Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

REPORTAJ

Pictorul de icoane bizantine

Pictorul de icoane bizantine

Mihai Alexandru Botez are 17 ani și este elev al Seminarului Teologic «Sfîntul Ioan Gură de Aur» Slobozia. Și-a descoperit «darul» de a picta icoane bizantine în urmă cu 3 ani... Și de atunci nu și-a mai dorit să facă altceva pe lume. Crede că într-o zi va fi cunoscut drept «preotul care pictează icoane». Pînă atunci însă, cîștigă concursurile naționale și internaționale de profil.

Adolescentul cu suflet de icoană
Mihai are 17 ani și și un trup de atlet. A crescut pe dealurile din jurul Mînăstirii Neamț, unde cerul e mai albastru și mai aproape de Dumnezeu. Acolo, la mînăstire, a învățat prima rugăciune, a cîntat pentru prima dată în biserică și a pictat prima lui icoană pe lemn. Avea 15 ani și aproape că nu știa ce face. «Am învățat să pictez și să cînt în același timp. Părinții m-au susținut tot timpul, iar seminarul mi s-a părut cea mai bună alegere pentru mine... Cînd am luat locul I la Arad, la un concurs internațional, am știut că pot mai mult și mai bine!». Între timp, viața l-a smuls de-acasă... Iar Ialomița l-a adoptat. Au urmat concursuri naționale, locuri pe podium, căderi și urcușuri... Dar «darul» de a picta icoane bizantine a fost mai puternic. «Am încercat să pictez și altceva. Scene din natură, portrete... Dar nu mă regăsesc în altfel de pictură. Cel mai mult îmi place să pictez icoane bizantine și pe lemn!». Icoanele pictate de Mihai sînt luminoase și pline de taină, ca sufletul lui de adolescent. Iar el vorbește despre ele ca despre vii, căci sfinții pe care îi zugrăvește îi vorbesc și îi călăuzesc mîna atunci cînd tremură: «Orice lucrare începe cu post și rugăciuni vreme de 40 de zile. Bucata de lemn, de obicei brad, trebuie chituită, îndreptată, finisată... Iar apoi, cînd totul e gata, mă apuc de lucru. Uneori durează cîteva zile, alteori săptămîni. Pictura bizantină începe de la culoarea cea mai intensă pînă la cea mai deschisă. Prima culoare acoperă totul, iar apoi culorile se deschid, se completează, pînă ajungi la modelul ales. Trebuie să fiu foarte atent, pentru că orice greșeală se îndreaptă greu... Dar pentru mine e o binecuvîntare și pot lucra toată ziua, iar uneori uit pînă să și mănînc...».

Nimic fără Dumnezeu
Deși picturile lui Mihai respectă neclintit canoanele bizantine, chipurile zugrăvite de el au prospețime și culoare. L-a pictat pe Iisus, pe Sfîntul Andrei, care dintre tot sfinții îi este cel mai drag sufletului său pentru că «a fost prima icoană pe care a făcut-o la seminar», a pictat-o pe Maica Domnului... «Nu știu cum fac. Știu doar că intru în biserică, urmăresc felul în care sînt pictați sfinții, le ascult învățăturile... și apoi merg acasă să pictez! Dar numai pe lemn. Lemnul va fi întotdeauna materialul pe care îmi va plăcea cel mai mult să pictez. Are ceva tainic, care mă atrage... Și cred că într-o zi, chiar dacă voi fi preot, voi fi cunoscut ca un preot care pictează icoane!». Cînd l-am întîlnit, Mihai era preocupat de viitorul concurs la care urmează să participe. Concursul este organizat de Episcopia Sloboziei și Călărașilor, cu binecuvîntarea Preasfințitului Vincențiu, și va avea loc în decembrie. Deja în post, Mihai spune că atunci cînd pictează, nici zilele de post nu par așa de lungi. «Tentații sînt peste tot. Iar eu sînt plin de slăbiciuni omenești. Dar și aici, la seminar, și la Mînăstirea Neamț, am învățat să ținem post și să ne ferim de tentații. Pentru că sîntem totuși copii și avem nevoie și de hrană, aici am primit toți dezlegare și postim doar o săptămînă. Eu sînt un elev normal, ca toți elevii... Dacă eu pot, atunci toți putem. Trebuie doar să ne rugăm și Dumnezeu ne va ajuta!». Îl lăsăm cu gîndul la pictura pe care urmează să o realizeze pentru concursul de pe 12 decembrie 2016. Va picta «Înălțarea Domnului» și este îngrijorat. Nu de concurs în sine, ci de responsabilitatea pe care o are... Mîinile îi freamătă, gîndul îl poartă la sfinții de pe zidurile Mînăstirii Neamț, culorile unduiesc în faldurile memoriei. E un adolescent fericit de darul care i s-a dat. Un tînăr încrezător în viitor și menirea lui pe lume. «Fiecare avem o cruce de purtat și trebuie să o ducem, oricît ar fi de grea...».

Mihai nu e singur Talentul lui Mihai nu este singular. Asemeni lui, Flavius Băguci și Ciprian Stănică, și ei elevi ai Seminarului Teologic «Sfîntul Ioan Gură de Aur» deprind tainele picturii bizantine. Polivalenți, ceilalți doi elevi pictează și altfel. «Adică sînt pricepuți și pot picta orice. Case, oameni, peisaje. Și pictură bizantină, ca mine. Dar eu numai asta pot și nu îmi pare rău...» ne mărturisește surîzînd Mihai.

15 Noiembrie 2016, 10:10 (4561 vizualizări - 0 comentarii)


Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 07 Aug 2026
242 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Violator încarcerat

Un bărbat de 31 de ani, din Fetești, a fost identificat și reținut de polițiștii ialomițeni, fiind încarcerat ulterior în Penitenciarul Slobozia în vederea executării unei pedepse privative de libertate ...[citește_toată_știrea]

21 Octombrie 2010, 17:08
(16862 vizualizări - 0 comentarii)


Sudiți: 5 tone de grîu fără documente, confiscate de polițiști

În cursul zilei de miercuri, 20 octombrie a.c., polițiștii din Sudiți au oprit pentru control o autoutilitară, înmatriculată în Prahova. Verificînd interiorul mașini, oamenii legii au descoperit 5 tone ...[citește_toată_știrea]

21 Octombrie 2010, 16:10
(13302 vizualizări - 1 comentariu)


Anunț angajare

Școala cu cls. I-VIII «George Vâlsan» Amara scoate la concurs pe data de 09.11.2010 un post de îngrijitor.
Relații la secretariatul școlii, la nr. de telefon 0243/266.837 ...[citește_toată_știrea]

21 Octombrie 2010, 10:34
(8709 vizualizări - 0 comentarii)


Program prelungit pentru AJOFM Ialomița

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomita, din dorința de a veni în sprijinul persoanelor fizice care realizează venituri de natură profesională, altele decît cele salariale, pentru care ...[citește_toată_știrea]

20 Octombrie 2010, 09:06
(17193 vizualizări - 0 comentarii)


Sfîntu Gheorghe: S-a spînzurat de un copac din curtea școlii

Un bărbat din Sfîntu Gheorghe a fost găsit spînzurat în curtea școlii din localitate. Trupul lui Viorel Z., de 46 de ani, angajat al Primăriei Sfîntu Gheorghe, atîrna de un copac de lîngă clădirea școlii ...[citește_toată_știrea]

19 Octombrie 2010, 18:44
(21364 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

19 Octombrie 2010, 18:25
(9402 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

19 Octombrie 2010, 17:51
(14669 vizualizări - 0 comentarii)


Bordușani: Încercînd să fure oi, l-a înjunghiat pe cioban

În dimineața zilei de luni, 18 octombrie a.c., agenții Postului de Poliție Bordușani au fost sesizați despre faptul că, în cursul nopții, un bătrîn de 71 de ani, cioban la o stînă de la periferia comunei ...[citește_toată_știrea]

19 Octombrie 2010, 17:21
(15662 vizualizări - 0 comentarii)


A amenințat un taximetrist cu aparatul de electroșocuri

Luni seara, 18 octombrie a.c., în jurul orei 18.45, prin 112, Poliția a fost sesizată de un taximetrist despre faptul că un client pe care l-a transportat din Slobozia în satul Ion Ghic a refuzat să-i plătească ...[citește_toată_știrea]

19 Octombrie 2010, 17:15
(15539 vizualizări - 0 comentarii)


Coșereni: Accident pe trecerea de pietoni

Neacordarea de prioritate a fost cauza unui accident de circulație produs în cursul zilei de luni, 18 octombrie a.c., pe raza comunei Coșereni. La ora 17.20, un bărbat în vîrstă de 21 de ani, din Movilița ...[citește_toată_știrea]

19 Octombrie 2010, 17:12
(15679 vizualizări - 1 comentariu)


Cotorca: Beat la volan

Pe DN 2, în localitatea Cotorca, polițiștii au oprit pentru verificări un autoturism înmatriculat în județul Ialomița, la volanul căruia se afla un bărbat, de 42 de ani, din comuna Ciocârlia. Întrucît emana ...[citește_toată_știrea]

19 Octombrie 2010, 17:10
(16483 vizualizări - 0 comentarii)


12 sesizări penale înaintate de Finanțe la Parchet

Peste 200 de verificări privitoare la respectarea prevederilor legale în materie de fiscalitate și venituri de peste 5 milioane de lei la bugetul statului, acestea sînt cifrele înaintate de inspectorii ...[citește_toată_știrea]

19 Octombrie 2010, 12:41
(13371 vizualizări - 0 comentarii)


«Biblionet» la Fetești și Săveni

Miercuri, 20 octombrie a.c., Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu», Biblioteca Municipală Fetești și Primăria Fetești inaugurează un nou serviciu «Biblionet-lumea în biblioteca mea». Acțiunea se va desfășura ...[citește_toată_știrea]

18 Octombrie 2010, 14:49
(14882 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Acțiune a Poliției în mediul rural din zona de vest, razie la Urziceni și controale la discotecile din zona Țăndărei

Efective sporite de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița au participat la acest sfîrșit de săptămână la mai multe acțiuni organizate pe raza județului.
Astfel, o primă ...[citește_toată_știrea]

18 Octombrie 2010, 14:32
(15662 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Un elev de 15 ani i-a furat mobilul unui coleg

Un copil de 15 ani, din Manasia, elev la o unitate de învățămînt din Urziceni, este principalul suspect al polițiștilor în cazul furtului unui telefon mobil. Minorul este bănuit că în timpul orelor de curs ...[citește_toată_știrea]

18 Octombrie 2010, 13:59
(13393 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni furt


Ialomița: Un mort și trei răniți în accidente

O persoană și-a pierdut viața și alte patru au fost rănite în urma a trei accidente rutiere produse la acest sfîrșit de săptămînă pe arterele județului. Fie că au avut drept cauză de producere traversarea ...[citește_toată_știrea]

18 Octombrie 2010, 13:53
(14286 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți și fără permise, la volan

Vineri, 15 octombrie a.c., în jurul orei 11.50, agenții rutieri aflați în serviciul de patrulare și control al traficului rutier pe Șoseaua București din orașul Țăndărei au oprit pentru verificări un autoturism ...[citește_toată_știrea]

18 Octombrie 2010, 13:47
(14420 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Calul căzut în groapă a fost scos de pompieri

Salvarea unei cabaline căzută într-o groapă a fost situația de urgență pentru care au fost solicitați să intervină pompierii de la Garda Fetești sîmbătă dimineață, 16 octombrie a.c., în gospodăria unui ...[citește_toată_știrea]

18 Octombrie 2010, 13:38
(13279 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: A luat foc mașina!

Slobozia: A luat foc mașina!

Un incendiu s-a produs la compartimentul motor al unei mașini din Slobozia, ca urmare a aprinderii unei cantități de combustibil scurs pe elemente din compunerea acestuia. Pompierii militari de la Garda ...[citește_toată_știrea]

18 Octombrie 2010, 13:31
(15811 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia incendiu


Fetești: Flăcările au izbucnit de la coșul sobei

Seria incendiilor cauzate de sistemele de încălzire locală neîntreținute corespunzător a debutat în acest sezon la casa unui cetățean din Fetești. Coșul unei sobe cu acumulare de căldură neprotejat termic ...[citește_toată_știrea]

18 Octombrie 2010, 13:30
(15771 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești incendiu


Slobozia: Hoțul a furat din mașină

Pentru săvîrșirea infracțiunii de furt calificat este cercetat și un bărbat, de 32 de ani, domiciliat în Slobozia, suspectat că în noaptea de sîmbătă spre duminică, 16/17 octombrie a.c., a sustras mai multe ...[citește_toată_știrea]

18 Octombrie 2010, 13:29
(13836 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia furt


Țăndărei: Fetiță de 10 ani, accidentată

Joi, 14 octombrie, la Țăndărei, o minoră de 10 ani, din Perieți, a fost accidentată. Copila a încercat să traverseze strada în fugă, prin loc nepermis și fără să se asigure. Fetița a vrut să treaca strada ...[citește_toată_știrea]

15 Octombrie 2010, 17:57
(15249 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: 12 hoți, prinși de polițiști

Miercuri 13 octombrie, polițiștii din Urziceni au desfășurat în localitate o acțiune ce a vizat prevenirea și combaterea furturilor din incinta firmelor și din autovehicule. De asemenea, un alt punct al ...[citește_toată_știrea]

15 Octombrie 2010, 17:53
(13619 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni hoți


Ialomița: Furturile se înmulțesc

În dimineața zilei de joi, 14 octombrie, un feteștean a reclamat la Poliție faptul că în cursul nopții persoane necunoscute au pătruns în curtea locuinței sale de unde au furat mai multe păsări. În urma ...[citește_toată_știrea]

15 Octombrie 2010, 17:51
(18632 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Ialomița furt


Fetești: La furat de cereale din TIR

În noaptea de miercuri spre joi, respectiv 13 spre 14 octombrie, un echipaj de poliție din Fetești a surprins în flagrant doi tineri în timp ce încercau să fure bunuri dintr-un autotren staționat. La vederea ...[citește_toată_știrea]

15 Octombrie 2010, 17:47
(14737 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești furt


Ședința Colegiului Prefectural

Joi, 21 octombrie, Colegiul Prefectural se întrunește în ședința lunară de lucru, avînd o ordine de zi formată din patru teme de dezateri. Pe scurt, membrii Colegiului Prefectural vor asista la prezentarea ...[citește_toată_știrea]

14 Octombrie 2010, 18:22
(18156 vizualizări - 1 comentariu)


Soț și soție din Slobozia, acuzați de trafic de persoane

Trafic de minori și trafic de persoane sînt acuzațiile care se rețin în sarcina a doi slobozeni, soț și soție, după ce timp de aproximativ șapte luni au exploatat zece persoane fără adăpost. «Cei doi au ...[citește_toată_știrea]

14 Octombrie 2010, 13:40
(18378 vizualizări - 3 comentarii)


Țigări de contrabandă la Fetești

În baza unor informații și a unei autorizații de percheziție emisă de Judecătoria Fetești polițiști, inspectori ai Gărzii Financiare Ialomița, cu sprijinul lucrătorilor Serviciului de Intervenție Rapidă ...[citește_toată_știrea]

14 Octombrie 2010, 13:39
(16288 vizualizări - 0 comentarii)


Firmele, obligate să-și anunțe locurile de muncă vacante

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița reamintește agenților economici care își au sediul sau domiciliul pe raza județului Ialomița faptul că, în conformitate cu prevederile legale, ...[citește_toată_știrea]

13 Octombrie 2010, 15:25
(14226 vizualizări - 1 comentariu)


Fiscul ialomițean, locul 5 pe țară la încasări

«Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița informează că în luna septembrie 2010 a fost încasată la bugetul general consolidat suma de 50,39 milioane lei, în procent de 113,72% față de plan, procentul ...[citește_toată_știrea]

13 Octombrie 2010, 15:21
(16612 vizualizări - 1 comentariu)


Ultimele comentarii
Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Cetatean în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă SPERANȚA în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere as în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița georgica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere vasilica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Ilie Palarie în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! gica în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Gigel în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere cetatean în Costul «ipocriziei politice» în opinia deputatului PSD Ștefan Țintă: blocarea fondurilor PNRR din rațiuni de partid! Sindicat în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere antiagatha în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă nemultumitu' în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Răduță Aurelian-Constantin în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...