Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Ținute la respect

Handbal, Liga Națională, HC Zalău-CSM Unirea Slobozia 27-23 (14-10)

Ținute la respect

Zalăul este o redută greu de cucerit pentru orice echipă din Liga Națională, cu excepția CSM București. Gheorghe Tadici face și desface lucrurile în așa fel încât echipa lui să iasă câștigătoare, iar în acest sezon chiar are echipă. De aceea, Dumitru Muși, alături de elevele sale nu au tras mari speranțe în a se întoarce cu puncte din Ardeal, după meciul disputat duminică, 15 ianuarie 2017. Iar faptul că Unirea s-a dus la Zalău ca mielul la tăiere, coroborat cu absența lui Enescu, mintea limpede și brațul tenace de la 9 metri, a cântărit capital. Gazdele, s-au impus de la un capăt la altul, având în fața Sloboziei una dintre cele mai facile misiuni din acest sezon.

Întâmpinare în stil Drăguț În minutul 5 era deja 3-0 pentru HC Zalău. Apoi, 6-2 în minutul 12 și 9-4 în minutul 16. De aici s-a rupt totul, iar eforturile ialomițencelor de a reveni în joc au devenit de prisos. Supărător este faptul că printre cele mai bune jucătoare ale echipei ardelene a fost Ana Maria Drăguț. Handbalista plecată în vară de la Unirea și-a regăsit identitatea sub bagheta lui Gheorghe Tadici și după evoluțiile din acest sezon sunt multe voci care o văd drept soluție pentru postul de inter-dreapta al Naționalei României. Drăguț a arătat determinare în jocul cu Slobozia. A marcat din acțiune sau de la 7 metri, iar devotamentul din apărare i-a adus în prima repriză două eliminări de 2 minute. În replică, echipa noastră a ratat numeroase ocazii, doar Georgescu, Iovănescu, Ilie și, pe final, Horobeț, găsind anevoie drumul spre gol. La pauză a fost 14-10 și, la cum arăta jocul, era greu de crezut că ar fi putut apărea vreo surpriză.

Și-au revenit pe final Zalăul a rupt ritmul irevocabil în startul părții secunde. A fost mai întâi o nouă dublă a lui Drăguț. Apoi a venit golul Cristianei Nica, incisiva extremă-dreapta îndepărtată inexplicabil din lotul Unirii în urmă cu două sezoane. Tadici și-a văzut în continuare de conservarea rezultatului și rularea lotului. La noi au apărut pe lista marcatoarelor Ivan, Sava, Toma sau Marchidanu. Din păcate, din minutul 39 a trebuit să ne descurcăm fără Horobeț, care a văzut cartonașul roșu în urma celei de-a treia eliminări. Scorul a luat proporții alarmante, Zalăul având 22-12 în minutul 41... Din fericire, onoarea Sloboziei a fost salvată în ultimele 18 minute, când echipa a punctat de 11 ori, încasând doar 5 goluri. S-a terminat 27-23 pentru ardelence, iar Slobozia continuă să se găsească pe locul 12, ultimul în ierarhie după retragerea Devei. Pentru Unirea au marcat Iovănescu-6 goluri, Georgescu-6, Horobeț-3, Ivan-2, Ilie-2, Marchidanu-2, Sava-1, Toma-1. În aceste zile sunt șanse ca lotul echipei noastre să se mărească. După periplul de 4 luni la Deva, Cristina Strahan (24 de ani) pare tentată să revină la Slobozia. Joi, 19 ianuarie 2017, CSM Unirea Slobozia se deplasează la Roman, unde se va confrunta cu una dintre cele mai în formă echipe ale campionatului.

24 Ianuarie 2017, 09:20 (4390 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
Principalul Ion Ivan a plecat, Adina Cârligeanu preia banca tehnică a echipei!
Handbalistele CSM Unirea Slobozia, Bianca Vintilă și Maria Ghiță, la Turneul European din Suedia
Slobozia, gazda Turneului Semifinal

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Sâmbătă 18 Iul 2026
273 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Căzănești: Beat la volan

O patrulă de ordine publică a oprit pentru control în trafic, un autoturism, condus de un tînăr în vârstă de 31 de ani, din Căzănești. Întrucît șoferul emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2013, 08:41
(5948 vizualizări - 1 comentariu)


Poliția Rutieră Ialomița: Amenzi de peste 110000 lei

La acest sfîrșit de săptămînă, 4-6 octombrie a.c., polițiștii Serviciului Rutier au continuat acțiunile desfășurate pentru prevenirea evenimentelor rutiere. Încălcările normelor rutiere au fost sancționate ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2013, 07:41
(5530 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Peste 5000 de elevi, sancționați în anul școlar precedent

Un raport oficial al Inspectoratului Școlar Județean Ialomița scoate în evidență hibele din sistemul educațional județean. Potrivit documentului, în anul școlar precedent au fost sancționați 5401 de elevi ...[citește_toată_știrea]

3 Octombrie 2013, 16:26
(7679 vizualizări - 0 comentarii)


Giurgeni: Festivalul Culinar «La Casa Tudorii», a III-a ediție

Festivalul-concurs culinar «La Casa Tudorii» a ajuns la a treia ediție. Evenimentul se va desfășura sîmbătă, 12 octombrie 2013, la situl arheologic «Orașul de Floci» de la Giurgeni. Concursul culinar de ...[citește_toată_știrea]

3 Octombrie 2013, 15:24
(10163 vizualizări - 8 comentarii)


Miloșești: Bătrînă de 90 de ani, înșelată de escroci

O bătrînă de 90 de ani din satul ialomițean Miloșești a fost înșelată de doi necunoscuți cu suma de 400 de lei. În cauză a fost întocmit un dosar penal de către polițiști... Cei doi necunoscuți au mers ...[citește_toată_știrea]

3 Octombrie 2013, 14:23
(8815 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Titluri și autori la «Salonul Anual de Carte»

Primul eveniment organizat în cadrul Salonului Anual de Carte, ediția a XXII-a, debutează vineri, 4 octombrie a.c., la orele 11,00, la Slobozia. În cadrul Galeriilor de Artă «Arcadia», iubitorii de lectură ...[citește_toată_știrea]

3 Octombrie 2013, 11:13
(6963 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Prevenirea delicvenței juvenile, o prioritate pentru polițiști

Cea de-a treia zi a campaniei «Săptămîna prevenirii criminalității» a fost dedicată exclusiv prevenirii delicvenței juvenile. Cu această ocazie, polițiștii ialomițeni au mers în școli și le-au explicat ...[citește_toată_știrea]

3 Octombrie 2013, 10:21
(4920 vizualizări - 1 comentariu)


AJOFM Ialomița: 201 locuri de muncă vacante

Potrivit datelor statistice ale Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița, la nivelul județului, joi, 3 octombrie 2013, sînt disponibile 196 locuri de muncă. Cele mai multe posturi sînt ...[citește_toată_știrea]

3 Octombrie 2013, 09:12
(7050 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Acțiuni preventive pe șoselele județului

Polițiștii ialomițeni au continuat seria acțiunilor de prevenire a producerii evenimentelor rutiere grave pe arterele de circulație din județ. În plasa polițiștilor au căzut peste 85 de contravenienți. ...[citește_toată_știrea]

3 Octombrie 2013, 08:17
(6095 vizualizări - 2 comentarii)


Ialomița: «Săptămîna prevenirii criminalității»

Luni, 30 septembrie a.c., la nivel național s-a dat startul «Săptămînii prevenirii criminalității». Pentru a marca debutul acestei campanii, polițiștii ialomițeni au demarat mai multe acțiuni ce au vizat ...[citește_toată_știrea]

2 Octombrie 2013, 15:40
(7640 vizualizări - 1 comentariu)


Vremea rea a făcut ravagii în Ialomița

Atenționarea meteo cod Portocaliu de ploi a făcut ravagii și în județul Ialomița. Mai bine de 48 de ore în județ a plouat abundent, iar din cauza vremii nefavorabile s-au înregistrat o serie de evenimente ...[citește_toată_știrea]

2 Octombrie 2013, 07:40
(5879 vizualizări - 0 comentarii)


NOU

Complexul Laguna Blue
organizează
CURSURI ÎNOT PENTRU COPII
în fiecare zi de luni, orele 18,00
Pentru mai multe detalii
sunați la tel. 0374/900.261

1 Octombrie 2013, 17:44


Incendii la Amara și Bărcănești

Un foc deschis lăsat nesupravegheat a fost cauza probabilă care a dus la izbucnirea unui incendiu la o magazie a unui cetățean din orașul Amara. Evenimentul a fost anunțat vineri, 27 septembrie 2013, în ...[citește_toată_știrea]

30 Septembrie 2013, 08:46
(8837 vizualizări - 0 comentarii)


Movilița: Minoră dispărută fără urmă

Movilița: Minoră dispărută fără urmă

Familia unei adolescente de 12 ani din Movilița încearcă cu disperare să-i dea de urmă fetei. Aceasta a plecat de acasă în ziua de 26 septembrie 2013 și nu a mai revenit pînă în prezent. Pe fir au intrat ...[citește_toată_știrea]

27 Septembrie 2013, 18:38
(7460 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Cu «sabia» în portbagaj

Un tînăr de 24 de ani, din Bărbulești, s-a ales cu dosar penal, după ce polițiștii au descoperit în mașina sa o armă albă, pe care o deținea ilegal. În urma unui control de rutină, oamenii legii au descoperit ...[citește_toată_știrea]

27 Septembrie 2013, 14:33
(5905 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: «Cu ochii-n patru» după șoferii contravenienți

În cursul zilei de joi, 26 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au acționat pe toate arterele rutiere ale județului pentru a-i sancționa pe șoferii certați cu legea. În plasa oamenilor ...[citește_toată_știrea]

27 Septembrie 2013, 12:32
(7885 vizualizări - 2 comentarii)


Urziceni: Razie de amploare a polițiștilor

Municipiul Urziceni și comunele arondate acestuia au fost împînzite de polițiști în cursul zilei de 26 septembrie 2013. Oamenii legii au demarat o amplă acțiune de combatere a faptelor antisociale. Această ...[citește_toată_știrea]

27 Septembrie 2013, 11:23
(7627 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni razie


Ialomița: 200 de kilograme de carne congelată, confiscată de polițiști

În perioada 25-26 septembrie a.c., efective din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor și Serviciului Rutier au acționat sub coordonarea Inspectoratului General al Poliției Române, pentru prevenirea ...[citește_toată_știrea]

27 Septembrie 2013, 10:22
(6309 vizualizări - 1 comentariu)


Slobozia: Deținuții sprijină campania «Let’s Do It Romania»

Cea mai mare campanie de ecologizare demarată în România, «Let’s Do It Romania», este sprijinită și de persoanele private de libertate. 20 de deținuți vor ieși din celule pentru a curăța Slobozia de gunoaie ...[citește_toată_știrea]

27 Septembrie 2013, 09:21
(5916 vizualizări - 0 comentarii)


Bucu: Doi șarlatani au înșelat o bătrînă de 84 de ani

Poliția a fost sesizată cu privire la faptul că o femeie, în vîrstă de 84 de ani, din comuna Bucu, a fost înșelată de două persoane necunoscute, cu suma de 200 de lei. Suspecții s-au prezentat la locuința ...[citește_toată_știrea]

26 Septembrie 2013, 11:27
(8210 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Hramul Catedralei Episcopale

Marți, 1 octombrie 2013, cu binecuvîntarea Preasfințitului Părinte Episcop Vincențiu, Episcopia Sloboziei și Călărașilor, va sărbători hramul de toamnă al Catedralei Episcopale «Acoperămîntul Maicii Domnului ...[citește_toată_știrea]

26 Septembrie 2013, 08:25
(8032 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Sinucidere în condiții misterioase...

Sinuciderea unui tînăr, de 24 de ani, în dimineața zilei de miercuri, 25 septembrie a.c., la Slobozia, ridică multe semne de întrebare. Vecinii, familia, dar și criminaliștii încearcă să determine motivul ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2013, 15:26
(8261 vizualizări - 4 comentarii)


Slobozia: Femeie accidentată cînd încerca să traverseze

Luni, 23 septembrie a.c., în jurul orei 14,30, Poliția a fost sesizată cu privire la faptul că pe raza municipiului Slobozia s-a produs un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane. În timp ...[citește_toată_știrea]

24 Septembrie 2013, 19:16
(6867 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


APIA Ialomița: Cereri pentru subvențiile la bovine

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură-Centrul Județean Ialomita informează potențialii beneficiari că, în perioada 17 septembrie-28 octombrie 2013, primește cererile de solicitare a plăților ...[citește_toată_știrea]

24 Septembrie 2013, 17:13
(9883 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 3 incendii în 3 zile

Ialomița: 3 incendii în 3 zile

În urma unui scurtcircuit produs la instalația electrică, o anexă gospodărească a unui cetățean din localitatea Perieți a fost cuprinsă de flăcări. Evenimentul s-a produs în după-amiaza zilei de vineri ...[citește_toată_știrea]

24 Septembrie 2013, 14:49
(6598 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: «Naparis», revistă de istorie și cultură ialomițeană

Miercuri, 25 septembrie 2013, începînd cu orele 12,00, va fi lansată Revista «Naparis», revistă de istorie și cultură ialomițeană. Evenimentul se desfășoară în cadrul Muzeului Județean de Istorie din Slobozia ...[citește_toată_știrea]

24 Septembrie 2013, 10:48
(5977 vizualizări - 1 comentariu)


AJOFM Ialomița: Rata șomajului pentru august 2013, în scădere

La sfîrșitul lunii august 2013, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița se aflau înregistrați 6644 șomeri, din care 1603 șomeri indemnizați, respectiv 5041 șomeri neindemnizați ...[citește_toată_știrea]

20 Septembrie 2013, 15:06
(4581 vizualizări - 2 comentarii)


Giurgeni: «Zilele Europene ale Patrimoniului», sărbătorite la Orașul de Floci

Începînd cu anul 1992, și în România, Zilele Europene ale Patrimoniului oferă participanților ocazia să descopere atît monumente istorice protejate de valoare recunoscută, cît și situri arheologice sau ...[citește_toată_știrea]

20 Septembrie 2013, 13:00
(11231 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Tîrgul Național de Agricultură și Industrie Alimentară «Agroial-Partener»

În organizarea Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Ialomița, în perioada 26-29 septembrie 2013, la Slobozia se va desfășura Tîrgul Național de Agricultură și Industrie Alimentară «Agroial-Partener ...[citește_toată_știrea]

20 Septembrie 2013, 10:59
(6822 vizualizări - 1 comentariu)


Axintele: Surprinși la furat de porumb, i-au luat la bătaie pe proprietari!

Judecătoria Urziceni a emis pe numele a trei bărbați, cu vîrste cuprinse între 19 și 27 de ani, domiciliați pe raza comunelor Movilița și Bărcănești, mandate de arestare preventivă pentru o perioadă de ...[citește_toată_știrea]

19 Septembrie 2013, 15:11
(9371 vizualizări - 3 comentarii)

Taguri: Axintele furt porumb


Ultimele comentarii
@anca ion în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Istrate în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL coco în Primul obiectiv al Unirii Slobozia: «stabilizarea»! Anca ion în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL #pasajladrajna în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Mondial în Primul obiectiv al Unirii Slobozia: «stabilizarea»! Vali Stefan în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Vali în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL POKEMON în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL @ana în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Maria în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Cetățeanul x în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Gelu în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Ana în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL curse TAXI aeroport în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 Fane în Sictir în tractir! Mimi în Screening pentru cancerul colorectal la Spitalul Județean de Urgență Slobozia Biciclist în Slobozeanca Irina Stoica sfidează limitele la «L'Étape du Tour de France 2026» Titi în Screening pentru cancerul colorectal la Spitalul Județean de Urgență Slobozia Cuculet în Slobozeanca Irina Stoica sfidează limitele la «L'Étape du Tour de France 2026»

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...