Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Cristina Irimescu, o stângace de mare perspectivă

Privire spre viitorul handbalului slobozean

Cristina Irimescu, o stîngace de mare perspectivă

Nu este prima și nici ultima oară cînd spunem că handbalul juvenil slobozean dospește o generație care mustește de talent. Junioarele 3 ale CSS Slobozia (născute 2001-2002) au șansa de a urca pe podiumul campionatului național, dar și pe aceea mult mai importantă de a ajunge handbaliste în adevăratul sens al cuvîntului. Tocmai de aceea vi le vom prezenta pe aceste fete într-o suită de materiale care debutează în această săptămînă. Eroina de astăzi era văzută de profesorul Marian Simion drept «mare speranță» încă de acum 2-3 ani. Pe 14 martie va împlini 15 ani, însă de pe acum este una dintre cele mai talentate handbaliste și una dintre cele mai redutabile mîini stîngi ale generației din care face parte. Numele ei este Cristina Irimescu. Vi-l facem astăzi cunoscut în speranța că mîine va fi recunoscut de toată țară.

De la atletism la handbal
Este o zvîrlugă de 1,65 metri, înălțime potrivită pentru postul de extremă. N-a fost handbal din prima. A mers la atletism, la îndemnul tatălui, încă de la vîrsta de 6 ani. Acolo, sub îndrumarea profesorului Sîrbu, și-a încărcat vitrina cu diplome și medalii. A urmat pentru o scurtă perioadă baschetul, iar în clasa a V-a, profesorul de sport Emilia Simion i-a oferit perspectiva luptei dintre semicercuri. De acolo a trecut sub bagheta lui Marian Simion, cel care îi îndrumă și astăzi pașii către marea performanță. «O dată cu intrarea în gimnaziu am hotărît să fac handbal și sînt fericită pentru această alegere. Sigur, ca în orice domeniu, și aici sînt riscuri. Pot apărea accidentări sau alte probleme, dar o dată ce am pornit pe acest drum sînt gata să mi le asum pe toate!» ne spune Cristina Irimescu. Sportiva CSS este în clasa a XI-a, la CNMV Slobozia. În particular, vrea să urmeze kinetoterapia, iar pe plan sportiv dorește să-i calce pe urme Adrianei Nechita. Peste 10 ani se vede jucînd handbal la o echipa bună. Să fie aceasta Unirea Slobozia? Aici lucrurile nu mai depind de Cristina...

Simion: «Poate ajunge o extremă de valoare!»
Exigentul profesor Marian Simion remarcă părțile bune ale viitoarei handbaliste Cristina Irimescu, dar nu ezită să scoată în evidență și lucrurile asupra cărora mai trebuie să se lucreze. «Întotdeauna în handbal stîngacele au avut perspective mai bune față de dreptace. Cristinei, Dumnezeu i-a dat talent, dar depinde de ea cum va ști să și-l bage în traistă. Eu spun că, la acest moment, Cristina întrece în viteză și îndemînare mai bine de jumătate din lotul național al generației 2000-2001. Mai avem de lucru la forță, dar mai cu seamă în privința aruncărilor. Poate ajunge o extremă de valoare, dar pentru asta va trebui să trateze handbalul ca pe un lucru serios, nu ca pe o joacă. Cristina Irimescu este un copil, iar eu aștept ca ea să se maturizeze pentru că, așa cum am spus, potențial există și este păcat să-l risipim!» a conchis Marian Simion.

19 Ianuarie 2016, 17:45 (5629 vizualizări - 4 comentarii)

Citiți și:
«Junioarele I» au bifat primele meciuri oficiale
Greu în «Grupa de Valoare»!
În vervă, doar o repriză
Spadasinii CSS Slobozia, în top la «Burgas Cup» 2026
Spadasinii CSS Slobozia, la prima ediție a «Ascendia Sabre Cup»

Comentariile cititorilor:


Dedu:
(25 Ianuarie 2016, 22:59)
O  s o vândă simion si pe ea pe 2 lei!
parvenitu:
(23 Ianuarie 2016, 17:52)
BRAVOOO. Asta ar trebui sa citim zilnic in presa locala si sa ne gandim cum putem sa ajutam acesti copii minunati sa isi indeplineasca visele suntem mandri de ei dar meritul pentru aceste performante le au doar ei antrenori si bieti parinti care se chinuie sa ii sustina financiar pentru a face performanta iar bani comunitati se duc in proiecte SF. Dragi mei in asta trbuie investit in tineri astia ne vor plati pensiile sau vortrebui sa aiba grija de noi daca nu ii ajutam se vor chinui in mocirla ca si noi si nu am facut altceva decat sa dam nastere unei noi generati de sacrificiu.De asta plecam zilnic de acasa pentru un viitor mai bun pentru ei.BRAVOO tinetio tot asa.
Virgil:
(22 Ianuarie 2016, 13:15)
A fost si la Rimnicu Vâlcea este un real câștig pentru lotul de la Unirea,bravo ei și antrenorii să aibă încredere în junioare pe viitor unde visele lor vor devenii realitate.
Anonim :
(19 Ianuarie 2016, 23:25)
Merita toate laudele! Toti suntem mandrii de ea! Felicitari, Cristina! Sa te vedem in echipa nationala!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 11 Aug 2026
265 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Infractoare încarcerată

În cursul zilei de luni, 6 septembrie, polițiștii Biroului de Investigații Criminale Urziceni au identificat și reținut o femeie în de 36 de ani, din București, domiciliată fără forme legale în Urziceni ...[citește_toată_știrea]

8 Septembrie 2010, 18:40
(15826 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: infractor arestat


Slobozia: Hoț de găini prins în flagrant

Marți, 7 septembrie, prin 112, Poliția a fost sesizată de un cetățean despre faptul că a observat un bărbat care încearcă să fure păsări din curtea unei locuințe de pe Strada Orion, din Slobozia. Deplasîndu ...[citește_toată_știrea]

8 Septembrie 2010, 18:38
(15723 vizualizări - 0 comentarii)


Pistol cu gaze cumpărat din Bulgaria și introdus ilegal în România

Marți, 7 septembrie, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au organizat o acțiune ce a vizat identificarea persoanelor care dețin arme ilegal. Cu ocazia acțiunii, polițiștii au ...[citește_toată_știrea]

8 Septembrie 2010, 18:37
(19282 vizualizări - 0 comentarii)


Locuri de muncă în Danemarca

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița aduce la cunoștința celor interesați că la această dată, prin intermediul rețelei EURES, sînt disponibile 30 locuri de muncă în Danemarca, pentru ...[citește_toată_știrea]

8 Septembrie 2010, 13:10
(17826 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

7 Septembrie 2010, 19:35
(9759 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

7 Septembrie 2010, 19:18
(8149 vizualizări - 0 comentarii)


Infracționalitate, cereale și școli, teme în ședința Colegiului Prefectural

Joi, 9 septembrie, în sala de ședințe a Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița se va desfășura ședința de lucru a Colegiului Prefectural Ialomița. Lucrările vor debuta cu ...[citește_toată_știrea]

7 Septembrie 2010, 16:32
(19834 vizualizări - 0 comentarii)


Agricultorii încetează protestele

La începutul săptămînii, luni 6 septembrie, s-a desfășurat întîlnirea Comitetului de Criză, denumit strategic «Salvați Agricultura». Scopul întrunirii l-a constituit evaluarea situațiilor de protest înregistrate ...[citește_toată_știrea]

7 Septembrie 2010, 16:31
(17430 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: LAPAR protest


Pompierii ialomițeni în competiție sportivă

În perioada 8-10 septembrie, Inspectoratul pentru Situații de Urgență al județului Argeș este gazda fazei naționale a Concursurilor Serviciilor Profesioniste pentru Situații de Urgență. La competiție va ...[citește_toată_știrea]

7 Septembrie 2010, 16:28
(16523 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Ialomița pompier


Reținut pentru 24 de ore după ce, beat la volan, a omorît o femeie și a părăsit locul accidentului

Polițiștii ialomițeni au declanșat în după amiaza zilei de duminică, 5 septembrie a.c., ample operațiuni pentru identificarea în trafic a unui autoturism al cărui șofer, implicat într-un eveniment rutier ...[citește_toată_știrea]

6 Septembrie 2010, 15:15
(20223 vizualizări - 0 comentarii)


La volan fără permise sau conducînd mașini neînmatriculate

Sîmbătă, 4 septembrie a.c., în jurul orei 23.30, polițiști din cadrul Poliției Orașului Fierbinți-Tîrg au identificat și oprit în trafic un autoturism, la volanul căruia se afla un tînăr de 22 de ani din ...[citește_toată_știrea]

6 Septembrie 2010, 15:13
(14821 vizualizări - 0 comentarii)


«Biblionet» la Miloșești

Joi, 9 septembrie 2010, ora 11.00, la Biblioteca Comunală din Miloșești se va inaugura oficial un nou serviciu de bibliotecă, în cadrul programului «Biblionet-lumea în biblioteca mea». Să reamintim că programul ...[citește_toată_știrea]

6 Septembrie 2010, 15:07
(20673 vizualizări - 1 comentariu)


Bătrîn de 79 de ani, rănit în accident

Sîmbătă, 4 septembrie a.c., în jurul orei 20.00, Poliția a fost sesizată prin 112, de către un conducător auto, despre faptul că în timp ce se deplasa cu autoturismul pe Bulevardul Chimiei, din Slobozia ...[citește_toată_știrea]

6 Septembrie 2010, 15:05
(15289 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


Gîrbovi: A dat cu spatele și a intrat în stîlp

În noaptea de duminică spre luni, în jurul orei 1.30, pe DJ203 B, în comuna Gîrbovi, s-a produs un accident rutier soldat cu rănirea unei persoane. Victima, în vîrstă de 28 de ani, șoferul unui autoturism ...[citește_toată_știrea]

6 Septembrie 2010, 15:03
(20266 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Gîrbovi accident


Slobozia: Evenimente expoziționale

Centrul Cultural UNESCO «Ionel Perlea» organizează miercuri, 8 septembrie, un eveniment expozițional de marcă. Evenimentul se va desfășura începînd cu orele 14,00. Slobozenii interesați pot vizita Galeriile ...[citește_toată_știrea]

6 Septembrie 2010, 11:58
(20104 vizualizări - 0 comentarii)


Pădure în flăcări la Reviga, camion cu cosmetice mistuit de foc, accident la Gîrbovi

Două hectare de pădure au fost afectate de flăcări după ce o persoană a dat foc vegetației uscate din apropierea pomilor. Incendiul s-a produs în localitatea Reviga și a fost sesizat pompierilor vineri ...[citește_toată_știrea]

6 Septembrie 2010, 11:57
(22864 vizualizări - 0 comentarii)


UPDATE: Polițist din Țăndărei, bătut chiar în sediul Poliției

Bărbații cercetați pentru ultraj, după ce, nemulțumiți că fratele lor urmează să fie sancționat contravențional, au lovit un polițist, au primit mandate de arestare preventivă În cursul ...[citește_toată_știrea]

4 Septembrie 2010, 16:50
(19142 vizualizări - 7 comentarii)


Autoturism furat din Germania, găsit la Slobozia

Joi, 2 septembrie a.c., în jurul orei 11.50, polițiștii au organizat și executat o acțiune pentru depistarea autoturismelor ce figurează urmărite internațional. În cadrul acțiunii, a fost identificat un ...[citește_toată_știrea]

3 Septembrie 2010, 15:15
(18554 vizualizări - 0 comentarii)


Arestați pentru că au furat motorină din camionul unui turc

Doi tineri de 25, respectiv 28 de ani, ambii din Urziceni, au fost reținuți joi, 2 septembrie a.c., pe bază de ordonanță pentru 24 de ore, fiind cercetați pentru furt calificat. Cei doi sînt suspectați ...[citește_toată_știrea]

3 Septembrie 2010, 15:07
(22871 vizualizări - 0 comentarii)


Transportul și comercializarea materialului lemnos, în atenția polițiștilor

În cursul zilei de joi, 2 septembrie a.c., polițiștii Birourilor de Investigare a Fraudelor și Ordine Publică din cadrul Poliției Fetești, în colaborare cu reprezentanți ai Inspectoratului Teritorial de ...[citește_toată_știrea]

3 Septembrie 2010, 15:02
(17923 vizualizări - 2 comentarii)


Vindea haine la magazinul de animale

În cursul zilei de joi, 2 septembrie a.c., în intervalul orar 13.00-17.00, efective din cadrul Poliției Slobozia, în colaborare cu jandarmi și polițiști comunitari, au organizat și executat o acțiune pe ...[citește_toată_știrea]

3 Septembrie 2010, 15:00
(17114 vizualizări - 0 comentarii)


Falși inspectori de la Protecția Consumatorului

O nouă metodă de înșelat patronii slobozeni a fost testată la Slobozia. Polițiștii i-au prins pe făptuitori, cercetînd actual modul în care aceștia au reușit să-i înșele pe administratorii a două societăți ...[citește_toată_știrea]

3 Septembrie 2010, 11:44
(1075022 vizualizări - 518 comentarii)

Taguri: Slobozia țeapă


Slobozia: Pieton accidentat pe trecere

Miercuri, 1 septembrie, polițiștii au fost sesizați despre faptul că în Slobozia s-a produs un accident de circulație, soldat cu rănirea unei persoane. În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că, în ...[citește_toată_știrea]

3 Septembrie 2010, 11:43
(19253 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


Pistol fără documente, confiscat

În cursul zilei de miercuri, 1 septembrie, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au organizat și executat o acțiune, al cărui scop principal l-a constituit identificarea persoanelor ...[citește_toată_știrea]

3 Septembrie 2010, 11:42
(20807 vizualizări - 0 comentarii)


Urmărit general prins de polițiști

Miercuri, 1 septembrie, polițiștii feteșteni au identificat și reținut un bărbat, de 34 de ani, din județul Vaslui, urmărit. Acesta se sustrăgea executării unei pedepse privative de libertate. Pe numele ...[citește_toată_știrea]

3 Septembrie 2010, 11:42
(18691 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești UG arestare


Taximetrist băut, la volan

În cursul nopții trecute, 31 august, polițiști ai Biroului Rutier Slobozia au oprit un autoturism de transport persoane în regim taxi, la volanul căruia se afla un bărbat de 33 de ani, din localitate. ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2010, 19:42
(19164 vizualizări - 0 comentarii)


Patroni cercetați penal

Polițiștii ialomițeni cercetează trei patroni pentru infracțiuni economice, respectiv evaziune fiscală și fals în înscrisuri sub semnătură privată, prejudiciul reținut în sarcina celor trei depășind 93 ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2010, 19:42
(20865 vizualizări - 0 comentarii)


Rablele, scoase din circulație

Marți, 31 august, în intervalul orar 10,00-14,00, polițiștii rutieri, în colaborare cu reprezentanți ai RAR au acționat în Slobozia, pentru verificarea stării tehnice a autovehiculelor aflate în circulație ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2010, 19:41
(16372 vizualizări - 0 comentarii)


Grindu: I-a furat laptopul din casă

Polițiștii ialomițeni au reușit să rețină un tînăr de 19 ani din Grindu, suspect de comiterea unui furt. Furtul a fost sesizat polițiștilor, sîmbătă, 28 august, cînd victima, un bărbat de 28 de ani din ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2010, 09:46
(17166 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Grindu furt laptop


Fetești: Băut la volan

Luni, 30 august, polițiștii feteșteni au oprit în trafic, pentru un control de rutină, un autoturism condus de un bărbat, de 33 de ani, din localitate. Pentru că mirosea a alcool, polițiștii l-ai testat ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2010, 09:44
(19974 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...