Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Slobozia plătește «groapa lui Stoica» din bani publici

Minciuni electorale

Slobozia plătește «groapa lui Stoica» din bani publici

Înainte de sfîrșitul campaniei electorale, tandemul Moraru-Mocioniu anunța în cadrul unei conferințe de presă că investiția din Piața Revoluției din Slobozia va fi finalizată «din banii Uniunii Europene pînă la 31 decembrie 2018». La două săptămîni distanță, afirmațiile celor doi oficiali se dovedesc nefondate. Potrivit informațiilor oficiale, fondurile necesare finalizării investiției trebuie identificate de către autoritățile locale, iar termenul scadent pentru restituirea fondurilor deja cheltuite a fost amînat pentru 2 ani. La acest moment, valoarea cheltuielilor pentru această investiție se ridică la 45% din totalul de 51 milioane de lei alocați inițial.

Minciuna are picioare scurte
La sfîrșitul lunii mai, candidații Victor Moraru și Adrian Mocioniu anunțau public că, pe 24 mai, în cadrul Comitetului de Monitorizare a Programului Operațional Regional, s-a luat decizia ca «proiectele cu vicii de implementare din cauze neimputabile beneficiarilor să se finalizeze din banii Uniunii Europene pînă la 31 decembrie 2018». Iată ce declara Victor Moraru la momentul respectiv: «Astăzi, împreună cu Adrian Mocioniu, viitorul primar al Municipiului Slobozia, am organizat o conferință de presă în care am anunțat că am găsit soluția pentru Centrul Administrativ Slobozia. Termenul limită de finalizare al proiectului de reabilitare al Pieței Revoluției s-a prelungit pîna în decembrie 2018 și va fi finalizat 100% din bani europeni... Cetățenii orașului Slobozia nu vor mai fi nevoiți să suporte cheltuielile din bugetul public!». La două săptămîni distanță, declarațiile făcute atunci se dovedesc total nefondate. Într-adevăr, în cadrul ședinței Comitetului menționat, a fost discutată o listă de proiecte pentru care s-a aprobat prelungirea termenului de execuție cu încă 2 ani și jumătate, iar investiția în reabilitarea Pieței Revoluției se regăsește acolo, la poziția 14. Dar asta nu înseamnă că investiția, plătită pînă la acest moment în proporție de 45%, va fi finalizată din fonduri europene. Dimpotrivă...

Înapoi de unde am plecat
Pentru soluționarea tuturor investițiilor aflate într-o situație asemănătoare, Guvernul României a adoptat Ordonanța de Urgență nr. 8/2016, privind unele măsuri financiare în vederea finalizării proiectelor finanțate din fondurile Uniunii Europene aferente perioadei de programare 2007-2013, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, în care se precizează că «avînd în vedere că nefinalizarea proiectelor poate conduce la pierderea sumelor rambursate menționate mai sus dar și a celor în curs de rambursare, este necesară identificarea unor măsuri de sprijinire a autorităților administrației publice locale care au în implementare proiecte finanțate prin POR 2007-2013, POS Mediu 2007-2013, care trebuie finalizate din surse proprii ale autorităților administrației publice locale. O evaluare asemănătoare a nevoilor financiare a beneficiarilor publici de proiecte cu o valoare totală de peste 5 milioane de euro, în situația declarării acestora ca nefuncționale potrivit mecanismului prezentat mai sus, se va realiza ulterior, pînă în luna iunie 2016. În acest sens, se impune promovarea unei Ordonanțe de Urgență pentru acordarea unor împrumuturi de la Trezoreria Statului...». Altfel spus, proiectele derulate cu fonduri europene și declarate nefuncționale, pot fi finanțate din bani publici, printr-un împrumut de la Trezoreria Statului. Adică din buzunarele noastre!

Fonduri de la Trezorerie pentru «groapa lui Stoica» Ideea împrumutului de la Trezorerie nu este nouă. La sfîrșitul anului trecut, Consiliul Local Slobozia a aprobat introducerea pe lista de investiții pentru anul 2016 a obiectivului «Reabilitare funcțională a Pieței Revoluției-Slobozia». Valoarea estimată atunci de către  autorități pentru finalizarea investiției se ridica la 27,4 milioane de lei. Ulterior, Alexandru Stoica a declarat că suma împrumutată ar putea fi mai mică. Riscul major, dincolo de grevarea bugetului orașului pentru următorii 20 de ani printr-un nou împrumut, este generat de faptul că investiția urmează să fie finalizată cu același consorțiu de firme care lucrează și în prezent. Reamintim că una dintre ele, ACM 4 București, se află la acest moment în insolvență, fapt care afectează viteza de execuție a lucrărilor.  În aceste condiții, la sfîrșitul anului 2018, următorul termen scadent, Slobozia s-ar putea regăsi în aceiași situație. Sau chiar mai rău, susțin voci autorizate...

Amenințarea rămîne neschimbată La acest moment, lucrările din Piața Revoluției au fost reluate. Se lucrează cu pași de melc, dar se lucrează. Însă niciunul dintre oficiali nu este dispus să precizeze public că este nevoie de un împrumut de la Trezorerie pentru finalizarea investiției. Și că, în cazul în care noul termen scadent nu va fi respectat, administrația locală va fi obligată să ramburseze fondurile europene cheltuite pînă la acest moment. Încă neinvestit cu prerogativele funcției, noul primar Adrian Mocioniu susține că nu a mințit. «Situația va fi rezolvată așa cum am spus în campanie!» ne-a declarat el. Mai nuanțat, Victor Morar admite că e nevoie de o nouă decizie a Consiliului Local, dar refuză să ofere amănunte. «Există soluții... Nu am mințit! Dacă vreți să scrieți asta, scrieți, nu ne deranjează! E chiar mai bine, pentru că vom dovedi că nu e așa!» ne-a declarat el. Singura poziție echilibrată în această controversă aparține lui Liviu Mușat, directorul Agenției de Dezvoltare Regională Sud-Muntenia, instituție care a gestionat implementarea inițială a acestui proiect: «S-a implementat această noțiune de proiect nefuncțional... Urmează ca Autoritatea de Management să dea în cel mai scurt timp o instrucțiune, iar în baza ei Consiliul Local să se angajeze că va finaliza proiectul respectiv. Atenție, rămîne de văzut cu ce surse! Dacă beneficiarul va identifica aceste surse... În cazul în care nu reușește pînă la termenul scadent, este obligat să ramburseze fondurile europene cheltuite anterior. Iar dacă proiectul nu se finalizează pînă în 2018, de-abia atunci se va pune din nou problema restiturii fondurilor europene cheltuite!» a declarat Liviu Mușat.

17 Iunie 2016, 20:20 (9836 vizualizări - 10 comentarii)

Citiți și:
File din istoria patinajului administrativ local
Primăria Slobozia plătește penalități de 565 mii de lei pentru «groapa lui Stoica»
Primăria Slobozia a deturnat fonduri în valoare de 9 milioane de lei pentru plata lucrărilor la «Groapa lui Stoica»!
Primăria Slobozia trebuie să returneze Uniunii Europene 2 milioane de euro

Comentariile cititorilor:


Ion:
(10 Septembrie 2016, 15:12)
Nu credeam sa ajunga PSD iar la conducerea acestui judet si municipiu dar, pentru ca nu iesim la vot ,au decis cei cu ajutoare sociale sa fim condusi de cel mai mare partid al exctocilor cu gulere albe din Romania.  
hotz:
(24 Iunie 2016, 15:21)
Societatea se bazeaza pe hotie si hoti. Mai sunt si hoti mai hoti ca hotii. Ce rezulta?! Sunt destui prosti.
mircea:
(20 Iunie 2016, 23:28)
Va certati ca tantallaii...mai bine vedeti ce pregateste „guvernul meu”, ala de tehnocrati, eu cred ca este cel mai antiromanesc guvern de la 1900 pana acum...sau cel mai incompetent...dar nu, incompetenti nu sunt, doar niste nenorociti....adunati de prin birourile de la UE...pupincuristi ordinari...
andrei:
(19 Iunie 2016, 23:08)
Tu i-ai votat, bagatii in ....... gaura
Corect:
(19 Iunie 2016, 13:00)
Corect @gigel. Adica aia cu ajutor social si pensionarii comunisti
gogu:
(19 Iunie 2016, 12:46)
postacii gen madalin si gigel inca nu au iesit din campanie..ati pierdut baietei, plangeti la alta masa:))))))))))
mitu:
(18 Iunie 2016, 19:28)
Noi i-am votat acum sa suferim.
gigel:
(18 Iunie 2016, 19:25)
corect ar fi sa plateasca doar imbecilii care au votat PSD! 26 ani!
Mă Dălin :
(18 Iunie 2016, 14:45)
Au multe probleme psd istii.Au platit dezinsectie pentru blocuri,deci scara pana la etajul superior...se fleoscaieste de nu poti respira doar la parter...!! Hotie !! Cel mai simplu se fura la asfaltare...se stie! Se peticeste continuu...Praful galben din groapa orasului cunoscuta "parcare" ne deranjeaza.Platim impozit de oras,primim conditii de comuna.Daca n am avea canalizare,ar fi ca la Cazanesti sau Fierbinti. Oras...!! Voi,psdistii inseamna ca nici nu aveti definit termenul "urban"...Ca asa batea si ala din Cazanesti campii.."oras"...psd ist pana in...Slobozia oras cu asa praf??Fara apa potabila?? Cu groapa aia zici ca ne pregatim de asediu?? Bai nebunilor! Bai veterinarilor! Puneti dracu mana pe "dex"...Oras al acestui moment inseamna altceva. Modernism,civilizatie,igiena...Cu partidul vostru ne ducem la groapa...Panarame ordinare,cu cine dracu a pus stampila pe voi !!
Gelu :
(18 Iunie 2016, 01:14)
Încă odată suntem prostiți pe fata de liderii Psd !!! Cu atit mai mult după data de 5 iunie ne meritam soarta !

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 01 Oct 2026
321 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Secțiunea Mica Publicitate
a fost actualizată!
Cele mai noi anunțuri din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri on-line!

29 Septembrie 2026, 19:15


Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: «Salonul Anual de Carte», ediția a XXXV-a

Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: «Salonul Anual de Carte», ediția a XXXV-a

Joi, 1 octombrie 2026, Consiliul Județean Ialomița și Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița deschid cea de a XXXV-a ediție a «Salonului Anual de Carte», cea mai importantă ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 15:10
(218 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Moldoven!

Echipele RAJA Constanța au sistat furnizarea apei marți, 29 septembrie 2026, în intervalul orar 14,15-18,15, în localitatea Moldoveni, pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 14:35
(246 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Situația depunerii cererilor de ajutor de stat pentru sectoarele bovin și suin

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că perioada de depunere a cererilor de ajutor de stat pentru sectoarele bovin și suin s-a încheiat. La nivel național, pentru ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 13:20
(223 vizualizări - 0 comentarii)


«Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii!

Consiliul Județean al Elevilor Ialomița lansează un semnal de alarmă și cheamă elevii la un protest inedit luni, 28 septembrie 2026. Aceștia sunt îndemnați să vină la școală îmbrăcați « ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 13:20
(1082 vizualizări - 8 comentarii)


APIA: Peste 88% dintre fermierii incluși în eșantionul de control au fost deja verificați

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) continuă controalele aferente anului de cerere 2026, în vederea verificării respectării condițiilor de eligibilitate și a cerințelor specifice ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 09:25
(660 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: Daruri pentru copii

Protopopiatul Urziceni: Daruri pentru copii

Biroul de Asistență Socială din cadrul Protopopiatului Urziceni a participat, prin 6 parohii arondate, la Proiectul «Încălțăm România desculță» derulat de Asociația «Glasul ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 08:50
(643 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sprijin financiar de peste 2,13 milioane lei pentru crescătorii de animale

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), solicitat ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 08:20
(699 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Bursa Locurilor de Muncă

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița invită toți agenții economici din județ să participe la Bursa Locurilor de Muncă vineri, 9 octombrie 2026, eveniment dedicat intermedierii directe ...[citește_toată_știrea]

23 Septembrie 2026, 10:20
(1253 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmeria Ialomița recrutează tineri

Jandarmeria Ialomița recrutează tineri

În perioada septembrie-decembrie 2026, Jandarmeria Ialomița desfășoară o nouă campanie de recrutare pentru cei care doresc o carieră militară în Jandarmeria Română. Astfel, la Școala ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2026, 10:35
(1171 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Județean Ialomița: Festivalul-Concurs de Tradiție Culinară Ialomițeană «La Casa Tudorii», ediția a XIV-a

Muzeul Județean Ialomița: Festivalul-Concurs de Tradiție Culinară Ialomițeană «La Casa Tudorii», ediția a XIV-a

Tradițiile păstrate din generație în generație sunt o parte importantă a identității unei comunități și a patrimoniului său cultural. Obiceiurile, meșteșugurile, poveștile locului și, nu î ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2026, 08:20
(1345 vizualizări - 0 comentarii)


Lidl România a inaugurat un nou magazin în Țăndărei, în cadrul «Park Plaza»

Lidl România a inaugurat un nou magazin în Țăndărei, în cadrul «Park Plaza»

Lidl România continuă extinderea rețelei sale la nivel național și a inaugurat joi, 17 septembrie a.c., un nou magazin în orașul Țăndărei/Ialomița, în cadrul centrului comercial « ...[citește_toată_știrea]

17 Septembrie 2026, 13:15
(1315 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Peste 4,09 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor efectuate în luna august 2026

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au finalizat, în luna august a.c., 13 inspecții fiscale și 13 verificări documentare. Astfel ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2026, 11:20
(1517 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 10,37 milioane de lei în august 2026

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna august 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 10,37 ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2026, 15:35
(1692 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: Sprijin pentru elevi la început de an școlar

Protopopiatul Slobozia: Sprijin pentru elevi la început de an școlar

Vineri, 11 septembrie a.c., 54 de elevi din parohiile Cosâmbești, Miloșești, «Sf. Dumitru» Slobozia, Cuza-Vodă, Slobozia Nouă I și Amara I au primit ghiozdane, articole vestimentare ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2026, 15:25
(1817 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Opt persoane reținute într-o singură zi!

IPJ Ialomița: Opt persoane reținute într-o singură zi!

Polițiștii ialomițeni au documentat, în aceeași zi, mai multe fapte penale, iar opt persoane au fost reținute, în 3 dosare distincte. Astfel, un bărbat a fost reținut pentru «furt ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 16:40
(2353 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Locală Slobozia: Amenzi de peste 103 mii de lei în august 2026

Poliția Locală Slobozia: Amenzi de peste 103 mii de lei în august 2026

Potrivit unui raport, în cursul lunii august 2026, polițiștii locali din Slobozia au aplicat 479 de sancțiuni contravenționale. Astfel, au fost aplicate 263 de amenzi, în valoare totală de ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 16:25
(1853 vizualizări - 1 comentariu)


3267 de persoane înregistrate de Biroul pentru Imigrări al Județului Ialomița

La data de 31 august 2026, în evidența Biroului pentru Imigrări al Județului Ialomița se aflau 3267 de persoane, în creștere față de cele 2952 înregistrate în perioada ianuarie ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 12:20
(1603 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 143,74 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în august 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna august a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 143,74 milioane ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 11:20
(1520 vizualizări - 0 comentarii)


La 58 de ani, un jandarm din Ialomița participă la ultramaratonul caritabil «Autism 24h» pentru copiii cu autism

La 58 de ani, un jandarm din Ialomița participă la ultramaratonul caritabil «Autism 24h» pentru copiii cu autism

În perioada 12-13 septembrie 2023, la Mamaia, subofițerul jandarm Stan Petruș va participa la ultramaratonul caritabil «Autism 24h», o provocare în cadrul căreia participanții ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 10:40
(1601 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 09:05
(4072 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Verificări în exploatațiile de animale

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranta Alimentelor Ialomița informează proprietarii/deținătorii de animale că, începând cu 1 ianuarie 2026, medicii veterinari oficiali au efectuat ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 16:35
(2615 vizualizări - 0 comentarii)


Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: «ArtFest Slobozia 2026»/Teatru, Film, Dialog

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: «ArtFest Slobozia 2026»/Teatru, Film, Dialog

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia, în colaborare cu Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică «I.L. Caragiale» București, Centrul Educațional « ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 16:20
(1849 vizualizări - 0 comentarii)


Autoturism furat din Olanda, descoperit de polițiști la Căzănești

Marți, 8 septembrie 2026, polițiștii Serviciului Rutier Ialomița au oprit pentru un control, în localitatea Căzănești, un autoturism condus de o femeie de 40 de ani, domiciliată în Munteni ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 15:25
(1887 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Termen-limită pentru depunerea cererilor de ajutor de stat pentru crescătorii de bovine și suine

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează crescătorii de bovine și suine că joi, 24 septembrie 2026, inclusiv, este termenul-limită pentru depunerea cererilor de solicitare ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 15:20
(1739 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Sancțiuni aplicate pentru nerespectarea circulației în zona trecerilor la nivel cu calea ferată

Miercuri, 9 septembrie 2026, polițiștii din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Ialomița, cu sprijinul Registrului Auto Român Ialomița, au desfășurat o acțiune pentru prevenirea ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 14:50
(1733 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Alege factura electronică!

RAJA Constanța: Alege factura electronică!

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este și ea o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel mai important ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 11:20
(4320 vizualizări - 0 comentarii)


Festivalul Național de Tarafuri «Ion Albeșteanu», ediția a XVI-a, 14-16 septembrie 2026

În perioada 14–16 septembrie 2026, județul Ialomița va deveni, timp de 3 zile, un veritabil spațiu al întâlnirii cu tradiția și valorile autentice ale folclorului românesc ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 09:50
(1935 vizualizări - 0 comentarii)


1587 persoane angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în perioada ianuarie-iulie 2026

În perioada ianuarie-iulie 2026, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 1587 persoane, ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2026, 11:05
(1911 vizualizări - 1 comentariu)


Muzeul Național al Agriculturii din România/Slobozia: «Bărăganul văzut din tractor»

Vineri, 11 septembrie 2026, la Muzeul Național al Agriculturii din România/Slobozia va fi inaugurată expoziția «Bărăganul văzut din tractor». Evenimentul se desfășoară în cadrul ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2026, 08:50
(1847 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Necunoscut în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Daniel în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița cetateanu.net în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița cetatean în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Silviu în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Krishan în Echipa CSM Unirea Slobozia, vicecampioană națională la Cupa României la Sabie Masculin! știucă Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Soldatul rezervist în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Gheorghe Ion în Victorii ale «terenului propriu» CASA în Epopeea concursurilor de șef la CJAS continuă. Sănătatea ialomițeană își caută (din nou) manager! apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 23 septembrie 2026 @Dinu în Consecvent și perseverent, juristul Zamfir recandidează la șefia Sănătății ialomițene SOL în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 23 septembrie 2026 garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 23 septembrie 2026 cetatean în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! Gigel în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! ana în Planificare «copy-paste» pentru dezvoltarea strategică a Învățământului tehnic ialomițean

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...