Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Vânători ialomițeni, deveniți «pradă» pentru procurori

Vînători ialomițeni, deveniți «pradă» pentru procurori

Organizată în Pădurea Peri din Slobozia, în urmă cu două săptămîni, o partidă de vînătoare s-a terminat cu puști confiscate și declarații date la Poliție. Astfel, polițiștii și procurorii Parchetului de pe lîngă Judecătoria Slobozia fac cercetări, in rem, într-un dosar penal care are drept obiect activități vînătorești desfășurate pe lîngă lege. Se pare că vînătorii ar fi pătruns pe un teren intravilan, fără ca aceștia să aibă acordul de drept al proprietarului respectivei suprafețe. În replică la aceste acuzații, Nicolae Roșca, cel în proprietatea căruia se află terenul, precizează că a făcut toate demersurile legale pentru ca partida să se desfășoare în condiții depline de legalitate.

«112? Atenție, se trage!» Evenimentul descris în rîndurile de mai sus s-a petrecut duminică, 31 ianuarie 2016. 8 vînători ai Grupei 22-Slobozia au participat la o partidă de vînătoare desfășurată pe un teren intravilan din incinta Pădurii Peri. În momentul în care aceștia au deschis focul asupra porcilor mistreți, din perimetrul pădurii, unul dintre proprietarii care au locuințe în zonă a sunat la 112 și a reclamat faptul că mai multe persoane trag cu puștile după cum îi taie capul. La fața locului s-au deplasat ofițerii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița. Oamenii legii i-au somat pe vînători să încheie de îndată distracția și i-au invitat la secție pentru a da declarații. După audieri, cîțiva dintre ei au rămas fără armele din dotare, puștile fiind ridicate în vederea continuării cercetărilor. Așa se face că cei 8 vînători s-au trezit suspecți într-un dosar penal ce vizează utilizarea armelor într-un spațiu care nu este destinat activităților de vînătoare. Cazul a intrat și în atenția procurorilor Parchetului de pe lîngă Judecătoria Slobozia, care au dispus efectuarea de cercetări in rem, pentru a stabili întreaga situație de fapt. Suspiciunile cu privire la maniera ilegală în care a fost organizată partida de vînătoare, vizează locul unde aceasta s-a desfășurat. Concret, pentru a putea trage cu pușca pe terenul intravilan unde se aflau, vînătorii aveau nevoie de acordul scris al proprietarului respectivei suprafețe. Deși aceștia au insistat cu privire la legalitatea demersului lor, organele de anchetă au o cu totul altă variantă. Surse din cadrul anchetei au declarat pentru Independent faptul că nici pînă în momentul de față vînătorii nu au putut să prezinte acordul scris al celui care deține terenul intravilan, unde au fost identificați de polițiști.

Varianta proprietarului Terenul pe care se aflau vînătorii aparține omului de afaceri Nicolae Roșca, la rîndul său un împătimit al partidelor de vînătoare. Contactat telefonic de reporterii Independent, acesta a precizat că vînătoarea organizată pe proprietatea sa a fost cît se poate de legală. Conform legii, participanții i-au cerut acordul, iar acesta i-a notificat în scris cu privire la faptul că nu are nimic împotrivă în acest sens. Mai mult, acesta precizează că a depus toate documentele la sediul Asociației Vînătorilor și Pescarilor Sportivi Ialomița. «Am auzit și eu ce se spune prin oraș. Dar vă spun că nu este nimic ilegal la mijloc. Am făcut o notificare scrisă către Asociație, în baza căreia mi-am dat acordul cu privire la organizarea acestei partide de vînătoare pe terenul meu. Știu că polițiștii fac verificări, însă e dreptul dumnealor să facă acest lucru. Asta e meseria lor!» ne-a declarat Nicolae Roșca.

12 Februarie 2016, 18:35 (11841 vizualizări - 19 comentarii)

Citiți și:
Slobozia: Persoane cercetate pentru braconaj cinegetic
Acuzațiile într-un dosar de «braconaj» al Parchetului Județean Ialomița riscă să se prescrie

Comentariile cititorilor:


Pe plus :
(13 Februarie 2016, 10:25)
De fapt nea Nicu este suparat de pagubele facute de mistreti pe parceaua lui agricola.Bine bre laudarosule,ai vrea sa omori purceii pana la Dunare.Esti nebun?A intrebat Vali pe forumuri cum scapati de ei,de cativa ani pui capcane,tragi cu flinta...Nimic.Ai auzit de marele perete din China?? Fa si matale o replica din BCA...Apoi crezi ca te imbogatesti de pe parlita aia de tarla? Aaaaah...o faci din pasiune,nebunie...Lasa bre,ce naiba ca mai ai ceva cascaval de la nea Ion.Nemunciti...Acum ce vrei? Sa fii doar pe plus??Nu visai matale in Ramnic toata copilaria sa dai cu "gipu".. Daca nu murea amaratul de goapodar al urbei..si acum faceai biznis cu pufuleti !! Vezi." ezigsta" Doamne-Doamne...Mama! Ce baraca aveai la spalatorie....Acum esti marele domn ce nu se mai suporta!Si nici rasa purcelusilor...De invazia gaitelor ai auzit??
cetățean liber :
(13 Februarie 2016, 00:24)
Doi dintre proprietari sunt: Ioan Tătoi fost director al Direcției silvice Ialomița si Marinescu Badea actual sef al Gărzii Forestiere București.Ambii prin interpusi.Vilele, câte una de fiecare, sunt primite ca foloase necuvenite de la beneficiarul defrișarii. Marinescu Badea în calitate de inspector sef al ITRSV București la data scoaterii din fond forestier a terenului a aprobat într-o singură zi schimbarea destinație pentru aprox. 1,95 ha de pădure prin două semnături deoarece legea îi permitea la nivelul său de competență decizia pentru maximum 1 ha.Marinescu Badea(mafiot silvic național)se poziționează în litera legii dar nu si în spiritul ei.
popa:
(12 Februarie 2016, 22:13)
oare cine a sunat la 112 ,are proprietate in zona si cum a obtinut-o ?putem afla sau e top secret datorita sotului ?
Pinocchio:
(12 Februarie 2016, 21:47)
sa va spun si eu ceva.   stiti care e porecla lui Nicu Roșca ?    MINCINOSUL,  si asta de vreo 30 de ani sau mai bine.    Toata lumea care il cunoaste mai de aproape stie ca minte si te minte in fata fara sa clipeasca.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 23 Oct 2026
276 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

RAJA Constanța: Intervenție la intersecția străzilor Artelor și Pieții din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA Constanța intervin luni, 10 august 2026, în intervalul orar 10,15-15,00, pentru remedierea unui branșament avariat de la intersecția străzilor Artelor și Pieții, din orașul Țăndărei ...[citește_toată_știrea]

10 August 2026, 11:05
(3487 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 128 locuri de muncă vacante în Spațiul Economic European

Angajatorii din Spațiul Economic European oferă, prin intermediul rețelei EURES România, 128 locuri de muncă vacante. Astfel, în Danemarca sunt disponibile 8 locuri de muncă (dulgher pentru ...[citește_toată_știrea]

10 August 2026, 08:35
(4121 vizualizări - 0 comentarii)


Traian: Reținuți în urma unui scandal provocat

În noaptea de miercuri spre joi, 5/6 august a.c., polițiștii din localitatea Traian au fost sesizați cu privire la un scandal izbucnit între șase persoane, pe fondul consumului de alcool ...[citește_toată_știrea]

8 August 2026, 14:00
(3825 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Cercetat penal pentru «trafic de droguri de risc»

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ialomița, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Biroul Teritorial ...[citește_toată_știrea]

8 August 2026, 08:30
(3655 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe Șoseaua Brăilei din orașul Țăndărei!

Pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de pe Șoseaua Brăilei din orașul Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile ...[citește_toată_știrea]

6 August 2026, 09:20
(3295 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Debite către bugetul de stat în cuantum de 317,82 milioane de lei

Administrația Județeană a Finanțelor Publice informează că au fost publicate pe pagina proprie de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscală ANAF listele de contribuabili persoane juridice ...[citește_toată_știrea]

5 August 2026, 10:45
(1961 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Lista contribuabililor bun-platnici, publicată pe portalul ANAF

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează că ANAF a publicat lista contribuabililor persoane juridice care au declarat și au achitat la scadență obligațiile fiscale de plată și ...[citește_toată_știrea]

4 August 2026, 11:20
(2617 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe Șoseaua Brăilei din orașul Țăndărei!

Pentru remedierea avariei la nivelul unui branșament de pe Șoseaua Brăilei din orașul Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile marți, 4 august 2026, în intervalul 09 ...[citește_toată_știrea]

4 August 2026, 10:25
(3818 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,68%, rata șomajului la sfârșitul lunii iunie 2026

La sfârșitul lunii iunie 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4456 șomeri (din care 2200 femei), rata șomajului fiind de ...[citește_toată_știrea]

3 August 2026, 12:25
(3054 vizualizări - 0 comentarii)


Grindu: Și-a pierdut viața într-un accident rutier

Grindu: Și-a pierdut viața într-un accident rutier

Sâmbătă, 1 august 2026, pompierii ialomițeni au fost sesizați să intervină în cazul unui accident rutier pe DJ102N, în localitatea Grindu. În eveniment a fost implicat un autoturism ...[citește_toată_știrea]

3 August 2026, 10:05
(4706 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Trei persoane reținute pentru  «furt calificat» de combustibil din vagoane-cisternă

IPJ Ialomița: Trei persoane reținute pentru «furt calificat» de combustibil din vagoane-cisternă

Polițiștii ialomițeni, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Fetești, au reținut, miercuri,  29 iulie a.c., trei tineri din localitatea Borcea ...[citește_toată_știrea]

30 Iulie 2026, 17:10
(3317 vizualizări - 1 comentariu)


Broșteni: Reținut pentru că a agresat două femei

Marți, 28 iulie 2026, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat, în vârstă de 29 de ani, ar fi pătruns fără drept în locuința fostei concubine, în vâ ...[citește_toată_știrea]

29 Iulie 2026, 13:20
(3457 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Trafic blocat pe DN2C Amara-Slobozia din cauza unui accident rutier

Centrul Infotrafic al Poliției Române informează cu privire la faptul că traficul rutier este blocat pe DN2C, între localitățile Amara și Slobozia, din cauza unui accident rutier.   ...[citește_toată_știrea]

28 Iulie 2026, 09:05
(3583 vizualizări - 0 comentarii)


Mesaj Ro-Alert în județul Ialomița, din cauza unei alerte aeriene emisă în Tulcea

Mesaj Ro-Alert în județul Ialomița, din cauza unei alerte aeriene emisă în Tulcea

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a emis vineri, 24 iulie 2026, un mesaj Ro-Alert în județul Ialomița cu privire la posibilitatea căderii de obiecte din spațiul aerian. Mesajul a ...[citește_toată_știrea]

24 Iulie 2026, 11:10
(7914 vizualizări - 0 comentarii)


Marsilieni: Minoră dispărută de la domiciliu

Marsilieni: Minoră dispărută de la domiciliu

În cursul zilei de joi, 23 iunie 2026, polițiști din Slobozia au fost sesizați cu privire la plecarea voluntară a numitei Cătălina Mihaela Niculici, de 16 de ani, din localitatea ...[citește_toată_știrea]

24 Iulie 2026, 08:30
(4734 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Reținuți pentru «tentativă la omor»

Urziceni: Reținuți pentru «tentativă la omor»

Joi, 23 iulie 2026, polițiștii ialomițeni, împreună cu procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița, au reținut cinci bărbați cercetați pentru săvârșirea infracțiunii ...[citește_toată_știrea]

24 Iulie 2026, 08:00
(3985 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 48 milioane de lei în semestrul I 2026

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în perioada ianuarie-iunie 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de ...[citește_toată_știrea]

22 Iulie 2026, 15:25
(4445 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbat cu un cuțit de 28 cm, depistat de jandarmi într-un parc din Urziceni

Bărbat cu un cuțit de 28 cm, depistat de jandarmi într-un parc din Urziceni

Luni, 20 iulie a.c., în jurul orelor 17,15, un echipaj de jandarmi aflat în timpul serviciului pe raza municipiului Urziceni, a observat un bărbat care se afla pe o bancă într-un parc ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 13:10
(4245 vizualizări - 1 comentariu)


DSVSA Ialomița: Transport de ovine fără documente sanitar-veterinare

Luni, 20 iulie a.c., polițiștii ialomițeni au notificat DSVSA Ialomița cu privire la identificarea în trafic, pe raza localității Sudiți, a unui transport de ovine, care nu deținea documentele ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 12:55
(3094 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 970,22 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în semestrul I 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a colectat în semestrul I 2026 venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 970,22 milioane de lei (cu ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 12:20
(3984 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe strada Prunului din orașul Căzănești!

Marți, 21 iulie 2026, echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Prunului din orașul Căzănești. În vederea desfășurării lucrărilor, în intervalul ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 11:35
(3992 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Tineri bănuiți de «tâlhărie», depistați de jandarmi la scurt timp după comiterea faptei

Slobozia: Tineri bănuiți de «tâlhărie», depistați de jandarmi la scurt timp după comiterea faptei

În noaptea de duminică spre luni, 19/20 iulie a.c., în jurul orei 1,00, o patrulă de jandarmi aflată în serviciu pe raza municipiului Slobozia a fost sesizată de doi bărbați, î ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 10:25
(4042 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe strada Barierei din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA Constanța intervin marți, 21 iulie 2026, în intervalul orar 09,30-15,00, pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Barierei, din orașul Țăndărei. Pe durata desfășurării ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 10:00
(3116 vizualizări - 0 comentarii)


Studenți ai Academiei de Poliție, în stagiu la Jandarmeria Ialomița

Studenți ai Academiei de Poliție, în stagiu la Jandarmeria Ialomița

Începând de luni, 20 iulie a.c., pentru următoarele două săptămâni, Claudiu și Alexandru, studenți ai Academiei de Poliție «Alexandru Ioan Cuza», vor desfășura stagiul de ...[citește_toată_știrea]

20 Iulie 2026, 11:25
(3231 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF a sesizat autoritățile de urmărire penală după ce a descoperit un circuit de facturare fictivă în domeniul construcțiilor

Inspectorii Direcției Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) au identificat un circuit de facturare fictivă utilizat de operatori economici care ...[citește_toată_știrea]

20 Iulie 2026, 10:20
(3911 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Întrerupere de apă la Fierbinți-Târg și localitățile componente luni, 20 iulie 2026!

În vederea remedierii unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă din localitatea Fierbinți-Târg, RAJA Constanța va sista furnizarea apei luni, 20 iulie 2026, în intervalul orar 09,00-12,00.  ...[citește_toată_știrea]

19 Iulie 2026, 11:05
(5094 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Cercetat penal pentru «trafic de droguri de risc și mare risc» 

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ialomița, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Biroul Teritorial ...[citește_toată_știrea]

17 Iulie 2026, 16:40
(4163 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în zona Fetești Oraș!

Pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe strada Fabricii din Fetești,, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile în zona Fetești ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2026, 15:05
(4592 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 5,61 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor efectuate în luna iunie 2026

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au efectuat, în luna iunie 2026, controale la contribuabili persoane fizice și juridice. ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2026, 11:25
(4441 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe strada Artelor din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA Constanța intervin miercuri, 15 iulie 2026, în intervalul orar 09,30-13:00, pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Artelor din orașul Țăndărei. Pe durata desfășurării ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2026, 09:55
(3790 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
tot un părinte în Săli supraaglomerate și toalete insuficiente, la Grădinița «Pinocchio» din Slobozia Gigel în Șeful Poliției Rutiere Ialomița, comisarul Sorin Goagă, cercetat disciplinar de Inspectoratul General al Poliției Române alegator în Se prelungește contractul de închiriere pentru sediul Consiliului Județean Ialomița Viorel în Șeful Poliției Rutiere Ialomița, comisarul Sorin Goagă, cercetat disciplinar de Inspectoratul General al Poliției Române Daniela D. în Se prelungește contractul de închiriere pentru sediul Consiliului Județean Ialomița Arogantu în IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală» gabi2 ănapoi în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» Marcel în Șeful Poliției Rutiere Ialomița, comisarul Sorin Goagă, cercetat disciplinar de Inspectoratul General al Poliției Române Aron în Șeful Poliției Rutiere Ialomița, comisarul Sorin Goagă, cercetat disciplinar de Inspectoratul General al Poliției Române Maria Ioana în Elevi cu păduchi în școlile din județul Ialomița plătică Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 21 octombrie 2026 vasile în IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală» Sab în IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală» vasile în IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală» Cocora în Medicul Iulian Munteanu este cel mai tânăr șef al Secției ATI a Spitalului Județean de Urgență Slobozia Parinte în Un nou eșec totul_bine în Medicul Iulian Munteanu este cel mai tânăr șef al Secției ATI a Spitalului Județean de Urgență Slobozia anvelope în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 21 octombrie 2026 jante+anvelope în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 21 octombrie 2026 Anonim în Medicul Iulian Munteanu este cel mai tânăr șef al Secției ATI a Spitalului Județean de Urgență Slobozia

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...