Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Ialomițenii vor trăi mai bine în 2016

Potrivit statisticilor

Ialomițenii vor trăi mai bine în 2016

Mai multe locuri de muncă și salarii mai mari. Asta îi așteaptă pe ialomițeni anul acesta. Sau cel puțin așa spun cifrele prezentate într-un raport al Comisiei Naționale de Prognoză, privind indicatorii economico-sociali din fiecare județ al țării. Transpusă în plan local, realitatea infirmă însă statisticile.

O viață mai bună în Ialomița Comisia Națională de Prognoză este o instituție cu rol de monitorizare și interpretare a datelor privind dezvoltarea economică pe termen mediu, scurt și lung a României. Mai mult, aceeași instituție prezintă statistici privind maniera în care au fost aplicate programele de guvernare și modul în care acestea au ajutat la creșterea socială și economică a țării. Un astfel de raport cuprinde și informații privitoare la județul Ialomița. Datele au fost elaborate în luna decembrie 2015 și prezintă o situație a economiei județului nostru, pentru anul în curs. O scurtă privire aruncată pe cifrele prezentate și am putea considera că Ialomița înflorește din punct de vedere economic. Comisia a făcut o prognoză în ceea ce privește numărul mediu al persoanelor care vor avea locuri de muncă. Astfel, comparativ cu 2015, an în care 41 mii de ialomițeni aveau o ocupație, cifra va mai crește anul acesta cu încă o mie. Astfel, în 2016 vor fi integrați în cîmpul muncii peste 42 mii de ialomițeni. De asemenea, și cîștigurile medii nete și brute vor fi mai mari anul acesta. Astfel, potrivit Comisiei Naționale de Progrnoză, salariul mediu net înregistrat în Ialomița ar fi în 2016 de 1570 de lei, cu 200 lei mai mare decît anul trecut. De asemenea, salariul mediu brut va atinge valoarea de 2154 de lei, cu 150 lei mai mult decît anul trecut. De asemenea, Produsul Intern Brut al județului Ialomița va atinge în 2016 valoarea de 6,6 miliarde de lei.

Realitatea din județ Adevărul ascuns în spatele cifrelor Comisiei Naționale de Prognoză este însă cu totul altul și nu arată la fel de bine. Rata șomajului rămîne ridicată, iar foarte mulți dintre locuitorii județului trăiesc de pe urma ajutoarelor sociale acordate de stat. De exemplu, Ialomița a început anul cu o creștere semnificativă a numărului de șomeri. Potrivit statisticilor realizate de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița, în momentul de față, în județ există o rată a șomajului de peste 8%. Iar șansele ca aceștia să-și găsească un loc de muncă sînt limitate. Tot Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița prezintă și situația locurilor de muncă vacante din județ. Astfel, în această săptămînă, instituția a publicat o listă cu doar 213 locuri de muncă vacante. Cele mai multe, în număr de 75, sînt destinate persoanelor care au studii medii. Astfel, angajatorii din județ caută agenți de vînzări, asistenți veterinari, asistenți medicali, electricieni, laboranți chimiști, gestionari lucrători în comerț, șoferi, tehnicieni sau vopsitori auto. De asemenea, o statistică a Agenției Județene pentru Prestații Sociale Ialomița arată că, lunar, în 2015, peste 80 mii de ialomițeni primeau ajutoare sociale. Ultimele date arată că numărul beneficiarilor ar putea fi la fel și anul acesta sau chiar mai mare.

26 Ianuarie 2016, 11:25 (4160 vizualizări - 4 comentarii)

Citiți și:
Obezitatea, boala care afectează mii de ialomițeni
Ialomița, județul cu tot mai puțini locuitori
Statele europene în care ialomițenii preferă să trăiască

Comentariile cititorilor:


mar:
(30 Ianuarie 2016, 20:57)
voi chiar nu intelegeti! e mai bine pentru ei. eeee...
Ion si Gheorghe:
(27 Ianuarie 2016, 00:30)
Adauga la nivel de judet blegomanii ce au pus boticul la credite bancare si non bancare,sa vezi executari si amenintari prin telefoane ori viu grai la vecini! Aia bucurie si desfatare! In judet pana prin 2012 erau cam 200.000locuitori.Pastrand procentajul national-cam 40% activa,deci cam 90.ooo..Datori in banci,taxe locale snt cam 120.ooo...Vreo 15.ooo deja snt in Europa,ca e nenorocire aici...despre ce vorbesc aia in comisie? Dupa 2012 a fost nenorocire cu veniturile,mai ales in rural si cum judetul are cam 58-59 localitati rurale si 4 orase...Traieste Gheorghe,traieste Ioane!
prosteala:
(26 Ianuarie 2016, 23:14)
Bune cifre.Acum 41.ooo muncesc,80.ooo snt asistati.Bun,si aia o mie unde se vor incadra?La masline si capsuni afara?Si castigul ala mai mare cu 200lei,din aia 1.570lei/mediu, pe ce se cheltuiesc?Pe medicatie,hrana si ce mai ramane...La oras,utilitatile lunare medii snt in jur a 700lei,hrana-lejer costa cca 600lei,cu ce ramai? Daca si fumezi,mai ai si parinti/bunici/copii in grija...Traieste! Este din ce in ce mai rau nebunilor! Iar someri snt putini inregistrati.Pentru ca nebunia documentelor,prezentarii lunare,a birocratiei a facut ca multi sa se lipseasca de aceasta forma de rezistenta. Si din ce PIB asa mare?Ca zona este preponderent agrara,marii angajatori industriali scartaie ori cam lipsesc din judet.Si cu preturile inputurilor corespondat cu pretul cerealelor, vom avea un PIB... Punem pariu ca aia la comisia nationala au deja poze cu parcarea finalizata,piata"Bosfor" amenajata,cartierul"garii noi" cu copiii pe strazile asfaltate,in fata sutelor de case,frumos zugravite,oameni ce zambesc multumiti pe bulevardele cu arbori ai orasului...Nebunie de vitalitate!
Mary:
(26 Ianuarie 2016, 22:09)
  Mergeti pe la asociatiile de locatari si vedeti restantele, numarati procesele intentate de primarie celor care nu au putut si nu isi pot plati impozitul anual, pentru care primaria i-a executat silit, somerii care nu mai sunt in evidenta fara nici un venit. Este o statistica la prima vedere si foarte reala, iar pentru posturile bine platite se cere experienta (in a da spaga) si nicidecum un examen corect cu sanse pentru fiecare. Incepem sa ne imbatam cu apa rece si inca nu am aderat la moneda comunitara. Atunci sa vezi statistica!!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 07 Aug 2026
289 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

APIA: Precizări cu privire la depunerea Cererii de Plată în Campania 2025

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) reamintește fermierilor că se află în plină desfășurare a Campaniei de primire a Cererilor de Plată în anul 2025 și adresează rugămintea ...[citește_toată_știrea]

26 Martie 2025, 09:20
(2375 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Mandat pus în aplicare de polițiști. A fost identificat și arestat un violator!

Joi, 20 martie a.c., polițiștii au identificat un tânăr, de 21 de ani, pe numele căruia Judecătoria Gurahonț a emis mandat de executare a pedepsei de 4 ani și 8 luni de închisoare pentru ...[citește_toată_știrea]

21 Martie 2025, 16:40
(3908 vizualizări - 3 comentarii)


Traian: Reținut pentru «amenințări» aduse concubinei

Miercuri, 19 martie 2025, polițiștii au fost sesizați de o femeie, de 25 de ani, din Traian, cu privire la faptul că fostul său concubin, un bărbat, de 30 de ani, ar fi apelat-o telefonic și i-ar fi ...[citește_toată_știrea]

21 Martie 2025, 14:00
(2169 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: A fost demarată autorizarea la plată pentru ajutorul financiar «Bunăstarea Animalelor»

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că a demarat autorizarea la plată a beneficiarilor care au depus cereri de plată pentru intervenția DR-06-Bunăstarea animalelor Pachet a)-Plăți în favoarea bunăstării porcinelor ...[citește_toată_știrea]

21 Martie 2025, 13:10
(1939 vizualizări - 0 comentarii)


Descinderi la Țăndărei. Au fost descoperite arme letale!

Descinderi la Țăndărei. Au fost descoperite arme letale!

Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Ialomița au efectuat vineri, 21 martie 2025, două percheziții domiciliare, la Țăndărei, într-un dosar penal ce vizează ...[citește_toată_știrea]

21 Martie 2025, 12:40
(2074 vizualizări - 2 comentarii)


Alexeni: Reținut după ce și-a agresat soția și a încălcat ordinul de protecție

Un bărbat de 44 de ani, din Alexeni, a fost reținut, pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore, după ce a încălcat ordinul de protecție emis de polițiști pe numele său ca urmare a faptului că și-ar ...[citește_toată_știrea]

21 Martie 2025, 12:30
(3321 vizualizări - 1 comentariu)


Bordușani: Percheziții la hoți din case

Polițiștii din Stelnica au efectuat 4 percheziții domiciliare la persoane bănuite că ar fi sustras bunuri dintr-o locuință. Două persoane au fost conduse la sediul Poliției, una dintre acestea fiind ...[citește_toată_știrea]

20 Martie 2025, 16:05
(1461 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi după depistarea de pesticide expirate

Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au desfășurat controale pe linia substanțelor și produselor pentru protecția plantelor la mai multe societăți comerciale, în baza ...[citește_toată_știrea]

19 Martie 2025, 16:20
(2660 vizualizări - 3 comentarii)


DSVSA Ialomița intensifică acțiunile de control în perioada Sărbătorilor Pascale

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează consumatorii de pe raza județului cu privire la faptul că, în scopul prevenirii apariției toxiinfecțiilor alimentare ...[citește_toată_știrea]

19 Martie 2025, 14:30
(4124 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în localitatea Dridu!

Joi, 20 martie 2025, echipele furnizorului de energie vor executa lucrări de întreținere și reparații la nivelul rețelelor din localitatea Dridu. Astfel, Stația de Pompare Dridu nu va putea funcționa ...[citește_toată_știrea]

19 Martie 2025, 13:05
(1217 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Cereri de plată pentru intervențiile aferente sectorului apicol 2025

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează potențialii beneficiari că, până la data de 31 iulie 2025 inclusiv, pot depune cererile de plată și documentele doveditoare ...[citește_toată_știrea]

19 Martie 2025, 12:50
(2327 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Deficiențe la aproape jumătate dintre vehiculele verificate de RAR

Registrul Auto Român a verificat în trafic, din punct de vedere tehnic, în anul 2024, 89520 de vehicule, la nivelul întregii țări. În urma controalelor, inspectorii RAR ...[citește_toată_știrea]

19 Martie 2025, 09:10
(2170 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Cereri de plată aferente anului 2025 pentru schema de ajutor de stat «Servicii de silvomediu, servicii climatice și conservarea pădurilor»

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează potențialii beneficiari că până la data de 30 mai inclusiv, se depun Cereri de plată pentru anul 2025, aferente sesiunii 4/ ...[citește_toată_știrea]

18 Martie 2025, 16:05
(1953 vizualizări - 0 comentarii)


Direcția Generala Antifraudă Fiscală transmite «scrisori de informare/notificare-închiriere spații cazare regim hotelier»

În virtutea rolului activ al organului fiscal, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii că Direcția Generală Antifraudă Fiscală transmite, atât prin ...[citește_toată_știrea]

18 Martie 2025, 11:55
(2961 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: 21 martie 2025, termen final de primire cereri pentru sectorul de creștere a ovinelor/caprinelor afectat de fenomene climatice nefavorabile

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) reamintește potențialilor beneficiari că, până la data de 21 martie 2025 inclusiv, se depun cererile de acordare a unui sprijin financiar ...[citește_toată_știrea]

17 Martie 2025, 11:20
(3131 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 3,70 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma controalelor în februarie 2025

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au finalizat, în luna februarie a.c., 30 inspecții fiscale (18 la contribuabili persoane juridice ...[citește_toată_știrea]

17 Martie 2025, 11:05
(5155 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Sistemul «E-Sigur», operațional

Începând cu luna martie 2025, Sistemul «E-Sigur» a devenit operațional și în județul Ialomița, având ca scop principal prevenirea și reducerea accidentelor de circulație ...[citește_toată_știrea]

14 Martie 2025, 12:00
(4675 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: În februarie 2025 s-a rambursat TVA în valoare de peste 6,10 milioane de lei

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna februarie 2025, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 6, ...[citește_toată_știrea]

14 Martie 2025, 09:30
(3281 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: 297,054 milioane de lei pentru motorina aferentă anului 2024

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează începând de joi, 13 martie 2025, plata ajutorului de stat la motorina utilizată ...[citește_toată_știrea]

13 Martie 2025, 16:35
(3257 vizualizări - 0 comentarii)


Percheziții la Urziceni și Bărbulești

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Ialomița, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni, la data de 11 martie ...[citește_toată_știrea]

12 Martie 2025, 11:30
(3738 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Infracțiuni rutiere

Polițiștii din Stelnica, în data de 11 martie a.c., în jurul orelor 19,00, au efectuat semanal de oprire unui vehicul ce circula pe strada Bărăganului din localitatea Bordușani. Î ...[citește_toată_știrea]

12 Martie 2025, 11:25
(1618 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 127,80 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în februarie 2025

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna februarie a anului 2025, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 127,80 milioane ...[citește_toată_știrea]

11 Martie 2025, 11:40
(4353 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Este interzisă arderea miriștilor și a vegetației pajiștilor permanente!

Având în vedere apariția la nivel național a unor incendii de vegetație uscată, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) atrage încă o dată atenția fermierilor cu privire ...[citește_toată_știrea]

11 Martie 2025, 11:35
(3095 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Autorizarea la plată a Ajutoarelor Naționale Tranzitorii aferente anului de cerere 2024

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că luni,10 martie 2025, a demarat procesul de autorizare la plată a Ajutoarelor Naționale Tranzitorii (ANT) aferente sectoarelor vegetal ...[citește_toată_știrea]

10 Martie 2025, 16:05
(4579 vizualizări - 0 comentarii)


182 de persoane, angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în luna ianuarie 2025

În luna ianuarie 2025, urmare implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 182 de persoane, dintre care ...[citește_toată_știrea]

10 Martie 2025, 11:50
(3509 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Stadiul depunerii Cererilor de Plată pentru anul 2025

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, în perioada 03-07 martie 2025, în cadrul Campaniei de depunere a Cererilor de Plată pentru anul 2025, au fost depuse ...[citește_toată_știrea]

10 Martie 2025, 11:35
(4331 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Alege factura electronică, protejează mediul înconjurător!

RAJA Constanța: Alege factura electronică, protejează mediul înconjurător!

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este și ea o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel mai important ...[citește_toată_știrea]

10 Martie 2025, 10:30
(3029 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Programul «Fidelis», dobânzi de până la 7,80%

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii că cea de a doua ediție a Programului «Fidelis» din 2025, ce se va desfășura între 7 și 14 martie a.c ...[citește_toată_știrea]

10 Martie 2025, 09:25
(2419 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: 74 de fermieri ialomițeni au depus cereri pentru acordarea subvențiilor destinate sectorul de creștere a ovinelor/caprinelor

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură informează că în perioada 3-6 martie 2025, prin Centrele APIA, s-au primit cereri de acordare a unui sprijin financiar de urgență în agricultură ...[citește_toată_știrea]

7 Martie 2025, 12:40
(2790 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni preventive ale polițiștilor în unitățile de învățământ din Slobozia

Acțiuni preventive ale polițiștilor în unitățile de învățământ din Slobozia

Joi, 6 martie 2025, polițiștii din Slobozia au desfășurat activități preventive în cadrul a trei unități de învățământ din reședința județului. Este vorba despre Școala Gimnazială ...[citește_toată_știrea]

7 Martie 2025, 12:20
(3270 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Cetatean în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă SPERANȚA în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere as în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița georgica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere vasilica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Ilie Palarie în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! gica în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Gigel în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere cetatean în Costul «ipocriziei politice» în opinia deputatului PSD Ștefan Țintă: blocarea fondurilor PNRR din rațiuni de partid! Sindicat în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere antiagatha în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă nemultumitu' în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Răduță Aurelian-Constantin în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...