Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

A furat banii de lumânări

Preot caterisit de Episcopia Sloboziei și Călărașilor

A furat banii de lumînări

Păcatele unui preot din Ialomița l-au lăsat fără parohie și hainele sfinte. Reprezentanții Episcopiei Sloboziei și Călărașilor au decis să-l caterisească după ce l-au prins furînd banii proveniți din vînzarea lumînărilor și a taxelor încasate în numele bisericii la care slujea. Mai mult, pe numele său a fost deschisă și o anchetă penală, fiind trimis în judecată pentru «delapidare».

Preot anchetat de procurori Organele judiciare din Slobozia au pus în mișcare acțiunea penală pe numele lui Ion Zegheru, după ce reprezentanții Episcopiei Sloboziei și Călărașilor au făcut o plîngere la Parchet în care au reclamat faptul că duhovnicul ar avea obiceiul să fure din avutul Bisericii. O primă sesizare a fost depusă în 2014, la Parchetul de pe lîngă Judecătoria Fetești. Pe atunci preot al Parohiei Săveni, Ion Zegheru a fost suspectat de faptul că ar fi folosit banii administrați de biserica unde slujea în scopuri personale. Ancheta începută la Fetești a rămas însă neelucidată, așa că reprezentanții Episcopiei Sloboziei și Călărașilor au decis să-l ierte pe duhovnic și să-l mute disciplinar la o altă parohie din Ialomița. Așa a ajuns la Parohia Tovărășia, acolo unde nu a putut să renunțe la obiceiurile necurate. În vara anului trecut, mai marii Bisericii din județ au sesizat din nou organele de urmărire penală cu privire la faptul că preotul Ion Zegheru fură din fondurile bisericii la care slujește. După un an și jumătate de probe și expertize contabile efectuate, procurorii Parchetului de pe lîngă Judecătoria Slobozia au putut să demonstreze faptul că acuzațiile aduse de Episcopia Slobozia și Călărașilor pe numele suspectului în sutană erau adevărate. Anchetatorii susțin faptul că preotul a delapidat bugetul lăcașului de cult, sustrăgînd sistematic fondurile provenite din vînzarea lumînărilor sau a taxelor percepute de biserică. Pentru faptele sale, duhovnicul din Tovărășia a fost caterisit de Episcopia Sloboziei și Călărașilor și trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de delapidare.

2 Noiembrie 2016, 13:05 (9792 vizualizări - 25 comentarii)

Comentariile cititorilor:


@Aghiotantului:
(6 Noiembrie 2016, 16:52)
Biserica apartine credinciosilor. Cladirea ei nu e ceva imaterial, ci una foarte concreta care are nevoie de intretinere, de bani pt energie electrica, apa, gaz, reparatii la zidarie sau acoperis. Da, Iisus nu cerea bani, dar Iuda era contabilul care tinea punga in care se adunau donatiile pe care le faceau contemporanii lor. Din cutia milei ajung bani nu numai pt intretinerea cladirilor ci si pt nevoiasi sau bolnavi si pt institutiile filantropice ale Bisericii care adapostesc mii de romani oropsiti, uitati de stat, de rude sau de ong-urle ateiste.
Dosoftei:
(6 Noiembrie 2016, 16:01)
@rușinegogu. Faci mișto de noi? Nene, nu suntem toți proști și obedienți! Preoții români au învățat cel mai bine hoția nației. Fiecare îl are pe DUMNEZEU în suflet, și unii știu că bisericile și popii din ele, sunt afaceri grase. Eu nu confund credința cu credulitatea! De unde au popii așa lux și huzur? De ce nu sunt verificați? Nici mânăstirile nu mai sunt neprihănite, darmite o catedrală sau o biserică rurală, unde proștii își dau și banii de pâine "ca să-i ajute D-zeu"! Nu-i obligă nimeni, adevărat, dar nici nu zice Ba!....Popii sunt stat în stat!!
Rusine,gogu::
(6 Noiembrie 2016, 14:55)
Preasfintitul Vincentiu e calugar. Averea unui calugar se rezuma la straiele de pe el, restul apartine Bisericii Ortodoxe Romane. Daca el nu ar mai fi demn de menirea si statutul lui, Biserica se va dispensa de el si va ramane fara nimic! Ca sa vezi si sa stii ce face un preot, trebuie sa mergi la Biserica, sa-i intelegi menirea si obligatiile, nu sa stai si sa comentezi pe margine de sant. Biserica nu ascunde hoti, asa cum se vede din articol. Statul recunoaste rolul important al Bisericii in organizarea si intretinerea centrelor social-filantropice(peste 800 de centre la nivel de tara: azile, orfelinate, scoli, spitale, gradinite, policlinici, centre pt persoane cu nevoi speciale, centre pt victime ale violentei in familie, centre pt victime ale traficului de fiinte umane, ale consumului de droguri, centre pt bolnavi incurabili aflati in stadiu terminal, cantine pt saraci etc) si pt asta Biserica primeste ajutor prin scutirea de la unele impozite( nu si cele pesalariile preotilor care sunt impozitate la fel ca celelalte salarii). Unde erai @gogule in primavara, cand toti preotii din judet , la cererea autoritatilor catre populatie,donau sange pt salvarea semenilor lor? Stateai si culegeai impresii despre cum" fac trafic cu suflete"?
Aghiotantul:
(6 Noiembrie 2016, 14:27)
Nu mai dati bani popilor.E de-a dreptul de prost gust sa vezi cutii ale milei de la intrarea in biserica pana la atar si prin toate cotloanele si pe langa toate icoanele.Iisus nu a cerut nimic pentri faptele sale adevarate si binefacatoare pentru oameni
gogu:
(6 Noiembrie 2016, 10:07)
Nu tre sa dormi cu cineva ca sa-i vezi conditia.Suficiente sunt straiele,masinile atitudinea.Atat timp cat popii cer si primesc bani nefiscalizati ar trebui sa intre sub incidenta legii.Asta cu lumanarile e doar un fleac,biserica face la ora asta profit mai mare decat mc,donalds.Dar ilegal.Nu lamargine de sant se aud si se vad popii.Ci in biserica.Asteptam cu nerabdare ca institutiile abilitate sa se uite mai des si mai atent la afacerile bisericii.Si la ale popilor evident.Fiindca tot mai multi avem impresia ca fac trafic cu suflete pe bani .
Rusine,gogu:
(5 Noiembrie 2016, 19:23)
Mananca si gura ta putin maro pe aici.. Poate ca mananci si dormi cu preasfintitul daca le stii pe astea cu "se lafaie in lux"..Poate ne spui si noua  ce statut social ai si ce competente inalte detii, ca sa faci judecatile astea de tip 'pe margine de sant'? Ar fi trebuit sa intelegi doar mesajul acestui articol:un preot a furat(si nu o data), iar Biserica l-a trimis unde trebuie.
gogu:
(5 Noiembrie 2016, 14:21)
E jenant ca umbla vorba din ce in ce mai des si mai tare  in oras ca Preasfintitul cere mult  de la popi bagandu-i in datorii si umilinte. Si daca seful cel mare se lafaie in lux , ce se ne asteptam de la astia mici, nu trebuie sa mananca si gura lor? RUSINE! 
ILEANA :
(3 Noiembrie 2016, 14:49)
hai sa fim seriosi cred ca nu a platit darul inaltului si asta este motivul ,dar daca a facut asa este indreptatit sa faca pentru ca nu mai avea ce minca ce sa dea la copii sa  manince Salariile lor merg la episcopie pentru  abonamente la ziare ,reviste si la plata luminarilor impuse de ,,inaltul,,De ce nimeni nu spune cit au de platit dari la episcopie si daca nu aduna acesti bani se opresc din salari de mizerie pe care il au acesti preoti Foarte bine ca luat din banii de luminari (poate sa manince ) eu cred ca ii punea la loc 
bate găina cu lanțul:
(2 Noiembrie 2016, 22:16)
Bai ma lasi ! toti preotii fac asta, isi insusesc banii din biserica, de fapt ii impart in 3 parti. Una la sefii lui, una la el si ultima pentru parohie. Oricum e un pas bun ca se incepe strangerea, anchetarea si condamnarea acestei bresle de oameni care se cred sfinti si superiori noua.  Baieti lasa ca va descurcati si prin penitenciare, mai ales la ridicat sapunul.
Mircea:
(2 Noiembrie 2016, 20:24)
Hai sa fim seriosi, asta-i varianta „preafericitilor”, s-ar putea, tot atat de bine, ca sarmanul om sa nu fi reusit sa dea birul catre capii bisericii, mai credibila este a doua varianta, aia cu banii pe lumanari este doar acoperire....

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 06 Oct 2026
248 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Grevă din obligație la vârsta a treia

Grevă din obligație la vîrsta a treia

Astăzi, joi, 8 octombrie, la orele 10,00, aproximativ 30 de pensionari din Slobozia au pichetat Prefectura Ialomița într-o încercare disperată de a atrage atenția asupra deciziei Guvernului de modificare ...[citește_toată_știrea]

8 Octombrie 2009, 11:19
(12668 vizualizări - 0 comentarii)


Descentralizații PSD au dat în boala concediului

Vinerea trecută, Cazacu Marinică, liderul PD-L Ialomița a anunțat că șefii instituțiilor deconcentrate numiți în funcții cu sprijimul PSD trebuie să plece. Declarația a fost considerată fără acoperire, ...[citește_toată_știrea]

8 Octombrie 2009, 10:33
(12835 vizualizări - 1 comentariu)


Jandarmii au prins un hoț de porumb

Potrivit unui comunicat de presă, jandarmii grupei de intervenție la conductele magistrale de transport produse petroliere Țăndărei au fost sesizați marți, 6 octombrie, asupra faptului că un bărbat fură ...[citește_toată_știrea]

8 Octombrie 2009, 10:32
(13874 vizualizări - 1 comentariu)


Prefectura recomandă slobozenilor apa plată

Luni, 5 octombrie, la Prefectura Ialomița a avut loc o întîlnire legată de situația apei potabile în Slobozia. La aceasta au participat, alături de responsabilii locali implicați în monitorizarea calității ...[citește_toată_știrea]

6 Octombrie 2009, 13:51
(13087 vizualizări - 2 comentarii)


Societățile de construcții, la control

Potrivit Inspectoratului Teritorial de Muncă, în perioada 23-30 septembrie, la nivelul județului Ialomița s-a desfășurat cea de-a cincea Campanie națională privind identificarea cazurilor de muncă fără ...[citește_toată_știrea]

6 Octombrie 2009, 13:13
(14080 vizualizări - 0 comentarii)


Accident rutier grav la Movilița

Marți, 6 octombrie, la primele ore ale dimineții, în apropiere de comuna Movilița s-a produs un grav accident rutier. O persoană și-a pierdut viața și o alta a fost rănită, după primele verificări polițiștii ...[citește_toată_știrea]

6 Octombrie 2009, 13:09
(14654 vizualizări - 0 comentarii)


Sorin Oprescu își anunță azi candidatura la Președinție

Sorin Oprescu își anunță azi candidatura la Președinție

Dr Sorin Oprescu, actual primar al Capitalei, își va anunța luni, de la orele 16,00, candidatura la funcția de președinte al României. După ce a declarat că «discuțiile cu prietenii vor decide o eventuală ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2009, 10:46
(13001 vizualizări - 3 comentarii)


Furt de energie electrică în Strachina

Furt de energie electrică în Strachina

Jandarmii au executat o acțiune pentru depistarea furturilor de energie electrică în cartierul Strachina din Tăndărei. În timpul raziei, au fost descoperite 11 locuințe ce aveau branșamente ilegale la rețeaua ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2009, 08:58
(15669 vizualizări - 2 comentarii)


Grenadă găsită în grădină

În timp ce-și săpa grădina, un bărbat din Urziceni a descoperit o grenadă de mînă activă. Pirotehniștii Inspectoratului pentru Situații de Urgențe au ridicat grenada, stabilindu-se că provine din timpul ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2009, 08:56
(12484 vizualizări - 1 comentariu)


Taxe pentru eliberarea pașapoartelor

Începînd de luni, 5 octombrie, Serviciul de Eliberarea Pașapoartelor va soluționa doar cereri pentru eliberarea pașapoartelor simple electronice și simple temporare. Taxele pentru eliberarea pașapoartelor ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2009, 08:55
(14582 vizualizări - 2 comentarii)


Plafon pentru plățile naționale în sectorul zootehnic

Potrivit unui comunicat de presă, reprezentanții APIA informează că a fost stabilit plafonul alocat României pentru plățile naționale în sectorul zootehnic. Astfel, prima de exploatație pentru bovine a ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2009, 08:55
(13793 vizualizări - 0 comentarii)


Accident la Adîncata

Echipajul de descarcerare ale Detașamentului de Pompieri Urziceni a intervenit joi, 1 octombrie, pentru salvarea a două victime,implicate într-un accident rutier. Incidentul s-a petrecut în comuna Adîncata ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2009, 08:54
(14371 vizualizări - 0 comentarii)


Prins după ce a încercat să spargă un bancomat

Joi, 1 octombrie, polițiștii din Urziceni au fost sesizați asupra faptului că persoane necunoscute încercau să sustragă bani dintr-un bancomat. În urma cercetărilor, s-a stabilit că hoții intraseră în sediul ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2009, 08:52
(16193 vizualizări - 0 comentarii)


Teculescu, instalat cu «viteza luminii»

Teculescu, instalat cu «viteza luminii»

Mădălin Teculescu, fost primar al comunei Sf. Gheorghe și fost subprefect al județului Ialomița, a fost instalat în funcția de prefect vineri, 2 octombrie 2009. În prezența părții democrat-liberale a directorilor ...[citește_toată_știrea]

2 Octombrie 2009, 19:23
(16332 vizualizări - 7 comentarii)


Știucă moare dar nu se predă: «Rămân la Prefectură»

Știucă moare dar nu se predă: «Rămîn la Prefectură»

Cu toate că nominalizarea sa ca prefect a fost făcută de social-democrați, iar miniștrii PSD din Guvernul Boc au demisionat în bloc, prefectul Știucă ne-a declarat că va rămîne la Prefectură. «Alături de ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2009, 15:08
(32171 vizualizări - 22 comentarii)


Procurorii ialomițeni renunță la grevă

Procurorii ialomițeni renunță la grevă

Începînd de astăzi, 1 octombrie, procurorii ialomițeni au decis renunțarea la grevă. Hotărîrea a fost adoptată în cadrul Adunării Generale a Procurorilor din cadrul Parchetului de pe lîngă Tribunalul Ialomița ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2009, 09:45
(14223 vizualizări - 0 comentarii)


Noi generații de karatiști, așteptate pe tatami

Clubul Satori din Slobozia anunță inaugurarea unei noi perioade de căutări a tinerelor talente din Slobozia. Înscrierile se vor finaliza pe 10 octombrie, iar vîrsta minimă de participare e 7 ani. Antrenamentele ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2009, 17:48
(15225 vizualizări - 0 comentarii)


Luna cărții

În perioada 1-31 octombrie, Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» inaugurează Salonul anual de carte. Potrivit organizatorilor, anul acesta Salonul anual de carte a ajuns la ediția a șaptesprezecea și ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2009, 17:48
(18865 vizualizări - 3 comentarii)


Foto Splendid Axinte

Luni, 28 spetembrie, la Muzeul Județean Ialomița, Costică Axinte, artistul fotograf născut acum 100 de ani a fost serbat, încă o dată, prin vernisarea unei expoziții de fotografie. Vernisajul a fost prilejuit ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2009, 17:47
(18257 vizualizări - 0 comentarii)


Adolescentă dispărută de acasă

Adolescentă dispărută de acasă

Duminică, 27 septembrie 2009, a dispărut de la domiciliu TINCU CORINA-GEORGIANA, în vîrstă de 17 ani, din municipiul Fetești, bolnavă psihic. Potrivit polițiștilor din localitate, adolescenta ar fi plecat ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2009, 13:00
(14892 vizualizări - 0 comentarii)


Populația județului scade încet, dar sigur

O statistică a Direcției Județene de Statistică Ialomița confirmă faptul că populația județului Ialomița scade anual cu peste 1000 de locuitori. Astfel, în ultimii 5 ani, populația totală a județului a ...[citește_toată_știrea]

28 Septembrie 2009, 09:08
(16085 vizualizări - 2 comentarii)


Angajatorii, neinteresați de Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița a organizat vineri, 25 septembrie, Bursa locurilor de muncă pentru absolvenții ialomițeni. Pentru desfășurarea acțiunii, la nivelul județului ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2009, 15:46
(17248 vizualizări - 1 comentariu)


Mircea Geoană a confundat Făureiul cu Țăndăreiul

Mircea Geoană a confundat Făureiul cu Țăndăreiul

Mircea Geoană, prezent astăzi la Slobozia la Conferința Județeană Extraordinară a PSD Ialomița, a transformat evenimentul într-o circotecă ieftină, interesul vădit al acestuia pentru apariția în presa ...[citește_toată_știrea]

24 Septembrie 2009, 18:36
(22946 vizualizări - 26 comentarii)


Conferința Județeană a PSD Ialomița

Conferința Județeană a PSD Ialomița

Joi, 24 septembrie 2009, începînd cu orele 15,00, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Slobozia se desfășoară Conferința Județeană a PSD Ialomița. Evenimentul, de fapt, se va înscrie în seria de «lansări ...[citește_toată_știrea]

24 Septembrie 2009, 09:44
(17287 vizualizări - 0 comentarii)


A încercat să mituiască un polițist

În urma unui flagrant, ofițerii Direcției Generale Anticorupție au prins în flagrant un cetățean în timp ce încerca să mituiască un agent de poliție cu suma de 300 lei. Flagrantul a fost organizat marți ...[citește_toată_știrea]

24 Septembrie 2009, 09:43
(17942 vizualizări - 2 comentarii)


Accidente auto

Marți, 22 seprembrie, în timp ce un tînăr în vîrstă de 22 ani, din Slobozia, conducea un autoturism spre Urziceni, nu s-a asigurat la efectuarea virajului la stînga pentru a schimba direcția de mers pe ...[citește_toată_știrea]

24 Septembrie 2009, 09:42
(18063 vizualizări - 3 comentarii)


Șapte proiecte administrative pentru un județ sărac

Prefectura județului Ialomița anunță în cadrul unei informări de presă remise la începutul acestei săptămîni că la nivelul instituției există 7 proiecte administrative aflate în diferite stadii de derulare ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2009, 17:11
(18814 vizualizări - 2 comentarii)


Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă va organiza vineri, 25 septembrie 2009, la orele 9,00, «Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți». Acțiunea se va desfășura la sediul instituției din ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2009, 17:11
(17263 vizualizări - 1 comentariu)


Depunerea declarațiilor la Fisc

Potrivit unui comunicat de presă, Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița atrage atenția contribuabililor persoane juridice sau fizice, plătitori de salarii și de venituri asimilate salariilor, ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2009, 12:23
(18322 vizualizări - 3 comentarii)


Primăriile, la raport

Marți, 22 septembrie, primarii județului se vor întîlni cu reprezentanții Prefecturii Ialomița pentru a dezbate principalele probleme cu care se confruntă administrațiile locale. Întîlnirea va avea loc ...[citește_toată_știrea]

20 Septembrie 2009, 07:55
(17113 vizualizări - 1 comentariu)


Ultimele comentarii
Cetățean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni închiriere apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Pt cetățean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni Primar în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Cetatean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni george în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Primar în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Motoreta în Fanfara Sloboziei, primul spectacol după jumătate de secol Mary în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Vasile în Investițiile în energie regenerabilă ale Primăriei Slobozia se lasă așteptate Vasile în Primăriile Maia și Moldoveni, «cheltuieli nejustificate» pentru abonamente de telefonie mobilă Gigi în Primăriile Maia și Moldoveni, «cheltuieli nejustificate» pentru abonamente de telefonie mobilă Farm în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  casă Perieți în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Curios în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Vasilica în «Conflict» juridic între Consiliul Județean Ialomița și angajații-navetiști eu în «Conflict» juridic între Consiliul Județean Ialomița și angajații-navetiști Larisa în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  Larisa în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București 

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...