Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

ULTIMA ORĂ

IPJ Ialomița: Acțiune în sistem integrat

Polițiști din toate structurile operative ale Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița au fost angrenați la acest sfârșit de săptămână, 17-19 martie 2017, în executarea unei serii de acțiuni în sistem integrat și controale în locurile și zonele de interes operativ din județ. Astfel, polițiștii au organizat și desfășurat activități pentru a identifica autorii de fapte penale, contravenționale ori de altă natură, pentru asigurarea unui climat de ordine, liniște și siguranță publică. La acțiuni au participat atât polițiști de frontieră, jandarmi ialomițeni, cât și polițiști locali. Au fost verificate 43 de societăți comerciale, peste 700 de persoane fiind legitimate și peste 550 de autovehicule controlate. Pentru abaterile constatate au fost aplicate 248 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 59000 de lei. Totodată, pentru neregulile constatate, polițiștii au reținut 4 permise de conducere și au retras 7 certificate de înmatriculare. Exemplificând, polițiștii au depistat o femeie, de 39 de ani, din comuna Sinești, pe numele căreia Judecătoria Medgidia a emis un mandat de executare a pedepsei. Cea în cauză a fost încarcerată în Penitenciarul de Maximă Securitate Poarta Albă, având de executat o pedeapsă privativă de libertate de 1 an și 6 luni pentru săvârșirea infracțiunii de «complicitate la înșelăciune».

20 Martie 2017, 15:25 (4088 vizualizări - 0 comentarii)

Citiți și:
Urziceni: Acțiuni ale polițiștilor pentru creșterea siguranței în școli
Slobozia: Amenzi de peste 37 mii de lei aplicate de polițiști
IPJ Ialomița: Acțiune împotriva braconajului piscicol

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Sâmbătă 29 Aug 2026
415 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Ograda: Lemne vândute ilegal, confiscate de polițiști 

Joi, 27 august 2026, polițiștii ialomițeni au depistat, în localitatea Ograda, o autoutilitară încărcată cu material lemnos, condusă de un bărbat, de 30 de ani. În urma verificării ...[citește_toată_știrea]

28 August 2026, 15:25
(189 vizualizări - 0 comentarii)


Ion Roată: Cercetat penal pentru că a agresat un consătean 

Joi, 27 august 2026, un bărbat de 39 de ani, din localitatea Ion Roată, a fost reținut după ce a agresat un bărbat de 33 de ani, domiciliat în aceeași localitate. Cercetările au scos la iveală ...[citește_toată_știrea]

28 August 2026, 14:55
(310 vizualizări - 0 comentarii)


Malu Roșu: Conflict spontan, trei bărbați reținuți 

Joi, 27 august 2026, polițiștii din Jilavele au dispus reținerea pentru 24 de ore a trei tineri, cu vârste cuprinse între 20 și 24 ani. Aceștia ar fi principalii suspecți ai unui dosar penal ...[citește_toată_știrea]

28 August 2026, 14:30
(374 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe Șoseaua București din orașul Țăndărei!

Pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe Șoseaua București din orașul Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile joi, 27 august ...[citește_toată_știrea]

27 August 2026, 11:55
(254 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe strada Digului din orașul Țăndărei!

Pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe strada Digului din orașul Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile miercuri, 26 august ...[citește_toată_știrea]

26 August 2026, 10:20
(674 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Secțiunea Mica Publicitate
a fost actualizată!
Cele mai noi anunțuri din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri on-line!

25 August 2026, 20:10


APIA atenționează asupra vizării carnetelor de rentier agricol

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) reamintește rentierilor agricoli sau împuterniciților/mandatarilor/curatorilor acestora că data de 31 august 2026 este ...[citește_toată_știrea]

25 August 2026, 10:20
(639 vizualizări - 0 comentarii)


Serviciul Call Center RAJA Constanța, un număr unic la dispoziția tuturor clienților 

Serviciul Call Center RAJA Constanța, un număr unic la dispoziția tuturor clienților 

Interacțiunea cu utilizatorul serviciilor de alimentare cu apă și/sau de canalizare este extrem de importantă pentru RAJA Constanța. De aceea, Serviciul Call Center pus la dispoziția acestora, vine ...[citește_toată_știrea]

25 August 2026, 08:25
(574 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Accident rutier în zona Piața Unirii

Slobozia: Accident rutier în zona Piața Unirii

Sâmbătă, 22 august 2026, în zona Piața Unirii din Slobozia, s-a produs un accident rutier. Din primele informații, două mașini s-au lovit, principala cauză fiind neacordarea de prioritate ...[citește_toată_știrea]

22 August 2026, 22:40
(2016 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 516,19 mii de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor efectuate în luna iulie 2026

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au finalizat, în luna iulie a.c., 8 inspecții fiscale, realizând și 10 controale inopinate ...[citește_toată_știrea]

20 August 2026, 13:55
(739 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 11,33 milioane de lei în luna iulie 2026

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna iulie 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 11,33 milioane ...[citește_toată_știrea]

19 August 2026, 16:35
(1467 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Dridu!

Echipele RAJA intervin miercuri, 19 august 2026, pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de pe strada Migdalei din localitatea Dridu. Î ...[citește_toată_știrea]

19 August 2026, 09:55
(1592 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: 31 august 2026, termen-limită pentru vizarea carnetelor de rentier agricol

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) reamintește că termenul-limită până la care rentierii agricoli sau împuterniciții/mandatarii/curatorii acestora pot transmite documentele ...[citește_toată_știrea]

18 August 2026, 16:50
(715 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 173,98 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în luna iulie 2026

În luna iulie a anului 2026, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a realizat venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 173,98 milioane de ...[citește_toată_știrea]

18 August 2026, 15:50
(822 vizualizări - 0 comentarii)


Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: Dublu vernisaj de expoziții

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia va fi gazda unui dublu vernisaj de expoziții marți, 18 august 2026. Astfel, în cadrul Galeriilor de Artă «Arcadia» vor fi vernisate ...[citește_toată_știrea]

17 August 2026, 10:40
(1843 vizualizări - 0 comentarii)


Scânteia: Soț agresor, reținut de polițiști pentru «violență în familie»

Un bărbat de 54 de ani a fost reținut de polițiști, pentru 24 de ore, după ce ar fi agresat-o pe soția sa, o femeie de 36 de ani, în comuna Scânteia. Femeia a reclamat la Poliție faptul că ...[citește_toată_știrea]

14 August 2026, 13:30
(1389 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Strachina din orașul Țăndărei!

Vineri, 14 august 2026, în intervalul 11,30-16,30, echipele RAJA  Constanța sistează furnizarea apei potabile în Cartierul Strachina din orașul Țăndărei, în vederea remedierii ...[citește_toată_știrea]

14 August 2026, 12:05
(1324 vizualizări - 0 comentarii)


Coșereni: Reținuți pentru «violare de domiciliu», «amenințare» și «distrugere»

Trei tineri, cu vârste cuprinse între 14 și 16 ani, dar și un altul de 36 de ani ar fi principalii autori ai infracțiunilor de «violare de domiciliu», «amenințare» ...[citește_toată_știrea]

14 August 2026, 11:55
(1296 vizualizări - 0 comentarii)


Valea Ciorii: Persoane reținute în urma unui conflict

Patru persoane din comuna Valea Ciorii, cu vârste cuprinse între 39 și 41 de ani, au provocat un conflict și s-au agresat reciproc. Incidentul s-a petrecut marți, 11 august 2026, pe fondul ...[citește_toată_știrea]

14 August 2026, 11:05
(1496 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe strada București din orașul Țăndărei!

Pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe strada București din orașul Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile joi, 13 august ...[citește_toată_știrea]

13 August 2026, 15:15
(2270 vizualizări - 0 comentarii)


Festivalul Internațional de Folclor «Floare de pe Bărăgan», 15-18 august 2026: Tradițiile lumii, în inima Ialomiței, la cea de a XXVI-a ediție!

În perioada 15-18 august 2026, municipiul Slobozia și județul Ialomița vor găzdui una dintre cele mai reprezentative manifestări cultural-artistice dedicate valorificării și promovării patrimoniului ...[citește_toată_știrea]

12 August 2026, 13:20
(1984 vizualizări - 2 comentarii)


AJFP Ialomița: Programul «TEZAUR» continuă

Programul «Tezaur»-Titluri de Stat va continua și în perioada 10 august-4 septembrie 2026, cu dobânzi de până la 7,15%/an. Administrația Județeană a Finanțelor Publice ...[citește_toată_știrea]

12 August 2026, 11:35
(2208 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în orașul Fetești!

Joi, 13 august 2026, distribuitorul de energie efectuează lucrări de reparații și întreținere a instalațiilor care alimentează cu electricitate de la nivelul Puțului 8 Front Vechi din orașul Fetești ...[citește_toată_știrea]

12 August 2026, 11:20
(1506 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe strada București din orașul Țăndărei!

Pentru remedierea avariei la nivelul unui branșament de pe strada București din orașul Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile marți, 11 august 2026, în intervalul ...[citește_toată_știrea]

11 August 2026, 11:45
(2168 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în localitatea Sudiți miercuri, 12 august 2026!

Miercuri, 12 august 2026, distribuitorul de energie efectuează lucrări de reparații și întreținere a instalațiilor care alimentează cu electricitate Sursa de Apă Sudiți. Prin urmare, în intervalul ...[citește_toată_știrea]

11 August 2026, 10:25
(1767 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Amenzi la Festivalul «Zilele Romilor» de la Slobozia

În continuarea demersurilor de monitorizare a modului de respectare a regulilor de siguranță alimentară în cadrul evenimentelor publice, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța ...[citește_toată_știrea]

10 August 2026, 15:45
(1714 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție la intersecția străzilor Artelor și Pieții din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA Constanța intervin luni, 10 august 2026, în intervalul orar 10,15-15,00, pentru remedierea unui branșament avariat de la intersecția străzilor Artelor și Pieții, din orașul Țăndărei ...[citește_toată_știrea]

10 August 2026, 11:05
(1948 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 128 locuri de muncă vacante în Spațiul Economic European

Angajatorii din Spațiul Economic European oferă, prin intermediul rețelei EURES România, 128 locuri de muncă vacante. Astfel, în Danemarca sunt disponibile 8 locuri de muncă (dulgher pentru ...[citește_toată_știrea]

10 August 2026, 08:35
(1697 vizualizări - 0 comentarii)


Traian: Reținuți în urma unui scandal provocat

În noaptea de miercuri spre joi, 5/6 august a.c., polițiștii din localitatea Traian au fost sesizați cu privire la un scandal izbucnit între șase persoane, pe fondul consumului de alcool ...[citește_toată_știrea]

8 August 2026, 14:00
(2078 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

8 August 2026, 13:05
(1532 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Romtelecom în Depozit necontrolat de deșeuri în curtea din spatele fostului sediu al Romtelecom din Slobozia Alin în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Ion Ion în Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, vizită oficială la Slobozia Cernea în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Vasile în Ialomița riscă să piardă aproape 40% din proiectele PNRR Stelu în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Nimeni Altu în Ialomița riscă să piardă aproape 40% din proiectele PNRR Național în Inspectoratul Școlar Județean Ialomița, condus de preotul Ion Marian  cetatean în Ialomița riscă să piardă aproape 40% din proiectele PNRR Lenta în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean guess who în Serviciile de «ride-sharing», populare și la Slobozia guess who în 27,9 milioane de lei pentru electrificarea liniei Slobozia-Țăndărei, închisă circulației trenurilor de călători spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 26 august 2026 Lemnaru Mihaita în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean cristina în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Ion în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Coleg de breaslă în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Cezar în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean cumcamcom în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Ilie în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...