Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

POLITICĂ

Deputatul PNL Gheorghe Tinel e multifuncțional

Deputatul PNL Gheorghe Tinel e multifuncțional

Corigent și anul trecut la alegerile locale, în pofida eforturilor sale de a recuceri Ialomița, deputatul Gheorghe Tinel s-a decis să acceseze funcții de nișă. El a fost ales recent secretar general adjunct al PNL, iar în puținul timp liber rămas la dispoziție predă la Facultatea de Ecologie și Protecția Mediului din București.

Înlocuitorul lui Bușoi Îl mai știți pe Cristian Bușoi, jumătatea aia de buletin al PNL folosit pe post de baston de președintele Klaus Iohannis la întâlnirile publice de anul trecut? Ei, bine, acesta este secretar general al PNL și, din 20 martie 2017, poate fi înlocuit de către deputatul Gheorghe Tinel, ales prin vot democratic în cadrul Biroului Politic Permanent al PNL ca secretar general adjunct al ceea ce a mai rămas din partidul lui Maniu&comp. Curioși să înțelegem ce face un secretar general adjunct și, mai ales, cum reușește deputatul ialomițean să se împartă între atâtea funcții oficiale slujind în același timp și «mai binele public» al ialomițenilor, l-am contactat telefonic pentru o declarație: «Ce înseamnă funcția asta? Mai multă muncă decât până acum. Suntem în plină campanie de alegeri, avem proiecte naționale în derulare și, de asemenea, ne concentrăm asupra campaniei din Ialomița!» a declarat Gheorghe Tinel. Reamintim că deputatul ialomițean și-a anunțat deja candidatura la alegerile interne pentru funcția de președinte al PNL Ialomița de la sfârșitul lunii aprilie. Singurul contracandidat al deputatului la acest moment este primarul orașului Urziceni, Constantin Sava.

Profesor de Urbanism Când nu este parlamentar și înlocuitor al lui Bușoi, deputatul Tinel se concentrează asupra viitorului națiunii. Filotim din fire și neobosit în eforturile sale de a oferi cu orice preț «mai binele public» națiunii, el își sacrifică puținul timp liber rămas predând cursuri de Urbanism și Noțiuni generale de silvicultură la Facultatea de Ecologie și Protecția Mediului din București. Potrivit site-ului instituției, cursul său pentru studenți se numește «Elemente de amenajarea teritoriului și Urbanism», iar cel pentru masteranzi «Noțiuni generale de silvicultură, Reglementări în domeniul forestier, Controlul gestionării durabile a pădurii». Reamintim că ceea ce îl recomandă pe deputatul Gheorghe Tinel ca șef de lucrări la această facultate este, cel mai probabil, celebra sa lucrare de doctorat realizată în anul 2011 sub titlul «Potențialul recreativ al pădurilor periurbane Municipiului București». Pentru că anul trecut am tratat in extenso acest subiect în paginile ziarului nostru, nu mai insistăm. Și declarăm public, ca și în cazul primarului Adrian Mocioniu, că susținem public acest efort colosal al alesului nostru, având convingerea că numai educația permanentă reprezintă soluția de a schimba conștient clasa politică care parazitează România de 27 de ani încoace!

4 Aprilie 2017, 14:45 (15086 vizualizări - 21 comentarii)

Citiți și:
«Există un „gentlemen’s agreement“!»
Dragoș Soare, următorul președinte al PNL Ialomița
Deputatului liberal i s-a cerut demisia. Gheorghe Tinel nu mai este președintele PNL Ialomița!

Comentariile cititorilor:


@Marcu:
(8 Aprilie 2017, 13:03)
Deseneaza,@Marcu, poate vor pricepe si sustinatorii psd-ului care se oripileaza p'acilea; caci personajul Tinel e din aceeasi tagma , acelasi aluat cu ceilalti politicieni, indiferent de culoarea politica. Singura diferenta e ca n-a trecut(inca) pe la beciul domnesc si nici "facultate" marca Jilava nu are, asa cum au majoritatea fruntasilor psd.
Marcu:
(8 Aprilie 2017, 10:43)
Penalul Niculaie nu e cu nimic mai bun decat penalul Ghe Stefan cum nici olguta nu e mai buna decat udrea. Cum nici Ghe tinel nu e mai bun decat Neacsu sau moraru. Acum ai prins-o sau trebuie sa ti se deseneze? Ghe Tinel in nici un caz nu e solutia pentru Ialomita!!
@zizi:
(8 Aprilie 2017, 02:13)
felicitari@zizi, esti o bugetara fericita. Nu acelasi noroc l-au avut angajatii de la combinat(patron Ion Nicolae- multimiliardar psd in euro).Salariații Chemgas așteaptă de 2 ani plata salariilor restante.
În ultimii 2 ani, peste 400 de angajați ai Chemgas au fost obligați să renunțe la slujbe în urma concedierilor colective. Deși societatea Chemgas a dat asigurări că aceste concedieri se fac în condițiile legii,  angajații au plecat fără a beneficia de drepturile salariale restante sau de plățile compensatorii legale. Iata cum psd-istii fura neplatindu-si muncitorii.
zizi:
(8 Aprilie 2017, 00:12)
Eu am luat trei milioane in plus la salariu, mama la pensie si ea. Ailalti ne-au taiat. Si ne-au inchis spitalul de la Tindarei.
glumetului@laur:
(7 Aprilie 2017, 20:53)
Mostra de psd-ism tembel: "sa votam psd ca e acelasi lucru, macar astia fura si ei dar ne dau si noua". Asteapta,@laure, sa-ti vina la poarta psd-ul cu sacii de bani, poate vine chiar Moraru calare pe iapa lui preferata..
laur:
(7 Aprilie 2017, 19:05)
Tocmai pentru ca vreau sa scapam de ciumatii rosii, imi doresc o alternativa corecta, puternica, nepatata de dreapta. Ori cu acest tinel  sarim din lac in put.Ce , am uitat cine e tinel si ce apucaturi are? ??Trebuie o locomotiva pentru pnl, ori lumea cand vede cine conduce dreapta , stiti ce zice? "sa votam psd ca e acelasi lucru, macar astia fura si ei dar ne dau si noua la salarii si pensii". tinel pedelistul a votat in schimb si el taieri de venituri ca sa fure numai gasca lor cu blaga, udrea, videanu si ceilalti penali. 
psdei amuzanti:
(7 Aprilie 2017, 13:35)
E un adevarat festival al psdeilor pe aici: raul si nefericirea ialomitenilor(al romanilor in general) au fost identificati in bietul "cretinel". Psd(pcr,fsn,pdsr etc)nu exita, nici criminalul Iliescu,nici mineriadele, nici puscariasulNastase -vanzatorul pe nimic a solului si a subsolului Romaniei, nici condamnatii si urmaritii penali Dragnea,Ponta,Ghita etc, nici puzderia de securisto-comunisti membri psd aflati cu miile la "studii"in puscariile patriei pt jaful din economia tarii."Cretinel" e vinovat pt "apa minerala" de la robinetele slobozenilor, pt groapa atomica din centrul orasului, pt somajul din judet,pt mocirla din cartierul tinerilor,pt lipsa investitorilor,pt excursiile anuale ale edililor prin Asia etc,etc.. Bucurati-va,psdei, de 27 de ani sunteti la carma orasului, dar in sfarsit ati gasit vinovatul pt dezastrul carmuirii voastre(apluze prelungite in sala cu geometrie variabila!).Ha-ha-ha!..
Baiat:
(7 Aprilie 2017, 00:57)
A fost tamp lar si a facut scoala la seral. De ce nu scrie asta in CV? Minciuna e printre cele mai nevinovate actiuni purtate de acest politruc.A invatat repede limbajul de lemn tipic politicianului dar daca e luat la bani marunti,abunda in ineptii si greseli gramaticale.
Ana :
(6 Aprilie 2017, 20:27)
Adaptat ' somnul națiunii naște monștri! ' Pnl Ialomița e condus acum de Tinel Gheorghe-fost muncitor forestier si Gigi Manea-fost ospătar in parcare la Malu ! Ambii acum licențiați în drept !!!
Albinuta:
(6 Aprilie 2017, 19:20)
Cand era pedeleul la butoane a dat afara de-a valma directori,femei in concedii postnatale,profesori si alte categorii sociale care nu ii pupau lui ghiulul
Mircea:
(5 Aprilie 2017, 22:19)
Mai oameni buni, Tinel este simbolul esecului penelist, este de fapt rezultatul fuziunii, adica, mai pe sleau, a acapararii de catre basisti a fostului penele... s-au revopsit, din portocaliu in albastru si au zis ca gata...de fapt, daca ar fi sa mergem mai departe, am putea spune ca penedeleul si in mod special acest Tinel, doctor in vanturi, este principalul vinovat pentru scorul obtinut de psd...apropo, cine dintre fostii penelisti mai sunt la conducere?....pur si simplu si-au dat singuri picioare in c.r!
marcu:
(5 Aprilie 2017, 20:43)
Fost utecist, si comunist, tinel racola inca de pe bancile liceului membri ca sa se afirme. Acuma e mare liberal . Ce mentalitate, ce doctrina, poate avea acest fost comunist? Nu m-ar mira sa fi fost turnator la secu , ca prea nu se atinge nimeni de el, dupa cate marsavii si nelegiuiri face de cativa ani buni, mai exact de cand a fost redistribuit de 3 ori. Pus cu japca de blaga presedinte pnl, alearga cu limba scoasa dupa functie , cu toate ca a luat un scor de toata jena si la locale si la parlamentare. Societatea nu mai suporta acest tip de politician . Lasa-ne ! 
Gigi:
(5 Aprilie 2017, 19:08)
Dictatura imposturii ! Ce competente dobindesc absolvenții cursului de urbanism  predat de un fost timplar  la Intrerinderea de industrializate a lemnului Brașov , promovat de Securitate la facultatea cu fără frecventa de sub ingineri în silvicultura , ajuns doctor în științe cu o teza de doctorat cu mari suspiciuni de plagiat ! Mai e și o facultate cu taxe !?!
lui@pt 17.56:
(5 Aprilie 2017, 14:49)
Nu e nimeni "indragostita"de cretinel sau alti politicieni, dar ramane valabila cererea si pt tine sa iesi cu o poza in public, ca sa stim cum arata unul ce vede in jurul lui porci mistreti.
pt. 17.56:
(5 Aprilie 2017, 11:39)
Cred ca tu esti indragostita de el de crezi ca ăsta arata bine... Eu nu zic ca are fata de porc, eu zic ca are fata de porc mistreț.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Sâmbătă 10 Oct 2026
260 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Ialomița: Peste 100 de vitezomani amendați de Poliția Rutieră

Peste 100 de conducători auto au fost depistați conducînd cu viteze peste limita legală doar pe parcursul a trei zile. În intervalul 5-7 noiembrie a.c., pe arterele din județ, polițiștii Serviciului Rutier ...[citește_toată_știrea]

9 Noiembrie 2010, 13:40
(14248 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Rata șomajului-9,3%

Potrivit datelor statistice ale Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă, la sfîrșitul lunii octombrie 2010 rata șomajului înregistrată la nivelul județului Ialomița este în scădere. Astfel, în ...[citește_toată_știrea]

9 Noiembrie 2010, 12:22
(8949 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Bătrân de 73 de ani prins cu țigări de contrabandă

Slobozia: Bătrîn de 73 de ani prins cu țigări de contrabandă

În cursul dimineții de luni, 8 noiembrie a.c., în jurul orei 10.00, polițiștii slobozeni au depistat pe raza municipiului un localnic, de 73 de ani, în timp ce intenționa să comercializeze țigări avînd ...[citește_toată_știrea]

8 Noiembrie 2010, 19:11
(16441 vizualizări - 1 comentariu)


Slobozia: Un tânăr fără permis a intrat cu mașina în gardul Penitenciarului

Slobozia: Un tînăr fără permis a intrat cu mașina în gardul Penitenciarului

Sîmbătă, 6 noiembrie a.c., în Slobozia, un tînăr a intrat cu mașina în gardul Penitenciarului. Așadar, pe strada Gării din Slobozia, un tînăr, de 26 de ani, din municipiu, gonea la volanul unui autoturism ...[citește_toată_știrea]

8 Noiembrie 2010, 19:05
(15459 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Slobozia accident


APIA: 90,8 milioane de euro pentru peste 400000 de fermieri

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a autorizat la plată 401942 fermieri ce au îndeplinit cumulativ condițiile impuse de regulamentele europene și legislația românească, cu suma de 387,9 ...[citește_toată_știrea]

8 Noiembrie 2010, 15:21
(14244 vizualizări - 0 comentarii)


Fetiță de 9 ani, violată cu bestialitate

O copilă de doar 9 ani, din localitatea Marsilieni a trecut zilele trecute prin clipe de groază, după ce a fost violată de un bărbat de 47 de ani. Fetița a fost ademenită de violator la docmiciliul acestuia ...[citește_toată_știrea]

8 Noiembrie 2010, 15:01
(19613 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: viol Ialomița


Tânăr de 26 ani, mort într-un accident rutier

Tînăr de 26 ani, mort într-un accident rutier

Tragedie aseară în cartierul Slobozia Nouă. Un tînăr de 26 de ani a sfîrșit într-un accidet rutier produs de prietenul său. Accidentul s-a produs duminică, 7 noiembrie, în cartierul Slobozia Nouă. În timp ...[citește_toată_știrea]

8 Noiembrie 2010, 15:00
(16581 vizualizări - 1 comentariu)


Slobozia: Femeie salvată de la viol de doi jandarmi

Sîmbătă, 6 noiembrie, noaptea, doi jandarmi ialomițeni ce se îndreptau către domiciliul propriu după terminarea orelor de program au auzit țipetele de ajutor ale unei femei în zona blocului G5. Nu mare ...[citește_toată_știrea]

8 Noiembrie 2010, 14:59
(17758 vizualizări - 1 comentariu)


Patru persoane rănite în urma unui accident rutier

În dimineața zilei de sîmbătă, 6 noiembrie a.c., în jurul orei 7.45, în afara localității Armășești, s-a produs un accident de circulație soldat cu rănirea a patru persoane. La fața locului s-a deplasat ...[citește_toată_știrea]

8 Noiembrie 2010, 14:56
(17156 vizualizări - 0 comentarii)


Peste 300 kg de pește, confiscate de polițiști

Peste 300 kg de pește, confiscate de polițiști

Vineri, 5 noiembrie a.c., polițiștii slobozeni au identificat pe raza cartierului Slobozia Nouă două persoane care comercializau pește fără a deține documente legale de proveniență. Astfel, în autoturismul ...[citește_toată_știrea]

8 Noiembrie 2010, 14:55
(15444 vizualizări - 0 comentarii)


Uniunea Europeană sancționează România diminuînd subvenția pe suprafață

În campania SAPS 2007 România a avut la dispoziție, conform regulamentelor Uniunii Europene, un pachet financiar de 440 milioane de euro, reprezentînd sprijin financiar direct pe unitate de suprafață. ...[citește_toată_știrea]

8 Noiembrie 2010, 14:50
(16029 vizualizări - 0 comentarii)


Drive test Hyundai la Europa FM

Drive test Hyundai la Europa FM

Importatorul mărcii Hyundai în România și Europa FM au demarat o colaborare menită să aducă modelele auto marca Hyundai mai aproape de ascultătorii postului național de radio. Astfel, pe durata a șase săptămîni ...[citește_toată_știrea]

8 Noiembrie 2010, 14:40
(14831 vizualizări - 0 comentarii)


Tîlhar reținut de polițiști

Vineri, 5 noiembrie a.c., polițiștii urziceneni au identificat, pe raza localității Sinești, un tînăr de 19 ani, din localitate, pe numele căruia Judecătoria Sectorului nr. 4 București a emis mandat de ...[citește_toată_știrea]

8 Noiembrie 2010, 14:30
(13726 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Evaziune cu morcovi

În cursul zilei de sîmbătă, 6 noiembrie a.c., polițiști din Fetești au organizat și desfășurat pe raza municipiului o acțiune ce a vizat identificarea persoanelor ce efectuează activități de comerț ilicit ...[citește_toată_știrea]

8 Noiembrie 2010, 14:25
(12769 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Tînăr acuzat de proxenetism în Spania, prins de polițiști

Încă un bărbat din Țăndărei a fost arestat de polițiști. Tînărul de 20 de ani a fost prins de polițiști miercuri, 4 noiembrie, pe numele său fiind emis un mandat de arestare european de către autoritățile ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2010, 16:20
(15487 vizualizări - 0 comentarii)


Movilița: Braconier cercetat penal

Un tînăr de 22 de ani din Movilița este cercetat penal de polițiști după ce a fost prins pescuind într-o baltă privată. Bărbatul a fost descoperit joi, 4 noiembrie, cînd cu ajutorul unei plase monofilament ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2010, 16:19
(14132 vizualizări - 0 comentarii)


Comerț ilegal cu legume-fructe

Joi, 4 noiembrie, polițiștii feteșteni au organizat o acțiune al cărei scop principal l-a constituit surprinderea și sancționarea faptelor de comerț ilegal. Astfel, în timpul verificărilor, polițiștii au ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2010, 16:17
(16735 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Jandarmii vor asigura ordinea cu ocazia pelerinajului la moaștele Sf. Ioan Gură de Aur

Jandarmii vor asigura, în perioada 5-9 noiembrie 2010, măsurile de ordine ce se vor impune la evenimentul laic de mare importanță pentru creștinii ialomițeni și anume, aducerea la Mînăstirea «Sfinții Voievozi ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2010, 11:23
(10251 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Exercițiu pentru gestionarea situațiilor de urgență la Fabrica de ulei-Expur

Luni, 8 noiembrie a.c., începînd cu ora 10.00, la sediul Fabricii de ulei Expur din Slobozia se va desfășura un exercițiu pentru gestionarea unor situații de urgență potențial produse la operatorul economic ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2010, 11:15
(22007 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii la Ivănești, Amara și Slobozia

Flăcările au cuprins joi, 4 noiembrie, în jurul orei 8.00, o baracă metalică pe care o femeie din Ivănești o folosea ca bucătărie și în care gătea la momentul izbucnirii incendiului. Din nefericire, aceasta ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2010, 11:06
(15225 vizualizări - 0 comentarii)


1000 de pachete de țigări din Moldova, depistate în mașina unui slobozean

La primele ore ale dimineții de miercuri, 3 noiembrie, un slobozean a fost prins de polițiști cu 1000 de pachete de țigări de contrabandă. Bărbatul, de 46 de ani, a fost prins în trafic, în cartierul Bora ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2010, 17:41
(19601 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Armă deținută ilegal

Un feteștean de 34 de ani a fost prins de polițiști deținînd o armă ilegal. Bărbatul a fost depistat miercuri, 3 noiembrie, în cadrul unei acțiuni specifice a polițiștilor din cadrul Serviciului Arme, ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2010, 17:40
(15953 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești armă


Țăndărei: Cu pește la vînzare

Un comerciant «ambulant» de pește a fost prins de polițiștii din Țăndărei în timp ce încerca să vîndă «marfa» localnicilor. Bărbatul ce se deplasa la volanul unei mașini înmatriculate în Călărași avea ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2010, 17:39
(16565 vizualizări - 0 comentarii)


Lemne «fără documente» la Perieți și Adîncata, confiscate

Comerț cu lemne la drumul mare. Asta au constatat polițiștii ialomițeni miercuri, 3 noiembrie, în localitățile Perieți și Adîncata. Lemnele erau vîndute de doi bărbați, de 29 respectiv 36 de ani, ambii ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2010, 17:37
(13673 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Moaște sfinte pentru sărbătorirea hramului Mînăstirii «Sfinții Voievozi»

«În perioada 5-8 noiembrie 2010, cu binecuvîntarea Preasfințitului Părinte Episcop Vincențiu, Episcopia Sloboziei și Călărașilor organizează o serie de manifestări cu ocazia sărbătoririi hramului Mînăstirii ...[citește_toată_știrea]

3 Noiembrie 2010, 17:46
(15653 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Pecheziții în cartierul Bora

Locuințele a nouă persoane din cartierul slobozean Bora au fost percheziționate, miercuri, 3 noiembrie. 9 bărbați și 7 femei erau suspecții principali în mai multe dosare de furt aflate în evidențele Poliției ...[citește_toată_știrea]

3 Noiembrie 2010, 17:35
(15576 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Au furat gardul cimitirului din Urziceni și au fost prinși... după doi ani!

60 de panouri de gard furate de la cimitirul municipal din Urziceni au fost găsite de polițiști. Gardul a fost descoperit la locuința unui bărbat, de 38 de ani, din Grindu. Bunurile fuseseră furate de alți ...[citește_toată_știrea]

3 Noiembrie 2010, 17:33
(8503 vizualizări - 0 comentarii)


TIR în flăcări pe autostradă

O țigare aprinsă aruncată la întîmplare a fost sursa aprindere a unei rezerve de furaje în localitatea Gimbășani. Flăcările s-au aprins marți, 2 noiembrie și amenințau casa unui cetățean din localitate ...[citește_toată_știrea]

3 Noiembrie 2010, 17:32
(13387 vizualizări - 0 comentarii)


Luciu: Copil de 4 ani, victima unui accident rutier

Un copil de doar 4 ani, din localitatea Luciu, a fost marți, 2 noiembrie, victima unui accident rutier. Incidentul s-a produs din cauza faptului că minorul, lăsat nesupravegheat, a încercat să traverseze ...[citește_toată_știrea]

3 Noiembrie 2010, 17:30
(13368 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Luciu accident


Slobozia: Tînăr prins la volan cu permisul suspendat

Deși avea permisul de conducere suspendat, asta nu l-a împiedicat să conducă mașina. Este vorba de un tînăr slobozean, de 24 de ani, prins de polițiști conducînd fără permis, în noaptea de 2 spre 3 noiembrie ...[citește_toată_știrea]

3 Noiembrie 2010, 17:28
(13281 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
votat în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare SorinB în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare Urbanistul în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare Călin în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare Gigel în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare Agora în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare Lulu în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare nemultumitu' în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» * anonim în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» nemultumitu' în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare speranta zero în Urban SA Slobozia caută surse de finanțare pentru lucrările din cadrul Stației de Epurare gogu în Penitenciarul Slobozia, reclamat la CEDO din cauza condițiilor din spațiile de detenție exact la fel ca la CT în Medic ortoped din Fetești, obligat la plata unor despăgubiri de 60 mii de euro din cauza unui incendiu UALCĂR în Penitenciarul Slobozia, reclamat la CEDO din cauza condițiilor din spațiile de detenție Anonim în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» cetatean în Penitenciarul Slobozia, reclamat la CEDO din cauza condițiilor din spațiile de detenție garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 7 octombrie 2026 handicapat puturos în Plăți de 56 milioane de lei pentru indemnizațiile persoanelor cu handicap din Ialomița Gigel în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» om în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...