Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Larisa Mihai a ajuns la Consiliul Județean Ialomița Larisa Mihai a ajuns la Consiliul Județean Ialomița

Visul Președintelui Moraru

Larisa Mihai a ajuns la Consiliul Județean Ialomița

City-managerul orașului Amara, Larisa Mihai, a fost angajată la Consiliul Județean Ialomița. Potrivit declarațiilor președintelui Victor Moraru, dânsa va fi consilierul lui personal. Larisa Mihai nu este singurul angajat al Primăriei Amara care acceptă transferul pentru a fi alături de Președinte. Acesta a recunoscut că a transferat de la Amara întreg Departamentul de Integrare Europeană, format în perioada în care a deținut fotoliul de primar...

Sacrificiul Larisei
Larisa Mihai, city-managerul orașului Amara, a renunțat la cariera strălucită care o aștepta (ea este vicepreședinte al Asociației Administratorilor Publici din România!) și s-a transferat la Consiliul Județean. Dânsa a apărut pentru prima oară în public săptămâna trecută, la una dintre conferințele de presă susținute de Președintele Victor Moraru, fiind prezentată tangențial drept cel mai nou consilier personal al acestuia. «Infrastructura umană este cea mai importantă. Nu știu de ce vor oamenii să lucreze cu mine... Sunt foarte exigent și angajații mă înjură! Dar vin să lucreze împreună cu mine!» a declarat Victor Moraru în contextul enunțat mai sus. Reamintim că transferul Larisei Mihai a fost anunțat de către ziarul nostru încă de anul trecut. Potrivit unor surse apropiate Președintelui, aceasta urmează să ocupe într-un final funcția de «county manager» în cadrul Consiliului Județean. Conducerea anterioară a instituției nu a agreat înființarea acestei funcții, însă moda administratorilor publici județeni este deja generalizată la nivelul întregii țări.

Amara e paralizată
Transferul Larisei Mihai nu este singular. O dată cu ea a fost transferat de la Amara întreg Departamentul de Integrare Europeană al orașului, format în mandatul lui Victor Moraru. Solicitat să comenteze situația, acesta a declarat că lucrează la înființarea unei Asociații de Dezvoltare Intercomunitară care să preia implementarea unor proiecte de dezvoltare locală, cofinanțate din fonduri europene: «Această ADI va permite să oferim servicii unitare. Vorbim de accesarea de fonduri europene pentru toate investițiile restante din acest județ. Inclusiv la Amara! Va fi o structură nou-nouță care va prelua toate problemele administrațiilor locale!». În pofida declarațiilor președintelui Moraru, situația de la Amara este una extrem de dificilă. Decapitată administrativ, localitatea a fost lăsată exclusiv în grija fostului viceprimar, Gheorghe Soholodeanu. Depășit de problemele cu care se confruntă în calitate de primar, acesta se află în imposibilitatea de a finaliza și a propune spre adoptare bugetul localității.

27 Martie 2017, 10:40 (10997 vizualizări - 16 comentarii)

Citiți și:
Cătălin Grigore asigură interimatul la președinția Consiliului Județean Ialomița
MINCIUNILE ADMINISTRATIVE ale lui Victor Moraru au picioare scurte
Ialomițenii au plătit pentru mediatizarea președintelui Victor Moraru 2 milioane de lei
Moraru-omul și opera (IV)
Daniel-Ionuț Mihai, viceprimar la Amara

Comentariile cititorilor:


Sandu:
(28 Martie 2017, 17:35)
Larisa este una dintre cadâne. Eu mai știu încă două tot de la Amara. N-am nimic cu viața lor, eu întreb, ca prostu: când începe Moraru să facă tot ce-a promis? Că sunt multe, grave și promise! Gata haremul! Acum, treaba mare!?
Maria:
(28 Martie 2017, 11:38)
E acum Moraru este linistit, cadina Larisa este linga el, da chiar a adus intreg haremul din seraiul Amara si treaba merge brici. Seara dupa program cadina Larisa are intilnire cu sultanul Victor si pune la cale istoria ce va sa vina, unde anume decit in seraiul lui din Amara adica Primaria Amara. Bine ca am scapat de un astfel de animal si cadinele lui proaste de care se foloseste.Sunteti atit de proaste fetelor de nu incape, astfel ca veti infunda puscaria iar Moraru va va face cu mina....................
Alegator:
(28 Martie 2017, 10:32)
Mai domnule Moraru apucati-va naibii de treaba serioasa sa se vada ceva, ca nu te-am ales ca pe Don Juan de la Primarie, sa va amorezati ca niste pustani de liceu. Sa se trezeasca bunul simt din voi si incepeti sa faceti ceva si orasul vostru, resedinta de judet.
Petra:
(28 Martie 2017, 01:57)
Mă, Larisa e bună! La ce, nu contează. Femeia plesnește de seriozitate, are ochelari, e citită, e cam drăguță, este femeie și e din popor! Ce mai vreți? Moraru are cal, are iapă, are putere să facă bine....așteptați! Spre finalul mandatului, dacă va face!
ialomitean:
(27 Martie 2017, 23:01)
Fratilor ialomiteni!Suntem salvati!Avenit Larisa! Sa vedeti locuri de munca,investitori,apa buna de baut,drumuri asfaltate!
Iar Moraru zice ca este exigent,dar de fapt in afara de o parere foarte buna despre el,multa incapatanare,si bagaj intelectual subtire de tot ,altceva nu are.Rautatea nu asunde prostia!
@paraschiv:
(27 Martie 2017, 19:18)
Paraschiveeeee! Esti varza! Larisa nu este, nu a fost si...probabil nu va fi maritata!
gogu:
(27 Martie 2017, 19:04)
Larisa, cand panificatorul face daruri, fugi cat te tin picioarele! In sens opus!!!!!
Amarean:
(27 Martie 2017, 15:40)
Da, il avem pe dl. Soho care nu stie sa deschida un calculator dar sa mai trimita un mail. A adus-o pe fiisa-sa in primarie sa-l ajute . Ma intreb daca este legal sa aiba acces la informatii o persoana care nu este angajata . De plecat a plecat si secretara primariei de frica sa nu o ajunga din urma ilegalitatile pe care a recunoscut a le-a facut alaturi de ,,echipa performanta ,, a lui Moraru. Pe Larisa a luat-o langa el sa nu-l mai cante ziarele ca face bugetul la 3 noaptea in primarie . si-a luat toti acolitii care il pupa in c.. 
Pentru Alibabu:
(27 Martie 2017, 15:30)
@alibaba. Și doctorul muștelor de Muzeu va fi băgat in Consiliul Județean sau mai are de lins? Aici este marele secret al longevității sale in ORAȘUL CU FLOCI....Aplecat, lins; lins, aplecat etc.
Eurofelatio Amarum :
(27 Martie 2017, 15:26)
25mil euro la drumuri?Cine dracu va mai crede psd istilor?Babele,mosii,angajatii la stat ce v au votat?Ca la fel ati demarat si groapa-garaj,reabilitarea piatetei Perlea...Soselele judetene sunt vai mama lor...Proiectele europene finantate si finalizate sunt anchetate ca ati furat!Bati campii cu gratie Morarule!!Deci ai adus trei specialisti in bani europeni ca sa ai control la sifoneala banutilor.La puscarie veti sta in aceeasi celula? Si chiar:buget propriu nu avem pentru investitii ?Doar proiecte europene? Ati saracit tara nemernicilor,ca judetul a fost al vostru psd istilor.Tara a fost condusa tocmai sa"accesam fonduri".Taman de voi!
Vedeta :
(27 Martie 2017, 13:35)
Sugestie.Se poate ca la viitorul articol sa vedem fotografii cu microfonul in mana Larisutei ?Va multumim.
Suti En Larg :
(27 Martie 2017, 13:29)
Da'ce di ce stă asa constipată?E pătrunsa de solemnitate?Usor bre cu afisajul asta de cumintenie feciorelnică? Noi am vazut politicieni si primari europeni si slava Domnului sunt fiinte normale,nu asa prefacute ca voi!Daca te destinzi...risti ceva la sfincter?Bre nea morarule,da'de ce nu le recomanzi niste plimbari in "uichend"?Un gratarel,un sprit...Auzi bre nea morarule...Di ce aduci langa matale acriturile astea?La ce "e"bune? Consiliaza bine-bine-bine? Ca nu depasesti prea mult superficialismul si nepotismul ialomitean.Scuipa bre in san(al matale!!) si angajeaza profesionisti.
Alibaba:
(27 Martie 2017, 13:12)
O initiativa buna ca domnul Moraru, sa isi aduca oamenii buni care au demonstrat. O sugestie, daca tot nu este dat afara Obrejan Cristian, de la cultura, cum s-a promis, poate i se face loc in armata CJ, fiind doctor in "albirea" banului public cheltuit dupa bunul plac. Afara cu impostorul!!  
Paraschiv:
(27 Martie 2017, 12:20)
E cu cântec, pe față! Omul este divorțat, dar tipa? Nu mai există bun simț! Așa, măcar puțin, la cei de la care am avea pretenții. Oameni publici! Având ce-i lipsea, poate va face treabă dreaptă și țeapănă. Are multe neterminate, promisiuni și hoți pe funcții de zeci de ani...Dacă d-na asta îi va ține bine socoteala, poate va vedea mai clar lista de priorități!
gigel:
(27 Martie 2017, 12:10)
De ce nu este la fel de exigent si cu sine domnul Moraru? Ar face bine sa se ia de urechi si sa se dea singur afara. N-a facut si n-o sa faca nimic pentru oamenii din Amara/Ialomita. Astept ca la finalul mandatului sa dea vina pe oamenii din subordine pentru neimplinirile viitoare.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 30 Sep 2026
266 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Secțiunea Mica Publicitate
a fost actualizată!
Cele mai noi anunțuri din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri on-line!

29 Septembrie 2026, 19:15


Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: «Salonul Anual de Carte», ediția a XXXV-a

Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: «Salonul Anual de Carte», ediția a XXXV-a

Joi, 1 octombrie 2026, Consiliul Județean Ialomița și Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița deschid cea de a XXXV-a ediție a «Salonului Anual de Carte», cea mai importantă ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 15:10
(170 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Moldoven!

Echipele RAJA Constanța au sistat furnizarea apei marți, 29 septembrie 2026, în intervalul orar 14,15-18,15, în localitatea Moldoveni, pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 14:35
(193 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Situația depunerii cererilor de ajutor de stat pentru sectoarele bovin și suin

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că perioada de depunere a cererilor de ajutor de stat pentru sectoarele bovin și suin s-a încheiat. La nivel național, pentru ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2026, 13:20
(175 vizualizări - 0 comentarii)


«Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii!

Consiliul Județean al Elevilor Ialomița lansează un semnal de alarmă și cheamă elevii la un protest inedit luni, 28 septembrie 2026. Aceștia sunt îndemnați să vină la școală îmbrăcați « ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 13:20
(1041 vizualizări - 8 comentarii)


APIA: Peste 88% dintre fermierii incluși în eșantionul de control au fost deja verificați

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) continuă controalele aferente anului de cerere 2026, în vederea verificării respectării condițiilor de eligibilitate și a cerințelor specifice ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 09:25
(623 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: Daruri pentru copii

Protopopiatul Urziceni: Daruri pentru copii

Biroul de Asistență Socială din cadrul Protopopiatului Urziceni a participat, prin 6 parohii arondate, la Proiectul «Încălțăm România desculță» derulat de Asociația «Glasul ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 08:50
(607 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sprijin financiar de peste 2,13 milioane lei pentru crescătorii de animale

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), solicitat ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 08:20
(656 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Bursa Locurilor de Muncă

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița invită toți agenții economici din județ să participe la Bursa Locurilor de Muncă vineri, 9 octombrie 2026, eveniment dedicat intermedierii directe ...[citește_toată_știrea]

23 Septembrie 2026, 10:20
(1208 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmeria Ialomița recrutează tineri

Jandarmeria Ialomița recrutează tineri

În perioada septembrie-decembrie 2026, Jandarmeria Ialomița desfășoară o nouă campanie de recrutare pentru cei care doresc o carieră militară în Jandarmeria Română. Astfel, la Școala ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2026, 10:35
(1141 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Județean Ialomița: Festivalul-Concurs de Tradiție Culinară Ialomițeană «La Casa Tudorii», ediția a XIV-a

Muzeul Județean Ialomița: Festivalul-Concurs de Tradiție Culinară Ialomițeană «La Casa Tudorii», ediția a XIV-a

Tradițiile păstrate din generație în generație sunt o parte importantă a identității unei comunități și a patrimoniului său cultural. Obiceiurile, meșteșugurile, poveștile locului și, nu î ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2026, 08:20
(1313 vizualizări - 0 comentarii)


Lidl România a inaugurat un nou magazin în Țăndărei, în cadrul «Park Plaza»

Lidl România a inaugurat un nou magazin în Țăndărei, în cadrul «Park Plaza»

Lidl România continuă extinderea rețelei sale la nivel național și a inaugurat joi, 17 septembrie a.c., un nou magazin în orașul Țăndărei/Ialomița, în cadrul centrului comercial « ...[citește_toată_știrea]

17 Septembrie 2026, 13:15
(1268 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Peste 4,09 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor efectuate în luna august 2026

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au finalizat, în luna august a.c., 13 inspecții fiscale și 13 verificări documentare. Astfel ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2026, 11:20
(1479 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 10,37 milioane de lei în august 2026

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna august 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 10,37 ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2026, 15:35
(1647 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: Sprijin pentru elevi la început de an școlar

Protopopiatul Slobozia: Sprijin pentru elevi la început de an școlar

Vineri, 11 septembrie a.c., 54 de elevi din parohiile Cosâmbești, Miloșești, «Sf. Dumitru» Slobozia, Cuza-Vodă, Slobozia Nouă I și Amara I au primit ghiozdane, articole vestimentare ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2026, 15:25
(1775 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Opt persoane reținute într-o singură zi!

IPJ Ialomița: Opt persoane reținute într-o singură zi!

Polițiștii ialomițeni au documentat, în aceeași zi, mai multe fapte penale, iar opt persoane au fost reținute, în 3 dosare distincte. Astfel, un bărbat a fost reținut pentru «furt ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 16:40
(2322 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Locală Slobozia: Amenzi de peste 103 mii de lei în august 2026

Poliția Locală Slobozia: Amenzi de peste 103 mii de lei în august 2026

Potrivit unui raport, în cursul lunii august 2026, polițiștii locali din Slobozia au aplicat 479 de sancțiuni contravenționale. Astfel, au fost aplicate 263 de amenzi, în valoare totală de ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 16:25
(1822 vizualizări - 1 comentariu)


3267 de persoane înregistrate de Biroul pentru Imigrări al Județului Ialomița

La data de 31 august 2026, în evidența Biroului pentru Imigrări al Județului Ialomița se aflau 3267 de persoane, în creștere față de cele 2952 înregistrate în perioada ianuarie ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 12:20
(1567 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 143,74 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în august 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna august a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 143,74 milioane ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 11:20
(1489 vizualizări - 0 comentarii)


La 58 de ani, un jandarm din Ialomița participă la ultramaratonul caritabil «Autism 24h» pentru copiii cu autism

La 58 de ani, un jandarm din Ialomița participă la ultramaratonul caritabil «Autism 24h» pentru copiii cu autism

În perioada 12-13 septembrie 2023, la Mamaia, subofițerul jandarm Stan Petruș va participa la ultramaratonul caritabil «Autism 24h», o provocare în cadrul căreia participanții ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 10:40
(1572 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 09:05
(4037 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Verificări în exploatațiile de animale

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranta Alimentelor Ialomița informează proprietarii/deținătorii de animale că, începând cu 1 ianuarie 2026, medicii veterinari oficiali au efectuat ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 16:35
(2585 vizualizări - 0 comentarii)


Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: «ArtFest Slobozia 2026»/Teatru, Film, Dialog

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: «ArtFest Slobozia 2026»/Teatru, Film, Dialog

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia, în colaborare cu Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică «I.L. Caragiale» București, Centrul Educațional « ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 16:20
(1815 vizualizări - 0 comentarii)


Autoturism furat din Olanda, descoperit de polițiști la Căzănești

Marți, 8 septembrie 2026, polițiștii Serviciului Rutier Ialomița au oprit pentru un control, în localitatea Căzănești, un autoturism condus de o femeie de 40 de ani, domiciliată în Munteni ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 15:25
(1857 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Termen-limită pentru depunerea cererilor de ajutor de stat pentru crescătorii de bovine și suine

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează crescătorii de bovine și suine că joi, 24 septembrie 2026, inclusiv, este termenul-limită pentru depunerea cererilor de solicitare ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 15:20
(1709 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Sancțiuni aplicate pentru nerespectarea circulației în zona trecerilor la nivel cu calea ferată

Miercuri, 9 septembrie 2026, polițiștii din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Ialomița, cu sprijinul Registrului Auto Român Ialomița, au desfășurat o acțiune pentru prevenirea ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 14:50
(1702 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Alege factura electronică!

RAJA Constanța: Alege factura electronică!

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este și ea o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel mai important ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 11:20
(4290 vizualizări - 0 comentarii)


Festivalul Național de Tarafuri «Ion Albeșteanu», ediția a XVI-a, 14-16 septembrie 2026

În perioada 14–16 septembrie 2026, județul Ialomița va deveni, timp de 3 zile, un veritabil spațiu al întâlnirii cu tradiția și valorile autentice ale folclorului românesc ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 09:50
(1897 vizualizări - 0 comentarii)


1587 persoane angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în perioada ianuarie-iulie 2026

În perioada ianuarie-iulie 2026, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 1587 persoane, ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2026, 11:05
(1870 vizualizări - 1 comentariu)


Muzeul Național al Agriculturii din România/Slobozia: «Bărăganul văzut din tractor»

Vineri, 11 septembrie 2026, la Muzeul Național al Agriculturii din România/Slobozia va fi inaugurată expoziția «Bărăganul văzut din tractor». Evenimentul se desfășoară în cadrul ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2026, 08:50
(1809 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Daniel în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița cetateanu.net în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița cetatean în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Silviu în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Krishan în Echipa CSM Unirea Slobozia, vicecampioană națională la Cupa României la Sabie Masculin! știucă Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Soldatul rezervist în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Gheorghe Ion în Victorii ale «terenului propriu» CASA în Epopeea concursurilor de șef la CJAS continuă. Sănătatea ialomițeană își caută (din nou) manager! apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 23 septembrie 2026 @Dinu în Consecvent și perseverent, juristul Zamfir recandidează la șefia Sănătății ialomițene SOL în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 23 septembrie 2026 garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 23 septembrie 2026 cetatean în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! Gigel în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! ana în Planificare «copy-paste» pentru dezvoltarea strategică a Învățământului tehnic ialomițean Marin C. în Căzănești a redevenit comună!

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...