Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Primăria Slobozia caută șef de Protocol

Concursuri cu dedicație

Primăria Slobozia caută șef de Protocol

Numărul angajaților Primăriei Slobozia se ridică la aproximativ 700 de persoane. Dintre acestea, 150 de persoane fac parte din aparatul propriu al primarului, deservind exclusiv departamentele și direcțiile aflate în subordinea acestuia. Noul primar, Adrian Mocioniu, a organizat de la numirea sa în funcție nu mai puțin de 6 concursuri. Ultimul anunț postat confirmă faptul că instituția are nevoie urgentă de un «șef de Protocol»!

Angajați cîtă frunză și iarbă
Primăria Slobozia are, după Spitalul Județean, cel mai numeros personal. Astfel, în cadrul serviciului Public de Asistență Socială sînt aproximativ 260 de angajați, la  DADP 75, la Direcția Municipală pentru Cultură 16, la Poliția Locală 51, la Clubul Sportiv Municipal 25... Și exemplele ar putea continua! Însă cele mai importante posturi sînt cele din aparatul propriu al primarului, care sub administrația Stoica au ajuns la 150, iar sub administrația Mocioniu au toate șansele să se înmulțească... De altfel, Adrian Mocioniu deja a declarat public că numărul angajaților instituției i se pare insuficient și că noua organigramă, care va fi gata în cel mai scurt timp, va asigura o estimare exactă a numărului de angajați necesari pentru buna funcționare a instituției. «Nu facem o organigramă nouă ca să schimbăm fișa postului sau să dăm afară din personal. (...) Dorim să știm care sînt serviciile care au nevoie de mai mulți angajați, unde există surplus și cum putem transfera oamenii, dacă este legal, pentru a eficientiza activitatea administrativă!» a declarat acesta săptămîna trecută.

Șef de Protocol nou-nouț
În așteptarea organigramei, concursurile în cadrul Primăriei Slobozia se țin lanț. De la numirea în funcție a primarului, instituția a organizat nu mai puțin de 8 concursuri, majoritatea pentru ocuparea poziției de consilier în cadrul compartimentelor de Achiziție Publică sau Urbanism. Ultimul dintre acestea însă este unul special. La 1 august 2016, Primăria Slobozia organizează un concurs pentru ocuparea postului de șef serviciu în cadrul Serviciului Protocol, Activități Gospodărești. Potrivit anunțului postat pe site-ul instituției, viitorul angajat trebuie să aibă studii juridice și o vechime minimă de 3 ani «în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției». Noul șef de Protocol va primi, pe lîngă atribuții specifice (n.red.: cum ar fi, ne dăm noi cu părerea, gestionarea stocurilor de băuturi răcoritoare sau a pungilor de alune pentru protocol la vizitele delegațiilor chineze, singurele care mai ajung la Slobozia...) și sarcini administrative mai complexe, el aflîndu-se exclusiv la dispoziția primarului în funcție. Înscrierile, pentru cei care îndrăznesc fie și să gîndească că pot ocupa acest post, se realizează pînă la data de 22 iulie 2016, la sediul instituției, urmînd ca pînă la 28 iulie să fie afișată lista candidaților agreați.

Rezervare pentru Gina Palantin
Spunem «cei care îndrăznesc fie și să gîndească» pentru că pe holurile instituției circulă deja numele viitorului șef de Protocol. Acesta ar fi Gina Palantin, consilier I și secretară de ocazie la biroul de «vici» ai municipiului. Calitatea care o recomandă însă drept cîștigătoare este aceea de activist politic personal de campanie al domnului Adrian Mocioniu, ea reușind să se facă indispensabilă acestuia timp de o lună și de-atunci încoace în fiecare zi. Doamna Gina Palantin, am adăuga noi în favoarea desemnării ei în funcție, chiar fără concurs, are veleități reale de șef de Protocol, fiind binecunoscută pe FB pentru rîvna cu care postează cît e ziua de lungă, de la fotografii cu «cea mai bună cafea de dimineață» și pînă la «ceaiul de la ora 5». De asemenea, susțin colegii ei mai avizați decît noi, ea deja și-a intrat în rol, asigurîndu-i primarului Adrian Mocioniu informații pertinente despre fiecare angajat în parte, de la numărul de țigări fumate și pînă la dialogurile purtate în baia... fetelor, evident! Pe această cale ne facem datoria de a-i ura succes și sperăm ca salariul ei să fie la fel de mare ca al celor 4 consilieri personali ai domnului primar...

Serviciul de Urbanism nu e funcțional!
În timp ce Primăria Slobozia organizează concursuri pentru șefi de Protocol, Serviciul de Urbanism din cadrul Primăriei Slobozia continuă să funcționeze fără arhitect-șef. Să funcționeze este evident doar o expresie, căci la acest moment, susțin surse interne instituției, nu se eliberează nici avize de urbanism și nici autorizații de construcție. Domnul primar știe, evident, dar cere «un bob zăbavă»... Și, așa cum am promis, i-l vom oferi că doar pînă la anunțarea rezultatelor pentru viitorul șef de Protocol, pe 3 august, mai sînt zile numărate!

21 Iulie 2016, 21:40 (27545 vizualizări - 56 comentarii)

Citiți și:
Concurs amânat pentru șefia DADP Slobozia
Ginuța e șefă ilegal
Ginuța vrea să fie șeful Serviciului Administrativ al Primăriei
Gina Palantin, sub control judiciar pentru 60 de zile
Șefa Serviciului Administrativ al Primăriei Slobozia, suspectă într-un dosar instrumentat de DIICOT-Structura Centrală

Comentariile cititorilor:


anti PSD:
(27 Iulie 2016, 02:55)
Am dat o raita pe aici si m-am ingrozit, e  jale mare se pare. Oare chiar a sperat cineva ca vom schimba ceva in orasul asta de indata ce va fi instalat noul primar in functie? Nici vorba! Este o mizerie de nedescris in tot orasul, mizerie pe care o vom regasi si la sfarsitul mandatului sau. Va propun tuturor celor care ati scris aici sa parcurgeti la intamplare dimineata in zori distanta pod - gara si astfel veti intelege realitatea. Slobozia, oras european? Ha! e o gluma chiar buna. Dumnezeule mare, nu-i loc in orasul asta pe unde sa mergi sa nu te izbeasca mirosul urinei ceva de speriat, sa nu te trezesti calcand in excrementele cainilor, de ce sa nu recunoastem de curand chiar ale oamenilor. Nu, nu se poate sa traim asa! Desigur apare intrebarea ce-i de facut? Sa gandim, sa actionam de comun acord, sa infiintam o filiala care sa aiba ca scop salvarea valorilor orasului. Da, stiu, o sa ziceti acum, care valori? Ei, bine, as incepe cu demnitatea unora dintre noi, este prima dintre valori pe care trebuie sa o redescoperim. Ar mai fi o solutie, dar trista ... sa rugam o grupare islamista sa ne distruga cu totul, barem asa vom afla ca nu vom mai exista ca natie ...... ca Slobozeni ... ca oameni, da doar ca oameni .... Exista vreo sansa sa ne salvam orasul? 
Marin pt. mirpișică :
(27 Iulie 2016, 02:47)
Hait!! A reapărut marele mircea!! Dați-vă la o parte că vin ideile inteligente! Bă, mai bine tăceai, istețime ialomițeană! Da, am recunoscut ironic că nu știu cine este iapa de la protocol! Și? Mai are omu și "limite", nu ca tine, mirpișică cacămică!! Dormi dracu in continuare! Nu ți-a simțit nimeni lipsa!
mircea:
(26 Iulie 2016, 20:57)
@marin, sa inteleg ca tu esti un prost care isi recunoaste limitele?! Pe tine ce te recomanda? Vocea si talentul tau sau pupaturile in locurile sensibile?
Marin:
(26 Iulie 2016, 18:52)
Pentru proștii care-și recunosc limitele! Cine-i, domnilor, GINUCA, FĂTUCĂ sau FĂTĂLIE?! Cine este ea ca persoană cu facultate? Sau cu facultăți la domiciliile clienților?
La tăți ni-ar fi ghini :
(26 Iulie 2016, 13:59)
La un moment dat:217 angajati Director executiv – 1 post Birou „ Monitorizarea persoanelor cu handicap și persoanelor vârstnice si subventii” -6 posturi; Compartiment “Venit minim garantat, alocatii, indemnizatii copii si burse scolare” – 5 posturi; Compartiment “Resurse Umane”- 2 posturi; Compartiment “Asistenta Juridica” – 1 post; Compartiment „Buget-contabilitate, locuinte sociale si relatii cu publicul” – 5 posturi; Compartiment “Probleme cu rromi”- 1 post; Centru de Ingrijire de Zi – 12 posturi; Compartiment “Servicii socio-medicale”- 3 posturi Cantina de Ajutor Social „Sf. Nicolae” – 4 posturi; Compartiment “Asistenti Personali” – 140 posturi; Compartiment “Asistenta medico-sociala”- 37 posturi .
Atenție, se închide primăria! :
(26 Iulie 2016, 10:37)
Băi penibililor, mari și fervenți susținători ai Ginucai! Vouă chiar nu vă e rușine? Ce o sa facă o mare șefă de protocol, cu studii juridice, absolventă a renumitei universității Gheorghe Cristea, o să dea vreo sticlă de suc în judecată? Și ce nu știe lumea este că, așa cum scrie în articol, nimeni nu a îndrăznit să se înscrie la concurs. Pe cale de consecință, Ginuca va fi singurul candidat. În concluzie, degeaba ne agitam noi pe aici, câinii latră, ursul merge, Ginuca își continuă ascensiunea fulminanta,ce a început pe timpul lui Stoica si continua acum în mandatul corectului Mocioniu. Și ce nu mai știe lumea este că de fapt ea conduce primăria avand competențe ieșite din comun. Oare de ce nu am votat-o pe ea?RUȘINE!!!!!!!!!!!
Mititelu:
(25 Iulie 2016, 23:51)
Si draguta de Ginuca asa cum este mangaita mai nou de vicele mare ca cel mic impreuna cu multi alti din primarie ii zic Da li Da nu a scapat nimic si a angajat_o pe norasa flori la SPAS ca doar ea Da li Da face angajarile la primarie Bai oameni ai Sloboziei cred ca ar fifost mult mai bine daca ar fi candidat Ginuca zis Da li da la functia de primar ca va spun sigur ar fi fost mult mai buna decat Mocioniu zis Moliciune dar in spatele lui Ginuca sta domn Presedinte de sus de la Bucuresti el da comanda aici la muncipiu se executa Moliciune este slab de tot si se vede si el nu peste mult timp la Bucuresti daca rezista 4 ani la primarie dar multi nu credem . E da ce sa facem concursul se apropie mai avem putin pana la 1 august si o sa fim sefa  de protocol ne doare la Basca salariu pe masura la tigari stam cu orele banii merg primaria poate sa stea pe loc ce imi pasa mi _am aranjat familia ma doare in .....de voi din gardian uite ce am ajuns !
eCshpERTz legal:
(25 Iulie 2016, 23:35)
 Ete bre, vezi ca se poate! Au corectat, gresira lunile!
http://www.sloboziail.ro/primaria/concurs.html
 Asa da!
 Insa "voi", ecshpertzii astia de "uikend" care va stiti voi sau noi, ori ei,  sa stiti ca un primar, doar  dupa investire are dreptul sa ia si sa dea: decizii, dispozitii, cu prafuri, asfalturi si altele!
 Banui insa ca HR inseamna= human rights de a gresi, da? In cazul asta se explica.
Expert HR:
(25 Iulie 2016, 23:09)
@anunt iLEGAL:
Na, că s-a corectat data greșită în cele două anunțuri! Ce-o să mai faci acum, o să te duci să plângi pe umărul Băcănelului că nu mai ai motive de comentat online? Las'că-ți găsește el ceva, că doar poartă sâmbetele celor care (au fost mai buni ca el și) au ajuns la conducerea Primăriei Slobozia. Normal că-l roade asta, fiindcă "a-nțărcat bălaia". Dar nu fi supărat, îți dau eu o temă de studiu: mai există vreo trei anunțuri unde sunt două virgule puse greșit, este inversat subiectul cu predicatul și sunt lipsă două litere, trei spații și un semn al exclamării. Îți las plăcerea să le descoperi singur! :)
@ expert HR:
(25 Iulie 2016, 22:55)
Micioniu a fost investit ca primar începând cu data de 24.06 după ce i-a fost validat mandatul și a depus jurămint. Dacă a semnat un document pe data de 06.06 este ilegal și ministerul public trebuie sa se autosesizeze !
@la tăți...::
(25 Iulie 2016, 17:32)
Iar te-ai trezit ? Ti s-a  spus sa te documentezi. Preiau ce a scris colegu: "Din 260 personal SPAS 120 sunt asistenti personali.......aveti dreptate "cineva care freaca menta" si nu stie ce inseamna asistenta sociala............  "                      Mai sunt si medici, mai sunt si asistenti medicali (din scoli si gradinite)........
Cred ca ai o problema! Dar numai trebuie sa mai dam explicatii unui om care nu poate intelege. Problemele tale sunt personale. Te faci de ras! 

@la tăți...:
(25 Iulie 2016, 14:56)
"dar"- conjunctie adversativa...Anuleaza partea de dinaintea ei...Am scris:260angajati dar...Daca tăceai,filozof rămâneai! Si ai scos o"perla".Angajat asistent social platit de stat inseamna ca ocupa loc la birou?Ala sta cu bolnavul,la domiciliu.Noi tocmai luam in p**ă sistemul tembel dupa care se fac angajarile!Vrei sa ne dovedesti ca 260angajati snt si cu acesti asistenti personali? Eh! Nu pot sa cred! La nivel de judet avem peste 1000persoane nedeplasabile,ce zac la pat.Ori daca adunam si pe cei cu dementa si alte boli degenerative ce recomanda insotitor si la care mai este functional 20-25%din creier ajungem la o cifra alarmanta.Care nu este facuta publica,pentru ca nu snt bani! Lasa emotivationalele cu"mama la pat"...
@La tăți ni-ar fi ghini : :
(25 Iulie 2016, 12:41)
Din 260 personal SPAS 120 sunt asistenti personali.......aveti dreptate "cineva care freaca menta" si nu stie ce inseamna asistenta sociala............
Mary:
(25 Iulie 2016, 12:03)
       Domnule primar, iti dau un sfat, apuca-te de treaba. Arata ca meriti sa ti se spuna primar.
Cu protocoale si sampanie, la finalizarea proiectului vizat. 
Rodica:
(24 Iulie 2016, 22:16)
@atenție se închide.... Sunt de acord și eu! Mă, fără protocol cu "șef" nu ne puteam cca!! Unii iau măsuri de securitate, asigură viața omului! Primarii amatori nu pot sta la birouri fără PROTOCOL! Râsul lumii!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 29 Sep 2026
250 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Pistol cu aer comprimat deținut ilegal, depistat la un bătrîn

Polițiștii au depistat un ialomițean care deținea, fără drept, o armă neletală din categoria celor supuse autorizării. Bărbatul, în vîrstă de 70 de ani, din Fetești, deținea ilegal un pistol cu aer comprimat ...[citește_toată_știrea]

28 Ianuarie 2010, 17:37
(10887 vizualizări - 2 comentarii)


Fără carnet sau cu permisul suspendat, la plimbare la volan

În după-amiaza zilei de miercuri, 27 ianuarie a.c., un echipaj de siguranță publică ce acționa pe raza orașului Țăndărei a oprit pentru control un autoturism înmatriculat în străinătate care circula pe ...[citește_toată_știrea]

28 Ianuarie 2010, 17:37
(8876 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente rutiere

Două persoane au suferit răni multiple după ce au fost implicate în accidente rutiere produse pe arterele județului în cursul zilei de miercuri, 27 ianuarie 2010.
Primul eveniment rutier s-a produs în ...[citește_toată_știrea]

28 Ianuarie 2010, 17:37
(12232 vizualizări - 0 comentarii)


«Ateneu» s-a mutat la Slobozia

«Ateneu» s-a mutat la Slobozia

Începînd cu luna februarie 2010, zestrea culturală a județului crește cu încă o sală de spectacole. Noua sală a fost amenajată în incinta Centrului Cultural Unesco «Ionel Perlea» și urmează a fi inaugurată ...[citește_toată_știrea]

27 Ianuarie 2010, 18:28
(13062 vizualizări - 1 comentariu)


Jandarmeria, la bilanț

Jandarmeria, la bilanț

Miercuri, 27 ianuarie, în cadrul unei conferințe de presă, reprezentanții Inspectoratului Județean de Jandarmi și-au prezentat bilanțul instituției pentru anul 2009. Potrivit documentului, misiunile jandarmilor ...[citește_toată_știrea]

27 Ianuarie 2010, 15:18
(9020 vizualizări - 0 comentarii)


Telverde Anticorupție, apelabil gratuit de pe mobil

Potrivit autorităților, de la începutul săptămînii în curs, respectiv de luni, 25 ianuarie 2010, linia verde anticorupție 0800806806 este apelabilă gratuit și din rețelele de telefonie ...[citește_toată_știrea]

27 Ianuarie 2010, 15:13
(13139 vizualizări - 0 comentarii)


Alt șofer beat la volan

În noaptea de marți spre miercuri, 26/27 ianuarie a.c., puțin trecut de miezul nopții, polițiștii au oprit pe Strada Bănățenilor din Fetești un autoturism înmatriculat în Capitală, la volan aflîndu-se un ...[citește_toată_știrea]

27 Ianuarie 2010, 15:10
(11119 vizualizări - 0 comentarii)


Atenționări meteorologice și hidrologice

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență, «în conformitate cu atenționarea hidrologică din 27.01.2010, emisă de INHGA București, avînd în vedere situația hidrometeorologică actuală, începînd ...[citește_toată_știrea]

27 Ianuarie 2010, 15:02
(11702 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

27 Ianuarie 2010, 13:41
(12533 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

26 Ianuarie 2010, 16:09
(13795 vizualizări - 0 comentarii)


A încercat să fure de la societatea unde lucra

Un bărbat de 40 de ani, din Urziceni, este cercetat de polițiști pentru tentativă de furt calificat după ce a fost surprins în cursul nopții de 25/26 ianuarie de polițiștii din localitate în timp ce încerca ...[citește_toată_știrea]

26 Ianuarie 2010, 15:48
(12183 vizualizări - 0 comentarii)


Saci de soia fără documente

În noaptea de luni spre marți, respectiv 24 spre 25 ianuarie a.c., în jurul orelor 00,30, o echipă de siguranță publică din Fetești a oprit pentru control un autoturism înmatriculat în județul Ialomița ...[citește_toată_știrea]

26 Ianuarie 2010, 15:47
(14104 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni preventive ale Poliției

Polițiștii ialomițeni au desfășurat, în ultimele zile, mai multe acțiuni pe raza județului Ialomița.
În noaptea de luni spre marți, 25/26 ianuarie a.c., efective ale posturilor de poliție din zona Urziceni ...[citește_toată_știrea]

26 Ianuarie 2010, 15:37
(10949 vizualizări - 0 comentarii)


Aplicație online pentru cererea de plată a subvenției pe suprafață

«Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură informează că este disponibilă aplicația IPA online, prin intermediul căreia fermierii care intenționează să solicite sprijin pe suprafață completează ...[citește_toată_știrea]

26 Ianuarie 2010, 15:31
(15636 vizualizări - 0 comentarii)


Sobele produc incendii

Nerespectarea măsurilor de prevenire a incendiilor la sistemele de încălzire a condus, din nou, la producerea a două incidente de acest fel la locuințele unor cetățeni din Fetești și comuna Andrășești. ...[citește_toată_știrea]

26 Ianuarie 2010, 15:29
(13092 vizualizări - 0 comentarii)


La 14 ani a furat 12 găini

În dimineața zilei de duminică, 24 ianuarie a.c., Poliția Orașului Țăndărei a fost sesizată de către un localnic despre faptul că, în cursul nopții, persoane necunoscute au sustras 12 găini din curtea unei ...[citește_toată_știrea]

25 Ianuarie 2010, 18:28
(10560 vizualizări - 0 comentarii)


Tot mai mulți șoferi băuți în trafic

Cinci sancțiuni contravenționale au fost aplicate unor conducători auto care au fost depistați la volanul unor autoturisme deși se aflau sub influența băuturilor alcoolice. Față de aceștia, complementar ...[citește_toată_știrea]

25 Ianuarie 2010, 18:21
(10806 vizualizări - 0 comentarii)


Fără permis, la volan

Un tînăr în vîrstă de 27 de ani, din Urziceni este cercetat de polițiști pentru conducerea unui autovehicul fără a poseda permis de conducere. Autoturismul condus de acesta a fost oprit în trafic de un ...[citește_toată_știrea]

25 Ianuarie 2010, 18:15
(10984 vizualizări - 0 comentarii)


Un ceai cald de la Sensiblu

Un ceai cald de la Sensiblu

Ca urmare a scăderii tot mai accentuate a temperaturilor, din ce în ce mai multe persoane surprinse de ger suferă de hipotermii. Începând de sîmbătă, 23 ianuarie 2010, persoanele care suferă din cauza gerului ...[citește_toată_știrea]

25 Ianuarie 2010, 18:07
(14672 vizualizări - 0 comentarii)


Intervenții SMURD

Intervenții SMURD

Echipajul SMURD Urziceni a fost solicitat, la final de săptămînă, în cazul a doi pacienți cu afecțiuni medicale. Astfel, vineri, 22 ianuarie, în jurul orelor 20,00, din cauza drumului înzăpezit, subofițerii ...[citește_toată_știrea]

25 Ianuarie 2010, 17:59
(14400 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii datorate coșurilor de evacuare

Incendii datorate coșurilor de evacuare

Coșul de evacuare a fumului amplasat necorespunzător ori neprotejat termic a reprezentat cauza probabilă de izbucnire a nu mai puțin de 4 incendii. Astfel, sîmbătă, 23 ianuarie a.c., în jurul orelor 17 ...[citește_toată_știrea]

25 Ianuarie 2010, 17:53
(11407 vizualizări - 0 comentarii)


Drumuri județene parțial blocate

Drumuri județene parțial blocate

Potrivit Prefecturii, în prezent,pe teritoriul județului Ialomița circulația se desfășoară în condiții, grele de iarnă.

Drumuri județene parțial blocate, datorită temperaturilor extrem de scăzute ...[citește_toată_știrea]

25 Ianuarie 2010, 10:40
(10715 vizualizări - 0 comentarii)


Au furat din cabina unui TIR

Joi, 21 ianuarie, polițiștii ialomițeni au prezentat cu propunere de arestare preventivă Parchetului de pe lîngă Judecătoria Urziceni doi tineri din localitate, principalii suspecți de comiterea unui furt ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2010, 10:18
(9056 vizualizări - 0 comentarii)


Fiul l-a «furat» pe tată

Poliția Municipiului Urziceni a fost sesizată cu privire la faptul că, pe ruta dinspre Slobozia către Urziceni, există date că s-ar deplasa un autoturism taxi înmatriculat în județul Constanța în care se ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2010, 06:12
(11037 vizualizări - 0 comentarii)


Arme deținute ilegal

Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au acționat joi, 21 ianuarie a.c., pentru depistarea deținătorilor ilegali de arme și prevenirea producerii evenimentelor ca urmare ...[citește_toată_știrea]

22 Ianuarie 2010, 20:12
(10427 vizualizări - 0 comentarii)


La volanul unei mașini furate

În cursul nopții de joi spre vineri, respectiv 21 spre 22 ianuarie, un agent din cadrul Postului de Poliție Sfîntu Gheorghe, aflat în patrulare pe raza comunei împreună cu un echipaj al Poliției Comunitare ...[citește_toată_știrea]

22 Ianuarie 2010, 18:46
(10160 vizualizări - 1 comentariu)


Acțiuni stradale

Joi, 21 ianuarie, începînd cu orele 15,00, polițiștii slobozeni, în colaborare cu efective ale Inspectoratului Județean de Jandarmi, au demarat o razie în municipiul reședință de județ urmărindu-se, în ...[citește_toată_știrea]

22 Ianuarie 2010, 18:45
(11643 vizualizări - 0 comentarii)


Modificări legislative pentru angajatori

Potrivit unui comunicat de presă, începînd cu data de 1 februarie 2010, urmează a se modifica întocmirea Registrului general de evidență a salariaților. Astfel, registrul se întocmește în formă electronică ...[citește_toată_știrea]

22 Ianuarie 2010, 18:38
(13404 vizualizări - 0 comentarii)


Prostituate minore la Făcăeni

Miercuri, 20 ianuarie, în baza informațiilor deținute, agenții Postului de Poliție Făcăeni s-au sesizat din oficiu despre faptul că, în perioada octombrie-decembrie 2009, un localnic de 32 de ani, a recrutat ...[citește_toată_știrea]

21 Ianuarie 2010, 16:57
(15657 vizualizări - 0 comentarii)


70 de anvelope într-o mașină

70 de anvelope într-o mașină

În cadrul unei acțiuni organizată miercuri, 20 ianuarie, în municipiul Slobozia, polițiștii de siguranță publică aflați într-un filtru rutier instituit la intersecția Străzilor Nicolae Bălcescu și Mihai ...[citește_toată_știrea]

21 Ianuarie 2010, 16:56
(11484 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
@Dinu în Consecvent și perseverent, juristul Zamfir recandidează la șefia Sănătății ialomițene SOL în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 23 septembrie 2026 garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 23 septembrie 2026 cetatean în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! Gigel în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! ana în Planificare «copy-paste» pentru dezvoltarea strategică a Învățământului tehnic ialomițean Marin C. în Căzănești a redevenit comună! Marin C. în «Taxa de pod» de la Fetești dispare oficial de la 1 octombrie 2026 Respect ! în Grădinița din Cartierul Dudești/Fetești și-a deschis porțile contribuabil în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! Asistentă în Consecvent și perseverent, juristul Zamfir recandidează la șefia Sănătății ialomițene Bratu în Consecvent și perseverent, juristul Zamfir recandidează la șefia Sănătății ialomițene Mary în Primarul Potor caută «apă bună de băut» pentru Slobozia la... Țăndărei! Seby în «Taxa de pod» de la Fetești dispare oficial de la 1 octombrie 2026 @ Dinu în Consecvent și perseverent, juristul Zamfir recandidează la șefia Sănătății ialomițene Mariusică în Consecvent și perseverent, juristul Zamfir recandidează la șefia Sănătății ialomițene Dinu în Consecvent și perseverent, juristul Zamfir recandidează la șefia Sănătății ialomițene Ptofesor în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! Spiru Haret în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii!

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...