Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, rănit într-un accident rutier produs lîngă Slobozia

Ancheta accidentului va fi coordonată de procurorii Parchetului General

Ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, a fost implicat joi, 25 august 2016, într-un accident rutier, produs lîngă Slobozia. Mai multe surse precizează faptul că acesta se deplasa către Brăila, împreună cu o delegație oficială, din care a făcut parte și ministrul Agriculturii din Kuweit. În prezent, ministrul Irimescu se află internat la Spitalul Județean de Urgență Slobozia, unde primește îngrijiri medicale la Unitate de Primiri Urgențe. 


UPDATE În cazul accidentului rutier în care au fost implicați Achim Irimescu, ministrul român al Agriculturii, și omologul său din Kuweit, a fost deschis un dosar penal la Parchetul de pe lîngă Judecătoria Slobozia. Biroul de presă al Parchetului General informează opinia publică cu privire la faptul că de la Slobozia, ancheta accidentului se mută la București. Astfel, procurorii Parchetului General vor fi cei care vor analiza cauzele care au condus la producerea evenimentului rutier.

UPDATE Cei doi oficiali implicați  în accidentul petrecut la Slobozia au fost transferați cu ambulanțele la Spitalul Elias din București. Reprezentanții Spitalului Județean de Urgență Slobozia susțin faptul că le-au acordat răniților toate îngrijirile medicale necesare. «Pacienții s-au prezentat la UPU cu traumatisme în zona capului. Au fost supuși mai multor investigații și sînt stabili. La solicitarea dînșilor vor fi transferați la un spital din București!» a precizat medicul Violeta Șapira, managerul Spitalului Județean de Urgență Slobozia. 

UPDATE Autoturismul în care se aflau ministrul Achim Irimescu și ministrul agriculturii din Kuweit, Ali Saleh Al Omair, a acroșat un autoturism Porsche staționat pe marginea carosabilului. În accident au fost răniți ușor cei doi miniștri și translatorul. Toți trei se află acum în afara oricărui pericol. «S-a procedat cu operativitate. Se fac cercetări pentru a se stabili exact dinamica accidentului...» a declarat în fața Spitalului Județean de Urgență Slobozia prefectul Gigi Petre.

25 August 2016, 14:30 (21583 vizualizări - 36 comentarii)

Citiți și:
Slobozia: Tânăr reținut pentru accidentul provocat. Avea o alcoolemie de 1,16 mg/l în aerul expirat!
Slobozia: Doi copii răniți grav în urma unui accident rutier
Slobozia: Mașină de poliție implicată într-un accident rutier. Un polițist și un deținut, victime ale incidentului!

Comentariile cititorilor:


Nelutu:
(29 August 2016, 11:24)
Se pare ca drumul ala nu prea le prieste ministrilor agriculturii pentru ca, daca ne aducem bine aminte,tot pe acolo si-a pierdut viata un fost ministru al acestui domeniu,respectiv Angelo Miculescu,socrul lui Adrian Nastase.
Mircea:
(28 August 2016, 18:57)
@sulica, daca critica ar fi corecta si la obiect nici o problema, dar cand vine din partea unuia care nici de stadiul de gradinita n-a trecut....spui „ne faci sa zambim...”, sa inteleg ca sunteti mai multi pe uncalculator si va asezati cu randul? Ia spune tu e cultura generala ai? Sau cultura civica? Scrii vorbe fara sa le intelegi....educatie....doar citind cu ce nick semnezi imi dau seama de nivelul tau educational...in sfarsit, te las in balta ta de ignoranta, poti sa spui orice si oricat, te ignor...
mirciupulica,bre!:
(28 August 2016, 17:20)
Ne faci sa zambim; tu crezi ca daca raspunzi la orice postare critica ce ti se aduce devii mai destept, dar te amagesti. Din contra, te dai de gol tot mai mult si in toate sensurile: cultura generala(lipsa), simpatii politice(contradictorii), cultura civica(eronata), educatie in general(precara).
Mircea:
(28 August 2016, 16:37)
@Sulica care semneaza mirciupica, ma faci sa zambesc omule, crezi ca daca imi pocesti numele esti mai destept sau mai apreciat? Eu cred ca nu, dimpotriva, nu reusesti decat sa arati cat de limitat esti...in ceea ce priveste banuielile tale prinvind orientarea mea politica, da-mi voie sa spun ca la fel de bine pot crede ca tu esti un infocat pupator de dosuri pnelisto-pedeliste, acum pentru Rodica, nu stiu cate texte de oameni drogati ai citit tu, eu nu am citit niciunul, dar, avand in vedere experienta ta, inseamna ca te invarti in lumea lor, a drogatilor...nu-i asa?
Mirciupica:
(28 August 2016, 13:45)
Mircea, citand din Stoica "sictir" nu faci alceva decat sa confirmi ceea ce toata lumea stie deja - Cel mai mare fan pupator de c.r-uri psd-iste din Ialomita
Rodica:
(28 August 2016, 13:21)
@ștefan. Și eu am zis de multe ori ce zici tu! Și alții m-au aprobat. Degeaba! Acest @mircea este foarte suspect. Curios este că uneori face greșeli de scriere de "om drogat", alteori este 90% corect în scrierea și exprimarea în limba română. Cazul este de competența unui psiholog. Bănuiesc o dublă personalitate, ceea ce este grav.
Mircea:
(28 August 2016, 11:58)
@Stefan, omule, nu am nimic de impartit cu nimeni, daca vrei sa fi corect, obiectiv, citeste coment-urile de la inceput si o sa ai o surpriza, niciodata nu am scris despre vreun postac primul, de fiecare data am raspuns dupa ce, gratuit, s-au luat de mine, intodeauna parerile mele au fost despre articol, asta pana cand au aparut uni care, neavand ce sa scrie au considerat ca este mai frumos sa se ia de mine, lor le-am raspuns, acum incearca sa faci ce te-am rugat, daca nu, asta e...
Stefan:
(28 August 2016, 02:22)
Nu inteleg atitudinea de meserias a lui Mircea care de fapt este un paduche fenomen.Nu inteleg cum el are ceva de comentat si impartit cu toata lumea.El este dupa umila mea parere un scapat din sanatoriul de boli mintale.Mircea scuze sigur esti cu tulburari psihice de comportament.Mircea de cand nu ai luat tratamentul? Nu mai manca paine ca te-a timpit rau mai povestitorule. Frate esti de belea nu iti dai seama ca esti de tot rahatul.Mai baiatu vezi ca te cauta hingheri.Ce diliu consumator de halucinogene.scuza-ma Mirceaparerea meaai ceva desurubat!
MIrcea:
(27 August 2016, 19:09)
@sulică zis si ecou, nu incerca sa dai tu lectii de limba romana, de fapt esti doar un ecou, atat in lumea virtuala cat si in lumea reala nu faci decat sa sa repeti ce spun altii...este trist sa ai o asemenea viata...sa fii un ecou....naspa.
Mircea:
(27 August 2016, 18:53)
@bubu...ignor.
Un nemultumit:
(27 August 2016, 16:42)
Sa le de-a Dumnezeu sanatate, sunt evenimente pe care nu si le doreste nimeni. Am  vazut la stiri ca la Poaina Brasov a avut loc Liga alesilor locali PNL unde au participat si alesii din Ialomita. Cine plateste cheltuielile celor care s-au deplasat la intrunire? Noi nu avem nimic in sat facut de 25 de ani iar ALESUL sta la hotel de 4 stele, pe cheltuiala cui?Primariile platesc cazarile si deplasarile? O Curte de conturi ar trebui sa-i puna sa plateasca pe alesi daca e din contul primariei, daca primarul si viceprimarul fac parte din aceiasi echipa, se duc amandoi? Daca e coalitie, se duc la ambele intruniri? Sa le plateasca partidele cheltuielie sau sa-si achite singuri, nu pe spinarea prostilor care platesc taxe si impozite, rusine sa le fie.Deci dupa asta au luptat, nu pentru prostii ca noi care i-am votat. Vor pensii speciale? Pentru ce Doamne? In toate mandatele care au stat nu au facut nimic, doar abureala, plimbari, sprituri, promisiuni, si mai luam un mandat.Cand se vor stopa ajutoarele sociale celor care muncesc la negru iar primarii stiu si dau vina pe lege? Cate controale au facut la locul unde asistatul social munceste?
bubu:
(27 August 2016, 13:38)
Mirciulica nene vezi ba baiatule ca ai batista cu muci uscata in buzunar.Chilotare ,saracule, esti vai steau ta,au dreptate astia de scriu pe aici. Esti ca un vierme te bagi in.c.....r  la toti !
Ecoul catre Mircea:
(27 August 2016, 12:31)
p.ulica,incearcă să nu te ma faci de râs dand lectii de limba romana dupa ce abia ai facut patru clase la f.frecventa...pentru noi nu ești decat un cocalar ...ți se potrivește de minune vorba lu' Stoica (cel pe care l-ai votat cu doua maini), "esti prost de impungi"..
Mircea:
(27 August 2016, 10:56)
@Emel...măi mâhnitule, înainte de a apăsa tasta Enter după ce ți-ai dat cu părerea (dacă asta se poate numi părere...), cheamă pe cineva care a trecut pe la școala să te corecteze ca ești tufa de Venetia, pe bune, incearcă să nu te ma faci de râs...pentru mine nu ești decat un cocalar care incearcă evident, fără succes, să-și exprime „ideile”...ți se potrivește de minune vorba lu' Stoica...te las îm ceață să vedem dacă o știi....apropo, cred ca și  nick-ul l-ai greșit...calm omule, mai citește...mai scrie...pe caiet întâi...tastarea la calculator este un exercițiu mult prea complicat pentru tine.... 
Emel:
(26 August 2016, 23:44)
Pt: Mircea, ma baiatule postac pupator de p....a de unde vrzi tu pe @sulics? Ma baiatule agarici de la tara.Esti un terminat tu gasesti la fiecare de comentat si apostrofat.Miezule ca ala a facut ca altul a scris ca altul tia fleoncatito. Da mai vezi ba de ale tale. Ca daca baietii de la independent ar lasa comentariile tuturor sa apara,sincera sa fiu ai avea un depozit de carne si carnati bagati.De tiar ajunge pentru tot neamul vreme de 150 ani. Ce te aia pe tine musca galbena pe spate de parerile altr persoane.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 23 Iul 2026
307 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 48 milioane de lei în semestrul I 2026

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în perioada ianuarie-iunie 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de ...[citește_toată_știrea]

22 Iulie 2026, 15:25
(161 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbat cu un cuțit de 28 cm, depistat de jandarmi într-un parc din Urziceni

Bărbat cu un cuțit de 28 cm, depistat de jandarmi într-un parc din Urziceni

Luni, 20 iulie a.c., în jurul orelor 17,15, un echipaj de jandarmi aflat în timpul serviciului pe raza municipiului Urziceni, a observat un bărbat care se afla pe o bancă într-un parc ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 13:10
(344 vizualizări - 1 comentariu)


DSVSA Ialomița: Transport de ovine fără documente sanitar-veterinare

Luni, 20 iulie a.c., polițiștii ialomițeni au notificat DSVSA Ialomița cu privire la identificarea în trafic, pe raza localității Sudiți, a unui transport de ovine, care nu deținea documentele ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 12:55
(217 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 970,22 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în semestrul I 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a colectat în semestrul I 2026 venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 970,22 milioane de lei (cu ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 12:20
(185 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe strada Prunului din orașul Căzănești!

Marți, 21 iulie 2026, echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Prunului din orașul Căzănești. În vederea desfășurării lucrărilor, în intervalul ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 11:35
(218 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Tineri bănuiți de «tâlhărie», depistați de jandarmi la scurt timp după comiterea faptei

Slobozia: Tineri bănuiți de «tâlhărie», depistați de jandarmi la scurt timp după comiterea faptei

În noaptea de duminică spre luni, 19/20 iulie a.c., în jurul orei 1,00, o patrulă de jandarmi aflată în serviciu pe raza municipiului Slobozia a fost sesizată de doi bărbați, î ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 10:25
(298 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe strada Barierei din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA Constanța intervin marți, 21 iulie 2026, în intervalul orar 09,30-15,00, pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Barierei, din orașul Țăndărei. Pe durata desfășurării ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 10:00
(176 vizualizări - 0 comentarii)


Studenți ai Academiei de Poliție, în stagiu la Jandarmeria Ialomița

Studenți ai Academiei de Poliție, în stagiu la Jandarmeria Ialomița

Începând de luni, 20 iulie a.c., pentru următoarele două săptămâni, Claudiu și Alexandru, studenți ai Academiei de Poliție «Alexandru Ioan Cuza», vor desfășura stagiul de ...[citește_toată_știrea]

20 Iulie 2026, 11:25
(235 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF a sesizat autoritățile de urmărire penală după ce a descoperit un circuit de facturare fictivă în domeniul construcțiilor

Inspectorii Direcției Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) au identificat un circuit de facturare fictivă utilizat de operatori economici care ...[citește_toată_știrea]

20 Iulie 2026, 10:20
(208 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Întrerupere de apă la Fierbinți-Târg și localitățile componente luni, 20 iulie 2026!

În vederea remedierii unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă din localitatea Fierbinți-Târg, RAJA Constanța va sista furnizarea apei luni, 20 iulie 2026, în intervalul orar 09,00-12,00.  ...[citește_toată_știrea]

19 Iulie 2026, 11:05
(298 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Cercetat penal pentru «trafic de droguri de risc și mare risc» 

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ialomița, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Biroul Teritorial ...[citește_toată_știrea]

17 Iulie 2026, 16:40
(488 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în zona Fetești Oraș!

Pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe strada Fabricii din Fetești,, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile în zona Fetești ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2026, 15:05
(616 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 5,61 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor efectuate în luna iunie 2026

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au efectuat, în luna iunie 2026, controale la contribuabili persoane fizice și juridice. ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2026, 11:25
(616 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe strada Artelor din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA Constanța intervin miercuri, 15 iulie 2026, în intervalul orar 09,30-13:00, pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Artelor din orașul Țăndărei. Pe durata desfășurării ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2026, 09:55
(481 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Secțiunea Mica Publicitate
a fost actualizată!
Cele mai noi anunțuri din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri on-line!

14 Iulie 2026, 20:40


DSVSA Ialomița atenționează asupra suspendării mișcărilor de ovine/caprine începând cu data de 7 iulie 2026!

În perioada 01.04-30.06.2026, inspectorii DSVSA Ialomița au verificat 146 exploatații nonprofesionale, constatându-se, ca deficiențe, vânzarea/cumpărarea de animale fără documente sanitare ...[citește_toată_știrea]

14 Iulie 2026, 14:20
(1007 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 181,83 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în iunie 2026. S-a rambursat TVA în valoare de peste 6,67 milioane de lei!

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna iunie a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 181,83 milioane ...[citește_toată_știrea]

14 Iulie 2026, 13:50
(472 vizualizări - 0 comentarii)


Expoziții la Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia

Expoziții la Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia

Miercuri, 15 iulie2026, începând cu orele 16,00, la Galeriile de Artă «Arcadia» din cadrul Centrului Cultural «Ionel Perlea» Slobozia, va fi vernisată expoziția « ...[citește_toată_știrea]

13 Iulie 2026, 12:15
(752 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Serviciul Call Center

RAJA Constanța: Serviciul Call Center

Interacțiunea cu utilizatorul serviciilor de alimentare cu apă și/sau de canalizare este extrem de importantă pentru RAJA Constanța. De aceea, serviciul Call Center pus la dispoziția acestora vine î ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2026, 12:50
(2247 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Gospodăria de Apă Moldoveni, afectată de lucrări la rețeaua electrică!

Echipele operatorului de distribuție a energiei electrice execută vineri, 10 iulie 2026, lucrări ce vor afecta Gospodăria de Apă Moldoveni. Fără curent, sursa ce alimentează cu apă localitatea Moldoveni ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2026, 08:45
(944 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Copil decedat în urma unui accident feroviar

Joi, 9 iulie 2026, polițiștii au fost sesizați de un bărbat din Fetești cu privire la faptul că fiul său, în vârstă de 8 ani, a plecat de acasă. La scurt timp, mecanicul unui tren ce circula ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2026, 11:30
(1669 vizualizări - 0 comentarii)


Nu ratați...

...Secțiunea BÂRFE fiindcă
nici nu știți ce pierdeți! :-)

7 Iulie 2026, 20:45


Focuri de armă la Țăndărei, patru suspecți după gratii!

Patru bărbați din Țăndărei au fost reținuți la sfârșitul săptămânii precedente, după ce au intrat cu pistoale peste membrii unei familii din oraș și au deschis focul. Procurorii susțin că ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2026, 15:05
(1426 vizualizări - 0 comentarii)


Au început înscrierile pentru admiterea la Academia de Poliție

Au început înscrierile pentru admiterea la Academia de Poliție

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița anunță de­mararea campaniei de recrutare a candidaților pentru sesiunea de admitere 2026 la Academia de Poliție «Alexandru Ioan Cuza» din ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2026, 11:20
(1125 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Căzănești!

Marți, 7 iulie 2026, echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Nordului din orașul Căzănești. Astfel, în intervalul orar 09,30-12,00, sunt afectați ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2026, 09:55
(605 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Dridu!

Echipele RAJA intervin luni, 6 iulie 2026, pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 200 mm, de la intersecția străzilor Principală și Măslinului, din ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2026, 09:40
(1312 vizualizări - 0 comentarii)


Murgeanca: Două femei au murit, iar doi minori sunt grav răniți în urma unui accident feroviar

Murgeanca: Două femei au murit, iar doi minori sunt grav răniți în urma unui accident feroviar

Un grav accident rutier s-a petrecut vineri, 3 iulie 2026, în zona trecerii de cale ferată Murgeanca. Un tren de călători a lovit o mașină în care se aflau două femei, în vârstă ...[citește_toată_știrea]

3 Iulie 2026, 12:30
(1817 vizualizări - 0 comentarii)


Factura electronică de la RAJA Constanța

Factura electronică de la RAJA Constanța

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este la rându-i o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2026, 15:05
(1886 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Reținut pentru «violență în familie»

Polițiștii din Urziceni au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat, de 66 de ani, din Urziceni, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de «violență în familie». Miercuri, 1 iulie a ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2026, 11:40
(1801 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă pe mai multe străzi din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA Constanța intervin joi, 2 iulie 2026, în intervalul orar 10,00-17,00, pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de la intersecția ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2026, 11:05
(1327 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
cetățean din grindu în Primarul din Grindu s-a dat singur în judecată și își cere majorarea salariului Nutii spaima Constitutii în Victor Moraru, de la «protejatul SGG» la «incidente de securitate» în Transelectrica Irespirabil în Clean Tech, amendată din nou de Garda de Mediu Ialomița din cauza mirosurilor pestilențiale Cetatean1 în Diferență de peste 2,5 puncte la Bacalaureat, în urma contestației depuse de un elev din Ialomița Grindu, Ialomita în Primarul din Grindu s-a dat singur în judecată și își cere majorarea salariului b în Diferență de peste 2,5 puncte la Bacalaureat, în urma contestației depuse de un elev din Ialomița nae în Victor Moraru, de la «protejatul SGG» la «incidente de securitate» în Transelectrica nae în Victor Moraru, de la «protejatul SGG» la «incidente de securitate» în Transelectrica Vasile în Primarul din Grindu s-a dat singur în judecată și își cere majorarea salariului Nimeni Altu în Victor Moraru, de la «protejatul SGG» la «incidente de securitate» în Transelectrica Mihai Cristian Amzaru în Victor Moraru, de la «protejatul SGG» la «incidente de securitate» în Transelectrica Cetatean al orasului în Clean Tech, amendată din nou de Garda de Mediu Ialomița din cauza mirosurilor pestilențiale Vasile în Clean Tech, amendată din nou de Garda de Mediu Ialomița din cauza mirosurilor pestilențiale Ciulnițar în Clean Tech, amendată din nou de Garda de Mediu Ialomița din cauza mirosurilor pestilențiale Oana_S în Victor Moraru, de la «protejatul SGG» la «incidente de securitate» în Transelectrica Moțoc în Clasată în «top 200 mondial/feminin» la cea mai dură cursă ciclistă din Alpii Francezi Boss în Bărbat cu un cuțit de 28 cm, depistat de jandarmi într-un parc din Urziceni Maria în Deșeuri lăsate să ardă mocnit timp de 7 luni, în incinta fostei fabrici de zahăr din Urziceni Mary în Social-democrații condiționează absorbția fondurilor din PNRR și blochează proiecte-cheie ale Guvernului demis Ilie Bolojan Mary în Victor Moraru, de la «protejatul SGG» la «incidente de securitate» în Transelectrica

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...