Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Fraudă bugetară «dirijată» în spitalele ialomițene

Fraudă bugetară «dirijată» în spitalele ialomițene

Un raport al Corpului de Control al Casei Județene de Asigurări de Sănătate Ialomița scoate în evidență o situație uluitoare. Spitalele din județ «fură» fonduri de la stat pentru a-și dovedi eficiența în tratarea bolnavilor. Sistemul patentat de unitățile medicale este foarte simplu și presupune decontarea îngrijirilor acordate bolnavilor de două ori. Potrivit documentului oficial, în 2015, spitalele au fraudat fondurile naționale pentru Sănătate cu peste 70 mii de lei.

Realitatea din spitale
Văduvite de specialiști, medicamente sau materiale sanitare, spitalele din Ialomița ar putea oricînd să-și închidă porțile. De nenumărate ori s-a luat în discuție închiderea anumitor secții care s-au dovedit a fi ineficiente. De notorietate este scandalul iscat la Spitalul Județean de Urgență Slobozia, în vara anului 2015, cînd Secția Pediatrie a scăpat ca prin urechile acului de desființare, din cauza lipsei de medici specialiști. În aceeași perioadă de timp, Spitalul Municipal Urziceni a fost nevoit să suspende activitatea secției Boli Interne după ce singurul medic specialist al secției a intrat în concediu medical... Pentru a evita astfel de situații, spitalele din județ au implementat un sistem prin care încearcă să-și dovedească eficiența și competitivitatea în sistemul național de sănătate. Chiar dacă metoda nu este legală, le asigură însă finanțarea necesară pentru a putea rezista în fața celorlalte spitale. Concret, spitalele din județ fraudează «dirijat» fondurile publice oferite de Casa Județeană de Asigurări de Sănătate. Mecanismul este destul de simplu și presupune decontarea cheltuielilor atît în internarea de zi, cît și cea continuă pentru același pacient. «În urma controalelor pe care le-am demarat am descoperit faptul că de foarte multe ori s-au trimis spre decontare CNP-uri ale unor pacienți care figurau că au beneficiat de îngrijiri medicale atît în spitalizarea de zi, cît și cea continuă. Este o modalitate prin care spitalele încearcă să beneficieze de mai multe fonduri din partea noastră!» confirmă situația Mihai Geantă, președintele Casei Județene de Asigurări de Sănătate Ialomița.

68 mii de lei, primiți necuvenit
În anul 2015, Corpul de Control al Casei Județene de Asigurări de Sănătate a descoperit această metodă de fraudare a fondurilor acordate sistemului medical în cadrul a două spitale din Ialomița. Este vorba despre Spitalul Municipal Urziceni și Spitalul Județean de Urgență Slobozia. Din martie și pînă în decembrie 2015, în urma controalelor efectuate în cadrul celor două unități medicale, oficialii CJAS Ialomița au descoperit că «între spitalizarea continuă și spitalizarea de zi există coincidențe în ceea ce privește raportarea CNP-urilor», se arată în nota de constatare. În medie, într-o lună, Casa Județeană de Asigurări de Sănătate a descoperit peste 40 de astfel de situații. Așa se face că valoarea fondurilor fraudate de cele două spitale a fost de 68 mii de lei. «Evident le-am atras atenția și am făcut demersuri pentru a recupera sumele respective, care au fost acordate ca urmare a declarării inexacte a serviciilor medicale pe care le-au oferit!» mai spune Mihai Geantă, președintele CJAS Ialomița.

5 Februarie 2016, 19:40 (5773 vizualizări - 8 comentarii)

Citiți și:
Ialomița: Sănătate furată «per capita» de către medici
Ialomița a plătit 5,2 milioane de lei pentru tratarea bolnavilor psihici

Comentariile cititorilor:


@eu:
(9 Februarie 2016, 12:59)
Nu esti "eu"-ul care esti. Doar mult mai idiot ! Sau de fapt idioata, dupa cum mi se pare. "Greseala de sistem informatic" a fost cand te-a facut ma-ta ! E misto sa dai vina pe ce nu faci. Mai ales cand ai origini de prin Macedonia sau cand relatiile cu partidul la putere n-o sa mai fie mult, atunci sa te vad, sunt cordiale. Daca ati baga degetele cum trebuie, ati vedea ca nu se face nici o greseala !
eu:
(8 Februarie 2016, 21:43)
acesti ziaristi de c....creeaza numai confuzii!este doar o greseala de sistem informatic pe care idiotii nu o inteleg si isi"permit'ptr.o chestie teribilista si de "comert"sa o publice ca niste diletanti ce sunt!HALAL ZIARISTI! ASA ZISI...
ipocrizie:
(8 Februarie 2016, 18:52)
Nea poșetă, ți-a expirat timpul la Casa de Sănătate...doar băiat de mingi pe terenul de tenis, alături de CTP, de la GÂNDUL...în rest, ești praf...
Costi:
(8 Februarie 2016, 15:41)
Anul trecut ,iunie 2015,am fost ci copilul pentru un consult la u cabinet in Policlinica , avea nevoie de radiografie ,a terbuit sa obtinem de la Internari , bilet de internare ptrr o zi ,desi nu s-a pus problema.
ion:
(7 Februarie 2016, 14:37)
Am fost la Spitalul Slobozia pentru o incizie simpla a unui furuncul,  la mina. M-am dus sa ma vada un medic. Mi sa ordonat sa ma prezint la UPU, unde m-au inregistrat, interogat, consultat si trimis pe sectie, dupa care expediat in policlinica la chirurgie si din nou inregistrat si trimis la biroul internari pentru o internare de zi cu care am ajuns pe sectie unde mi s-a facut banala incizie. Cu niste ani in urma aceste interventii se faceau de catre asistente jos la primire chirurgie si plecai imediat acasa. Acum totul se complica din acelasi motiv pe care-l invocati in articol. Si asta pe banii pe nervii si pe timpul nostru.
mar:
(7 Februarie 2016, 13:41)
Geantă, tu trebuia sa faci plangere penala, nu sa atragi atentia. Sper ca tu sa fii luat primul! In primul rand, pentru prostie, in al doilea rand, pentru nepasare, si in fine, pentru ca nedenuntarea unor infractiuni este fapta penala (poate pentru ultima se gaseste atenuante din prima). Cu respect,  sa va vad acolo unde va e locul!
mar:
(7 Februarie 2016, 13:36)
Nu-i nimic, o sa ii vada statul de drept de pe bld Matei Basarab, da, despre ala vorbesc , Parchetul, cel care e al dracului de exigent  cu muritorii de rand. Lehamite!
ciorditori brevetati:
(6 Februarie 2016, 22:03)
Este ceva care merge normal in ialomita este ceva care sa nu se fure mama lui de dna ca nui ia pe toti.Astia din ialomita si aburul dupa geamuri il ciordeste. Hartia igienica folosita a mai ramas nefurata

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Luni 29 Iun 2026
297 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Slobozia: Doi copii răniți grav în urma unui accident rutier

Slobozia: Doi copii răniți grav în urma unui accident rutier

Marți, 25 noiembrie 2025, în zona Mânăstirii «Sfinții Voievozi» din Slobozia s-a produs un grav accident de circulație, în care au fost implicate 3 autoturisme. În ...[citește_toată_știrea]

25 Noiembrie 2025, 14:30
(10447 vizualizări - 0 comentarii)


2436 persoane angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în perioada ianuarie-octombrie 2025

În perioada ianuarie-octombrie 2025, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 2436 persoane ...[citește_toată_știrea]

25 Noiembrie 2025, 13:40
(3785 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Peste 1,543 miliarde de lei, încasări la bugetul de stat în perioada ianuarie-octombrie 2025

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în perioada ianuarie-octombrie 2025, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de peste ...[citește_toată_știrea]

25 Noiembrie 2025, 11:55
(8298 vizualizări - 0 comentarii)


Percheziții la Slobozia și Andrășești

În cadrul unui dosar penal instrumentat de polițiștii Biroului de Investigații Criminale, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia, au fost puse în executare două ...[citește_toată_știrea]

22 Noiembrie 2025, 13:40
(8382 vizualizări - 0 comentarii)


Perieți: Reținut pentru «tâlhărie»

Polițiști au reținut pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore, un tânăr de 33 ani, din Perieți, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de «tâlhărie». În fapt, din materialul ...[citește_toată_știrea]

22 Noiembrie 2025, 13:00
(2227 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Tineri reținuți pentru încălcarea Codului Rutier

Joi, 20 noiembrie a.c., în urma administrării probatoriului, polițiștii au dispus reținerea, pentru 24 de ore, față de un tânăr de 29 de ani, din Slobozia, cercetat sub aspectul comiterii ...[citește_toată_știrea]

22 Noiembrie 2025, 12:00
(8028 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Arestați preventiv pentru «trafic de droguri de mare risc»

Miercuri, 19 noiembrie 2025, procurorii DIICOT-Biroul Teritorial Ialomița au dispus, în două cauze penale,  reținerea a doi inculpați, cu vârstele de 38 și 47 de ani, cercetați pentru ...[citește_toată_știrea]

21 Noiembrie 2025, 16:00
(7474 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Rutieră Ialomița: Acțiunea «Truck&Bus»

Poliția Rutieră Ialomița: Acțiunea «Truck&Bus»

În această săptămână, polițiștii Serviciului Rutier Ialomița, împreună cu structurile rutiere din cadrul IPJ Ialomița, desfășoară, sub egida ROADPOL, acțiunea «Truck&Bus» ...[citește_toată_știrea]

20 Noiembrie 2025, 15:45
(7371 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 7,87 milioane de lei în octombrie 2025

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna octombrie 2025, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste ...[citește_toată_știrea]

20 Noiembrie 2025, 11:25
(8903 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în cartierele Vlașca și Fetești-Oraș din Fetești!

Echipele RAJA Constanța intervin miercuri, 19 noiembrie 2025, pentru remedierea unei avarii survenite la conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 180 mm, de pe strada Călărași din orașul Fetești ...[citește_toată_știrea]

19 Noiembrie 2025, 10:15
(7588 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Cercetați penal pentru «înșelăciune»

În cadrul operațiunii «JUPITER», procurorii și polițiștii din Slobozia au reușit să probeze activitatea a trei bărbați din zona București-Ilfov, acuzați de «înșelăciune ...[citește_toată_știrea]

14 Noiembrie 2025, 16:20
(1184 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Alege factura electronică, protejează mediul înconjurător!

RAJA Constanța: Alege factura electronică, protejează mediul înconjurător!

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel mai important, prietenoasă ...[citește_toată_știrea]

14 Noiembrie 2025, 15:05
(1122 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF intensifică acțiunile de control la marii contribuabili

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) anunță demararea, în perioada imediat următoare, a unei serii de controale fiscale ce vor viza peste 500 de mari contribuabili din diverse domenii ...[citește_toată_știrea]

14 Noiembrie 2025, 14:55
(1330 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 185,69 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în luna octombrie 2025

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna octombrie a anului 2025, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 185,69 milioane ...[citește_toată_știrea]

14 Noiembrie 2025, 10:20
(1043 vizualizări - 0 comentarii)


Tânăr reținut după ce a «spart» un magazin din Stelnica

Polițiștii Secției nr. 3 Poliție Rurală Stelnica au reținut un tânăr bănuit  de săvârșirea infracțiunii de «furt calificat». Potrivit cercetărilor, persoane necunoscute ar ...[citește_toată_știrea]

11 Noiembrie 2025, 14:35
(9577 vizualizări - 0 comentarii)


Buești: Bătrân de 70 de ani, monitorizat electronic în urma unui caz de violență domestică

Secția nr. 1 Poliție Rurală Slobozia a fost sesizată de o femeie, de 70 de ani,  din Buești, cu privire la faptul că în timp ce se află la domiciliu ar fi fost agresată fizic și verbal î ...[citește_toată_știrea]

11 Noiembrie 2025, 14:20
(3146 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Lista datornicilor la 30 septembrie 2025, publicată pe site-ul ANAF

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează că în conformitate cu prevederile legale au fost publicate pe pagina proprie de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscală ...[citește_toată_știrea]

11 Noiembrie 2025, 09:55
(9284 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Mai aproape de client prin soluții de digitalizare  

RAJA Constanța: Mai aproape de client prin soluții de digitalizare  

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

7 Noiembrie 2025, 10:35
(7978 vizualizări - 0 comentarii)


Maia: După gratii pentru scandalul provocat

Polițiștii ialomițeni au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore față de un bărbat de 43 de ani, bănuit de comiterea infracțiunii de «lovirea sau alte violențe». În urma cercetărilor ...[citește_toată_știrea]

6 Noiembrie 2025, 13:40
(1576 vizualizări - 0 comentarii)


Misiune pentru viață a jandarmilor ialomițeni

Misiune pentru viață a jandarmilor ialomițeni

Jandarmii ialomițeni s-au alăturat campaniei «Donează sânge! Salvează o viață!» și au mers să doneze sânge la sediul Centrului de Transfuzie Sanguină din Slobozia. Campania se ...[citește_toată_știrea]

6 Noiembrie 2025, 12:50
(997 vizualizări - 0 comentarii)


Moldoveni: Dosar penal pentru «violență în familie»

Sâmbătă, 1 noiembrie 2025, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul un tânăr ar fi agresat-o pe soția sa și pe prietena acesteia. Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit ...[citește_toată_știrea]

6 Noiembrie 2025, 12:30
(4314 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Luni, 10 noiembrie 2025, termen-limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii, persoane impozabile înregistrate în scopuri de TVA conform legii, că luni, 10 noiembrie 2025, este termenul ...[citește_toată_știrea]

6 Noiembrie 2025, 12:00
(1496 vizualizări - 0 comentarii)


Manasia: După gratii pentru că a încălcat ordinul de protecție

Un bărbat de 47 de ani, din Manasia, a fost reținut pentru 24 de ore pentru că a încălcat ordinul de protecție emis pe numele său de polițiști. Conform probatoriului administrat a reieșit că, ...[citește_toată_știrea]

6 Noiembrie 2025, 11:40
(1056 vizualizări - 0 comentarii)


Sinești: Reținut pentru «furt»

Pe data de 30 octombrie 2025 un șofer a sesizat polițiștilor faptul că, în timp ce staționa în parcarea Popasului Sinești, i-au fost sustrase o geantă în care se aflau bani, precum ...[citește_toată_știrea]

6 Noiembrie 2025, 11:00
(1176 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Lista contribuabililor bun-platnici a fost publicată pe portalul ANAF

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează că ANAF a publicat lista contribuabililor persoane juridice care au declarat și au achitat la scadență obligațiile fiscale de plată și ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2025, 11:45
(8426 vizualizări - 0 comentarii)


Consiliul Județean Ialomița: Premii de excelență pentru olimpicii ialomițeni

«Consiliul Județean Ialomița își reafirmă angajamentul față de susținerea și promovarea educației de înaltă calitate, considerată un pilon esențial al dezvoltării societății contemporane și viitoare. În acest sens, una dintre direcțiile strategice ale instituției o reprezintă sprijinirea performanței școlare și recunoașterea meritelor elevilor și cadrelor didactice care contribuie la afirmarea excelenței în învățământul ialomițean» ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2025, 11:10
(5643 vizualizări - 0 comentarii)


Serviciul de Call Center RAJA-un număr unic la dispoziția tuturor clienților 

Serviciul de Call Center RAJA-un număr unic la dispoziția tuturor clienților 

Interacțiunea cu utilizatorul serviciilor de alimentare cu apă și/sau de canalizare este extrem de importantă pentru RAJA Constanța. De aceea, serviciul de Call Center pus la dispoziția acestora, vine ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2025, 10:20
(5453 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Expoziție de pictură

Slobozia: Expoziție de pictură

Expoziția «SINOPSIS» a pictorului Dan Constantinescu-Cocoru va fi vernisată joi, 6 noiembrie a.c., de la orele 16,00, la Galeriile «Arcadia» din cadrul Centrulului Cultural « ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2025, 09:40
(7437 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbulești: Percheziții în cadrul Operațiunii «Jupiter»

În cadrul Operațiunii «Jupiter», desfășurată sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Româ ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2025, 16:30
(6227 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Infracțiuni rutiere

Duminică, 2 noiembrie a.c., în jurul orelor 18,00, pe strada Florilor din Fetești, polițiștii rutieri au oprit în trafic pentru control un autoturism condus de un bărbat, de 64 de ani, din ...[citește_toată_știrea]

3 Noiembrie 2025, 16:15
(620 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Mary în Au sosit primele autogunoiere pentru operatorul ADI ECOO 2009 Golf în Sistemul de Garanție-Returnare SGR plasează Ialomița în topul reciclării STR SPERANTEI în Au sosit primele autogunoiere pentru operatorul ADI ECOO 2009 Boss în Ce miracol, ce minune/CNAS face concurs «pe bune» #pasajladrajna în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! Succesor în Ce miracol, ce minune/CNAS face concurs «pe bune» Carmen în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! Gigel în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! mdrag20 în Irigațiile pe 36000 de hectare în Ialomița, afectate de o decizie a CFR pentru protejarea unui pod feroviar în Brăila Gigi gunoierul în A început construirea «drumului de șantier» în zona podului peste râul Ialomița din Țăndărei Corcodel de la DUMITRESTI în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! George în Sărăcie, mizerie și indiferență în blocul «SACO» din Slobozia casă Slobozia Nouă în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 24 iunie 2026 închiriere apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 24 iunie 2026 om de rand în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! laurentiu în «Beach Party» săptămânal pe Plaja Zorilor Răduță Aurelian-Constantin în Sărăcie, mizerie și indiferență în blocul «SACO» din Slobozia @ahaaaaaa în «Reabilitarea energetică» a sediului Prefecturii Ialomița, la final soluția e simplă în Sărăcie, mizerie și indiferență în blocul «SACO» din Slobozia Fa Marileno în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși!

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...