Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Sinucigașii administrației ialomițene

Din Învățăturile Președintelui Moraru către popor

Sinucigașii administrației ialomițene

funcționarii Consiliului Județean Ialomița sunt «slab pregătiți și incompetenți»

Vineri, 10 februarie 2017, conducerea Consiliului Județean Ialomița a organizat o conferință de presă al cărei scop declarat a fost «transmiterea de informații publice legate de cele 22 de proiecte de hotărâre aflate pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Județean Ialomița din data de 16 februarie 2017». Dincolo de prezentarea seacă a acestor informații, președintele Victor Moraru a răspuns, pentru prima dată, conform propriilor declarații «periculos de sincer», întrebărilor legate de activitatea administrativă desfășurată de echipa pe care o conduce în primele 6 luni de mandat. Deși stângaci și necredibil, președintele Consiliului Județean Ialomița a renunțat la morga sa dictatorială și a oferit răspunsuri detaliate cu privire la subiecte administrative sensibile și controversate, care au făcut obiectul a numeroase articole de presă. El a criticat dur activitatea funcționarilor din subordinea sa și a desființat public activitatea Departamentului Juridic, vinovat de pierderea unui proces care obligă instituția la plata unor prejudicii în valoare de 1,7 milioane lei. În plus, el a criticat activitatea consilierilor Opoziției în ședințele de Consiliu Județean și în afara acestora și nu a pierdut prilejul de a-l ironiza pe deputatul Gheorghe Tinel pentru declarațiile sale politice la adresa administrației județene.

«Cultura istorică» a ratat cofinanțarea europeană
Lansate cu surle și trâmbițe de către președintele Victor Moraru (n. red.: cel care se autointitulează «campionul accesării fondurilor europene»), cele 3 investiții în «cultura istorică» a județului Ialomița, respectiv reabilitarea bisericii de lemn Sfântul Nicolae din Slobozia, restaurarea Conacului Bolomey și refacerea Orașului de Floci de la Giurgeni, au ratat șansa finanțării. Anunțul a fost făcut public în cadrul conferinței de presă, la puțin peste 2 luni de la momentul ratării. Președintele Victor Moraru a precizat însă că este exclusiv vina funcționarilor din cadrul Consiliului Județean. «Cele 3 proiecte, spre rușinea funcționarilor Consiliului Județean, nu au fost depuse în termenele prevăzute! După ceasul nostru, am ajuns cu 2 minute înainte de orele 14,00, termenul limită pentru depunerea acestor proiecte... După ceasul lor am ajuns cu două minute mai târziu. Au și ei o scuză (n. red.: funcționarii Consiliului Județean)... Pentru că nu am putut contracta o firmă specializată care să ajute mai mult în redactarea cererilor de finanțare. Așa cum vă spuneam de fiecare dată, banii aceștia europeni nu se obțin ușor deloc...» a declarat Victor Moraru referitor la acest subiect.  Președintele Consiliului Județean nu a putut oferi însă o explicație pentru faptul că a ascuns vreme de peste 2 luni acest eșec. Justificarea oferită in extremis a fost că, imediat după respingerea proiectelor, Consiliul Județean Ialomița a depus o contestație la care încă se așteaptă un răspuns. Victor Moraru a declarat că respectiva contestație va fi făcută publică pe site-ul instituției, însă până la închiderea ediției acest lucru nu s-a întâmplat...

Management administrativ suicidal
Atitudinea președintelui Moraru în cadrul conferinței de presă poate fi catalogată drept una suicidală. Luat de valul declarațiilor «periculos de sincere», el a declarat vizavi de activitatea colegilor săi: «Sunt la un moment al sincerității exagerate... Din Consiliul Județean nu sunt mai mult de 5 persoane care să garanteze succesul (n.red.: actului administrativ)... E rușinos că trebuie să vă răspund la asta! (...) Aceste proiecte urmau să intre într-un program de dezvoltare a turismului în Ialomița, un program de care noi avem maximă nevoie...». Poziția publică a lui Victor Moraru lărgește și mai mult prăpastia dintre el și funcționarii din subordine. Anterior acestei declarații, înainte de preluarea mandatului, el a declarat public că funcționarii Consiliului Județean Ialomița sunt «slab pregătiți și incompetenți».

Protestele în viziunea Președintelui Așa cum am mai spus-o, președintele Consiliului Județean Ialomița, Victor Moraru a dezavuat public protestele din Piața Victoriei și varianta lor mai săracă și mai prost organizată din Piața lui Moș Crăciun din Slobozia. În cadrul conferinței de presă, el a ținut să reitereze (n.red.: corect gramatical de astă dată) și să justifice poziția sa publică. El a opinat că disputa legată de Ordonanța 13 este rezultatul comunicării defectuoase a ex-ministrului Justiției, Florin Iordache și că abrogarea ei afectează 1,1 milioane de bugetari, printre care și cei din cadrul Consiliului Județean, pe care acum «îi roagă să semneze decizii și acte administrative». Și pentru că nu a fost convins că mesajul său va ajunge necenzurat la alegătorii ialomițeni, în aceeași zi a postat pe propria pagină de pe un site de socializare o declarație oficială.

Mihai Gore e greu de cap În același context, președintele Victor Moraru a explicat că demisia consilierului județean PSD Mihai Gore a survenit ca urmare a unei neînțelegeri. «Este opțiunea dumnealui, un act unilateral... Am avut o discuție cu el (...) și îi părea foarte rău că nu am avut o discuție înainte ca să înțeleagă ce se întâmplă și, poate, ar fi avut un alt punct de vedere!». Reamintim că Mihai Gore a demisionat din funcția de consilier județean miercuri, 1 februarie 2017, a doua zi după declanșarea protestelor, postând pe pagina sa de Facebook, printre altele: «Am avut speranțe mari însă eu sunt un om corect și nu pot accepta oroarea care a avut loc! Pentru aceasta, eu nu pot face parte din această Organizație condusă de corupți. (...) Sper să dau un exemplu pentru toate persoanele corecte care fac parte din această Organizație și fiecare dintre voi să ia atitudine!».

14 Februarie 2017, 21:25 (6871 vizualizări - 15 comentarii)

Citiți și:
«Candidez la președinția Consiliului Județean Ialomița!»
Președintele Moraru a identificat «sistemul mafiot mizerabil»

Comentariile cititorilor:


geroge:
(18 Februarie 2017, 11:26)
Consiliul Judetan a functionat bine cu majoritatea angajatilor existenti acum si in mandatele altor Presedinti de Consiliu Judetean Ialomita. Presedinti care daca ne amintim au fost tot PSD.
Adica pana la el tot ce a fost in propriul PSD au fost oameni slabi pregatiti managerial? El este un mesia pentru judetul Ialomita care revolutioneaza si propune proiecte pe banda rulanta, care crede ca o echipa poate fi facuta prin intimidare, sanctiuni, prin dezbinarea ei. Din antichitate pana in prezent o armarta nu a functionata atat timp cat este dezbinata. Oamenii nu au curajul de a merge inainte  de a se lupta, de a-si sustine generalul indifernt de ce este in fata. In jurul comandantului sunt doar catei, care sa nu uitma au mai tradat si il vor mai trada la prima slabiciune. 
Sincer indiferent de ce oameni  capabili si minti luminate isi va aduce dl Moraru, sistemul  nu va functiona, cu un general care nu accepta ca pentru a castiga razboliul uneori mai pierzi si batalii. Dar in totdeaunea soldatii sunt cei care te pot duce la castigarea razboiului daca esti un comandant bun, sau te pot duce la pierzanie.

Vasile:
(18 Februarie 2017, 01:41)
Si angajatii de la Prefectura sunt slabi pregatiti in frunte cu prefectul. Cum este posibil ca un cursant care face scoala de soferi sa ia sala si sa il programezi pt traseu peste 3-4 luni? Ce mai stie bietul om dupa atata timp? Nu vede nimeni cozile de la inscrieri? Dragi ziaristi, faceti publica aceasta problema pe care nimeni nu o vede! Sa scoata posturile la concurs si sa se termine cu bataia de joc. Dupa ce stai 3 luni, te mai si pica si iar dai dupa alte 3-4luni dupa care apoi iti expira actele. In alte judete nu este asa ca la noi. Exista organizare!!!
Iulia:
(17 Februarie 2017, 15:21)
Si cum a-ti vrea sa fie la un salariu de 1300 lei lunar? Iar un asistent social de la DGASPC care sta mai mult la coafor decât la birou in timpul programului câștiga 4000?
rache:
(17 Februarie 2017, 10:06)
pt Mary
Situatia functionarilor cu facultati tip ,, X si O,, este prezenta in toate institutiile publice din cadrul Consiliului Judetean, Prefecturii, primariilor si in scoli. Poate trebuie o lege sa anuleze aceste hartii.
periculos de incompetenti:
(16 Februarie 2017, 12:31)
Constatarea lui Moraru cu privire la calitatea functionarilor din CJ imi aduce aminte de o caricatura in care, un barbat sta la volanul unui automobil inzapezit ce era impins de o femeie, avand mentiunea:"in spatele fiecarui barbat de succes se afla o femeie puternica"..
Minutele de aur:
(16 Februarie 2017, 12:25)
"Pestele de la cap se impute " ,iar in Ialomita "Capo di tutti capi" este Victoras,poate ar trebui sa se uite intai la pregatirea sa si pe urma sa arunce cu noroi in  agajatii alesi pe spranceana.Acest mare absolvent de Harvard si Oxford  confunda judetul Ialomita cu oraselul Amara(7000de locuitori) ,precum  altul confunda Romania cu "Telemormanul".
Un cititor:
(15 Februarie 2017, 22:36)
Denigrarea publica a colegilor demonstrează adevărată valoare morala a liderului și cât de "Aproape de oameni " înțelege sa fie! Absolut corecte spusele lui Boromir: nu exista nicaieri șef foarte bun cu subordonați slabi.
Marcu:
(15 Februarie 2017, 22:14)
Dragnea de Ialomita.Va sfarsi exact ca si taranoiul ala care confunda satul lui din fundul teleormanului cu Romania
gicu:
(15 Februarie 2017, 21:45)
Aici, scurt, că domnu șef Moraru nu merită multă atenție...
1. - nu-mi vine să cred chestia aia cu DOUĂ MINUTE ! Poate a vrut să zică DOUĂ ZILE? Mai întrebați-l o dată, vă rog. Sau poate s-au dus oamenii pe jos, că n-aveau mașină! Sau poate hârtiile cu care s-au dus au fost făcute prost! Nu poate fi vorba de două minute! N-are cum! Nu, nu!
2. - într-o postare mai veche vă ceream să vă uitați la meclele funcționarilor de la consiliul județan, și putem să-i luăm la pachet și pe cei de la primărie - și nu mai era nevoie să ne spună domnu șef de județ că sunt incompetenți...Băieții stau mult mai rău... Viitorul ne va spune ...pe buzunarele noastre...vedeți cum mă lungesc dacă subiectul e bogat...
Un cetatean dezamagit :
(15 Februarie 2017, 19:22)
Dar el ce pregatire are? L-a facut Amza cu 2 facultati in 2 ani .Habar nu are cum se face  o facultate . A ajuns un dictator , lipsit de respect fata de oameni in principal . De ce nu-si ia administratia aia performanta de la Amara si sa si-o puna la Consiliul Judetean. Cu acest discurs a fost si la sedinta PSD Amara unde a inceput sa dea ordine ca Ceausescu , " .. domnule primar maine hotarare de consiliu se restabilesc comisiile cum am hotarat eu s.a.m.d .. , iar cine nu voteaza cum trebuie va fi schimbat .. inclusiv dumneavoastra domnule Gaie .. '' .Cam asa se comporta domnul Moraru cu oamenii din partid . 
Eu:
(15 Februarie 2017, 18:09)
Cine-i manageriaza pe incompetenti?
Mary:
(15 Februarie 2017, 17:17)
   O parte din functionarii C.J. sunt slabi pregatiti deoarece au diplome obtinute la facultatile "X si O" sau "la fara carti" facultati neacreditate unde te inscrii, platesi si ai o diploma de pe urma caruia ai un salariu pe masura si probabil o pensie indestulatoare. Aceiasi stare o intalnim la Prefectura si Pimaria Slobozia. Organele abilitate, respectiv DNA, trebuie sa intervina pentru ca este furt pe fata cu acte care nu sunt in regula.
P.S. La DSV Ialomita, sunt angajati in laborator care au obtinut diplome de doctori veterinari la facultati fantome, diplome pe care seful unitatii nu le in calcul dar nici detinatorii acestor diplome nu au pretentii la un post de doctor veterinar. Bravo! Domnule doctor, Puia, ca nu ati acceptat compromisul cum vedem ca se regaseste in C.J., Prefectuta ai Primaria Slobozia. 
 Poate veti candida la primaria orasului si veti face lumina si in intunericul acestor unitati unde unii inseala Statul, in fiecare zi.
gogu:
(15 Februarie 2017, 15:28)
Rusine! Huooo ! Nu i-ati angajat tot voi pe lipitorii astia de afise? Peste alti 26 de ani vor fi la CJ nepotii lor ca asa e la PSD , pe alte principii decat cele bazate pe profesionalism.Doamne fereste-ne, noi asteptam cat mai curand o noua clasa politica fara parlamentari pepenari si cretinei. 
boromir:
(15 Februarie 2017, 14:33)
Nea Morare, te discreditezi singur cand faci afirmatii atat de negative la adresa subalternilor. Nu exista in oranduire pe mapamond angajati foarte slabi cu manager de top. Intri la aceeasi categorie bre.Chiar nu ai un consilier sa te invete cum sa calci in strachini mai cu mila?Norocul vostru e ca alde tinel e chiar mai prost...pregatit. 
ciuma rosie:
(15 Februarie 2017, 13:00)
 Funcționarii Consiliului Județean Ialomița sunt «slab pregătiți și incompetenți». E firesc devreme ce singura "calitate" care se cere la angajarea lor este fidelitatea fata de psd.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Luni 10 Aug 2026
283 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Locuri disponibile în instituțiile de învățămînt ale Administrației Naționale a Penitenciarelor

Începînd de marți, 5 mai 2015, Administrația Națională a Penitenciarelor a făcut publică lista locurilor disponibile din cadrul unităților de învățămînt ale instituției. Peroanele care doresc să obțină ...[citește_toată_știrea]

5 Mai 2015, 16:15
(9084 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Prins la volan fără să dețină permis

În cursul nopții de luni spre marți, 4/5 mai 2015, polițiștii au oprit pe raza municipiului Slobozia un autoturism condus de un tînăr, de 21 de ani, domiciliat în localitate. Din verificările efectuate ...[citește_toată_știrea]

5 Mai 2015, 15:10
(4835 vizualizări - 1 comentariu)


Gîrbovi: Furt din locuință

Polițiștii Secției Rurale Ion Roată cercetează un tînăr, în vîrstă de 31 de ani, din comuna Gîrbovi, sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat. Cel în cauză este bănuit că în perioada ianuarie ...[citește_toată_știrea]

5 Mai 2015, 14:05
(5068 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Fără permise sau beți la volan

Un tînăr, în vîrstă de 22 de ani, din comuna Făcăeni, a fost depistat în noaptea de sîmbătă spre duminică, 2/3 mai a.c., în timp ce conducea un autoturism pe raza localității de domiciliu, deși anterior ...[citește_toată_știrea]

5 Mai 2015, 12:45
(3435 vizualizări - 0 comentarii)


Săveni: Festivalul județean de folclor «Zărzărică, zărzărea»

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ialomița organizează vineri, 8 mai 2015, orele 16,00, la Căminul Cultural Săveni, faza finală a celei de-a XXIII-a ediții a Festivalului ...[citește_toată_știrea]

4 Mai 2015, 15:45
(6738 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la Manasia

Un scurtcircuit produs la instalația electrică a fost cauza probabilă care a dus la izbucnirea unui incendiu la locuința unui cetățean din localitatea Manasia. Evenimentul a fost anunțat în după-amiaza ...[citește_toată_știrea]

4 Mai 2015, 13:10
(3951 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Manasia incendiu


Slobozia: Interlopul Vivi Dinescu, trimis în judecată

Procurorii Parchetului de pe lîngă Judecătoria Slobozia au finalizat cercetările în dosarul penal deschis pe numele interlopului Victor «Vivi» Dinescu. Acesta a fost trimis în judecată în urmă cu o săptămînă ...[citește_toată_știrea]

4 Mai 2015, 11:35
(8077 vizualizări - 0 comentarii)


Traian: Copil de 1 an și 3 luni, intoxicat cu sodă caustică

Întîmplare nefericită în localitatea ialomițeană Traian. Un copil de 1 an și 3 luni a ajuns în stare gravă la Spitalul Județean de Urgență Slobozia, după ce a băut sodă caustică. El a fost stabilizat de ...[citește_toată_știrea]

29 Aprilie 2015, 22:50
(7403 vizualizări - 0 comentarii)


anunț

SC POLARIS M HOLDING SRL
punct de lucru Slobozia-Ialomița
aduce la cunoștința cetățenilor
care au ca zi de ridicare
a deșeurilor menajere
ziua de vineri, faptul că
ridicarea acestora se va efectua
sîmbătă, 02.05.2015,
întrucît ziua de 01.05.2015
este declarată zi
nelucrătoare

29 Aprilie 2015, 13:15


Ialomița: Arestat pentru evaziune fiscală din produse farmaceutice-citostatice

Procurori din cadrul Parchetului de pe lîngă Tribunalul Ialomița au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul GRIGORIU ALEXANDRU, sub aspectul săvîrșirii infracțiunii ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2015, 20:20
(8725 vizualizări - 0 comentarii)


ECOlimpiada elevilor

Elevii de clasa a III-a din Slobozia și Urziceni participă cu peste 20 de lucrări pline de imaginație în etapa națională a programului educațional ECOlimpiada Elevilor și întră în competiție cu peste 3 ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2015, 16:40
(5217 vizualizări - 0 comentarii)


APIA Ialomița: Condiții de eligibilitate plăți directe pentru 2015

Conform prevederilor Ordonanței de Urgenta a Guvernului nr. 3 din 18 martie 2015 pentru aprobarea schemelor de plăți care se aplică în agricultură în perioada 2015-2020 și pentru modificarea art. 2 din ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2015, 15:10
(4317 vizualizări - 0 comentarii)


Elemente de muniție, descoperite la Ciocîrlia

În urma unui apel telefonic primit sîmbătă, 25 aprilie a.c., în jurul orei 12,00, echipajul pirotehnic din cadrul ISU Ialomița a fost solicitat să intervină în cazul unui proiectil descoperit de un cetățean ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2015, 13:25
(4511 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Bilanț la Bursa Generală a Locurilor de Muncă

Vineri, 24 aprilie 2015, la nivel național, s-a desfașurat Bursa Generală a Locurilor de Muncă, acțiune organizată de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă. Acest eveniment a fost organizat ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2015, 12:35
(5697 vizualizări - 1 comentariu)


Percheziții ale Poliției Române în 8 județe. Ialomița, călcată de anchetatori!

În dimineața zilei de marți, 28 aprilie 2015, polițiștii din București efectuează 75 de percheziții, în municipiul București și 8 județe, printre care și Ialomița, la persoane bănuite de ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2015, 11:50
(7567 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Reținuți pentru tentativă la omor

Potrivit unui comunicat de presă, «procurori din cadrul Parchetului de pe lîngă Tribunalul Ialomița au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpații ARDELEANU CONSTANTIN DANIEL ...[citește_toată_știrea]

22 Aprilie 2015, 16:10
(8209 vizualizări - 0 comentarii)


29 aprilie-«Ziua Veteranilor de Război», marcată la Slobozia

Miercuri, 29 aprilie 2015, în organizarea Instituției Prefectului-Județul Ialomița, a Consiliului Județean Ialomița, a Garnizoanei Slobozia precum și a Primăriei municipiului Slobozia, va fi marcată «Ziua ...[citește_toată_știrea]

22 Aprilie 2015, 14:40
(4986 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: «Săptămîna bibliotecilor»

Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița organizează vineri, 24 aprilie 2015, cu începere de la ora 11,00, o manifestare dedicată Zilei Bibliotecarului și Zilei Mondiale a Cărții și a Dreptului ...[citește_toată_știrea]

22 Aprilie 2015, 13:20
(3300 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Tînăr accidentat pe trecerea de pietoni

Luni, 20 aprilie 2015, în jurul orei 10,30, Poliția a fost sesizată cu privire la faptul că pe bulevardul Unirii, în zona Colegiului Național Mihai Viteazul din Slobozia, s-a produs un accident de circulație ...[citește_toată_știrea]

22 Aprilie 2015, 12:10
(3707 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Slobozia accident


Fetești: Proiectile descoperite de copii la groapa de gunoi

7 proiectile, de diferite calibre, au fost descoperite de mai mulți copii care se jucau în apropierea unei gropi de gunoi, pe raza municipiului Fetești. În scurt timp, aceștia și-au anunțat părinții, care ...[citește_toată_știrea]

20 Aprilie 2015, 17:20
(5114 vizualizări - 0 comentarii)


Ion Roată: A luat foc acoperișul Căminului Cultural

În seara zilei de sîmbătă, 18 aprilie 2015, o parte din acoperișul Căminului Cultural al localității Ion Roată a fost cuprinsă de flăcări. În momentul izbucnirii incendiului, în interior se aflau mai multe ...[citește_toată_știrea]

20 Aprilie 2015, 14:45
(5997 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Campanie de depistare a locurilor de muncă vacante

Avînd în vedere prevederile art. 10 din Legea nr. 76/2002, republicată, privind obligativitatea comunicării locurilor de muncă vacante de către angajatori, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă ...[citește_toată_știrea]

20 Aprilie 2015, 13:25
(4450 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Percheziții la persoane bănuite de evaziune fiscală

Luni, 20 aprilie 2015, la primele ore ale dimineții, Poliția Română efectuează 15 percheziții domiciliare, pe raza municipiului București și a județelor Ilfov și Ialomița, la persoane bănuite ...[citește_toată_știrea]

20 Aprilie 2015, 10:40
(7549 vizualizări - 0 comentarii)


Peste 50 de animale, arse de vii la Gheorghe Lazăr

Peste 50 de animale, arse de vii la Gheorghe Lazăr

Un foc deschis, executat în apropierea unui adăpost de animale din localitatea Gheorghe Lazăr, a fost cauza probabilă care a dus la izbucnirea unui incendiu, în urma căruia aproximativ 45 de ovine, 5 porcine ...[citește_toată_știrea]

16 Aprilie 2015, 16:30
(6520 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Noaptea de Înviere, sărbătorită în liniște

Peste 300 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița au acționat, în perioada 10-13 aprilie 2015, pe raza județului, pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică ...[citește_toată_știrea]

14 Aprilie 2015, 15:50
(4553 vizualizări - 0 comentarii)


Accident grav între Movilița și Dridu. 5 victime, mașinile au luat foc!

Luni, 13 aprilie 2015, în jurul orei 11,15, două autoturisme au fost implicate într-un accident rutier pe DJ101, între localitățile Movilița și Dridu. Un echipaj SMURD de la Secția Urziceni s-a deplasat ...[citește_toată_știrea]

14 Aprilie 2015, 14:25
(7128 vizualizări - 6 comentarii)


Slobozia: Beat la volan, a provocat un accident rutier

Poliția a fost sesizată sîmbătă, 11 aprilie 2015, cu privire la faptul că pe raza municipiului Slobozia s-a produs un eveniment rutier soldat cu pagube materiale, unul dintre șoferii implicați părăsind ...[citește_toată_știrea]

14 Aprilie 2015, 14:20
(7100 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


Ialomița: Accident din cauza exploziei unui cauciuc!

Un accident de circulație s-a produs sîmbătă, 11 aprilie a.c., pe DJ213. Astfel, în timp ce un bărbat, de 63 de ani, din județul Brăila, conducea un autoturism din direcția Brăila către Constanța, a pierdut ...[citește_toată_știrea]

14 Aprilie 2015, 14:15
(4373 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Bărbat salvat de pompieri din rîul Ialomița

În seara zilei de duminică, 12 aprilie 2015, în jurul orei 19,00, pompierii au fost solicitați să intervină pentru salvarea unui tînăr, în vîrstă de 25 de ani, din rîul Ialomița, în zona cartierului Bora ...[citește_toată_știrea]

14 Aprilie 2015, 14:10
(4217 vizualizări - 0 comentarii)


ANUNȚ

În data de 17.04.2015, orele 11,00,
va avea loc tragerea la sorți
pentru desemnarea
președinților birourilor electorale
ale secțiilor de votare din
Circumscripția Electorală nr. 5 Căzănești,
organizată cu ocazia desfășurării
referendumului local din 26.04.2015,
pentru consultarea populației cu privire
la trecerea localității Căzănești
de la rangul de oraș la cel de comună

14 Aprilie 2015, 13:30


Ultimele comentarii
Ion în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia joaca de a munca în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Daniel V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Daniel V în Consiliul Județean Ialomița: Podul Bucu se închide total pentru 3 luni! Daniel V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia @Dinu M în Consiliul Județean Ialomița: Podul Bucu se închide total pentru 3 luni! Dinu M în Consiliul Județean Ialomița: Podul Bucu se închide total pentru 3 luni! Angela în Majorări de tarife la apă și canalizare în localitățile deservite de Urban SA Slobozia! Mary în Port modern la Fetești! Panait în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Baba Dac în Clinica Stomatologică Dr. Ardeleanu din Slobozia s-a extins de la 4 la 7 cabinete Ady în Port modern la Fetești! Drăgan în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița Mary în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița Răduță Aurelian-Constantin în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița Antoine în «Suntem în urmă cu pregătirea, dar construim un grup puternic!» ciumpalacul în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița @PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Mary în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Mary în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...