Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

JURNAL DE CAMPANIE

PSD a recucerit Ialomița, Mocioniu l-a învins pe Martin la Slobozia

Prezență la vot în Ialomița-53,67%

PSD a recucerit Ialomița, Mocioniu l-a învins pe Martin la Slobozia

Rezultate parțiale Slobozia: Mocioniu-37%, Martin-24,3%, Ionașcu-14,5%

Alegerile locale din 5 iunie 2016 au reconfirmat controlul PSD asupra județului Ialomița. Potrivit rezultatelor parțiale ale votului din 5 iunie,  în Ialomița au participat la vot 53,67% dintre alegătorii cu drept de vot. Reamintim că la alegerile locale din 2012 prezența la vot a fost de 59,36%.

Surprize, surprize
Deși rezultatele la nivel de județ erau previzibile, au existat numeroase surprize. Cea mai mare dintre ele o reprezintă pierderea fiefului PNL de la Fetești, unde primarul PNL, Gheorghe Catrinoiu, a fost învins la o diferență de 1600 de voturi de către cvasianonimul Sorin Gafițoi (PSD). O altă surpriză notabilă o reprezintă orașul Căzănești, acolo unde primarul Stelian Traian (PSD) a fost învins de viceprimarul Alexandru Măchiță (ALDE). ALDE a mai cîștigat și la  Perieți, acolo unde Adrian Merlea a învins primarul PI în funcție, Elena Cristea. În mediul rural, PSD a pierdut fiefuri tradiționale precum  Bordușani și Vlădeni. În această ultimă localitate, Lucian Corlău era primar de 8 mandate! Și PNL a înregistrat pierderi în fiefurile tradiționale. La Reviga, de exemplu, Nicolae Began a pierdut în favoarea lui Nițu Barbu (PSD). Și exemplele pot continua. Per ansamblu însă, electoratul ialomițean a sancționat lipsa de alternative a PNL, principalul partid de opoziție din județ, și a statutat dominația politică de 25 de ani a PSD.

Învingăîtorul ia totul
Cea mai mare victorie a PSD rămîne însă Slobozia. Aici, candidatul PSD, Adrian Mocioniu a obținut un scor de 37% (n.red.: rezultatele sînt parțiale), la cel puțin 12 procente distanță de următorul clasat, candidatul PNL Ioan Martin. Imediat după aflarea rezultatelor, Adrian Mocionui a declarat: «Este obligația noastră să aducem Europa în Slobozia și să transformăm orașul într-unul european!». Victoria lui Adrian Mocioniu la Slobozia, în pofida numeroaselor probleme administrative cu care se confruntă municipiul reședință de județ, dovedește, la rîndu-i, lipsa de alternativă a electoratului. PNL a adus în fața alegătorilor un candidat neconvingător, uzat de cei 8 ani de administrație în fruntea Consiliului Județean Ialomița și incapabil să ofere un proiect de oraș credibil. Surprinzătoare rămîn însă preferințele electoratului pentru candidații plasați pe locurile 3-6. Independent vă oferă primele rezultate parțiale ale votului la Slobozia: Adrian Mocioniu (PSD)-37%, Ioan Martin (PNL)-24%, Gabi Ionașcu (UNPR)-14,5%, Radu Paros (PMP)-8%, Vlad Costea (independent)-6,6 %, Ionel Gae (ALDE)-5%, Vasile Olaru (PI)-3,5%, Constantin Gheorghe (PSRO)-0,8%, Ginuța Filip (PSR)-0,7%.

6 Iunie 2016, 14:05 (21526 vizualizări - 39 comentarii)

Citiți și:
3 probleme-3 soluții pentru Slobozia
Ionașcu, arbitrul alegerilor locale din 2016
Războiul politic pentru Slobozia a început

Comentariile cititorilor:


Nostradamus:
(6 Iunie 2016, 21:47)
Aceste ultime alegeri prefateaza votul Slobozenilor, recte Ialomitenilor pentru alti 24 de ani, efectiv PSD-ul poate face orice in acest oras/judet in sensul negativ ( pozitiv nu au de gand).Cei aproape 15% care au votat Ionascu la aceste alegeri sunt dovada vie a "a mintilor luminate" a acestui oras.Relativ la apa si groapa din centru, nu va fie teama, vor exista si atunci.
Cetetean:
(6 Iunie 2016, 21:29)
Sa nu va mai văitați ca este varza orașul . Nu ați vrut nici o schimbare....stați în orașul ăsta mizer și plângeți ca ăsta meritați! Ne meritam soarta!Mare păcat!
Fetesti:
(6 Iunie 2016, 20:59)
Ma bucur ca nu a mai fost ales Catrinoiu, pentru ca nu a facut NIMIC pentru oras in 8 ani.Nu-l cunosc pe Gafitoi,asa ca nu pot avea incredere ca se va schimba ceva,doar speranta...Macar sa nu mai cheltuie si acest primar banii pe spectacole,artificii si...CIRC.Ramane de vazut...
coco:
(6 Iunie 2016, 20:40)
Am constat la mine in comuna. Multa lume proasta si sunt multi care pentru un carnat si o bere un transport cu masina frizerului si-au dat votul. Scarbos ca din cauza prostilor suferim ceilalti. Mie sila
gamel:
(6 Iunie 2016, 20:32)
ce-mi place cum se tanguie postacii portocalii alungati de la putere :))) continuati baieti, ma distrati maxim
rahat cu apa rece:
(6 Iunie 2016, 19:44)
@ Daca............ si mai e si ordonanta cu traseistii care pana la urma au lasat-o sa rtamana asa desi a incalcat flagrant legile si constitutia. Vorba romaneasca "pe cine nu lasi sa moara nu te lasa sa traiesti". ati avut mila de penali si i-ati tolerat acum va rup ei pe voi, si ce bine or sa va rupa !!!!
Mocioniu promite:
(6 Iunie 2016, 19:43)
"Aducem 'Europa' in Slobozia". E vorba de toti concetatenii nostri maslinii, rataciti prin Europa la cersit, manglit, talharit etc si care vor fi adusi acasa la Slobozia de catre dom'doctor, veterinarul psd. Acum ramane de vazut daca face asta inainte sau dupa celebra, traditionala excursie a noului primar plus staful si cosilierii psd, la Marele Zid Chinezesc.Cum de ce? Ca sa aduca niste tovarasi chinezi investitori!
@albinuta:
(6 Iunie 2016, 19:43)
democratie nu inseamna dictatura majoritatii ci respectarea drepturilor tuturor. 
mircea:
(6 Iunie 2016, 19:16)
tocmai au aparut cele doua capete bezmetice la tv,si, incearca din toate puterile sa spuna ca de fapt liberalii au castigat....in sfarsit...acum @ sulica„mesaj pentru victorie”, citind ce si cum ai scris, imi dau seama ca tu te oftici rau de tot ca psd-ul a fost mai dibaci in a-i pacali pe oameni decat pnedeleul, aici este de fapt marea ta problema...
ion:
(6 Iunie 2016, 18:37)
Mocioniu e sotul profesoarei de engleza?
buticar:
(6 Iunie 2016, 18:34)
sane mareste si noua socialu
albinuta:
(6 Iunie 2016, 18:27)
Poporul a ales! Frustratii sa se supuna majoritatii ca asa e in democratie! A! Si sa nu uit : DEMISIA GHEORGHE TINEL!!!!!
aferim, psd!:
(6 Iunie 2016, 18:04)
Cu penalii vostri-n frunte veti avea victorii multe. Alta garnitura, alti viitori condamnati peste 1-2 ani, caci lupul psd-ist isi schimba doar parul...
tana:
(6 Iunie 2016, 17:59)
felicitari domnule Gafitoi !
mesaj pentru victorie:
(6 Iunie 2016, 17:46)
Bravo PSD ...... I-ai fraierit pe saraciile de ialomiteni si de data asta.In urmatorii 4 ani poti fura si mai mult din Ialomita,ca doar oamenii sunt prosti si habar n-au pe ce lume se afla.
Ma astept ca noul primar din Slobozia sa faca si mai mare groapa din centru,spunand ca acum vor sa faca acolo metrou.
Sa nu uit:Spor la carat bidoanele de 5L de apa din Kaufland,Lidl si alte magazine.Apa de la robinet a ajuns ca nici macar cainele din curte sa nu o mai bea.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 23 Oct 2026
353 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Ialomița: 34 de echipaje la Competiția Europeană de Statistică

În data de 16 ianuarie 2026 a avut loc prima testare (etapa județeană) a Competiției Europene de Statistică (CES) 2025-2026, organizată de Institutul Național de Statistică în colaborare ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2026, 11:25
(3086 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa la Fetești!

Luni, 26 ianuarie 2026, echipele RAJA Constanța vor interveni pentru remedierea unei avarii survenite la conducta principală de alimentare cu apă, cu diametrul de 315 mm, de pe strada Jandarmeriei, din ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2026, 09:45
(9483 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 156,48 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în luna decembrie 2025

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna decembrie a anului 2025, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 154,86 milioane ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2026, 09:40
(23150 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 16,30 milioane de lei, sume stabilite suplimentar de plată de Inspecția Fiscală în luna decembrie 2025

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul AJFP Ialomița au finalizat, în luna decembrie, 19 inspecții fiscale, au efectuat 9 controale inopinate și 22 de verificări documentare. Ca urmare ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2026, 08:30
(7284 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 1264 de agenți economici au beneficiat de bonificația de 3% pentru achitarea obligațiilor fiscale la termen

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează că, la nivelul județului Ialomița au beneficiat de bonificația de 3% din impozitul pe profit anual și din impozitul pe veniturile micro ...[citește_toată_știrea]

21 Ianuarie 2026, 08:10
(2097 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Fată de 15 ani, plecată de la domiciliu

Fetești: Fată de 15 ani, plecată de la domiciliu

Polițiștii caută o fată de 15 ani, plecată de la domiciliul din municipiul Fetești. Fata are 15 ani, o înălțime de 1,64 m, greutate de 54 kg, ochii albaștri, părul fiind scurt. Se numește Valentina ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2026, 14:15
(3343 vizualizări - 0 comentarii)


Autoturism furat din Italia, depistat la Țăndărei!

Autoturism furat din Italia, depistat la Țăndărei!

Polițiștii ialomițeni au identificat un autoturism, fabricat în 2020, evaluat la aproximativ 80000 de euro, urmărit de autoritățile italiene. Mașina a fost găsită în posesia unui tâ ...[citește_toată_știrea]

12 Ianuarie 2026, 18:50
(3100 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe strada Victoriei din orașul Țăndărei!

Sâmbătă, 10 ianuarie 2026, a fost necesară sistarea furnizării apei potabile în vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul ...[citește_toată_știrea]

10 Ianuarie 2026, 14:35
(4867 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,91%, rata șomajului la sfârșitul lunii noiembrie 2025

La sfârșitul lunii noiembrie 2025, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4633 șomeri (din care 2235 femei), rata șomajului fiind ...[citește_toată_știrea]

9 Ianuarie 2026, 10:10
(10371 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierele Vlașca și Fetești-Oraș din Fetești!

Echipele RAJA intervin luni, 5 ianuarie 2026, pentru remedierea unei avarii survenite la conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 200 mm, de pe strada Călărași din orașul Fetești. Pentru realizarea ...[citește_toată_știrea]

5 Ianuarie 2026, 13:05
(6173 vizualizări - 0 comentarii)


Un An Nou 2026 plin de împliniri!

Un An Nou 2026 plin de împliniri!

Redacția Independent

vă urează La Mulți Ani!

1 Ianuarie 2026, 00:05


Slobozia: 100 kg de articole pirotehnice, confiscate de polițiști

Polițiștii ialomițeni desfășoară în această perioadă acțiuni pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale privind regimul articolelor pirotehnice, în cadrul planului de acțiune « ...[citește_toată_știrea]

30 Decembrie 2025, 13:00
(26720 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Tânăr reținut pentru accidentul provocat. Avea o alcoolemie de 1,16 mg/l în aerul expirat!

Un tânăr de 27 de ani, din Cosâmbești, a fost reținut pentru 24 de ore după ce a provocat un accident rutier la Slobozia. Vineri, 26 decembrie 2025, a fost surprins circulând cu viteză ...[citește_toată_știrea]

30 Decembrie 2025, 12:30
(16866 vizualizări - 0 comentarii)


Bordușani: Reținut pentru «furt»

Polițiștii au reținut duminică, 28 decembrie 2025, pentru 24 de ore, o persoană cercetată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de «furt». Oamenii legii au fost sesizați prin 112 de ...[citește_toată_știrea]

30 Decembrie 2025, 12:00
(2302 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Dridu!

Echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unei avarii survenite marți, 30 decembrie 2025, pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 180 mm, de pe strada Principală din localitatea Dridu ...[citește_toată_știrea]

30 Decembrie 2025, 11:35
(5932 vizualizări - 0 comentarii)


Independent urează ialomițenilor Sărbători Fericite, cu multă sănătate și fericire!

Independent urează ialomițenilor Sărbători Fericite, cu multă sănătate și fericire!

Redacția Independent

vă dorește să aveți parte de

Sărbători pline de bucurie și liniște!

Crăciun Fericit!

25 Decembrie 2025, 00:05


ANM: Cod Galben de ninsori și viscol și în județul Ialomița

ANM: Cod Galben de ninsori și viscol și în județul Ialomița

Marți, 23 decembrie 2025, Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de ninsori și viscol și pentru județul Ialomița. Avertizarea va intra în vigoare marți, 23 decembrie ...[citește_toată_știrea]

23 Decembrie 2025, 10:30
(6617 vizualizări - 0 comentarii)


2640 persoane, angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în perioada ianuarie-noiembrie 2025

În perioada ianuarie-noiembrie 2025, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 2640 persoane ...[citește_toată_știrea]

22 Decembrie 2025, 12:10
(5645 vizualizări - 0 comentarii)


Programul de lucru la RAJA Constanța în perioada Sărbătorilor de Iarnă

RAJA Constanța aduce la cunoștința tuturor abonaților că, în perioada sărbătorilor de Crăciun și Anul Nou, casieriile RAJA Constanța, precum și compartimentele care desfășoară activități de lucru ...[citește_toată_știrea]

22 Decembrie 2025, 08:55
(9754 vizualizări - 0 comentarii)


Camion plin cu lemne, confiscat la Reviga

Camion plin cu lemne, confiscat la Reviga

Un cetățean a sesizat Poliția cu privire la faptul că un autocamion, ce se deplasa pe raza localității Reviga, ar transporta material lemnos peste limita declarată în avizul de însoțire. ...[citește_toată_știrea]

18 Decembrie 2025, 15:40
(7050 vizualizări - 3 comentarii)


Tânăr fără permis din Movilița, urmărit de polițiști. A fost reținut pentru 24 de ore!

Marți, 16 decembrie a.c., polițiștii din Urziceni  au reținut un tânăr, de 21 de ani, din Movilița, pe bază de ordonanță pentru 24 de ore, pentru săvârșirea infracțiunilor de « ...[citește_toată_știrea]

16 Decembrie 2025, 15:55
(6402 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: «Colindătorii» au furat mai multe bunuri din scara unui bloc

Marți, 16 decembrie a.c., polițiștii din Slobozia au fost sesizați de către un bărbat, de 44 de ani, din Slobozia, cu privire la faptul că persoane necunoscute ar fi pătruns în scara blocului ...[citește_toată_știrea]

16 Decembrie 2025, 15:50
(11588 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 2,79 milioane de lei, sume stabilite suplimentar de plată de Inspecția Fiscală în luna noiembrie 2025

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul AJFP Ialomița au finalizat, în luna noiembrie a.c., 30 de inspecții fiscale, fiind efectuate 8 controale inopinate și 48 de verificări documentare ...[citește_toată_știrea]

16 Decembrie 2025, 13:10
(11054 vizualizări - 0 comentarii)


Controale ale DSVSA Ialomița, amenzi de peste 312,2 mii de lei

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița, în colaborare cu IPJ Ialomița, au verificat, prin controale în trafic, transporturile de animale și produse alimentare ...[citește_toată_știrea]

16 Decembrie 2025, 08:10
(9043 vizualizări - 1 comentariu)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 5,26 milioane de lei în noiembrie 2025

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna noiembrie 2025, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 5, ...[citește_toată_știrea]

11 Decembrie 2025, 11:30
(10532 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sprijin financiar de peste 38,718 milioane de lei pentru crescătorii de animale

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), solicitat ...[citește_toată_știrea]

11 Decembrie 2025, 11:20
(8477 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbat din Căzănești, reținut după producerea unui accident la Sărățeni. Avea permisul suspendat și a sărit la bătaie!

Bărbat din Căzănești, reținut după producerea unui accident la Sărățeni. Avea permisul suspendat și a sărit la bătaie!

Marți, 9 decembrie a.c., polițiști din Ion Roată au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat de 31 de ani, din Căzănești, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de «lovirea sau alte violențe ...[citește_toată_știrea]

10 Decembrie 2025, 16:35
(10712 vizualizări - 1 comentariu)


AJFP Ialomița: 154,02 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în luna noiembrie 2025

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna noiembrie a anului 2025, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 154,02 milioane ...[citește_toată_știrea]

10 Decembrie 2025, 16:20
(6819 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Factura electronică, soluție digitală eficientă

RAJA Constanța: Factura electronică, soluție digitală eficientă

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale, factura electronică reprezentând o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel mai important, prietenoasă cu mediul. Factura ...[citește_toată_știrea]

10 Decembrie 2025, 12:20
(8962 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: Campania «Donează sânge! Salvează o viață!»

Protopopiatul Slobozia: Campania «Donează sânge! Salvează o viață!»

Marți, 9 decembrie 2025, Protopopiatul Slobozia, în parteneriat cu Sectorul Social-Misionar al Episcopiei Sloboziei și Călărașilor și Centrul Județean de Transfuzie Ialomița au organizat o acțiune ...[citește_toată_știrea]

10 Decembrie 2025, 11:55
(6132 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
tot un părinte în Săli supraaglomerate și toalete insuficiente, la Grădinița «Pinocchio» din Slobozia Gigel în Șeful Poliției Rutiere Ialomița, comisarul Sorin Goagă, cercetat disciplinar de Inspectoratul General al Poliției Române alegator în Se prelungește contractul de închiriere pentru sediul Consiliului Județean Ialomița Viorel în Șeful Poliției Rutiere Ialomița, comisarul Sorin Goagă, cercetat disciplinar de Inspectoratul General al Poliției Române Daniela D. în Se prelungește contractul de închiriere pentru sediul Consiliului Județean Ialomița Arogantu în IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală» gabi2 ănapoi în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» Marcel în Șeful Poliției Rutiere Ialomița, comisarul Sorin Goagă, cercetat disciplinar de Inspectoratul General al Poliției Române Aron în Șeful Poliției Rutiere Ialomița, comisarul Sorin Goagă, cercetat disciplinar de Inspectoratul General al Poliției Române Maria Ioana în Elevi cu păduchi în școlile din județul Ialomița plătică Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 21 octombrie 2026 vasile în IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală» Sab în IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală» vasile în IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală» Cocora în Medicul Iulian Munteanu este cel mai tânăr șef al Secției ATI a Spitalului Județean de Urgență Slobozia Parinte în Un nou eșec totul_bine în Medicul Iulian Munteanu este cel mai tânăr șef al Secției ATI a Spitalului Județean de Urgență Slobozia anvelope în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 21 octombrie 2026 jante+anvelope în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 21 octombrie 2026 Anonim în Medicul Iulian Munteanu este cel mai tânăr șef al Secției ATI a Spitalului Județean de Urgență Slobozia

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...