Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Gheorghe Puia este primul administrator public al Sloboziei

Gheorghe Puia este primul administrator public al Sloboziei

La începutul lunii octombrie 2016, Primăria Slobozia a organizat concursul pentru ocuparea postului de administrator public al Sloboziei. Singurul candidat care s-a prezentat la concurs a fost Gheorghe Puia, consilierul personal al primarului Adrian Mocioniu. Acesta a obținut nota 9,50, devenind astfel primul administrator public al orașului Slobozia. Independent vă prezintă intențiile de viitor ale lui Gheorghe Puia, în cadrul unui interviu realizat imediat după numirea în funcție.

Management politic la Slobozia
Numele lui Gheorghe Puia ca administrator public este vehiculat încă din perioada campaniei electorale. În aceste condiții, cîștigarea concursului organizat pe 2 octombrie a fost o simplă formalitate.
-E o numire politică. Nu puteți spune că ați avut emoții...
-Vreți să spuneți că postul a fost creat politic... Eu m-am prezentat la concurs! Nimeni, probabil, nu mă va crede, dar în noaptea dinaintea concursului m-am trezit la 2... Am toată legislația, am învățat... Am 55 de ani, nu mă puteam prezenta pur și simplu în fața comisiei...
-Pentru ce v-au dat 9,50? Ce le-ați spus?
-Le-am prezentat un plan de management, așa cum mi s-a cerut. Sînt ideile mele, observațiile mele, munca mea...
-Expuneți 3 direcții de dezvoltare din planul de management. Ce propuneți locuitorilor din Slobozia?
-În primul rînd, interconectarea departamentelor din subordinea Primăriei. Adică eficiență! Ne luptăm cu mentalitatea oamenilor. Eu mă ghidez după următorul principiu: «Nu știi, te învăț, nu poți, te ajut, nu vrei, te oblig!». Dacă nu merge nici așa, ne despărțim... E simplu! Apoi vreau să realizăm un management al traficului. E prea mult haos, prea multă dezordine... Iar a treia direcție de dezvoltare o reprezintă asigurarea unui cadru instituțional pentru apariția locurilor de muncă. Nu promit 700, cum s-au mai promis... Dar dacă vom reuși să asigurăm cadrul pentru crearea a 200 de locuri de muncă în Parcul IMM, eu voi fi mulțumit...

Groapa, primul pariu administrativ
Noul administrator public al orașului este inginer de formație. Și crede că investiția din Piața Revoluției poate fi realizată la termen. Noi credem că pentru asta ar fi nevoie de o minune. Gheorghe Puia ne contrazice...
-Slobozenii vă văd gesticulînd în fiecare dimineață în fața gropii din Piața Revoluției. Ce le spuneți muncitorilor?
-De fiecare dată am spus așa: dacă nu sînteți voi în stare, vin eu și o fac pe dirigintele de șantier. Îi întreb ce au făcut ieri și ce vor face azi. În fiecare zi! Săptămîna trecută a fost apogeul... S-au descărcat 5 tiruri... Pavele, materiale de cofrat, plasă sudată. Și încă nu e bine! Trebuie mai mult și mai repede...
-N-ar fi mai simplu să închidem șantierul? N-ar fi mai ieftin să astupăm groapa?
-Cel mai ieftin e să finalizăm investiția. Pentru mine, la acest moment, orașul este mutilat! Eu sînt slobozean, știu Matei Basarab de cînd era strada pietruită, iar oborul era la Penitenciar. Mă ducea tata de mînă duminica, acolo, și îmi amintesc că noroaiele erau pînă la ugerul vacilor... Ei bine, pentru că sînt slobozean și eu, și domnul primar, și cei doi viceprimari, îndrăznesc să spun că ne pasă și vrem să facem ce e de făcut! Noi n-am venit aici de nicăieri. Ne-am născut aici și rămînem aici!
-Astea sînt povești electorale. Termene concrete, soluții... Ce se face, cînd vom vedea primele rezultate?
-Acoperim groapa pînă la prima zăpadă. Peste iarnă, lucrăm la interior. Avem de făcut izolația. Pavelele pot fi așezate pînă la momentul înghețului. Poate că vom avea o iarnă blîndă...
-Am plătit bani degeaba. Constructorul își bate joc de banii publici...
-Nu. Dimpotrivă! Le-am refuzat la plată facturile nejustificate și mai au de executat lucrări în valoare de 200 mii de lei. Avem bani și lucrarea e bugetată, dar nu putem plăti în avans. Deci nu plătim degeaba constructorul...

Investițiile restante ale Sloboziei
Slobozia nu se reduce la groapa din mijlocul ei. Sînt investiții care așteaptă să fie continuate, construcții abandonate... Orașul întreg pare «un zid părăsit și neisprăvit» care-l așteaptă pe meșterul Manole. În locul lui, a venit Gheorghe Puia...
-Vă propunem să trecem în revistă investițiile abandonate din oraș. Campusurile școlare, supermarketul «Cora», Cartierul de tineri, infrastructura rutieră... Mai sînt și clădirile construite fără autorizație, gara care nu se poate redeschide... Ce e de făcut mai întîi?
-Toate aceste investiții trebuie continuate. Eu nu sînt nici Mafalda, să le știu pe toate, nici meșterul Manole, cum insinuați... Sînt doar un om care vrea să muncească împreună cu o echipă pe care orașul a votat-o! Să le luăm pe rînd. Campusurile școlare vor fi finalizate! Avem deja o propunere pentru transformarea lor într-un centru medical, cu siguranță vor mai apărea și alte oportunități de parteneriat public-privat. La Cartierul de tineri luptăm pentru deblocarea situației, există o contestație la licitația pentru iluminatul public. Investiția de la supermarketul Cora va fi continuată într-un fel sau altul... Există deja investitori interesați. Și noi sîntem, avem de recuperat bani de-acolo, sîntem înscriși la masa credală... La fel și cu celelalte obiective. Dar totul depinde de viitoarele bugete ale Sloboziei, de modul în care se va decide gestionarea acestor bugete!
-Dacă nu se schimbă nimic pînă la sfîrșitul anului 2017, vă dați demisia? Așa ar fi bărbătește!
-Nu eu sînt în măsură să decid acest lucru. Cum v-am mai spus, eu nu sînt atoateștiutor. Și nu pot face nimic de unul singur... Fac totul alături de o echipă, dacă se dorește acest lucru...
-Cu un salariu egal cu al primarului... Adică peste 4000 de lei, nu?
-Legea spune că se poate ajunge pînă la un salariu egal cu al primarului. Poate, dar nu înseamnă că va fi același. Și, da, oricine își dorește să fie plătit pentru munca pe care o face! Ar fi o ipocrizie să susțin că vreau să fac asta gratis. Dar am convingerea că voi merita acești bani și sînt optimist în privința potențialului de dezvoltare a orașului...

17 Octombrie 2016, 15:35 (13420 vizualizări - 21 comentarii)

Citiți și:
PSD cere capul administratorului public Gheorghe Puia!
Postul de administrator public, scos la concurs
«Frații» primarului Adrian Mocioniu

Comentariile cititorilor:


Mircea:
(21 Octombrie 2016, 20:19)
@Radu, daca nu ai inteles, iti explic, le zic „sulica” celor care de  frica, din prostie sau rea vointa, in dreptunghiul ala mic nu isi scriu prenumele si nu ai cum sa li te adresezi,,...in alta ordine de idei, radule, sa zici merci ca parintii tai sau descurcat si ti-au asigurat un acoperis deasupra capului, acoperis facut pe vremea blamatilor comunisti, sunt altii care, ca si tine, tineri frumosi si fesbucisti, o dau din cot in colt...zi merci si taci...este mai intelept pentru tine...apropo, ca sa nu existe dubii, niciodata nu am votat sau nu o sa votez cu fostii sau actualii sustinatori ai lui basescu...
Radu:
(21 Octombrie 2016, 18:57)
Mirciulica tot cu sulica-n vocabular(gura) ai ramas.Ai o obsesie bolnava pentru acest cuvant (sau lucru).Aaaa dar sa nu uitam ca esti si PupatorulSulicilorDemocrate nr 1.Semnat -Tanar frumos si destept care sta in bloc facut de comunisti
Fanel:
(21 Octombrie 2016, 12:37)
Astia de tot va bateti in sulica, orice om are dreptul la prezumtia de nevinovatie.Aveti vre-o dovada ca nu va realiza proiectele propuse.Totul se face cu bani in ziua de azi,si sunt multe obiective si directii in care se vor lua demersuri. Asta mai degraba e rea credinta,ca nu avem incredere in omul asta.Pana la urma urmei sa spunem adevarul noi nu avem incredere in nimeni ,nici macar in noi .Ca de am avea,altfel ar stat lucrurile. Ce tot ne agitam in jurul cozii,macar daca tot comentati ,fiti fratilor sinceri ,nu o mai dati in diverse.Voi macar cititi prostiile pe care le comentati ,sau comentati de dragul de a comenta ?

Mircea:
(20 Octombrie 2016, 23:02)
@sulica, ok omule, inteleg ca esti dus, probabil faci parte din gloata tinerilor frumosi si destepti, dar, tot in bloc construit de comunistii atat de blamati stai, probabil inghesuit cu maica-ta si tatica-tu, probabil bugetar pe 1400 de lei...de ...ce sa-i faci...apropo, de cate ori ai fost pe Transfagarasan?...sau poate n-o sa ai vreodata ocazia s-o faci...despre istorie nu are rost sa vorbesc cu tine, chiar esti ultimul om caruia as incerca sa ii explic ceva, nu am nici timp si nici dorinta sa-mi bat capul cu o sulica....
lui @Mircea:
(20 Octombrie 2016, 21:11)
Bre, sula Mircea(vezi,ai crescut in ochii cititorilor, de la sulica la sula), se spune TRANSFAGARASAN, nu 'transfagarasean' asa cum stalcesti tu limba romana.Pt asta ti-am dat ghilimelele, dar tu tot pe aratura ai luat-o. Cat despre cunostinte de istorie si experienta de viata in "epoca de aur" cu siguranta esti ultimul ins care ar putea sa-mi  dea sfaturi sau sugestii.
Mircea:
(20 Octombrie 2016, 18:40)
@sulica(bre...), ai inceput-o rau, se vede treaba ca nu prea ai inteles mare lucru din tot ce s-a intamplat aici, asta este consecinta reducerii n. de ore de istorie, revenind insa la ceea ce incercai sa spui...daca o iei la pas, de la gara pana la iesirea spre Constanta, o sa vezi un oras construit, asa cum s-a putut, mai bine sau mai rau, pe vremea comunistilor...tu stai, sunt convins, intr-un apartament construit inainte de 89...vorbesti si scrii din auzite...spui ”transfagaraseanul” cu un totn de dispret... daca nu ai ajuns acolo, mai bine taci...cati oameni au murit inainte de 89 de foame sau de frig? intreaba-i pe parintii tai...
Gicu Claxon:
(20 Octombrie 2016, 17:09)
Postarile astea procomunism imi aduc aminte de un banc mai vechi. Era prin '86 si in URSS se infaptuia perestroika lui Gorbaciov. Un caine din dreapta Prutului(adica de la noi) statea de vorba seara cu altul, din stanga Prutului, din Moldova si-l intreba care-i diferenta fata de ce a fost. Pai, e mult mai bine, zicea cainele din RSS Moldoveneasca, acum avem lantul mai lung, chiar pana la 3 metri. Dar mancarea unde e, intreba cel de la noi? Eh. asta tot la 5 m distanta a ramas... Vorba din versurile lui A.Andries:"aseara la telejurnal am vazut cascaval"..
Andrei:
(20 Octombrie 2016, 16:38)
@Mircea. Trezeste-te! La realitate, fireste!
bre,Mircea:
(20 Octombrie 2016, 13:39)
"transfagaraseanul" ,blocurile si toate cate le-a"facut" comunistii, le-au facut de fapt romanii(comunistii, adica burghezia rosie, doar comandau iar securistii supravegheau), prin forta lor de munca si din banii imprumutati de iubitul tau Ceasca din occident, bani returnati apoi prin vanzarea alimentelor  si prin impunerea restrictiilor asupra romanilor(lumina, caldura, benzina,lucruri de stricta necesitate etc). Tot comunistii au fost cei care doar in 4 ani au omorat la Canal si in inchisorile de trista amintire peste 300 de mii(trei sute de mii)de romani din elita tarii: academicieni, politicieni care au infaptuit Marea Unire din 1918, medici, profesori, preoti, militari etc, considerati "dusmani ai poporului". Trebuie sa fii bolnav sa tot ridici in slavi un regim criminal, un accident al istoriei pe care omenirea spera sa nu-l mai repete. Mergi In Koreea de nord, Mircea, si vezi ce blocuri falnice au construit comunistii acolo si ce fericire e pe capul alora cand mananca radacini ca nu le ajunge ratia de orez .. Iar daca unul din cetateni adoarme la o conferinta a sefului statului e impuscat cu tunul si dat exemplu ca dusman al poporului si vandut capitalistilor. Si nu sta nici unul pe net sa-si expuna parerile in postari tampite asa cum faci tu in capitalismul asta putred, Mirceo!
Mircea:
(19 Octombrie 2016, 23:47)
@Andrei, ceea ce spui tu este vesnica si cea mai la indemana scuza, comunismul, incearca sa fi obiectiv, vezi ce au facut comunistii cei atat de blamati de toti tinerii frumosi si destepti, si ce s-a facut dupa 89, iti dau un indiciu, Transfagaraseanul a fost facut in 4 ani(1970-1974) si este unul dintre cele mai frumoase trasee...apoi, cred ca nu gresesc daca spun ca tu acum stai intr-un apartament facut pe vremea comunistilor, daca gresesc imi cer scuze, daca nu, ai decenta si recunoaste...
Andrei:
(19 Octombrie 2016, 16:37)
Domnul primar face un tranasfer de competenta administrativa. Fuga de raspundere se trage din comunism. Care este procentul negociat la injuraturi?! Inclin sa cred ca tov. primar are ceva din chipul si asemanarea tovarasei Elena Ceausescu. Foarte tare!!
@dragii mosului:
(18 Octombrie 2016, 21:57)
Poate ca ai dreptate, dar ca sa te aleaga Partidul trebuie sa te implici cumva. La penuria de "cadre" cu ceva creier la purtator toate partidele ar fi interesate de recrutarea oricarui care poate aduce ceva, uitati-va ce e pe afara, unele partide aproape ca se lasa in genunchi pentru oameni buni...
Pe de alta parte nu prea am vazut oameni capabili intrand in politica si plecand scarbiti dupa 2-3 luni sau 2-3 ani, cu alte cuvinte ca sa te vrea partidul trebuie sa poti,(macar sa numeri si sa citesti) pana la urma si partidul risca reputatia sa mai mult sau mai putin shifonata, iar vremurile sunt chiar tulburi, nu cred ca-si mai permite nimeni greseli copilaresti, in zilele de astazi costul este enorm si se reflecta in ani grei de opozitie. Opozitia lunga duce la disparitie fizica
dragii mosului:
(18 Octombrie 2016, 17:42)
Nimeni nu avea sansa de a fi ales daca PARTIDUL nu-l dorea. Asa ca lasati-l pe 'mitica' in pace. Poate ca 'mitica' chiar este un ins pricepurt si capabil dar, devreme ce psd-ul are clientii lui, degeaba!
@mitica:
(18 Octombrie 2016, 16:35)
de ce nu ti-ai depus si tu dosarul Don" Mitica? de ce nu l-ai facut "praf" la experienta si la plan de management? De ce nu vii aici cu idei si propuneri ? renunta-ti la a mai critica persoane si criticati doar actiuni. Sa lasam omul sa (incerce) sa faca treaba si sa fim atenti la ce va reusi. Sa revenim periodic si sa-i cerem raportari, e datoria sa sa ne informeze. Daca nu va avea ce arata cred ca va fi destul de barbat sa recunoasca esecul, Hai sa-l incurajam un pic...alta sansa oricum nu avem :)
cetateanul 19:
(18 Octombrie 2016, 14:45)
Bravo lui,speram sa-si faca datoria.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 07 Oct 2026
271 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

APIA: 31 august 2026, termen-limită pentru vizarea carnetelor de rentier agricol

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) reamintește că termenul-limită până la care rentierii agricoli sau împuterniciții/mandatarii/curatorii acestora pot transmite documentele ...[citește_toată_știrea]

18 August 2026, 16:50
(2785 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 173,98 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în luna iulie 2026

În luna iulie a anului 2026, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a realizat venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 173,98 milioane de ...[citește_toată_știrea]

18 August 2026, 15:50
(2981 vizualizări - 0 comentarii)


Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: Dublu vernisaj de expoziții

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia va fi gazda unui dublu vernisaj de expoziții marți, 18 august 2026. Astfel, în cadrul Galeriilor de Artă «Arcadia» vor fi vernisate ...[citește_toată_știrea]

17 August 2026, 10:40
(3598 vizualizări - 0 comentarii)


Scânteia: Soț agresor, reținut de polițiști pentru «violență în familie»

Un bărbat de 54 de ani a fost reținut de polițiști, pentru 24 de ore, după ce ar fi agresat-o pe soția sa, o femeie de 36 de ani, în comuna Scânteia. Femeia a reclamat la Poliție faptul că ...[citește_toată_știrea]

14 August 2026, 13:30
(2830 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Strachina din orașul Țăndărei!

Vineri, 14 august 2026, în intervalul 11,30-16,30, echipele RAJA  Constanța sistează furnizarea apei potabile în Cartierul Strachina din orașul Țăndărei, în vederea remedierii ...[citește_toată_știrea]

14 August 2026, 12:05
(2941 vizualizări - 0 comentarii)


Coșereni: Reținuți pentru «violare de domiciliu», «amenințare» și «distrugere»

Trei tineri, cu vârste cuprinse între 14 și 16 ani, dar și un altul de 36 de ani ar fi principalii autori ai infracțiunilor de «violare de domiciliu», «amenințare» ...[citește_toată_știrea]

14 August 2026, 11:55
(3037 vizualizări - 0 comentarii)


Valea Ciorii: Persoane reținute în urma unui conflict

Patru persoane din comuna Valea Ciorii, cu vârste cuprinse între 39 și 41 de ani, au provocat un conflict și s-au agresat reciproc. Incidentul s-a petrecut marți, 11 august 2026, pe fondul ...[citește_toată_știrea]

14 August 2026, 11:05
(3560 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe strada București din orașul Țăndărei!

Pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe strada București din orașul Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile joi, 13 august ...[citește_toată_știrea]

13 August 2026, 15:15
(4145 vizualizări - 0 comentarii)


Festivalul Internațional de Folclor «Floare de pe Bărăgan», 15-18 august 2026: Tradițiile lumii, în inima Ialomiței, la cea de a XXVI-a ediție!

În perioada 15-18 august 2026, municipiul Slobozia și județul Ialomița vor găzdui una dintre cele mai reprezentative manifestări cultural-artistice dedicate valorificării și promovării patrimoniului ...[citește_toată_știrea]

12 August 2026, 13:20
(3857 vizualizări - 2 comentarii)


AJFP Ialomița: Programul «TEZAUR» continuă

Programul «Tezaur»-Titluri de Stat va continua și în perioada 10 august-4 septembrie 2026, cu dobânzi de până la 7,15%/an. Administrația Județeană a Finanțelor Publice ...[citește_toată_știrea]

12 August 2026, 11:35
(3846 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în orașul Fetești!

Joi, 13 august 2026, distribuitorul de energie efectuează lucrări de reparații și întreținere a instalațiilor care alimentează cu electricitate de la nivelul Puțului 8 Front Vechi din orașul Fetești ...[citește_toată_știrea]

12 August 2026, 11:20
(2906 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe strada București din orașul Țăndărei!

Pentru remedierea avariei la nivelul unui branșament de pe strada București din orașul Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile marți, 11 august 2026, în intervalul ...[citește_toată_știrea]

11 August 2026, 11:45
(3432 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în localitatea Sudiți miercuri, 12 august 2026!

Miercuri, 12 august 2026, distribuitorul de energie efectuează lucrări de reparații și întreținere a instalațiilor care alimentează cu electricitate Sursa de Apă Sudiți. Prin urmare, în intervalul ...[citește_toată_știrea]

11 August 2026, 10:25
(3315 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Amenzi la Festivalul «Zilele Romilor» de la Slobozia

În continuarea demersurilor de monitorizare a modului de respectare a regulilor de siguranță alimentară în cadrul evenimentelor publice, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța ...[citește_toată_știrea]

10 August 2026, 15:45
(3116 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție la intersecția străzilor Artelor și Pieții din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA Constanța intervin luni, 10 august 2026, în intervalul orar 10,15-15,00, pentru remedierea unui branșament avariat de la intersecția străzilor Artelor și Pieții, din orașul Țăndărei ...[citește_toată_știrea]

10 August 2026, 11:05
(3159 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 128 locuri de muncă vacante în Spațiul Economic European

Angajatorii din Spațiul Economic European oferă, prin intermediul rețelei EURES România, 128 locuri de muncă vacante. Astfel, în Danemarca sunt disponibile 8 locuri de muncă (dulgher pentru ...[citește_toată_știrea]

10 August 2026, 08:35
(3190 vizualizări - 0 comentarii)


Traian: Reținuți în urma unui scandal provocat

În noaptea de miercuri spre joi, 5/6 august a.c., polițiștii din localitatea Traian au fost sesizați cu privire la un scandal izbucnit între șase persoane, pe fondul consumului de alcool ...[citește_toată_știrea]

8 August 2026, 14:00
(3468 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Cercetat penal pentru «trafic de droguri de risc»

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ialomița, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Biroul Teritorial ...[citește_toată_știrea]

8 August 2026, 08:30
(3343 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe Șoseaua Brăilei din orașul Țăndărei!

Pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de pe Șoseaua Brăilei din orașul Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile ...[citește_toată_știrea]

6 August 2026, 09:20
(2669 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Debite către bugetul de stat în cuantum de 317,82 milioane de lei

Administrația Județeană a Finanțelor Publice informează că au fost publicate pe pagina proprie de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscală ANAF listele de contribuabili persoane juridice ...[citește_toată_știrea]

5 August 2026, 10:45
(1590 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Lista contribuabililor bun-platnici, publicată pe portalul ANAF

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează că ANAF a publicat lista contribuabililor persoane juridice care au declarat și au achitat la scadență obligațiile fiscale de plată și ...[citește_toată_știrea]

4 August 2026, 11:20
(2291 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe Șoseaua Brăilei din orașul Țăndărei!

Pentru remedierea avariei la nivelul unui branșament de pe Șoseaua Brăilei din orașul Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile marți, 4 august 2026, în intervalul 09 ...[citește_toată_știrea]

4 August 2026, 10:25
(3176 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,68%, rata șomajului la sfârșitul lunii iunie 2026

La sfârșitul lunii iunie 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4456 șomeri (din care 2200 femei), rata șomajului fiind de ...[citește_toată_știrea]

3 August 2026, 12:25
(2640 vizualizări - 0 comentarii)


Grindu: Și-a pierdut viața într-un accident rutier

Grindu: Și-a pierdut viața într-un accident rutier

Sâmbătă, 1 august 2026, pompierii ialomițeni au fost sesizați să intervină în cazul unui accident rutier pe DJ102N, în localitatea Grindu. În eveniment a fost implicat un autoturism ...[citește_toată_știrea]

3 August 2026, 10:05
(3782 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Trei persoane reținute pentru  «furt calificat» de combustibil din vagoane-cisternă

IPJ Ialomița: Trei persoane reținute pentru «furt calificat» de combustibil din vagoane-cisternă

Polițiștii ialomițeni, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Fetești, au reținut, miercuri,  29 iulie a.c., trei tineri din localitatea Borcea ...[citește_toată_știrea]

30 Iulie 2026, 17:10
(2917 vizualizări - 1 comentariu)


Broșteni: Reținut pentru că a agresat două femei

Marți, 28 iulie 2026, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat, în vârstă de 29 de ani, ar fi pătruns fără drept în locuința fostei concubine, în vâ ...[citește_toată_știrea]

29 Iulie 2026, 13:20
(3013 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Trafic blocat pe DN2C Amara-Slobozia din cauza unui accident rutier

Centrul Infotrafic al Poliției Române informează cu privire la faptul că traficul rutier este blocat pe DN2C, între localitățile Amara și Slobozia, din cauza unui accident rutier.   ...[citește_toată_știrea]

28 Iulie 2026, 09:05
(3223 vizualizări - 0 comentarii)


Mesaj Ro-Alert în județul Ialomița, din cauza unei alerte aeriene emisă în Tulcea

Mesaj Ro-Alert în județul Ialomița, din cauza unei alerte aeriene emisă în Tulcea

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a emis vineri, 24 iulie 2026, un mesaj Ro-Alert în județul Ialomița cu privire la posibilitatea căderii de obiecte din spațiul aerian. Mesajul a ...[citește_toată_știrea]

24 Iulie 2026, 11:10
(7021 vizualizări - 0 comentarii)


Marsilieni: Minoră dispărută de la domiciliu

Marsilieni: Minoră dispărută de la domiciliu

În cursul zilei de joi, 23 iunie 2026, polițiști din Slobozia au fost sesizați cu privire la plecarea voluntară a numitei Cătălina Mihaela Niculici, de 16 de ani, din localitatea ...[citește_toată_știrea]

24 Iulie 2026, 08:30
(3633 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Reținuți pentru «tentativă la omor»

Urziceni: Reținuți pentru «tentativă la omor»

Joi, 23 iulie 2026, polițiștii ialomițeni, împreună cu procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița, au reținut cinci bărbați cercetați pentru săvârșirea infracțiunii ...[citește_toată_știrea]

24 Iulie 2026, 08:00
(3052 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Gheorghe Ion Vasile în Din nou runda oaspeților Mary în Investițiile în energie regenerabilă ale Primăriei Slobozia se lasă așteptate Cetățean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni închiriere apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Pt cetățean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni Primar în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Cetatean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni george în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Primar în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Motoreta în Fanfara Sloboziei, primul spectacol după jumătate de secol Mary în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Vasile în Investițiile în energie regenerabilă ale Primăriei Slobozia se lasă așteptate Vasile în Primăriile Maia și Moldoveni, «cheltuieli nejustificate» pentru abonamente de telefonie mobilă Gigi în Primăriile Maia și Moldoveni, «cheltuieli nejustificate» pentru abonamente de telefonie mobilă Farm în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  casă Perieți în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Curios în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Vasilica în «Conflict» juridic între Consiliul Județean Ialomița și angajații-navetiști eu în «Conflict» juridic între Consiliul Județean Ialomița și angajații-navetiști

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...