Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Ionașcu își ia adio de la mandatul de consilier local

Ionașcu își ia adio de la mandatul de consilier local

Consilierii PSD din cadrul Consiliului Local Slobozia vor cere excluderea ex-primarului Gabi Ionașcu din acest for legislativ. Gabi Ionașcu a semnat pe 18 octombrie 2016 o declarație prin care recunoaște că este membru al PMP.

Ce-și face Ionașcu cu mîna lui Suspendarea fuziunii PMP-UNPR dă din nou apă la moară consilierilor PSD din cadrul Consiliului Local. Potrivit unor surse interne, în ședința de marți, 29 noiembrie, aceștia vor solicita retragera calității de consilier local pentru ex-primarul Gabi Ionașcu. Validat pe listele UNPR, acesta a semnat pe 18 octombrie o declarație prin care confirmă că este membru al PMP. Potrivit prevederilor alin. 2, lit. h/l, din Legea 393/2004, privind statutul aleșilor locali, încetarea mandatului de ales local înainte de expirarea datei normale a mandatului are loc, printre alte cazuri, și prin pierderea calității de membru al partidului pe listele căruia ai candidat. Această situație a fost adusă la cunoștința Instituției Prefectului, printr-un referat întocmit de secretarul Primăriei, Valentin Tudoran. Referatul care constată încălcarea legii este dublat de o solicitare cu conținut similar, făcută de consilierul Radu Paros, și el membru al PMP. «Este normal să se întîmple așa... În mandatul trecut, într-o situație similară, și eu am fost exclus din Consiliul Local. Asta e legea, trebuie să o respectăm toți la fel!» declară public Radu Paros. Gabi Ionașcu continuă să nege faptul că a semnat o astfel de declarație, însă ea a devenit publică (vezi facsimil).

24 Noiembrie 2016, 09:50 (6712 vizualizări - 21 comentarii)

Citiți și:
Slobozia: Ionașcu riscă să piardă mandatul de consilier local
Reglare de conturi în Consiliul Local Slobozia
Scandal public în Consiliul Local Slobozia

Comentariile cititorilor:


gogu:
(1 Decembrie 2016, 14:06)
sincere felicitari celor care au pus umarul la alungarea impostorului din consiliul local! 
Oreo:
(28 Noiembrie 2016, 08:39)
Să candidezi la marnea satului Ionascule cu ce minciuni mai vrei să păcălești lumea că toți te cunosc mai l-ai găsit și pe Pericli alt nemernic ??? OARBA după voi !!! Ce mai îți trebuie bani să termini hotelul de lângă mănăstire... Și Peicle să musamalizeze cu autogara care a construit cu japca???
Jac:
(27 Noiembrie 2016, 15:35)
Ionascu si Pericle ii pupa in dos pe toti care ii pot propulsa in functii de decizie.Doi impostori manjiti pe care slobozenii ii detesta.
Gică :
(27 Noiembrie 2016, 09:05)
Ionașcu si Pericle îl pupă în c.r pe Băsescu... Sunteți liberi, pentru asta nu aveti nevoie de votul nostru.
Mircea:
(26 Noiembrie 2016, 13:45)
@Andrei, gresesti omule, prost nu este, asta pentru ca a gasit destui prosti ca sa-l voteze sa ajunga consilier, tu nu ai gasit, eu nu am gasit, el a gasit, asta face diferenta, prost sa fi noroc sa ai este o zicala nu o regula, faptu ca renunta la demnitatea de a fi consilier arata ca nu prea pune mare pret pe votul celor care l-au trimis acolo, omul tinteste mai sus,si, s-ar putea sa ai surprize....asta daca mai apare o gura de canal gen Slobozean, care nu stie decat sa deverseze mascari si care, in inconstienta-i cretina nu face decat sa creasca cota fostului primar....
Slobozean :
(26 Noiembrie 2016, 09:26)
Bai Ionascule nu ti-e rusine sa intri sa mai si dai raspunsuri. Ii corectezi tu unde gresesc??? Pai tu ai fost in stare ma nesimtitule in mandatul tau sa accepti sa te corecteze altii??? Si acum mandatul lui Stoica&co a fost rau? Da al tau cum a fost, lichea imputita de om ce esti?
Mircea:
(26 Noiembrie 2016, 08:35)
N-am nici o nevoie, de multe ori l-am criticat aici pe primarul Ionascu si inca il consider in continuare principalui vinovat pentru dezastrul cu apa potabila....dar faptul ca starneste comentarii si are atatia „adniratori„ inceamna ca inca mai este cineva, nu o spun in sensul pozitiv dar e un merit sa se vorbeasca despre tine...de bine sau de rau...
mitu:
(25 Noiembrie 2016, 19:51)
Felicitari marinica puscasu ! Bine zis.
Andrei:
(25 Noiembrie 2016, 13:19)
Cat este de prost!
Andrei:
(25 Noiembrie 2016, 13:16)
Cat este de prost! 
Cu totii il stim ca este de prost, ca doar ne-a fost primar dar chiar asa?! Se confirma regula: "prost sa fii, noroc sa ai".

Aron:
(25 Noiembrie 2016, 07:45)
Nu ne mai interesează cine îți vrea demisia Ionascule că oricum ați mâncat toți cacat la o masă pe noi cetățenii orașului ne interesează să nu te mai vedem hotule nu ai avut interes să fie bine pentru noi ai vrut doar să pui mâna pe bani publici prin firma CARGO
puscasu marin:
(25 Noiembrie 2016, 02:16)
Nu a gresit denumirea, a subliniat ferm ce va castiga după alegeri.
Mirciulica Salmonificatul:
(24 Noiembrie 2016, 23:07)
Just noob !
Ghiță :
(24 Noiembrie 2016, 18:33)
Ionașcu, senator! Barcari, deputat! Nu că ar fi și ajuns acolo, dar numai intenția, acceptarea, sunt de rușine! Nu mai sunt oameni de calitate!? Interese și ciurucuri politice!
Bido-Nelu:
(24 Noiembrie 2016, 17:49)
@gogu. Da, apa potabilă este cea mai grea problemă! Să scrie aici dl. Ionașcu, inginer, de ce ne-a făcut asta? Slobozenii sunt proști, tac și cară apa! Așa proști nu mai întâlnești nici in Afganistan! Mulți au profitat și profită de pe urma băștinașilor ialomițeni!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 04 Iun 2026
281 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

AJFP Ialomița: Lista contribuabililor bun-platnici a fost publicată pe portalul ANAF

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează că ANAF a publicat lista contribuabililor persoane juridice care au declarat și au achitat la scadență obligațiile fiscale de plată și ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2025, 11:45
(8224 vizualizări - 0 comentarii)


Consiliul Județean Ialomița: Premii de excelență pentru olimpicii ialomițeni

«Consiliul Județean Ialomița își reafirmă angajamentul față de susținerea și promovarea educației de înaltă calitate, considerată un pilon esențial al dezvoltării societății contemporane și viitoare. În acest sens, una dintre direcțiile strategice ale instituției o reprezintă sprijinirea performanței școlare și recunoașterea meritelor elevilor și cadrelor didactice care contribuie la afirmarea excelenței în învățământul ialomițean» ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2025, 11:10
(5533 vizualizări - 0 comentarii)


Serviciul de Call Center RAJA-un număr unic la dispoziția tuturor clienților 

Serviciul de Call Center RAJA-un număr unic la dispoziția tuturor clienților 

Interacțiunea cu utilizatorul serviciilor de alimentare cu apă și/sau de canalizare este extrem de importantă pentru RAJA Constanța. De aceea, serviciul de Call Center pus la dispoziția acestora, vine ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2025, 10:20
(5344 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Expoziție de pictură

Slobozia: Expoziție de pictură

Expoziția «SINOPSIS» a pictorului Dan Constantinescu-Cocoru va fi vernisată joi, 6 noiembrie a.c., de la orele 16,00, la Galeriile «Arcadia» din cadrul Centrulului Cultural « ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2025, 09:40
(7330 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbulești: Percheziții în cadrul Operațiunii «Jupiter»

În cadrul Operațiunii «Jupiter», desfășurată sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Româ ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2025, 16:30
(6150 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Infracțiuni rutiere

Duminică, 2 noiembrie a.c., în jurul orelor 18,00, pe strada Florilor din Fetești, polițiștii rutieri au oprit în trafic pentru control un autoturism condus de un bărbat, de 64 de ani, din ...[citește_toată_știrea]

3 Noiembrie 2025, 16:15
(590 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Deșeuri feroase și neferoase, confiscate

Duminică, 2 noiembrie a.c., în jurul orelor 18,00, polițiștii din Fetești au depistat, pe strada Călărași din localitate, o autoutilitară ce transporta deșeuri feroase și neferoase. După ce a fost ...[citește_toată_știrea]

3 Noiembrie 2025, 16:10
(6757 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF notifică companiile de stat care înregistrează obligații fiscale restante

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) își manifestă rolul activ de a sprijini conformarea voluntară a contribuabililor și informează companiile de stat, care au datorii neachitate p ...[citește_toată_știrea]

3 Noiembrie 2025, 12:35
(8584 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Amenzi de peste 37 mii de lei aplicate de polițiști

Slobozia: Amenzi de peste 37 mii de lei aplicate de polițiști

Joi, 30 octombrie 2025, polițiștii din Slobozia au desfășurat o acțiune preventivă pe raza municipiului reședință de județ. Cu această ocazie, oamenii legii au legitimat aproximativ 350 de persoane și ...[citește_toată_știrea]

31 Octombrie 2025, 15:40
(6370 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiune împotriva braconajului piscicol

IPJ Ialomița: Acțiune împotriva braconajului piscicol

Marți, 28 octombrie a.c., în intervalul orar 04,00-12,00, polițiștii din Țăndărei au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii braconajului piscicol. Activitățile au avut ca scop verificarea ...[citește_toată_știrea]

29 Octombrie 2025, 15:45
(1352 vizualizări - 1 comentariu)


IPJ Ialomița: Confiscare de material lemnos

IPJ Ialomița: Confiscare de material lemnos

Marți, 28 octombrie a.c., în intervalul orar 08,00-12,00, polițiștii din Platonești au acționat pentru combaterea ilegalităților din domeniul silviculturii. Astfel, pentru abaterile de la normele ...[citește_toată_știrea]

29 Octombrie 2025, 11:05
(1729 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în localitățile Sudiți și Gura Văii!

Joi, 30 octombrie 2025, echipele RAJA Constanța execută lucrări periodice de întreținere a rezervorului destinat înmagazinării apei potabile din localitatea Sudiți. Pentru realizarea acestor operațiuni, se va sista furnizarea apei potabile consumatorilor din satele Sudiți și Gura Văii, în intervalul orar 08,00-16,00.  ...[citește_toată_știrea]

29 Octombrie 2025, 08:25
(6106 vizualizări - 0 comentarii)


Procesiune cu ocazia Hramului Mânăstirii Slobozia

În perioada 4-10 noiembrie 2025, Episcopia Sloboziei și Călărașilor organizează o serie de manifestări cu ocazia sărbătoririi hramului «Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil» al străvechiului ...[citește_toată_știrea]

29 Octombrie 2025, 08:10
(7546 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,58%, rata șomajului la sfârșitul lunii septembrie 2025

La sfârșitul lunii septembrie 2025, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4372 șomeri (din care 2073 femei), rata șomajului fiind ...[citește_toată_știrea]

28 Octombrie 2025, 14:20
(1471 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Anularea accesoriilor stabilite pentru sumele din decizii de impunere din oficiu a persoanelor fizice pe anii 2019/2020

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița aduce la cunoștința contribuabililor interesați, că în conformitate cu prevederile art. V din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 107/20 ...[citește_toată_știrea]

28 Octombrie 2025, 09:15
(1716 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în Cartierul Buliga din orașul Fetești!

Marți, 28 octombrie 2025, în intervalul orar 08,30-16,30, echipele furnizorului de energie vor executa lucrări la nivelul rețelei electrice, care vor afecta Sursa de Apă ce alimentează Cartierul ...[citește_toată_știrea]

27 Octombrie 2025, 16:05
(1686 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 4,03 milioane de lei în septembrie 2025

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna septembrie 2025, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 4 ...[citește_toată_știrea]

23 Octombrie 2025, 16:20
(2126 vizualizări - 0 comentarii)


DECES

DECES

Cu profundă tristețe și durere în suflet, anunțăm trecerea în neființă a doamnei Alexandrina Porumb. Pentru cei care doresc să-și ia un ultim rămas bun, trupul neînsuflețit ...[citește_toată_știrea]

23 Octombrie 2025, 16:00
(6284 vizualizări - 0 comentarii)


Controale ale DSVSA Ialomița, amenzi de peste 271 mii de lei

În perioada 22 iulie-17 octombrie 2025, DSVSA Ialomița a efectuat 188 acțiuni de control la operatori economici ce dețin obiective în cadrul cărora se desfășoară activități supuse controlului ...[citește_toată_știrea]

22 Octombrie 2025, 09:20
(5737 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 147,38 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în luna septembrie 2025

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna septembrie a anului 2025, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 147,38 milioane ...[citește_toată_știrea]

22 Octombrie 2025, 08:10
(5510 vizualizări - 1 comentariu)


RAJA Constanța: Intervenție pe strada Șoseaua București din orașul Țăndărei!

În vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite la nivelul unui branșament de pe strada Șoseaua București din orașul Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea ...[citește_toată_știrea]

21 Octombrie 2025, 13:10
(2222 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Accident rutier pe DN21

Duminică, 19 octombrie 2025, polițiști ialomițeni au fost sesizați prin 112 cu privire la producerea unui accident rutier, pe DN21, în zona kilometrului 92.  Din primele verificări efectuate ...[citește_toată_știrea]

19 Octombrie 2025, 15:10
(2895 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Factura electronică, soluție digitală eficientă

RAJA Constanța: Factura electronică, soluție digitală eficientă

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale, factura electronică reprezentând o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel mai important, prietenoasă cu mediul. Factura ...[citește_toată_știrea]

18 Octombrie 2025, 15:15
(5168 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Reținut pentru «violență în familie» și «distrugere»

Polițiștii au dispus reținerea unui bărbat, bănuit de comiterea infracțiunilor de «violență în familie» și «distrugere». Din cercetări a reieșit faptul că, la data de 1 ...[citește_toată_știrea]

17 Octombrie 2025, 20:00
(1837 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Peste 2000 de persoane angajate în perioada ianuarie-august 2025

În perioada ianuarie-august 2025, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 2003 persoane ...[citește_toată_știrea]

17 Octombrie 2025, 13:25
(2109 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Doar două zile rămase pentru înscrierea la școlile de Poliție

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița reamintește celor interesați că mai sunt doar două zile până la încheierea perioadei de înscriere pentru admiterea în școlile de ...[citește_toată_știrea]

16 Octombrie 2025, 16:20
(2349 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiune în vederea prevenirii absenteismului școlar

Miercuri, 15 octombrie 2025, polițiștii ialomițeni au desfășurat o acțiune în localitățile Urziceni, Ion Roată și Jilavele, având ca scop prevenirea absenteismului școlar și creșterea gradului ...[citește_toată_știrea]

16 Octombrie 2025, 16:10
(2019 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Risc epidemiologic ridicat pentru gripa aviară în 24 de localități

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează toți crescătorii de păsări că, la momentul actual, pe teritoriul Uniunii Europene, evoluează mai multe focare de gripă ...[citește_toată_știrea]

16 Octombrie 2025, 10:30
(6490 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 4,61 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor efectuate în luna septembrie 2025

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul AJFP Ialomița au finalizat, în luna în luna septembrie a.c., 19 inspecții fiscale, fiind realizate și 2 controale inopinate la contribuabili ...[citește_toată_știrea]

15 Octombrie 2025, 16:05
(4031 vizualizări - 0 comentarii)


APIA demarează Campania de plăți în avans începând cu 16 octombrie 2025

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) demarează joi, 16 octombrie 2025, Campania de plăți în avans aferentă anului de cerere 2025. Cuantumurile stabilite pentru anul de cerere ...[citește_toată_știrea]

15 Octombrie 2025, 15:50
(10749 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Mmm în Podurile peste râul Ialomița din Bucu și Țăndărei se închid pentru reparații Mary în Prioritatea administrației Potor: deschiderea parcării subterane din Piața Revoluției! Mary în Administrația Potor vrea un nou front de captare pentru alimentarea cu apă a Sloboziei casă Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 3 iunie 2026 Gogu în Podurile peste râul Ialomița din Bucu și Țăndărei se închid pentru reparații garsonieră de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 3 iunie 2026 JALE ion în Administrația Potor vrea un nou front de captare pentru alimentarea cu apă a Sloboziei Nicolae în Podurile peste râul Ialomița din Bucu și Țăndărei se închid pentru reparații @Muza(kk)Verde în Episcopia Sloboziei și Călărașilor acuză Garda de Mediu Ialomița de «inacțiune» Guzganu în Podurile peste râul Ialomița din Bucu și Țăndărei se închid pentru reparații Mary în Episcopia Sloboziei și Călărașilor acuză Garda de Mediu Ialomița de «inacțiune» Misu în Episcopia Sloboziei și Călărașilor acuză Garda de Mediu Ialomița de «inacțiune» Ioana în Episcopia Sloboziei și Călărașilor acuză Garda de Mediu Ialomița de «inacțiune» apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 3 iunie 2026 Piața în Administrația Potor vrea un nou front de captare pentru alimentarea cu apă a Sloboziei Mary în Instituțiile de mediu refuză autorizarea unei investiții în energie verde de 400 milioane de euro Mary în O nouă groapă pe bulevardul Unirii din Slobozia Mary în «Premierul demis Bolojan să înceteze „sinecuriada“ din instituțiile guvernamentale!» Mary în Episcopia Sloboziei și Călărașilor acuză Garda de Mediu Ialomița de «inacțiune» ATeReul în Instituțiile de mediu refuză autorizarea unei investiții în energie verde de 400 milioane de euro

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...