Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

UNA PE SĂPTĂMÎNĂ

Megalomania Președintelui Moraru, faza pe Regulamente

La toaletă cu bilet de voie

Megalomania Președintelui Moraru, faza pe Regulamente

Consilierii județeni vor merge la toaletă cu bilet de voie de la Președintele Moraru. Decizia a fost adoptată în cadrul ședinței Consiliului Județean Ialomița de vineri, 10 martie 2017. Președintele Moraru a invocat în sprijinul deciziei sale prevederile Regulamentului de organizare și funcționare, adoptat în cadrul ședinței din luna ianuarie 2017. Primul consilier admonestat public pentru că a mers la toaletă fără să ceară aprobare a fost Sorin Fuerea (PNL).

La toaletă cu bilet de voie
Obsesia Președintelui pentru control absolut a depășit cadrul instituțional și limitele bunei cuviințe. În cadrul ședintei ordinare de vineri, 10 martie 2017, el a invocat prevederile Regulamentului de organizare și funcționare pentru a admonesta un coleg care a mers la toaletă fără a cere voie. «Consilierii județeni care nesocotesc avertismentul și invitația președintelui Consiliului Județean Ialomița și continuă să se abată de la prezentul Regulament, precum și cei care încalcă în mod grav, chiar și pentru prima dată dispozițiile prezentului Regulament, vor fi chemați la ordine» este stipulat la articolul 122 din Regulamentul invocat. După ce a dat citire textului articolului, Președintele Moraru a avut următorul schimb de replici cu Sorin Fuerea, consilier PNL:

Victor Moraru -N-o să vă chem la ordine de această dată, domnule Fuerea, dar să știți că aplicarea Regulamentului trebuie să stea la baza activității noastre. Mulțumesc!
Sorin Fuerea -N-am știut că pentru a merge la toaletă trebuie să vă cer voie, domnule președinte...
Victor Moraru -Da, domnu' consilier, trebuie să cereți voie! Nu suntem pe stradă, nu suntem pe câmp... Este de preferat, dacă aveți o problemă medicală să aveți un certificat din care trebuie să reiasă că puteți să părăsiți sala de ședințe... Dacă nu, mergeți la toaletă înainte să întrați în ședință! Mulțumesc!

Nu este prima oară când Președintele Moraru depășește limitele bunului simț și abuzează de prerogativele funcției pe care o exercită. Reamintim că, la ședința din februarie a.c., el a obligat presa să ocupe locuri special amenajate, într-unul dintre colțurile sălii de ședințe. Același Președinte Moraru, înaintea schimbului de replici reprodus mai sus, a invocat Regulamentul pentru a sancționa consilierii Opoziției (n. red.: care au părăsit sala la ședința din luna februarie, în semn de solidaritate cu reprezentanții presei locale) prin avertisment. De asemenea, el a semnat recent o circulară internă prin care a stabilit ca în documentele oficiale ale instituției «funcția și numele președintelui Consiliului Județean Ialomița vor fi tehnoredactate cu majuscule, aldin (ctrl+B), cu o dimensiune a fontului de minim 14». Și exemplele pot continua...

10 Martie 2017, 19:15 (8382 vizualizări - 19 comentarii)

Citiți și:
Cătălin Grigore asigură interimatul la președinția Consiliului Județean Ialomița
MINCIUNILE ADMINISTRATIVE ale lui Victor Moraru au picioare scurte
Ialomițenii au plătit pentru mediatizarea președintelui Victor Moraru 2 milioane de lei

Comentariile cititorilor:


gicu:
(10 Martie 2017, 23:19)
Bravo, dom Moraru, șo pe ei! Să ceară bilet de voie și pentru respirație! Da,da, instrucție, nu jucărie. ...Dar cu judetul cum stați? Vă mai ocupați, vă mai ocupați?
Ochiul critic:
(10 Martie 2017, 23:13)
Orice putoare bugetara cand e adusa la ordine, se ofuscheaza. In plus, se gasesc si cretinei care sa o compatimeasca. Asa sunt toti..indisciplinati, indolenti, incapabili...buni doar sa incaseze salarii degeaba. La munca cu ei domnule Moraru! Macar dvs sa mai miscati lipitorile libidinoase care cred ca fiind sprijinite politic nu mai trebuie sa presteze nimic.
Anonimus:
(10 Martie 2017, 21:34)
Ne-am invatat sa nu dam nimanui socoteala pentru iesirile din program.Ne-am invatat sa ne rezolvam problemele personale si familiale in timpul programului. Si cand suntem admonestati invocam ,, megalomania"sefului. De ce nu ne putem conforma unui program? De ce nu putem respecta un regulament? Pentru ca ne-am invatat sa tocam banul public. ,,Cainii latra, ursul merge !,, spunea un proverb vechi. Niciodata nu vom invata sa fim respectati daca la randul nostru nu ne respectam si nu respectam ceea ce trebuie sa respectam.
Mircea:
(10 Martie 2017, 20:59)
Totul ține de educație, de bun simț si de cei 7 ani de acasă, ce nu știe d-ul Moraru este că, cu cât vrea sa aibă mai mult control, cu atât o să aibă mai puțin...poate o să le cumpere pemperși ptr urmatoarea ședință! Când omul mic spiritual ajunge mare să te ferească Dumnezeu!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
09 Aug 2026
245 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Ialomița: 4 accidente, cinci victime

În ultimele 48 ore, la nivelul județului Ialomița, pompierii au acționat pentru gestionarea a 62 intervenții destinate protecției comunității, din care 57 misiuni de acordare a asistenței medicale de urgență ...[citește_toată_știrea]

20 Ianuarie 2020, 12:40
(2365 vizualizări - 0 comentarii)


Tânăr din Slobozia, arestat pentru «tâlhărie calificată»

În cursul zilei de 15 ianuarie a.c., polițiștii slobozeni au identificat și reținut, pentru 24 de ore, un tânăr de 22 de ani cercetat pentru săvârșirea unei infracțiuni de «tâlhărie calificată», săvârșită ...[citește_toată_știrea]

17 Ianuarie 2020, 14:10
(3272 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Acțiune de prevenire

Joi, 16 ianuarie a.c., polițiștii feteșteni au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii faptelor cu violență, a delincvenței juvenile și victimizării minorilor în zona unităților de învățământ, precum și ...[citește_toată_știrea]

17 Ianuarie 2020, 13:50
(2915 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie la furnizarea apei în Cartierul Fetești Oraș

Pentru remedierea unei avarii survenită la nivelul unui branșament de pe strada Călărași din municipiul Fetești, RAJA SA a fost nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile vineri, 17 ianuarie 2020, în ...[citește_toată_știrea]

17 Ianuarie 2020, 13:40
(4382 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Au fost identificate zonele de risc privind gripa aviară

În contextul răspândirii virusului gripei aviare, reprezentanții Direcției Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița au identificat zonele din județ cu risc epidemiologic ridicat. Astfel ...[citește_toată_știrea]

16 Ianuarie 2020, 20:20
(5614 vizualizări - 0 comentarii)


Polei în Ialomița: Două accidente, patru persoane rănite

Miercuri, 15 ianuarie a.c., polițiștii ialomițeni au intervenit la două accidente rutiere produse pe raza județului, soldate cu rănirea a patru persoane. Primul dintre acestea s-a produs în jurul orei ...[citește_toată_știrea]

16 Ianuarie 2020, 20:05
(2965 vizualizări - 0 comentarii)


Bătrân de 70 de ani din Făcăeni, beat la volan

Miercuri, 15 ianuarie a.c., în jurul orelor 18,00, polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Stelnica au depistat un bărbat, de 70 de ani, din comuna Făcăeni, care conducea un autoturism pe raza localității ...[citește_toată_știrea]

16 Ianuarie 2020, 19:55
(4867 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbat din Gheorghe Doja, arestat după ce a condus fără permis

Miercuri, 15 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Slobozia au acționat pe raza de competență pentru depistarea persoanelor urmărite, dispărute de la domiciliu sau care se sustrag ...[citește_toată_știrea]

16 Ianuarie 2020, 19:50
(4622 vizualizări - 1 comentariu)


Accident la intrare în Movila

Marți, 14 ianuarie a.c., în jurul orei 7,30, polițiștii au intervenit la un eveniment rutier produs pe raza localității Movila, soldat cu rănirea unei persoane. Din primele cercetări efectuate de polițiști ...[citește_toată_știrea]

15 Ianuarie 2020, 18:40
(3591 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Movila accident


Bucu: La volan cu permisul suspendat

Marți, 14 ianuarie a.c., în jurul orelor 15,30, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit, pe raza localității Bucu, un autoturism condus de către un bărbat, de 47 de ani, din București, care a ...[citește_toată_știrea]

15 Ianuarie 2020, 18:35
(2665 vizualizări - 1 comentariu)


Acțiune a polițiștilor feteșteni

Marți, 14 ianuarie a.c., polițiștii feteșteni au desfășurat activități pe raza de competență pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale în domeniul silviculturii și pisciculturii. În cadrul acțiunii ...[citește_toată_știrea]

15 Ianuarie 2020, 18:30
(2554 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Locuri de muncă în Germania pentru studenți

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomita anunță ȋnceperea perioadei de ȋnregistrare a aplicațiilor ȋn programul destinat studenților care doresc să desfășoare o activitate lucrativă pe ...[citește_toată_știrea]

15 Ianuarie 2020, 17:15
(3481 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: 15 ianuarie-«Ziua Culturii Naționale»

Protopopiatul Slobozia: 15 ianuarie-«Ziua Culturii Naționale»

Miercuri, 15 ianuarie 2020, cu prilejul «Zilei Culturii Naționale» și aniversării a 170 de ani de la nașterea poetului național Mihai Eminescu, la Liceul Tehnologic «Mihai Eminescu» din Slobozia, elevii ...[citește_toată_știrea]

15 Ianuarie 2020, 17:10
(3629 vizualizări - 0 comentarii)


Moldoveni: Bătrână de 87 de ani, moartă într-un incendiu

Moldoveni: Bătrână de 87 de ani, moartă într-un incendiu

În noaptea de marți spre miercuri, 14/15 ianuarie 2020, puțin trecut de miezul nopții, dispeceratul Inspectoratului a fost anunțat despre izbucnirea unui incendiu la o casă din localitatea Moldoveni. La ...[citește_toată_știrea]

15 Ianuarie 2020, 13:20
(2828 vizualizări - 0 comentarii)


Amara: Biciclist acroșat de un autoturism

Luni, 13 ianuarie 2020, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au intervenit la un accident de circulație produs în localitatea Amara, soldat cu rănirea unei persoane. Din primele cercetări efectuate ...[citește_toată_știrea]

14 Ianuarie 2020, 13:50
(2626 vizualizări - 0 comentarii)


Manasia: Cu permisul suspendat și beat la volan a produs un accident rutier

Sâmbătă, 11 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, în timp ce acționau pe raza localității Bucu, pe linia depistării persoanelor care conduc autovehicule aflate sub influența băuturilor ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2020, 17:50
(5509 vizualizări - 0 comentarii)


Percheziție la Ion Roată la un bărbat suspectat de «tăiere ilegală» și «furt de arbori»

Percheziție la Ion Roată la un bărbat suspectat de «tăiere ilegală» și «furt de arbori»

Sâmbătă, 11 ianuarie 2020, polițiștii din cadrul Secției 6 Ion Roată au efectuat o percheziție domiciliară la locuința unui bărbat din comuna Ion Roată, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de «tăiere ilegală ...[citește_toată_știrea]

13 Ianuarie 2020, 17:45
(3655 vizualizări - 0 comentarii)


Chirana: Un bărbat din Iași a murit într-un accident rutier

Chirana: Un bărbat din Iași a murit într-un accident rutier

Un grav accident rutier s-a petrecut în seara zilei de vineri, 10 ianuarie 2020, în zona Chirana. Se pare că șoferul unui autovehicul, identificat în persoana unui bărbat de 68 de ani, cu domiciliul în ...[citește_toată_știrea]

10 Ianuarie 2020, 22:20
(5148 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Chirana accident


Taximetriștii din Fetești, amendați de polițiști

Taxiurile din Fetești au fost verificate de polițiștii ialomițeni. În urma controalelor, oamenii legii au descoperit mai multe nereguli în ceea ce privește starea tehnică a autovehiculelor, dar și faptul ...[citește_toată_știrea]

10 Ianuarie 2020, 19:20
(3551 vizualizări - 1 comentariu)


Ajutoare de peste 500 mii de lei, acordate de Epsicopia Sloboziei și Călărașilor

Reprezentanții Episcopiei Sloboziei și Călărașilor au realizat un bilanț al ajutoarelor pe care le-au acordat persoanelor aflate în dificultate din cadrul Episcopiei în ultimul trimestru al anului 2019 ...[citește_toată_știrea]

10 Ianuarie 2020, 19:05
(6347 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Reținut pentru «tâlhărie calificată»

Polițiștii slobozeni au depistat persoana bănuită de comiterea infracțiunii de «tâlhărie calificată» săvârșită în data de 3 noiembrie 2019, asupra unei femei din municipiul Slobozia. Bărbatul în cauză a ...[citește_toată_știrea]

9 Ianuarie 2020, 16:35
(2590 vizualizări - 0 comentarii)


Două fete din Amara, dispărute

Două fete din Amara, dispărute

Polițiștii din Ialomița caută două minore, de 14 și 15 ani, care au plecat de la domiciliu. Persoanele care pot oferi informații care să conducă la depistarea acestora, sunt rugate să anunțe cea mai apropiată ...[citește_toată_știrea]

9 Ianuarie 2020, 12:40
(8413 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Amara dispărută


Tânăr din Slobozia, arestat

Miercuri, 8 ianuarie a.c., polițiștii ialomițeni au acționat pe raza de competență pentru depistarea persoanelor urmărite, dispărute de la domiciliu sau care se sustrag de la executarea unor pedepse privative ...[citește_toată_știrea]

9 Ianuarie 2020, 12:35
(3830 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia arestare


Primăria Slobozia: Obligativitatea de înscriere în Registrul Agricol

Primăria Municipiului Slobozia aduce la cunoștința persoanelor fizice și juridice obligația acestora de a declara următoarele date pentru înscrierea în Registrul Agricol. Astfel, între 5 ianuarie și ultima ...[citește_toată_știrea]

8 Ianuarie 2020, 13:20
(5305 vizualizări - 0 comentarii)


Cosâmbești: Bătrână de 77 de ani, acroșată de o mașină

Luni, 6 ianuarie a.c., polițiștii rutieri din Slobozia au intervenit la un accident rutier produs pe DJ201, în localitatea Cosâmbești, soldat cu rănirea unei persoane. Din primele cercetări efectuate a ...[citește_toată_știrea]

7 Ianuarie 2020, 16:50
(3908 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Constănțean reținut pentru «înșelăciune» și «fals în înscrisuri sub semnătură privată»

Un bărbat de 34 de ani a fost reținut luni, 6 ianuarie 2020, de polițiștii ialomițeni, pentru comiterea mai multor infracțiuni de înșelăciune în formă continuată și de fals în înscriuri sub semnătură privată ...[citește_toată_știrea]

7 Ianuarie 2020, 15:55
(5618 vizualizări - 0 comentarii)


Tânăr din Făcăeni, depistat băut la volan

Luni, 6 decembrie a.c., polițiștii din Fetești au depistat un tânăr de 22 de ani, din Făcăeni, care conducea un autoturism pe raza localității de domiciliu în timp ce se afla sub influența alcoolului. ...[citește_toată_știrea]

7 Ianuarie 2020, 15:45
(2124 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: 5 permise reținute, amenzi de peste 79 mii de lei

Luni, 6 ianuarie a.c., polițiștii ialomițeni au intervenit la 24 de evenimente, dintre care 23 au fost sesizate pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112. De asemenea, au fost sesizate 8 infracțiuni ...[citește_toată_știrea]

7 Ianuarie 2020, 15:40
(2939 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Rata șomajului-4,38%

La sfârșitul lunii noiembrie 2019, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4094 șomeri (din care 1867 femei), rata șomajului fiind de 4,38%, cu 0,97 pp ...[citește_toată_știrea]

7 Ianuarie 2020, 12:20
(3183 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: 3 mașini implicate într-un accident rutier

Un accident rutier s-a produs în dimineața zilei de marți, 7 ianuarie 2020, în zona podului rutier peste râul Ialomița din Slobozia. Se pare că un autoturism care a încercat să vireze la stânga către Cartierul ...[citește_toată_știrea]

7 Ianuarie 2020, 11:11
(4256 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Mary în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița Răduță Aurelian-Constantin în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița Antoine în «Suntem în urmă cu pregătirea, dar construim un grup puternic!» ciumpalacul în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița @PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! Mary în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Mary în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița #pasajladrajna în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Cetatean în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă SPERANȚA în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere as în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița georgica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere vasilica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Ilie Palarie în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia!

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...