EVENIMENT
Special
Garsoniera cu șapte suflete
Sleiți de puteri și fără niciun sprijin, cinci copii împart o garsonieră de cîțiva metri pătrați, situată în blocul G7 din Slobozia, împreună cu mama și străbunica lor. Micuții au fost condamnați la sărăcie de către tatăl lor, care a preferat să renunțe la viața de familie și să plece departe... Nimeni nu știe unde este sau dacă se va mai întoarce vreodată să-i vadă. Pentru copiii și femeile care-i au în grijă, fiecare zi este o permanentă luptă pentru supraviețuire. Nevoile sînt multe, iar posibilitățile limitate. Cu toate acestea, toți, împreună, speră că sprijinul semenilor îi vor ajuta să-și vadă visurile și dorințele îndeplinite.
«De ce ne-a părăsit tati?» Este întrebarea pe care bătrîna Ioana Bolindeț (72 de ani) o aude rostită mereu de către strănepoții ei. Încurcată de cuvintele copiilor, femeia nu știe ce să răspundă. Știe doar că situația tristă a copiilor a fost cauzată de tată, după care micuții se topesc de dor... Pînă în urmă cu un an, trăiau cu toții liniștiți într-o casă din comuna ialomițeană Miloșești. Fără nicio explicație, bărbatul a început să o ia pe căi greșite, devenind de nerecunoscut. Casa era cutremurată de scandaluri, reproșuri și amenințări. Bătrîna recunoaște faptul că nu puține au fost și dățile în care mama celor cinci frați era lovită. Ultima dată, tînăra a ajuns la spital. «Soțul a bătut-o pe nepoata mea pînă cînd a băgat-o în spital! A stat două luni internată, i-a spart timpanul... Nu se mai putea sta cu el. A venit la mine cu ochii în lacrimi, rugîndu-mă să o ajut cu copiii. Am zis să stăm cu toții. Ce era să le fac? Să-i las pe drumuri? Nu m-a lăsat inima să fac asta... Cînd am văzut copiii am zis că trebuie să-i ajut. Așa am decis să ne înghesuim cu toții aici, în cămăruța asta!» spune Ioana Bolindeț.
Dramele din garsonieră În garsoniera minusculă și plină de igrasie, fiecare zi este o luptă pentru supraviețuire. Toate cele șapte suflete trebuie să trăiască cu mai puțin de 800 de lei pe lună. Mama muncește la un magazin din oraș, dar cu banii pe care-i cîștigă trebuie să plătească chiria și o rată la bancă. «Cînd omul ei a plecat, a făcut rate la bancă și a lăsat banca pe numele ei... Acum plătește singură ratele! 300 de lei pe lună. Tot din banii ei plătim chiria, apa, lumina și ce mai trebuie pentru casă... De copii, cînd ea e la serviciu, tot eu trebuie să am grijă. Ar vrea să și divorțeze, dar de unde bani pentru divorț?! Îi duc la școală și la grădiniță pe fiecare dintre ei. Mă duc așa tîrîș, în baston. Mă rog la Dumnezeu în fiecare zi să mă mai țină în viață ca să îmi dea putere să-i văd cum cresc și se fac mari...» mai spune bătrîna. În singurul pat din cameră fiecare are locul lui. Copiii se înșiră lîngă perete, în timp ce străbunica doarme pe margine, sprijinită de o pernă. «Mai întîi îi lăsăm pe ei să intre în pat și, dacă mai rămîne loc și pentru mine sau mamă-sa, ne înghesuim lîngă ei. Dacă nu, stăm așa, pe un colț al patului... Uite așa dormim cu toții...» povestește bunica.
O masă caldă, singura dorință În timp ce alți copii își doresc de Sărbători jucării sau dulciuri, strănepoții Ioanei Bolindeț vor doar să aibă parte de o masă caldă și haine ca să meargă la școală. Banii se împuținează cu fiecare datorie plătită, iar pentru mîncare mai rămîn doar cîțiva lei... «Copiii aceștia au nevoie de mîncare... Fac cîte 5 pachete în fiecare zi pentru ei, din resturi, ca să-i duc la școală și la grădiniță... Tare greu ne mai descurcăm! Le iau și eu cît pot. Dar nu e ca atunci cînd există un tată care să muncească pentru copiii lui... Mi-e milă de mi se rupe sufletul. Nu-i noapte sau zi de la Dumnezeu sa nu plîng de mila lor. Ce vină au ei că s-au născut?!» spune cu amar bătrîna.
Gînduri de copii oropsiți
Orice ai face în garsoniera bunicii e frig. Doar sub pătură e mai cald. În stînga Denisei dorm frații mai mici. Sînt mici și somnul le ține loc de foame. Marius și Denisa sînt mari. Și lor le e foame, dar mai puțin. Bunica îi roagă să stea liniștiți, să nu-și trezească frații. Dar ei sînt copii, vor să se joace...
Mihai și Denisa Mihai are 7 ani și este fascinat de aparatul de fotografiat. Ne roagă să-l lăsăm să îl atingă și promite să nu apese nici un buton: «Știu că nu trebuie să apăs nimic, că are și doamna învățătoare unul... Mi-a arătat cum se face! Am învățat și despre corpul uman. Știați că inima pompează sîngele și, în capul nostru, creierul e un calculator care ne ajută să învățăm? Dumneavoastră știați că dacă n-am avea apă în noi am pluti?». Mihai e clasa I și învață deja literele. Învățătoarea i-a spus bunicii că e deștept și cuminte, cum nu e altul în clasa lui. Cel mai bine învață la Matematică. «Mie îmi place Matematica pentru că vinerea învățăm să adunăm după o cărticică pe care o are doamna...» ne mai spune Mihai fără să răsufle. Denisa are 6 ani și este elevă în clasa 0 și vrea să ne spună o poezie pe care a învățat-o la școală. «Îl scriu pe M, îl scriu pe A, și înc-o dată tot așa... Adică MAMA, înțelegeți?!». Înțelegem, pentru că ne spune bunica: «Nu e zi de la Dumnezeu să nu plîngă. Văd și ei copii cu părinți, văd cum alții primesc, cum vin mamele la ei... La ei nu vine nimeni!». Bunica oftează, iar copiii nu înțeleg de ce. Ei vor să vină Moșul, cum au văzut că se întîmplă în casele de la televizor. Denisa nu o ascultă, are alte griji. «Eu vreau să primesc de la Moșul creioane colorate, să pictez bomboane și beteală de brad. Noi nu putem să facem brad, că nu e loc... Așa ne spune bunica! Dar o să mergem în oraș să vedem cum se împodobesc brazii. Și la piață, că e aproape de noi și acolo au mulți, mulți de tot... Cînd o să mă fac mare o să am și eu brad!» visează ea neîntrebată. «Eu cînd o să mă fac mare vreau să mă fac polițist și să am motocicletă... Prietenii mei sînt Andrei, Mario și Dani! Toți vrem să ne facem polițiști, dar numai eu vreau motocicletă. Ei vor mașină de poliție...». Cînd este soare afară, bunica iese cu toți cinci în parc. Camera e prea mică pentru atîția copii... «Îi scot la aer, că nu putem sta doar în casă. Și îi învăț să nu pună mîna pe ce nu e al lor și să fie cuminți si respectuoși! Cît oi mai avea și-oi mai putea, îi cresc, că acum sînt ai mei... Și mă rog la Dumnezeu să mă mai țină oleacă în viață, cît să îi văd ridicați pe picioarele lor. Că tare sînt mici, maică... Și mi se rupe sufletul de necazul lor!».
9 Decembrie 2016, 09:25 (8399 vizualizări - 18 comentarii)
Dramele neștiute ale orașului
Jucăriile «stricate» ale lui Moș Crăciun
O minune pe strada Aurora, nr. 10
Comentariile cititorilor:
(10 Decembrie 2016, 13:51)
@ Independent, spuneti unde putem aduce ceva pentru ei
(10 Decembrie 2016, 12:40)
Vad ca ati scris adresa (bloc G7) , dar un numar de telefon , pentru contactarea bunicii celor mici imi puteti trimite pe adresa [email protected] Sarbatori frumoase va doresc !
(10 Decembrie 2016, 00:29)
Cum si unde putem să-i ajutăm pe micuți? Va rog sa ne spuneți că fiecare o să-i ajutăm cu ce avem, după puterile noastre. Mulțumim Independent