Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

REPORTAJ

Sergentul Mihaela

Sergentul Mihaela

Cariera militară nu mai este demult apanajul bărbaților. Iar Regimentul 51 Artilerie Mixtă «General Cornel Paraniac» de la Slobozia nu putea face nici el excepție. Femeile-militar care activează în cadrul acestuia au responsabilități egale cu cele ale bărbaților. În plus, orașul le poate descoperi, de cîțiva ani încoace, purtînd drapelul unității la paradele militare organizate în zilele festive. Tocmai de aceea ne-am hotărît să aflăm ce se ascunde în spatele statutului de militar-femeie.

O femeie care iubește disciplina militară
Regimentul 51 Artilerie Mixtă «General Cornel Paraniac» de la Slobozia își desfășoară de ani buni activitatea la marginea Sloboziei, cu discreția specifică vieții militare. Singurele momente în care militarii Regimentului apar în public sînt zilele festive, în cadrul cărora se desfășoară paradele militare. Iar în ultima vreme drapelul unității a fost purtat în cadrul acestor parade militare de către femei. Mihaela Arsene este una dintre ele. Are 32 de ani și «un metru șaișcinci». A intrat în armata română la 3 ani după ce a terminat Facultatea de Hidrotehnică, la Iași. Dar își amintește că visa să poarte haina militară încă de pe vremea cînd frații ei veneau acasă, în permisii. «Eram mică și nu realizam... Veneau acasă în permisii și eu îi întrebam ce caută acasă, cînd în armată e atît de frumos. Apoi, după ce am intrat în sistem, am înțeles că armata nu este pentru toată lumea...». Dar armata a fost pentru ea. În anul 2009 a ajuns caporal, iar de 3 ani e sergent. Are în subordine 5 oameni și e comandantul unui dispozitiv motorizat de lansare a rachetelor de luptă. «Toată lumea se miră că am ales să lupt. Dar femeile sînt la fel de luptătoare ca și bărbații. Rezistă mai bine la durere, își îndeplinesc conștiincios sarcinile, nu renunță la ceea ce-și pun în gînd. De ce n-ar fi și niște buni militari?!» se întreabă ea retoric.

Mîndria de a purta drapelul unității
Mihaela Arsene n-a regretat niciodată alegerea făcută. Ba, dimpotrivă, regretă că s-a hotărît prea tîrziu. Visează cu ochii deschiși la o carieră militară și știe că, negreșit, într-o bună zi va deveni ofițer. Nu se teme de ce o așteaptă și speră doar să fie pregătită atunci cînd țara va avea nevoie de viața ei. «Nu mi-e frică, de ce să-mi fie?! Dacă va fi să mor, n-am să mai știu nimic. Vor suferi cei din jurul meu, nu eu. Iar mama trebuie să accepte, pentru că asta e decizia mea... Dar nu e cazul să punem răul înainte. Asta e meseria pe care am ales-o și, dacă va fi să fie, trebuie să fiu pregătită!». Cînd nu e militar, servant sau aspirant la gradul de ofițer, Mihaela e o femeie obișnuită, care face sau poate face tot ce dorește o femeie. «Nu-mi ajunge timpul pentru cîte am de făcut!» ne asigură. Însă tot milităria îi e cea mai dragă. Iar atunci cînd este aleasă să poarte drapelul unității, ne mărturisește, trăiește un sentiment de mîndrie pe care e sigură că orice român îl încearcă. «Cum să vă explic eu? Ați văzut cum vă furnică atunci cînd vedeți că un român cîștigă o medalie la Jocurile Olimpice? Așa e și cînd porți drapelul unității! Sînt mîndră pînă în vîrful unghiilor și mă bucur că această responsabilitate mi-a fost încredințată mie. Nu mă gîndesc niciodată că sînt femeie. Sînt militar român și rostul meu e să-mi slujesc țara!».

2 Februarie 2016, 15:25 (4728 vizualizări - 5 comentarii)

Citiți și:
Slobozia: Regimentul 51 a fost desființat

Comentariile cititorilor:


Pacala:
(19 Februarie 2016, 12:29)
Marele Regiment care in toamna se desfiinteaza...
dani:
(18 Februarie 2016, 23:05)
@inter, sotia mea este mecanic conductor tanc, depune un efort fantastic, multa munca, vaselina, praf, motorina, fiare si lupta cu sistemul... Asa ca masoara-ti cuvintele!!!
Narcisa:
(5 Februarie 2016, 17:17)
Sunt tare mândra de tine! Sa îți dea domnul putere sa ajungi unde îți dorești! Stiu ca nu îți este usor. Bravo Arsene Mihaela!!!
inter:
(4 Februarie 2016, 15:08)
Vrăjeală, femeile în armată nu fac absolut nimic își iau banii degeaba
andra:
(3 Februarie 2016, 13:12)
Bravo! Mihaela, felicitari!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 03 Iul 2026
270 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Slobozia: Acțiune preventiv-informativă a polițiștilor ialomițeni

Slobozia: Acțiune preventiv-informativă a polițiștilor ialomițeni

Polițiștii Serviciului Rutier Ialomița și Biroului Rutier Slobozia au desfășurat o acțiune cu caracter preventiv-informativ, în scopul reducerii accidentelor rutiere. Au fost vizate, cu precădere, cauze ...[citește_toată_știrea]

23 Decembrie 2021, 16:10
(2925 vizualizări - 2 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 7 noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Joi, 23 decembrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 19519, fiind înregistrate 7 noi cazuri față de ...[citește_toată_știrea]

23 Decembrie 2021, 15:50
(3075 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: Daruri de Crăciun

În prag de Sărbători, miercuri, 22 decembrie 2021, Protopopiatul Urziceni, prin Biroul de Asistență Socială și Serviciul Social Acordat în Comunitate destinat Persoanelor Adulte a acordat daruri atât pentru ...[citește_toată_știrea]

23 Decembrie 2021, 12:35
(8918 vizualizări - 0 comentarii)


Razie de amploare la Țăndărei: Armă cu lunetă, descoperită la o percheziție

Razie de amploare la Țăndărei: Armă cu lunetă, descoperită la o percheziție

O armă cu aer comprimat și 67 de articole pirotehnice deținute fără drept au fost descoperite de polițiștii ialomițeni în urma unei percheziții domiciliare pe raza orașului Țăndărei. De asemenea, s-a constatat ...[citește_toată_știrea]

22 Decembrie 2021, 19:20
(8309 vizualizări - 3 comentarii)


Săveni: Petarde și artificii, confiscate de polițiști

În cursul zilei de marți, 21 decembrie a.c., Polițiștii din cadrul Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase Ialomița au depistat, pe raza comunei Săveni, doi tineri de 20, respectiv 21 de ani ...[citește_toată_știrea]

22 Decembrie 2021, 18:10
(9978 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Dosare penale pentru infracțiuni rutiere

Marți, 21 decembrie a.c., în jurul orelor 16,00, polițiștii din Coșereni, în timp ce efectuau un filtru rutier în zona popasului Sinești, au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat, în vârstă ...[citește_toată_știrea]

22 Decembrie 2021, 17:50
(3072 vizualizări - 0 comentarii)


«Descinderi» cu daruri la Grădinița Bucu

«Descinderi» cu daruri la Grădinița Bucu

Bunătatea și dragostea pentru copii au îmbrăcat uniforma «mascaților». Luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul IPJ Ialomița au «descins» la serbarea copiilor de la Grădinița din localitatea ...[citește_toată_știrea]

22 Decembrie 2021, 17:35
(3049 vizualizări - 1 comentariu)


IPJ Ialomița: Amenzi pentru nerespectarea măsurilor sanitare

Activitățile desfășurate de polițiști, împreună cu celelalte forțe cu care se acționează în sistem integrat, pentru verificarea respectării măsurilor impuse în contextul Stării de Alertă au continuat pe ...[citește_toată_știrea]

22 Decembrie 2021, 17:25
(3150 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 7 noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Miercuri, 22 decembrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 19512, fiind înregistrate 7 noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

22 Decembrie 2021, 15:50
(2189 vizualizări - 0 comentarii)


«Șofer» din Bărbulești, depistat beat la volan pe străzile din Urziceni

Luni, 20 decembrie a.c., în jurul orelor 18,00, polițiștii din Urziceni au oprit în trafic, pentru control, un autoturism ce avea o deplasare sinuoasă. La volan a fost identificat un bărbat, în vârstă de ...[citește_toată_știrea]

22 Decembrie 2021, 10:15
(6200 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni preventive pentru respectarea măsurilor de protecție sanitară

Pe tot parcursul zilei de luni, 20 decembrie a.c., polițiștii ialomițeni au acționat în colaborare cu celelalte structuri, în sistem integrat, privind verificarea respectării normelor legale impuse în contextul ...[citește_toată_știrea]

22 Decembrie 2021, 10:05
(3375 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 19 noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Marți, 21 decembrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 19505, fiind înregistrate 19 noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

21 Decembrie 2021, 15:35
(2813 vizualizări - 0 comentarii)


Credincioșii parohiei Valea Măcrișului au donat sânge

Credincioșii parohiei Valea Măcrișului au donat sânge

Cea de a doua etapă a campaniei de donare sânge din acest an din cadrul parohiei Valea Măcrișului «Donează sânge, salvează o viață!» s-a desfășurat în data de 15 decembrie 2021. Încă din zorii zilei, o ...[citește_toată_știrea]

21 Decembrie 2021, 14:20
(3295 vizualizări - 1 comentariu)


RAJA Constanța: Amânare lucrare programată în orașul Fetești!

Din cauza condițiilor meteo nefavorabile, lucrările pregătitoare pentru devierea conductei cu diametrul de 250 mm, din orașul Fetești, au fost mult îngreunate și nu s-a reușit finalizarea acestora în timp ...[citește_toată_știrea]

21 Decembrie 2021, 12:10
(4514 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Copii răniți într-un accident rutier

Ialomița: Copii răniți într-un accident rutier

În seara zilei de luni, 20 decembrie a.c., pe DJ302 s-a produs un accident de circulație, soldat soldat cu rănirea a trei persoane. Din verificările efectuate de polițiști a reieșit că în timp ce o femeie ...[citește_toată_știrea]

21 Decembrie 2021, 10:20
(4820 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Două persoane și-au pierdut viața în accidente rutiere

Ialomița: Două persoane și-au pierdut viața în accidente rutiere

Două accidente rutiere grave s-au petrecut luni, 20 decembrie a.c., pe raza județului Ialomița. În urma evenimentelor, două persoane și-au pierdut viața. Primul accident s-a produs în zona localității ...[citește_toată_știrea]

20 Decembrie 2021, 18:00
(3349 vizualizări - 0 comentarii)


Sfârșit de săptămână plin de șoferi băuți la volan pe șoselele ialomițene

Un bărbat în vârstă de 61 de ani, din comuna Gura Ialomiței a fost depistat în flagrant sâmbătă, 18 decembrie a.c., de polițiștii Secției nr. 7 Poliție Rurală Platonești în timp ce conducea un autoturism ...[citește_toată_știrea]

20 Decembrie 2021, 17:25
(5729 vizualizări - 0 comentarii)


Drăgoești: Înșelăciune prin metoda «accidentul»

Duminică, 19 decembrie a.c., la Drăgoești, o femeie în vârstă de 79 de ani a reclamat faptul că a fost victima metodei «accidentul», suma de bani pusă la dispoziție unor necunoscuți fiind de 4200 de lei ...[citește_toată_știrea]

20 Decembrie 2021, 17:15
(3840 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: 4 persoane, amendate pentru nerespectarea carantinei/izolării

Duminică, 19 decembrie a.c., polițiștii ialomițeni au identificat 4 persoane care au încălcat măsura carantinării la adresa de domiciliu declarată Direcției de Sănătate Publică, precum și 10 persoane care ...[citește_toată_știrea]

20 Decembrie 2021, 17:05
(5375 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 3 noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Luni, 20 decembrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 19486, fiind înregistrate 3 noi cazuri față de ...[citește_toată_știrea]

20 Decembrie 2021, 15:30
(4597 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: A început plata subvenției la motorină aferentă trimestrului III/2021

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, prin Centrele Județene, aduce la cunoștința opiniei publice că efectuează plata aferentă ajutorului de stat la motorina utilizată în agricultură pentru ...[citește_toată_știrea]

20 Decembrie 2021, 13:00
(19187 vizualizări - 0 comentarii)


Programul casieriilor RAJA în perioada sărbătorilor de Crăciun și Anul Nou

RAJA Constanța aduce la cunoștință tuturor abonaților că, și în perioada sărbătorilor de Crăciun și Anul Nou, activitatea structurilor care asigură continuitatea serviciilor de alimentare cu apă și de canalizare ...[citește_toată_știrea]

20 Decembrie 2021, 12:15
(9759 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în cartierele Fetești Oraș și Vlașca!

Pentru executarea unei lucrări de deviere a conductei de distribuție apă, cu diametrul de 250 mm, din orașul Fetești, RAJA Constanța va întrerupe furnizarea apei potabile, marți, 21 decembrie 2021, în intervalul ...[citește_toată_știrea]

20 Decembrie 2021, 12:00
(2985 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin Centrele Județene, informează că efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor pentru diferențele lunilor martie, mai ...[citește_toată_știrea]

20 Decembrie 2021, 11:00
(4746 vizualizări - 0 comentarii)


DN2: Trei răniți în urma unui accident rutier

DN2: Trei răniți în urma unui accident rutier

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița informează că în seara zilei de duminică, 19 decembrie a.c., pe DN2, între localitățle Movilița și Sinești, s-a produs un accident de circulație, ca urmare ...[citește_toată_știrea]

19 Decembrie 2021, 23:05
(4449 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: DN2 accident


Grupul de Comunicare Strategică: 8 noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Duminică, 19 decembrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 19483, fiind înregistrate 8 noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

19 Decembrie 2021, 15:40
(2345 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 8 noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Sâmbătă, 18 decembrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 19475, fiind înregistrate 8 noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

18 Decembrie 2021, 16:15
(1359 vizualizări - 0 comentarii)


Bucu: Camion încărcat cu cereale, răsturnat pe marginea drumului

Bucu: Camion încărcat cu cereale, răsturnat pe marginea drumului

Vineri, 17 decembrie a.c., pompierii militari din cadrul Detașamentului Slobozia au fost solicitați, prin apel 112, să intervină la un accident rutier produs în urma derapajului unui autotren ce a ieșit ...[citește_toată_știrea]

17 Decembrie 2021, 17:30
(5501 vizualizări - 1 comentariu)


Tânăr din Borănești, la volan cu un permis fals

Un bărbat de 35 de ani, domiciliat în comuna Borănești, s-a ales cu un dosar penal după ce a prezentat polițiștilor care l-au oprit în trafic un permis fals. Astfel, joi, 16 decembrie a.c., acesta a fost ...[citește_toată_știrea]

17 Decembrie 2021, 16:30
(7325 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița: La volan sub influența băuturilor alcoolice

Joi, 16 decembrie a.c., polițiștii au întocmit un dosar penal pe numele unui bărbat de 47 de ani, din comuna Roșiori, surprins în trafic în stare de ebrietate. Acesta avea o alcoolemie de 0,50 miligrame ...[citește_toată_știrea]

17 Decembrie 2021, 16:00
(5077 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
@gigel în Promovabilitate de 70,9%, absenteism ridicat și fără medii de 10! spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 Suveran în Au sosit primele autogunoiere pentru operatorul ADI ECOO 2009 Vali în Unirea își conturează lotul pentru Liga a II-a după intrarea în insolvență scrumbie Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 Gigel în Promovabilitate de 70,9%, absenteism ridicat și fără medii de 10! Dumitre în FC Bărăganul Ciulnița a ratat promovarea în Liga a III-a Părinte mulțumit în Promovabilitate de 70,9%, absenteism ridicat și fără medii de 10! Gio în FC Bărăganul Ciulnița a ratat promovarea în Liga a III-a @Liga a IV-a în Unirea își conturează lotul pentru Liga a II-a după intrarea în insolvență Alecu în Ce miracol, ce minune/CNAS face concurs «pe bune» Cositoru Dumitru în FC Bărăganul Ciulnița a ratat promovarea în Liga a III-a apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 garsonieră de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 SeGeRistu în Sistemul de Garanție-Returnare SGR plasează Ialomița în topul reciclării Curiosul în «Motorul» economic privat al Ialomiței alegator în Unirea își conturează lotul pentru Liga a II-a după intrarea în insolvență KOMUNIKATOR în Unirea își conturează lotul pentru Liga a II-a după intrarea în insolvență Liga a IV-a în Unirea își conturează lotul pentru Liga a II-a după intrarea în insolvență Mary în «Motorul» economic privat al Ialomiței

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...