Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Episcopia Sloboziei și Călărașilor: Pastorală la Învierea Domnului

Episcopia Sloboziei și Călărașilor: Pastorală la Învierea Domnului

† Vincențiu
Prin harul lui Dumnezeu
Episcopul Sloboziei și Călărașilor

Iubitului meu cler și popor,
Har și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru,
Iar din parte-mi, arhierești binecuvântări!


Dreptmăritori creștini,
Hristos a înviat!


Învierea Mântuitorului Iisus Hristos, sărbătorită în Duminica Paștelui, este centrul credinței creștine. Cine nu crede în Înviere nu se poate numi creștin. Creștinismul s-a născut odată cu Învierea Mântuitorului Hristos. „Dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este credința noastră”, adică nu are niciun conținut, nicio valoare, le scria Sfântul Pavel corintenilor (1 Cor 15, 14). Fără evenimentul nemaiauzit al Învierii Domnului nu ar fi existat nici creștinismul, nici Biserica, nici misiunea și jertfa celor ce au murit pentru credință.
În momentul morții pe cruce a Mântuitorului se aflau prezente câteva femei, între care Maria din Magdala, sau Magdalena, și ucenicul iubit (cf. Ioan 19, 25 - 27), o mână de oameni care nu reușeau să creadă că a fost posibil un sfârșit atât de tragic al Învățătorului și Proorocului din Nazaret, iubit atât de mult de către ei. La apusul zilei de Vineri, 7 nissan (aprilie) a anului 30, când începea sabatul, o tăcere înspăimântătoare și neliniștitoare s-a așternut peste Ierusalim: moartea părea să-și fi spus ultimul cuvânt asupra vieții lui Iisus din Nazaret, Dumnezeu-Omul care ne-a descoperit adevăratul chip al Veșnicului și Atotputernicul Dumnezeu. Însă, în zorii zilei de 9 (nissan) aprilie, imediat după încheierea sabatului, în prima zi a săptămânii, care a devenit Ziua Învierii Domnului, mai era cineva care nu putea să se resemneze cu acest deznodământ al vieții lui Iisus: „iar în ziua întâia a săptămânii, Maria Magdalena a venit la mormânt dis-de-dimineață, fiind încă întuneric” (Ioan 20, 1).
Cine este Maria Magdalena? O femeie cu un trecut plin de păcate, eliberată de „șapte demoni” (Luca 8, 2) datorită întâlnirii cu Mântuitorul Hristos, ceea ce a însemnat pentru ea restabilirea comuniunii cu Dumnezeu și începutul unei vieți noi; fără întârziere, ea a început să-L urmeze pe Mântuitorul ca ucenică. Evangheliile nu ne spun nimic altceva despre această ucenică neobișnuită. Va fi tradiția cea care a identificat-o pe Maria Magdalena cu femeia desfrânată, care i-a spălat picioarele lui Iisus cu propriile lacrimi și le-a uscat cu părul capului ei (cf. Luca 7, 37 - 38), cea „căreia i-au fost iertate păcatele ei multe, pentru că mult a iubit” (Luca 7, 47).
Ea este cea care s-a întors la mormânt, în timp ce era încă întuneric afară, cu sufletul zdruncinat de durere. Se ducea să vadă mormântul? Să ungă cu miruri trupul lui Iisus? Sfântul Evanghelist Ioan nu ne spune nimic despre intențiile sale, lăsând, în același timp, să se întrezărească motivația profundă a gestului Mariei Magdalena: ea merge la mormânt, deoarece nu reușește să se resemneze cu ideea dispariției Celui care i-a făcut atât de mult bine și pe Care atât de mult L-a iubit. Dar iată că o imagine tulburătoare o așteaptă: Maria Magdalena „vede piatra ridicată de pe mormânt”! Reacția sa imediată: „a alergat și a venit la Simon-Petru și la celălalt ucenic pe care-l iubea Iisus și le-a zis: Au luat pe Domnul din mormânt și noi nu știm unde L-au pus” (Ioan 20, 2)! Cuvinte care puteau părea urmări ale unei halucinații (cf. Luca 24, 11), cuvinte greu de crezut, însă pline de emoția și afecțiunea care au determinat o altă alergare, cea a lui Petru și a ucenicului iubit la mormânt.
Și în acest caz este vorba tot despre iubirea pe care ucenicii o nutreau față de Domnul lor. După alergarea la mormânt și după ce au văzut mormântul gol, cei doi ucenici s-au întors la casele lor fără să scoată un cuvânt (cf. Ioan 20, 10). Petru, probabil, chiar dacă văzuse giulgiurile și mahrama, nu a înțeles evenimentul extraordinar care avusese loc; pentru ucenicul iubit însă lucrurile stau diferit: „Atunci a intrat și celălalt ucenic care sosise întâi la mormânt și a văzut și a început să creadă” (Ioan 20, 8).

Iubiții mei fii duhovnicești,
Ne aflăm negreșit în fața împlinirii unei făgăduințe a Mântuitorului Hristos: „cel ce Mă iubește pe Mine va fi iubit de Tatăl Meu și-l voi iubi și Eu și Mă voi arăta lui” (Ioan 14, 21). Dacă într-adevăr „credința se naște din ascultarea cuvântului lui Hristos”, potrivit Sfântului Apostol Pavel (Romani 10, 17), înțelegem, în acest caz, că și din iubire se naște credința. Numai iubirea față de Mântuitorul i-a permis ucenicului iubit să înțeleagă sensul profund al Scripturilor și să-și dea seama, văzând mormântul gol, că Hristos a înviat.
Maria Magdalena însă „stătea afară lângă mormânt, plângând” (Ioan 20, 11), și, în timp ce plângea, căuta trupul lui Iisus. O iubire și o afecțiune pline de căutare și perseverență, o căutare poate greșită, dar, cu toate acestea, Domnul înviat i Se arată, chemându-o pe nume: „Maria!”. Iisus, ca Dumnezeu, cunoscând inima ei curată și, ca să o întărească în credință, o cheamă pe nume. Cuvântul Domnului Iisus Hristos, care-i schimbase viața, este de fapt acum glasul Celui Care a înviat din morți pentru totdeauna; Maria a căzut la picioarele Lui și a exclamat: „Rabbuni, Învățătorul meu!” (Ioan 20, 16), apoi aleargă, în sfârșit, să vestească ucenicilor Învierea.
Lacrimile de tristețe se transformă brusc în lacrimi de mare bucurie. Își dă seama că Omul din fața ei, pe Care ea îl confundase cu grădinarul, nu este altul decât Domnul Înviat și dă să-I îmbrățișeze picioarele. Este celebra scenă imortalizată de iconografie și cunoscută ca Noli me tangere („Nu mă atinge”). De fapt, Domnul Înviat îi spune: „Nu mă reține!” pentru că încă nu M-am urcat la Tatăl, nu Mă opri din drum. Iisus Înviat arde de dorul Tatălui, arde de nerăbdare să-Și revadă Tatăl față către față, iar gestul Mariei L-ar fi întârziat. În drumul Său către Tatăl, Domnul Înviat Își îngăduie o scurtă oprire pentru a o încredința pe Maria Magdalena de Învierea Sa, pentru a o mângâia în durerea ei și a-i răsplăti credincioșia.

Dreptmăritori creștini,
Maria Magdalena este, într-adevăr, cea care duce apostolilor vestea urcării Domnului Înviat la Tatăl. De aceea, Sfinții Părinți ai Bisericii au numit-o „apostol al apostolilor”.
Trebuie să remarcăm că Maria Magdalena a avut un rol deosebit în viața Mântuitorului și, mai ales, în timpul răstignirii și după Învierea Sa. Ea a fost prima persoană cu care Domnul, abia înviat din morți, a vorbit înainte de a se urca la Tatăl. Este primul martor ocular al arătării Domnului Înviat. Diferența dintre ea și ceilalți apostoli este că numai ei Domnul i Se arată în acest interval – unic, cuprins între Învierea Sa din morți și reîntoarcerea la Tatăl ceresc. Apostolilor li se arată după ce urcă la Tatăl.
Sfintele Evanghelii spun că Hristos Înviat S-a arătat mai întâi Mariei Magdalena și acest fapt este pus în legătură cu arătările înaintea apostolilor și femeilor mironosițe, iar nu în legătură cu Născătoarea de Dumnezeu, Maica Lui. Toate arătările Domnului de după Învierea Sa au avut un caracter demonstrativ: să-i încredințeze pe cei ce se îndoiseră de adevărul Învierii. Maica Domnului era singura care nu se îndoise; ca urmare, ea nu avea nevoie de dovadă. Este motivul pentru care, spre deosebire de celelalte ucenițe preacredincioase, ea nu s-a dus la mormânt să-și plângă Fiul mort: cum să-L plângi pe Acela despre care știi că a înviat?
Potrivit Sfinților Părinți ai Bisericii, nu există o ierarhizare a celor care L-au văzut pe Mântuitorul Înviat. Lumina Învierii se descoperă tuturor celor ce au ochii curați. De altminteri, acesta este înțelesul corect și adevărat care trebuie dat la întrebarea cine L-a văzut primul pe Domnul Înviat? Sfânta Maria Magdalena, după sentimentele de durere, de întristare, de chin, de nedumerire și frică în fața mormântului gol, dar și de extaz în fața vederii îngerilor, în încercarea de aflare a trupului dispărut al Domnului, a fost învrednicită să vadă pe Domnul Înviat și s-a încredințat încă și mai mult de slăvita Lui Înviere. Relatările despre stările sufletești ale ucenicilor sunt descrise într-un anume fel de Sfinții Evangheliști, ilustrând astfel și urcușul duhovnicesc al fiecăruia dintre noi pentru a reuși să contemplăm Învierea. De aceea, după deschiderea ochilor ei și comunicarea cu Cel Înviat, Sfânta Maria Magdalena a alergat în grabă să vestească mesajul unic și plin de bucurie, care le-a părut nebunie ucenicilor încă orbi. Mântuitorul Înviat a făcut-o pe Maria Magdalena cel dintâi apostol al bucuriei și mântuirii noastre.

Iubiții mei fii duhovnicești,
Aceasta a fost prima sărbătorire a Paștelui creștin, însă vestea plină de bucurie a Mariei Magdalena și vederea purificată de credință a ucenicului iubit au dăinuit peste secole; până astăzi răsună de fapt cuvântul veștii celei bune pentru lumea întreagă: „Dumnezeu L-a înviat pe Iisus” (cf. Fapte 2, 24), viața este mai puternică decât moartea, iubirea este mai tare decât moartea; „Unde este, o, moarte, biruința ta?” (cf. 1 Cor 15, 55): acestea trebuie să fie adevărurile pe care să le avem în inimile și sufletele noastre în ziua de Paști, convinși fiind de faptul că moartea nu are ultimul cuvânt, ci este numai ieșirea din lumea aceasta la Tatăl ceresc, Care ne cheamă pe toți să devenim părtași vieții veșnice. Într-adevăr, după cum bine spune Sfântul Isaac Sirul despre zorii acelei dimineți memorabile a Învierii lui Hristos, „singurul păcat adevărat este să rămânem nesimțitori la Înviere”.
Prin Înviere, Mântuitorul Iisus Hristos a dovedit că El este Fiul lui Dumnezeu și că tot ce a propovăduit și a făcut pe pământ era de la Dumnezeu și a purtat pecetea adevărului. Ne-a convins că moartea Sa a avut ca unic scop eliberarea noastră din robia păcatului și a morții și că toată lucrarea Lui pe pământ a fost desăvârșită de Înviere. Creștinii sunt chemați să fie mărturisitori ai Învierii în această lume secularizată, Mântuitorul spunându-ne „Pe cel ce Mă va mărturisi pe Mine în fața oamenilor, îl voi mărturisi și Eu în fața Tatălui Meu, Care este în Ceruri.” (cf. I Tes. 4,14)
Mărturisind pe Hristos Cel Înviat, mărturisim cuvântul Evangheliei Vieții, mărturisim, trăim și împlinim în viața noastră învățătura de credință predată de Cel ce cu moartea pe moarte a călcat.
Mărturisind pe Hristos Cel Înviat, mărturisim că familia creștină este formată numai din bărbat și femeie, binecuvântați de Dumnezeu cu prunci, familie numită de Sfinții Părinți „Biserica cea mică”.
Mărturisind pe Hristos Cel Înviat, mărturisim caracterul sacru al vieții și ne opunem uciderii pruncilor nenăscuți, crimă pe care Irozii vremurilor noastre o susțin.
Să-L rugăm pe Mântuitorul Iisus Hristos Cel Înviat să ne conducă de la vederea fizică la vederea spirituală, la contemplarea și trăirea bogăției de har pe care o primim clipă de clipă în cursul vieții noastre.
Să ne deschidem ochii luminați de Sfântul Duh și să vedem frumusețea și adevărul credinței „părinților noștri”, credință pe care să o trăim și să o împărtășim copiilor noștri și tuturor celor ce sunt în întuneric.
În această zi de lumină și har vă binecuvintez pe toți și vă urez ca această prăznuire a Sfintelor Paști să o aveți cu pace, sănătate și alese bucurii, rugând pe Mântuitorul Iisus Hristos, cel Înviat din morți să vă dăruiască cele ce vă sunt de folos sufletelor și trupurilor voastre.

Adevărat a înviat Domnul!

Al vostru arhipăstor, stăruitor în rugăciune către Mântuitorul Iisus Hristos Cel Înviat pentru pace și bunăvoire,
† VINCENȚIU
Episcopul Sloboziei și Călărașilor

15 Aprilie 2017, 13:10 (17757 vizualizări - 50 comentarii)

Citiți și:
Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia!
17 ani de la întronizarea Preasfințitului Vincențiu drept episcop al Sloboziei și Călărașilor
Episcopia Sloboziei și Călărașilor acuză Garda de Mediu Ialomița de «inacțiune»

Comentariile cititorilor:


@ mario:
(24 Aprilie 2017, 03:48)
Nu le mai raspunde. S-au format sa fie stridenti, violenti, colorati fara un bun simt minimal. Indiferent ca sunt habotnici, atei,, lingusitori  isi mascheaza structura lor sub aceeasi falsa moralitate. De unde absurditatea de a-ti asuma meritele unei om bun din Ucraina sau Prahova? Sau respingerea ideii de credinta, cand ei sunt ceea ce sunt datorita credintei cuiva.
Spun ca ai spus ce nu ai spus, aduc exemple abstracte care in fapt ii acuza tot pe ei. Si vorbesc tare, foarte tare, pt ca asa considera ca impresioneaza. 
Sa stii ca atunci cand esti de partea adevarului si simpla ta prezenta tacuta irita, Te vor identifica imediat cine esti, pentru ca nu te asemeni lor. Nu razi prosteste, nu te intristezi fals si esti principial si intelegator. Incearca si ei sa fie la fel, dar nu reusesc. Si asta pentru ca o fac demonstrativ nu pentru ca ar crede in asta. Cateodata le reuseste, dar rar, pentru ca sunt prea mult sclavii propriei imaginatii. Parca intereseaza pe cineva ce mananca,  cu ce imbraca si cu ce se plimba un preot sau un politician, dar pe toate lumea afecteaza si intristeaza cand aceste lucruri ii acapareaza de nu mai sunt ceea ce ar trebui sa fie.
SI pentru ca toata lumea te acuza cu citate iti trimit si eu unul:
Puneți deci în inimile voastre să nu gândiți de mai înainte ce veți răspunde;
Căci Eu vă voi da gură și înțelepciune, căreia nu-i vor putea sta împotrivă, nici să-i răspundă toți potrivnicii voștri. (Luca 21, 115)

@dusul la biserica :
(23 Aprilie 2017, 23:04)
Bre versanufie , nu a injurat nimeni biserica si nici popii. Nu te mai autovictimiza, doar s-au facut constatari in ceea ce priveste veniturile nefiscalizate si luxul peste masura afisat de trimisii Domnului. Precum si apucaturile deloc ortodoxe ale unora care taxeaza mai ceva decat camatarii. Cel care a jignit la fiecare interventie ai fost chiar mata, cel cu politehnica la zi, cei 7 ani de acasa, dus la biserica si foarte citit in cele sfinte....
Mario:
(23 Aprilie 2017, 21:24)
Ti-am spus odata ca sunt jurist cu facultatea de drept la Bucuresti, iar inainte sa termin facultatea am fost contabil. Ti-am spus odata ca am tot respectul pt preotii din Slobozia , preotul Draghici, Paduraru sub tutela carora au crescut preoti minunati din generatia mai tanara cu mult bun simt. Se vede ca esti omul episcopului prietene. Eu am fost la Guvernul Romaniei 15 zile de am protestat impotriva CORUPTIEI SI A ABUZURILOR ACESTOR "TRIMISI LUMINATI PE PAMANT". CORUPTIA UCIDE PRIETENE SI CHIAR SUFLETUL NOSTRU. SUCCES SI NU-TI MAI RASPUND. PACAT , MARE PACAT
@Marcele,:
(23 Aprilie 2017, 15:47)
spala-te pe cap cu Mocioniu, Moraru si toti politicienii de teapa lor, ai gresit articolul.Aici prietenii tai injura preotii si le-am aratat(cu fapte, cu date nu cu minciuni ca ei)cat de mult gresesc.Nu ma intereseaza parti-pris-urile politice(uita-te in dex ce inseamna). Mi-e sila in schimb ignoranta unora care, nici 7 ani de acasa nu au, nici prin 7 ani de scoala(adunati in toata viata lor)n-au trecut; si lucrul acesta il demonstreaza cu prisosinta pe net(cat curaj, ce vitejie, n-asa?) injurand Biserica, preotii si credinta romanilor. "Coiful stralucitor"al prostiei straluceste peste neuronul tau obosit. Atata poti, atata faci. Sa-ti fie de bine, tie si parintilor care te-au facut atat de destept!
Marcel:
(22 Aprilie 2017, 18:36)
Da-ti si voi exemplu de o fapta buna si de o realizare notabila a lui domn Moraru, Mocioniu in afara de aere si parfumuri de dama. Sa nu mai zic de prealuminatul vostru. Nu am nimic cu voi doar ca in jurul meu vad doar oameni saraci,mintiti, furati si batjocoriti.Mi-a placut filmul Rascoala de la 1907 a taranilor cand tarani satui de saracie si batjocura s-au razvratit si fugeau dupa din astia ca voi, strigand " PUNE MANA PE CIOCOI" . Uita-te la acest film, este inspirat din istoria noastra adevarata sau si pe aceasta o respingeti din lipsa de cunoastere.
Marcel:
(22 Aprilie 2017, 18:14)
V-a incins rau tare de tot acest Mario. Vi le-a spus pe toate in fata si a scos toate "citatele din voi". Sunt de acord cu el cum au facut si celelalte persoane. Asta este adevarul. D.N.A. ar face bine sa treaca si prin Ialomita, pe la "sultanii cu palate si coifuri stralucitoare".
Credinta:
(22 Aprilie 2017, 13:58)
si încrederea în Dumnezeu, ascultarea de Cuvântul Lui, te schimbă din copil al diavolului în copil al lui Dumnezeu; din drac în înger; din vrăjmaș al lui Dumnezeu în prieten al lui Dumnezeu; din mort în păcat, în viu pentru Dumnezeu și pentru sfințenia Lui.
Credința în Dumnezeu fără încrederea în Dumnezeu este o credință moartă, care nu dă naștere la viață din Dumnezeu; este credința dracilor.

„Tu crezi că Dumnezeu este unul și bine faci; dar și dracii cred… și se înfioară”(Ioan 2,19).
bre,Mario!:
(22 Aprilie 2017, 13:12)
Nu te judeca nici un popa pe net. Nu intelegi ca "popimea" nu sta ca tine la calculator(mai ales in aceste zile) sa-si verse frustrarile si hardaiele de laturi, gratuit , peste oameni pe care nu-i cunosc cum faci prin clisee tale de nedus la biserica? Ti-am cerut date concrete despre nume si adrese de preoti "burtosi", cu "vile si masini de lux" care traiesc in "opulenta".Nu ai dat nimic! Ai zis ca preotul Tanase din Valea Plopului e doar o floare cu care nu se face primavara. Ti-am dat exemple de preoti, episcop, maica stareta  care fac la fel. E plin net-ul de astfel de exemple. Dar trebuie sa-ti inghiti injuratura si frustrarile, sa-ti depasesti mentalitatile si ignoranta ca sa le gasesti, ca sa te lamuresti cat de mult gresesti aruncand in spatiul public acuze aiuritoare despre oameni carora nu le sti nici viata,nici munca nici daruirea cu care isi indeplinesc menirea.Cu ce autoritate profesionala faci tu judecati pe aici? De la inaltimea caror calitati morale te erijezi tu in judecator al preotilor? Da,  faptele si cuvintele tale te arata cine esti, asa ca mai intelept ar fi sa-ti vezi de barna din proprii ochi, nu paiul din ochiul altora.
Mario:
(22 Aprilie 2017, 01:00)
Nu mai comentez nimic pt ca astea sunt constatarile mele despre conducatorii acestui judet. Ma scuzati ca au fost realiste si bazate pe LUCRURI reale ale voastre. Sunt dupa voi necitit, noncultura, nedus la biserica si schizofrenic. Ce parere aveti despre CUVANTULUU DOMNULUU IISUS: "DUPA FAPTELE LOR II VETI CUNOASTE". NU VA JIGNESC SI NU VA JUDEC CUM ATI FACUT VOI POPIMEA. SUNT CONSTATARILE MELE!!!!!!!!!!!!!!!
celentano:
(21 Aprilie 2017, 21:59)
"Cei ce fura milioane , au costume si sutane"... pentru banii aia incasati pe sarindare, pe lumanari, la botezuri, nunti, inmormantari a eliberat vreodata vreun preot chitanta? Ca sa nu mai zic ca legea prevede aparat de marcat pentru orice ... Unde ajung acei bani ? De ce statul nu ii impoziteaza asa cum face cu oricine altcineva ??? Asta ca sa aiba antevorbitorii mei explicatia pentru luxul in care traiesc unii oameni ai bisericii.Altminteri cand fura unul o gaina , sau un doctor ia un plic pentru o operatie grea , ii salta cu mascatii si vuieste massmedia. De ce la cinstetele fete bisericesti e altfel???Cumva pentru ca influenteaza din 4 in 4 ani votul ???Ca manipuleaza o mare masa de oameni??? Hmmmmm
maica stareta:
(21 Aprilie 2017, 18:28)
In 2003, Maica Stareta Serafima Comsa de la Manastirea Marcus aducea la casuta ridicata( in mare parte cu mainile ei) in 2001, copii abandonati, direct din maternitatea din Brasov. Au fost 10 fetite, luate in plasament. Maicuta “a luat ce i s-a dat, nu a ales copiii, nu a ales etnia”. Fetitele erau slabe, rahitice si bolnave, cu infectii, nu aveau nici nume, nici varste precise. Copiii au crescut frumos, merg la scoala, Maica vrea sa le dea la facultate. Acum are 11 copii, si un baietel printre fetite, si toti o striga “mami”...
erou al zilei:
(21 Aprilie 2017, 18:17)
Un preot din Ilfov a înfiat până acum, împreună cu soția, trei copii, iar în următorii ani  vrea să ajungă la 20. Andrei Drăgan a început să construiască și un centru în care să ia în îngrijire mai mulți copiii orfani sau abandonați.
Povestea preotului Drăgan a fost prezentată la rubrica "Eroul Zilei" din cadrul unei emisiuni tv..
”Ne-am propus lucrul acesta înainte de căsătorie. Sunt convins că Dumnezeu a avut o rânduială specială cu noi. Dumnezeu a rânduit ca noi să nu avem copii și poate că lucrul acesta ne-a făcut să ne aplecăm și mai mult spre ideea înfierii”, a spus preotul din Ilfov.
Sorin:
(21 Aprilie 2017, 18:11)
Cred ca libertatea de exprimare am castigat-o la revolutie cand tinerii au iesit in strada si au fost ucisi pt acel curaj nebunesc, pt dreptate si adevar. Neamul romanesc are aceasta capacitate de regenerare si prin promovarea adevaratelor valori ceea ce nu prea se intampla in judetul nostru. Am auzit de acest episcop ca este sever, de Moraru ca este sever si "taie in carne vie" dar ce aducem in loc?! Ne conformam, ascultam la sfaturi sau credem ca noi suntem adevarati DUMNEZEI pe pamant. Nu judec pe nimeni, autocritica este in mainile dvs si constiinta ce va spune. Lumea se va prabusi datorita rautatii, a necredintei si a saraciei in timp ce adevaratii conducatori sunt preocupati doar de persoana si familia lor iar ceilalti poate sa moara. O tanara speranta a judetuluu nostru este baiatul ala Soare de la PNL si poate mai sunt altii ca el. Mocioniu deocamdata nu confirma nimic, este mana moarta, Moraru este "Batman" iar episcopul taie si spanzura. Poate a gresit si acel calugar Leontie dar nu trebuia sa se comporte asa cu el. Nu stiu ce legi au preotii, dar preotul Leontie a facut nult bine in oras. Eu ma duceam la catedrala pt vocea lui. Merg si acum dar mai rar ca nu ne da voie sa intram in zile de sarbatoare decat cu invitatie, cine este scris pe tabel. La consiliu judetean Ialomita este dictatura. Asta este Romania, ne ocupam de lucruri marunte iar obiective majore sunt trecute pe linie moarta. Succes la toti
exemple de preoti:
(21 Aprilie 2017, 18:10)
Mihail Jar, (Preasfințitul Longhin) pe numele său de episcop, vrea ca niciunul dintre copii să nu simtă ce-a simțit el când era mic: acea sărăcie, cea mai cruntă dintre toate, care te obligă să rabzi de foame, zi după zi. Așa se face că el a înfiat 405 copii (datele sunt din aprilie 2015), din care 180 cu handicap și boli grave: SIDA, orbi, surzi, fără mâini, fără picioare, fără minte.
El le este tată, iar mamă le este tuturor… Maica Domnului, așa cum o spun chiar copiii...
model pt nedusii la Biserica:
(21 Aprilie 2017, 17:55)
La Podul Cosnei, o localitate de langa Vatra Dornei, Suceava, parintele Mihai Negrea impreuna cu sotia lui, Iulia, ingrijesc si cresc nu mai putin de 117 copii orfani, abandonati sau sarmani. -Pt unii de pe aici el nu e decat minciuna a"un burtos cu vile si masini de lux"..Asta da "opulenta", sa cresti  117 copii..

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 07 Oct 2026
244 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Grevă din obligație la vârsta a treia

Grevă din obligație la vîrsta a treia

Astăzi, joi, 8 octombrie, la orele 10,00, aproximativ 30 de pensionari din Slobozia au pichetat Prefectura Ialomița într-o încercare disperată de a atrage atenția asupra deciziei Guvernului de modificare ...[citește_toată_știrea]

8 Octombrie 2009, 11:19
(12668 vizualizări - 0 comentarii)


Descentralizații PSD au dat în boala concediului

Vinerea trecută, Cazacu Marinică, liderul PD-L Ialomița a anunțat că șefii instituțiilor deconcentrate numiți în funcții cu sprijimul PSD trebuie să plece. Declarația a fost considerată fără acoperire, ...[citește_toată_știrea]

8 Octombrie 2009, 10:33
(12836 vizualizări - 1 comentariu)


Jandarmii au prins un hoț de porumb

Potrivit unui comunicat de presă, jandarmii grupei de intervenție la conductele magistrale de transport produse petroliere Țăndărei au fost sesizați marți, 6 octombrie, asupra faptului că un bărbat fură ...[citește_toată_știrea]

8 Octombrie 2009, 10:32
(13874 vizualizări - 1 comentariu)


Prefectura recomandă slobozenilor apa plată

Luni, 5 octombrie, la Prefectura Ialomița a avut loc o întîlnire legată de situația apei potabile în Slobozia. La aceasta au participat, alături de responsabilii locali implicați în monitorizarea calității ...[citește_toată_știrea]

6 Octombrie 2009, 13:51
(13087 vizualizări - 2 comentarii)


Societățile de construcții, la control

Potrivit Inspectoratului Teritorial de Muncă, în perioada 23-30 septembrie, la nivelul județului Ialomița s-a desfășurat cea de-a cincea Campanie națională privind identificarea cazurilor de muncă fără ...[citește_toată_știrea]

6 Octombrie 2009, 13:13
(14080 vizualizări - 0 comentarii)


Accident rutier grav la Movilița

Marți, 6 octombrie, la primele ore ale dimineții, în apropiere de comuna Movilița s-a produs un grav accident rutier. O persoană și-a pierdut viața și o alta a fost rănită, după primele verificări polițiștii ...[citește_toată_știrea]

6 Octombrie 2009, 13:09
(14654 vizualizări - 0 comentarii)


Sorin Oprescu își anunță azi candidatura la Președinție

Sorin Oprescu își anunță azi candidatura la Președinție

Dr Sorin Oprescu, actual primar al Capitalei, își va anunța luni, de la orele 16,00, candidatura la funcția de președinte al României. După ce a declarat că «discuțiile cu prietenii vor decide o eventuală ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2009, 10:46
(13002 vizualizări - 3 comentarii)


Furt de energie electrică în Strachina

Furt de energie electrică în Strachina

Jandarmii au executat o acțiune pentru depistarea furturilor de energie electrică în cartierul Strachina din Tăndărei. În timpul raziei, au fost descoperite 11 locuințe ce aveau branșamente ilegale la rețeaua ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2009, 08:58
(15669 vizualizări - 2 comentarii)


Grenadă găsită în grădină

În timp ce-și săpa grădina, un bărbat din Urziceni a descoperit o grenadă de mînă activă. Pirotehniștii Inspectoratului pentru Situații de Urgențe au ridicat grenada, stabilindu-se că provine din timpul ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2009, 08:56
(12484 vizualizări - 1 comentariu)


Taxe pentru eliberarea pașapoartelor

Începînd de luni, 5 octombrie, Serviciul de Eliberarea Pașapoartelor va soluționa doar cereri pentru eliberarea pașapoartelor simple electronice și simple temporare. Taxele pentru eliberarea pașapoartelor ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2009, 08:55
(14582 vizualizări - 2 comentarii)


Plafon pentru plățile naționale în sectorul zootehnic

Potrivit unui comunicat de presă, reprezentanții APIA informează că a fost stabilit plafonul alocat României pentru plățile naționale în sectorul zootehnic. Astfel, prima de exploatație pentru bovine a ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2009, 08:55
(13793 vizualizări - 0 comentarii)


Accident la Adîncata

Echipajul de descarcerare ale Detașamentului de Pompieri Urziceni a intervenit joi, 1 octombrie, pentru salvarea a două victime,implicate într-un accident rutier. Incidentul s-a petrecut în comuna Adîncata ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2009, 08:54
(14371 vizualizări - 0 comentarii)


Prins după ce a încercat să spargă un bancomat

Joi, 1 octombrie, polițiștii din Urziceni au fost sesizați asupra faptului că persoane necunoscute încercau să sustragă bani dintr-un bancomat. În urma cercetărilor, s-a stabilit că hoții intraseră în sediul ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2009, 08:52
(16194 vizualizări - 0 comentarii)


Teculescu, instalat cu «viteza luminii»

Teculescu, instalat cu «viteza luminii»

Mădălin Teculescu, fost primar al comunei Sf. Gheorghe și fost subprefect al județului Ialomița, a fost instalat în funcția de prefect vineri, 2 octombrie 2009. În prezența părții democrat-liberale a directorilor ...[citește_toată_știrea]

2 Octombrie 2009, 19:23
(16332 vizualizări - 7 comentarii)


Știucă moare dar nu se predă: «Rămân la Prefectură»

Știucă moare dar nu se predă: «Rămîn la Prefectură»

Cu toate că nominalizarea sa ca prefect a fost făcută de social-democrați, iar miniștrii PSD din Guvernul Boc au demisionat în bloc, prefectul Știucă ne-a declarat că va rămîne la Prefectură. «Alături de ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2009, 15:08
(32172 vizualizări - 22 comentarii)


Procurorii ialomițeni renunță la grevă

Procurorii ialomițeni renunță la grevă

Începînd de astăzi, 1 octombrie, procurorii ialomițeni au decis renunțarea la grevă. Hotărîrea a fost adoptată în cadrul Adunării Generale a Procurorilor din cadrul Parchetului de pe lîngă Tribunalul Ialomița ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2009, 09:45
(14223 vizualizări - 0 comentarii)


Noi generații de karatiști, așteptate pe tatami

Clubul Satori din Slobozia anunță inaugurarea unei noi perioade de căutări a tinerelor talente din Slobozia. Înscrierile se vor finaliza pe 10 octombrie, iar vîrsta minimă de participare e 7 ani. Antrenamentele ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2009, 17:48
(15225 vizualizări - 0 comentarii)


Luna cărții

În perioada 1-31 octombrie, Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» inaugurează Salonul anual de carte. Potrivit organizatorilor, anul acesta Salonul anual de carte a ajuns la ediția a șaptesprezecea și ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2009, 17:48
(18865 vizualizări - 3 comentarii)


Foto Splendid Axinte

Luni, 28 spetembrie, la Muzeul Județean Ialomița, Costică Axinte, artistul fotograf născut acum 100 de ani a fost serbat, încă o dată, prin vernisarea unei expoziții de fotografie. Vernisajul a fost prilejuit ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2009, 17:47
(18260 vizualizări - 0 comentarii)


Adolescentă dispărută de acasă

Adolescentă dispărută de acasă

Duminică, 27 septembrie 2009, a dispărut de la domiciliu TINCU CORINA-GEORGIANA, în vîrstă de 17 ani, din municipiul Fetești, bolnavă psihic. Potrivit polițiștilor din localitate, adolescenta ar fi plecat ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2009, 13:00
(14893 vizualizări - 0 comentarii)


Populația județului scade încet, dar sigur

O statistică a Direcției Județene de Statistică Ialomița confirmă faptul că populația județului Ialomița scade anual cu peste 1000 de locuitori. Astfel, în ultimii 5 ani, populația totală a județului a ...[citește_toată_știrea]

28 Septembrie 2009, 09:08
(16085 vizualizări - 2 comentarii)


Angajatorii, neinteresați de Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița a organizat vineri, 25 septembrie, Bursa locurilor de muncă pentru absolvenții ialomițeni. Pentru desfășurarea acțiunii, la nivelul județului ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2009, 15:46
(17248 vizualizări - 1 comentariu)


Mircea Geoană a confundat Făureiul cu Țăndăreiul

Mircea Geoană a confundat Făureiul cu Țăndăreiul

Mircea Geoană, prezent astăzi la Slobozia la Conferința Județeană Extraordinară a PSD Ialomița, a transformat evenimentul într-o circotecă ieftină, interesul vădit al acestuia pentru apariția în presa ...[citește_toată_știrea]

24 Septembrie 2009, 18:36
(22947 vizualizări - 26 comentarii)


Conferința Județeană a PSD Ialomița

Conferința Județeană a PSD Ialomița

Joi, 24 septembrie 2009, începînd cu orele 15,00, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Slobozia se desfășoară Conferința Județeană a PSD Ialomița. Evenimentul, de fapt, se va înscrie în seria de «lansări ...[citește_toată_știrea]

24 Septembrie 2009, 09:44
(17288 vizualizări - 0 comentarii)


A încercat să mituiască un polițist

În urma unui flagrant, ofițerii Direcției Generale Anticorupție au prins în flagrant un cetățean în timp ce încerca să mituiască un agent de poliție cu suma de 300 lei. Flagrantul a fost organizat marți ...[citește_toată_știrea]

24 Septembrie 2009, 09:43
(17942 vizualizări - 2 comentarii)


Accidente auto

Marți, 22 seprembrie, în timp ce un tînăr în vîrstă de 22 ani, din Slobozia, conducea un autoturism spre Urziceni, nu s-a asigurat la efectuarea virajului la stînga pentru a schimba direcția de mers pe ...[citește_toată_știrea]

24 Septembrie 2009, 09:42
(18064 vizualizări - 3 comentarii)


Șapte proiecte administrative pentru un județ sărac

Prefectura județului Ialomița anunță în cadrul unei informări de presă remise la începutul acestei săptămîni că la nivelul instituției există 7 proiecte administrative aflate în diferite stadii de derulare ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2009, 17:11
(18814 vizualizări - 2 comentarii)


Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă va organiza vineri, 25 septembrie 2009, la orele 9,00, «Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți». Acțiunea se va desfășura la sediul instituției din ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2009, 17:11
(17263 vizualizări - 1 comentariu)


Depunerea declarațiilor la Fisc

Potrivit unui comunicat de presă, Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița atrage atenția contribuabililor persoane juridice sau fizice, plătitori de salarii și de venituri asimilate salariilor, ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2009, 12:23
(18322 vizualizări - 3 comentarii)


Primăriile, la raport

Marți, 22 septembrie, primarii județului se vor întîlni cu reprezentanții Prefecturii Ialomița pentru a dezbate principalele probleme cu care se confruntă administrațiile locale. Întîlnirea va avea loc ...[citește_toată_știrea]

20 Septembrie 2009, 07:55
(17115 vizualizări - 1 comentariu)


Ultimele comentarii
Mary în Investițiile în energie regenerabilă ale Primăriei Slobozia se lasă așteptate Cetățean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni închiriere apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Pt cetățean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni Primar în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Cetatean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni george în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Primar în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Motoreta în Fanfara Sloboziei, primul spectacol după jumătate de secol Mary în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Vasile în Investițiile în energie regenerabilă ale Primăriei Slobozia se lasă așteptate Vasile în Primăriile Maia și Moldoveni, «cheltuieli nejustificate» pentru abonamente de telefonie mobilă Gigi în Primăriile Maia și Moldoveni, «cheltuieli nejustificate» pentru abonamente de telefonie mobilă Farm în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  casă Perieți în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Curios în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Vasilica în «Conflict» juridic între Consiliul Județean Ialomița și angajații-navetiști eu în «Conflict» juridic între Consiliul Județean Ialomița și angajații-navetiști Larisa în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București 

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...