Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

«Stare de legalitate 0» în administrația locală ialomițeană

«Stare de legalitate 0» în administrația locală ialomițeană

Prefectura Ialomița a prezentat publicității un raport privind starea de legalitate din cadrul administrațiilor locale ialomițene, în cursul anului trecut. Potrivit documentelor oficiale, în 2015, 980 dintre hotărîrile adoptate de consiliile locale din județ sau dispozițiile emise de primarii ialomițeni au fost considerate fără temei legal. Cele mai multe dintre acestea au vizat scutirea nejustificată de la plata taxelor și impozitelor locale a contribuabililor.

Un an plin de abateri
Serviciul Juridic și Contencios Administrativ din cadrul Prefecturii Ialomița a făcut verificări amănunțite în ceea ce privește legalitatea actelor emise de autoritățile publice locale din județ. Așa se face că, trimestrial, angajații din cadrul Prefecturii Ialomița au verificat modul în care au fost adoptate hotărîrile în cadrul consiliilor locale ale județului sau dispozițiile emise de primarii ialomițeni. Datele controlului scot în evidență faptul că, deși cu experiență în administrație, foarte puține dintre documentele emise de aleșii ialomițenilor respectă litera legii. Principalele abateri sesizate de reprezentanții Serviciului Juridic și Contencios Administrativ din cadrul Prefecturii Ialomița au vizat scutirea ilegală de la plata impozitelor locale a contribuabililor. De asemenea, în majoritatea cazurilor, impozitele și taxele locale nu au fost stabilite corespunzător. Mai mult, zeci de angajați din primăriile județului au fost sancționați pe nedrept sau le-au fost acordate sporuri salariale, fără ca deciziile să aibă temei legal. În alte cazuri, administrațiile locale din județ au pus în vînzare locuințele sociale sau, după caz, au acordat spații unor asociații și fundații fără ca acestea să declare utilitatea publică a activităților pe care intenționează să le desfășoare în respectivele sedii. Deloc de neglijat au fost și actele administrative care au vizat stabilirea ilegală de taxe sau contravenții, precum și documentele adoptate în baza unor legi care nu mai sînt demult în vigoare. În cele 12 luni de activitate, angajații Prefecturii Ialomița au descoperit că 980 de acte emise de administrațiile locale din județ au fost considerate ilegale. Dintre acestea un număr de 730 au fost revocate sau modificate de către cei care le-au emis.

93 de dosare noi în instanță În ceea ce privește numărul acțiunilor declanșate de către Prefectura Ialomița în instanță, în anul 2015, instituția a trimis spre judecare 93 de dosare noi. Cele mai multe dintre acțiuni, 29 la număr, au vizat constatarea nulității absolute a unor titluri de proprietate, emise, evident, fără a se respecta litera legii.

5 Februarie 2016, 15:45 (16255 vizualizări - 26 comentarii)

Citiți și:
Raport al structurilor MAI după minivacanța de Crăciun
Liniște! Prefectul Tănăsescu lucrează!

Comentariile cititorilor:


Platitor de impozite si taxe l:
(15 Februarie 2016, 18:10)
Cocora,puneti toate HCL-uri si Proiecte de hotarari si anexe pentru 2015, 2014,2016!!!!! Chiar trebuie sa va rugam!??? In hotarari spuneti ca le afisati la sediul primariei si pe site. De ce mintiti? V-am tolerat prea mult. Ajunge!!!!!!! STOP MINCIUNII, STOP HOTIEI, STOP ABUZURILOR!!!!!!
COCORA:
(14 Februarie 2016, 23:15)
Co co ra verifica si anul 2014!!!!!! 24.04.2014 este incheierea anului?????!!!!!!
focul:
(14 Februarie 2016, 12:48)
Actualizati site-ul si anul 2014. Alooooo Primaria Cocora, chiar ascundeti multe. Proiectele de hotarari?
focul:
(12 Februarie 2016, 13:28)
Dipozitiile "primarului" de la Cocora unde sunt? Va jucati cu focul- catusele. Declaratiile de avere? de interese? Ati auzit si voi de asa ceva?
ISJ:
(11 Februarie 2016, 23:01)
Nu ati comentat despre ISJ pana acum. De hotiile facute de primarul din Cocora am tot scris si se pare ca i-a intrat frica in mustati. Urmeaza uraganul pentru el si familia lui. Veti vedea cat de curand, promit!!!!!!!
IȘJ nu se mișcă!:
(11 Februarie 2016, 19:05)
@se mișcă lumea. De ce nu se-ndură și inspectoratul ȘCOLAR să facă ce trebuie cu hoții de bac? Condamnați! Cu închisoare făcută! Dacă se mișcă lumea, IȘJ Ialomița nu este de pe lumea asta! Mare rușine! Dacă la Cocora se simte ceva, la IȘJ e aceeași sfidare! Deci, nu se mișcă toată lumea!
marcu' cu arcu':
(11 Februarie 2016, 18:24)
Fratica, puneti si anexele la HCL -uri pe site-ul Primarie Cocora!! Aloo nu ne aude nimeni?
se misca lumea:
(11 Februarie 2016, 18:14)
Frica mare la Cocora? Hai mai puneti ceva hotarari!!!!!! Se vede ziua afisarii, sa nu va ia somnul!!!!!!!
se misca lumea:
(11 Februarie 2016, 18:10)
Se misca lumea si se misca cu tupeu.Azi 11.02.2016, surpriza. Pe site-ul Primarie in mare viteza au mai pus niste HCL-uri pe 2015.Mai secretare, nu- i cam prea devreme sa afisezi astazi hotarari din iulie 2015? Citeam si noi poate mai si contestam dintre ele. Bai, vedeti ca din graba mare ati mai omis din HCL-uri numerele 1;17;34;39;40;41;43. Ultima este nr. 60 sau mai coaceti acum hotarari? Sa va fie rusine!!!!!!!
se misca lumea:
(10 Februarie 2016, 19:23)
Unde sunt HCL-urile de la nr.39 la 48 inclusiv de la Cocora? Ce ascund ele? Deja este tarziu fratilor. Alooo trezirea......Mai aveti de afisat sau astea sunt toate?
se misca lumea:
(10 Februarie 2016, 18:13)
Se misca lumea, de frica si de comentariile de pe independentul. Astazi 10.02.2016 Primaria Cocora a mai afisat pe site HCL 49 din 12.11.2015, ultima pana acum era din 22.07.2015.
Independent @to:Independent:
(10 Februarie 2016, 15:26)
Suntem interesați de subiectul dumneavoastră. Vă rugăm să ne contactatți pe adresa de email a redacției-[email protected] şi să ne lăsați un număr de telefon unde vă putem contacta.
ptr ce legalitate,:
(9 Februarie 2016, 23:01)
Tare frustrat mai ești Tudorele! Dacă actul de care spui chiar este falsificat, de ce nu vrei să mergi la instanță? Îți place doar să faci valuri ți să pui lumea să scormonească pentru tine. Fii atent că toate astea se vor întoarce împotriva ta într-o zi.  
vertu:
(8 Februarie 2016, 18:30)
Sorin : Cine mai sai controleze spune cine din ialomita ? Cand insasi prim procoror paerdona fost este un infractor. Secretarii ,primarii mei multi sunt derbedei paragladine. Cine militia . Ctedima imi doresc enorm sa vina ziua in care sa intre Dna si adune, mama lor de oxiuri. Mai da sai ia si pe aia de cica control al prefectului ca ...... Se cunosc unii SN AJ GI
SORIN:
(8 Februarie 2016, 17:06)
Dacă ar fi verificate averile primarilor, viceprimarilor și, mai ales, ale secretarilor, ar fi descoperite mari fraude. Zeci și sute de hectare însușite prin fraudă și escrocherie. Dar cine să facă aceste verificări, sau cele legate de dreptul la asistență socială?! E la fel ca și în cazul pensionărilor "pe caz de boală" luate pe șpăgi demonstrate. Așa cum am mai scris, un an ar fi suficient pentru a depista grosul acestor fraude, confiscat și restituit tot ceea ce este ilegal.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Luni 03 Aug 2026
255 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Concedierile colective și șomajul, în atenția Prefecturii

Joi, 18 februarie a.c., în sala de ședințe a Instituției Prefectului s-a desfășurat ședința Comisiei de Dialog Social a Județului Ialomița. Drept principale puncte pe ordinea de zi să amintim informarea ...[citește_toată_știrea]

18 Februarie 2010, 12:33
(14866 vizualizări - 0 comentarii)


Reduceri de tarife pentru operațiunile la Registrul Comerțului

În ședința de miercuri, 17 februarie a.c., Guvernul a aprobat o hotărîre privind taxele și tarifele pentru operațiunile efectuate de Oficiul Național al Registrului Comerțului și oficiile registrului comerțului ...[citește_toată_știrea]

18 Februarie 2010, 11:51
(12649 vizualizări - 0 comentarii)


Salvați din apele rîului Ialomița de pompieri

Patru persoane au rămas izolate de ape miercuri, 17 februarie a.c., pe raza localității Bucu, la un canton ce aparține Ocolului Silvic Slobozia. Este vorba de trei bărbați și o femeie, toți din comuna ...[citește_toată_știrea]

18 Februarie 2010, 11:40
(11281 vizualizări - 0 comentarii)


Proiectil activ într-o mașină cu nisip

Un proiectil de calibru 122 mm cu încărcătură activă a fost descoperit în această dimineață în materialul antiderapant dintr-o autoutilitară aparținînd unei societăți comerciale din Fetești. Elementul de ...[citește_toată_știrea]

18 Februarie 2010, 11:40
(14771 vizualizări - 0 comentarii)


Birou pentru eliberarea de caziere judiciare la Fetești

Joi, 18 februarie a.c., la ora 13,00, la sediul Poliției Municipiului Fetești va fi inaugurat un Birou pentru eliberarea certificatului de cazier judiciar. La inaugurare vor participa șeful Inspectoratului ...[citește_toată_știrea]

18 Februarie 2010, 07:12
(17927 vizualizări - 1 comentariu)


Infractor după gratii

Un ialomițean în vîrstă de 40 de ani, din comuna Ciulnița, a fost arestat preventiv pentru 29 de zile în cursul zilei de marți, 16 februarie, și se află în prezent în arestul Inspectoratului. Împotriva ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2010, 16:53
(14865 vizualizări - 0 comentarii)


A bătut un copil de numai 4 luni pentru că plîngea foarte tare

Polițiștii efectuează cercetări cu privire la împrejurările în care un minor de numai 4 luni a suferit vătămări corporale. Astfel, în seara zilei de 14 februarie a.c., în jurul orei 19,30, polițiștii Orașului ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2010, 16:50
(12541 vizualizări - 0 comentarii)


Prefectul Teculescu și persoanele vîrstnice

În sala de ședințe a Instituției Prefectului s-a desfășurat miercuri, 17 februarie 2010, ședința Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vîrstnice Ialomița. Discuțiile purtate ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2010, 16:41
(16736 vizualizări - 0 comentarii)


31 se sancțiuni contravenționale aplicate de polițiștii slobozeni

Polițiștii slobozeni, în colaborare cu jandarmi și polițiști comunitari au acționat marți, 16 februarie a.c., pe raza municipiului reședință de județ, pe linia prevenirii oricăror fapte de natură a tulbura ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2010, 12:55
(14592 vizualizări - 0 comentarii)


Infracțiuni economice

Polițiștii Serviciului de Investigare a Fraudelor Ialomița au început urmărirea penală în 5 dosare penale, în care 5 persoane sînt cercetate pentru săvîrșirea a 9 infracțiuni economice. Astfel, în urma ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2010, 12:51
(13788 vizualizări - 0 comentarii)


Proaspăt eliberat din pușcărie, din nou infractor

Un conductor de bilete aflat în serviciu în trenul ce se afla în mișcare între Punctul oprire CF Brîncoveni și Halta de mișcare Slobozia Sud, a fost agresat fizic de către un călător, care nu poseda bilet ...[citește_toată_știrea]

17 Februarie 2010, 12:49
(15343 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

16 Februarie 2010, 19:04
(14736 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

16 Februarie 2010, 18:41
(13011 vizualizări - 0 comentarii)


Prevenirea accidentelor

Polițiștii rutieri au acționat în ultimele 24 de ore pe principalele artere de circulație din județ în vederea prevenirii accidentelor rutiere ce pot fi cauzate din pricina neatenției conducătorilor auto ...[citește_toată_știrea]

16 Februarie 2010, 12:09
(10635 vizualizări - 1 comentariu)


Mandat executat

Luni, 15 februarie, polițiștii feteșteni au încarcerat în Penitenciarul Slobozia un bărbat de 38 de ani din localitate. Pe numele acestuia, la data de 9 februarie, Judecătoria Slobozia a emis un mandat ...[citește_toată_știrea]

16 Februarie 2010, 12:09
(11705 vizualizări - 0 comentarii)


Trei persoane, rănite în accidente rutiere

Neadaptarea vitezei la condițiile carosabilului acoperit cu zăpadăa fost cauza care a stat la baza producerii a două accidente rutiere, în urma cărora trei persoane au suferit vătămări corporale. Primul ...[citește_toată_știrea]

16 Februarie 2010, 12:09
(14033 vizualizări - 0 comentarii)


La volan, fără permis sau băuți

Sîmbătă, în jurul orei 17,30, un echipaj al Poliției Orașului Țăndărei a oprit pentru control un autoturism înmatriculat în străinătate, care se deplasa pe strada Digului din localitate, către strada Brăilei ...[citește_toată_știrea]

15 Februarie 2010, 18:48
(13400 vizualizări - 0 comentarii)


Suspecți de furt, prinși de polițiști la scurt timp după comiterea faptei

În cursul nopții de 12/13 februarie a.c., în jurul orei 1,30, un echipaj de siguranță publică ce acționa pe raza municipiului Urziceni a observat, în zona străzilor A.I. Cuza-Eroilor, două persoane care ...[citește_toată_știrea]

15 Februarie 2010, 17:12
(12129 vizualizări - 0 comentarii)


Peste 8,1 milioane de lei, sprijin financiar pentru deșeurile de origine animală

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a repartizat Centrelor APIA, joi, 11 februarie 2010, peste 8,1 milioane de lei, reprezentînd sprijinul financiar acordat pentru activitatea de neutralizare ...[citește_toată_știrea]

15 Februarie 2010, 15:18
(12953 vizualizări - 0 comentarii)


Prevenirea criminalității, în atenția polițiștilor din Țăndărei și Urziceni

În noaptea de sîmbătă spre duminică, începînd cu ora 24,00, efective din structurile de siguranță publică, investigații criminale și poliție rutieră din cadrul Poliției Orașului Țăndărei, în colaborare ...[citește_toată_știrea]

15 Februarie 2010, 13:45
(10714 vizualizări - 0 comentarii)


Mediul de afaceri, în derivă: Ziua și firma suspendată

Economia județului se prăbușește. Datele statistice întocmite de Oficiul Național al Registrului Comerțului, la finele lunii ianuarie 2010, reliefează cît de critică este situația economică a firmelor ialomițene ...[citește_toată_știrea]

15 Februarie 2010, 12:16
(12382 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii și inundații

În urma cantităților însemnate de precipitații căzute la sfîrșitul săptămînii precedente, dar și a topirii zăpezilor, două străzi din municipiul Fetești au fost inundate sîmbătă, 13 februarie a.c.. Pompierii ...[citește_toată_știrea]

15 Februarie 2010, 12:14
(12588 vizualizări - 0 comentarii)


11,9 milioane de euro pentru plata pe suprafață

«Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a autorizat suma de aproximativ 11,9 milioane euro, reprezentînd diferența față de plata pe suprafață acordată în avans pentru campania SAPS 2009, precum ...[citește_toată_știrea]

15 Februarie 2010, 12:09
(16839 vizualizări - 0 comentarii)


Filtre ale Poliției Rutiere

Polițiștii rutieri au acționat în ultimele 24 de ore pe principalele artere de circulație din județ. Cu ocazia acțiunilor, cei care nu au respectat normele rutiere în vigoare au fost sancționați contravențional ...[citește_toată_știrea]

14 Februarie 2010, 08:29
(15992 vizualizări - 2 comentarii)


Suspecți de furt, prinși în flagrant

Un echipaj de siguranță publică, format din șeful Postului de Poliție Ion Roată și doi polițiști comunitari, a surprins în flagrant trei bărbați, la scurt timp după ce aceștia au sustras două oi dintr-un ...[citește_toată_știrea]

14 Februarie 2010, 08:28
(14723 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni ale Poliției la Țăndărei

Efective ale Poliției Orașului Țăndărei, în colaborare cu polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, Serviciul de Ordine Publică și Serviciul Intervenție Rapidă au organizat o acțiune comună ...[citește_toată_știrea]

14 Februarie 2010, 08:26
(13444 vizualizări - 0 comentarii)


Surprins de radar cu 186 km pe oră

Un ilfovean a fost surprins de aparatul radar al polițiștilor ialomițeni conducînd mașina cu o viteză de 186 km/oră. Evenimentul rutier s-a petrecut într-o acțiune de rutină a polițiștilor rutieri desfășurată ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2010, 09:15
(12534 vizualizări - 0 comentarii)


Alegeri la Traian

«Prin Hotărîrea Guvernului nr. 92 din 10 februarie 2010, privind stabilirea datei alegerilor locale parțiale pentru alegerea consiliilor locale și a primarilor în unele circumscripții electorale, a fost ...[citește_toată_știrea]

13 Februarie 2010, 08:12
(10687 vizualizări - 0 comentarii)


Amendă pentru un apel fals la 112

Joi, 11 februarie a.c., la 112, un cetățean de 35 de ani, din comuna Bărbulești, a sesizat Poliția despre faptul că, în cursul dimineții, persoane necunoscute i-au sustras autoturismul din fața locuinței ...[citește_toată_știrea]

12 Februarie 2010, 18:36
(12980 vizualizări - 0 comentarii)


Beat la volan

În cursul zile de joi, 11 februarie a.c., polițiștii din Fetești au oprit pentru control un autoturism condus de un localnic de 53 de ani. Întrucît acesta emana halenă alcoolică, polițiștii l-au testat ...[citește_toată_știrea]

12 Februarie 2010, 17:42
(16510 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
T.B. în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 22 iulie 2026 extrema urgenta în Port modern la Fetești! Cetățean al judetului în Profesorii din Ialomița, procent general de promovare de 41,4% la Titularizare 2026 Mary în Fonduri pentru energie verde, turism fluvial și infrastructură socială în Ialomița Eloise în așteptăm cu aceeași nerăbdare/festivalul cu nănașa mare! Aurora în Majorări de tarife la apă și canalizare în localitățile deservite de Urban SA Slobozia! Mary în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori Port Călărași în Port modern la Fetești! #pasajladrajna în Majorări de tarife la apă și canalizare în localitățile deservite de Urban SA Slobozia! Di(h)or în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori Vasile în Port modern la Fetești! Parandarat în Port modern la Fetești! Agora în Majorări de tarife la apă și canalizare în localitățile deservite de Urban SA Slobozia! Amenda în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori Iulia în IPJ Ialomița: Trei persoane reținute pentru «furt calificat» de combustibil din vagoane-cisternă casă Misleanu în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 22 iulie 2026 Mart în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori Mary în Majorări de tarife la apă și canalizare în localitățile deservite de Urban SA Slobozia! Mary în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...