Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

ANCHETĂ

Dosarul «Apa lui Ionașcu», redeschis de DNA

Alegeri locale la Slobozia

Dosarul «Apa lui Ionașcu», redeschis de DNA

Gabi Ionașcu visează la încă un mandat de primar al Sloboziei, fiind candidatul desemnat de UNPR Ialomița pentru a recandida la această funcție. Din această postură, același Gabi Ionașcu speră să-și reconvingă concetățenii să-l voteze... Pe de altă parte, cu aproape 7 ani în urmă, către DNA-Biroul Teritorial Slobozia, condus la acel moment de fostul prim procuror Dumitru Cristudor, era declinat dosarul «Apa lui Ionașcu». Cel în care fostul edil era acuzat de «abuz» și «neglijență în serviciu»... Potrivit unor surse, ancheta a fost însă blocată chiar de prim procurorul Dumitru Cristudor, fostul șef al DNA Slobozia, după ce acestuia i-a fost facilitată obținerea a 9320 mp de teren. Terenul în cauză se află la ieșirea spre Țăndărei și a fost concesionat firmei administrate de fiul și cumnatul fostului prim procuror Cristudor... În această locație a apărut o construcție impresionantă, terenul fiind împrejmuit cu un gard înalt, care să ferească de ochii curioșilor acareturile din curte... În aceeași linie, surse judiciare din cadrul DNA-Structura Centrală precizează faptul că procurorii Anticorupție se pregătesc să redeschidă cercetările în dosarul «Apa lui Ionașcu», prejudiciul în această cauză depășind 2 milioane de euro.

Apa otrăvită și penală din Slobozia
În 2009, o serie de articole publicate de ziarul Independent prezentau pe larg informații despre proiectul privind alimentarea cu apă a Sloboziei. Ziarul nostru informa cititorii cu privire la faptul că, pe lîngă problemele de potabilitate, apa oferită de Gabi Ionașcu avea și probleme penale. Cercetările în dosarul numit sugestiv «Apa lui Ionașcu» au debutat în vara anului 2009, fiind inițiate de ofițerii Serviciului de Combatere al Criminalității Economice, fost Antifraudă, din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița. În urma numeroaselor sesizări cu privire la calitatea îndoielnică a apei, dar și a unor reale suspiciuni privind lucrările de săpare a puțurilor și a sistemului de aducțiune, ofițerii din cadrul IPJ Ialomița s-au sesizat din oficiu și au demarat cercetările în dosarul denumit sugestiv «Apa lui Ionașcu». Verificările preliminarii au scos la iveală faptul că proiectul privind alimentarea cu apă a Sloboziei din sursă subterană încălca, pe alocuri, prevederile Codului Penal, Gabi Ionașcu fiind suspectat de comiterea infracțiunilor de «abuz» și «neglijență în serviciu». Să completăm că, la momentul respectiv, se discuta despre constituirea unui prejudiciu de peste 2 milioane de euro. Avînd în vedere impresionanta valoare a acestui prejudiciu, ofițerii IPJ s-au văzut nevoiți să decline cauza către Direcția Națională Anticorupție-Biroul Teritorial Slobozia. Ancheta a ajuns astfel pe biroul prim procurorului Dumitru Cristudor, fostul șef al biroului DNA din Slobozia. Dosarul, după cum se va vedea, a fost folosit ulterior drept «monedă de schimb», prim procurorul Cristudor fiind interesat de preluarea unui teren de 1 ha în intravilanul Sloboziei, dosarul «Apa lui Ionașcu» fiind uitat într-un sertar din biroul lui Cristudor...

Un troc necinstit
După cum anticipam mai sus, pentru a face uitată ancheta care îl viza, Gabi Ionașcu i-ar fi facilitat lui Dumitru Cristudor obținerea unui teren 9320 mp în intravilanul Sloboziei. La momentul respectiv, firma Romagra Impex, patronată de fiul și cumnatul fostului prim procuror al DNA Slobozia, Dumitru Cristudor, s-a adresat Primăriei Slobozia pentru concesionarea respectivei suprafețe de teren. Drept urmare, a apărut o hotărîre a Consiliului Local Slobozia prin care i se concesiona firmei Romagra Impex SRL Ograda aproape 1 hectar din intravilanul municipiului reședință de județ. Se impune să adăugăm că societatea patronată de fiul și cumnatul fostului prim procuror Dumitru Cristudor se angaja ca, în 2 ani de la intrarea în vigoare a contractului de concesiune, să ofere slobozenilor «un complex sportiv de turism și agrement»... Așadar, la începutul anului 2008, societății Romagra Impex i se concesionează suprafața de teren de 9320 mp, în 2 ani de la concesionare firma angajîndu-se să execute «un complex sportiv de turism și agrement», în cadrul complexului urmînd să existe terenuri de tenis, un spațiu de agrement dar și... un hotel! În realitatea anului 2016, nimic din ceea ce s-a trecut în documente nu a fost construit! A apărut doar construcția impunătoare, pe post de casă de locuit, a fostului prim procuror al DNA-Biroul Teritorial Slobozia, Dumitru Cristudor...

DNA vrea să facă lumină
Au trecut aproape 7 ani de la evenimentele descrise mai sus, iar despre dosarul apei nepotabile din Slobozia părea să nu se mai audă mare lucru. Cu toate acestea, surse din cadrul DNA precizează faptul că procurorii Anticorupție încearcă să redeschidă această anchetă. Dosarul «Apa lui Ionașcu» a fost preluat în 2012 de DNA-Structura Centrală, în momentul în care Biroul Teritorial al DNA din Ialomița a fost desființat. Ancheta, după cum am menționat mai sus, a fost folosită drept «monedă de schimb» de fostul prim procuror al DNA-Biroul Teritorial Slobozia, Dumitru Cristudor...

DNA-Biroul Teritorial Slobozia, structură desființată cu scandal Conducerea centrală a Direcției Naționale Anticorupție cunoștea de ceva timp «modul» în care opera fostul prim procuror al DNA-Biroul Teritorial Slobozia asupra dosarelor avute în lucru. A fost însă nevoie de o atenționare a anchetatorilor germani în ceea ce-l privește pe Cristudor... Aceasta s-a concretizat în 2013, cînd fostul prim procuror al DNA Slobozia a împiedicat demararea la nivel local a unei anchete a procurorilor germani. Astfel, anchetatorii din Germania veneau la Slobozia pentru a aduna probe într-un dosar de evaziune fiscală ce-l viza pe afaceristul Vasile «Liviu» Taifas. Procurorului Dumitru Cristudor i s-a solicitat sprijinul pentru primirea delegației germane și susținerea cercetărilor pe care urmau să le demareze procurorii străini. Ilegal, acesta și-a încălcat obligațiile de serviciu, avertizîndu-l pe afaceristul Taifas cu privire la ancheta care îl viza. În schimbul informațiilor pe care le-a oferit, Dumitru Cristudor a primit un autoturism, o remorcă de pietriș și cîțiva arbuști ornamentali (n.red.: pentru înfrumusețarea terenului de 1 ha primit de la Primăria Slobozia!). Cazul de corupție a fost investigat de procurorii DNA-Structura Centrală, care l-au reținut și demis din funcție pe Dumitru Cristudor. În urma judecării, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis definitiv ca fostul șef al DNA Slobozia să stea după gratii 3 ani. Între timp, el a fost eliberat din închisoare condiționat... Devenit denunțător, Vasile «Liviu» Taifas a fost «iertat» de procurorii DNA, beneficiind de o pedeapsă cu suspendare. Mai departe, în 2014, Direcția Națională Anticorupție-Structura Centrală a decis desființarea Biroului Teritorial DNA Slobozia și preluarea cazurilor de către Serviciul Teritorial DNA București.

Dosarele DNA în Ialomița Cu un grad de credibilitate destul de ridicat la nivel național în ultimii 2 ani, activitatea Direcției Naționale Anticorupție s-a concretizat și în Ialomița cu o serie de dosare care au zguduit spațiul public. De notorietate este arestarea și trimiterea în judecată a lui Cătălin Hristescu, fostul prim-procuror al Parchetului de pe lîngă Tribunalul Ialomița, arestarea și judecarea lui Silvian Ciupercă, fostul președinte al Consiliului Județean Ialomița, precum și dosarul profesorilor-șpăgari de la Bacalaureatul din 2012.

29 Martie 2016, 22:55 (33745 vizualizări - 33 comentarii)

Citiți și:
Gabi Frankenstein și Iuda Bowling Paros
Ionașcu este angajatul lui Stoica
Ionașcu, arbitrul alegerilor locale din 2016
PSD Ialomița repetă istoria la Slobozia
Audit judiciar de 80 mii de lei pentru «apa lui Ionașcu»

Comentariile cititorilor:


Mary:
(14 Iunie 2018, 14:14)
  S Ă  S E  F A C Ă  D R E P T A T E !!!!!!!!!!!!  Tot timpul am fost mințiți că apa este potabilă. Buletinele de analiză a apei au fost tot timpul falsificate. Să fie trași la răspundere toți cei implicati în acest dosar.
  S Ă  S E  A S T U P E   G R O P I L E !!!!!!!!! Cea mai mare bătaie de joc din '90 până în prezent. Se aude domn' primar? NU AI FĂCUT NIMIC DE CĂND AI FOST NUMIT PRIMAR. RUȘINE!!!!!!!!
ion:
(23 Ianuarie 2017, 13:49)
Avem in oras o strada principala cere se numeste Matei Basarab .Faceti-o fratilor macar pe asta sa fie fara gropi ca in rest ,Doamne , mai bine merg pe camp ca nu sunt gropi si capace de canale decat prin orasul Capitala de judet SLOBOZIA . Ce sa mai spui cand ii vad ca plombeaza empiric soselele , iar dupa putin timp gropile reapar , ei bucurandu-se ca au de lucru asemenea proverbului ,,Cine face si desface are tot anul ce face"
Oreo:
(22 Noiembrie 2016, 07:42)
DNAule când deschizi dosarul în campanie s-au aștepți să moară populația să rămâneți voi că pe Ionașcu îl doare la basca acum se ocupă de afacerile de la cargo unde este acționar când se lucra la canalizare pe oraș și la puțuri lua utilajele stricate de la cargo le închiria la tmucb le ținea degeaba în curte și lua chirie pe ele ???
apa calda :
(8 August 2016, 12:40)
DNA poate face lumina dar cine poate face apa de la robineti potabila? Ca "doamna Cleme",nea gabi...mustata-cimpoi asta a demarat niste lucrari tampite,am simtit pe pielea noastra,insa vrem sa facilitati intalnirea lu'nea gabi cu dom Fuia,poate ii da asta niste ponturi pentru irigatii performante!
sclavul:
(5 Mai 2016, 21:48)
Fratilor...e de vina doar Ionascu ?, dar Stoica nu e vinovat ?, si el era in aceasi echipa .....acum ma intreb cum de l-ati votat pe Stoica...aha..uitase-m...pt cei 2 mici si o bere de la strand..nu ?, in acea Joi inainte de alegerile de acum 4 ani......fraieri mai suntem
albinuta:
(8 Aprilie 2016, 23:57)
javra ordinara, la cata apa am carat pe scari cand te vad in poza scuip monitorul
că căldarea e udă...:
(4 Aprilie 2016, 23:46)
Te minunezi de prostia anonimului cu apa potabila!Se pare ca e din categoria scaldatilor in santul de la Smeeni,anii "90...Te dor coa•€£e de asa gandire!Tantalaule: 1.pretul potabil/menajer-altul.2.Sanatatea este primordiala,dupa unii,garantata de Constitutie(Slobozia este psd ista,deci nu se pune),3.Vechile asezari omenesti au fost preocupate direct de asigurarea apei potabile de calitate decat orice altceva.La acea vreme,cei doi sandu+gabitel ar fi platit garantat pentru otravirea ori viata grea a colocuitorilor.Azi le este permisa distrugerea urbei,culmea cu concursul functionarilor,ce-si pupa sefii in zona anala,zambind," sa le fie bine"...Harababura din oras e de predat in scolile anilor 2200... (mai nou,pe Lacului,scobesc de vreo 4zile unii in canalul cu "bonțoi",cu asa sârg,de zici ca i o comoara acolo!Achizitionati utilaje actuale,performante lingailor!Plimba aia cu un tractor U650!!! o remorca cu soba(!) plina de sufe..) Deci." e multe"! Sa vina vara,sa vezi pulbere ca in deșert in tot orasul...Jaaaale! (doamna Clementina...!!!nu se vede?? Anunta l pe gabi ca apelativul "doamna" se coreleaza la numele de familie )Ce primari!Hăhăilă si Prostilă Mustătilă..
utopie:
(4 Aprilie 2016, 17:03)
                Ce s-ar fi intamplat daca in anul 1990, DNA, ar fi functionat ca acum. In 2016 !! 
Zaraza:
(2 Aprilie 2016, 16:56)
Aruncati javra dupa gratii si dati-i apa din puturi.Ne-a mancat banii sanatatea si nervii.
GOGU:
(1 Aprilie 2016, 22:23)
Ionascu sa raspunda in calitate de viceprimar (ca pe Pinter la pedepsit Dumnezeu) pentru sutele de milioane ingropate in pamant in anii 1995-2000 pe alimentartea cu apa de la Chiciu investitie care sa executat in proportie de 90% si apoi a fost abandonata, dupa care vazandu-se primar a schimbat-o in puturile cu apa otravita de la Brancoveni. De asemenea sa respunda de cele 7 milioane de euro bagate in Statia de epurare care nu fuctioneaza la parametrii proiectati. Apoi Stoica sa raspunda pentru promisiunea pe care a facut-o in 2012 cand a castigat postul de primar de a face o ancheta privind investitiile neterminate de Ionascu, promisiune pe care nu a onorat-o .  De ce? Pentru ca a fost presedinte al comisiilor de receptie al lucrarilor respective calitate in care a apobat abuziv receptia lor. Deasemenea Stoica sa raspunda pentru banii cheltuiti in anul 2015 pentru statia de tratare a apei instalatie care nu functioneaza, iar acum doreste o alta investitie de tratare cu carbune activ, toate acese lucrari facandu-se dupa cum stiti pe banii conribuabililor. Pana cand vom permite experiente pe banii nostrii? 
Andrei:
(1 Aprilie 2016, 14:01)
Daca prostu' nu facea valuri, ca vrea iar primar, il lasau dracu' in pace. Acum cred ca s-a pricopsit si cu ceva puscarie. Primarie, puscarie, p'acolo. Sa fie primit!
Dănuț:
(31 Martie 2016, 19:23)
E vrăjeală...io nu cred până nu văd un comunicat de la DNA....de la m.ia asta de poliție politică...pe care o lăudați toți ziariștii, după ce..în mandatul smintitului de Băsescu se ocupa doar de nașii de tren și tablagiii de la circulație...da, știu..cu suportul tehnic al altei mizerii de instituție de forță, condusă de demenți, hoți și trădători...ăla SRI!! Bine..în nemernicia lor , programată pentru întărirea dreptei, au purificat stânga...de-o s-o ducă la câștigarea alegerilor:))))))))))) Sezonul ăsta votez cu stânga..îmi inspiră încredere! Să nu mă înjurați vreunul...că apa, că groapa, că penalii...că după aia vă umplu frigiderul...la toate vuvuzelele din lashierbinți:))...și nici cu vrăjeală d-aia,” cu toți e la fel”, să-mi veniți..și să-mi spuneți că tânărul frumos și liber...nu-i cu mintea-n...p lete:))) La cum lucrează DNA..mie mi-e să nu-l salte pe Moraru..că și el dormea cu poza lui Nuța sub pernă..cum trăia și vuvuzela aia de tinel:))
Ioana:
(31 Martie 2016, 17:40)
Nemtii ar stinge varul cu astfel de primari.
un cetatean:
(31 Martie 2016, 17:00)
1. pt dl/dna anonim!!!! saptamana trecuta am schimbat filtrele de la aparatura de 1000 euro pe care am fost obligat sa mi-o achizitionez ca ma saturasem de carat apa la bidoane!!!  vrei sa-ti spun niste valori???? apa care iese din filtrul meu are 73 ppm, apa potabila trebuie sa aiba intre 50-150 ppm! Ai idee cat are apa de la retea?!?!?! 792 ppm!!!! Imi spui ca nu a murit nimeni pana acum..??? nu zau! bea-o tu, ma!!!!si tot neamu' tau!!!sa vedem... 2. pt dl mircea! aveti MARE DREPTATE! 2 primari, doua nenorociri!!!de fapt... nu doar 2 primari pt ca nu doar ei sunt vinovati de cele intamplate...ci toata frunza cea vestita din primarie... vice-primari, consilieri etc.. dar stiti care este paradoxul? nimeni nu face nimic.. toata lumea sta linistita acasa pe principiul las-o ma ca merge si asa!!!sau lasa sa se duca altii si sa rezolve!!! nimeni nu iese in strada! am iesit in strada in noiembrie, dupa tragicul eveniment de la #colectiv. bineinteles ca s-a URLAT in portavoce si despre apa noastra otravita! si ce sa vezi!!!! eram vreo 100-150 de ametiti care urlam si restul lumii ne admira de pe trotuare sau de la geamuri, isi dadeau coate si radeau de parca zici ca trecea circul pe la ei prin oras. Asa ca... avem soarta pe care o meritam!!!!cu totii!!!
Eu:
(31 Martie 2016, 16:04)
Anonim cred ca tu ești defapt ionascu.venit cu traista n bat si devenit milionar-curvar prin slob city.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Luni 03 Aug 2026
257 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Atenție la bani!

Marți, 23 decembrie, o femeie din Urziceni a fost victima unei tîlhării. Femeia, în vîrstă de 36 ani, administrator a două magazine din localitate, a fost atacată de doi indivizi ce, prin violență, i-au ...[citește_toată_știrea]

23 Decembrie 2009, 16:06
(11845 vizualizări - 0 comentarii)


Expoziție stradală dedicată Revoluției

Expoziție stradală dedicată Revoluției

Cele mai importante 48 de fotografii exclusive realizate de AGERPRES în timpul Revoluției din Decembrie 1989 pot fi văzute începînd din 21 decembrie 2009, pînă pe 12 ianuarie 2010, în cadrul expoziției ...[citește_toată_știrea]

23 Decembrie 2009, 16:04
(11070 vizualizări - 0 comentarii)


Achizițiile intracomunitare și importurile de legume-fructe, în atenția polițiștilor

Începînd cu data de 15 decembrie 2009, polițiștii Serviciului de Investigare a Fraudelor Ialomița, în colaborare cu comisarii Gărzii Financiare și inspectori ai Oficiului Județean pentru Protecția Consumatorilor ...[citește_toată_știrea]

22 Decembrie 2009, 18:10
(14187 vizualizări - 0 comentarii)


Dosare pentru produse contrafăcute

Polițiștii feteșteni au început urmărirea penală în șapte dosare penale în care sînt cercetați reprezentanții unor agenți economici, societăți comerciale sau persoane fizice, cu puncte de lucru în localitățile ...[citește_toată_știrea]

22 Decembrie 2009, 18:05
(13678 vizualizări - 0 comentarii)


Infractori după gratii

Doi ialomițeni, cu domiciliul în comuna Jilavele, pe numele cărora existau mandate de executare a pedepsei cu închisoarea, au fost identificați de polițiștii ialomițeni, fiind încarcerați în Penitenciarul ...[citește_toată_știrea]

22 Decembrie 2009, 17:59
(11774 vizualizări - 0 comentarii)


APIA notifică fermierii

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură revine cu apelul către fermierii notificați pentru clarificarea datelor declarate în cererea de plată. Aceștia sînt obligați să se prezinte în cel mai ...[citește_toată_știrea]

22 Decembrie 2009, 17:38
(14727 vizualizări - 0 comentarii)


Unirea Urziceni vs Liverpool

Unirea Urziceni vs Liverpool

Ghinion teribil pentru Unirea Urziceni la tragerea la sorți Europa League. Singura echipă din România calificată în primăvara europeană, Unirea Urziceni, și-a aflat adversarul din «16»-imile Ligii Europa ...[citește_toată_știrea]

18 Decembrie 2009, 15:09
(12689 vizualizări - 0 comentarii)


ANM-Sîmbătă și duminică, în sud-est reîncep ninsorile

Prognoza meteorologică pe următoarele trei zile, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, prevede că în cursul zilei sîmbătă, 19 decembrie, în cursul nopții și duminică, 20 decembrie, în sud ...[citește_toată_știrea]

18 Decembrie 2009, 14:13
(11478 vizualizări - 0 comentarii)


DRUMURI ÎNCHISE

DRUMURI ÎNCHISE

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița informează că peste 150 de polițiști, din care 34 din structurile de siguranță rutieră, sînt angrenați în măsuri de deblocare/dirijare a traficului rutier ...[citește_toată_știrea]

18 Decembrie 2009, 12:00
(13792 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmii ialomițeni, în sprijinul oamenilor înzăpeziți

Jandarmii ialomițeni, în sprijinul oamenilor înzăpeziți

Peste 25 de jandarmi din cadrul Detașamentului Urziceni au acționat, în zilele de 16 și 17 decembrie a.c., pentru deszăpezirea participanților la trafic surprinși de viscol. Pe segmentul de șosea Urziceni ...[citește_toată_știrea]

18 Decembrie 2009, 11:52
(11814 vizualizări - 1 comentariu)


Brazi confiscați la Fetești

Brazi confiscați la Fetești

8 brazi pentru care nu existau documente de proveniență potrivit legii au fost confiscați de polițiștii feteșteni. Aceștia au acționat joi, 17 decembrie a.c., pe raza municipiului pentru prevenirea și combaterea ...[citește_toată_știrea]

18 Decembrie 2009, 11:47
(10735 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea SPORT a fost actualizată!

Nu ratați cele mai noi articole despre sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

18 Decembrie 2009, 11:40
(14819 vizualizări - 0 comentarii)


În Ialomița se circulă în condiții de iarnă

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița informează că pe majoritatea arterelor de pe raza județului Ialomița se circulă în condiții de iarnă. Nu există tronsoane de drum închise circulației, traficul ...[citește_toată_știrea]

17 Decembrie 2009, 14:46
(12182 vizualizări - 0 comentarii)


Hoți din mașini, prinși în flagrant

Hoți din mașini, prinși în flagrant

Polițiștii au identificat un grup format din patru suspecți, acuzați că au acționat pe raza municipiului Slobozia și orașului Țăndărei, săvîrșind zece furturi din autoturisme. În cursul zilei de miercuri ...[citește_toată_știrea]

17 Decembrie 2009, 14:44
(11986 vizualizări - 0 comentarii)


Viscolul-41 de localități fără energie electrică, Slobozia fără apă

Potrivit subprefectului Gigi Petre, «viscolul a afectat rețelele electrice din întreg județul Ialomița, parțial sau integral 41 de localități rămînînd fără energie electrică». «Noaptea trecută a fost un ...[citește_toată_știrea]

16 Decembrie 2009, 16:28
(11338 vizualizări - 0 comentarii)


Camioanele de peste 7,5 tone, interzise în trafic de prefectul Teculescu

Camioanele de peste 7,5 tone, interzise în trafic de prefectul Teculescu

Din cauza blocajelor din trafic, prefectul Mădălin Teculescu a emis astăzi, la orele 10,45, o dispoziție prin care interzice circulația autovehiculelor cu o greutate mai mare de 7,5 tone pe raza județului ...[citește_toată_știrea]

16 Decembrie 2009, 14:47
(11525 vizualizări - 0 comentarii)


Permanență 24 din 24 la sediul DSV

Printr-un comunicat de presă, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează că, în perioada 19 decembrie 2009-3 ianuarie 2010, în scopul prevenirii apariției unor evenimente ...[citește_toată_știrea]

16 Decembrie 2009, 14:37
(12885 vizualizări - 0 comentarii)


Atenționare pentru șoferi

Atenționare pentru șoferi

Polițiștii ialomițeni avertizează conducătorii autovehiculelor de mare tonaj că la intrare în localitățile Slobozia și Urziceni au fost instituite filtre ce restricționează accesul mașinilor neechipate ...[citește_toată_știrea]

15 Decembrie 2009, 16:55
(10351 vizualizări - 1 comentariu)


Bătrân omorât pe loc

Bătrîn omorît pe loc

În localitatea Coșereni s-a produs un accident de circulație soldat cu decesul unui pieton. Astfel, luni, 14 decembrie a.c., în jurul orelor 18,00, pe DN 2, un pieton, în timp ce se angajase în traversarea ...[citește_toată_știrea]

15 Decembrie 2009, 14:37
(12306 vizualizări - 0 comentarii)


Amenzi în trafic de peste 500 de milioane

Serviciul Rutier Ialomița a monitorizat, în perioada 7-13 decembrie 2009, traficul rutier pe toate arterele importante ale județului. Astfel, polițiștii au aplicat 207 sancțiuni contravenționale, 109 dintre ...[citește_toată_știrea]

15 Decembrie 2009, 14:28
(11904 vizualizări - 0 comentarii)


Birou pentru eliberarea de caziere judiciare, la Urziceni

De marți, 15 decembrie a.c., și municipiul Urziceni are un Birou pentru eliberarea de certificate de cazier judiciar. Așadar, de la orele 14,00, la sediul Poliției Municipiului Urziceni, a fost inaugurat ...[citește_toată_știrea]

15 Decembrie 2009, 14:18
(15450 vizualizări - 0 comentarii)


Selecție pentru studenții care doresc să lucreze în Germania

Agenția Municipală pentru Ocuparea Forței de Muncă București anunță organizarea selecției pentru studenții care doresc să desfășoare o activitate lucrativă pe teritoriul Germaniei pe perioada vacanței de ...[citește_toată_știrea]

15 Decembrie 2009, 13:40
(11009 vizualizări - 0 comentarii)


«Sărbătoarea colindului», la Slobozia

«Sărbătoarea colindului», la Slobozia

Vineri, 18 decembrie, autoritățile locale dau startul sărbătorilor de iarnă. Anul acesta, Consiliul Județean Ialomița, Centrul Județean pentru Promovarea Culturii Tradiționale, Consiliul Local Slobozia ...[citește_toată_știrea]

15 Decembrie 2009, 13:38
(10348 vizualizări - 0 comentarii)


Polei și zăpadă

Polei și zăpadă

În Ialomița se acționează deja cu 16 utilaje dotate cu lamă și răspînditori material antiderapant și 6 unimoguri, fiind permanent ținută legătura cu reprezentanții Secției de Drumuri Naționale Ialomița ...[citește_toată_știrea]

15 Decembrie 2009, 13:36
(12795 vizualizări - 0 comentarii)


Direcția Sanitară-Veterinară atenționează

Direcția Sanitară-Veterinară atenționează

Printr-un comunicat de presă, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița atenționează populația, în scopul prevenirii de îmbolnăvire cu Trichinella spiralis (Trichineloză). Astfel ...[citește_toată_știrea]

15 Decembrie 2009, 13:22
(14635 vizualizări - 0 comentarii)


Locuri de muncă în Anglia

Locuri de muncă în Anglia

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, prin Direcția EURES, va organiza anul următor, o bursă a locurilor de muncă sezoniere în sectorul agricol din Marea Britanie. Marea Britanie are nevoie ...[citește_toată_știrea]

14 Decembrie 2009, 16:47
(14915 vizualizări - 1 comentariu)


Cod GALBEN, din 15 decembrie

Cod GALBEN, din 15 decembrie

În intervalul 15-17 decembrie 2009, județul Ialomița intră în Cod GALBEN, de ninsoare abundentă. Potrivit ANM, «începînd de marți, 15 decembrie, orele 12,00, va ninge în toate regiunile ...[citește_toată_știrea]

14 Decembrie 2009, 15:35
(12133 vizualizări - 0 comentarii)


La volan fără permis

La volan fără permis

În după amiaza zilei de vineri, 11 decembrie a.c., în jurul orei 16,30, polițiștii au depistat pe DN21, în afara municipiului Slobozia, un bărbat în vîrstă de 31 ani, în timp ce conducea un autoturism, ...[citește_toată_știrea]

14 Decembrie 2009, 15:22
(13487 vizualizări - 0 comentarii)


Suspect de furt, identificat

Sîmbătă, 12 decembrie 2009, în jurul orelor 14,00, polițiștii din Armășești au fost sesizați de un prahovean ce deține o casă de vacanță pe raza comunei că, în zilele trecute, persoane necunoscute i-ar ...[citește_toată_știrea]

14 Decembrie 2009, 15:19
(12400 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente rutiere

Accidente rutiere

O persoană și-a pierdut viața și alte șase au suferit vătămări corporale în acest week-end după ce au fost implicate în evenimente rutiere produse pe drumurile publice din Ialomița. • Astfel, primul eveniment ...[citește_toată_știrea]

14 Decembrie 2009, 15:17
(12423 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 22 iulie 2026 extrema urgenta în Port modern la Fetești! Cetățean al judetului în Profesorii din Ialomița, procent general de promovare de 41,4% la Titularizare 2026 Mary în Fonduri pentru energie verde, turism fluvial și infrastructură socială în Ialomița Eloise în așteptăm cu aceeași nerăbdare/festivalul cu nănașa mare! Aurora în Majorări de tarife la apă și canalizare în localitățile deservite de Urban SA Slobozia! Mary în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori Port Călărași în Port modern la Fetești! #pasajladrajna în Majorări de tarife la apă și canalizare în localitățile deservite de Urban SA Slobozia! Di(h)or în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori Vasile în Port modern la Fetești! Parandarat în Port modern la Fetești! Agora în Majorări de tarife la apă și canalizare în localitățile deservite de Urban SA Slobozia! Amenda în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori Iulia în IPJ Ialomița: Trei persoane reținute pentru «furt calificat» de combustibil din vagoane-cisternă casă Misleanu în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 22 iulie 2026 Mart în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori Mary în Majorări de tarife la apă și canalizare în localitățile deservite de Urban SA Slobozia! Mary în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori vasile în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...