Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Elevii ialomițeni au adunat 600000 de absențe

Într-un singur semestru

Elevii ialomițeni au adunat 600000 de absențe

Absenteismul școlar rămîne una dintre problemele greu de rezolvat ale Învățămîntului ialomițean. Cei aproximativ 40 mii de elevi înscriși la școală în septembrie 2015 au adunat, la finalul semestrului I, un număr de peste 600 mii de absențe. Reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Ialomița precizează faptul că principalul efect al absenteismului este renunțarea definitivă la școală. Puncte vulnerabile din acest punct de vedere au fost considerate localitățile Fetești, Bărcănești, Căzănești și Bărbulești. În acest sens au fost demarate o serie de proiecte strategice prin care se încearcă reducerea numărului de absențe și, implicit, a riscului de abandon școlar.

Statistici îngrijorătoare
La fiecare sfîrșit de semestru, informațiile publice despre rata absenteismului școlar furnizate de Inspectoratul Școlar Județean Ialomița arată o scădere a acestui fenomen. În ciuda cifrelor prezentate, situația rămîne îngrijorătoare și pune pe tapet încă o dată faptul că preocupările în această direcție sînt limitate. O analiză privind prezența la școală a elevilor din Ialomița în primul semestru al anului școlar în curs arată că în cataloage au fost înregistrate un număr total de 624 mii de absențe, din care motivate au fost puțin peste 200 mii. Astfel, cifra medie de absențe per elev a fost de 15,93. Oficialii Inspectoratului Școlar Județean Ialomița susțin că acest indicator este bun, prin comparație cu aceeași perioadă din anul școlar trecut, cînd media de absențe per elev era de aproximativ 20. Totuși, în unele școli ialomițene, rata absenteismului a depășit valorile medii înregistrate pe primul semestru din anul școlar în curs și cel precedent. Prima poziție o ocupă Școala Gimnazială Bărbulești, acolo unde media absențelor per elev a fost de 83. A doua poziție o ocupă Școala Gimnazială Nr. 1 Țăndărei, cu o medie de 38 de absențe per elev. Ultima poziție este ocupată de Școala Gimnazială Bărcănești. În primul semestru al anului în curs, fiecare elev din cadrul acestei unități școlare a adunat, în medie, 37 de absențe. Principalul efect al acestui fenomen ce pare imposibil de combătut este abandonul școlar. În fiecare an, din cauza absențelor, tot mai mulți elevi preferă să renunțe la școală definitiv. «Automat că absenteismul și abandonul școlar vor rămîne o prioritate a Inspectoratului Școlar Județean Ialomița și, bineînțeles, a tuturor școlilor, pentru că sînt probleme supuse din ce în ce mai mult atenției societății contemporane. Derivă din problemele sociale și reflectă lipsa de interes și motivația beneficiarilor direcți. Abandonul școlar este definit ca părăsirea sistemului de educație, înainte de finalizarea învățămîntului obligatoriu, iar absenteismul este un prin semnal. Noi monitorizăm cu multă atenție absenteismul în fiecare școală și pentru cazul fiecărui copil, pentru că poate fi un semnal pentru un eventual abandon!» ne-a declarat Luminița Barcari, inspectorul școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Ialomița. În Ialomița, cea mai gravă situație din punct de vedere al abandonului școlar se constată la nivelul comunităților din Fetești (cartierul Vlașca), Bărcănești (sat Condeești), Căzănești și Bărbulești. Principala cauză a absenteismului și, implicit, a abandonului școlar din aceste zone o reprezintă migrația elevilor, împreună cu părinții, către țările din Occident.

Exmatriculați din cauza absențelor
Dincolo de riscul pentru abandon școlar, absenteismul generează și alte probleme. Astfel, 51 de elevi de liceu, clasele XI-XII, au fost exmatriculați pe primul semestru al anului școlar în curs din cauza absențelor acumulate. Fiecare dintre aceștia a adunat peste 40 de absențe nemotivate. În cazul elevilor din învățămîntul obligatoriu, clasa 0-X, care absentează nemotivat, Legea Educației prevede ca acestora să le fie scăzute notele la purtare. Într-o astfel de situație s-au aflat 450 de elevi ialomițeni. În cazul a 191 dintre ei media la purtare pe primul semestru a fost sub 7, totul din cauza absențelor nejustificate înregistrate în catalog. În cazul în care la finalul anului școlar media generală la purtare va fi de 6, aceștia vor fi nevoiți să repete clasa. «Nu este un lucru care să ne bucure faptul că avem astfel de elevi, însă sperăm ca la finalul anului școlar să nu fie nevoiți să repete clasa. În multe cazuri, unii dintre ei au învățat din experiența avută în semestrul școlar precedent. Iar cifrele pot confirma acest aspect!» a adăugat Luminița Barcari, șefa Învățămîntului ialomițean.

Proiecte educative împotriva abandonului școlar Cea mai eficientă metodă pentru reducerea abandonului școlar o reprezintă implicarea simultană a factorilor de decizie din cadrul comunităților cu probleme. Astfel, oficialii din cadrul Inspectoratului Școlar Județean Ialomița precizează faptul că, în parteneriat cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecție a Copilului Ialomița, a fost realizat un proiect menit să ajute la reducerea acestui fenomen. «Activitatea de prevenire este foarte complexă, toți factorii implicați (părinți, profesori, autoritatea locală) trebuie să aibă preocupări ample pentru cunoașterea și reducerea abandonului școlar. Sîntem în derularea unui proiect cu DGASPC Ialomița care se numește „Rețeaua județe VIP-Voluntariat, Inițiative, Profesionalism“, unde nu sîntem implicați doar noi ca școală, ci și comunitatea locală, primăria cu asistenții sociali din cadrul instituției. Intenționăm să aducem la școală copiii prin implicarea tuturor acestor factori. Se urmărește realizarea în comun a unor proiecte pentru cointeresarea copilului pentru viața școlară!» a mai spus Luminița Barcari, inspectorul școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Ialomița.

3 Martie 2016, 12:25 (9193 vizualizări - 21 comentarii)

Citiți și:
«Absenteismul» și «reticența profesorilor», problemele Învățământului ialomițean
Peste 342000 de absențe!

Comentariile cititorilor:


ADRIANA, Bingo!:
(3 Martie 2016, 22:25)
@Bingo. Bingo!!! Am prins un prost care nu s-a prins că formalitățile domină școala românescă. Nu-i din sistem, îl iertăm! Sunt atâția profesori "de excepție" care fac parte din COMISII inutile, dar sunt mândri de "meritele" lor. Sunt băgați în seamă! Bingo, cine trebuia să priceapă, sigur, a priceput. Totul a fost o șaradă, adică ,,la mișto", academic vorbind...
Bingo:
(3 Martie 2016, 17:12)
Si la ce folosesc aceste comisii d-na sau d-ra Adriana ? De dragul de a mai face lucruri ineficiente in esenta? N-ar fi mai bine sa premiati prezenta  copiilor la scoala ? Motivati cumva sa vina elevii la scoala si sa nu mai chiuleasca, ceva de genul ,sa acordati premii in telefoane mobile,tablete,echipamente sportive ,etc,.pentru elevii care intr-un an scolar n-au nicio absenta. E greu de gasit resurse financiare pentru asa ceva ,dar cred ca-i o solutie mult mai buna decat cea propusa de dumneavoastra!
Sunt ore fixe pt. CHIUL:
(3 Martie 2016, 16:42)
ATENȚIE! MUZICA ȘI DESENUL la liceu! Iau salarii ca toți ceilalți profesori! Muncesc măcar jumătate din Programă, vin la ore, ce fac acolo? Ce știu elevii lor? Pe ăștia nu-i vede nimeni? Le chiulesc elevii pe rupe, și ei zic "bogdaproste"! Și iau banii după aceleași criterii, ca celelalte discipline! Bătaia de joc a ajuns la culme! Ceilalți profesori de ce să moară de cap? Că nu s-au făcut de muzică? EDUCAȚIA ESTETICĂ, MUZICALĂ, cum au fost ele camuflate prin cataloage, nu se fac, este bătaie de joc și elevii chiulesc. Bine fac, dar ,,profesorul" de muzică își ia banii ca cel de matematică.
mihai:
(3 Martie 2016, 15:20)
ce sa faca oameni buni copii la scoala cu astfel de profesori,femeia asta cred ca doarme in picioare sa nu-si strice coafura. Cand sa se ocupe de problemele scolii cand sta numai la coafat.Oamenii buni sant marginalizati.
Jianu:
(3 Martie 2016, 14:59)
Dacă se scad din numărul total de absențe cele din școlile enumerate de IȘJ ( sunt cunoscute de zeci de ani! ), tot rămân îngrijorător de multe absente din școlile normale, chiar "de top". Este o problemă și cum se motivează absențele motivate! Elevii s-au prins demult că e mai sănătos să pleci, decât să te plictisești la oră! Navetiștii chiar dorm! Și nu numai ei!
ADRIANA:
(3 Martie 2016, 13:54)
Propun înființarea unor comisii separate pentru: cauzele absențelor, numărarea absențelor pe săptămână, alcătuirea de situații comparative pe clase, ani de studii, grupe de profil (din care fete), apoi, comisie pentru plan de măsuri, alta pentru depistarea profesorului la orele căruia fug elevii, din ce cauză fug elevii? Sau elevii care vin, fac cu profesor cu tot, altceva decât lecție? Sau la oră profesorul lucrează la oră "numai cu cei care-i interesează"?! În continuare, că mai e, o comisie foarte competentă, cea mai competentă, să verifice pe toate celelalte comisii înființate, prezența fizică și de fond a membrilor fiecărei comisii la realizarea sarcinii, și, în fine, finalul: la nivelul cel mai înalt, județean, se numesc alte comisii similare cu cele din școli care...mai găsesc ele ceva de făcut! Dacă nici așa nu se va diminua absenteismul, o dăm dracului de școală românească că, oricum, nu mai e!!!!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 23 Oct 2026
350 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală»

IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală»

La data de 21 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Ialomița au pus în executare 29 de mandate de percheziție domiciliară, în municipiul ...[citește_toată_știrea]

21 Octombrie 2026, 10:35
(1148 vizualizări - 4 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Secțiunea Mica Publicitate
a fost actualizată!
Cele mai noi anunțuri din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri on-line!

20 Octombrie 2026, 18:35


Peste 1,08 milioane de lei pentru rentierii agricoli din Ialomița

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a încheiat procesul de autorizare la plată a rentierilor agricoli care și-au vizat carnetele în perioada 1 martie-31 august 2026 ...[citește_toată_știrea]

20 Octombrie 2026, 17:10
(455 vizualizări - 0 comentarii)


APIA primește cereri de sprijin pentru crescătorii de porci: Ajutor de stat de până la 50000 de euro per beneficiar!

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a deschis sesiunea de depunere a cererilor de ajutor de stat destinate sectorului suin. Crescătorii de porci din județul Ialomița și din î ...[citește_toată_știrea]

20 Octombrie 2026, 16:50
(390 vizualizări - 0 comentarii)


Racla cu moaștele Sfântului Irodion de la Lainici, la Slobozia

Credincioșii din Slobozia sunt așteptați la Biserica «Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir» din municipiu, unde, în perioada 24-27 octombrie 2026, va fi adusă ...[citește_toată_știrea]

20 Octombrie 2026, 16:35
(1086 vizualizări - 0 comentarii)


Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: Dublu eveniment cultural «SCULPTORI»

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Ialomița a găzduit marți, 20 octombrie 2026, începând cu orele 15,00, un dublu eveniment cultural de excepție dedicat artelor vizuale. Sub titlul ...[citește_toată_știrea]

20 Octombrie 2026, 16:20
(406 vizualizări - 0 comentarii)


Ansamblul «Violoncellissimo» concertrează la Slobozia duminică, 1 noiembrie 2026

Iubitorii muzicii clasice din județul Ialomița sunt invitați la un eveniment cultural de excepție. Consiliul Județean Ialomița, prin intermediul Centrului Cultural «Ionel Perlea», organizează ...[citește_toată_știrea]

14 Octombrie 2026, 16:10
(501 vizualizări - 0 comentarii)


Bilanț al Poliției Locale Slobozia pe septembrie 2026: Peste 460 de sancțiuni, camere video folosite pentru prinderea vandalilor!

Poliția Locală Slobozia a publicat raportul de activitate pentru luna septembrie 2026, agenții locali aplicând 463 de sancțiuni contravenționale și gestionând 272 de sesizări venite din partea ...[citește_toată_știrea]

14 Octombrie 2026, 15:40
(371 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în Cartierul Buliga din Fetești, joi, 15 octombrie 2026!

Joi, 15 octombrie 2026, distribuitorul de energie efectuează lucrări de reparații și întreținere a instalațiilor care alimentează cu electricitate Sursa de Apă Buliga, din Fetești/Ialomița. Prin ...[citește_toată_știrea]

14 Octombrie 2026, 08:50
(1080 vizualizări - 0 comentarii)


Iazu: Grav accident rutier, soldat cu patru victime

Iazu: Grav accident rutier, soldat cu patru victime

Sâmbătă,10 octombrie 2026, dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» al județului Ialomița a fost sesizat cu privire la producerea unui accident rutier ...[citește_toată_știrea]

10 Octombrie 2026, 10:30
(2170 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Rezultate Bursa Locurilor de Muncă

Vineri, 9 octombrie 2026, la nivel național, s-a desfașurat Bursa Generală a Locurilor de Muncă, acțiune organizată de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă. Acest eveniment a fost organizat ...[citește_toată_știrea]

9 Octombrie 2026, 12:50
(1853 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Peste 155 milioane de lei pentru fermierii afectați de secetă

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează producătorii agricoli din sectorul vegetal că, în perioada 12 octombrie-6 noiembrie 2026, se depun cereri pentru acordarea sprijinului ...[citește_toată_știrea]

9 Octombrie 2026, 11:25
(2252 vizualizări - 0 comentarii)


Activitatea Laboratorului din cadrul DSVSA Ialomița în trimestrul III 2026

Laboratorul Sanitar Veterinar și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița (LSVSA) reprezintă o componentă importantă a activității de supraveghere și control desfășurate de Direcția Sanitară Veterinară ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2026, 16:25
(1725 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Locuri de muncă oferite la «Bursa Locurilor de Muncă»

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița va organiza vineri, 9 octombrie 2026, «Bursa Locurilor de Muncă», eveniment ce se va desfășura la sediul Agentiei Locale din Slobozia ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2026, 12:35
(1962 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni preventive ale jandarmilor și polițiștilor în școlile din Fetești

Acțiuni preventive ale jandarmilor și polițiștilor în școlile din Fetești

Jandarmii ialomițeni, alături de polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară al IPJ Ialomița, au desfășurat activități preventive în unitățile de învățământ din municipiul Fetești ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2026, 09:25
(2112 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Ștafeta Veteranilor «Invictus», ediția a XIII-a

IJJ Ialomița: Ștafeta Veteranilor «Invictus», ediția a XIII-a

Duminică, 4 octombrie a.c., Ștafeta Veteranilor a pornit de la Slobozia spre Călărași. Echipa care a purtat Ștafeta Roșie a fost formată din voluntari din cadrul Jandarmeriei Ialomița, Poliției ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2026, 08:35
(1902 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Vaccinarea antirabică aeriană a vulpilor

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează că, în luna octombrie 2026, în funcție de condițiile meteorologice, se va desfășura, la nivelul județului ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2026, 08:10
(1332 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Bătaie între femei aplanată de doi polițiști în timpul liber

Duminică, 4 octombrie a.c., spre miezul nopții, doi agenți din cadrul Secției 1 Poliție Rurală aflați în timpul liber au intervenit pentru aplanarea unui conflict izbucnit între... mai multe ...[citește_toată_știrea]

6 Octombrie 2026, 08:05
(2357 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Alege factura electronică!

RAJA Constanța: Alege factura electronică!

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este și ea o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel mai important ...[citește_toată_știrea]

3 Octombrie 2026, 11:20
(6058 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

2 Octombrie 2026, 09:05
(6172 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Bărbat înecat după ce a căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare

ISU Ialomița: Bărbat înecat după ce a căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare

Pompierii ialomițeni au intervenit joi, 1 octombrie 2026, pentru salvarea unui bărbat de 71 de ani, căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare din Balta Ialomiței. Din primele informații, acesta ar fi ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:30
(2782 vizualizări - 0 comentarii)


Gârbovi: Bărbați reținuți după ce s-au luat la bătaie

Miercuri, 30 septembrie 2026, polițiștii ialomițeni au reținut pentru 24 de ore, doi bărbați, de 54 și 65 de ani, cercetați penal pentru comiterea infracțiunii de «loviri și alte violențe» ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:25
(2572 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Razie a polițiștilor

Miercuri, 30 septembrie 2026, polițiștii au organizat o razie de amploare pe străzile din municipiul Slobozia. În urma acțiunii, au fost verificate peste 250 de automobile și legitimate 280 de ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:20
(2061 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia razie


IPJ Ialomița: Perioada de înscriere în școlile de Poliție se apropie de final

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița îi informează pe cei interesați de o carieră în Poliția Română că perioada destinată înscrierii pentru admiterea în școlile ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:15
(2702 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: «Pe două roți, fii vizibil, fii în siguranță!»

În perioada 1-31 octombrie a.c., polițiștii ialomițeni desfășoară activități preventive și de control pentru creșterea gradului de siguranță a participanților la trafic care se deplasează pe două ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:10
(3336 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmii ialomițeni, 650 misiuni de ordine publică în luna septembrie 2026

Jandarmii ialomițeni, 650 misiuni de ordine publică în luna septembrie 2026

Creșterea gradului de siguranță al cetățenilor prin asigurarea măsurilor de ordine la manifestările cu public numeros și participarea la misiuni de menținere în sistem integrat au fost principalele ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 13:35
(3087 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,76%, rata șomajului la sfârșitul lunii august 2026

La sfârșitul lunii august 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4517 șomeri (din care 2249 femei), rata șomajului fiind de ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 12:20
(2590 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF: Antifrauda declanșează verificări la comercianții de autoturisme second-hand

Direcția Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) declanșează «Acțiunea ATOM-Analiza și Trasabilitatea ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 11:45
(2583 vizualizări - 0 comentarii)


Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: «Salonul Anual de Carte», ediția a XXXV-a

Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: «Salonul Anual de Carte», ediția a XXXV-a

Joi, 1 octombrie 2026, Consiliul Județean Ialomița și Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița deschid cea de a XXXV-a ediție a «Salonului Anual de Carte», cea mai importantă ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 15:10
(3017 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Moldoven!

Echipele RAJA Constanța au sistat furnizarea apei marți, 29 septembrie 2026, în intervalul orar 14,15-18,15, în localitatea Moldoveni, pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 14:35
(1936 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
tot un părinte în Săli supraaglomerate și toalete insuficiente, la Grădinița «Pinocchio» din Slobozia Gigel în Șeful Poliției Rutiere Ialomița, comisarul Sorin Goagă, cercetat disciplinar de Inspectoratul General al Poliției Române alegator în Se prelungește contractul de închiriere pentru sediul Consiliului Județean Ialomița Viorel în Șeful Poliției Rutiere Ialomița, comisarul Sorin Goagă, cercetat disciplinar de Inspectoratul General al Poliției Române Daniela D. în Se prelungește contractul de închiriere pentru sediul Consiliului Județean Ialomița Arogantu în IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală» gabi2 ănapoi în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» Marcel în Șeful Poliției Rutiere Ialomița, comisarul Sorin Goagă, cercetat disciplinar de Inspectoratul General al Poliției Române Aron în Șeful Poliției Rutiere Ialomița, comisarul Sorin Goagă, cercetat disciplinar de Inspectoratul General al Poliției Române Maria Ioana în Elevi cu păduchi în școlile din județul Ialomița plătică Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 21 octombrie 2026 vasile în IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală» Sab în IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală» vasile în IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală» Cocora în Medicul Iulian Munteanu este cel mai tânăr șef al Secției ATI a Spitalului Județean de Urgență Slobozia Parinte în Un nou eșec totul_bine în Medicul Iulian Munteanu este cel mai tânăr șef al Secției ATI a Spitalului Județean de Urgență Slobozia anvelope în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 21 octombrie 2026 jante+anvelope în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 21 octombrie 2026 Anonim în Medicul Iulian Munteanu este cel mai tânăr șef al Secției ATI a Spitalului Județean de Urgență Slobozia

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...