Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Profesorii ialomițeni primesc salarii de 12,8 milioane de lei lunar

De la începutul acestui an

Profesorii ialomițeni primesc salarii de 12,8 milioane de lei lunar

După majorările salariale anunțate de Guvernul României, cei 2800 de profesori din Ialomița câștigă mai mult cu 1,3 milioane de lei. Cea mai semnificativă majorare s-a înregistrat în ianuarie 2017, o dată cu intrarea în vigoare a Legii 250/2016, privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Astfel, venitul brut al dascălilor din județ a crescut de la 11,5 milioane de lei, cuantumul aferent fondului de salarii al lunii decembrie 2016, la 12,8 milioane de lei. Cele mai multe beneficii salariale le revin însă profesorilor cu peste 40 de ani vechime în Învățământ.

Profesorii, mai bine plătiți
Potrivit informațiilor oferite de Inspectoratul Școlar Județean Ialomița, profesorii au beneficiat în ultimele 8 luni de două tranșe de majorări salariale. Prima s-a înregistrat în luna august 2016, în baza Hotărârii de Guvern nr. 528/2016, iar a doua în ianuarie 2017, o dată cu intrarea în vigoare a Legii 250/2016, privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. În baza primului act normativ, salariile de bază ale celor 2800 de profesori din județ s-au majorat, în medie, cu 200 de lei, la care s-au adăugat și o serie de sporuri. Astfel, din august 2016, salariul de bază al unui dascăl debutant a crescut de la 1064 de lei, la 1208 de lei. În schimb, veniturile dascălilor care dețin gradul I didactic și o vechime în sistem de peste 40 de ani, s-au majorat, în august 2016, de la 2600 de lei la 2800 de lei. Intrarea în vigoare a Legii 250/2016 a făcut ca nivelul salariilor profesorilor să suporte o nouă majorare. Astfel, profesorilor debutanți le-a fost alocat la salariul de bază un plus de 300 de lei, ajungând să câștige un venit lunar de 1543 de lei, la care s-au calculat o categorie de sporuri, precum sporul de țară sau sporul pentru zone defavorizate. În privința dascălilor care dețin gradul I didactic și o vechime în muncă mai mare de 40 de ani, creșterea salarială s-a majorat cu 500 de lei. Astfel, aceștia primesc un salariu de bază de 3300 de lei, la care se adaugă o categorie de sporuri. Datele Inspectoratului Școlar Județean Ialomița arată faptul că în urma introducerii celor două acte normative, fondul brut de salarii al profesorilor din județ s-a majorat cu 1,3 milioane de lei. Înainte de intrarea în vigoare a Legii 250/2016 fondul de salarii în Învățământul ialomițean era de 11,5 milioane de lei, iar după adoptarea legii acesta a crescut la valoarea de 12,8 milioane de lei. Mai mult, din februarie 2017, o dată cu creșterea salariului minim pe economie, la fondul de salarii al angajaților din Educația ialomițeană s-a adăugat un plus de 300 mii de lei, provenit din majorările salariale ale personalului nedidactic, ale cărui venituri rămăseseră la valoarea inițială de 1064 de lei.

10 Aprilie 2017, 14:25 (10871 vizualizări - 40 comentarii)

Comentariile cititorilor:


Gore:
(21 Aprilie 2017, 06:36)
@pavel. Nu mai plânge! Pe învățătoare n-o deranjează cauza jigodismului ci jigodiile care tot din mâna lor au ieșit. Exemplul l-au avut de urmat.
Andrei:
(20 Aprilie 2017, 15:07)
Si scoala mai pai. Vezi rezultatele la BAC.
cunoscator:
(20 Aprilie 2017, 12:23)
Este foarte clar, invatatorii nu au voie să agreseze verbal, fizic sau emoțional elevii, pe fiecare sa-i trateze la fel, chiar daca in unele situatii invatatorii au avut discutii contradictorii cu unii parinti. Daca vreun parinte a avut ceva de reprosat, pur si simplu copilul (in mod nedrept si nevinovat) va fi "lasat in pace in banca lui" sicanat sau stresat periodic drept razbunare pentru "tupeul" parintelui de a deranja invatatorul. Asa ca pentru binele copilului parintii tac si se ploconesc invatatorului, cauta sa-i intre in gratii, il preamaresc in timp ce copilul sufera in interior. Vede cum nu este bagat in seama, vede cum alti copii sunt pusi sa raspunda sau antrenati la lectii, vede cum I se vorbeste fata de ceilalti... urand scoala. Cred ca 90% din copii urasc scoala, e normal!? Uitati-va la ei dimineata, sunt tristi si veseli cand pleaca! De ce oare?
Pavel:
(20 Aprilie 2017, 11:57)
În activitatea didactică a invatatorului despre care cred ca va referiti in unele comentarii, nu sunt excluse greșelile, mai rar intenționate, mai des neintenționate, datorate personalității sale sau câmpului educațional pe care nu-l poate controla. Este adevarat ca stresul profesional atinge cote ridicate: câteva ore zilnic, între patru pereți, față în față cu zeci de elevi într-o clasă pentru care are întreaga responsabilitate insa invatatorul este obligat să acorde atenție fiecăruia dintre ei, să-i înțeleagă, să le urmărească evoluția și comportamentul, sa nu-i expuna la situații stânjenitoare, chiar umilitoare, astfel că, din cauza stresului profesional cronic, unii invatatori devin depresivi.
Obiectiv:
(19 Aprilie 2017, 06:31)
Aruncați banii pe fereastră! Absolvenții slabi intrați în învățământ au bani cât nu merită. Faceți totuși o selecție riguroasă și apoi salarii! După selecție veți constata că nu mai aveți pe cine plăti. Politizarea a fost o crimă pentru învățământ.
Destro:
(19 Aprilie 2017, 06:30)
Cati aveti facultate dintre toti cei care latrati pe acest articol?
CORECTUL:
(18 Aprilie 2017, 15:08)
Bai,  PSD-isti ce sunteti PSD-isti ! Vedeti doar nerealizarile PDL-ului, banditilor ce sunteti banditi ! dar faptul ca de 20 ani calariti invatamantul in tara lui Papura Voda, nu-l vedeti ? Voi sunteti curati ca lacrima, excrocilor !
Imi aduc aminte cum acum vre-o 2-3 ani insistati prin glasul ,,genialei '', Adronescu Ecaterina, ca si cei care nu au luat  ,,BACU''  sa mearga la facultate ???!!!
Pai astia de la PDL-PNL ( aruncai ISTORIE   la gunoi ! ) care promoveaza indivizi cu facultate SH sunt niste ingerasi in comparatie cu ineptiile celui mai slab Ministru al Educatie dat vreodata de Ro-nica. Luati-va toate pilele  de prin institutile statului, parazitilor , si lasatii pe aceia care mai au un pic de patriotism in instalatie sa organizeze concursuri de evaluare a cunostintelor tuturor bugetarilor si discutam atunci. Vreti sa legalizati  ,, NEAMURILE ''  astfel incat sa ocupe functii publice dar v-ati intrebat vreodata ce se intampla dupa ce voi plecati cand ala care vine dupa tine, parazitule, de la partidul tau sau din opozitie o sa vina cu nemurile lui .  Atunci sa va vad ce faceti cu concursurile aranjate cand vor veni nemuri peste neamuri , o sa va dati in gat la DNA.......??????/
Fetești:
(16 Aprilie 2017, 13:26)
Paște fericit cu bonurile de masă și primele de Paște date cadrelor didactice în ultimii 27 de ani! Vaucerele de vacanță vor veni. În 2020, dacă...Oricum, munca pentru Olimpiadele pe discipline va fi plătită de Ziua Sloboziei. Poftă bună, fără grețuri!!
Aurica:
(15 Aprilie 2017, 21:03)
Școala 3 Slobozia va fi la egalitate cu renumita sc 4 de cartier deocheat. Salariile să se acorde și după pericolul de țigănie la care se expune omul profesor.
Iubire:
(15 Aprilie 2017, 18:56)
Inspectoarea octogenară de la PD-L trebuie să plece! PD-L a murit demult in județul Ialomița. Să plece obligată, lipsă demnitate. Ea chiar nu simte? Nu mai corespunde.
Dorian:
(15 Aprilie 2017, 16:50)
Întrebare de baraj: în toate școlile și liceele din România sunt așa profesori slabi și needucați? Părere: Da, pentru că toată România este la pământ sau sub....Educația face totul. Se risipesc banii pe salarii.
dragoste:
(15 Aprilie 2017, 16:39)
păi când ai inspector general de la PD-L ce pretenții să ai?
Țăndărei:
(15 Aprilie 2017, 13:50)
@cosmin. Cu profesoara ,,de carton" trebuie să dai tot de pereți ca cartonul e prea moale, oricum nu simte nimic din nesimtirea nativă! E obeza nud.
Cosmin:
(15 Aprilie 2017, 10:46)
Dacă dai cu profesorul de pământ că i tâmpit și bădăran sau cu profesoara de carton o tragi și tu dar mai mult copilul tău. Unde l duci ca e dezastru peste tot? Rezolvarea? Mut și mită, 12 clase, facultate la ofertă și Spania. Ori politician, deputat, prefect, măcar senator cu 3 mandate în țara natală.
Mama:
(15 Aprilie 2017, 00:28)
Dragi comentatori in sec! Nu mai sperați, nu mai apelați la IȘJ Ialomița. Aici ar trebui rezolvate nedreptățile, de aici, in mod normal, părinții ar aștepta rezolvări legale, rapide, ferm motivate. VAX, in limbaj academic! La IȘJ se freacă menta. Sunt atâția falși profesori câti și falși inspectori! Barcari Luminița Rodica este pe ducă. Cu ea vor duce cameristele ei, iar majondormii șmecheri se vor reprofila. Eu cred totuși că la e frică de Minister. Ministerul odată informat, trimite tot la IȘJ anchetarea. La IȘJ Ialomița se tulbură tihna pe termen scurt, și nu le convine. Problemele grave se suprapun, maldăr de sesizăi, dar n-au interes să fie tămbălău. O horă de măgari...Părinți, care sunteți mai deștepți, luați-vă singuri soarta in mâini: dați de pămănt cu profesorii de carton! Apoi transferați copilul din acea clasă! Merită experiența!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 21 Iul 2026
275 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

RAJA Constanța: Intervenție pe strada Barierei din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA Constanța intervin marți, 21 iulie 2026, în intervalul orar 09,30-15,00, pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Barierei, din orașul Țăndărei. Pe durata desfășurării ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2026, 10:00
(24 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Întrerupere de apă la Fierbinți-Târg și localitățile componente luni, 20 iulie 2026!

În vederea remedierii unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă din localitatea Fierbinți-Târg, RAJA Constanța va sista furnizarea apei luni, 20 iulie 2026, în intervalul orar 09,00-12,00.  ...[citește_toată_știrea]

19 Iulie 2026, 11:05
(231 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Cercetat penal pentru «trafic de droguri de risc și mare risc» 

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ialomița, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Biroul Teritorial ...[citește_toată_știrea]

17 Iulie 2026, 16:40
(409 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în zona Fetești Oraș!

Pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe strada Fabricii din Fetești,, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile în zona Fetești ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2026, 15:05
(499 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 5,61 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor efectuate în luna iunie 2026

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au efectuat, în luna iunie 2026, controale la contribuabili persoane fizice și juridice. ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2026, 11:25
(500 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe strada Artelor din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA Constanța intervin miercuri, 15 iulie 2026, în intervalul orar 09,30-13:00, pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Artelor din orașul Țăndărei. Pe durata desfășurării ...[citește_toată_știrea]

15 Iulie 2026, 09:55
(403 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Secțiunea Mica Publicitate
a fost actualizată!
Cele mai noi anunțuri din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri on-line!

14 Iulie 2026, 20:40


DSVSA Ialomița atenționează asupra suspendării mișcărilor de ovine/caprine începând cu data de 7 iulie 2026!

În perioada 01.04-30.06.2026, inspectorii DSVSA Ialomița au verificat 146 exploatații nonprofesionale, constatându-se, ca deficiențe, vânzarea/cumpărarea de animale fără documente sanitare ...[citește_toată_știrea]

14 Iulie 2026, 14:20
(718 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 181,83 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în iunie 2026. S-a rambursat TVA în valoare de peste 6,67 milioane de lei!

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna iunie a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 181,83 milioane ...[citește_toată_știrea]

14 Iulie 2026, 13:50
(366 vizualizări - 0 comentarii)


Expoziții la Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia

Expoziții la Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia

Miercuri, 15 iulie2026, începând cu orele 16,00, la Galeriile de Artă «Arcadia» din cadrul Centrului Cultural «Ionel Perlea» Slobozia, va fi vernisată expoziția « ...[citește_toată_știrea]

13 Iulie 2026, 12:15
(546 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Serviciul Call Center

RAJA Constanța: Serviciul Call Center

Interacțiunea cu utilizatorul serviciilor de alimentare cu apă și/sau de canalizare este extrem de importantă pentru RAJA Constanța. De aceea, serviciul Call Center pus la dispoziția acestora vine î ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2026, 12:50
(2049 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Gospodăria de Apă Moldoveni, afectată de lucrări la rețeaua electrică!

Echipele operatorului de distribuție a energiei electrice execută vineri, 10 iulie 2026, lucrări ce vor afecta Gospodăria de Apă Moldoveni. Fără curent, sursa ce alimentează cu apă localitatea Moldoveni ...[citește_toată_știrea]

10 Iulie 2026, 08:45
(743 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Copil decedat în urma unui accident feroviar

Joi, 9 iulie 2026, polițiștii au fost sesizați de un bărbat din Fetești cu privire la faptul că fiul său, în vârstă de 8 ani, a plecat de acasă. La scurt timp, mecanicul unui tren ce circula ...[citește_toată_știrea]

9 Iulie 2026, 11:30
(1567 vizualizări - 0 comentarii)


Nu ratați...

...Secțiunea BÂRFE fiindcă
nici nu știți ce pierdeți! :-)

7 Iulie 2026, 20:45


Focuri de armă la Țăndărei, patru suspecți după gratii!

Patru bărbați din Țăndărei au fost reținuți la sfârșitul săptămânii precedente, după ce au intrat cu pistoale peste membrii unei familii din oraș și au deschis focul. Procurorii susțin că ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2026, 15:05
(1244 vizualizări - 0 comentarii)


Au început înscrierile pentru admiterea la Academia de Poliție

Au început înscrierile pentru admiterea la Academia de Poliție

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița anunță de­mararea campaniei de recrutare a candidaților pentru sesiunea de admitere 2026 la Academia de Poliție «Alexandru Ioan Cuza» din ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2026, 11:20
(958 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Căzănești!

Marți, 7 iulie 2026, echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Nordului din orașul Căzănești. Astfel, în intervalul orar 09,30-12,00, sunt afectați ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2026, 09:55
(587 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Dridu!

Echipele RAJA intervin luni, 6 iulie 2026, pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 200 mm, de la intersecția străzilor Principală și Măslinului, din ...[citește_toată_știrea]

6 Iulie 2026, 09:40
(1191 vizualizări - 0 comentarii)


Murgeanca: Două femei au murit, iar doi minori sunt grav răniți în urma unui accident feroviar

Murgeanca: Două femei au murit, iar doi minori sunt grav răniți în urma unui accident feroviar

Un grav accident rutier s-a petrecut vineri, 3 iulie 2026, în zona trecerii de cale ferată Murgeanca. Un tren de călători a lovit o mașină în care se aflau două femei, în vârstă ...[citește_toată_știrea]

3 Iulie 2026, 12:30
(1665 vizualizări - 0 comentarii)


Factura electronică de la RAJA Constanța

Factura electronică de la RAJA Constanța

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este la rându-i o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2026, 15:05
(1649 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Reținut pentru «violență în familie»

Polițiștii din Urziceni au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat, de 66 de ani, din Urziceni, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de «violență în familie». Miercuri, 1 iulie a ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2026, 11:40
(1696 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă pe mai multe străzi din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA Constanța intervin joi, 2 iulie 2026, în intervalul orar 10,00-17,00, pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de la intersecția ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2026, 11:05
(1229 vizualizări - 0 comentarii)


Armășești: Reținut pentru «lovire sau alte violențe»

Miercuri, 1 iulie 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 5 Jilavele au reținut, pentru 24 de ore, un tânăr de 21 de ani, din Armășești, sub aspectul săvârșirii infracțiunii ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2026, 11:00
(1638 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe strada Ialomiței din localitatea Gura Văii!

Echipele RAJA Constanța intervin joi, 2 iulie 2026, pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe strada Ialomiței, din localitatea Gura Văii. Astfel, î ...[citește_toată_știrea]

2 Iulie 2026, 10:55
(1123 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Este interzisă arderea miriștilor și a vegetației pajiștilor permanente

Având în vedere apariția la nivel național a unor incendii de vegetație uscată, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) atrage încă o dată atenția fermierilor cu privire ...[citește_toată_știrea]

1 Iulie 2026, 13:55
(1489 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 5,49 milioane de lei în mai 2026. 1,85 milioane de lei, sume stabilite suplimentar de plată la buget în urma controalelor!

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna mai 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de 5,49 milioane de ...[citește_toată_știrea]

1 Iulie 2026, 08:15
(1358 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,61%, rata șomajului la sfârșitul lunii mai 2026

La sfârșitul lunii mai 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4395 șomeri (din care 2114 femei), rata șomajului fiind de 5 ...[citește_toată_știrea]

30 Iunie 2026, 16:40
(1271 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Gura Văii!

Pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de pe strada Ialomiței din localitatea Gura Văii, echipele RAJA  Constanța sistează furnizarea apei ...[citește_toată_știrea]

30 Iunie 2026, 13:35
(1045 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sprijin financiar de peste 2,9 milioane lei pentru crescătorii de animale

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), solicitat ...[citește_toată_știrea]

29 Iunie 2026, 09:35
(429 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Accident rutier, pe DN2A-E60, între două camioane

IPJ Ialomița: Accident rutier, pe DN2A-E60, între două camioane

La data de 24 iunie 2026, în jurul orei 6,00, polițiștii ialomițeni au fost sesizați cu privire la producerea unui accident de circulație în care au fost implicate două camioane, pe DN2A ...[citește_toată_știrea]

24 Iunie 2026, 13:50
(2209 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Un cetatean în Victor Moraru, de la «protejatul SGG» la «incidente de securitate» în Transelectrica Mary în Primarul din Grindu s-a dat singur în judecată și își cere majorarea salariului apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 un cetățean în Primarul din Grindu s-a dat singur în judecată și își cere majorarea salariului Marcel în Primul obiectiv al Unirii Slobozia: «stabilizarea»! Marian în Slobozia are terenuri de sport și locuri de joacă fără autorizații de construire oRLandO în Slobozia are terenuri de sport și locuri de joacă fără autorizații de construire Vasile în Primarul din Grindu s-a dat singur în judecată și își cere majorarea salariului casă Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 Mary în Primăria Slobozia și DIICOT-Structura Centrală, război în instanță pentru preluarea fostului cinematograf «Ialomița» spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 casă Bucu în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 Nimeni Altu' în Casele PLUTITOARE de la Slobozia garsonieră de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 casă Amara în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 15 iulie 2026 Pililon în Slobozeanca Irina Stoica sfidează limitele la «L'Étape du Tour de France 2026» Plombați șoseaua în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL MEME în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL Aghata în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL @poluare în Tribunalul București a anulat decizia de concediere a Dorinei Milea din funcția de director al Servicii Publice Slobozia SRL

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...