Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Consiliul Județean premiază performanțele educaționale

Inițiativă administrativă în Ialomița

Consiliul Județean premiază performanțele educaționale

Săptămîna trecută, Consiliul Județean Ialomița a lansat în dezbatere publică inițiativa premierii elevilor și profesorilor care au obținut rezultate notabile la concursurile naționale și internaționale. Valoarea premiilor variază între 250 și 1500 de lei. În premieră, susțin oficialii instituției, se vor acorda premii și profesorilor îndrumători.

O inițiativă așteptată de ani buni
Consiliul Județean Ialomița a decis să acorde premii în bani elevilor și profesorilor care au obținut premii naționale și internaționale la concursurile și olimpiadele desfășurate în anul școlar 2015-2016. Inițiativa se află în dezbatere publică pe site-ul instituției. «Conducerea Consiliului Județean Ialomița are ca obiectiv sprijinirea actului educațional în toate unitățile de învățămînt preuniversitar de stat din județul Ialomița, prin stimularea competiției între școli, în scopul creșterii performanței școlare la nivel județean. În acest sens, în cadrul acțiunii „Premii de excelență pentru olimpicii ialomițeni din învățămîntul preuniversitar de stat“, se vor premia elevii și profesorii care au obținut rezultate deosebite la concursurile/olimpiadele naționale și internaționale organizate în cursul fiecărui an școlar, inclusiv profesorii îndrumători care i-au pregătit. Pentru anul școlar 2015-2016, premiile se vor acorda în cadrul unei festivități solemne organizată de Consiliul Județean Ialomița împreună cu Inspectoratul Școlar Județean Ialomița» se anunță pe site-ul instituției. Proiectul se află în dezbatere publică și va face obiectul unui proiect de hotărîre care urmează să fie aprobat în plenul Consiliului Județean Ialomița. Inițiativa se bucură de sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Ialomița, care va identifica potențialii beneficiari ai acestor premii.

Acesta este doar începutul
Valoarea premiilor variază între 250 de lei, în cazul participării la concursurile și olimpiadele naționale, și 1500 de lei, în cazul ocupării unui loc pe podium la aceste competiții. Inițiativa aparține președintelui Victor Moraru care a declarat public că administrația județeană trebuie să susțină public acest tip de performanță școlară: «Nu trebuie să susținem aceste performanțe doar declarativ, ci și efectiv, cu fonduri financiare. Aceasta este doar o posibilitate pe care am identificat-o la nivelul instituției!». Pînă la acest moment, performanțele școlare au fost recompensate sporadic, în funcție de alocările bugetare existente la nivelul administrațiilor locale. De asemenea, este pentru prima dată cînd administrația județeană se hotărăște să recompenseze în egală măsură și profesorii îndrumători, pe nedrept uitați în toată această perioadă. Potrivit estimărilor oficiale, numărul elevilor care ar putea beneficia de aceste stipendii financiare se ridică la 40, iar cel al profesorilor la 30. Pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean Ialomița există o listă completă a elevilor și profesorilor care au reprezentat anul acesta Ialomița la concursurile și olimpiadele naționale. Printre școlile și liceele care își adjudecă cel mai mare număr de premii se numără Colegiul Național «Mihai Viteazul», Școala Gimanzială «Sfîntul Andrei», Școala Gimnazială nr. 3 Slobozia, Liceul Teoretic «Carol I» Fetești și Liceul de Arte «Ionel Perlea».

8 August 2016, 18:15 (16073 vizualizări - 35 comentarii)

Citiți și:
Cătălin Grigore asigură interimatul la președinția Consiliului Județean Ialomița
MINCIUNILE ADMINISTRATIVE ale lui Victor Moraru au picioare scurte
Ialomițenii au plătit pentru mediatizarea președintelui Victor Moraru 2 milioane de lei

Comentariile cititorilor:


Mircea:
(13 August 2016, 19:39)
@adriana, ca de obicei, n-ai aflat nimic, nu ai cum pentru ca nu ai posezi capacitatile intelectuale necesare...ti-am raspuns pe masura celor scrise de tine, in fizica se numeste actiune si reactiune adriano, nu te supara dar tu ai inceput, vorbesti despre dialog, acesta este un execitiu necunoscut tie...in rest, sa auzim numai de bine adriano...
Nuți:
(13 August 2016, 17:46)
Eu te iubesc, Mircea! Ești beton! La minte, sigur! Dar în rest....?! Fii tare, caPul sus! Ești cel mai bun, pe verificate!
Mircea:
(13 August 2016, 17:31)
@sulica (de fapt...), nu am jignit pe nimei primul....tine cont de asta...doar am raspuns.
ADRIANA:
(13 August 2016, 17:14)
Am aflat CINE este autorul ,,mircea"! Este un...rudimentar. Nu merită ripostă, ci milă. Îmi pare rău că n-am tăcut eu! Mulțumesc celor care au încercat să-l contracareze! Observați că nu a înțeles nimic!? Nu este omul dialogului, fiindcă nu este OM. Inventarul jignirilor făcut de "DE FAPT MIRCEA" este complet. A scris acolo, cu firească indignare, un om educat care știe limita între "libertatea de exprimare" și "bunul simț", caracteristic numai ANUMITOR OAMENI. Să nu beți apa de la chiuvetă!
de fapt Mircea:
(13 August 2016, 16:11)
a spus doar atat: "esti proasta","esti penibila","caratoare de bidon","ai o problema sub scufita sau la mansarda","te infigi ca surda-n hora sau ca musca-n c.. calului","vine o tuta", te-a facut mamitica cu apa plata"etc. Si, pe langa toata exprimarea lui de mahala, insul cu porecla de 'Mircea'-declarat doctor honoris menopauza, se da ofensat  ca nu i-a fost inteles si admirat mesajul si limbajul.
Mircea:
(13 August 2016, 15:21)
@Tatiana, nu inteleg chestia cu iertarea...Cine pe cine trebuie sau nu trebuie sa ierte?... Eu am spus doar ca profesorul si elevul sunt legati in ceea ce priveste rezultatele obtinute, si, vine o tuta care ma mascareste....cine trebuie sau nu trebue iertat?
Tatiana:
(13 August 2016, 14:39)
Pentru mircea. Așa un cititor comentator nici în Ialomița NU poate fi iertat! Mizerie fără limite!
Mircea:
(13 August 2016, 13:19)
@sulică (lui'....),în primul rând învață sa scrii cât de cât corect, în al doilea rând nu tu ești purtătorul de voce al comentatorilor de aici, în al treilea rând, menopauza este o stare de care nu trebuie să-ți fie rușine, sunt sătul de ipocriții care se oripileză precum virginele pe care nimeni nu le vrea, la auzul unor cuvinte sau expresii „vulgare”. La adriana, starea de menopauză are însă manifestări extreme, frustrări duse la extrem, vocbular intr-adevar vulgar...în sfârșit, tot ce este mai rău si mai urât cand o femeie ajunge in starea asta...mai ales că trebuie să iși care bidoanele....și în ultimul rând sulică, încearcă să scrii măcar un prenume în prima căsuță...
lui 'Mircea':
(13 August 2016, 11:50)
Pentru vastele tale cunostinte acumulate ca"surda-n hora sau ca musca-n c..l calului", ceilalti comentatori iti acorda titlul de "doctor honoris menopauza". Sa nu-ti fie rusine, cei ca tine vor trece si ei, mai devreme sau mai tarziu, prin asta..
Mircea:
(13 August 2016, 10:35)
@George, de ce merit numai pumni in gură mai giorgică? Crezi cumva că dacă spui asta o sa îți dea adtiana id-ul? Hai sa iti spun de la ce a pornit tot, poate reusesti sa pricepi cu toate ca am rezerve in ceea ce priveste capacitatea ta de a intelege ceva, eu am spus ca pe langa elevii premianti si profesorii au meritul lor, doar atat am spus, si a venit purtatoarea sau caratoarea de bidon si a dat cu bata-n balta, daca faci si tu la fel, luati-va de mana...cam asta am spus...
Mircea:
(13 August 2016, 09:40)
@adriana, ți-am urmat sfatul și te-am ocolit....apropo, menopauza nu este o rusine, mai devreme sau mai târziu toate treceți prin asta....
George:
(13 August 2016, 09:35)
@Mircea. Mare om, mare ct.!! Meriți pumni numai in gură!
ADRIANA:
(12 August 2016, 23:08)
@mircea. Când îți iese un cct în cale, îl ocolești! Așa face un om cu minte. Un cct trebuie ignorat, ca un cct! Asta este: nu-l bagi în seamă, n-are el nicio vină că este un cct! Dacă mă-nțelegi, mitocanule! Să/ți fie rușine, dar tu nu ai așa ceva! Trebuie să fii...ocolit!
Ecoul catre Mircea:
(12 August 2016, 22:13)
" Mircea,tu chiar ai o problemă și incă una mare de tot, sub scufiță sau la masardă...să fie de vină andropauza??? Posibil...prea te iei de toată lumea, ai n-ai ce face, hop cu comentariul, că dacă  ar fi la obiect, jos pălăria, dar te infigi ca surda-n horă sau, mai pe ințelesul tău, ca musca-n c... calului"..
Mircea:
(12 August 2016, 20:34)
@adriana-bidonăreasa, femeie, tu chiar ai o problemă și incă una mare de tot, sub scufiță sau la masardă...să fie de vină menopauza??? Posibil...prea te iei de toată lumea, ai n-ai ce face, hop cu comentariul, că dacă  ar fi la obiect, jos pălăria, dar te infigi ca surda-n horă sau, mai pe ințelesul tău, ca musca-n c... calului...calmeaza-te, ia o gură doua de apă (musai plată, din bidonul cu atâta greutate cărat) și încearcă să faci o pauză...poate îți revii...pe bune...

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 13 Oct 2026
300 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

O fetiță de doar trei luni a murit într-un accident rutier

Un copil de doar trei luni și-a pierdut viața și alte trei persoane au fost grav rănite într-un cumplit accident rutier, petrecut în seara zilei de joi, 1 iulie. Accidentul s-a petrecut lîngă localitatea ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2010, 17:19
(22471 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Șofer băut la volan

Joi, 1 iulie, polițiștii Serviciului Rutier au depistat în trafic, în apropierea municipiului Urziceni, un șofer aflat la volanul unei mașini în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice. Bărbatul ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2010, 17:17
(20073 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Mașinile străine, în vizorul poliției

Polițiștii orașului Țăndărei au desfășurat joi, 1 iulie, o acțiune pe raza orașului Țăndărei. Pe parcursul acțiunii, polițiștii au oprit și controlat în trafic peste 50 de autoturisme și au legitimat 6 ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2010, 17:15
(18547 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița, ultimul loc pe țară la angajări

În cadrul unei statistici prezentate de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, Ialomița ocupă ultimul loc în ceea ce privește numărul angajărilor.
În topul angajărilor, pe ultimele trei locuri ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2010, 13:39
(14673 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Polițiștii, în zonele afectate de inundații

Efective din cadrul Poliției Municipiului Fetești și ale posturilor de poliție limitrofe acționează, în sistem integrat, alături de Inspectoratul pentru Situații de Urgență, Inspectoratul Județean de Jandarmi ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2010, 12:55
(17971 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Plăți pentru producătorii de lapte

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a plătit suma de 17,9 milioane lei, aferentă cererilor depuse de către producătorii deținători de cotă care au livrat lapte în anul de cotă 2008-2009. ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2010, 10:24
(19989 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Amenzi de la Consiliul Concurenței pentru 5 unități de service auto

Consiliul Concurenței a amendat cu 1094366 lei (echivalentul a aproximativ 252000 euro), cinci societăți comerciale ce își desfășoară activitatea pe piața întreținerii și reparării autovehiculelor din municipiul ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2010, 10:14
(26935 vizualizări - 2 comentarii)


Trîmbița Apocalipsei la PNL Ialomița sau Joia neagră a României

PNL Ialomița a inaugurat joi, 1 iulie 2010, șirul conferințelor de presă bilunare. La întîlnirea cu presa au participat președintele PNL Ialomița, Ioan Martin și deputatul PNL Cristina Pocora. Alături de ...[citește_toată_știrea]

1 Iulie 2010, 18:01
(20815 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Hoț prins chiar de proprietarul de la care vroia să fure

Un slobozean a reușit să prindă un tînăr hoț care tocmai încerca să pătrundă în casa sa. Evenimentul s-a petrecut miercuri, 30 iunie, dis de dimineață Poliția fiind sesizată asupra încercării de furt. ...[citește_toată_știrea]

1 Iulie 2010, 16:32
(14093 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia hoț


Stelnica: Autoutilitara a dat cu spatele și a accidentat un bătrîn

În cursul dimineții de miercuri, 30 iunie a.c., în jurul orei 10.00, Poliția Fetești a fost sesizată prin 112 asupra producerii unui accident. Astfel, pe Drumul Comunal 91, în localitatea Stelnica, un bărbat ...[citește_toată_știrea]

1 Iulie 2010, 16:23
(12039 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Stelnica accident


Slobozia: Două bătrîne, înșelate de un necunoscut

În urmă cu cîteva zile, două bătrîne din Slobozia au sesizat Poliția după ce au fost victime ale unor înșelăciuni. Modul de operare este relativ nou chiar și pentru polițiști, victimele fiind abordate de ...[citește_toată_știrea]

1 Iulie 2010, 14:13
(20753 vizualizări - 0 comentarii)


Borcea a rupt digul în cartierul feteștean Buliga

Un dig de apărare al cartierului feteștean Buliga, aflat pe brațul Borcea al Dunării, s-a spart, miercuri seară, 30 iunie a.c., pe o distanță de aproximativ șase-șapte metri. Spărtura se află la o distanță ...[citește_toată_știrea]

1 Iulie 2010, 10:35
(20056 vizualizări - 0 comentarii)


Impozit suplimentar pe clădiri, majorare impozit pe mașini

Guvernul a adoptat o Ordonanță de Urgență prin care modifică mai multe articole din Legea nr. 571/2003, privind Codul fiscal, pentru a majora impozitul pe clădiri și autovehicule. Este vorba despre proprietarii ...[citește_toată_știrea]

1 Iulie 2010, 07:01
(16929 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: impozite


CSM Slobozia, locul IV la Cupa României Sabie Masculin-echipe seniori

CSM Slobozia, locul IV la Cupa României Sabie Masculin-echipe seniori

Echipa de sabie masculin a CSM Slobozia a fost foarte aproape de podium la Cupa României, competiție rezervată echipelor de seniori și desfășurată la Sala Polivalentă din Iași, în perioada 23-25 iunie ...[citește_toată_știrea]

30 Iunie 2010, 18:58
(19032 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Gabriel Liiceanu, «Întâlnire cu un necunoscut»

Slobozia: Gabriel Liiceanu, «Întîlnire cu un necunoscut»

Miercuri, 7 iulie a.c., de la ora 14.00, Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» din Slobozia va fi gazda unui eveniment deosebit. Gabriel Liiceanu își va lansa cartea «Întîlnire cu un necunoscut», lansarea ...[citește_toată_știrea]

30 Iunie 2010, 18:10
(9191 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Rutieră: Amenzi de peste 72000 de lei

Peste 40 de polițiști au acționat în sistem integrat pentru prevenirea evenimentelor rutiere. Acțiunile s-au derulat în perioada 25-27 iunie a.c., efectivele angrenate acționînd în filtre pe toate arterele ...[citește_toată_știrea]

30 Iunie 2010, 17:25
(13757 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Hoț urmărit, prins de polițiști

Un tînăr, de 23 de ani, din Fetești, se sustrăgea arestării din data de 16 iunie a.c., tînărul fiind condamnat cu închisoarea pentru săvîrșirea infracțiunii de furt. Polițiștii din cadrul Serviciului de ...[citește_toată_știrea]

30 Iunie 2010, 17:15
(12258 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești hoț


Ciochina: Armă cu aer comprimat, deținută ilegal

Unui bărbat, de 53 de ani, din Ciochina, polițiștii i-au depistat o armă cu aer comprimat, calibru 4,5 mm. În cadrul acțiunii desfășurate marți, 29 iunie, pentru depistarea persoanelor care dețin arme în ...[citește_toată_știrea]

30 Iunie 2010, 17:06
(15141 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Ciochina armă


Urziceni: «Șofer» fără permis

Un tînăr de 22 de ani, din Urziceni, a fost surprins în trafic de polițiști conducînd un autoturism fără a deține permis. Marți, 29 iunie a.c., în jurul orei 22.30, mașina condusă de tînăr a fost oprită ...[citește_toată_știrea]

30 Iunie 2010, 17:01
(18471 vizualizări - 0 comentarii)


Campania Marea Debarasare în Ialomița: Puțin peste 1,2 tone de deșeuri electrice și electronice colectate

La sfîrșitul acestei saptamîni, respectiv pe 25 si 26 iunie a.c., Ministerul Mediului și Pădurilor, împreună cu asociațiile colective și reciclatorii au desfășurat cea de-a doua ediție din acest an a Campaniei ...[citește_toată_știrea]

30 Iunie 2010, 16:52
(11633 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

29 Iunie 2010, 20:01
(12068 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

29 Iunie 2010, 19:42
(10964 vizualizări - 0 comentarii)


LAPAR: Stare de urgență națională în agricultură

«Precipitațiile abundente și zilnice din ultimele două săptămîni au produs pentru agricultorii din țara noastră o situație dezastruoasă, întrucît nu pot demara campania de recoltare a cerealelor și a rapiței ...[citește_toată_știrea]

29 Iunie 2010, 19:13
(14662 vizualizări - 0 comentarii)


Femeie de 49 de ani, dispărută de la domiciliu

O slobozeancă, de 49 de ani, a dispărut de la domiciliu. Femeia a plecat de acasă din Slobozia, duminică, în jurul orelor 9,00 și pînă în acest moment nu a mai revenit. De mai bine de două zile polițiștii ...[citește_toată_știrea]

29 Iunie 2010, 19:12
(22412 vizualizări - 0 comentarii)


A sunat la 112 să spună că un polițist este beat

Întrucît a fost prins de polițiștii rutieri conducînd sub influența băuturilor alcoolice, un șofer a apelat numărul de urgență 112, anunțînd că agentul de poliție este beat. S-a întîmplat în dimineața zilei ...[citește_toată_știrea]

28 Iunie 2010, 14:14
(21187 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: 112 beat la volan


Bucu: Copil pe bicicletă, lovit frontal de o mașină

Un copil de 10 ani, biciclist, a fost accidentat în trafic duminică, 27 iunie, pe raza localității Bucu. Copilul a pătruns într-o intersecție, fără să se asigure, fiind lovit frontal de o mașină condusă ...[citește_toată_știrea]

28 Iunie 2010, 14:13
(23976 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Bucu accident


Discotecile la control

În weekendul trecut, mai exact în naoptea de sîmbătă spre duminică, respectiv 26 spre 27 iunie, polițiștii din Țăndărei au desfășurat o acțiune pentru combaterea infracțiunilor în mediul rural. În cadrul ...[citește_toată_știrea]

28 Iunie 2010, 14:11
(25443 vizualizări - 1 comentariu)


APIA: În atenția fermierilor cu culturi calamitate

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură reamintește fermierilor care au depus cereri pentru schemele/măsurile de sprijin pe suprafață și ale căror culturi au fost inundate că trebuie să anunțe ...[citește_toată_știrea]

28 Iunie 2010, 13:23
(19829 vizualizări - 0 comentarii)


Ședința Colegiului Prefectural

Miercuri, 30 iunie a.c., Colegiul Prefectural se convoacă într-o nouă ședință de lucru. Pe ordinea de zi figurează informări asupra activității unor instituții deconcentrate, Direcția Județeană pentru ...[citește_toată_știrea]

28 Iunie 2010, 13:16
(19011 vizualizări - 0 comentarii)


Daruri pentru bătrânii azilului de la Balaciu

Daruri pentru bătrînii azilului de la Balaciu

În ziua de 24 iunie 2010, de praznicul Sfântului Ioan Botezătorul, grupul de cateheză «Sfinții Ierarhi Nicolae și Nectarie» al Parohiei Pelinul din cadrul Protoieriei Urziceni, condus de preotul Achim ...[citește_toată_știrea]

28 Iunie 2010, 13:07
(20522 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Maria în Consiliul Județean vrea să transforme malurile râului Ialomița în «El Camino de România» prin proiectul «VIA NAPARIS» Jehan în Consiliul Județean vrea să transforme malurile râului Ialomița în «El Camino de România» prin proiectul «VIA NAPARIS» Maria în Ialomița are 84 de profesori înscriși la concursurile pentru funcțiile de conducere din școli blog sud-est în Consiliul Județean vrea să transforme malurile râului Ialomița în «El Camino de România» prin proiectul «VIA NAPARIS» Flo în Consiliul Județean vrea să transforme malurile râului Ialomița în «El Camino de România» prin proiectul «VIA NAPARIS» # în Consiliul Județean vrea să transforme malurile râului Ialomița în «El Camino de România» prin proiectul «VIA NAPARIS» Gigel în Săli supraaglomerate și toalete insuficiente, la Grădinița «Pinocchio» din Slobozia cetățean în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» cetățean în Penitenciarul Slobozia, reclamat la CEDO din cauza condițiilor din spațiile de detenție cetățean în Consiliul Județean vrea să transforme malurile râului Ialomița în «El Camino de România» prin proiectul «VIA NAPARIS» Eloise în Consiliul Județean vrea să transforme malurile râului Ialomița în «El Camino de România» prin proiectul «VIA NAPARIS» Parinte în Săli supraaglomerate și toalete insuficiente, la Grădinița «Pinocchio» din Slobozia Pleava societatii în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni Alt parinte în Săli supraaglomerate și toalete insuficiente, la Grădinița «Pinocchio» din Slobozia jante anvelope iarnă în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 7 octombrie 2026 Un părinte. în Săli supraaglomerate și toalete insuficiente, la Grădinița «Pinocchio» din Slobozia Nelu în Consiliul Județean vrea să transforme malurile râului Ialomița în «El Camino de România» prin proiectul «VIA NAPARIS» Cetățeanul x în Consiliul Județean vrea să transforme malurile râului Ialomița în «El Camino de România» prin proiectul «VIA NAPARIS» Cetățean în Consiliul Județean vrea să transforme malurile râului Ialomița în «El Camino de România» prin proiectul «VIA NAPARIS» cetatean în Arestați preventiv pentru «viol asupra unui minor»

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...