Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

ULTIMA ORĂ

AFIR a publicat clarificări privind corelarea puterii mașinii cu suprafața fermei

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a publicat pe pagina oficială de internet (www.afir.info) clarificări legate de corelarea puterii utilajelor cu suprafața fermei în momentul achiziționării de mașini agricole cu fonduri europene acordate prin Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR). «AFIR recomandă beneficiarilor să achiziționeze acele mașini agricole (tractoare, combine, etc) care sînt dimensionate corect pentru suprafața fermei pe care o lucrează și care servesc cel mai bine tipului de exploatație agricolă deținut de aceștia. Astfel, se poate evita achiziționarea de utilaje cu o putere mai mare decît cea necesară, ale căror costuri sînt mai ridicate și a căror amortizare durează un timp mai îndelungat» a precizat Andras Szakal, directorul general al AFIR. Precizăm faptul că la elaborarea acestor clarificări, AFIR a beneficiat de sprijinul Asociației Producătorilor și Importatorilor de Mașini Agricole din România. De asemenea, s-au avut în vedere mai multe considerente precum: media la nivelul Uniunii Europene care este de 3,26 cai putere (CP)/ hectar, la stabilirea parametrilor s-a considerat operația de arat în sol mediu cu panta sub 6% și că perioada optimă de efectuare a lucrărilor s-a micșorat din cauza schimbărilor climatice, precum și faptul că solurile grele se întind pe o suprafață mare a țării noastre. Pentru o mai bună întelegere a celor enunțate, prezentăm și exemple de calcul a puterii unei mașini agricole corelat cu suprafața fermei. Astfel, un beneficiar care are în administrare o suprafață de 15 hectare va putea achiziționa prin fonduri PNDR un tractor care are o capacitate de cel mult 60 CP (Coeficient 4X15 ha), cu condiția să nu mai aibă în dotare un alt tractor. De reținut că pentru suprafețe de 10-11 ha se acceptă un tractor de 45 CP.
Totodată, un beneficiar care are în administrare o suprafață de 50 ha va putea achiziționa prin fonduri PNDR un tractor cu o putere de maxim 125 CP sau 2 tractoare de puteri mai mici, dar a căror putere însumată nu depășește 175 CP (se ia în calcul inclusiv puterea celor pe care le deține deja). Achiziționarea mai multor tractoare trebuie justificată în Memoriul justificativ sau in Studiul de fezabilitate care se atașează Dosarului Cererii de Finanțare care se depune pentru solicitarea de fonduri europene. Clarificările privind corelarea puterii utilajului cu suprafața fermei în vederea achiziționării de mașini agricole prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020 (PNDR 2020) sînt disponibile pentru toți cei intersați pe pagina oficială de internet a AFIR (www.afir.info) la secțiunea Investiții PNDR  în pagina dedicată fiecărei submăsuri de investiție prin care se pot achiziționa mașini agricole (sM 4.1, sM 4.1a, și sM 6.1).

21 Decembrie 2015, 09:05 (7471 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: AFIR clarificare
Citiți și:
Clarificări AFIR privind utilizarea Bazei de Date cu Prețuri de Referință

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Sâmbătă 29 Aug 2026
359 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Instituția Prefectului Ialomița: Ședința Colegiului Prefectural

Miercuri, 28 februarie 2024, prefectul județului Ialomița a prezidat Ședința Colegiului Prefectural Ialomița și a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Ialomița. Ordinea de zi a ședinței Colegiului ...[citește_toată_știrea]

28 Februarie 2024, 15:35
(15250 vizualizări - 0 comentarii)


Tânăr din Borănești, reținut de polițiști pentru 24 de ore

În cursul zilei de marți, 27 februarie a.c., în jurul orelor 14,30, polițiștii din Coșereni, în urma documentării activității infracționale și administrării probatoriului, au dispus ...[citește_toată_știrea]

28 Februarie 2024, 15:20
(12599 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: «28 Februarie-Ziua Protecției Civile din România». Exercițiu de alarmare la Slobozia!

La 28 februarie se sărbătorește «Ziua Protecției Civile din România», dată la care, în anul 1933, Regele Carol al II-lea, prin «Înalt Decret Regal nr.468», a ...[citește_toată_știrea]

28 Februarie 2024, 08:35
(11245 vizualizări - 0 comentarii)


USR cere Guvernului și RA-APPS documente și explicații cu privire la milioanele de euro care s-au investit în «Palatul împăratului»

Deputatul USR Mihai Badea a adresat Premierului României, Marcel Ciolacu, secretarului general al Guvernului, Mircea Abrudean, și șefului RA-APPS, Marius Grăjdan, o interpelare și o solicitare ...[citește_toată_știrea]

27 Februarie 2024, 15:20
(16613 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Joi, 29 februarie 2024, termen-limită pentru depunerea Declarației D406

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii interesați că joi, 29 februarie 2024, este termenul-limită de depunerea a D406-declarația informativă SAF-T. Declarația ...[citește_toată_știrea]

27 Februarie 2024, 14:30
(13769 vizualizări - 0 comentarii)


Proiect civic la Liceul Tehnologic Fierbinți-Târg

Proiect civic la Liceul Tehnologic Fierbinți-Târg

Elevii de la Liceul Tehnologic Fierbinți-Târg, din județul Ialomița, au dobândit competențe de implicare civică ca urmare a desfășurării proiectului «TechBintZi». Timp de 2 ani ...[citește_toată_știrea]

27 Februarie 2024, 11:05
(17931 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Infracțiuni rutiere

Sâmbătă, 24 februarie a.c., în jurul orei 22,30, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit pentru verificări un bărbat, în vârstă de 33 de ani, din Țăndărei, care conducea ...[citește_toată_știrea]

26 Februarie 2024, 13:35
(6551 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii la Bordușelu, Fetești și Adâncata

Incendii la Bordușelu, Fetești și Adâncata

Trei echipaje operative din cadrul Detașamentului de Pompieri Slobozia au intervenit pentru lichidarea unui incendiu în satul Bordușelu. Au ars aproximativ 70 baloți de plante furajere, cauza probabilă ...[citește_toată_știrea]

26 Februarie 2024, 11:15
(11630 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Peste 438 milioane de lei ajung în conturile beneficiarilor de ANT-sector vegetal și înverzire PD-04, Campania 2023

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că vineri, 23 februarie a.c., a autorizat la plată alți 55141 beneficiari ai Ajutoarelor Naționale Tranzitorii (ANT) în sectorul ...[citește_toată_știrea]

26 Februarie 2024, 09:40
(13659 vizualizări - 0 comentarii)


Razie a polițiștilor la Țăndărei

Joi, 22 februarie a.c., polițiștii ialomițeni au organizat o acțiune preventiv-reactivă pe raza orașului Țăndărei. Cu această ocazie au fost legitimate 168 de persoane, au fost verificate 74 de autoturisme ...[citește_toată_știrea]

23 Februarie 2024, 12:40
(5881 vizualizări - 1 comentariu)


Țăndărei: Percheziții la persoane bănuite de «furt»

Joi, 22 februarie a.c., în cadrul unei acțiuni de amploare desfășurată la Țăndărei, polițiștii ialomițeni au efectuat 7 percheziții domiciliare, fiind puse în executare 5 mandate de aducere ...[citește_toată_știrea]

23 Februarie 2024, 12:30
(10021 vizualizări - 1 comentariu)


AJFP Ialomița: Joi, 29 februarie 2024, termen-limită pentru depunerea Formularului 204

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii interesați că joi, 29 februarie 2024, este termenul -limită de depunerea a Formularului 204 «Declarație ...[citește_toată_știrea]

23 Februarie 2024, 11:20
(12279 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amendă de 12600 de lei pentru abateri la regimul silvic

Polițiștii din Fetești, împreună cu specialiștii din cadrul Ocolului Silvic Fetești, au desfășurat acțiuni pe linia verificării modului de respectare a legislației privind circulația, depozitarea ...[citește_toată_știrea]

22 Februarie 2024, 15:50
(5144 vizualizări - 0 comentarii)


USR: «Dreapta Unită va avea candidați comuni la toate Alegerile: Europarlamentare, Locale, Parlamentare și Prezidențiale!»

Liderii USR, PMP și Forța Dreptei au anunțat, miercuri, 22 februarie 2024, că Dreapta Unită va avea candidați comuni la toate Alegerile din 2024: Europarlamentare, Locale, Parlamentare și Prezidențiale ...[citește_toată_știrea]

22 Februarie 2024, 12:20
(31417 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: A început procesul de autorizare la plată a Ajutoarelor Naționale Tranzitorii aferente sectorului vegetal, pentru anul 2023

MADR a demarat procesul de autorizare la plată a Ajutoarelor Naționale Tranzitorii (ANT) sector vegetal, an de cerere 2023, după ce APIA a stabilit cuantumurile aferente acestor forme de sprijin. « ...[citește_toată_știrea]

22 Februarie 2024, 10:50
(11026 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Joi, 29 februarie 2024, termen-limită pentru depunerea Formularului 205

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii interesați că, joi 29 februarie 2024, este termenul-limită de depunere a «Declarației informative privind impozitul ...[citește_toată_știrea]

22 Februarie 2024, 10:30
(12261 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Subvenții pentru susținerea crescătorilor din sectorul bovine de carne/bubaline

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) reamintește potențialilor beneficiari că, până la data de 21 februarie 2024 inclusiv, se depun cereri de solicitare aferente schemei de ...[citește_toată_știrea]

21 Februarie 2024, 14:25
(22732 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Posibil drogați, băuți și fără permise, la volan

Marți, 20 februarie 2024, polițiștii din Platonești au oprit în trafic un bărbat, în vârstă de 52 de ani, din Țăndărei, în vederea verificării documentelor personale precum și ...[citește_toată_știrea]

21 Februarie 2024, 12:40
(15213 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Joi, 29 februarie 2024, termen-limită pentru depunerea Formularului 207

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii interesați că joi, 29 februarie 2024, este termenul de depunerea a Declarației informative privind impozitul reținut la ...[citește_toată_știrea]

21 Februarie 2024, 10:30
(12129 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Conducea o mașină neînregistrată

Luni, 19 februarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Țăndărei au oprit în trafic o tânără, în vârstă de 24 de ani, din Călărași, în timp ce conducea un autoturism ...[citește_toată_știrea]

20 Februarie 2024, 15:40
(8885 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: La volan fără permis de conducere

Luni, 19 februarie a.c., polițiștii din Urziceni au oprit în trafic un tânăr, de 18 ani, domiciliat pe raza municipiului. În urma verificărilor în bazele de date, oamenii legii ...[citește_toată_știrea]

20 Februarie 2024, 15:20
(9668 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi de peste 71 mii de lei aplicate de polițiști

În ultimele 24 de ore, polițiștii au fost solicitați să intervină la 77 de evenimente, dintre care 72 au fost sesizate pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112. Au fost sesizate două infracțiuni ...[citește_toată_știrea]

20 Februarie 2024, 15:00
(27651 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Luni, 26 februarie 2024, termen-limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că luni, 26 februarie 2024, este termenul-limită de depunere a următoarelor declarații, pentru perioada de raportare ...[citește_toată_știrea]

20 Februarie 2024, 10:30
(16455 vizualizări - 0 comentarii)


Valea Ciorii: Pește confiscat de polițiști

Valea Ciorii: Pește confiscat de polițiști

În cursul zilei duminică, 18 februarie a.c., în jurul orelor 12,30, polițiștii din Platonești au depistat în flagrant delict, pe raza comunei Valea Ciorii, un șofer, în vâ ...[citește_toată_știrea]

19 Februarie 2024, 14:25
(13004 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Fără permise și băuți, la volan

În cursul zilei de vineri, 16 februarie a.c., în jurul orelor 11,00, polițiștii din Fetești, în timp ce desfășurau activități pe linia prevenirii și combaterii faptelor de natură penală ...[citește_toată_știrea]

19 Februarie 2024, 14:20
(8065 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 131,19 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în luna ianuarie 2024

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna ianuarie 2024, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 131,19 milioane de lei ...[citește_toată_știrea]

19 Februarie 2024, 13:25
(17034 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa la Căzănești!

Echipele furnizorului de energie efectuează marți, 20 februarie 2024, lucrări de modernizare, reparații și întreținere la nivelul sistemului de alimentare cu energie din zona localității Căzănești ...[citește_toată_știrea]

19 Februarie 2024, 12:25
(10333 vizualizări - 0 comentarii)


Razie la Fetești

În noaptea de joi spre vineri, 15/16 februarie a.c., polițiștii din Fetești au efectuat o razie pentru menținerea ordinii și liniștii publice, prevenirea și combaterea faptelor ilegale și a principalelor ...[citește_toată_știrea]

16 Februarie 2024, 12:30
(15922 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 133,49 mii de lei, obligații suplimentare de plată stabilite de Activitatea de Inspecție Fiscală în ianuarie 2024

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul AJFP Ialomița au efectuat, în luna ianuarie 2024, controale la contribuabili persoane fizice și juridice. Astfel, au fost finalizate 11 inspecții ...[citește_toată_știrea]

16 Februarie 2024, 10:30
(23733 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Infracțiuni rutiere

În cursul zilei de miercuri, 14 februarie a.c., în jurul orelor 11,00, polițiștii rutieri, în timp ce desfășurau activități pe linia prevenirii și combaterii faptelor de natură penală ...[citește_toată_știrea]

15 Februarie 2024, 15:45
(6339 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Romtelecom în Depozit necontrolat de deșeuri în curtea din spatele fostului sediu al Romtelecom din Slobozia Alin în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Ion Ion în Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, vizită oficială la Slobozia Cernea în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Vasile în Ialomița riscă să piardă aproape 40% din proiectele PNRR Stelu în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Nimeni Altu în Ialomița riscă să piardă aproape 40% din proiectele PNRR Național în Inspectoratul Școlar Județean Ialomița, condus de preotul Ion Marian  cetatean în Ialomița riscă să piardă aproape 40% din proiectele PNRR Lenta în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean guess who în Serviciile de «ride-sharing», populare și la Slobozia guess who în 27,9 milioane de lei pentru electrificarea liniei Slobozia-Țăndărei, închisă circulației trenurilor de călători spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 26 august 2026 Lemnaru Mihaita în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean cristina în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Ion în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Coleg de breaslă în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Cezar în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean cumcamcom în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Ilie în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...