Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Episcopia Sloboziei și Călărașilor iartă preoții cu păcate penale

Episcopia Sloboziei și Călărașilor iartă preoții cu păcate penale

Un preot din Ialomița a fost mutat disciplinar la o altă biserică după ce a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare, într-un dosar penal. Procedura instituită de reprezentanții Episcopiei Sloboziei și Călărașilor ridică semne de întrebare cu privire la măsurile disciplinare aplicate preoților. În timp ce unii sînt caterisiți fără drept de apel, alții scapă de această pedeapsă fără mari bătăi de cap. În cazul de față, oficialii instituției susțin faptul că «prejudiciile create nu au afectat biserica, de aceea s-a luat această decizie». În replică la situația creată, preotul incriminat afirmă: «Mă lasă rece tot ce vreți să scrieți despre mine!».

Caz penal la biserica din Gimbășani
Preotul inculpat se numește Victor Oprea și se află în slujba Bisericii din anul 1994. În urmă cu aproximativ 3 ani, el a intrat în atenția ofițerilor de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița, suspectat fiind că și-ar fi înșelat enoriașii care veneau să se roage la Biserica din Gimbășani, acolo unde slujea. Acuzațiile care i le-au adus polițiștii vizau maniera ilegală în care acesta ar fi folosit mai multe CNP-uri ale oamenilor, pentru a obține cei 2% din impozitul pe venit, destinați susținerii activităților fundațiilor și asociațiilor. Demersul are la bază o prevedere legală potrivit căreia bisericile din România au statut de asociație sau fundație. În total, ar fi vorba despre 230 de persoane din Gimbășani pe care preotul le-ar fi înșelat. Banii strînși ar fi trebuit folosiți pentru pictarea bisericii, însă ei au fost folosiți în scop personal de către preotul Victor Oprea. În urmă cu o săptămînă, acuzațiile polițiștilor la adresa preotului au fost confirmate și de instanță. Curtea de Apel București a emis o sentință definitivă, în care-l acuză pe duhovnic de «înșelăciune» și îl condamnă la pedeapsa de 1 an de închisoare cu suspendare...

Iertat pentru faptele penale
Deși sentința instanței de drept comun demonstrează vinovăția preotului Victor Oprea, nu aceeași opinie au avut și reprezentanții Episcopiei Sloboziei și Călărașilor. Consiliul Ecumenic din cadrul entității a stabilit o pedeapsă mai blîndă pentru duhovnicul inculpat. El a fost mutat disciplinar de la Biserica din Gimbășani la Biserica Dumitrești, de pe raza administrativă a comunei Valea Ciorii. Motivul pentru care s-a adoptat această decizie este unul uluitor. «S-a luat decizia mutării de la o biserică de rangul II la o biserică misionară. Este tot o mustrare disciplinară, pe care canoanele bisericești o prevăd. Preotul nu a fost caterisit întrucît prejudiciile pe care le-a adus nu au vizat efectiv biserica, ci enoriașii...» au explicat reprezentanții Biroului de Presă al Episcopiei Sloboziei și Călărașilor.

Reacția preotului
Contactat telefonic pentru a explica situația în care se află, preotul Victor Oprea a refuzat să facă declarații cu privire la condamnarea penală a Curții de Apel București. Acesta s-a prevalat de dreptul de a nu face comentarii cu privire la vinovăția sa. «Nu am ce să comentez cu privire la acest aspect. Tot ceea ce am avut de zis am zis! Este o problemă care mă vizează pe mine personal. Toate lucrurile acestea există pentru că eu am vrut să existe. Chiar nu-mi face plăcere să vorbesc despre asta, iar faptul că dumneavoastră mă considerați un subiect de presă mă lasă rece efectiv. Și mă lasă rece și ceea ce o să scrieți!» a fost declarația pe care ne-a oferit-o preotul Victor Oprea.

19 Aprilie 2016, 22:20 (37768 vizualizări - 47 comentarii)

Comentariile cititorilor:


mircea:
(25 Aprilie 2016, 10:52)
@SULICA, ma faci sa zimbesc, dar totodata incep sa cred ca esti purtator de sutana, spui ca sunt platit sa postez aici, daca tu, purtatorule de sutana, percepi bani pentru orice, asa va invata in asazisele voastre scoli de indoctrinare, acolo unde profesoruul este numit „stapan”, ei bine, eu nu sunt platit sa-mi spun parerea despre popi si tagma lor, intr-adevar, o parere foarte proasta dar mi-o asum, deci cam asa sta treaba mai SULICA...
Horia:
(25 Aprilie 2016, 02:03)
Ultimul care semnează @ Mircea este @ sulică! Sulică, Sulică tu n-ai nume, ai sulică. @mircea=sulică, care nu pricepe convenția sau în place sulica,
@mircea:
(25 Aprilie 2016, 00:19)
esti cam depasit amice...un postac platit, plin de ura, care acum a intrat in dezorientare in fata evidentei. Deloc intamplator, foarte multi ialomitenii stiu despre acel loc, despre cum functioneaza, despre proportia contributiei statului, despre cat de "indoctrinata" este educatia acolo, despre momentul cand a fost facut reportajul, despre sustinerea Patriarhie ...etc., multi viziteaza acel loc si sunt mereu bine primiti. Ghici de ce? Daca nu stii inseamna ca esti postac prost, daca o stii inseamna ca esti doar demonic!
Valea Plopului este:
(24 Aprilie 2016, 22:21)
un sat din jud Prahova unde preotul Tanase Nicolae a infiat copii orfani. Are peste400 de copii, dar știe numele doar la 300 dintre ei. Spune că nici nu și-a dat seama când cifra a sărit de la 300 la 400 și din acest motiv nu le mai știe numele la toți. În urmă cu 20 de ani, părintele din satul Valea Plopului, comuna prahoveană Posești, lansa proiectul "Satul copiiilor fără părinți" și înființa asociația Pro Vita Valea Plopului. Practic, micuții care erau abandonați de părinți era aduși în Valea Plopului de Nicolae Tănase, aici devenind  copiii săi. Preotul crește în așezământul din Valea Plopului sufletele abandonate, orfane și tineri alungați din centrele instituționalizate.  "Pentru noi toți este un tată", spune orice copil care este cazat în centrul social din sat.  "Când erau 328, ii stiam pe toti, inclusiv numele. De când am sărit de la 328 la 403, nu mai știu această diferență, pentru că am fost și foarte ocupat, și numărul e foarte mare", spune preotul.
Mihai Eminescu::
(24 Aprilie 2016, 22:04)
 „Biserica răsăriteană e de optsprezece sute de ani păstrătoarea elementului latin de lângă Dunăre. Ea a stabilit și a unificat limba noastră într-un mod atât de admirabil, încât suntem singurul popor fără dialecte propriu-zise; ea ne-a ferit în mod egal de înghițirea printre poloni, unguri, tătari și turci, ea este încă astăzi singura armă de apărare și singurul sprijin al milioanelor de români cari trăiesc dincolo de hotarele noastre. Cine-o combate pe ea și ritualurile ei poate fi cosmopolit, socialist, republican universal și orice i-o veni în minte, dar numai român nu e.” (Mihai Eminescu, „Liber-cugetător, liberă-cugetare”, „Timpul”, 2 februarie 1879, în „Opere”, 1989, vol. X, p. 187)
Florica:
(24 Aprilie 2016, 20:11)
Frecție la un picior de lemn! Biserica poate face, dacă vrea, de o sută de ori mai mult! Baloane de săpun pentru proști!
mircea:
(24 Aprilie 2016, 19:18)
@SULICA,  cu o floare nu se face primavara, dar pentru a strange fondurile necesare celor 123 de copii, pentru aceasa „minune”, BOR a prostit cateva milioane bune, sa fii convins mai SULICA ca nu preotii sunt cei ce au dat...chiar tu o recunosti in ultimile cuvinte: „asezamant construit de biserica de stat, in colaborare”....in colaborare cu cine?  Hai sa iti spun cum stau lucrurile, PROTV-ul, in incercarea jalnica de a iesi din kkt, s-au gandit ca ar da bine la prostime sa iasa cu ceva gen „In premiera”, numai ca nu au nici oameni nici idei....ei sunt la nivelul anreei marin daca intelegi, si, tot filmul cu cei 123 de copii de care se folosesc pentru a evidentia bunatatea si darnicia bor-ului, este doar o reclama ordinara...fi convins ca materia de baza la asazisul asezamant de salvare va fi religia, indoctrinarea religioasa, si de acolo vor iesii alti popi mici si fanatici cu unicul scop de a prosti si jecmanii cat mai multi oameni....asa ca mai lasa-ne cu asemenea actiuni de reclama-caritate...bleahhhhhh!        apropo....pana cand n-o sa iti scrii numele in casuta mica si dreptunghiulara o sa iti zic SULICA....:)
La multi ani Florini si Flori!:
(24 Aprilie 2016, 15:52)
  PRO Tv: Romania, te iubesc!  Locul unic in Romania in care o maicuta si doi calugari au schimbat destinele a 123 de copii. In "Duminica Floriilor", colegii de la "Romania, te iubesc!" va prezinta o editie speciala, de suflet. La Radauti se intampla o adevarata minune. 123 de copii si-au gasit salvarea intr-un asezamant construit de biserica si stat, in colaborare.
pt SORIN:
(23 Aprilie 2016, 11:28)
Știam,măi dragă,că „nemaiântâlnit” e format din două cuvinte...dar viteza .,ce să-i faci ! La fel ca și la tine când scrii cu viteză,mai mănânci câte o literă ;„ÎTREB” În rest las-i să facă antibiotice cu tămâie. Ce ,Hristos a făcut colivă în deșert cu bomboane și a vopsit ouă în roșu cu Gallus ? Vrăjeală, banul să iasă. Cică e dezlegare la pește, Sanchi.. Și la izmene e dezlegare. 
mircea:
(22 Aprilie 2016, 22:04)
@spitalul si biserica.... cu toata dragostea, ceea ce spui tu este utopie, atat in spital cat si in biserica, cei care sunt in suferinta, fizic si/sau spiritual, nu sunt ajutati decat in functie de fondurile banesti de care dispun, o stim cu torii, si popii si doctorii, cu foarte mici exceptii, sunt profitorii de pe urma suferintei...nu-i nici o diferenta intre ei, totusi, cred ca, popii sunt mult mai perfizi, daca doctorii profita doar de momentul in care ajungi la manalor, popii, profita de prostia maselor, si,nu se opresc in a prostii cat mai multi....asta est BOR, cea mai evazionista societate comerciala....
Grigore:
(22 Aprilie 2016, 21:30)
Băăă neică, unul și același, @astăzi, @ spitalul și biserica, ne lași?!! Du-te, nene, unde te ascultă sectanții fanatici, și lasă-ne cu durerile și foamea! Și setea de apă bună! Ce vrei să arăți? Că există o conlucrare benefică intre cele două? Da, împart prada, atât! Au șpaga și furtișagul in sânge!
spitalul si biserica:
(22 Aprilie 2016, 17:37)
Urmand adevarului stiintei si adevarului religios, inteleg mai usor si medicii si preotii ca spitalul este in primul rand un asezamant caritativ, in care fiecare trebuie sa-si arate iubirea de Dumnezeu (bolnavul prin rabdare si ascultare, medicul prin daruire, preotul prin slujire), dupa cum si Dumnezeu isi arata iubirea fata de toti, deopotriva, si intelegem crezul savantului Nicolae C. Paulescu, care adresandu-se mai ales tinerilor medici, le spunea: „urmand perceptele caritatii, ingrijiti pe bolnavul mizerabil nu ca pe un om, nu ca pe un frate ce sufera, ci ca pe Insusi Dumnezeu” (Dr. Nicolae C. Paulescu: „Spitalul”, conferinta tinuta la deschiderea cursurilor de medicina din cadrul asezamantului spitalicesc ortodox„Betleem” din Bucuresti la 12 mai 1913, in „Studii de medicina si filantropie crestina”, Ed. Christian, Bucuresti, 2001).
astazi:
(22 Aprilie 2016, 17:07)
Biserica Ortodoxa Romana are peste 800 de asezaminte social-filantropice in toata tara(azile, orfelinate,spitale,policlinici, cantine pt nevoiasi, centre pt persoane cu dizabilitati, pt victime ale traficului de persoane,victime ale consumului de droguri, centre pt bolnavi incurabil in faza terminala,brutarii, scoli, gradinite etc) in care zeci de mii de romani aflati in suferinta si-au gasit alinare, uitati de stat, de rude, de liber-cugetatori sau ong-urile ateiste. Sa vii sa injuri preotii si biserica doar ca sa-ti justifici propria neputinta de intelegere, inloc sa verifici din cateva tastari niste realitati la indemana pe net, inseamna ignoranta crasa si rautate gratuita.
Tot un Gigi:
(22 Aprilie 2016, 16:16)
@SULICĂ, adică @pt.@Sorin: ești un îndoctrinat penibil. Dacă tăceai, nu mai știau și alții că sunt idioți care se cred buricul credinței. Oameni bolnavi, care nu recunosc REALITATEA! După forma scrisului nu ești analfabet; după fond, creier spălat!
mircea:
(22 Aprilie 2016, 14:46)
@gramaticul...te crezi desștept dar nu ești... asta este drama ta,în al doilea rând, nu sunt avocatul lui Sorin, nu are nevoie. @Sulică care, incă n-a priceput unde trebuie sa-și scrie numele, în afară de câteva zeci de preoți care intr-adevar, au avut de suferit chinuri inimaginabile în perioada comunistă și aici vorbim de preoți simplii, nu de capii BOR, restul, mai ales dupa '90, n-au avut alt scop decât sa se îmbogațeasca...pe seama proștilor, faptul ca inșiri o serie de date (copy-paste) nu demonstreaza nimic, nu ma face să cred in puerea, blandețea, si credința popilor.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 01 Sep 2026
366 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

AJFP Ialomița: 156,48 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în luna decembrie 2025

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna decembrie a anului 2025, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 154,86 milioane ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2026, 09:40
(21802 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 16,30 milioane de lei, sume stabilite suplimentar de plată de Inspecția Fiscală în luna decembrie 2025

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul AJFP Ialomița au finalizat, în luna decembrie, 19 inspecții fiscale, au efectuat 9 controale inopinate și 22 de verificări documentare. Ca urmare ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2026, 08:30
(7020 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 1264 de agenți economici au beneficiat de bonificația de 3% pentru achitarea obligațiilor fiscale la termen

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează că, la nivelul județului Ialomița au beneficiat de bonificația de 3% din impozitul pe profit anual și din impozitul pe veniturile micro ...[citește_toată_știrea]

21 Ianuarie 2026, 08:10
(1948 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Fată de 15 ani, plecată de la domiciliu

Fetești: Fată de 15 ani, plecată de la domiciliu

Polițiștii caută o fată de 15 ani, plecată de la domiciliul din municipiul Fetești. Fata are 15 ani, o înălțime de 1,64 m, greutate de 54 kg, ochii albaștri, părul fiind scurt. Se numește Valentina ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2026, 14:15
(3158 vizualizări - 0 comentarii)


Autoturism furat din Italia, depistat la Țăndărei!

Autoturism furat din Italia, depistat la Țăndărei!

Polițiștii ialomițeni au identificat un autoturism, fabricat în 2020, evaluat la aproximativ 80000 de euro, urmărit de autoritățile italiene. Mașina a fost găsită în posesia unui tâ ...[citește_toată_știrea]

12 Ianuarie 2026, 18:50
(2936 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe strada Victoriei din orașul Țăndărei!

Sâmbătă, 10 ianuarie 2026, a fost necesară sistarea furnizării apei potabile în vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul ...[citește_toată_știrea]

10 Ianuarie 2026, 14:35
(4604 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,91%, rata șomajului la sfârșitul lunii noiembrie 2025

La sfârșitul lunii noiembrie 2025, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4633 șomeri (din care 2235 femei), rata șomajului fiind ...[citește_toată_știrea]

9 Ianuarie 2026, 10:10
(10103 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierele Vlașca și Fetești-Oraș din Fetești!

Echipele RAJA intervin luni, 5 ianuarie 2026, pentru remedierea unei avarii survenite la conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 200 mm, de pe strada Călărași din orașul Fetești. Pentru realizarea ...[citește_toată_știrea]

5 Ianuarie 2026, 13:05
(5791 vizualizări - 0 comentarii)


Un An Nou 2026 plin de împliniri!

Un An Nou 2026 plin de împliniri!

Redacția Independent

vă urează La Mulți Ani!

1 Ianuarie 2026, 00:05


Slobozia: 100 kg de articole pirotehnice, confiscate de polițiști

Polițiștii ialomițeni desfășoară în această perioadă acțiuni pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale privind regimul articolelor pirotehnice, în cadrul planului de acțiune « ...[citește_toată_știrea]

30 Decembrie 2025, 13:00
(25791 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Tânăr reținut pentru accidentul provocat. Avea o alcoolemie de 1,16 mg/l în aerul expirat!

Un tânăr de 27 de ani, din Cosâmbești, a fost reținut pentru 24 de ore după ce a provocat un accident rutier la Slobozia. Vineri, 26 decembrie 2025, a fost surprins circulând cu viteză ...[citește_toată_știrea]

30 Decembrie 2025, 12:30
(16541 vizualizări - 0 comentarii)


Bordușani: Reținut pentru «furt»

Polițiștii au reținut duminică, 28 decembrie 2025, pentru 24 de ore, o persoană cercetată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de «furt». Oamenii legii au fost sesizați prin 112 de ...[citește_toată_știrea]

30 Decembrie 2025, 12:00
(2173 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Dridu!

Echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unei avarii survenite marți, 30 decembrie 2025, pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 180 mm, de pe strada Principală din localitatea Dridu ...[citește_toată_știrea]

30 Decembrie 2025, 11:35
(5828 vizualizări - 0 comentarii)


Independent urează ialomițenilor Sărbători Fericite, cu multă sănătate și fericire!

Independent urează ialomițenilor Sărbători Fericite, cu multă sănătate și fericire!

Redacția Independent

vă dorește să aveți parte de

Sărbători pline de bucurie și liniște!

Crăciun Fericit!

25 Decembrie 2025, 00:05


ANM: Cod Galben de ninsori și viscol și în județul Ialomița

ANM: Cod Galben de ninsori și viscol și în județul Ialomița

Marți, 23 decembrie 2025, Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de ninsori și viscol și pentru județul Ialomița. Avertizarea va intra în vigoare marți, 23 decembrie ...[citește_toată_știrea]

23 Decembrie 2025, 10:30
(6415 vizualizări - 0 comentarii)


2640 persoane, angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în perioada ianuarie-noiembrie 2025

În perioada ianuarie-noiembrie 2025, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 2640 persoane ...[citește_toată_știrea]

22 Decembrie 2025, 12:10
(5465 vizualizări - 0 comentarii)


Programul de lucru la RAJA Constanța în perioada Sărbătorilor de Iarnă

RAJA Constanța aduce la cunoștința tuturor abonaților că, în perioada sărbătorilor de Crăciun și Anul Nou, casieriile RAJA Constanța, precum și compartimentele care desfășoară activități de lucru ...[citește_toată_știrea]

22 Decembrie 2025, 08:55
(9423 vizualizări - 0 comentarii)


Camion plin cu lemne, confiscat la Reviga

Camion plin cu lemne, confiscat la Reviga

Un cetățean a sesizat Poliția cu privire la faptul că un autocamion, ce se deplasa pe raza localității Reviga, ar transporta material lemnos peste limita declarată în avizul de însoțire. ...[citește_toată_știrea]

18 Decembrie 2025, 15:40
(6751 vizualizări - 3 comentarii)


Tânăr fără permis din Movilița, urmărit de polițiști. A fost reținut pentru 24 de ore!

Marți, 16 decembrie a.c., polițiștii din Urziceni  au reținut un tânăr, de 21 de ani, din Movilița, pe bază de ordonanță pentru 24 de ore, pentru săvârșirea infracțiunilor de « ...[citește_toată_știrea]

16 Decembrie 2025, 15:55
(6153 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: «Colindătorii» au furat mai multe bunuri din scara unui bloc

Marți, 16 decembrie a.c., polițiștii din Slobozia au fost sesizați de către un bărbat, de 44 de ani, din Slobozia, cu privire la faptul că persoane necunoscute ar fi pătruns în scara blocului ...[citește_toată_știrea]

16 Decembrie 2025, 15:50
(11048 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 2,79 milioane de lei, sume stabilite suplimentar de plată de Inspecția Fiscală în luna noiembrie 2025

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul AJFP Ialomița au finalizat, în luna noiembrie a.c., 30 de inspecții fiscale, fiind efectuate 8 controale inopinate și 48 de verificări documentare ...[citește_toată_știrea]

16 Decembrie 2025, 13:10
(10888 vizualizări - 0 comentarii)


Controale ale DSVSA Ialomița, amenzi de peste 312,2 mii de lei

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița, în colaborare cu IPJ Ialomița, au verificat, prin controale în trafic, transporturile de animale și produse alimentare ...[citește_toată_știrea]

16 Decembrie 2025, 08:10
(8793 vizualizări - 1 comentariu)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 5,26 milioane de lei în noiembrie 2025

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna noiembrie 2025, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 5, ...[citește_toată_știrea]

11 Decembrie 2025, 11:30
(10116 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sprijin financiar de peste 38,718 milioane de lei pentru crescătorii de animale

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), solicitat ...[citește_toată_știrea]

11 Decembrie 2025, 11:20
(8211 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbat din Căzănești, reținut după producerea unui accident la Sărățeni. Avea permisul suspendat și a sărit la bătaie!

Bărbat din Căzănești, reținut după producerea unui accident la Sărățeni. Avea permisul suspendat și a sărit la bătaie!

Marți, 9 decembrie a.c., polițiști din Ion Roată au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat de 31 de ani, din Căzănești, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de «lovirea sau alte violențe ...[citește_toată_știrea]

10 Decembrie 2025, 16:35
(10467 vizualizări - 1 comentariu)


AJFP Ialomița: 154,02 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în luna noiembrie 2025

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna noiembrie a anului 2025, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 154,02 milioane ...[citește_toată_știrea]

10 Decembrie 2025, 16:20
(6639 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Factura electronică, soluție digitală eficientă

RAJA Constanța: Factura electronică, soluție digitală eficientă

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale, factura electronică reprezentând o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel mai important, prietenoasă cu mediul. Factura ...[citește_toată_știrea]

10 Decembrie 2025, 12:20
(8660 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: Campania «Donează sânge! Salvează o viață!»

Protopopiatul Slobozia: Campania «Donează sânge! Salvează o viață!»

Marți, 9 decembrie 2025, Protopopiatul Slobozia, în parteneriat cu Sectorul Social-Misionar al Episcopiei Sloboziei și Călărașilor și Centrul Județean de Transfuzie Ialomița au organizat o acțiune ...[citește_toată_știrea]

10 Decembrie 2025, 11:55
(5818 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Dridu!

Miercuri, 10 decembrie 2025, echipele furnizorului efectuează intervenții la nivelul sistemului de energie electrică care afectează Stația de Pompare ce deservește localitatea Dridu. Fără curent, instalațiile ...[citește_toată_știrea]

10 Decembrie 2025, 10:40
(3719 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Întrerupere a alimentării cu gaze pe mai multe străzi din cauza avarierii unei conducte

Ca urmare a unor lucrări de săpătură mecanizată realizate pentru canalizare de către firma Urban SA pe strada Nordului din Slobozia, s-a produs o avarie asupra unei conducte aferente rețelei de distribuție ...[citește_toată_știrea]

9 Decembrie 2025, 12:25
(16900 vizualizări - 1 comentariu)


Ultimele comentarii
Alexandru în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Cetatean al orasului în Elevii din Slobozia, relocați pe durata lucrărilor de reabilitare a unităților incluse în Programul «ELENA» Pt Tanu în Pod militar de pontoane la Țăndărei! puscasu’ marin în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Mart în Ialomița riscă să piardă aproape 40% din proiectele PNRR Mary în Ialomița, locul 39 din 42 la nivel național în ceea ce privește «turismul» Geo în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Fermier în Ialomița va iriga 15 mii de hectare de teren agricol cu bani europeni CRISTI în Elevii din Slobozia, relocați pe durata lucrărilor de reabilitare a unităților incluse în Programul «ELENA» Gigel în Elevii din Slobozia, relocați pe durata lucrărilor de reabilitare a unităților incluse în Programul «ELENA» Mary în Ialomița, locul 39 din 42 la nivel național în ceea ce privește «turismul» Aer curat în 30 de zile de «Stare de Alertă» la Slobozia, din cauza problemelor generate de Stația de Epurare a orașului Stefan în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean cetatean 1 în Ialomița, locul 39 din 42 la nivel național în ceea ce privește «turismul» cetatean în Ialomița, locul 39 din 42 la nivel național în ceea ce privește «turismul» Dragă Cetățean în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Cetatean în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Profesor în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Minciunica în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Crăciun binecuvântat în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...