Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

JURNAL DE CAMPANIE

PSD a recucerit Ialomița, Mocioniu l-a învins pe Martin la Slobozia

Prezență la vot în Ialomița-53,67%

PSD a recucerit Ialomița, Mocioniu l-a învins pe Martin la Slobozia

Rezultate parțiale Slobozia: Mocioniu-37%, Martin-24,3%, Ionașcu-14,5%

Alegerile locale din 5 iunie 2016 au reconfirmat controlul PSD asupra județului Ialomița. Potrivit rezultatelor parțiale ale votului din 5 iunie,  în Ialomița au participat la vot 53,67% dintre alegătorii cu drept de vot. Reamintim că la alegerile locale din 2012 prezența la vot a fost de 59,36%.

Surprize, surprize
Deși rezultatele la nivel de județ erau previzibile, au existat numeroase surprize. Cea mai mare dintre ele o reprezintă pierderea fiefului PNL de la Fetești, unde primarul PNL, Gheorghe Catrinoiu, a fost învins la o diferență de 1600 de voturi de către cvasianonimul Sorin Gafițoi (PSD). O altă surpriză notabilă o reprezintă orașul Căzănești, acolo unde primarul Stelian Traian (PSD) a fost învins de viceprimarul Alexandru Măchiță (ALDE). ALDE a mai cîștigat și la  Perieți, acolo unde Adrian Merlea a învins primarul PI în funcție, Elena Cristea. În mediul rural, PSD a pierdut fiefuri tradiționale precum  Bordușani și Vlădeni. În această ultimă localitate, Lucian Corlău era primar de 8 mandate! Și PNL a înregistrat pierderi în fiefurile tradiționale. La Reviga, de exemplu, Nicolae Began a pierdut în favoarea lui Nițu Barbu (PSD). Și exemplele pot continua. Per ansamblu însă, electoratul ialomițean a sancționat lipsa de alternative a PNL, principalul partid de opoziție din județ, și a statutat dominația politică de 25 de ani a PSD.

Învingăîtorul ia totul
Cea mai mare victorie a PSD rămîne însă Slobozia. Aici, candidatul PSD, Adrian Mocioniu a obținut un scor de 37% (n.red.: rezultatele sînt parțiale), la cel puțin 12 procente distanță de următorul clasat, candidatul PNL Ioan Martin. Imediat după aflarea rezultatelor, Adrian Mocionui a declarat: «Este obligația noastră să aducem Europa în Slobozia și să transformăm orașul într-unul european!». Victoria lui Adrian Mocioniu la Slobozia, în pofida numeroaselor probleme administrative cu care se confruntă municipiul reședință de județ, dovedește, la rîndu-i, lipsa de alternativă a electoratului. PNL a adus în fața alegătorilor un candidat neconvingător, uzat de cei 8 ani de administrație în fruntea Consiliului Județean Ialomița și incapabil să ofere un proiect de oraș credibil. Surprinzătoare rămîn însă preferințele electoratului pentru candidații plasați pe locurile 3-6. Independent vă oferă primele rezultate parțiale ale votului la Slobozia: Adrian Mocioniu (PSD)-37%, Ioan Martin (PNL)-24%, Gabi Ionașcu (UNPR)-14,5%, Radu Paros (PMP)-8%, Vlad Costea (independent)-6,6 %, Ionel Gae (ALDE)-5%, Vasile Olaru (PI)-3,5%, Constantin Gheorghe (PSRO)-0,8%, Ginuța Filip (PSR)-0,7%.

6 Iunie 2016, 14:05 (21527 vizualizări - 39 comentarii)

Citiți și:
3 probleme-3 soluții pentru Slobozia
Ionașcu, arbitrul alegerilor locale din 2016
Războiul politic pentru Slobozia a început

Comentariile cititorilor:


Daca.........:
(6 Iunie 2016, 17:36)
Daca penalii de Ponta si Dragnea nu modificau legea electorala si ramanea cu primii doi in turul doi, PSD nu mai avea la nivelul intregii tari nici pe sfert din cat a obtinut acum. Asa ca sa le traiasca penalii ! Avem conducatorii pe care ii meritam ca nu s-a facut nimic...........nici macar dupa Colectiv.
VOTANT:
(6 Iunie 2016, 17:31)
Felicitari pentru independentul Vlad Costea , care in ciuda faptului ca nu a beneficiat de sustinerea niciunui partid a fost foarte aproape de binecunoscutul Radu Paros . Domnilor din PSD ar trebui sa va bucurati mai putin de victorie caci vedeti , vin din spate forte proaspete care va vor rapune la un moment dat. Asa ca la treaba , sa dovediti ca nu le-ati inselat increderea votantilor vostri. Pesimismul nu-mi dispare si cred ca nu veti face nimic , ca si pana acum de altfel .
aliun:
(6 Iunie 2016, 17:20)
aoleu...ce poti sa mai spui...sa votezi ionascu?????!!! cat de retardel ttrebe sa fii...cat despre psd ei si daca se apuca de omoruri si violuri sunt cei mai frumosi si destepti1 ei merita sa ne conduca...ne meritam soarta...la cat mai multe gropi..pacat de oras...ca e locuit!!;)))
alegator:
(6 Iunie 2016, 17:13)
si o maimuta daca candida pentru PSD....reusea....nu conteaza cine candideaza.....daca e la PSD....castiga.....BRAVO NATIE
Eu:
(6 Iunie 2016, 17:10)
Mocioniu?! O să vedeți voi pe dracu! Martin nu V-a plăcut că era copt la minte!
ioana:
(6 Iunie 2016, 16:59)
Sa de-a Dumnezeu , sa faceti ceva si pentru comunitate, sa va implicati in respectarea legilor, si sa se termine cu " mostenirile proaste ale baronilor locali" , lucrurile sunt simple, depinde ce profil moral aveti, Daca sunteti pusi pe parvenire peste noapte, atunci nu sunteti decat niste demolatori ai societatii in general si ai comunitatii care v-a ales in special. 

oamenicasobolani:
(6 Iunie 2016, 16:51)
___________FIEF = feudă
Și-acuma alții sânt la rând de-o udă
... Ca peste tot în țară
Dacă toporul doar pădurile doboară!
 
Cu cine s-o iei de la cap
Când peștele-mputit stă-n hap?
Când mulți pândesc de nu cumva
Pe ei îi calcă DNA?
 
Ce s-a ales de țara asta 
... Când șira-i moale ca și pasta
De nimenea nu zice: Basta!
... Să curățăm odată casta!?! 
 
Uitați istoria, CIOCOI
... Născută-i MAFIA la noi 
Cu Decebal pus într-o rână 
Și ce-a urmat, că curge-n vână
Sânge de nație păgână!
...
Lupii ajunși stăpâni la stână!
...
Voi pe romani i-ați învățat
Încât și numele v-ați dat
Si, ce punct pus de-un răsărit
Când tot acolo ați sărit
… RRomânași făcuții pungași
Cu-ai voștri 7, de vrăjmași!?!
Ambro..:
(6 Iunie 2016, 16:39)
Masochismul singura caracteristică importantă a electoratului Ialomițean.Noi puținii oameni care gândim către un viitor bun nu avem altă cale decât să plecăm de aici.
victorie:
(6 Iunie 2016, 15:34)
Bravo PSD !

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 23 Oct 2026
352 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

CNAIR: Circulație închisă pe bretelele de intrare și ieșire ale A2 din zona Drajna, joi, 23 aprilie 2026

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) informează că joi, 23 aprilie 2026, în intervalul 09,00-18,00, circulația în zona nodului rutier Drajna este restricționată ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2026, 16:30
(8258 vizualizări - 2 comentarii)


Slobozia: Unitate de cazare, închisă din cauza problemelor de igienă

Luni, 20 aprilie 2026, reprezentanții Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Ialomița au participat la o acțiune comună cu polițiștii din municipiul reședință de județ. Cu această ocazie ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2026, 16:20
(7313 vizualizări - 0 comentarii)


Razie pe străzile din Slobozia, amenzi aplicate de 59 mii de lei

Luni, 20 aprilie 2026, polițiștii au efectuat o razie pe raza municipiului Slobozia. Astfel, au fost instituite 16 filtre rutiere, fiind legitimate 300 de persoane și verificate aproximativ 200 de autoturisme ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2026, 16:10
(15135 vizualizări - 2 comentarii)


IPJ Ialomița: Razie a polițiștilor în 5 localități din județ

În noaptea de 18/19 aprilie 2026, polițiștii ialomițeni au efectuat razii de amploare pe raza localităților Urziceni, Căzănești, Coșereni, Bărcănești și Sinești. În urma activităților au ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2026, 15:55
(1136 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în localitatea Sudiți!

Miercuri, 22 aprilie 2026, RAJA Constanța va sista furnizarea apei potabile în vederea executării operațiunilor periodice de spălare și igienizare la nivelul rezervorului ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2026, 08:40
(4966 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe Șoseaua București din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA intervin luni, 20 aprilie 2026, pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă, de pe Șoseaua București din orașul Țăndărei. Prin urmare, în intervalul ...[citește_toată_știrea]

20 Aprilie 2026, 11:10
(2923 vizualizări - 0 comentarii)


Continuă apelurile telefonice frauduloase ale unor persoane care se recomandă inspectori ANAF/Antifraudă

Reiterăm avertizarea referitoare la continuarea tentativelor de înșelare prin vishing (phishing telefonic), prin care este furată identitatea unor inspectori ai Direcției Generale Antifraudă Fiscală ...[citește_toată_știrea]

17 Aprilie 2026, 13:20
(7490 vizualizări - 1 comentariu)


Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: Expoziție de sculptură

Luni, 20 aprilie 2026, începând cu orele 16,00, la Galeriile «Arcadia» din cadrul Centrului Cultural «Ionel Perlea» din Slobozia va fi vernisată expoziția de sculptură ...[citește_toată_știrea]

17 Aprilie 2026, 12:40
(4866 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 139,28 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în martie 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna martie a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 139,28 milioane ...[citește_toată_știrea]

16 Aprilie 2026, 12:50
(6629 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Beat la volan, reținut de polițiști 

Marți, 14 aprilie 2026, polițiștii ialomițeni au oprit pentru control un autoturism ce se deplasa pe strada Câmpului, în municipiul Fetești, la volanul căruia a fost identificat un bărbat ...[citește_toată_știrea]

15 Aprilie 2026, 15:00
(4151 vizualizări - 0 comentarii)


Percheziții la Borănești și Bărcănești. O persoană a fost reținută!

Sâmbătă, 11 aprilie 2026, polițiștii ialomițeni au depistat și reținut pentru 24 de ore una dintre persoanele implicate într-un dosar de «tentativă de omor», care se sustrăgea ...[citește_toată_știrea]

12 Aprilie 2026, 07:20
(15426 vizualizări - 0 comentarii)


Hristos a Înviat!

Hristos a Înviat!

Redacția Independent

vă dorește

Sărbători Fericite

alături de cei dragi!

12 Aprilie 2026, 00:05


Protopopiatul Urziceni: Campanie de donare de sânge

Protopopiatul Urziceni: Campanie de donare de sânge

Miercuri, 8 aprilie 2026, Protopopiatul Urziceni din cadrul Episcopiei Sloboziei și Călărașilor a organizat o nouă acțiune în cadrul campaniei naționale susținută de Patriarhia Română, respectiv ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2026, 16:20
(6665 vizualizări - 0 comentarii)


364 persoane angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în pimele două luni ale anului 2026

În primele două luni ale anului 2026, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 364 persoane ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2026, 13:50
(7145 vizualizări - 0 comentarii)


Episcopia Sloboziei și Călărașilor: Hramul Mânăstirii din Slobozia

Episcopia Sloboziei și Călărașilor: Hramul Mânăstirii din Slobozia

În perioada 15-21 aprilie 2026, Episcopia Sloboziei și Călărașilor organizează o serie de manifestări cu ocazia sărbătoririi hramului «Izvorul Tămăduirii» al străvechiului așezămâ ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2026, 12:20
(8571 vizualizări - 0 comentarii)


Programul casieriilor RAJA Constanța în perioada Sărbătorilor Pascale

RAJA Constanța aduce la cunoștință abonaților din întreaga arie de operare că în intervalul 10-13 aprilie 2026, casieriile și compartimentele care desfășoară activități de lucru cu publicul ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2026, 12:05
(6580 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe strada Mircea cel Mare din orașul Fetești!

Ca urmare a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de pe strada Mircea cel Mare din orașul Fetești, echipele Constanța sistează furnizarea apei potabile marți ...[citește_toată_știrea]

7 Aprilie 2026, 14:10
(7025 vizualizări - 0 comentarii)


Urban SA Slobozia: Circulație închisă pe strada Mihai Viteazu, din cauza unei avarii

Echipele de intervenție acționează pentru remedierea avariei apărute la rețeaua de canalizare care preia apele uzate din Cartierul 500 și le transportă către stația de pompare Cuza Vodă. Urban SA Slobozia ...[citește_toată_știrea]

7 Aprilie 2026, 11:40
(3827 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Razie și percheziții la Urziceni și Bărbulești

IPJ Ialomița: Razie și percheziții la Urziceni și Bărbulești

Polițiștii ialomițeni au desfășurat vineri, 3 aprilie 2026, razii și percheziții la Urziceni și Barbulești. Astfel, au fost peste 250 de persoane legitimate, fiind verificate și 225 de autovehicule ...[citește_toată_știrea]

3 Aprilie 2026, 17:50
(2192 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: 176 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române

IJJ Ialomița: 176 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române

Joi, 2 aprilie 2026, la sediul Jandarmeriei Ialomița, în contextul «Zilei Jandarmeriei Române», a fost organizată o întâlnire cu foștii comandanți ai instituției. ...[citește_toată_știrea]

2 Aprilie 2026, 17:35
(939 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Cu o alcoolemie de 3,11 mg/l alcoolpur în sânge, la volan!

Ialomița: Cu o alcoolemie de 3,11 mg/l alcoolpur în sânge, la volan!

Polițiștii ialomițeni au surprins în trafic un bărbat aflat la volanul unui autoturism. După testarea cu alcooltestul, polițiștii au fost surprinși să descopere că șoferul avea 3,11 mg/l alcoolpur ...[citește_toată_știrea]

2 Aprilie 2026, 16:50
(1070 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Peste 558 milioane de lei pentru motorina aferentă anului 2025

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, a efectuat plata ajutorului de stat la motorina utilizată în agricultură, aferentă perioadelor 1 ...[citește_toată_știrea]

2 Aprilie 2026, 13:05
(6941 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Controale și amenzi înaintea Sărbătorilor Pascale

În perioada 24- 30 martie 2026, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița a desfășurat prima etapă a acțiunilor de control specific Sărbătorilor Pascale, verificâ ...[citește_toată_știrea]

2 Aprilie 2026, 09:10
(2385 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Reținut pentru port ilegal de armă

Polițiștii din Urziceni au depistat în trafic, pe raza municipiului Urziceni, un bărbat în vârstă de 37 de ani, din localitate. În urma controlului efectuat, asupra acestuia a ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2026, 18:50
(2563 vizualizări - 0 comentarii)


Consiliul Județean Ialomița: «Tradiție și Credință» la Conacul Bolomey

Consiliul Județean Ialomița, prin Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ialomița organizează evenimentul cultural «Tradiție și Credință», ce va avea ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2026, 08:35
(5885 vizualizări - 0 comentarii)


Olimpiada Națională de Arte Vizuale: Tineri artiști din Ialomița își expun creațiile la Muzeul Național al Agriculturii!

Consiliul Județean Ialomița, Muzeul Național al Agriculturii, Inspectoratul Școlar Județean Ialomița, Uniunea Artiștilor Plastici-Filiala Slobozia și Liceul de Arte «Ionel Perlea» Slobozia ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2026, 08:20
(3260 vizualizări - 0 comentarii)


Manasia: Reținut pentru că a condus în stare de ebrietate

Un bărbat de 49 de ani a fost reținut, pentru 24 de ore, fiind depistat la volanul unei mașini, în stare de ebrietate. Polițiștii l-au oprit în trafic, iar pentru că prezenta halenă alcoolică ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2026, 13:20
(1238 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiune preventivă în unitățile de învățământ din Urziceni 

Joi, 26 martie 2026, polițiștii și jandarmii ialomițeni au desfășurat activități preventive în cadrul unităților de învățământ din Urziceni, dar și în cele din localitățile î ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2026, 12:40
(3011 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Marți, 31 martie 2026, termen-limită pentru depunerea Formularului 398

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor interesați că marți, 31 martie 2026, este termenul-limită de depunerea a Formularul 398-«Declarație ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2026, 11:30
(5259 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Controale ample înaintea Sărbătorilor Pascale

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor desfășoară, la nivel judetean, acțiuni de monitorizare, prevenție și control, pentru protejarea sănătății publice. Recomandarea reprezentanților ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2026, 10:00
(1395 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
tot un părinte în Săli supraaglomerate și toalete insuficiente, la Grădinița «Pinocchio» din Slobozia Gigel în Șeful Poliției Rutiere Ialomița, comisarul Sorin Goagă, cercetat disciplinar de Inspectoratul General al Poliției Române alegator în Se prelungește contractul de închiriere pentru sediul Consiliului Județean Ialomița Viorel în Șeful Poliției Rutiere Ialomița, comisarul Sorin Goagă, cercetat disciplinar de Inspectoratul General al Poliției Române Daniela D. în Se prelungește contractul de închiriere pentru sediul Consiliului Județean Ialomița Arogantu în IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală» gabi2 ănapoi în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» Marcel în Șeful Poliției Rutiere Ialomița, comisarul Sorin Goagă, cercetat disciplinar de Inspectoratul General al Poliției Române Aron în Șeful Poliției Rutiere Ialomița, comisarul Sorin Goagă, cercetat disciplinar de Inspectoratul General al Poliției Române Maria Ioana în Elevi cu păduchi în școlile din județul Ialomița plătică Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 21 octombrie 2026 vasile în IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală» Sab în IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală» vasile în IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală» Cocora în Medicul Iulian Munteanu este cel mai tânăr șef al Secției ATI a Spitalului Județean de Urgență Slobozia Parinte în Un nou eșec totul_bine în Medicul Iulian Munteanu este cel mai tânăr șef al Secției ATI a Spitalului Județean de Urgență Slobozia anvelope în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 21 octombrie 2026 jante+anvelope în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 21 octombrie 2026 Anonim în Medicul Iulian Munteanu este cel mai tânăr șef al Secției ATI a Spitalului Județean de Urgență Slobozia

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...