Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

POLITICĂ

Tinel, doctor în «recreare turistică»

Fiecare plagiator are alegătorii pe care îi merită

Tinel, doctor în «recreare turistică»

Vreți, nu vreți, Gheorghe Tinel este alesul nostru, al ialomițenilor. Ne reprezintă în Parlament, ca deputat. Este membru al Comisiei pentru Agricultură, Silvicultură, Industrie Alimentară și Servicii Specifice. Și, în data de 14 decembrie 2011, orele 13,00, sala S2, și-a susținut teza de doctorat în fața unei comisii a Facultății de Silvicultură și Exploatări Forestiere din Brașov. După 4 ani, prin decembrie 2015, cînd Gheorghe Tinel a anunțat că va candida la șefia Consiliului Județean Ialomița, o variantă prescurtată a tezei a fost scoasă de la naftalină și împinsă pe sub ușile redacțiilor publicațiilor locale. Nimeni nu a avut însă curiozitatea să o răsfoiască. Pînă acum!

Teză și antiteză
Gheorghe Tinel este deputat de 8 ani. Și doctor în silvicultură de 4 ani. Ne cerem scuze că abia acum am avut curiozitatea de a-i citi teza de doctorat. Dar nici el n-a avut pînă acum pretenția să ajungă președintele Consiliului Județean Ialomița. Teza a fost intitulată «Potențialul recreativ al pădurilor periurbane Municipiului București» și, în varianta răsfoită de noi, are 79 de pagini cu tot cu referințele obligatorii. Iar dacă ne întrebați pe noi, pînă și referatele compilate de elevii de liceu de pe internet sînt mai interesante... Ce spuneți? Că nu ne-a întrebat nimeni nimic și vreți o dovadă? Ei, bine, voi ați cerut-o, masochiștilor! Primul citat care ne-a sărit în ochi vizează scopul acestei lucrări de doctorat «Scopul cercetărilor din lucrarea de doctorat a fost de a studia condițiile ecologice în care vegetează pădurile din aproprierea Capitalei țării, care este compoziția, vîrsta, starea lor de vegetație, pentru a răspunde unui potențial de recreare cât mai ridicat privind cerințele de petrecere a timpului liber». Dar ceea ce este cu adevărat impresionant e faptul că lucrarea abundă în platitudini sfertodocte cu pretenții de aserțiuni științifice. Asta atunci cînd în pagini nu apar tabele interminabile care oferă informații (vă dăm un exemplu) despre «Dimensiunile minime și maxime ale înălțimii, diametrului la colet și al coroanei la puieții obținuți din semănături în anul 2001». Să vă dăm cîteva exemple, că iar o să spuneți că sîntem rău-intenționați: «Un vânt cu viteza de 1-3 m/s este în general favorabil, de la 3-15 m/s este favorabil pentru organismele robuste; peste 15 m/s devine nociv, chiar periculos mai ales pentru cardiaci, tuberculoși, covalescenți, debili, sensibili. Interacțiunea dintre pădure și viteza aerului este evidentă». Sau: «Astfel, forma columnară a coroanei are o influență dinamică, excitantă asupra psihicului, stimulând elanul și dezvoltând fantezia spre idei înalte, prin faptul că privirea este atrasă în sus, urmărind cele două linii aproape paralele ale conturului coroanei, amintind de „coloana infinitului“. Rândurile sau grupurile de arbori columnari inspiră sentimente solemne, de măreție».

«A recrea» sau «a se recrea»
Ce spuneți acolo în spate? Că am rupt din context și că, dacă nu putem dovedi plagiatul, să dăm un pas înapoi? De principiu e corect ce spuneți, numai că noi nu îl acuzăm pe domnul deputat de plagiat. Dimpotrivă, sîntem convinși că, așa cum scrie la carte, domnia sa a respectat canoanele doctoratului și a contribuit la cunoașterea și dezvoltarea domeniului abordat. În cazul de față, acesta este, după umila noastră părere, turismul de tip recreativ. În acest sens, Gheorghe Tinel a adus valoare adăugată nu doar temei cercetate, ci și limbii române. Practic, după cum o dovedește teza, el a inventat conceptul de «păduri de recreare». Nu ne întrebați ce înseamnă, că nu sîntem doctori în silvicultură. Dar vă putem cita din nou cîteva paragrafe revelatorii. Ei bine, din teza de doctorat citată putem afla că preocuparea statului român pentru pădurile de recreare datează de prin anii ’80. Tot de atunci au «păduri de recreare» suedezii, cehii sau germanii. Însă, în cazul pădurilor de recreare din jurul Bucureștiului, contribuția tezei de doctorat a deputatului Tinel este esențială. Astfel, prin observație, cercetare și documentare, acesta a demonstrat că «cei mai mulți turiști vor ca pădurile periurbane Bucureștiului să rămână de recreare (90%) chiar dacă ele sunt retrocedate și să nu fie împrejmuite cu garduri și sârma ghimpată (95%)». De asemenea, aceiași turiști susțin că «preferința pentru o pădure sau alta este dată de dorința oamenilor de a se recrea cât mai aproape de reședință», iar ziua de 1 Mai rămâne cea mai atractivă pentru recreare «în cele trei parcele analizate, semn că a rămas adânc întipărită în conștiința celor mai mulți vizitatori ca fiind „ziua de recreare“». Mai mult, «Analiza proporției pe sexe arată că femeile sunt în general mai iubitoare de recreare în natură decât bărbații în toate zilele analizate și în toți anii. De exemplu, în ziua de Paște (08.04) din anul 2007 în parcela 14 erau 310 femei, 60 bărbați si 470 copii».  Să ne fie rușine, ziceți!? Că sîntem porci și misogini!? Nu, de data asta vă invităm să vă retrageți cuvintele. Și, dacă tot arătați cu degetul, să-l rugați pe domnul deputat să conjuge verbul «a recrea» la prezent. Haideți, domnu’ deputat, că nu e greu. Eu mă recreez, tu te recreezi... Iar femeile, domnu’ deputat, «se recreează», nu-i așa?

16 Februarie 2016, 11:15 (11212 vizualizări - 30 comentarii)

Citiți și:
Tinel e director în Minister
Gheorghe Tinel susține că PSD va defila cu Alexandru Stoica la alegerile din 2020
Ialomița îl susține pe Gheorghe Tinel

Comentariile cititorilor:


ambrozie:
(29 Februarie 2016, 13:08)
este compromis total: a fost cu pdl care ne-au furat  ca nimeni altii, el insusi a pretins spaga , nu a facut nimic pt ialomita , doar gura la tv aiurea si fara rost .NU!
vasilica:
(24 Februarie 2016, 00:14)
tinel gheorghe si primarul de la urziceni reprezinta RAUL PUR starpiti raul nu va ajunge cat rau au facut in jurul lor nu i ocoliti alungatii pe unde i vedeti scapati judetul si urziceniul de RAU lasatii singuri sa i vedeti ce pot!!! NIMIC!!! unul la plimbat gentuta prin fierbinti iar celalalt cantaragiu la siloz le ajunge cat au prostit oameni
Jorj:
(22 Februarie 2016, 15:13)
Cica a luat cretinel pozitie cum ca e  un geniu al gramaticii dar nu stim noi sa-l apreciem la adevarata valoare de lin(b)gvist cu state vechi.Nu pricepi nene ca nu intereseaza pe nimeni cine cu care se articuleaza? Ne intereseaza doar faptul ca nu mai vrem la putere politicieni de genul tau , care au demonstrat deja cat sunt de mizerabili si parsivi.V-a scuipat o data poporul, cum sa va pupe acuma doar ca ati schimbat partidul???Macar nu tea-i dus la base in miscare , ar fi fost mai corect din partea ta, dar pe cine mai mira asta , cand tu tradezi la fel cum respiri??? Salutari lenutei udrea! 
Coco:
(21 Februarie 2016, 18:53)
N-are asta nici o sansa .Ialomita e un judet eminamente pesedist.Plus ca indiferent cine castiga puterea va face regionalizare.Subscriu la cele opinate despre Tinel.Nu mai are ce cauta la butoane.
mircea:
(21 Februarie 2016, 13:35)
@@celentano, slabe sperante sa dispara tinel de pe scena, asta pentru ca, fiind doctor in vanturi si vantoase, mare maestru in dulmecari, se orienteaza bine de unde bate vantoasa (momentan vantoasa vine dinspe poponeturile lui blaga si gorghiu, una cu bass celalta cu inalte), si, ca vrem sau nu, sunt sanse mari sa-l vezi cocotat in fruntea judetului, asta dupa parerea mea, ar fi cea mai reusita aroganta a pdl-ului, nu discutam de pnl pentru ca acest partid a incetat sa mai existe efectiv, dar, asta-i viata politica de Romania, este plina de asemenea tinei...
@celentano:
(21 Februarie 2016, 11:58)
E disperat fiindca daca pierde Ialomita e OUT! Parlament nu mai pupa asa ca ajunge unde ii este locul! La cosul de gunoi al fostilor politruci care au ingropat Romania prin coruptie, santaj, abuzuri, trafic de influenta, spaga etc. E momentul sa scapam de acest gen de personaje, mai ales ca nu am uitat ce ne-au umilit basistii. Una era sa fi fost in partid si sa-ti faci treaba cinstit si alta sa ii lingi in c...r pe base, boc si udrea ca sa-ti oefere avantaje. O sa pun si filmuletul in care Tinel urla de-i crapau bojocii la megafon ca Udrea e cea mai cea ...asa  e ba Tinele, a confirmat si DNA-ul !
Luci:
(21 Februarie 2016, 08:59)
Personajul e corupt.
Celentano:
(20 Februarie 2016, 17:36)
Cate nereguli s-or fi gasit la firmele fratelui,ca a umplut satul de buticuri.Acuma vrea sa il puna si primar sa detina controlul total.Ce o fi cu Tinel de e disperat asa,zici ca e acum ori niciodata.Nu mai tine cont de nimic.speram sa-si franga gatul sa respire ialomitenii usurati.
mircea:
(20 Februarie 2016, 09:31)
privind poza dein articol, nu pot sa nu ma gandesc ce buze formate are ptr pupaturi de dos basescian....acum, depinede , este vorba de dos marca blaga si gorghiu....dupa caz....
vasilica:
(20 Februarie 2016, 01:57)
tinel zburda de disperare pe la toate portile prin judet si psd eul doarme si pierde electorat...si ne miram ca avem primari ca la rosiori, movilita, manasia, urziceni...si multe alte localitati...lasati l pe tinel saracu...ocupati va de viitor...nu vedeti ca Romania nu are presedinte, nu are guvern. suntem bogati romani!!!! lasati vrajba, avem oameni capabili, schimbatii pe cei cu unul, doua sau mai multe mandate care sau plictisit si nu fac nimic, sunt multi oameni cu experienta in administratie care pot fi cu adevarat PRIMARI nu cu magazine asociatii agricole sau te miri ce alte preocupari. lasati emotiile alegeti cu mintea..haideti e timp
SLOBOZEANUL:
(19 Februarie 2016, 19:35)
Da, aveti dreptate. Din exemplele date de voi, se vede ca lucrarea aceasta de doctorat este o mizerie intelectuala.  Dar, domnilor redactori, va rog frumos sa fiti mai atenti. Nu poti judeca  pe cineva pentru greselile de gramatica pe care le-a comis intr-un text cand chiar textul tau, acela prin care faci demonstratia, este  - si el! -   agramat.  Ar fi obositor sa ma apuc de exemplificari. Recititi intregul material si , poate, veti descoperi  ca am dreptate. Daca veti descoperi, sunteti salvati. Daca nu, Dumnezeu, cu mare mila Sa, poate va va ierta...
un om:
(19 Februarie 2016, 12:33)
uitati va putintel la evolutia acestei vietati numita gheorghe tinel, ce origini are, cum il stie lumea si parcursul lui social profesional si mai ales politic. nu l mai bagati in seama, cand il intalniti ...OCOLOTI L...sau daca nu e timp sa l ocoliti uitati va in alta parte. aaaa si inca ceva mare grija cu acolitii lui...ca asa cum il vedeti saracuuu...are si cativa plecati...dupa el. mirarea e ca prosteste oamne la care nu te asteptai...este un neom de care nu trebuie sa ai rusine...spune i direct cine este si asa se va potolii.
Jurca:
(19 Februarie 2016, 10:10)
Penele cui?Ale impaunatului Tinel?Se roteste mai tare decat un paun,de parca ar avea vreun merit ca a ajuns copeesedinte.Cand de fapt ar trebui sa se comporte ca strutul pentru nelegiuirile pe care le are pe constiinta.
vasile:
(18 Februarie 2016, 23:15)
votati Pe Ne Le
mircea:
(18 Februarie 2016, 17:37)
mai frate, ce rai sunteti....este el doctor?...esteeee, chair daca este doctot invanturi si vantoase, nu conteaza...titlu sa fie, eu cred ca este cu adevarat doctor in adulmecat vanturi basesciena, na...ca totusi s-ar putea sa-i iasa manevra cu trimiterea lui martin la primarie pentru ca el, vantosul tinel sa ocupe post de presedinte la cj....poate l-o bate vandul din politica....

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 22 Iul 2026
302 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Bărbat cu un cuțit de 28 cm, depistat de jandarmi într-un parc din Urziceni

Bărbat cu un cuțit de 28 cm, depistat de jandarmi într-un parc din Urziceni

Luni, 20 iulie a.c., în jurul orelor 17,15, un echipaj de jandarmi aflat în timpul serviciului pe raza municipiului Urziceni, a observat un bărbat care se afla pe o bancă într-un parc ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 13:10
(177 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Transport de ovine fără documente sanitar-veterinare

Luni, 20 iulie a.c., polițiștii ialomițeni au notificat DSVSA Ialomița cu privire la identificarea în trafic, pe raza localității Sudiți, a unui transport de ovine, care nu deținea documentele ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 12:55
(157 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 970,22 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în semestrul I 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a colectat în semestrul I 2026 venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 970,22 milioane de lei (cu ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 12:20
(140 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe strada Prunului din orașul Căzănești!

Marți, 21 iulie 2026, echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Prunului din orașul Căzănești. În vederea desfășurării lucrărilor, în intervalul ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 11:35
(187 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Tineri bănuiți de «tâlhărie», depistați de jandarmi la scurt timp după comiterea faptei

Slobozia: Tineri bănuiți de «tâlhărie», depistați de jandarmi la scurt timp după comiterea faptei

În noaptea de duminică spre luni, 19/20 iulie a.c., în jurul orei 1,00, o patrulă de jandarmi aflată în serviciu pe raza municipiului Slobozia a fost sesizată de doi bărbați, î ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 10:25
(176 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe strada Barierei din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA Constanța intervin marți, 21 iulie 2026, în intervalul orar 09,30-15,00, pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Barierei, din orașul Țăndărei. Pe durata desfășurării ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 10:00
(154 vizualizări - 0 comentarii)


Studenți ai Academiei de Poliție, în stagiu la Jandarmeria Ialomița

Studenți ai Academiei de Poliție, în stagiu la Jandarmeria Ialomița

Începând de luni, 20 iulie a.c., pentru următoarele două săptămâni, Claudiu și Alexandru, studenți ai Academiei de Poliție «Alexandru Ioan Cuza», vor desfășura stagiul de ...[citește_toată_știrea]

20 Iulie 2026, 11:25
(186 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF a sesizat autoritățile de urmărire penală după ce a descoperit un circuit de facturare fictivă în domeniul construcțiilor

Inspectorii Direcției Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) au identificat un circuit de facturare fictivă utilizat de operatori economici care ...[citește_toată_știrea]

20 Iulie 2026, 10:20
(159 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Întrerupere de apă la Fierbinți-Târg și localitățile componente luni, 20 iulie 2026!

În vederea remedierii unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă din localitatea Fierbinți-Târg, RAJA Constanța va sista furnizarea apei luni, 20 iulie 2026, în intervalul orar 09,00-12,00.  ...[citește_toată_știrea]

19 Iulie 2026, 11:05
(251 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Cercetat penal pentru «trafic de droguri de risc și mare risc» 

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ialomița, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Biroul Teritorial ...[citește_toată_știrea]

17 Iulie 2026, 16:40
(433 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în zona Fetești Oraș!

Pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe strada Fabricii din Fetești,, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile în zona Fetești ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2026, 15:05
(523 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 5,61 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor efectuate în luna iunie 2026

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au efectuat, în luna iunie 2026, controale la contribuabili persoane fizice și juridice. ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2026, 11:25
(521 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe strada Artelor din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA Constanța intervin miercuri, 15 iulie 2026, în intervalul orar 09,30-13:00, pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Artelor din orașul Țăndărei. Pe durata desfășurării ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2026, 09:55
(427 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Secțiunea Mica Publicitate
a fost actualizată!
Cele mai noi anunțuri din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri on-line!

14 Iulie 2026, 20:40


DSVSA Ialomița atenționează asupra suspendării mișcărilor de ovine/caprine începând cu data de 7 iulie 2026!

În perioada 01.04-30.06.2026, inspectorii DSVSA Ialomița au verificat 146 exploatații nonprofesionale, constatându-se, ca deficiențe, vânzarea/cumpărarea de animale fără documente sanitare ...[citește_toată_știrea]

14 Iulie 2026, 14:20
(797 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 181,83 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în iunie 2026. S-a rambursat TVA în valoare de peste 6,67 milioane de lei!

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna iunie a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 181,83 milioane ...[citește_toată_știrea]

14 Iulie 2026, 13:50
(403 vizualizări - 0 comentarii)


Expoziții la Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia

Expoziții la Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia

Miercuri, 15 iulie2026, începând cu orele 16,00, la Galeriile de Artă «Arcadia» din cadrul Centrului Cultural «Ionel Perlea» Slobozia, va fi vernisată expoziția « ...[citește_toată_știrea]

13 Iulie 2026, 12:15
(609 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Serviciul Call Center

RAJA Constanța: Serviciul Call Center

Interacțiunea cu utilizatorul serviciilor de alimentare cu apă și/sau de canalizare este extrem de importantă pentru RAJA Constanța. De aceea, serviciul Call Center pus la dispoziția acestora vine î ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2026, 12:50
(2090 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Gospodăria de Apă Moldoveni, afectată de lucrări la rețeaua electrică!

Echipele operatorului de distribuție a energiei electrice execută vineri, 10 iulie 2026, lucrări ce vor afecta Gospodăria de Apă Moldoveni. Fără curent, sursa ce alimentează cu apă localitatea Moldoveni ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2026, 08:45
(798 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Copil decedat în urma unui accident feroviar

Joi, 9 iulie 2026, polițiștii au fost sesizați de un bărbat din Fetești cu privire la faptul că fiul său, în vârstă de 8 ani, a plecat de acasă. La scurt timp, mecanicul unui tren ce circula ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2026, 11:30
(1588 vizualizări - 0 comentarii)


Nu ratați...

...Secțiunea BÂRFE fiindcă
nici nu știți ce pierdeți! :-)

7 Iulie 2026, 20:45


Focuri de armă la Țăndărei, patru suspecți după gratii!

Patru bărbați din Țăndărei au fost reținuți la sfârșitul săptămânii precedente, după ce au intrat cu pistoale peste membrii unei familii din oraș și au deschis focul. Procurorii susțin că ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2026, 15:05
(1281 vizualizări - 0 comentarii)


Au început înscrierile pentru admiterea la Academia de Poliție

Au început înscrierile pentru admiterea la Academia de Poliție

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița anunță de­mararea campaniei de recrutare a candidaților pentru sesiunea de admitere 2026 la Academia de Poliție «Alexandru Ioan Cuza» din ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2026, 11:20
(997 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Căzănești!

Marți, 7 iulie 2026, echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Nordului din orașul Căzănești. Astfel, în intervalul orar 09,30-12,00, sunt afectați ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2026, 09:55
(592 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Dridu!

Echipele RAJA intervin luni, 6 iulie 2026, pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 200 mm, de la intersecția străzilor Principală și Măslinului, din ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2026, 09:40
(1216 vizualizări - 0 comentarii)


Murgeanca: Două femei au murit, iar doi minori sunt grav răniți în urma unui accident feroviar

Murgeanca: Două femei au murit, iar doi minori sunt grav răniți în urma unui accident feroviar

Un grav accident rutier s-a petrecut vineri, 3 iulie 2026, în zona trecerii de cale ferată Murgeanca. Un tren de călători a lovit o mașină în care se aflau două femei, în vârstă ...[citește_toată_știrea]

3 Iulie 2026, 12:30
(1686 vizualizări - 0 comentarii)


Factura electronică de la RAJA Constanța

Factura electronică de la RAJA Constanța

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este la rându-i o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2026, 15:05
(1707 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Reținut pentru «violență în familie»

Polițiștii din Urziceni au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat, de 66 de ani, din Urziceni, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de «violență în familie». Miercuri, 1 iulie a ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2026, 11:40
(1721 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă pe mai multe străzi din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA Constanța intervin joi, 2 iulie 2026, în intervalul orar 10,00-17,00, pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de la intersecția ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2026, 11:05
(1250 vizualizări - 0 comentarii)


Armășești: Reținut pentru «lovire sau alte violențe»

Miercuri, 1 iulie 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 5 Jilavele au reținut, pentru 24 de ore, un tânăr de 21 de ani, din Armășești, sub aspectul săvârșirii infracțiunii ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2026, 11:00
(1697 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Un alt cetatean în Primarul din Grindu s-a dat singur în judecată și își cere majorarea salariului Mihai Cristian Amzaru în Victor Moraru, de la «protejatul SGG» la «incidente de securitate» în Transelectrica Grindean în Primarul din Grindu s-a dat singur în judecată și își cere majorarea salariului Grindean în Primarul din Grindu s-a dat singur în judecată și își cere majorarea salariului Un cetatean în Victor Moraru, de la «protejatul SGG» la «incidente de securitate» în Transelectrica Mary în Primarul din Grindu s-a dat singur în judecată și își cere majorarea salariului apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 un cetățean în Primarul din Grindu s-a dat singur în judecată și își cere majorarea salariului Marcel în Primul obiectiv al Unirii Slobozia: «stabilizarea»! Marian în Slobozia are terenuri de sport și locuri de joacă fără autorizații de construire oRLandO în Slobozia are terenuri de sport și locuri de joacă fără autorizații de construire Vasile în Primarul din Grindu s-a dat singur în judecată și își cere majorarea salariului casă Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 Mary în Primăria Slobozia și DIICOT-Structura Centrală, război în instanță pentru preluarea fostului cinematograf «Ialomița» spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 casă Bucu în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 Nimeni Altu' în Casele PLUTITOARE de la Slobozia garsonieră de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 casă Amara în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 Pililon în Slobozeanca Irina Stoica sfidează limitele la «L'Étape du Tour de France 2026»

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...