Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Procesele lui Nicușor Constantinescu din Ialomița

Fostul baron PSD de Constanța vrea să scape de închisoare

Procesele lui Nicușor Constantinescu din Ialomița

Aflat în prezent la Penitenciarul Slobozia unde are de ispășit o pedeapsă de 6 ani închisoare, fostul baron PSD de Constanța, Nicușor Constantinescu face demersuri în instanță pentru a scăpa de viața după gratii. El a înregistrat pe rolul instanțelor din Ialomița 3 procese prin care speră să obțină eliberarea. Una dintre aceste acțiuni vizează dezincriminarea faptelor de «abuz în serviciu» pe care DNA le-a reținut în cazul său. Saga proceselor continuă cu cele prin care cere întreruperea executării pedepsei sau eliberarea din închisoare în baza abrogatei Ordonanței 13...

O decizie încurcată
Curtea Constituțională a României a deschis o adevărată cutie a Pandorei, prin dezincriminarea parțială a faptelor de «abuz în serviciu». Potrivit deciziei CCR din 2016, «abuzul în serviciu» se poate reține doar în cazul inculpaților care încalcă normele prevăzute în actele legislative primare. În cazul încălcării prevederilor altor categorii de acte legislative, aceste fapte nu sunt reținute. Modificarea adusă de către judecătorii Curții Constituționale a României i-a făcut pe inculpații condamnați definitiv pentru fapte de «abuz în serviciu» să întemeieze acțiuni în instanță, pe considerentul că actele pe care procurorii i-au acuzat că le-au încălcat nu intră în categoria actelor legislative primare. La nivelul Tribunalului Ialomița au fost înregistrate 3 astfel de procese prin care se solicită dezincriminarea faptelor de «abuz în serviciu». Printre cei care solicită judecătorilor acest aspect se numără și Nicușor Constantinescu, fostul președinte al Consiliului Județean Constanța. Acesta reclamă faptul că DNA a invocat un alt text legislativ decât cele primare în momentul în care l-a acuzat de comiterea a 21 de fapte de «abuz în serviciu» pentru care a fost condamnat definitiv la 6 ani de închisoare cu executare.

Saga proceselor lui Constantinescu
Aflat în Penitenciarul Slobozia încă din decembrie 2016, Nicușor Constantinescu continuă să facă demersuri în instanță în speranța că va putea fi eliberat mai devreme de termen din închisoare. Saga proceselor sale a continuat cu o acțiune care a vizat intervenția unei legi penale favorabile, în speță Ordonanța 13. Acțiunea a fost însă respinsă de judecători în momentul în care actul normativ care i-a scos pe români în stradă a fost abrogat. Din Penitenciarul Slobozia, Nicușor Constantinescu a cerut instanței de judecată, în speță Tribunalului Ialomița, să ia act de solicitarea sa privind întreruperea executării pedepsei. Potrivit Noului Cod de Procedură Penală, această solicitare se face în baza articolelor 592 și 589 din lege, potrivit cărora «persoana condamnată suferă de o boală care nu poate fi tratată în rețeaua sanitară a Administrației Naționale a Penitenciarelor și care face imposibilă executarea imediată a pedepsei, dacă specificul bolii nu permite tratarea acesteia cu asigurarea pazei permanente în rețeaua sanitară a Ministerului Sănătății și dacă instanța apreciază că amânarea executării și lăsarea în libertate nu prezintă un pericol pentru ordinea publică» se arată în Noul Cod de Procedură Penală. Procesul are un nou termen stabilit pentru data de 22 martie 2017. La ultimul termen, care s-a desfășurat pe data de 22 februarie, judecătorii Tribunalului Ialomița au solicitat efectuarea unei expertize medico-legale pentru a se stabili dacă într-adevăr starea de sănătate a lui Nicușor Constantinescu impune eliberarea din închisoare.

19 Martie 2017, 11:45 (2604 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
Nicușor Constantinescu, încarcerat la Penitenciarul Slobozia

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 17 Iul 2026
248 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Urziceni: Bărbat reținut 24 de ore pentru «violență în familie» și «amenințare»

Duminică, 31 august a.c., polițiștii din Urziceni, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni, au reținut pentru 24 de ore un bărbat, de 41 de ani ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2025, 16:05
(6124 vizualizări - 0 comentarii)


Consiliul Județean Ialomița: Spectacol cu Grigore Leșe la Conacul Bolomey

Consiliul Județean Ialomița, prin Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ialomița, invită ialomițenii la un eveniment deosebit ce va avea loc joi, 4 septembrie 2025, ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2025, 11:50
(1721 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Serviciul Call Center-număr unic la dispoziția clienților 

RAJA Constanța: Serviciul Call Center-număr unic la dispoziția clienților 

Interacțiunea cu utilizatorul serviciilor de alimentare cu apă și/sau de canalizare este extrem de importantă pentru RAJA Constanța. De aceea, serviciul de Call Center pus la dispoziția acestora ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2025, 08:10
(1151 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Ca urmare a avarierii unei conducte, a fost sistată alimentarea cu gaze naturale pe anumite străzi

Potrivit Distrigaz Sud Rețele, ocompanie terță, ce executa lucrări de săpătură mecanizată pe strada Dropia din, a produs o avarie asupra unei conducte aferente rețelei de distribuție a gazelor naturale ...[citește_toată_știrea]

30 August 2025, 19:50
(668 vizualizări - 0 comentarii)


Maltezi: Un bărbat a murit carbonizat în urma unui incendiu

Maltezi: Un bărbat a murit carbonizat în urma unui incendiu

Miercuri, 27 august 2025, pompierii au fost solicitați să intervină  să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs la locuința unui cetățean din satul Maltezi. La sosirea acestora ...[citește_toată_știrea]

28 August 2025, 14:00
(1304 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Duminică, 31 august 2025, termen-limită pentru depunerea Formularului 398-«VAT Return One Stop Shop»

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor interesați că duminică, 31 august 2025, este termenul-limită de depunerea a Formularului 398-«VAT Return One ...[citește_toată_știrea]

28 August 2025, 13:00
(6725 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sprijin financiar de 57,39 mii de lei pentru crescătorii de animale din Ialomița

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), solicitat prin cererile ...[citește_toată_știrea]

28 August 2025, 08:00
(7305 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: Campanie de donare de sânge

Protopopiatul Urziceni: Campanie de donare de sânge

Marți, 26 august 2025, Protopopiatul Urziceni din cadrul Episcopiei Sloboziei și Călărașilor a organizat o nouă acțiune în cadrul campaniei naționale susținută de Patriarhia Română, respectiv ...[citește_toată_știrea]

26 August 2025, 16:05
(6012 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Peste 116 milioane de lei pentru motorina aferentă trimestrului I 2025

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat la motorina utilizată în agricultură pentru perioada 1 ianuarie ...[citește_toată_știrea]

26 August 2025, 15:15
(914 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Tichetele de activități casnice, singura formă de remunerare a prestatorului casnic

Începând cu 1 ianuarie 2024, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița asigură implementarea la nivel județean a prevederilor legale privind reglementarea activității prestatorului ...[citește_toată_știrea]

26 August 2025, 13:05
(1229 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Incendiu la biserica evanghelică

Țăndărei: Incendiu la biserica evanghelică

Pompierii din Țăndărei au intervenit vineri, 22 august 2025, pentru stingerea unui incendiu care a cuprins clădirea în care funcționează biserica evanghelică din oraș. Pentru că exista pericolul ...[citește_toată_știrea]

22 August 2025, 14:30
(5383 vizualizări - 2 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Strachina din Țăndărei!

Joi, 21 august 2025, în intervalul orar 09,15-14,00, se sistează furnizarea apei potabile consumatorilor din Cartierul Strachina din Țăndărei, în vederea executării lucrărilor de remediere ...[citește_toată_știrea]

21 August 2025, 10:10
(1019 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în zona Fetești Oraș din Fetești!

Miercuri, 20 august 2024, s-a înregistrat o avarie pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 160 mm, de pe strada Plevnei din Fetești. Pentru remedierea acesteia, se sistează furnizarea ...[citește_toată_știrea]

20 August 2025, 11:20
(9099 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Vizarea carnetelor de rentă viageră se face până la 1 septembrie 2025 

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) reamintește că termenul-limită până la care rentierii agricoli ori împuternicitul/mandatarul/curatorul pot transmite documentele ...[citește_toată_știrea]

20 August 2025, 11:15
(7796 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Oprire apă în localitatea Fierbinții de Jos!

Echipele RAJA Constanța intervin sâmbătă, 16 august 2025, pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul branșamentului de apă de pe strada Gruianca, din localitatea Fierbinții de Jos. Pentru ...[citește_toată_știrea]

16 August 2025, 09:30
(3025 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Copii declarați dispăruți, descoperiți de jandarmi

Fetești: Copii declarați dispăruți, descoperiți de jandarmi

Miercuri, 13 august 2025, o bunică din Fetești sesiza dispariția nepoților de 11, respectiv 13 ani, care au venit în vacanță din Mizil/Prahova. Jandarmii au pornit în căutarea acestora, iar ...[citește_toată_știrea]

14 August 2025, 16:00
(6090 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA de peste 3,98 milioane de lei în luna iulie 2025

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna iulie 2025, conform selecției naționale, TVA în valoare de 3,98 milioane ...[citește_toată_știrea]

14 August 2025, 11:00
(2942 vizualizări - 0 comentarii)


MNAR Slobozia: Expoziție dedicată «Fermei Model Perieți»

Muzeul Național al Agriculturii, alături de Consiliul Județean Ialomița găzduiesc miercuri, 20 august 2025, vernisajul expoziției «Ferma Model Perieți», un eveniment dedicat publicului larg ...[citește_toată_știrea]

14 August 2025, 10:10
(7003 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 1506 de persoane, angajate în primele 6 luni ale anului 2025

În primele 6 luni ale anului 2025, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 1506 persoane ...[citește_toată_știrea]

13 August 2025, 14:45
(5493 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 174,14 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în luna iulie 2025

În luna iulie a anului 2025, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 174,14 milioane ...[citește_toată_știrea]

13 August 2025, 13:40
(6885 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: 150 acțiuni de control, amenzi de 328,8 mii de lei

În perioada 12 iunie-13 august 2025, DSVSA Ialomița a efectuat 150 de acțiuni de control la obiective de tip hipermarket/supermarket, brutării, laboratoare de cofetărie-patiserie, unități de alimentație ...[citește_toată_știrea]

13 August 2025, 12:20
(6760 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 1,85 milioane de lei, sume stabilite suplimetar de plată de Inspecția Fiscală în luna iulie 2025

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul AJFP Ialomița au finalizat, în luna iulie a.c., 17 inspecții fiscale, 3 controale inopinat, precum și 19 verificări documentare. Astfel, au fost ...[citește_toată_știrea]

12 August 2025, 15:55
(7925 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Festivalul Internațional de Folclor «Floare de pe Bărăgan», ediția XXV

În perioada 15-18 august 2025, municipiul Slobozia și județul Ialomița vor fi gazda unui eveniment cultural-artistic devenit emblematic pentru promovarea folclorului autentic românesc și ...[citește_toată_știrea]

12 August 2025, 15:50
(6029 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 249 de firme cu datorii la Stat de aproape 300 milioane de lei, publicate pe site-ul ANAF

Administrația Județeană a Finanțelor Publice informează că au fost publicate pe pagina proprie de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscală listele de contribuabili persoane juridice care ...[citește_toată_știrea]

12 August 2025, 14:40
(8317 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe Șoseaua Brăilei din Țăndărei!

În vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite la nivelul unui branșament de pe Șoseaua Brăilei din orașul Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile ...[citește_toată_știrea]

12 August 2025, 11:05
(2290 vizualizări - 0 comentarii)


Programul RAJA Constanța de Sfânta Maria

RAJA Constanța aduce la cunoștință consumatorilor din întreaga arie de operare că vineri, 15 august 2025, cu prilejul sărbătorii Adormirea Maicii Domnului (Sfânta Maria), casieriile societății ...[citește_toată_știrea]

12 August 2025, 10:30
(6857 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe strada Barierei din Țăndărei!

În vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă de pe strada Barierei din orașul Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei ...[citește_toată_știrea]

11 August 2025, 14:15
(6128 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: ANAF a publicat lista contribuabililor bun-platnici

La nivelul județului Ialomița figurează pe această listă 6950 agenți economici, cu 773 mai mulți decât în trimestrul I 2024, care au îndeplinit până la data de 31 iunie 2025, ...[citește_toată_știrea]

7 August 2025, 14:00
(9233 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiunea «SPEED» pe șoselele județului

În perioada 4-10 august 2025, conform Programului Operațiunilor Europene 20205 al Organizației Polițiilor Rutiere din Europa (ROADPOL), va fi desfășurată acțiunea «SPEED», destinată ...[citește_toată_știrea]

7 August 2025, 11:30
(5683 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă din cauza unei avarii la Fetești!

La nivelul sistemului de alimentare cu apă din orașul Fetești s-a înregistrat o avarie la conducta principală de distribuție marți, 5 august 2025. Echipele RAJA Constanța depun toate eforturile ...[citește_toată_știrea]

5 August 2025, 20:05
(8726 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
#pasajladrajna în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Mondial în Primul obiectiv al Unirii Slobozia: «stabilizarea»! Vali Stefan în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Vali în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL POKEMON în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL @ana în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Maria în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Cetățeanul x în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Gelu în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Ana în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL curse TAXI aeroport în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 Fane în Sictir în tractir! Mimi în Screening pentru cancerul colorectal la Spitalul Județean de Urgență Slobozia Biciclist în Slobozeanca Irina Stoica sfidează limitele la «L'Étape du Tour de France 2026» Titi în Screening pentru cancerul colorectal la Spitalul Județean de Urgență Slobozia Cuculet în Slobozeanca Irina Stoica sfidează limitele la «L'Étape du Tour de France 2026» Răduță Aurelian-Constantin în Slobozeanca Irina Stoica sfidează limitele la «L'Étape du Tour de France 2026» Andrei în Unul dintre cei doi adolescenți înecați în zona Ograda, de negăsit! Cetatean în Slobozeanca Irina Stoica sfidează limitele la «L'Étape du Tour de France 2026» Ioana în Primăria Slobozia și DIICOT-Structura Centrală, război în instanță pentru preluarea fostului cinematograf «Ialomița»

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...