătate de secol Mary în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Vasile în Investițiile în energie regenerabilă ale Primăriei Slobozia se lasă așteptate Vasile în Primăriile Maia și Moldoveni, «cheltuieli nejustificate» pentru abonamente de telefonie mobilă Gigi în Primăriile Maia și Moldoveni, «cheltuieli nejustificate» pentru abonamente de telefonie mobilă Farm în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  casă Perieți în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Curios în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Vasilica în «Conflict» juridic între Consiliul Județean Ialomița și angajații-navetiști eu în «Conflict» juridic între Consiliul Județean Ialomița și angajații-navetiști Larisa în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  Larisa în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București 

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...