Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

3 amicale în 4 zile

Fotbal, Liga a III-a, Unirea Slobozia

3 amicale în 4 zile

După victoria concludentă cu Ion Roată, Unirea Slobozia a continuat săptămîna trecută maratonul amicalelor. Cu un lot destul de numeros, alcătuit din 27 de jucători, antrenorul Ion Ionescu și-a supus elevii la nu mai puțin de 3 teste în 4 zile, avînd un bilanț de două egaluri și o victorie. Astfel, miercuri, 27 ianuarie 2016, Slobozia a jucat cu o altă reprezentată a Ligii a III-a, CS Afumați, pe terenul sintetic al lui Metaloglobus București. Ilfovenii au fost cei care au deschis scorul, dar Marc Khalil a egalat la doar 2 minute de la introducerea sa pe teren. În prima repriză au jucat: Măstăcan-Drăguț, Lazăr, Topor, Bucurică-Macare, Alexe-Topală, Ibrian, Toma, Stanciu (Khalil). În partea a doua Ion Ionescu i-a folosit pe: Cristică-Topor, Lazăr, Hristian, Toma-Topală (Șolcănea), Alexe, Macare, Gherasim (Pîrvu)-Teodorescu, Khalil (Popescu).

Revedere cu Mihalcea
Pentru Măstăcan, Macare, Toma sau Ibrian, amicalul disputat vineri, 29 ianuarie 2016, la Amara cu Dunărea Călărași a fost unul special. Din retur, echipa călărășeană este pregătită de Adrian Mihalcea, antrenorul de care se leagă cel mai bun campionat din istoria Unirii Slobozia (cea mai mare performanță rămîne totuși calificarea în sferturile de finală ale Cupei României produsă în sezonul 1988-1989). Revederea cu Mihalcea pare să fi reprezentat un imbold în plus pentru tinerii jucători ai Unirii care au zburdat practic pe teren, lansîndu-se în combinații care i-au uimit chiar și pe conducătorii Unirii. Alexe, Bucurică sau Topală parcă au vrut să-i demonstreze lui Mihalcea că meritau mai multe șanse cînd echipa activa în liga secundă. Gherasim și Khalil au făcut la rîndul lor un meci bun, iar veteranii par să fi revenit la forma care i-a consacrat. Astfel, diferența dintre locul 4 din Liga a III-a și locul 1 din Liga a II-a a fost aproape invizibilă. Vorbim totuși de un meci amical, iar lucrurile trebuie să continue o evoluție favorabilă, pînă la reluarea campionatului. Antrenorul Unirii a început cu: Măstăcan-Drăguț, Topor, Hristian, Bucurică-Macare, Alexe-Topală, Ibrian, Toma-Khalil. Au fost așadar din primul minut în teren patru jucători sub 19 ani, aspect care sîntem siguri că se va întîmpla în dese rînduri și în timpul campionatului. Unirea a deschis scorul prin Viorel Stanciu și putea avea chiar 2-0, dacă Gherasim sau Popescu fructificau ocaziile avute. Dunărea a egalat în minutul 82, cînd Sergiu Popescu a transformat o lovitură de la 11 metri. S-a terminat 1-1, rezultat frumos pentru o echipă a Unirii mai tînără ca oricînd. Sîmbătă, 30 ianuarie a.c., Slobozia a întîlnit divizionara județeană Andrias Andrășești. Cu toate că Ionescu i-a menajat pe Macare, Drăguț, Ibrian sau Toma, dînd credit tinerilor și a încercat și improvizații cum ar fi folosirea lui Hristian, mijlocaș la închidere, Unirea s-a impus lejer, cu 5-1. Pentru Slobozia au înscris: Teodorescu, Gherasim, Topală, Bucurică și Săvescu în vreme ce pentru Andrășești a marcat Scurtu.

Cristică in, Șolcănea out
Una dintre problemele lui Ion Ionescu, acoperirea postului de portar, pare să-și fi găsit, în sfîrșit, rezolvarea. În meciul cu CS Afumați, în poarta Unirii a debutat Iosif Cristică. Adus de la Chindia Tîrgoviște, portarul de 23 de ani a lăsat o primă impresie pozitivă. «A avut cîteva intervenții sigure, posedă un joc de picior bun și este un tînăr disciplinat...» l-a caracterizat directorul sportiv, Ilie Lemnaru. Altfel, Unirea Slobozia s-a despărțit de mijlocașul David Șolcănea, 20 de ani, prin rezilierea de comun acord a contractului.

2 Februarie 2016, 14:50 (2618 vizualizări - 3 comentarii)

Citiți și:
Primul obiectiv al Unirii Slobozia: «stabilizarea»!
Echipă bazată pe tineri, atitudine și spirit de grup
Unirea își conturează lotul pentru Liga a II-a după intrarea în insolvență
Binemeritat loc 3 la final de play-out
Victorie zdrobitoare în deplasare

Comentariile cititorilor:


Proasta gandire:
(7 Februarie 2016, 02:59)
Ba ionescu asta se vede ca e varza ca antrenor.pai el cauta sa acopere poarta unde in poarta e unul din cei mai buni portari de la liga2si 3.ba tu nu vezi ca nu ai fundas si atacanti deloc si vrei promovare.nu are cine sa marcheze la meciuri.mare antrenor e as r a daca vede problema in poarta nu ce joaca echipa.sper sa te dea afara
haidehaide:
(3 Februarie 2016, 22:00)
Trup si suflet pentru culori!Anuntati amicalele din timp , nu dupa ce s-au disputat!!!!!!!!!!!!!
Vasi:
(3 Februarie 2016, 20:27)
Bravo baieti tot voi ramaneti mandria orasului, pacat ca cei din conducere nu vor ca Unirea sa mai fie unde a fost....oricum RESPECT Unirea Slobozia

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 17 Iul 2026
385 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

ANOFM: Subvenții acordate angajatorilor pentru încadrarea în muncă a anumitor categorii de persoane

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă implementează la nivel național, prin intermediul agențiilor județene, proiectul «PROACCES 4-Subvenționarea locurilor de muncă pentru șomeri», proiect ce ...[citește_toată_știrea]

12 Octombrie 2022, 14:40
(11345 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: ANOFM subvenție


Percheziții domiciliare la Țăndărei și Fetești

Miercuri, 12 octombrie a.c., polițiștii IPJ Ialomița efectuează 8 percheziții domiciliare, în municipiul Fetești și orașul Țăndărei, pentru documentarea activității infracționale a unor persoane bănuite ...[citește_toată_știrea]

12 Octombrie 2022, 11:30
(6866 vizualizări - 1 comentariu)


Bordușani: Bunuri susceptibile a fi contrafăcute, confiscate de polițiști

Efective din cadrul Poliției Fetești au depistat, pe raza comunei Bordușani, un bărbat de 39 de ani, din județul Constanța, în timp ce oferea spre vânzare din interiorul unui autoturism articole de îmbrăcăminte ...[citește_toată_știrea]

11 Octombrie 2022, 19:20
(7816 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: La volan, fără permis

Polițiștii din Urziceni au oprit în trafic, pe DN2, la intersecția cu DN1D, un autoturism condus de un tânăr, în vârstă de 21 de ani. În urma verificărilor efectuate în bazele de date s-a constatat faptul ...[citește_toată_știrea]

11 Octombrie 2022, 19:10
(2854 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 7 noi cazuri de COVID-19

Marți, 11 octombrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29673, fiind înregistrate 7 cazuri noi față de ziua de luni, 10 octombrie a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

11 Octombrie 2022, 16:15
(1481 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Protest al pensionarilor în fața Prefecturii Ialomița

Slobozia: Protest al pensionarilor în fața Prefecturii Ialomița

Membrii Uniunii Județene a Pensionarilor Ialomița și cei ai Consiliului Județean al Persoanelor Vârstnice Ialomița, alături de alte asociații care susțin drepturile pensionarilor au organizați marți, 1 ...[citește_toată_știrea]

11 Octombrie 2022, 15:00
(9315 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 1042 de permise de conducere, emise în luna septembrie 2022

Potrivit datelor Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Ialomița, în luna septembrie 2022, la nivelul județului Ialomița au fost emise 1042 permise de conducere ...[citește_toată_știrea]

11 Octombrie 2022, 14:45
(10540 vizualizări - 0 comentarii)


38 de mașini electrice, înmatriculate Ialomița

Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Ialomița a emis 18 numere de înmatriculare de culoare verde pentru proprietarii unor autoturisme electrice. Reamintim ...[citește_toată_știrea]

11 Octombrie 2022, 14:30
(13351 vizualizări - 0 comentarii)


Munteni Buzău: Bătrână de 82 de ani, violată de un tânăr de 19 ani

Un tânăr de 19 ani a fost arestat preventiv la Slobozia după ce, în noaptea de duminică spre luni, 9/10 octombrie a.c., a violat o bătrână de 82 de ani, domiciliată în comuna Munteni Buzău. Polițiștii susțin ...[citește_toată_știrea]

11 Octombrie 2022, 13:30
(7902 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în municipiul Fetești!

Miercuri, 12 octombrie 2022, în intervalul orar 08,00-16,00, se va întrerupe alimentarea cu energie electrică la nivelul surselor de apă ce deservesc orașul Fetești, pentru efectuarea unor lucrări de modernizare ...[citește_toată_știrea]

11 Octombrie 2022, 13:15
(12331 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Produse alimentare neconforme, retrase de la comercializarea din supermarketuri

În perioada iulie-septembrie 2022, la nivelul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița au fost înregistrate 10 notificări de alertă, referitoare la depășirea limitelor maxime ...[citește_toată_știrea]

11 Octombrie 2022, 12:15
(13953 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 2 noi cazuri de COVID-19

Luni, 10 octombrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29666, fiind înregistrate 2 cazuri noi față de ziua de duminică, 9 octombrie a.c., când au ...[citește_toată_știrea]

10 Octombrie 2022, 16:50
(1482 vizualizări - 0 comentarii)


Accident la Fetești

Duminică, 9 octombrie a.c., în jurul orelor 20,30, trei echipaje de pompieri au intervenit la un accident produs la Fetești. Astfel, o tricicletă electrică ar fi intrat într-un autoturism staționat. Au ...[citește_toată_știrea]

10 Octombrie 2022, 14:05
(4944 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești accident


AJOFM Ialomița: Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenți-14 octombrie 2022

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița va organiza vineri, 14 octombrie 2022, Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenți, eveniment ce va avea loc la sediul Centrului Cultural «Ionel ...[citește_toată_știrea]

10 Octombrie 2022, 13:10
(10437 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 1 nou caz de COVID-19

Duminică, 9 octombrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29664, fiind înregistrat 1 caz nou față de ziua de sâmbătă, 8 octombrie a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

9 Octombrie 2022, 16:25
(1939 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 7 noi cazuri de COVID-19

Sâmbătă, 8 octombrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29663, fiind înregistrate 7 cazuri noi față de ziua de vineri, 7 octombrie a.c., când au ...[citește_toată_știrea]

8 Octombrie 2022, 16:20
(1733 vizualizări - 0 comentarii)


Căutată de polițiștii italieni, identificată la Cocora

O tânără de 24 de ani, din Slobozia, pe numele căreia autoritățile judiciare italiene au emis un mandat european de arestare pentru comiterea a trei fapte de «tâlhărie», a fost identificată joi, 6 octombrie ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2022, 19:10
(3464 vizualizări - 1 comentariu)


Ordine de protecție provizorii, emise de polițiști la Mărculești și Urziceni

Polițiștii ialomițeni au emis, în ultimele 48 de ore, două ordine de protecție provizorii, pe numele a doi bărbați, ambii de 48 de ani. În primul caz este vorba despre un bărbat care, pe fondul unui conflict ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2022, 19:05
(9429 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Polițiștii au descoperit peste 2400 de litri de deșeuri periculoase

Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au acționat pentru verificarea legalității operațiunilor derulate de către persoanele fizice și juridice care comercializează și utilizează ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2022, 19:00
(6351 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni preventive ale polițiștilor în școlile din Fetești

Joi, 6 octombrie a.c., polițiștii din Fetești au acționat pentru creșterea siguranței elevilor și a cadrelor didactice în spațiile școlare și adiacente acestora, precum și pentru prevenirea/depistarea faptelor ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2022, 18:50
(3475 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: În misiune la «Ștafeta Veteranilor»

Ialomița: În misiune la «Ștafeta Veteranilor»

Doi luptători ai Serviciului de Acțiuni Speciale al Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița au participat vineri, 7 octombrie a.c., la competiția de alergare «Ștafeta Veteranilor». Aceștia au intrat ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2022, 18:30
(2873 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 4 noi cazuri de COVID-19

Vineri, 7 octombrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29656, fiind înregistrate 4 cazuri noi față de ziua de joi, 6 octombrie a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2022, 16:10
(2137 vizualizări - 0 comentarii)


Firmă din Căzănești, amendată cu 50000 de lei pentru că nu deținea autorizație sanitară-veterinară

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează că miercuri, 5 octombrie a.c., a fost efectuată o verificare la o firmă din Căzănești care prelucrează produse/subproduse ...[citește_toată_știrea]

6 Octombrie 2022, 18:55
(4447 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 5 noi cazuri de COVID-19

Joi, 6 octombrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29652 , fiind înregistrate 5 cazuri noi față de ziua de miercuri, 5 octombrie a.c., când au ...[citește_toată_știrea]

6 Octombrie 2022, 16:10
(1729 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Luni, 10 octombrie 2022, termen limită pentru depunerea a 5 declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii, persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA, că luni, 10 octombrie 2022, este termenul limită de depunere a notificării ...[citește_toată_știrea]

6 Octombrie 2022, 14:00
(21233 vizualizări - 0 comentarii)


«Zilele Porților Deschise» la Biroul Teritorial Slobozia al Avocatului Poporului

În perioada 10-14 octombrie 2022, în intervalul orar 10,00-14,00, la sediul Biroului Teritorial Slobozia al instituției Avocatul Poporului se organizează «Zilele Porților Deschise». Evenimentul este dedicat ...[citește_toată_știrea]

6 Octombrie 2022, 12:45
(9953 vizualizări - 0 comentarii)


Ordin de protecție emis pe numele unui slobozean care și-ar fi bătut soția

Polițiștii ialomițeni au emis un ordin de protecție provizoriu pe numele unui bărbat, de 37 de ani. Astfel, marți, 4 octombrie a.c., în jurul orelor 17,00, polițiștii slobozeni au fost sesizați cu privire ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2022, 19:15
(11823 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Depistați la volan deși aveau dreptul de a conduce suspendat

Polițiștii rutieri au depistat în trafic doi bărbați, de 44 și 66 de ani, care circulau pe drumurile publice deși aveau dreptul de a conduce suspendat. Au fost întocmite dosare penale și se efectuează cercetări ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2022, 19:05
(3171 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 5 noi cazuri de COVID-19

Miercuri, 5 octombrie a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 29647 , fiind înregistrate 5 cazuri noi față de ziua de marți, 4 octombrie a.c., când au ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2022, 16:20
(1633 vizualizări - 0 comentarii)


Accident rutier în comuna Maia

Accident rutier în comuna Maia

Luni, 3 octombrie a.c., trei echipaje de intervenție din cadrul Detașamentului de pompieri Urziceni au intervenit la un accident rutier produs în comuna Maia, în care a fost implicat un autoturism și un ...[citește_toată_știrea]

4 Octombrie 2022, 18:05
(9808 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Maia accident


Ultimele comentarii
Gelu în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Ana în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL curse TAXI aeroport în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 Fane în Sictir în tractir! Mimi în Screening pentru cancerul colorectal la Spitalul Județean de Urgență Slobozia Biciclist în Slobozeanca Irina Stoica sfidează limitele la «L'Étape du Tour de France 2026» Titi în Screening pentru cancerul colorectal la Spitalul Județean de Urgență Slobozia Cuculet în Slobozeanca Irina Stoica sfidează limitele la «L'Étape du Tour de France 2026» Răduță Aurelian-Constantin în Slobozeanca Irina Stoica sfidează limitele la «L'Étape du Tour de France 2026» Andrei în Unul dintre cei doi adolescenți înecați în zona Ograda, de negăsit! Cetatean în Slobozeanca Irina Stoica sfidează limitele la «L'Étape du Tour de France 2026» Ioana în Primăria Slobozia și DIICOT-Structura Centrală, război în instanță pentru preluarea fostului cinematograf «Ialomița» Pt. @@cineva în Mii de dosare, «uitate» la Parchetele locale din Ialomița autoturism RABLA în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 Biciclist în Slobozeanca Irina Stoica sfidează limitele la «L'Étape du Tour de France 2026» garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 casă Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 casă Miloșești în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 casă Iazu în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...