Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Călătorie virtuală spre casa părintească

Doi tineri adoptați în America își caută rudele din Ialomița

Călătorie virtuală spre casa părintească

La mii de kilometri distanță de județul Ialomița,  doi tineri născuți la Slobozia și Fetești încearcă să-și găsească părinții naturali care, în anii ’90, i-au dat spre adopție unor cupluri din America. Stabiliți în statele Colorado și Washington, Claudia Cutarida și Adrian Ignat (Dustin Johnson pe numele american pe care l-a primit din partea familiei din SUA), vor să vină în România și să-și cunoască rudele. Tinerii și-au pus toate speranțele într-o comunitate virtuală creată pe cea mai populară rețea de socializare de românca Ileana Cunniffe Băiescu, stabilită în Irlanda. Special pentru ziarul Independent, cei doi tineri au făcut mărturisiri emoționante despre viața alături de familiile de schimb și dorința lor de a-și cunoaște originile românești...

Soldatul cu suflet de copil
Claudia Cutarida s-a născut la Slobozia pe 3 noiembrie 1996, iar imediat după ce a venit pe lume a fost abandonată într-un orfelinat din București. Aici i-a cunoscut pe cei doi soți americani, veniți în România să adopte un copil. «Inițial voiau să adopte o altă fetiță. Au decis însă să mă ia pe mine, pentru că eram normală, nu aveam probleme de sănătate așa cum se întîmpla cu cei mai mulți copii din orfelinatul unde am crescut pînă la vîrsta de 3 ani...» mărturisește Claudia. Scăpată din ghearele sistemului românesc de protecție socială, tînăra mărturisește faptul că viața alături de părinții din America s-a transformat la scurt timp într-un coșmar. În locul mîngîierilor și al vorbelor frumoase, familia adoptivă a Claudiei a făcut ca viața fetiței inocente să devină un iad. «Nu am avut parte de o experiență plăcută cu familia din America care m-a adoptat... Mama mea s-a purtat abuziv cu mine. Îmi vorbea foarte urît, mă lovea și mă trăgea de păr. Mă tundea tot timpul scurt, iar apoi rîdeau cu toții de mine că arăt ca un băiețel mexican neghiob...» mărturisește tînăra. La vîrsta de 16 ani, Claudia a decis să rupă definitiv legătura bolnăvicioasă pe care o avea cu familia adoptatoare și să trăiască pe străzi. S-a mutat de acasă în orașul Fort Carson, din statul Colorado. În tot acest timp a frecventat liceul și a încercat să-și găsească un loc de muncă. «De la vîrsta de 16 ani am trăit pe străzi. Nu mi-e rușine să recunosc faptul că am dormit pe unde am apucat. Nu mi-am neglijat niciodată școala și am reușit să termin liceul și să am un loc de muncă...» spune Claudia, cu o voce încrezătoare. Salvarea tinerei a venit în momentul în care reprezentanții districtuali din Washington ai Armatei Statelor Unite ale Americii au decis că este aptă să îmbrace uniforma militară. În prezent, Claudia Cutarida, ialomițeanca abandonată într-un orfelinat din București imediat după naștere, se pregătește intens să devină soldat american cu acte în regulă. Pe contul creat pe un site de socializare, Claudia a postat mai multe fotografii în care apare îmbrăcată în celebrele uniforme militare americane. Între timp, tînăra s-a afiliat unei comunități virtuale care îi ajută pe copiii din România, dați spre adopție în anii ’90, să-și găsească familiile biologice. «Am apelat la această comunitate virtuală pentru că vreau să-mi găsesc familia mea naturală... Vreau să știu cine este mama mea sau dacă mai am frați și surori. De fiecare dată cînd mă uit în oglindă și mă gîndesc la mama, am impresia că în fața mea apare o fantomă. Vreau să ajung în România, la Slobozia, să-mi cunosc originile!» ne-a declarat Claudia Cutarida.

Fermier american, născut în Bărăgan
Dustin Johnson, pe numele său real Adrian Ignat, s-a născut în 1991, la Fetești, județul Ialomița. Stabilit în orașul Walla Walla, statul Washington, tînărul este unul dintre miile de copii români dați spre adopție familiilor din străinătate, între 1990-2000. Din informațiile pe care le-a primit de la noua sa familie, Dustin (Adrian) susține că părinții din Fetești au preferat să aleagă calea adopției întrucît trăiau într-o sărăcie lucie și le era imposibil să se descurce cu încă un copil. «Nu știu exact cîți frați mai am acasă, dar părinții mei de aici din Statele Unite susțin faptul că familia mea naturală era foarte săracă și că aș avea mai mulți frați. Am fost dat spre adopție direct de acasă, familia mea luînd legătura cu o agenție care se ocupa de adopții. Mi-aș dori tare mult să-i cunosc pe toții frații pe care îi am în România!» susține acesta. Dustin (Adrian) a fost un copil norocos, pentru care viața alături de familia de schimb a decurs normal. Părinții americani ai tînărului i-au oferit toată dragostea lor și s-au preocupat permanent să nu-i lipsească nimic. În prezent, el lucrează alături de tatăl său la ferma pe care acesta a o deține în «Țara Făgăduinței». «Experiența mea cu familia care m-a adoptat este foarte bună. Părinții mei de aici mă iubesc foarte mult și eu țin la ei. M-au tratat ca pe propriul lor copil și le port un mare respect...» susține tînărul. Totuși, marea dorință a lui Dustin (Adrian) este să-și cunoască familia naturală care, probabil, locuiește încă la Fetești. «Mă gîndesc mereu cine sînt părinții mei naturali, cum arată ei și cum arată frații mei... Aș vrea să fiu ajutat să-i găsesc și să-i cunosc. Sper ca cineva să mă sprijine în acest sens!» susține tînărul.

Ajutor în spațiul virtual
În sprijinul celor doi tineri din Ialomița care trăiesc de mai bine de 20 de ani în America a venit Ileana Cunniffe Băiescu. Originară din Buzău și stabilită în Irlanda, aceasta este creatoarea unei comunități virtuale dedicată copiilor din România dați spre adopție în anii ’90, care acum doresc să contacteze familiile biologice. Denumită «The never forgotten Romanian children» (Copiii niciodată uitați ai României) această comunitate are în prezent peste 200 de membri și a reușit să stabilească peste 100 de legături între copiii dați spre adopție și părinții naturali din România. «Ideea de a crea o astfel de comunitate mi-a venit în urma unei experiențe personale. Și eu provin dintr-o familie cu mulți copii, iar un frate de-al meu a fost dat spre adopție, cînd eu aveam 13 ani. Am vrut să-l cunosc, l-am căutat cu ajutorul internetului și l-am găsit. Așa am decis să fac și cu alte persoane care vor să-și găsească rudele de sînge... Și am reușit!» ne-a declarat Ileana Cunniffe Băiescu. Tot prin intermediul acestei comunități, aceasta a fost contactată de cei doi tineri născuți în Ialomița și rugată să le vină în ajutor. «Claudia și Adrian mi-au cerut ajutorul și, la fel ca în alte cazuri, mă implic și în cazul lor. Sper să reușesc să stabilim contactul cu familiile din care provin. Este totuși greu să convingi autoritățile să răspundă pozitiv acestei intenții...» adaugă Ileana Cunniffe Băiescu.

Povești la indigo
Experiența celor doi tineri din Ialomița a fost trăită de mii de copii născuți în anii ’90 în România. La mai bine de 20 de ani distanță, autoritățile recunosc faptul că adopțiile internaționale au fost transformate într-un adevărat fenomen la nivelul întregii țări. Totul cu acordul legii, care nu avea limite foarte clare în ceea ce privește maniera în care trebuia să se desfășoare procesul de adopție. «În anii ’90, adopțiile internaționale se făceau cu acordul familiilor din care proveneau copiii, iar legile nu erau foarte restrictive, așa cum se întîmplă astăzi...» susține Nicolae Badea, purtătorul de cuvînt al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului Ialomița. Datele statistice ale DGASPC Ialomița arată faptul că, între 1997 și 2004, 220 de copii din județul nostru au fost adoptați peste graniță. Mai mult, autoritățile recunosc faptul că, în unele cazuri, familiile care și-au încredințat copiii străinilor au fost ajutate sub diverse forme. «Se pare că exista o modalitate prin care părinții erau convinși să dea copilul spre adopție. Li se promitea un ajutor de orice fel, iar oamenii acceptau, pentru că foarte mulți dintre ei erau extrem de săraci...» mai spune Nicolae Badea, purtătorul de cuvînt al DGASPC Ialomița.

30 August 2016, 19:10 (5621 vizualizări - 1 comentariu)

Comentariile cititorilor:


ionut:
(23 Octombrie 2016, 18:26)
Bună ziua sunt soțul verișoarei lui Claudia și mama ei este aici în localitate cu mine, pe mama ei o cheamă Cutarida Adela și mai are încă 6 frați 2 băieți 4 fete dak ma poate ajuta cineva cu un contact vă rog: [email protected] vă mulțumesc!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 08 Iul 2026
272 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Call Center RAJA Constanța

Call Center RAJA Constanța

Interacțiunea cu utilizatorul serviciilor de alimentare cu apă și/sau de canalizare este extrem de importantă pentru RAJA Constanța. De aceea, serviciul Call Center pus la dispoziția acestora vine î ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2026, 12:50
(1090 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Controale și amenzi de peste 132 mii de lei. Peste 1000 kg de produse alimentare, retrase de la comercializare!

În perioada 25 mai5 iunie 2026, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița a desfășurat 58 de acțiuni de control în unități din domeniul alimentar, având ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2026, 10:15
(1624 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Căzănești!

Marți, 9 iunie 2026, echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Prunului din orașul Căzănești. Astfel, în intervalul orar 09,30-13,00, sunt afectați ...[citește_toată_știrea]

9 Iunie 2026, 10:20
(680 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în localitățile Dridu-Snagov și Moldoveni!

Miercuri, 10 iunie 2026, în intervalul orar 09,00-16,00, RAJA Constanța va sista furnizarea apei în localitățile Dridu-Snagov și Moldoveni, pentru realizarea operațiunilor ...[citește_toată_știrea]

8 Iunie 2026, 15:05
(1959 vizualizări - 0 comentarii)


«Pe pământ și pe apă: locuitorii Deltei Dunării acum 6500 de ani», expoziție vernisată la Muzeul Județean Ialomița

Muzeul Județean Ialomița invită publicul pasionat de istorie și patrimoniu să participe joi, 11 iunie 2026, începând cu orele 11,00, la vernisajul expoziției «Pe pământ și pe ...[citește_toată_știrea]

8 Iunie 2026, 12:50
(1931 vizualizări - 0 comentarii)


Dosar privind «deținerea ilegală de arme», percheziții la Țăndărei

Dosar privind «deținerea ilegală de arme», percheziții la Țăndărei

Joi, 4 iunie 2026, polițiștii ialomițeni au pus în aplicare 5 mandate de percheziție domiciliară în orașul Țăndărei. Activitățile au fost desfășurate în cadrul unui dosar penal î ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2026, 15:40
(2292 vizualizări - 0 comentarii)


Soluții digitale de la RAJA Constanța

Soluții digitale de la RAJA Constanța

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2026, 15:30
(1755 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Reținut pentru consum de alcool la volan și lipsa permisului auto

Polițiștii din Fetești au reținut pentru 24 de ore un bărbat în vârstă de 41 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de «conducere a unui vehicul sub influența alcoolului ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2026, 15:20
(1844 vizualizări - 0 comentarii)


Borănești: Mașină de Poliție, vandalizată. Autorii au fost reținuți!

Miercuri, 3 iunie 2026, polițiștii ialomițeni au reținut, pentru 24 de ore, doi bărbați cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de «distrugere». Din cercetările efectuate a reieșit ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2026, 15:00
(3414 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,72%, rata șomajului la sfârșitul lunii aprilie 2026

La sfârșitul lunii aprilie 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4487 de șomeri (din care 2114 femei), rata șomajului fiind ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2026, 11:30
(1980 vizualizări - 0 comentarii)


Informare privind plata facturilor RAJA Constanța prin rețeaua PayPoint

RAJA Constanța informează clienții societății că, urmare a noilor condiții comerciale și operaționale implementate la nivel național de către procesatorul de plăți PayPoint, la achitarea facturilor prin ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2026, 13:20
(2093 vizualizări - 0 comentarii)


Trafic feroviar blocat în zona Fetești din cauza unui accident. O femeie și un copil au fost loviți de tren!

Trafic feroviar blocat în zona Fetești din cauza unui accident. O femeie și un copil au fost loviți de tren!

Luni, 1 iunie 2026, o femeie de aproximativ 70 de ani și un minor de aproximativ 5 ani au fost loviți în plin de trenul InterRegio Constanța-București în timp ce traversau neregulamentar ...[citește_toată_știrea]

1 Iunie 2026, 17:00
(4726 vizualizări - 2 comentarii)


Programul RAJA Constanța de 1 Iunie 2026

Casieriile RAJA Constanța și compartimentele care desfășoară activități de lucru cu publicul vor fi închise luni, 1 Iunie 2026, cu prilejul Zilei Copilului și Rusaliilor. Abonații societății au ...[citește_toată_știrea]

29 Mai 2026, 10:20
(5444 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: «Expoziția Absolvenților 2026»

Slobozia: «Expoziția Absolvenților 2026»

Consiliul Județean Ialomița, Muzeul Național al Agriculturii, Inspectoratul Școlar Județean Ialomița, Uniunea Artiștilor Plastici-Filiala Slobozia/Ialomița și Liceul de Arte «Ionel Perlea» ...[citește_toată_știrea]

28 Mai 2026, 15:55
(2614 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Dealer de cocaină, arestat preventiv

Țăndărei: Dealer de cocaină, arestat preventiv

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ialomița, împreună cu procurorii DIICOT-Biroul Teritorial Ialomița, au documentat activitatea infracțională a unei persoane, de ...[citește_toată_știrea]

28 Mai 2026, 15:50
(11581 vizualizări - 0 comentarii)


854 persoane, angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în primele 4 luni ale anului 2026

În primele 4 luni ale anului 2026, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 854 persoane ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2026, 13:20
(2682 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Taina vindecării trupești și sufletești la Parohia «Sf. Ev. Matei»

Slobozia: Taina vindecării trupești și sufletești la Parohia «Sf. Ev. Matei»

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, episcopul Sloboziei și Călărașilor, preoții Cercului Pastoral Nr.1 s-au întrunit în rugăciune la Parohia «Sf. Ev. Matei» ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2026, 11:05
(2713 vizualizări - 0 comentarii)


APIA eliberează adeverințe pentru beneficiarii Campaniei 2026 din sectorul zootehnic

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că eliberează adeverințe pentru fermierii crescători de animale care doresc să acceseze credite bancare în cadrul intervențiilor ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2026, 10:15
(1948 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: «2026-Anul omagial al  pastorației familiei creștine»

Protopopiatul Urziceni: «2026-Anul omagial al  pastorației familiei creștine»

Biroul de Asistență Socială al Protopopiatului Urziceni a organizat tradiționalele sesiuni de informare din cadrul Programului «Tinerii și Hristos» în liceele din Urziceni. Conținutul ...[citește_toată_știrea]

26 Mai 2026, 10:40
(2705 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Controale soldate cu amenzi de 316,8 mii de lei

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița a continuat acțiunile de verificare a operatorilor din domeniul alimentar, unul dintre obiectivele acestor acțiuni fiind analiza ...[citește_toată_știrea]

25 Mai 2026, 16:05
(1680 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Substanțe interzise ascunse în șosete

Vineri, 22 mai a.c., în jurul orelor 22,00, la Slobozia, pe timpul executării unei misiuni de patrulare, jandarmii ialomițeni au observat un grup format din patru tineri care manifestau un comportament ...[citește_toată_știrea]

25 Mai 2026, 15:05
(1236 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în comuna Dridu!

Joi, 28 mai 2026, în intervalul orar 09,00-16,00, RAJA Constanța va sista furnizarea apei în comuna Dridu, pentru realizarea operațiunilor de mentenanță a instalațiilor destinate înmagazinării ...[citește_toată_știrea]

25 Mai 2026, 09:25
(635 vizualizări - 0 comentarii)


APIA își va desfășura activitatea și în zilele de sâmbătă, 23 și 30 mai 2026!

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează fermierii că, în contextul apropierii termenului-limită de depunere a Cererilor de Plată aferente Campaniei 2026 și al derulării ...[citește_toată_știrea]

21 Mai 2026, 14:50
(3037 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Arestat pentru «trafic de droguri de mare risc»

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ialomița, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Biroul Teritorial ...[citește_toată_știrea]

21 Mai 2026, 14:30
(3209 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 6,42 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor din luna aprilie 2026

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au finalizat, în luna aprilie a.c., 9 inspecții fiscale, 2 controale inopinate și  4 ...[citește_toată_știrea]

21 Mai 2026, 11:40
(1855 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 1,15 milioane de lei în aprilie 2026

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna aprilie 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 1,15 ...[citește_toată_știrea]

19 Mai 2026, 10:45
(3275 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Cursuri de formare profesională organizate în  anul 2026

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă AJOFM Ialomița continuă să sprijine integrarea persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă prin lansarea noii oferte de cursuri de formare ...[citește_toată_știrea]

18 Mai 2026, 14:20
(2851 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Județean Ialomița: «Noaptea Muzeelor» 2026

Muzeul Județean Ialomița: «Noaptea Muzeelor» 2026

O seară specială dedicată patrimoniului, istoriei și explorării vă așteaptă la Muzeul Județean Ialomița, în cadrul evenimentului intrat deja în tradiție-«Noaptea Muzeelor», s ...[citește_toată_știrea]

18 Mai 2026, 09:25
(2806 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Sudiți!

Miercuri, 13 mai 2026, în intervalul orar 16,00-19,00, este sistată furnizarea apei potabile în localitatea Sudiți, pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul conductei de distribuție ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2026, 16:45
(2827 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Soluții digitale

RAJA Constanța: Soluții digitale

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2026, 11:50
(5763 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026 cetateanu.net în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Alina în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți GOGUTA în Primarul Vasile Câmpulungeanu, somat de Prefectură să demoleze construcțiile din ferma proprie, ridicate ilegal pe islazul comunal nemultumitu' în Un interviu «lămuritor» sau «Păzea, că vine Peiu!» Aura Stanciu în «FreeLand Festival» Slobozia 2026 s-a «stricat» Ana A. în «FreeLand Festival» Slobozia 2026 s-a «stricat» AliEscu MargaStrateS în Promovabilitate de 70,9%, absenteism ridicat și fără medii de 10! Răduță Aurelian-Constantin în «FreeLand Festival» Slobozia 2026 s-a «stricat» spațiu comercial de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026 garsonieră de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026 apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 cetateanu.net în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Un avertizor în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Mari în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Toma Florentina Daniela în Judecătoria Urziceni rămâne deschisă, însă soluționarea dosarelor va fi întârziată teren intravilan Fundata în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 #pasajladrajna în Un interviu «lămuritor» sau «Păzea, că vine Peiu!» anvelope de vară în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 casă Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...