Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

ANCHETĂ

Dosarul «Apa lui Ionașcu», redeschis de DNA

Alegeri locale la Slobozia

Dosarul «Apa lui Ionașcu», redeschis de DNA

Gabi Ionașcu visează la încă un mandat de primar al Sloboziei, fiind candidatul desemnat de UNPR Ialomița pentru a recandida la această funcție. Din această postură, același Gabi Ionașcu speră să-și reconvingă concetățenii să-l voteze... Pe de altă parte, cu aproape 7 ani în urmă, către DNA-Biroul Teritorial Slobozia, condus la acel moment de fostul prim procuror Dumitru Cristudor, era declinat dosarul «Apa lui Ionașcu». Cel în care fostul edil era acuzat de «abuz» și «neglijență în serviciu»... Potrivit unor surse, ancheta a fost însă blocată chiar de prim procurorul Dumitru Cristudor, fostul șef al DNA Slobozia, după ce acestuia i-a fost facilitată obținerea a 9320 mp de teren. Terenul în cauză se află la ieșirea spre Țăndărei și a fost concesionat firmei administrate de fiul și cumnatul fostului prim procuror Cristudor... În această locație a apărut o construcție impresionantă, terenul fiind împrejmuit cu un gard înalt, care să ferească de ochii curioșilor acareturile din curte... În aceeași linie, surse judiciare din cadrul DNA-Structura Centrală precizează faptul că procurorii Anticorupție se pregătesc să redeschidă cercetările în dosarul «Apa lui Ionașcu», prejudiciul în această cauză depășind 2 milioane de euro.

Apa otrăvită și penală din Slobozia
În 2009, o serie de articole publicate de ziarul Independent prezentau pe larg informații despre proiectul privind alimentarea cu apă a Sloboziei. Ziarul nostru informa cititorii cu privire la faptul că, pe lîngă problemele de potabilitate, apa oferită de Gabi Ionașcu avea și probleme penale. Cercetările în dosarul numit sugestiv «Apa lui Ionașcu» au debutat în vara anului 2009, fiind inițiate de ofițerii Serviciului de Combatere al Criminalității Economice, fost Antifraudă, din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița. În urma numeroaselor sesizări cu privire la calitatea îndoielnică a apei, dar și a unor reale suspiciuni privind lucrările de săpare a puțurilor și a sistemului de aducțiune, ofițerii din cadrul IPJ Ialomița s-au sesizat din oficiu și au demarat cercetările în dosarul denumit sugestiv «Apa lui Ionașcu». Verificările preliminarii au scos la iveală faptul că proiectul privind alimentarea cu apă a Sloboziei din sursă subterană încălca, pe alocuri, prevederile Codului Penal, Gabi Ionașcu fiind suspectat de comiterea infracțiunilor de «abuz» și «neglijență în serviciu». Să completăm că, la momentul respectiv, se discuta despre constituirea unui prejudiciu de peste 2 milioane de euro. Avînd în vedere impresionanta valoare a acestui prejudiciu, ofițerii IPJ s-au văzut nevoiți să decline cauza către Direcția Națională Anticorupție-Biroul Teritorial Slobozia. Ancheta a ajuns astfel pe biroul prim procurorului Dumitru Cristudor, fostul șef al biroului DNA din Slobozia. Dosarul, după cum se va vedea, a fost folosit ulterior drept «monedă de schimb», prim procurorul Cristudor fiind interesat de preluarea unui teren de 1 ha în intravilanul Sloboziei, dosarul «Apa lui Ionașcu» fiind uitat într-un sertar din biroul lui Cristudor...

Un troc necinstit
După cum anticipam mai sus, pentru a face uitată ancheta care îl viza, Gabi Ionașcu i-ar fi facilitat lui Dumitru Cristudor obținerea unui teren 9320 mp în intravilanul Sloboziei. La momentul respectiv, firma Romagra Impex, patronată de fiul și cumnatul fostului prim procuror al DNA Slobozia, Dumitru Cristudor, s-a adresat Primăriei Slobozia pentru concesionarea respectivei suprafețe de teren. Drept urmare, a apărut o hotărîre a Consiliului Local Slobozia prin care i se concesiona firmei Romagra Impex SRL Ograda aproape 1 hectar din intravilanul municipiului reședință de județ. Se impune să adăugăm că societatea patronată de fiul și cumnatul fostului prim procuror Dumitru Cristudor se angaja ca, în 2 ani de la intrarea în vigoare a contractului de concesiune, să ofere slobozenilor «un complex sportiv de turism și agrement»... Așadar, la începutul anului 2008, societății Romagra Impex i se concesionează suprafața de teren de 9320 mp, în 2 ani de la concesionare firma angajîndu-se să execute «un complex sportiv de turism și agrement», în cadrul complexului urmînd să existe terenuri de tenis, un spațiu de agrement dar și... un hotel! În realitatea anului 2016, nimic din ceea ce s-a trecut în documente nu a fost construit! A apărut doar construcția impunătoare, pe post de casă de locuit, a fostului prim procuror al DNA-Biroul Teritorial Slobozia, Dumitru Cristudor...

DNA vrea să facă lumină
Au trecut aproape 7 ani de la evenimentele descrise mai sus, iar despre dosarul apei nepotabile din Slobozia părea să nu se mai audă mare lucru. Cu toate acestea, surse din cadrul DNA precizează faptul că procurorii Anticorupție încearcă să redeschidă această anchetă. Dosarul «Apa lui Ionașcu» a fost preluat în 2012 de DNA-Structura Centrală, în momentul în care Biroul Teritorial al DNA din Ialomița a fost desființat. Ancheta, după cum am menționat mai sus, a fost folosită drept «monedă de schimb» de fostul prim procuror al DNA-Biroul Teritorial Slobozia, Dumitru Cristudor...

DNA-Biroul Teritorial Slobozia, structură desființată cu scandal Conducerea centrală a Direcției Naționale Anticorupție cunoștea de ceva timp «modul» în care opera fostul prim procuror al DNA-Biroul Teritorial Slobozia asupra dosarelor avute în lucru. A fost însă nevoie de o atenționare a anchetatorilor germani în ceea ce-l privește pe Cristudor... Aceasta s-a concretizat în 2013, cînd fostul prim procuror al DNA Slobozia a împiedicat demararea la nivel local a unei anchete a procurorilor germani. Astfel, anchetatorii din Germania veneau la Slobozia pentru a aduna probe într-un dosar de evaziune fiscală ce-l viza pe afaceristul Vasile «Liviu» Taifas. Procurorului Dumitru Cristudor i s-a solicitat sprijinul pentru primirea delegației germane și susținerea cercetărilor pe care urmau să le demareze procurorii străini. Ilegal, acesta și-a încălcat obligațiile de serviciu, avertizîndu-l pe afaceristul Taifas cu privire la ancheta care îl viza. În schimbul informațiilor pe care le-a oferit, Dumitru Cristudor a primit un autoturism, o remorcă de pietriș și cîțiva arbuști ornamentali (n.red.: pentru înfrumusețarea terenului de 1 ha primit de la Primăria Slobozia!). Cazul de corupție a fost investigat de procurorii DNA-Structura Centrală, care l-au reținut și demis din funcție pe Dumitru Cristudor. În urma judecării, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis definitiv ca fostul șef al DNA Slobozia să stea după gratii 3 ani. Între timp, el a fost eliberat din închisoare condiționat... Devenit denunțător, Vasile «Liviu» Taifas a fost «iertat» de procurorii DNA, beneficiind de o pedeapsă cu suspendare. Mai departe, în 2014, Direcția Națională Anticorupție-Structura Centrală a decis desființarea Biroului Teritorial DNA Slobozia și preluarea cazurilor de către Serviciul Teritorial DNA București.

Dosarele DNA în Ialomița Cu un grad de credibilitate destul de ridicat la nivel național în ultimii 2 ani, activitatea Direcției Naționale Anticorupție s-a concretizat și în Ialomița cu o serie de dosare care au zguduit spațiul public. De notorietate este arestarea și trimiterea în judecată a lui Cătălin Hristescu, fostul prim-procuror al Parchetului de pe lîngă Tribunalul Ialomița, arestarea și judecarea lui Silvian Ciupercă, fostul președinte al Consiliului Județean Ialomița, precum și dosarul profesorilor-șpăgari de la Bacalaureatul din 2012.

29 Martie 2016, 22:55 (33774 vizualizări - 33 comentarii)

Citiți și:
Gabi Frankenstein și Iuda Bowling Paros
Ionașcu este angajatul lui Stoica
Ionașcu, arbitrul alegerilor locale din 2016
PSD Ialomița repetă istoria la Slobozia
Audit judiciar de 80 mii de lei pentru «apa lui Ionașcu»

Comentariile cititorilor:


CONDUCATOR AUTO:
(31 Martie 2016, 13:32)
    CINE VA IMPIEDICA "STIMATI EDILI" SA ASTUPATI GROPILE DE PE CAROSABIL DIN SLOBOZIA.?!     SUNT CONDUCATOR AUTO DE PESTE 35 DE ANI SI ASEMENEA BATAIE DE JOC NU AM VAZUT NICI PE VREMEA LU' NEA NICU. PE UNDE S-A TURNAT ASFALT, IN URMA TEVILOR DE ADUCTIE PENTRU APA "BUNA DE BAUT", EFECTIV S-A SURPAT FORMAND SANTUL LA LOC. CATA INCOMPETENTA SI BATAIE DE JOC LA ADRESA PLATITORILOR DE TAXE ESTE GREU DE EXPRIMAT IN CUVINTE.      A S T U P A T I  G R O P I L E !!!!!!!!!!!!!  VA ROG FRUMOS !!!!! NE-AM STRICAT MASINILE !!!! 
SORIN:
(31 Martie 2016, 11:28)
@Anonimus. În principiu aș fi de acord cu tine, numai că în România sunt mai mulți hoți decât oameni cinstiți. Probabil te referi la marii escroci care au făcut averi incomensurabile pe bani furați. Total de acord. Problema e ce facem cu micii borfași?! Ăștia nu sunt tot hoți?! Criminalii, violatorii, pedofilii, preoțimea hrăpăreață, ăștia ce-or fi?! Chiar vrei să depopulezi țara asta și așa depopulată destul în ultimii ani de "democrație"?!
Anonimus :
(31 Martie 2016, 06:25)
Dragii mei oameni, intelegeti odata si pentru totdeauna... singurul mod in care in romania se poate face dreptate este ca poporul sa devine violenti sa sa actioneze cu o forta ucigasa unita sa ii omoare pe cei care au gresit sau cei care au fost la putere si nu au rezolvat nimic. trebuie facut acest lucru, puscaria, confiscarea averilor, nu merge. intelegeti asta. acest moment este unul din acele momente rare in care pentru a face bine trbeuie sa fi inuman sa ne coboram sub nivelul lor sa vada cum e sa fi nerespectat si desconsiderat, pentru ca si ei au fost inumani si au facut tot ce au putut sa traga doar pentru ei cand au fost pusi intr-o functie unde trebuiau sa traga pentru noi. omorati fara remuscari sau regrete. poate o miscare violenta ca asta poate va reusi sa ii sperie pe cei care mai vor sa insele...    Uniti si neiertatori putem sa ne recuperam tara frumoasa
alt anonim:
(30 Martie 2016, 23:15)
anonim apa aia s o bei tu , oamenii intregi la cap nu du copiilor menajera ionascului.tu astepti sa moara cineva ca sa  te lamuresti? pai bea mata  numai de la ghiuveta  
mircea:
(30 Martie 2016, 22:32)
@anonim, omule, inainte sa se rupa ionascu de vechea legatura la apa, beam fara probleme apa de la ghiveta, nu sunt chitibusar.... dar...oricat a-i spune, apa acum nu este potabila....pe bune
Anonimă:
(30 Martie 2016, 22:29)
@anonim. Poate mori tu primul ca să ne confirmi ceea ce au zis organele competente! Apa nu este potabilă, dar muriți pe rând, în timp! Aveți răbdare!
Anonim:
(30 Martie 2016, 22:12)
mai fratilor slobozeni de cand aschimbat tevile pe strazi si a dat drumul la apa a murit cineva?cand puneati vata si tifon la pipa de la chiuveta si gaseati fel de fel chiar si viermi na murit nici atunci si acum va plangeti ca nu e buna apa rusine sa va fie  .
BECIUL DOMNESC:
(30 Martie 2016, 18:43)
DIN NESTIINTA, DIN REA CREDINTA, DIN NEPRICEPERE, DIN PROSTIE, DIN GRESEALA SAU DINADINS, FOSTUL PRIMAR NE-A FACUT-O CAT DE BUNA! MA MIR CA NU L-AU AJUNS INCA BLESTEMELE AMARATILOR DE PENSIONARI CARE URCA DE ANI DE ZILE CU BIDONUL PE SCARI! MILIOANELE ARUNCATE PE APA SAMBETEI SA FIE RECUPERATE ! GRESEALA (SA FIU BLAND)SINONIMA CU BATAIA DE JOC PE CHELTUIALA SLOBOZENILOR, DE ASEMENEA SA FIE PEDEPSITA CORESPUNZATOR! SE AUDE JUSTITIA??????
Barba deținutului!:
(30 Martie 2016, 18:36)
Dosarul profesorilor șpăgari (CNMV are doi! Mereu în top!) este în Apel! DNA a contestat pedepsele date în Ialomița. Prea mici! Șpăgarii au contestat și ei. Prea mari!! Hoții predau în continuare. Mă întreb: dacă nu vor fi Încătușați până-n Iunie, de ce să nu intre îngerașii iar în Comisii de bac?!! Dacă tot se-amână atât, ei tot predau și " fac dirigenții", de ce n-ar mai avea și dreptul de profesori-examinatori, președinți de comisii, secretari, observatori măcar! Toată încrederea! Au mână formată și experiență de pui de șpăgari! "Părinții și bunicii" lor au scăpat: unii, pensie, alții, Bora! Puericultura așteaptă startul!
Bidon:
(30 Martie 2016, 18:07)
Apă potabilă tot nu vom avea,dar să plătească vinovații! Nu este numai Ionașcu, el e tartorele!
Mary:
(30 Martie 2016, 15:29)
      Sper ca acesti doi impostori Ionascu si Stoica, sa primeasca ani multi de puscarie pentru toate prostiile lor. La fel de raspunzatori sunt si consilierii. O ancheta facuta de un corp de control competent si impartial se impune, fara a mai taragana lucrurile, iar cine se face vinovat sa plateasca si paguba sa fie recuperata. Se spun multe adevaruri care cu greu penetreaza ideologia veche de partid, in continuare avem de-a face cu oameni compromisi "plantati" in functii cheie care nu fac altceva de cat sa estompeze, cu buna stiinta, demersuri judiciare. Aceste "ramasite pamantesti" cu iz de putregai comunist, a la Ionescu, ce se manifesta pe la radio sau televiziunea locala este o dovada de terorism local care vine in contradictie cu valorile democratice. Posturile cu pricina, trebuie monitorizate si sanctionate de organele abilitate.
Radu:
(30 Martie 2016, 13:51)
Nu stiu ce mai caută omul asta sa se afișeze trebuia sa stea la zdup cu primarul actual stoica .
SORIN:
(30 Martie 2016, 11:40)
Îcadrarea în "abuz" mi se pare o mângâiere față de acest genocid la adresa consumatorilor de apă de la robinet. Inconștiența și tupeul acestui nemernic au atins paroxismul atunci când i-a dat fiicei sale un spațiu pentru un cabinet stomatologic, despre care presa vremii a scris, șoldoveanul de Bărăgan susținând că "fetița mea vrea să aibă grijă de sănătatea slobozenilor". Căci, după spusele "edilului", ea ar fi putut pleca în altă parte. Vezi-Doamne, dragostea și grija față de concetățeni au determinat-o pe odrasla papagalului cu ifose de intelectual, în fapt un agramat jegos. DNA ar putea să-l întrebe și de unde a avut el atâția bani pentru a-și "trage" viloiul de lângă "Filatură". După câte-am înțeles, șoldovenul infatuat nici măcar "apa lui" n-o bea, săpând un puț pentru hidrofor. Astfel, așa cum l-am mai atenționat pe Silviu Puchianu, nu că UNPR ar fi un partid, aducerea lui Ionașcu în prim plan, este de domeniul second hand, domeniu pe care președintele UNPR Ialomița-l stăpânește.
SORIN:
(30 Martie 2016, 11:30)
Pe când eu scriam despre șoldoveanul mustăcios, căcăcios și pișecios, alții îi ridicau osanale. Este de notorietate faptul că era "invitatul emisiunii" la Radio Cam pus, unde "doamna Clementina"-l intervieva așa, de futu-i pomana, cum se spune în poporul radioascultător. Nici sfertodoctul Ionescu de la Antena 1 Slobozia nu se lăsa mai prejos cu "periatul" primarului penal. Dacă ancheta va fi reluată, dosarul redeschis, eu aș propune DNA să intre mai adânc și să verifice toate contractele ce au ca obiect aducțiunea "apei lu' Ionașcu" în comunele limitrofe, cum a fost cu obligarea locuitorilor să cumpere cu bani grei așa-zisul cămin ecologic, deși ei aveau deja construit un cămin din cărămidă, tencuit și izolat termic. Și, ce e mai grav, cei ce doreau să-și "tragă" apa, trebuia să-și sape singuri șanțul prin care trecea conducta. Odată montată aducțiunea, a început coșmarul: apa era mai mult maronie, imposibil de folosit nici măcar pentru adăpatul animalelor, dar în gospodărie?! Cei ce aveau proasta inspirație să folosească mașina de spălat rufe, constatau că "albiturile" deveneau maronii, chiuvetele așijderea. ...
mircea:
(30 Martie 2016, 10:50)
Cred ca o sa fie un fel de frctie la un picior de lemn.....doi primari, doua nenorociri majore pentru oras, unul a otravit apa, celalalt a demolat orasul, acum 2000 de ani, astie erau demult batuti in cuie la portile orasului....

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 04 Aug 2026
264 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Deținut evadat, dat în urmărire națională

Deținut evadat, dat în urmărire națională

În dimineața zilei de joi, 12 martie a.c., de la Penitenciarului Tulcea a evadat Ichim Gheorghiță, de 21 de ani, din comuna Băltătești, județul Neamț.
Bărbatul a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii ...[citește_toată_știrea]

13 Martie 2010, 14:52
(15350 vizualizări - 0 comentarii)


Comerț ilicit cu pantofi

Un bărbat, de 32 de ani, din Capitală, șofer al unui autovehicul, a fost depistat în trafic transportînd peste 400 de perechi de pantofi, în valoare de peste 20000 de lei. Șoferul a fost sancționat contravențional ...[citește_toată_știrea]

13 Martie 2010, 14:43
(16778 vizualizări - 0 comentarii)


Jocuri electronice, fără licențe de exploatare

La o societate comercială din localitatea Gîrbovi, polițiștii au identificat cinci aparate de jocuri electronice, ce funcționau fără licențe de exploatare. Pe numele administratorului societății a fost ...[citește_toată_știrea]

13 Martie 2010, 14:38
(15937 vizualizări - 0 comentarii)


500 litri de băuturi alcoolice, confiscate la Slobozia

Pe raza municipiului Slobozia a fost depistat un bărbat de 34 ani, din municipiul Brăila, ce transporta cu un autoturism cantitatea de 500 litri de alcool fără a deține documente de proveniență. Șoferul ...[citește_toată_știrea]

13 Martie 2010, 14:37
(15694 vizualizări - 0 comentarii)


În Fetești, beat la volan

Vineri, 12 martie a.c., în jurul orelor 22.00, pe raza municipiului Fetești a fost depistat în trafic un bărbat de 49 de ani, din localitate. După testarea cu etilotestul, s-a constatat că șoferul conducea ...[citește_toată_știrea]

13 Martie 2010, 14:36
(18710 vizualizări - 0 comentarii)


Planul de acțiune SIGURANȚA

Pentru creșterea gradului de siguranță publică a cetățenilor din județul Ialomița, efective din cadrul structurilor teritoriale ale Ministerului Administrației și Internelor au fost angrenate în cursul ...[citește_toată_știrea]

13 Martie 2010, 14:30
(18354 vizualizări - 0 comentarii)


Accident din cauza neacordării de prioritate

Pe DN 2, în afara localității Urziceni, s-a produs un accident de circulație soldat cu vătămarea corporală a unei persoane. Un șofer, de 50 de ani, din județul Călărași, pe fondul neatenției, a pătruns ...[citește_toată_știrea]

13 Martie 2010, 14:24
(15322 vizualizări - 0 comentarii)


Suspecți de furt comis în județul Brăila, prinși de polițiștii ialomițeni

În cursul dimineții de vineri, 12 martie a.c., în jurul orei 06.00, agenții Postului de Poliție Ciocîrlia, cu ocazia efectuării serviciului de patrulare în vederea prevenirii și combaterii furturilor din ...[citește_toată_știrea]

13 Martie 2010, 14:20
(14170 vizualizări - 0 comentarii)


Pocora și investițiile în școli și diguri

Pocora și investițiile în școli și diguri

Ultima preocupare a deputatului PNL de Ialomița, Cristina Pocora vizează investițiile din învățămînt. Astfel, parlamentarul a remis ministrului Educației un set de întrebări privitoare la situația școlilor ...[citește_toată_știrea]

12 Martie 2010, 18:31
(19267 vizualizări - 0 comentarii)


Minor, suspect de comiterea a 12 furturi

Polițiștii din Țăndărei au reușit identificarea și probarea activității infracționale a unui minor, suspect a 12 furturi, care figurau în evidențele Poliției cu autori necunoscuți. Suspectul este un minor ...[citește_toată_știrea]

12 Martie 2010, 09:36
(16057 vizualizări - 1 comentariu)


Au furat fier de la o moară din Făcăeni

Miercuri, 10 martie a.c., polițiștii din Făcăeni au fost sesizați de un bărbat, de 60 de ani, din Constanța, administrator la o societate comercială din localitate, asupra unui furt. Astfel, în seara zilei ...[citește_toată_știrea]

12 Martie 2010, 08:16
(24086 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni ale Poliției

• Miercuri, 10 martie a.c., timp de trei ore, efective din cadrul Poliției Municipiului Slobozia, Inspectoratului Județean de Jandarmi și Serviciului Public al Poliției Comunitare au organizat o acțiune ...[citește_toată_știrea]

12 Martie 2010, 06:21
(21048 vizualizări - 0 comentarii)


Scrimă: Campionatele Europene de Cadeți, Atena 2010

În perioada 2-8 martie 2010, la Sala Olimpică din Atena, s-au desfășurat Campionatele Europene de Cadeți. După cum am anunțat, la eveniment a participat și reprezentantul Ialomiței, Mihai Cruțu, legitimat ...[citește_toată_știrea]

11 Martie 2010, 13:57
(16442 vizualizări - 3 comentarii)


Prins în flagrant încercînd să mituiască un polițist

Un bărbat a fost depistat de un polițist în timp ce transporta 30 de miei tăiați, fără acte de proveniență. Pentru a nu fi sancționat și a nu i se confisca marfa, R.L. i-a oferit polițistului 200 de lei ...[citește_toată_știrea]

11 Martie 2010, 13:40
(28398 vizualizări - 4 comentarii)


6 persoane, victime ale unui accident rutier

Neadaptarea vitezei la condițiile meteo a fost cauza principală a producerii unui accident rutier între Coșereni și Urziceni. Potrivit polițiștilor, în accident a fost implicat un microbuz în care se aflau ...[citește_toată_știrea]

11 Martie 2010, 11:33
(29987 vizualizări - 0 comentarii)


Depășire în triplare și a ajuns cu mașina în pom

Pe șoseaua ce leagă Slobozia de Amara s-a petrecut marți, 9 martie a.c., un accident spectaculos. Așadar, polițiștii au fost sesizați telefonic de producerea accidentului, din primele investigații la fața ...[citește_toată_știrea]

10 Martie 2010, 15:42
(20834 vizualizări - 0 comentarii)


Patroni cercetați penal

Marți, 9 martie, polițiștii Biroului de Investigare a Fraudelor din cadrul Poliției Fetești, au organizat și executat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii distribuirii și comercializării băuturilor ...[citește_toată_știrea]

10 Martie 2010, 15:34
(18160 vizualizări - 1 comentariu)


Acțiuni ale Poliției

• În ultimele 48 de ore, polițiștii Serviciului Rutier au desfășurat mai multe acțiuni pe șoselele ialomițene. În cadrul acțiunilor au fost aplicate 153 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste ...[citește_toată_știrea]

10 Martie 2010, 15:32
(17746 vizualizări - 0 comentarii)


Din nou atenționare COD GALBEN în Ialomița

Din nou atenționare COD GALBEN în Ialomița

În intervalul 10 martie, ora 22.00-11 martie, ora 20.00, în sudul Banatului, Oltenia, Muntenia, Dobrogea, sudul Moldovei și în zona Carpaților Meridionali și Carpaților de Curbură va ninge, vîntul va avea ...[citește_toată_știrea]

10 Martie 2010, 14:53
(16582 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

9 Martie 2010, 17:42
(16468 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

9 Martie 2010, 17:21
(19083 vizualizări - 0 comentarii)


Materiale neferoase, confiscate

Luni, 8 martie a.c., cu ocazia unei acțiuni desfășurate pe linia prevenirii și combaterii activităților comerciale ilicite, polițiștii feteșteni au oprit pentru control un autovehicul la volanul căruia ...[citește_toată_știrea]

9 Martie 2010, 15:18
(13698 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni pentru siguranța traficului rutier

În acest week-end, polițiștii au desfășurat acțiuni pentru prevenirea evenimentelor rutiere. 9 infracțiuni constatate, 329 sancțiuni contravenționale aplicate, 18 certificate de înmatriculare retrase și ...[citește_toată_știrea]

9 Martie 2010, 15:17
(15824 vizualizări - 0 comentarii)


Sprijinul pe suprafață, solicitat de 54 mii de fermieri

«În prima săptămână de la lansarea campaniei SAPS 2010, au fost depuse 54 mii de cereri de plată, pentru o suprafață de circa 242 mii de hectare» informează reprezentanții Agenției de Plăți și Intervenție ...[citește_toată_știrea]

9 Martie 2010, 14:42
(14590 vizualizări - 0 comentarii)


Atenționare COD GALBEN în Ialomița

Atenționare COD GALBEN în Ialomița

Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, în intervalul 8 martie, ora 18.00-9 martie, ora 21.00, în sudul Olteniei, sudul și estul Munteniei și în Dobrogea, intensificările de ...[citește_toată_știrea]

8 Martie 2010, 14:08
(13757 vizualizări - 0 comentarii)


Cîine pe acoperiș

Un cîine s-a urcat pe acoperiș și n-a mai putut coborî decît cu ajutorul pompierilor. Patrupedul, în cursul nopții trecute, a ajuns pe un bloc cu patru etaje din orașul Amara, locatarii solicitînd intervenția ...[citește_toată_știrea]

8 Martie 2010, 11:47
(14878 vizualizări - 0 comentarii)


Echipajele SMURD în acțiune

Echipajul SMURD Urziceni a intervenit sîmbătă, 6 martie a.c., în jurul orei 19.00, pentru acordarea primului ajutor calificat unei femei de 89 de ani cu afecțiuni medicale, din comuna Gîrbovi. La sosirea ...[citește_toată_știrea]

8 Martie 2010, 11:47
(14170 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu în apartament

Flăcările au izbucnit, 5 martie a.c., în comuna Movila, zona fostului IAS Bărăganu. Pompierii militari de la Garda Fetești au fost alertați pentru a interveni la localizarea și lichidarea incendiului, în ...[citește_toată_știrea]

8 Martie 2010, 11:47
(13233 vizualizări - 0 comentarii)


Băut la volan

Duminică, 7 martie a.c., în jurul orei 17.30, polițiștii din Căzănești au oprit pentru control, pe DJ 203 E, un autoturism condus de un bărbat de 51 de ani, din localitate. Întrucît bărbatul emana halenă ...[citește_toată_știrea]

8 Martie 2010, 11:12
(16854 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente

În cursul zilei de duminică, 7 martie a.c., în jurul orei 11.00, Poliția a fost sesizată prin SNUAU 112, despre producerea unui eveniment rutier pe DN 21, în afara localității Slobozia, accident în urma ...[citește_toată_știrea]

8 Martie 2010, 11:11
(17766 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
T.B. în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 22 iulie 2026 extrema urgenta în Port modern la Fetești! Cetățean al judetului în Profesorii din Ialomița, procent general de promovare de 41,4% la Titularizare 2026 Mary în Fonduri pentru energie verde, turism fluvial și infrastructură socială în Ialomița Eloise în așteptăm cu aceeași nerăbdare/festivalul cu nănașa mare! Aurora în Majorări de tarife la apă și canalizare în localitățile deservite de Urban SA Slobozia! Mary în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori Port Călărași în Port modern la Fetești! #pasajladrajna în Majorări de tarife la apă și canalizare în localitățile deservite de Urban SA Slobozia! Di(h)or în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori Vasile în Port modern la Fetești! Parandarat în Port modern la Fetești! Agora în Majorări de tarife la apă și canalizare în localitățile deservite de Urban SA Slobozia! Amenda în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori Iulia în IPJ Ialomița: Trei persoane reținute pentru «furt calificat» de combustibil din vagoane-cisternă casă Misleanu în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 22 iulie 2026 Mart în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori Mary în Majorări de tarife la apă și canalizare în localitățile deservite de Urban SA Slobozia! Mary în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...