Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Scrisoarea primarului «Sictir» către contribuabilii slobozeni

Culmea administrației

Scrisoarea primarului «Sictir» către contribuabilii slobozeni

Primarul Alexandru Stoica a ales să converseze cu contribuabilii slobozeni într-un mod inedit. Pentru a nu mai consuma hîrtia, edilul Sloboziei condimentează declarațiile de impunere ale contribuabililor cu considerații personale. «Am încercat să ducem la bun sfîrșit ceea ce ne-am propus și, în cea mai mare parte, am reușit» precizează acesta pe documentul care urmează să intre în circuitul contabil al agenților economici.

Stoica umple podul de mulțumiri
Slobozia are un buget anual de venituri care nu depășește 60 milioane de lei. Banii reprezintă taxele și impozitele achitate de către contribuabili, persoane fizice și juridice, iar gradul de încasare depășește 90%. Majoritatea acestor taxe și impozite sînt asigurate de contribuțiile agenților economici locali. După cum puteți vedea însă în facsimil, Alexandru Stoica ține să marcheze și declarațiile de impunere remise contribuabililor de o manieră personală. Astfel, el condimentează aceste documente destinate circuitului contabil cu panseuri personale. «Am încheiat un an greu, atît pentru concetățeni, cît și pentru administrația locală. Am încercat să ducem la bun sfîrșit ceea ce ne-am propus și, în cea mai mare parte, am reușit. Mulțumesc pe această cale tuturor cetățenilor pentru sprijinul acordat administrației prin achitarea impozitelor și taxelor în anul 2015 și vă rog să fiți alături de noi și în acest an, iar prin propunerile și sugestiile dumneavoastră să asigurăm o mai bună administrare a bugetului local, care să aducă prosperitate, confort și bunăstare tuturor locuitorilor municipiului» susține acesta în preambulul declarației de impunere.

Explicații uluitoare
Trecînd peste fractura logică dintre declarațiile primarului «Sictir» și realitate (de cel puțin 2 ani slobozenii nu se mai bucură nici de prosperitate, nici de confort, iar bunăstare n-au văzut decît cei care au cîștigat la LOTO), trebuie să precizăm că primarul Alexandru Stoica are obligația legală de a informa anual cetățenii cu privire la activitatea sa. În acest sens, ex-primarul Gabi Ionașcu atașa declarațiilor de impunere o scrisoare de două pagini în care prezenta modul în care el și administrația locală au înțeles să cheltuie banii contribuabililor. Mai expeditiv, susțin surse din interiorul administrației, Alexandru Stoica a ales această manieră inedită de comunicare «pentru a economisi hîrtia». Din păcate însă, costurile rămîn aceleași. Declarația de impunere din facsimil aparține unui agent economic care și-a plătit taxele și impozitele încă din luna ianuarie a anului 2016. Plicul trimis printr-o firmă privată de curierat a fost trimis abia pe 18 februarie 2016, fapt care demonstrează că administrația publică locală continuă să cheltuie inutil banii contribuabililor, chiar și atunci cînd aceștia își plătesc cu celeritate obligațiile fiscale. QED!

15 Martie 2016, 15:05 (4056 vizualizări - 14 comentarii)

Citiți și:
Administrația Stoica recunoaște eșecul instituțional
Primăria Slobozia a cîștigat procesul cu Amonil SA

Comentariile cititorilor:


Popescu:
(22 Martie 2016, 14:40)
Citiți Adevărul de azi unde Stoica dă un interviu. Are perfestă dreptate!
"Adevarul"despre Stoica:
(21 Martie 2016, 18:48)
Nimic nu-l sperie pe Alexandru Stoica, primarul Sloboziei. Nici dosarul în care a fost condamnat în primă instanță la 3 ani de închisoare pentru fals intelectual, nici reproșurile cetățenilor din orașul său, nici groapa uriașă din fața primăriei care nu se mai transformă odată într-o parcare subterană, nici anunțata schimbare din temelii a politicii românești. În primăria din Slobozia se râde în hohote. De unde această relaxare? Alexandru Stoica e primul primar din România care susține că nu mai are nimic de făcut în oraș. „Gata, am terminat!“, spune el, deși Slobozia arată catastrofal pentru o reședință de județ. Stoica nu va mai candida la următoarele alegeri, în primul rând pentru că instanța de judecată i-a luat acest drept și în al doilea rând pentru că locuitorii Sloboziei nu-l merită, zice el: „La ăștia trebuie să le faci bine cu forța“. Citeste mai mult: adev.ro
mircea:
(20 Martie 2016, 14:01)
primarul stoica se inscrie lejer in categoria celor mai cretini primari, toate deciziile si hotatarile loate de primarie au fost dezatruase pentru oras si cetatenii lui, totutusi, ca vrem sau nu, in actualul sitem de justitie (justitia este pe ultimul loc in topul increderii), suntem siguri ca nimeni nu va raspunde pentru porcariile facute, nici ionasu, nici stoica....drept pentru care le spun si lui ionascu si lui stoica, hai sictir...
mircea:
(20 Martie 2016, 13:24)
ceea ce nu au inteles multi, la bugetari, unde de fapt este cum s-ar spune bataia pestelui, sunt salariile cele mai mari, ei merg pe lege, zice legea ca atat trebuie sa ia pentru gradul sau treapta pe care se incadreaza? atat ia,la privati,e cu totul altceva, omul este multumit ca gaseste d lucru, patronul, oricat de filantrop ar fi, cauta sa dea cat mai putin, adica la minim pe economie, acum, facad raportul intre salariul minim in domeniul privat si in cel de la stat, o sa vedem ca, statul este cel mai bun angajator...spun asta fara nici o ranchiuna fata de cei de la stat...dar nu credca este corect.
parvenitu:
(20 Martie 2016, 11:52)
In bunul obicei al primariei slobozia catei domnului Abaza umbla prin unitatile comerciale din slobozia ca sa aplice o lege care este in vigoare de ani de zile cand ceri explicati sau legea in sine ñici unul dintre acestia nu stiu sa iti raspunda corect dar nu e vina dumnealor ci a celor care ia trimis in teren neinstruiti adica a sefilor treaba asta tine de primarie de ce politia locala nu a fost inotita de un inspector sau referent al primariei care sa cunoasca legea si sa explice cum si de ce  inca o taxa pe prostul de contribuabil.Pe scurt din explicati primite telegrafic pt orice material publicitar dupa politia locala si daca ai firma scrisa la vasile cutoate ca esti obligat sa o ai pusa si este pusa in geam si se vede din strada trebuie sa platesti 38 lei pemetru patrat pe an asta denot a foamea de bani a adimistratiei stoica.unde a fost politia locala cand sau taiat copaci din piata mare de ce politia locala insoteste camioanele si tirurile care aprovizioneaza groapa lu stoica as vrea sa vad si eu autorizatiile de libera trecere ale masinilor respective.in rest spor la treaba nea sandule
PMS cars:
(18 Martie 2016, 11:03)
Apropos de masini/primarie...De ce avem nevoie de atatea masini,scumpe,de import daca avem marca locala?? De ce snt folosite asa des in interes personal?? Mii de km la bord..intr un oras de 4km..La o singura masina.Se administreaza si Sinestiul? Giurgeniul? Se unde reies atati km?? Platim carburant aiurea...Cine verifica parcul auto si cheltuielile? Cine aproba buget asa aiurea? Toate masinile au folie neagra inclusiv pe geamuri fata-sa ascunda interiorul.Politia?? Ce servicii secrete are primaria pentru asa infoliere? Ascunde grasii/grasanele din primarie,isi fac si ei cumparaturile,cara copiii...D astea! Adica nesimtire.Da'ne multumeste primaru',talharu'naibij! Asa este in alta tara din UE??Am luat tot ce e mai rau.Functionarii au masini la dispozitie+carburant la discretie?? Unde? In ce tara masinile administratiei PUBLiCE are folie?
Florin :
(17 Martie 2016, 21:59)
IN PRIMARIE MULTE PERSOANE VIN LA MUNCA CU MASINI DE BUGETARI GEN ZECI DE MII (EURO) ....MULTE DIN ACESTE PERSOANE SANT ANCAJATE PE (...LASA CA NE MAI COTIZEAZA SI NOUA LA PARTID ) OARE DE CE LE TREBUIE LOC DE MUNCA ????? LA ASTFEL DE PERSOANE    POATE SA PRINDA ANUMITE LUCRARI ,CONTRACTE SI ASA MAI DEPAR MAI NOU CE AM OBSERVAT   CA SIMPLU CETATEAN  (CATEII PRIMARULUI ) ?????? oare cine MILITIA LOCALA SLOBOZIA DA DA CHIAR EA ESTE PUSA SA UMBLE DIN POARTA IN POARTA DIN USA IN USA SA ADUCA LA CUNOSTINTA NU STIU CE  KKT DE HOTRARARE   IMPOZIT SAU TAXA DE PROTECTIE PE RECLAME    CEVA DE GENUL  (NU MAI STIU DIN CE SA FACA BANI )  PAI NU AR FII BINE SA NU MAI PLATEASCA NIMENI NICI UN IMPOZIT DACA ASA STA TREABA    SAU O MICA DEMONSTRATIE LOCALA PENTRU A REDUCE DIN ELANUL ACESTOR ORDINARI CARE CARMUIESC URBEA NOASTAR PRAFUITA SI VAI DE EA  AR MAI FII MULTE DE SPUS .....   NE MERITAM SOARTA 
Raspuns la scrisoare:
(17 Martie 2016, 14:18)
Prostanacule,daca stiam ca banii platiti vor avea ca destinatie groapa aia,cu parcare pentru voi...plateam o p'ta!! Jegosule! Mizerabilule! Ordinarule! Tradatorule! Nesimtitule! Mustacios de doi lei! Caricatura vie! Mascarici de bambilici ! .....Escrocule! Ce ai promis si ce ne ai dat...Nu mai am cuvinte...!! Sa te salute dracu' in semn de respect!
Mary:
(17 Martie 2016, 12:34)
       A intrat ca un domn in primarie pe usa din fata si iese ca un borfas pe usa din dos. 
mircea:
(16 Martie 2016, 18:15)
@sacagiu...nimeni n-o sa platreasca ca a transformat Slobozia in Bidonogia...nici stoica nici ionascu, si, daca o sa plateasca cineva o sa fiu eu, tu si altii ca noi, niciodata ei, si ma refer si la consilierii de rahat,(psd-isti, pdl-isti sau pnl-isti).
sacagiul:
(16 Martie 2016, 12:15)
In semn de protest ca ne-au escrocat cu apa si cu groapa ar trebui sa refuzam plata impozitelor. Ei au gafat , ei sa plateasca , Ionascu si Stoica.
XXX:
(16 Martie 2016, 11:39)
Oare persoanele juridice nu trebuie sa-si inregistreze in contabilitate deciziile de impunere pentru a justifica platile efectuate?
CRISTI:
(16 Martie 2016, 10:20)
dl primar incearca si el sa mai stranga niste bani la buget, poate-poate reuseste sa acopere groapa pe care singur si-a sapat-o. risipa de bani cu scrisorile astea.inteleg sa trimita la cei cu datorii mari, cu restante, dar sa imi trimita si mie care am un amarat de impozit pe masina, pe care oricum il plateam asa cum l-am platit mereu.rusine dl primar ca aveti tupeul sa ne mai cereti si banii in avans pentru anul 2016.
Mary:
(16 Martie 2016, 10:04)
       PRIMAR INCULPAT. PRIMAR CONDAMNAT . PRIMAR INCOMPETENT. PRIMAR NESIMTIT.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 06 Oct 2026
204 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Slobozia: Bătaie între femei aplanată de doi polițiști în timpul liber

Duminică, 4 octombrie a.c., spre miezul nopții, doi agenți din cadrul Secției 1 Poliție Rurală aflați în timpul liber au intervenit pentru aplanarea unui conflict izbucnit între... mai multe ...[citește_toată_știrea]

6 Octombrie 2026, 08:05
(106 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Bărbat înecat după ce a căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare

ISU Ialomița: Bărbat înecat după ce a căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare

Pompierii ialomițeni au intervenit joi, 1 octombrie 2026, pentru salvarea unui bărbat de 71 de ani, căzut cu mașina în Lacul Bentu Mare din Balta Ialomiței. Din primele informații, acesta ar fi ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:30
(871 vizualizări - 0 comentarii)


Gârbovi: Bărbați reținuți după ce s-au luat la bătaie

Miercuri, 30 septembrie 2026, polițiștii ialomițeni au reținut pentru 24 de ore, doi bărbați, de 54 și 65 de ani, cercetați penal pentru comiterea infracțiunii de «loviri și alte violențe» ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:25
(1108 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Razie a polițiștilor

Miercuri, 30 septembrie 2026, polițiștii au organizat o razie de amploare pe străzile din municipiul Slobozia. În urma acțiunii, au fost verificate peste 250 de automobile și legitimate 280 de ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:20
(550 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia razie


IPJ Ialomița: Perioada de înscriere în școlile de Poliție se apropie de final

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița îi informează pe cei interesați de o carieră în Poliția Română că perioada destinată înscrierii pentru admiterea în școlile ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:15
(588 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: «Pe două roți, fii vizibil, fii în siguranță!»

În perioada 1-31 octombrie a.c., polițiștii ialomițeni desfășoară activități preventive și de control pentru creșterea gradului de siguranță a participanților la trafic care se deplasează pe două ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 16:10
(1173 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmii ialomițeni, 650 misiuni de ordine publică în luna septembrie 2026

Jandarmii ialomițeni, 650 misiuni de ordine publică în luna septembrie 2026

Creșterea gradului de siguranță al cetățenilor prin asigurarea măsurilor de ordine la manifestările cu public numeros și participarea la misiuni de menținere în sistem integrat au fost principalele ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 13:35
(668 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,76%, rata șomajului la sfârșitul lunii august 2026

La sfârșitul lunii august 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4517 șomeri (din care 2249 femei), rata șomajului fiind de ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 12:20
(559 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF: Antifrauda declanșează verificări la comercianții de autoturisme second-hand

Direcția Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) declanșează «Acțiunea ATOM-Analiza și Trasabilitatea ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2026, 11:45
(595 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Secțiunea Mica Publicitate
a fost actualizată!
Cele mai noi anunțuri din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri on-line!

29 Septembrie 2026, 19:15


Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: «Salonul Anual de Carte», ediția a XXXV-a

Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: «Salonul Anual de Carte», ediția a XXXV-a

Joi, 1 octombrie 2026, Consiliul Județean Ialomița și Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița deschid cea de a XXXV-a ediție a «Salonului Anual de Carte», cea mai importantă ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 15:10
(811 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Moldoven!

Echipele RAJA Constanța au sistat furnizarea apei marți, 29 septembrie 2026, în intervalul orar 14,15-18,15, în localitatea Moldoveni, pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 14:35
(659 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Situația depunerii cererilor de ajutor de stat pentru sectoarele bovin și suin

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că perioada de depunere a cererilor de ajutor de stat pentru sectoarele bovin și suin s-a încheiat. La nivel național, pentru ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 13:20
(728 vizualizări - 0 comentarii)


«Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii!

Consiliul Județean al Elevilor Ialomița lansează un semnal de alarmă și cheamă elevii la un protest inedit luni, 28 septembrie 2026. Aceștia sunt îndemnați să vină la școală îmbrăcați « ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 13:20
(1737 vizualizări - 8 comentarii)


APIA: Peste 88% dintre fermierii incluși în eșantionul de control au fost deja verificați

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) continuă controalele aferente anului de cerere 2026, în vederea verificării respectării condițiilor de eligibilitate și a cerințelor specifice ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 09:25
(1234 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: Daruri pentru copii

Protopopiatul Urziceni: Daruri pentru copii

Biroul de Asistență Socială din cadrul Protopopiatului Urziceni a participat, prin 6 parohii arondate, la Proiectul «Încălțăm România desculță» derulat de Asociația «Glasul ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 08:50
(1157 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sprijin financiar de peste 2,13 milioane lei pentru crescătorii de animale

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), solicitat ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 08:20
(1237 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Bursa Locurilor de Muncă

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița invită toți agenții economici din județ să participe la Bursa Locurilor de Muncă vineri, 9 octombrie 2026, eveniment dedicat intermedierii directe ...[citește_toată_știrea]

23 Septembrie 2026, 10:20
(1822 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmeria Ialomița recrutează tineri

Jandarmeria Ialomița recrutează tineri

În perioada septembrie-decembrie 2026, Jandarmeria Ialomița desfășoară o nouă campanie de recrutare pentru cei care doresc o carieră militară în Jandarmeria Română. Astfel, la Școala ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2026, 10:35
(1559 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Județean Ialomița: Festivalul-Concurs de Tradiție Culinară Ialomițeană «La Casa Tudorii», ediția a XIV-a

Muzeul Județean Ialomița: Festivalul-Concurs de Tradiție Culinară Ialomițeană «La Casa Tudorii», ediția a XIV-a

Tradițiile păstrate din generație în generație sunt o parte importantă a identității unei comunități și a patrimoniului său cultural. Obiceiurile, meșteșugurile, poveștile locului și, nu î ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2026, 08:20
(1774 vizualizări - 0 comentarii)


Lidl România a inaugurat un nou magazin în Țăndărei, în cadrul «Park Plaza»

Lidl România a inaugurat un nou magazin în Țăndărei, în cadrul «Park Plaza»

Lidl România continuă extinderea rețelei sale la nivel național și a inaugurat joi, 17 septembrie a.c., un nou magazin în orașul Țăndărei/Ialomița, în cadrul centrului comercial « ...[citește_toată_știrea]

17 Septembrie 2026, 13:15
(1848 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Peste 4,09 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor efectuate în luna august 2026

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au finalizat, în luna august a.c., 13 inspecții fiscale și 13 verificări documentare. Astfel ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2026, 11:20
(2034 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 10,37 milioane de lei în august 2026

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna august 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 10,37 ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2026, 15:35
(2207 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: Sprijin pentru elevi la început de an școlar

Protopopiatul Slobozia: Sprijin pentru elevi la început de an școlar

Vineri, 11 septembrie a.c., 54 de elevi din parohiile Cosâmbești, Miloșești, «Sf. Dumitru» Slobozia, Cuza-Vodă, Slobozia Nouă I și Amara I au primit ghiozdane, articole vestimentare ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2026, 15:25
(2368 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Opt persoane reținute într-o singură zi!

IPJ Ialomița: Opt persoane reținute într-o singură zi!

Polițiștii ialomițeni au documentat, în aceeași zi, mai multe fapte penale, iar opt persoane au fost reținute, în 3 dosare distincte. Astfel, un bărbat a fost reținut pentru «furt ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 16:40
(2711 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Locală Slobozia: Amenzi de peste 103 mii de lei în august 2026

Poliția Locală Slobozia: Amenzi de peste 103 mii de lei în august 2026

Potrivit unui raport, în cursul lunii august 2026, polițiștii locali din Slobozia au aplicat 479 de sancțiuni contravenționale. Astfel, au fost aplicate 263 de amenzi, în valoare totală de ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 16:25
(2195 vizualizări - 1 comentariu)


3267 de persoane înregistrate de Biroul pentru Imigrări al Județului Ialomița

La data de 31 august 2026, în evidența Biroului pentru Imigrări al Județului Ialomița se aflau 3267 de persoane, în creștere față de cele 2952 înregistrate în perioada ianuarie ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 12:20
(2048 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 143,74 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în august 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna august a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 143,74 milioane ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 11:20
(1877 vizualizări - 0 comentarii)


La 58 de ani, un jandarm din Ialomița participă la ultramaratonul caritabil «Autism 24h» pentru copiii cu autism

La 58 de ani, un jandarm din Ialomița participă la ultramaratonul caritabil «Autism 24h» pentru copiii cu autism

În perioada 12-13 septembrie 2023, la Mamaia, subofițerul jandarm Stan Petruș va participa la ultramaratonul caritabil «Autism 24h», o provocare în cadrul căreia participanții ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 10:40
(1960 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 09:05
(4467 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Cetățean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni închiriere apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Pt cetățean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni Primar în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Cetatean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni george în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Primar în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Motoreta în Fanfara Sloboziei, primul spectacol după jumătate de secol Mary în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Vasile în Investițiile în energie regenerabilă ale Primăriei Slobozia se lasă așteptate Vasile în Primăriile Maia și Moldoveni, «cheltuieli nejustificate» pentru abonamente de telefonie mobilă Gigi în Primăriile Maia și Moldoveni, «cheltuieli nejustificate» pentru abonamente de telefonie mobilă Farm în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  casă Perieți în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Curios în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Vasilica în «Conflict» juridic între Consiliul Județean Ialomița și angajații-navetiști eu în «Conflict» juridic între Consiliul Județean Ialomița și angajații-navetiști Larisa în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  Larisa în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București 

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...