Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

3 amicale în 4 zile

Fotbal, Liga a III-a, Unirea Slobozia

3 amicale în 4 zile

După victoria concludentă cu Ion Roată, Unirea Slobozia a continuat săptămîna trecută maratonul amicalelor. Cu un lot destul de numeros, alcătuit din 27 de jucători, antrenorul Ion Ionescu și-a supus elevii la nu mai puțin de 3 teste în 4 zile, avînd un bilanț de două egaluri și o victorie. Astfel, miercuri, 27 ianuarie 2016, Slobozia a jucat cu o altă reprezentată a Ligii a III-a, CS Afumați, pe terenul sintetic al lui Metaloglobus București. Ilfovenii au fost cei care au deschis scorul, dar Marc Khalil a egalat la doar 2 minute de la introducerea sa pe teren. În prima repriză au jucat: Măstăcan-Drăguț, Lazăr, Topor, Bucurică-Macare, Alexe-Topală, Ibrian, Toma, Stanciu (Khalil). În partea a doua Ion Ionescu i-a folosit pe: Cristică-Topor, Lazăr, Hristian, Toma-Topală (Șolcănea), Alexe, Macare, Gherasim (Pîrvu)-Teodorescu, Khalil (Popescu).

Revedere cu Mihalcea
Pentru Măstăcan, Macare, Toma sau Ibrian, amicalul disputat vineri, 29 ianuarie 2016, la Amara cu Dunărea Călărași a fost unul special. Din retur, echipa călărășeană este pregătită de Adrian Mihalcea, antrenorul de care se leagă cel mai bun campionat din istoria Unirii Slobozia (cea mai mare performanță rămîne totuși calificarea în sferturile de finală ale Cupei României produsă în sezonul 1988-1989). Revederea cu Mihalcea pare să fi reprezentat un imbold în plus pentru tinerii jucători ai Unirii care au zburdat practic pe teren, lansîndu-se în combinații care i-au uimit chiar și pe conducătorii Unirii. Alexe, Bucurică sau Topală parcă au vrut să-i demonstreze lui Mihalcea că meritau mai multe șanse cînd echipa activa în liga secundă. Gherasim și Khalil au făcut la rîndul lor un meci bun, iar veteranii par să fi revenit la forma care i-a consacrat. Astfel, diferența dintre locul 4 din Liga a III-a și locul 1 din Liga a II-a a fost aproape invizibilă. Vorbim totuși de un meci amical, iar lucrurile trebuie să continue o evoluție favorabilă, pînă la reluarea campionatului. Antrenorul Unirii a început cu: Măstăcan-Drăguț, Topor, Hristian, Bucurică-Macare, Alexe-Topală, Ibrian, Toma-Khalil. Au fost așadar din primul minut în teren patru jucători sub 19 ani, aspect care sîntem siguri că se va întîmpla în dese rînduri și în timpul campionatului. Unirea a deschis scorul prin Viorel Stanciu și putea avea chiar 2-0, dacă Gherasim sau Popescu fructificau ocaziile avute. Dunărea a egalat în minutul 82, cînd Sergiu Popescu a transformat o lovitură de la 11 metri. S-a terminat 1-1, rezultat frumos pentru o echipă a Unirii mai tînără ca oricînd. Sîmbătă, 30 ianuarie a.c., Slobozia a întîlnit divizionara județeană Andrias Andrășești. Cu toate că Ionescu i-a menajat pe Macare, Drăguț, Ibrian sau Toma, dînd credit tinerilor și a încercat și improvizații cum ar fi folosirea lui Hristian, mijlocaș la închidere, Unirea s-a impus lejer, cu 5-1. Pentru Slobozia au înscris: Teodorescu, Gherasim, Topală, Bucurică și Săvescu în vreme ce pentru Andrășești a marcat Scurtu.

Cristică in, Șolcănea out
Una dintre problemele lui Ion Ionescu, acoperirea postului de portar, pare să-și fi găsit, în sfîrșit, rezolvarea. În meciul cu CS Afumați, în poarta Unirii a debutat Iosif Cristică. Adus de la Chindia Tîrgoviște, portarul de 23 de ani a lăsat o primă impresie pozitivă. «A avut cîteva intervenții sigure, posedă un joc de picior bun și este un tînăr disciplinat...» l-a caracterizat directorul sportiv, Ilie Lemnaru. Altfel, Unirea Slobozia s-a despărțit de mijlocașul David Șolcănea, 20 de ani, prin rezilierea de comun acord a contractului.

2 Februarie 2016, 14:50 (2620 vizualizări - 3 comentarii)

Citiți și:
Primul obiectiv al Unirii Slobozia: «stabilizarea»!
Echipă bazată pe tineri, atitudine și spirit de grup
Unirea își conturează lotul pentru Liga a II-a după intrarea în insolvență
Binemeritat loc 3 la final de play-out
Victorie zdrobitoare în deplasare

Comentariile cititorilor:


Proasta gandire:
(7 Februarie 2016, 02:59)
Ba ionescu asta se vede ca e varza ca antrenor.pai el cauta sa acopere poarta unde in poarta e unul din cei mai buni portari de la liga2si 3.ba tu nu vezi ca nu ai fundas si atacanti deloc si vrei promovare.nu are cine sa marcheze la meciuri.mare antrenor e as r a daca vede problema in poarta nu ce joaca echipa.sper sa te dea afara
haidehaide:
(3 Februarie 2016, 22:00)
Trup si suflet pentru culori!Anuntati amicalele din timp , nu dupa ce s-au disputat!!!!!!!!!!!!!
Vasi:
(3 Februarie 2016, 20:27)
Bravo baieti tot voi ramaneti mandria orasului, pacat ca cei din conducere nu vor ca Unirea sa mai fie unde a fost....oricum RESPECT Unirea Slobozia

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 17 Iul 2026
301 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

RAJA Constanța: Programul casieriilor în mini-vacanța de Sfânta Maria

RAJA Constanța aduce la cunoștința tuturor abonaților că luni, 15 august 2022, casieriile RAJA Constanța și compartimentele care desfășoară activități de lucru cu publicul vor fi închise. În această zi ...[citește_toată_știrea]

10 August 2022, 18:15
(22815 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 58 de noi cazuri de COVID-19

Miercuri, 10 august a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 28636, fiind înregistrate 58 de cazuri noi față de ziua de marți, 9 august a.c., când au ...[citește_toată_știrea]

10 August 2022, 16:15
(7399 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Arestat pentru «furt calificat»

Marți, 9 august a.c., polițiștii de Investigații Criminale din Țăndărei au acționat pentru depistarea persoanelor urmărite, dispărute de la domiciliu sau care se sustrag de la executarea unor pedepse privative ...[citește_toată_știrea]

10 August 2022, 15:00
(12461 vizualizări - 0 comentarii)


Gura Ialomiței: Incendiu la groapa de gunoi

Gura Ialomiței: Incendiu la groapa de gunoi

Marți, 9 august a.c., pompierii din Fetești au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă pentru localizarea și lichidarea unui incendiu la groapa de gunoi din localitatea Gura Ialomiței. ...[citește_toată_știrea]

10 August 2022, 13:40
(7676 vizualizări - 0 comentarii)


Accident rutier pe raza localității Ghimpați

Accident rutier pe raza localității Ghimpați

Marți, 9 august a.c., pompierii din Slobozia au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD pentru gestionarea unei situații de urgență generată de producerea unui accident ...[citește_toată_știrea]

10 August 2022, 13:30
(10362 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 55 de noi cazuri de COVID-19

Marți, 9 august a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 28578, fiind înregistrate 55 de cazuri noi față de ziua de luni, 8 august a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

9 August 2022, 16:55
(3037 vizualizări - 0 comentarii)


Protopiatul Slobozia: Atelier de împletit metanii

Protopiatul Slobozia: Atelier de împletit metanii

Luni, 8 august 2022, Protopopiatul Slobozia împreună cu Școala Gimnazială «Sfântul Ierarh Nicolae»Bucu și în colaborare cu Parohia Bucu, prin implicarea părintelui Daniel Hertz, a organizat o nouă activitate ...[citește_toată_știrea]

9 August 2022, 16:40
(3593 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Reținuți pentru «tentativă la furt calificat»

Sâmbătă, 6 august a.c., polițiștii de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Urziceni au reținut doi bărbați, de 42 și 50 de ani, din județul Ilfov, bănuiți de săvârșirea infracțiunii de ...[citește_toată_știrea]

8 August 2022, 18:15
(2834 vizualizări - 0 comentarii)


anunț angajare

SC AGRO RAM SRL
cu sediul în comuna Bordușani/Ialomița
scoate la concurs un post de
MECANIC AUTO,
contract de muncă
pe perioadă nedeterminată,
salariu 3000 lei+sporuri de week-end,
program 8 ore/zi,
un avantaj foarte mare
în ocuparea locului de muncă
îl constituie vorbirea
limbii engleză și turcă
CONDIȚII
-vorbirea unei limbi străine
(turcă, engleză)
-spirit de echipă
-capacitate de a rezolva
eventuale probleme
Relații la telefon 0724/036.668
adresa de e-mail [email protected]

8 August 2022, 18:05


Ialomița: 39 de noi cazuri de COVID-19

Luni, 8 august a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 28523, fiind înregistrate 39 de cazuri noi față de ziua de duminică, 7 august a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

8 August 2022, 16:50
(2175 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmeria Ialomița angajează ofițeri din sursă externă

Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița organizează concurs pentru ocuparea a 2 posturi de execuție vacante de ofițer, specialitatea resurse umane, respectiv tehnologia informației, cu personal recrutat ...[citește_toată_știrea]

8 August 2022, 14:35
(11250 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Țăndărei și Manasia

Accidente la Țăndărei și Manasia

Sâmbătă, 6 august 2022, în jurul orelor 13,50, un echipaj de pompieri din Țăndărei cu o ambulanță SMURD a fost solicitat să intervină la un accident rutier produs pe DN2A, în orașul Țăndărei. În eveniment ...[citește_toată_știrea]

8 August 2022, 14:20
(6463 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la un apartament din Fetești

Vineri, 5 august 2022, în jurul orei 9,30, două echipaje de pompieri din Fetești, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă au intervenit pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs la ...[citește_toată_știrea]

8 August 2022, 14:10
(12737 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești incendiu


APIA eliberează adeverințe fermierilor crescători de animale care doresc să acceseze credite bancare

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că începând de luni, 8 august 2022, eliberează adeverințe pentru beneficiarii ajutoarelor naționale tranzitorii și/sau sprijinului cuplat ...[citește_toată_știrea]

8 August 2022, 12:20
(11798 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 20 de noi cazuri de COVID-19

Duminică, 7 august a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 28484, fiind înregistrate 20 de cazuri noi față de ziua de sâmbătă, 6 august a.c., când au ...[citește_toată_știrea]

7 August 2022, 16:40
(2313 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 35 de noi cazuri de COVID-19

Sâmbătă, 6 august a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 28464, fiind înregistrate 35 de cazuri noi față de ziua de vineri, 5 august a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

6 August 2022, 16:20
(3097 vizualizări - 0 comentarii)


Razie la Fetești

Efective mărite din cadrul IPJ Ialomița au acționat joi, 4 august a.c., sprijiniți de luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale și jandarmi ialomițeni, pentru prevenirea faptelor antisociale, combaterea ...[citește_toată_știrea]

5 August 2022, 17:05
(13320 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești razie


Ialomița: 40 de noi cazuri de COVID-19

Vineri, 5 august a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 28429, fiind înregistrate 40 de cazuri noi față de ziua de joi, 4 august a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

5 August 2022, 16:30
(2610 vizualizări - 0 comentarii)


Recensământul Populației și Locuințelor 2021: Cercetare post-recensământ

Conform art.29 pct. g) din O.U.G. nr. 19/2020 privind organizarea și desfășurarea Recensământului Populației și Locuințelor din România în anul 2021, cu modificările și completările ulterioare și a Programului ...[citește_toată_știrea]

5 August 2022, 13:20
(15311 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 50 de noi cazuri de COVID-19

Joi, 4 august a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 28389, fiind înregistrate 50 de cazuri noi față de ziua de miercuri, 3 august a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

4 August 2022, 16:55
(7088 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Facilități fiscale accesate de contribuabili în primul semestru al anului 2022

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează că la nivelul judetului, în prima jumătate a anului 2022, se aflau în derulare 282 de eșalonări la plată pentru suma totală de 22,96 milioane ...[citește_toată_știrea]

4 August 2022, 16:40
(21246 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Arestat pentru «complicitate la furt»

În cursul zilei de marți, 2 august a.c., polițiștii de Investigații Criminale din Fetești au acționat pentru depistarea persoanelor urmărite, dispărute de la domiciliu sau care se sustrag de la executarea ...[citește_toată_știrea]

3 August 2022, 18:15
(7654 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 86 de noi cazuri de COVID-19

Miercuri, 3 august a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 28339, fiind înregistrate 86 de cazuri noi față de ziua de marți, 2 august a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

3 August 2022, 16:25
(6630 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 16 august 2022, termen pentru depunerea situațiilor financiare semestriale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii interesați că sistemul de raportare contabilă la 30 iunie 2022 a operatorilor economici se aplică entităților cărora le sunt ...[citește_toată_știrea]

3 August 2022, 16:10
(10515 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Județean Ialomița: «Zâmbiți, vă rog!»

Muzeul Județean Ialomița: «Zâmbiți, vă rog!»

Istoria fascinantei arte a fotografiei a fost trăită de micuții înscriși în programul muzeal-educațional «Șezătoarea Copiilor», miercuri, 3 august a.c., la Muzeul Județean Ialomița, sub genericul  ...[citește_toată_știrea]

3 August 2022, 14:40
(8734 vizualizări - 0 comentarii)


Grădina de Vară Amara, inaugurată

Duminică, 7 august a.c., Primăria Amara va inaugura noua Grădină de Vară, locație reabilitată printr-un proiect cu fonduri europene. Evenimentul va fi marcat de un spectacol de operetă românească «Centenarul ...[citește_toată_știrea]

3 August 2022, 11:10
(13713 vizualizări - 0 comentarii)


Crunți: Urmărit de polițiști în lanul de floarea-soarelui

Luni, 1 august a.c., un bărbat de 49 de ani din localitatea Crunți a fost depistat în flagrant de polițiștii ialomițeni în timp ce conducea un autoturism sub influența alcoolului. Oamenii legii au observat ...[citește_toată_știrea]

2 August 2022, 16:30
(8718 vizualizări - 4 comentarii)


Ialomița: 90 de noi cazuri de COVID-19

Marți, 2 august a.c., la nivelul județului Ialomița, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 28253, fiind înregistrate 90 de cazuri noi față de ziua de luni, 1 august a.c., când au fost ...[citește_toată_știrea]

2 August 2022, 16:15
(7285 vizualizări - 0 comentarii)


Recensământul Populației și Locuințelor 2021: 96,90% dintre ialomițeni s-au recenzat

Conform statisticilor Direcției Județene de Statistică Ialomița, la data de 31 iulie a.c., la nivelul județului Ialomița s-au recenzat 238812 de persoane, reprezentând 96,90% din populația rezidentă țintă ...[citește_toată_știrea]

2 August 2022, 16:04
(22946 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 3,72%, rata șomajului în luna iunie 2022

La sfârșitul lunii iunie 2022, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 3467 șomeri (din care 1584 femei), rata șomajului fiind de 3,72%, cu 0,69% sub valoarea ...[citește_toată_știrea]

2 August 2022, 13:45
(11839 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
@ana în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Maria în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Cetățeanul x în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Gelu în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Ana în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL curse TAXI aeroport în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 Fane în Sictir în tractir! Mimi în Screening pentru cancerul colorectal la Spitalul Județean de Urgență Slobozia Biciclist în Slobozeanca Irina Stoica sfidează limitele la «L'Étape du Tour de France 2026» Titi în Screening pentru cancerul colorectal la Spitalul Județean de Urgență Slobozia Cuculet în Slobozeanca Irina Stoica sfidează limitele la «L'Étape du Tour de France 2026» Răduță Aurelian-Constantin în Slobozeanca Irina Stoica sfidează limitele la «L'Étape du Tour de France 2026» Andrei în Unul dintre cei doi adolescenți înecați în zona Ograda, de negăsit! Cetatean în Slobozeanca Irina Stoica sfidează limitele la «L'Étape du Tour de France 2026» Ioana în Primăria Slobozia și DIICOT-Structura Centrală, război în instanță pentru preluarea fostului cinematograf «Ialomița» Pt. @@cineva în Mii de dosare, «uitate» la Parchetele locale din Ialomița autoturism RABLA în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 Biciclist în Slobozeanca Irina Stoica sfidează limitele la «L'Étape du Tour de France 2026» garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...