Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Școlile din Ialomița își pierd identitatea

În lipsa elevilor

Școlile din Ialomița își pierd identitatea

În ultimii 6 ani, rețeaua școlară din județul Ialomița a fost afectată de numeroase modificări. Foarte multe unități de învățămînt și-au pierdut personalitatea juridică, fiind comasate cu alte instituții școlare. Principala cauză care provoacă acest dezechilibru o reprezintă scăderea masivă a numărului de elevi. De la toamnă, Inspectoratul Școlar Județean Ialomița a dispus comasarea a încă 4 școli și grădinițe din județ. «Demersul nu ar trebui să sperie pe nimeni. Există numeroase avantaje în urma acestui proces!» explică Luminița Barcari, șefa învățămîntului ialomițean.

Școli desființate, școli comasate
Începînd cu anul 2010 și pînă în prezent, rețeaua școlară din județ a suferit numeroase modificări. Practic, o bună parte dintre instituțiile de învățămînt ialomițene și-au pierdut identitatea, fiind arondate altor unități, prin comasare. Cel mai masiv proces de comasare s-a petrecut în anul școlar 2011-2012, cînd un număr de 16 astfel de obiective educative și-au pierdut personalitatea juridică devenind structuri ale unor unități de învățămînt mai mari sau fiind transformate în unități preșcolare. Este cazul școlilor cu clasele I-IV din Buești, Marsilieni, Progresu, Frumușica, Ghimpați, Misleanu sau Rovine, care au devenit grădinițe cu program normal. În alte situații, precum cel al școlilor cu clasele I-IV Murgeanca, Ivănești, Crăsani sau Lilieni, Inspectoratul Școlar Județean Ialomița a luat decizia desființării. Toate aceste măsuri survin ca urmare a scăderii drastice a efectivelor de elevi. Datele statistice ale oficialilor ialomițeni din Învățămînt confirmă acest amănunt. La fiecare început de an școlar, în clase intră cu 1000 de elevi mai puțin. Iar în aceste condiții rețeaua școlară trebuie adaptată în permanență pentru a răspunde criteriilor de eligibilitate prevăzute de Legea Educației. Astfel, potrivit actului normativ, grădinițele trebuie să aibă un număr mediu de cel puțin 150 de preșcolari, iar școlile și liceele peste 300 de elevi. Unitățile care nu respectă acești indicatori riscă să fie desființate. Tocmai de aceea măsura comasării, în opinia oficialilor din Învățămîntul ialomițean, este singura soluție. «Școlile care se comasează nu sînt desființate așa cum se poate înțelege. Ele devin structuri ale altor unități pentru a îndeplini criteriile privind numărul de elevi stabilite prin Legea Educației. În caz contrar, ele pot fi desființate. Iar acest lucru nu ne dorim să se întîmple. Prin comasare salvăm, practic, școlile. Demersul nu ar trebui să sperie pe nimeni. Există numeroase avantaje în urma acestui proces!» explică situația Luminița Barcari, inspectorul școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Ialomița.

Un nou val de comasare
De la toamnă, procesul de comasare al școlilor din Ialomița continuă. Vizată este Școala nr. 1 din Țăndărei, care va deveni structură a Liceului Tehnologic din oraș. «Pentru Școala nr. 1 din Țăndărei este cea mai bună soluție, întrucît numărul de elevi de aici este în scădere. Chiar și Liceul Tehnologic întîmpină probleme din acest punct de vedere. Totuși, unite, cele două unități de învățămînt vor putea să îndeplinească acele criterii prevăzute în Legea Educației. Ba mai mult, vor putea accesa fonduri pentru dezvoltare și dotare cu materiale educative. Oricum părinții și comunitatea din Țăndărei trebuie să înțeleagă că Școala nr. 1 nu se desființează...» a adăugat Luminița Barcari, șefa Învățămîntului ialomițean. Tot din luna septembrie 2016, Grădinița cu Program Prelungit din Țăndărei devine structură a Școlii Gimnaziale «Spiru Haret», din cadrul aceluiași oraș. Mai mult, vor deveni structuri ale unor școli gimnaziale mai mari Școala Primară Drăgoești și Școala Primară Moldoveni. Cele două unități de învățămînt vor fi comasate cu Școlile Gimnaziale Movilița și Adîncata.

Criză de profesori în școli Problema scăderii numărului de elevi nu este singura cu care se confruntă Învățămîntul ialomițean. Școlile din județ duc lipsă și de profesori. Potrivit datelor statistice, un singur profesor fie predă mai multe discipline, fie predă mai multe ore decît prevede norma didactică. Acest lucru va face ca, în următorii 5 ani, numărul dascălilor care să predea discipline precum Matematica, Fizica sau Chimia aproape să dispară din cancelarii. Motivul îl reprezintă pensionările masive din sistem, iar găsirea înlocuitorilor se dovedește a fi extrem de dificilă. «Învățămîntul nu mai este atractiv pentru tinerii absolvenți de studii superioare. Mai ales pentru cei care finalizează cursurile facultăților cu profil real. Aceștia pleacă în cercetare sau caută alte domenii, mult mai atractive din punct de vedere financiar, fără să se gîndească la o carieră în învățămînt...» apreciază Luminița Barcari, șefa Învățămîntului ialomițean.

4 Februarie 2016, 20:25 (7112 vizualizări - 5 comentarii)

Citiți și:
Zeci de școli din Ialomița sunt fără autorizații la incendiu sau sanitare
Școala ialomițeană se bazează pe profesorii necalificați
Lipsa banilor a lăsat școlile ialomițene de la sate fără triaj epidemiologic
Criză de profesori în școlile din Ialomița
Școala ialomițeană caută profesori

Comentariile cititorilor:


007:
(7 Februarie 2016, 22:59)
@gion0243. Ce poezii sunt acelea?! Ce dracu, ești om bătrân! Nu ți-e rușine să-ți mai faci și reclamă! Ceea ce fac eu acum. Și Codrin scrie mai bine ca tine. Apucă-te de cizmărie!
gion 0243:
(7 Februarie 2016, 18:37)
De cind cu democratia Au parasit Romania romani patru milioane NU au plecat de bine au plecat de foame Foamea face astazi drame nu minuni Au ramas acasa batrini si copii Batrini ne ajutorati si copii needucati Astai Romania mileniului trei Unde muncitori sint ca vai de ei Dar la monte-carlo coasta-de azur Toti patroni nostri huzuresc acum--- cautati pe poezi amatori poet gio0243 si veti gasi multe poezi despre viata de azi din Romania
Ioana:
(5 Februarie 2016, 13:00)
Natalitatea. Romanii nu se mai casatoresc, nu mai fac copii. Situatia economica nu le permit acest lux. Statul nu vine in sprijinul familiei, nu le ofera nimic. Aproape toti tinerii pleaca din tara. Faptul ca se inchid scoli, este un prim semnal de alarma pentru viitorul nostru ca natie.
parinte:
(5 Februarie 2016, 00:23)
s a facut un studiu pentru a se constata daca dreptul elevilor la educatie nu este afectat? vorbim aici de familii sarace, incapabile sa-si sustina copiii pentru a-si continua studiile la o scoala aflata la distanta de domiciliu.masura aceasta a luat in vedere abandonul scolar??interesul copiilor trebuie sa primeze,credeti ca toti acesti copii vor merge la alte scoli,daca familia nu isi permite sa ii imbrace,sa-i incalte,sa le asigure rechizitele?microbuzele scolare sunt o solutie? o sa vedeti  toamna viitoare cati copii abandoneaza pentru ca invatau in scoli care nu mai erau "rentabile".v-am ruga sa reveniti la toamna sa ne comunicati rata absenteismului si a abandonului scolar in randul acestor elevi din scolile comasate-daca ele vor tinde spre zero-masura e binevenita,daca nu-e doar o alta lovitura sub centura data educatiei-la un nivel mai mic, e adevarat.toti copiii au dreptul la educatie,ei sunt mai importanti decat procentele,statisticile,bla,bla,bla.in realitate insa, nu ne adaptam deloc la nevoile lor! nu scolile trebuie salvate prin comasare,copiii trebuie sa beneficieze in mod egal de educatie!asa am vrea sa se puna problema,nu in mod pompieristic!
ADRIANA:
(4 Februarie 2016, 22:08)
S-a dat răspunsul. Pot intra în clase chiar și ultimii oameni, pușcăriașii, că nu avem alții! Foarte tare! Ce înțelegeți de aici? IȘJ, formă fără fond, dă unda verde "prostituării", acum, oficial! "Faceți ORICE vor mușchii voștri, că tot <> rămâneți!" Norocul porcilor! Succes școlii cu bulină roșie!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 04 Iun 2026
301 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

IPJ Ialomița: Amenzi de peste 260 mii de lei, 24 permise reținute, 36 certificate de înmatriculare retrase

În perioada 29 noiembrie-1 decembrie 2025, polițiștii ialomițeni au fost solicitați să intervină la 249 evenimente, 229 dintre acestea fiind sesizate prin intermediul Sistemului Național Unic pentru ...[citește_toată_știrea]

2 Decembrie 2025, 15:20
(7997 vizualizări - 0 comentarii)


APIA finalizează plățile în avans pentru Campania 2025: peste 957,455 milioane de euro ajung în conturile fermierilor!

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) anunță finalizarea procesului de autorizare la plată pentru plățile în avans aferente Campaniei 2025, care se desfășoară anual în ...[citește_toată_știrea]

28 Noiembrie 2025, 10:40
(8571 vizualizări - 0 comentarii)


Casieriile RAJA Constanța vor fi închise luni, 1 Decembrie 2025!

RAJA Constanța aduce la cunoștința consumatorilor din întreaga arie de operare că luni, 1 decembrie 2025, cu ocazia Zilei Naționale a României, casieriile ...[citește_toată_știrea]

27 Noiembrie 2025, 14:25
(5557 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Camion încărcat cu uree, în flăcări lângă Stația de Taxare Fetești

ISU Ialomița: Camion încărcat cu uree, în flăcări lângă Stația de Taxare Fetești

ISU Ialomița informează cu privire la faptul că în dimineața zilei de joi, 27 noiembrie 2025, un camion încărcat cu 24 tone de uree a luat foc. Incendiul s-a produs în zona Stației ...[citește_toată_știrea]

27 Noiembrie 2025, 09:30
(16890 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 63,64 milioane de lei în perioada ianuarie-octombrie 2025

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în perioada ianuarie-octombrie 2025, conform selecției naționale, TVA în cuantum ...[citește_toată_știrea]

26 Noiembrie 2025, 12:50
(5950 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Dridu!

Echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unei avarii survenite miercuri, 26 noiembrie 2025, pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 160 mm, de pe strada Principală din localitatea ...[citește_toată_știrea]

26 Noiembrie 2025, 12:25
(762 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Doi copii răniți grav în urma unui accident rutier

Slobozia: Doi copii răniți grav în urma unui accident rutier

Marți, 25 noiembrie 2025, în zona Mânăstirii «Sfinții Voievozi» din Slobozia s-a produs un grav accident de circulație, în care au fost implicate 3 autoturisme. În ...[citește_toată_știrea]

25 Noiembrie 2025, 14:30
(10337 vizualizări - 0 comentarii)


2436 persoane angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în perioada ianuarie-octombrie 2025

În perioada ianuarie-octombrie 2025, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 2436 persoane ...[citește_toată_știrea]

25 Noiembrie 2025, 13:40
(3728 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Peste 1,543 miliarde de lei, încasări la bugetul de stat în perioada ianuarie-octombrie 2025

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în perioada ianuarie-octombrie 2025, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de peste ...[citește_toată_știrea]

25 Noiembrie 2025, 11:55
(8090 vizualizări - 0 comentarii)


Percheziții la Slobozia și Andrășești

În cadrul unui dosar penal instrumentat de polițiștii Biroului de Investigații Criminale, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia, au fost puse în executare două ...[citește_toată_știrea]

22 Noiembrie 2025, 13:40
(8215 vizualizări - 0 comentarii)


Perieți: Reținut pentru «tâlhărie»

Polițiști au reținut pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore, un tânăr de 33 ani, din Perieți, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de «tâlhărie». În fapt, din materialul ...[citește_toată_știrea]

22 Noiembrie 2025, 13:00
(2187 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Tineri reținuți pentru încălcarea Codului Rutier

Joi, 20 noiembrie a.c., în urma administrării probatoriului, polițiștii au dispus reținerea, pentru 24 de ore, față de un tânăr de 29 de ani, din Slobozia, cercetat sub aspectul comiterii ...[citește_toată_știrea]

22 Noiembrie 2025, 12:00
(7772 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Arestați preventiv pentru «trafic de droguri de mare risc»

Miercuri, 19 noiembrie 2025, procurorii DIICOT-Biroul Teritorial Ialomița au dispus, în două cauze penale,  reținerea a doi inculpați, cu vârstele de 38 și 47 de ani, cercetați pentru ...[citește_toată_știrea]

21 Noiembrie 2025, 16:00
(7304 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Rutieră Ialomița: Acțiunea «Truck&amp;Bus»

Poliția Rutieră Ialomița: Acțiunea «Truck&Bus»

În această săptămână, polițiștii Serviciului Rutier Ialomița, împreună cu structurile rutiere din cadrul IPJ Ialomița, desfășoară, sub egida ROADPOL, acțiunea «Truck&Bus» ...[citește_toată_știrea]

20 Noiembrie 2025, 15:45
(7253 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 7,87 milioane de lei în octombrie 2025

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna octombrie 2025, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste ...[citește_toată_știrea]

20 Noiembrie 2025, 11:25
(8737 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în cartierele Vlașca și Fetești-Oraș din Fetești!

Echipele RAJA Constanța intervin miercuri, 19 noiembrie 2025, pentru remedierea unei avarii survenite la conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 180 mm, de pe strada Călărași din orașul Fetești ...[citește_toată_știrea]

19 Noiembrie 2025, 10:15
(7430 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Cercetați penal pentru «înșelăciune»

În cadrul operațiunii «JUPITER», procurorii și polițiștii din Slobozia au reușit să probeze activitatea a trei bărbați din zona București-Ilfov, acuzați de «înșelăciune ...[citește_toată_știrea]

14 Noiembrie 2025, 16:20
(1160 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Alege factura electronică, protejează mediul înconjurător!

RAJA Constanța: Alege factura electronică, protejează mediul înconjurător!

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel mai important, prietenoasă ...[citește_toată_știrea]

14 Noiembrie 2025, 15:05
(1093 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF intensifică acțiunile de control la marii contribuabili

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) anunță demararea, în perioada imediat următoare, a unei serii de controale fiscale ce vor viza peste 500 de mari contribuabili din diverse domenii ...[citește_toată_știrea]

14 Noiembrie 2025, 14:55
(1302 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 185,69 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în luna octombrie 2025

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna octombrie a anului 2025, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 185,69 milioane ...[citește_toată_știrea]

14 Noiembrie 2025, 10:20
(1019 vizualizări - 0 comentarii)


Tânăr reținut după ce a «spart» un magazin din Stelnica

Polițiștii Secției nr. 3 Poliție Rurală Stelnica au reținut un tânăr bănuit  de săvârșirea infracțiunii de «furt calificat». Potrivit cercetărilor, persoane necunoscute ar ...[citește_toată_știrea]

11 Noiembrie 2025, 14:35
(9340 vizualizări - 0 comentarii)


Buești: Bătrân de 70 de ani, monitorizat electronic în urma unui caz de violență domestică

Secția nr. 1 Poliție Rurală Slobozia a fost sesizată de o femeie, de 70 de ani,  din Buești, cu privire la faptul că în timp ce se află la domiciliu ar fi fost agresată fizic și verbal î ...[citește_toată_știrea]

11 Noiembrie 2025, 14:20
(3080 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Lista datornicilor la 30 septembrie 2025, publicată pe site-ul ANAF

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează că în conformitate cu prevederile legale au fost publicate pe pagina proprie de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscală ...[citește_toată_știrea]

11 Noiembrie 2025, 09:55
(9144 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Mai aproape de client prin soluții de digitalizare  

RAJA Constanța: Mai aproape de client prin soluții de digitalizare  

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

7 Noiembrie 2025, 10:35
(7791 vizualizări - 0 comentarii)


Maia: După gratii pentru scandalul provocat

Polițiștii ialomițeni au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore față de un bărbat de 43 de ani, bănuit de comiterea infracțiunii de «lovirea sau alte violențe». În urma cercetărilor ...[citește_toată_știrea]

6 Noiembrie 2025, 13:40
(1402 vizualizări - 0 comentarii)


Misiune pentru viață a jandarmilor ialomițeni

Misiune pentru viață a jandarmilor ialomițeni

Jandarmii ialomițeni s-au alăturat campaniei «Donează sânge! Salvează o viață!» și au mers să doneze sânge la sediul Centrului de Transfuzie Sanguină din Slobozia. Campania se ...[citește_toată_știrea]

6 Noiembrie 2025, 12:50
(972 vizualizări - 0 comentarii)


Moldoveni: Dosar penal pentru «violență în familie»

Sâmbătă, 1 noiembrie 2025, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul un tânăr ar fi agresat-o pe soția sa și pe prietena acesteia. Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit ...[citește_toată_știrea]

6 Noiembrie 2025, 12:30
(4159 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Luni, 10 noiembrie 2025, termen-limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii, persoane impozabile înregistrate în scopuri de TVA conform legii, că luni, 10 noiembrie 2025, este termenul ...[citește_toată_știrea]

6 Noiembrie 2025, 12:00
(1452 vizualizări - 0 comentarii)


Manasia: După gratii pentru că a încălcat ordinul de protecție

Un bărbat de 47 de ani, din Manasia, a fost reținut pentru 24 de ore pentru că a încălcat ordinul de protecție emis pe numele său de polițiști. Conform probatoriului administrat a reieșit că, ...[citește_toată_știrea]

6 Noiembrie 2025, 11:40
(1029 vizualizări - 0 comentarii)


Sinești: Reținut pentru «furt»

Pe data de 30 octombrie 2025 un șofer a sesizat polițiștilor faptul că, în timp ce staționa în parcarea Popasului Sinești, i-au fost sustrase o geantă în care se aflau bani, precum ...[citește_toată_știrea]

6 Noiembrie 2025, 11:00
(1156 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Mmm în Podurile peste râul Ialomița din Bucu și Țăndărei se închid pentru reparații Mary în Prioritatea administrației Potor: deschiderea parcării subterane din Piața Revoluției! Mary în Administrația Potor vrea un nou front de captare pentru alimentarea cu apă a Sloboziei casă Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 3 iunie 2026 Gogu în Podurile peste râul Ialomița din Bucu și Țăndărei se închid pentru reparații garsonieră de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 3 iunie 2026 JALE ion în Administrația Potor vrea un nou front de captare pentru alimentarea cu apă a Sloboziei Nicolae în Podurile peste râul Ialomița din Bucu și Țăndărei se închid pentru reparații @Muza(kk)Verde în Episcopia Sloboziei și Călărașilor acuză Garda de Mediu Ialomița de «inacțiune» Guzganu în Podurile peste râul Ialomița din Bucu și Țăndărei se închid pentru reparații Mary în Episcopia Sloboziei și Călărașilor acuză Garda de Mediu Ialomița de «inacțiune» Misu în Episcopia Sloboziei și Călărașilor acuză Garda de Mediu Ialomița de «inacțiune» Ioana în Episcopia Sloboziei și Călărașilor acuză Garda de Mediu Ialomița de «inacțiune» apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 3 iunie 2026 Piața în Administrația Potor vrea un nou front de captare pentru alimentarea cu apă a Sloboziei Mary în Instituțiile de mediu refuză autorizarea unei investiții în energie verde de 400 milioane de euro Mary în O nouă groapă pe bulevardul Unirii din Slobozia Mary în «Premierul demis Bolojan să înceteze „sinecuriada“ din instituțiile guvernamentale!» Mary în Episcopia Sloboziei și Călărașilor acuză Garda de Mediu Ialomița de «inacțiune» ATeReul în Instituțiile de mediu refuză autorizarea unei investiții în energie verde de 400 milioane de euro

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...