Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

UNA PE SĂPTĂMÎNĂ

Adrian Mocioniu a vrut să mute Înălțarea Domnului

Lui Iisus i-a trecut glonțul pe la ureche

Adrian Mocioniu a vrut să mute Înălțarea Domnului

Primarul Adrian Mocioniu a cerut aprobarea plenului Consiliului Local pentru a muta Sărbătorile Municipiului Slobozia o săptămână mai târziu. Prin tradiție, manifestarea se desfășoară în a șasea săptămână după Paște, înainte de Sărbătoarea Înălțării Domnului. Surse administrative susțin că, în această perioadă, primarul Adrian Mocioniu are angajamente pe care trebuie musai să le onoreze pentru că, știți vorba aia... implementezi, nu implementezi, vremea trece! Iar el, de-acum, nu mai e ca la 20 de ani, chiar dacă roiesc consilierele în jurul lui ca muștele, pardon de expresie...

Până la Dumnezeu te mănâncă sfinții
Înălțarea Domnului cade totdeauna în Joia săptamânii a șasea după Paște, adică la 40 de zile după Înviere. La Slobozia, ea marchează prima zi a Sărbătorilor Sloboziei, eveniment aflat la a 17-a ediție. Însă primarul Adrian Mocioniu, fascinat de cultura și religia asiaticelor, a decis că dacă el poate trăi fără de Dumnezeu, atunci poate și electoratul care l-a votat. Drept pentru care, întors acasă, a moșit grabnic un proiect de hotărâre prin care a decis amânarea manifestărilor cu o săptămână, respectiv pentru perioada 1-4 iunie 2017. Justificarea oferită în expunerea de motive este de-a dreptul halucinantă, demonstrând că, pe lângă abilitățile de medic veterinar, primarul Adrian Mocioniu i-ar putea face concurență și Romicăi Jurcă. «Având în vedere faptul că prognoza meteo pentru perioada 25-28 mai 2017, când sunt programate a se desfășura manifestările dedicate „Sărbătorilor Municipiului Slobozia“ este nefavorabilă, se propune decalarea cu o săptămână a evenimentului, respectiv pentru perioada 1-4 iunie 2017, prognoza meteo fiind favorabilă. Pe lângă acest aspect legat de prognoza meteo, venim cu această propunere de decalare a organizării evenimentului întrucât în această perioadă sunt multe zile libere legal și este nevoie de mai mult timp pentru organizarea în bune condiții a Sărbătorilor Municipiului Slobozia». Proiectul de hotărâre a fost respins cu majoritate de voturi de către plenul Consiliului, generând nemulțumirea primului edil al orașului.

Iartă-l, Doamne, că doar Tu știi ce face! Surse administrative demne de toată încrederea susțin că, în Joia Înălțării, primarul Adrian Mocioniu ar avea angajamente pe care este obligat să le onoreze bărbătește, pentru că, după cum v-am explicat deja, vremea trece. Acum, dacă am fi răi, i-am spune domnului primar că a ales o strategie greșită... Și, că, pentru a trece hotărârea fără emoții prin plen, ar fi trebuit să apeleze la Victor Mărturisitoru’, trimisul lui Dumnezeu pe pământ. Acesta ar fi pus mâna pe telefon și l-ar fi sunat pe Sfântul Petru al cărui număr de telefon i-a fost revelat în vis pentru că prea pupă icoanele cu sârg pe la toate bisericile patriei. Iar Sfântul Petru ar fi rezolvat el cumva situația, că doar nu degeaba are grijă de cheile Raiului care, în viziunea lui Victor Mărturisitoru’, trebuie că sunt cam ca pușculița de partid la alegerile locale din vara anului trecut. Dar nu vrem să fim răi, domnule Mocioniu, că și noi suntem de carne și împărtășim aceleași temeri ca dumneavoastră. Ba, mai mult decât atât, empatizăm puternic cu dumneavoastră, convinși fiind că stresul edilitar vă afectează galopant și iremediabil. Așteptăm însă cu interes să declarați deschise Sărbătorile Municipiului Slobozia la cea de-a 17-a ediție...

15 Mai 2017, 18:10 (10222 vizualizări - 10 comentarii)

Citiți și:
Adrian Mocioniu și-a luat adio de la Primăria Slobozia
Valeriu Roșca, ex-directorul DADP, a câștigat în instanță războiul cu primarul Sloboziei, Adrian Mocioniu
«Reportaj de declarații» cu primarul Adrian Mocioniu
Sărbătorile Noroiului

Comentariile cititorilor:


Azorel Mocionitu':
(17 Mai 2017, 20:27)
Cum ranjeste el in poza cu dintisorii ăia strambi, precum cățeii pe care îi eutanasia în baza contractelor cu primăriile "roșii" din județ. Asta dupa ce in prealabil bifa, doar pe hârtie, și ceva tratamente pentru bietele animale.
Jesus Reloaded :
(17 Mai 2017, 20:16)
Pe asta a ratat-o primarelul din neatenție, ca deh... era cu gândul la fosta de l-a parasit. Dar urmează Rusaliile, Sfânta Maria, Crăciunul. O comite el & Co. Pana una alta dati-i inainte cu praf si gropi.
@ jak:
(17 Mai 2017, 09:43)
Cumetre se pare ca tu esti Stoica fostul primar. Nu-i asa ca e distractiv sa postezi incognito mesaje pe net prin care sa iti iei apararea ?  Sa va fie rusine la toti care v-ati perindat prin Primaria Slobozia cu titluri de mari primari, viceprimari si consiIieri !  Cat despre gramatica ............!!!!!!..... de fapt cum vorbesti asa si scrii.
jak:
(16 Mai 2017, 19:36)
@o simpla problema daca ai dreptate dute depune reclamatie scrisa politia nu iti dezvaluie numele,dar cred ca nu spui adevarul spune orice de Stoica dar nu spune ca se ducea Stoica la un mic sau o bere noaptea la acei petrecareti la ore tirzii daca se dovedeste ca ai dreptate politia va lua masuri dar numai in cazul in care depui olingere scrisa,daca se dovedeste ca nu ai dreptate raspunzi asa e legea
Unu:
(16 Mai 2017, 14:32)
Anul trecut domnul primar parca spunea ca nu ii plac ''Sarbatorile'' circul mai corect, organizate astfel....acum ce face acelasi circ??? Mai bine face altceva cu banii aia, gropa, apa.etc ....sunt foarte multe de facut in oras!
ADRIANA:
(16 Mai 2017, 14:09)
@o simplă problemă. INDEPENDENT nu face nimic! Multe au fost scrise aici, adevăruri dureroase. Ziariștii se bucură că au cititori, atât! Ei nu te ajută. Tu ești un anonim, aici nu te ia nimeni in serios. Trebuie RECLAMAȚIE SCRISĂ LA PROTECȚIA CONSUMATORULUI, POLIȚIE ABAZA.... Nici atunci nu se știe ce șanse ai! Îmi pare rău, trebuie să ai adepți, semnături și de alți locatari deranjați, altfel, ești luat de prost...singur! Succes, îmi pare rău de tine! Nu te lăsa, orașul acesta este suburban! Ocrotește-ți copiii!
O simpla problema ! ?:
(16 Mai 2017, 12:29)
Vreau sa repun in atentia publicului dar mai ales a autoritatilor fapte grave de incalcare a legilor si a conduitei din comunitate. De ani buni in fata scarii D a blocului B 36 si spatele blocului B 35 din Slobozia, ambele blocuri invecinate cu Liceul Tehnologic Inaltarea Domnului aproape in fiecare seara se fac gratare  cu muzica manele la maxim si se consuma bauturi alcoolice de cateva persoane certate cu legea dar si de dubiosi care vin din alte localitati sau zone. Pe langa aceste indeletniciri au si diverse fetite care sint plasate cu ora catre persoane care vin cu masini pleaca cu ele si le aduc inapoi peste citeva ore. Concret ei sint pesti si ele vind placeri. Repet nebunia asta dureaza de mai bine de 5 ani. Desi am facut de ani de zile continu reclamatii cind petrecerea era in toi, au venit domni politisti au discutat cu ei si a ramas la fel. Evident ca ei sint foarte obraznici ameninta si injura pe toata lumea care le spune sa inceteze cu astea. Nenorocirea e ca autoritatile stiu de ce se intampla au mai trecut, au servit si ei un mic o gura de bere si au plecat. Din aceasta categorie se remarca fostul primar Stoica si mai multi angajati de la politie. Directorul Liceului Tehnologic a sesizat si dumnelui in repetate rinduri aceste fapte dar si ca in curtea scolii se arunca toate mizeriile de la ei resturi de mancare, sticle, pungi si alte porcarii. Autoritatile platite sa aplice legea nu fac nimic, sau mai rau sint de partea lor. NU ne putem creste copii in mediu curat si sanatos, despre educatia strazii ce sa mai vorbim, zilnic se aud numai manele la maxim, jigniri, urlete,vorbe urite care nu pot fi reproduse si sfidare fata de restul locatarilor din zona. Am ajuns la capatul rabdarilor ! Solicitam si pe aceasta cale sprijinul tuturor celor care pot sa impinga autoritatile in speta politia sa isi faca treaba si sa putem trai intr-un mediu civilizat si mai ales sa ne putem educa copii cinstiti si corecti ! In fiacare zi si fiecare seara ar trebui sa
anonimul slobozean:
(15 Mai 2017, 22:49)
Mai bine sa nu se mai organizeze decat sa puna in pericol viata si buzunarele oamenilor cei cu "tiribombele" si cu mici facuti in plin praf si mizerie!
Sau sa se organizeze la hipermarketul de la intrarea din oras!!
Mircea:
(15 Mai 2017, 21:27)
Care sarbatori? Afumatoria si bâlceraleala aia se numeste pompos „sarbatori”? Hai sa fim seriosi, nici un primar n-a avut nici o idee buna despre cum ar trebui sa fie si sa arate sarbatorile unui oras...o manelareala...!
vio:
(15 Mai 2017, 18:25)
Aici chiar are dreptare ,in fiecare an a plouat cand au fost sarbatorile Sloboziei. Probabil la fel o sa ploua si anul asta .

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 07 Aug 2026
239 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Record de credincioși la Sfântul Dimitrie

Record de credincioși la Sfîntul Dimitrie

Mii de slobozeni s-au călcat în picioare, duminică, 25 octombrie, la tîrnosirea celei mai noi biserici ridicate în Slobozia, cea purtînd hramul Sfîntul Mare Mucenic Dimitrie. Încă de la primele ore ale ...[citește_toată_știrea]

27 Octombrie 2009, 17:01
(13773 vizualizări - 1 comentariu)


Pocora a obținut scutirea microbuzelor școlare de taxarea la trecerea podului Fetești-Cernavodă

Pocora a obținut scutirea microbuzelor școlare de taxarea la trecerea podului Fetești-Cernavodă

«După ce a tergiversat o lungă perioadă reglementarea taxei de trecere peste podul Fetești-Cernavodă, ministrul Radu Berceanu a emis, în cele din urmă, Ordinul prin care stabilește tarifele de traversare ...[citește_toată_știrea]

25 Octombrie 2009, 07:00
(14680 vizualizări - 1 comentariu)


Ziua Eroilor, la Slobozia

Reprezentanții Instituției Prefectului Ialomița au lansat cetățenilor invitația de a participa la manifestările organizate cu prilejul «Zilei Armatei». Astfel, duminică, 25 octombrie, la Monumentul Eroilor ...[citește_toată_știrea]

24 Octombrie 2009, 13:00
(10937 vizualizări - 0 comentarii)


Apa «grea» a lui Ionașcu, verificată de Institutul de Sănătate Publică București

Apa din rețeaua subterană a orașului Slobozia se va afla, timp de trei săptămîni, sub lupa Institutului de Sănătate Publică București. Astfel, în perioada 26 octombrie-9 noiembrie, inspectorii ISP București ...[citește_toată_știrea]

24 Octombrie 2009, 08:00
(10456 vizualizări - 2 comentarii)


8 miliarde lei anual pentru terenurile din zona Giurgeni-Vlădeni

8 miliarde lei anual pentru terenurile din zona Giurgeni-Vlădeni

Marți, 20 octombrie, s-a desfășurat o nouă licitație pentru concesionarea unor terenuri agricole neproductive din zona Giurgeni-Vlădeni, aflate în proprietatea Consiliului Județean Ialomița. La licitație ...[citește_toată_știrea]

21 Octombrie 2009, 12:05
(14309 vizualizări - 1 comentariu)


Încă o rambursare de TVA pentru Paul Toma-Eldaga?

Încă o rambursare de TVA pentru Paul Toma-Eldaga?

Sursele noastre din cadrul Ministerului de Finanțe ne-au dezvăluit cum o altă firmă controlată de Paul Toma, respectiv TRB Group, ar fi beneficiat de o rambursare de TVA cel puțin egală cu cea încasată ...[citește_toată_știrea]

20 Octombrie 2009, 15:32
(13246 vizualizări - 0 comentarii)


Teodora Bertzi, în campanie liberală la Slobozia

Teodora Bertzi, în campanie liberală la Slobozia

Vineri, 16 octombrie, la primele ceasuri ale după-amiezii, pe o ploaie torențială, la Slobozia, vreo 30 de pensionari slobozeni au fost convocați să participe, cu mic cu mare, la o adunare de campanie condusă ...[citește_toată_știrea]

16 Octombrie 2009, 17:46
(10439 vizualizări - 3 comentarii)


Berceanu bulversează Agricultura prin demiterea tuturor directorilor

La începutul săptămînii, Radu Berceanu, ministrul interimar al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale a emis un ordin de demitere în bloc a tuturor șefilor deconcentratelor din teritoriu aflate ...[citește_toată_știrea]

15 Octombrie 2009, 18:51
(10132 vizualizări - 1 comentariu)


Ziua «Mersului pe Jos» pentru prichindei

Ziua «Mersului pe Jos» pentru prichindei

Grădinița Junior a organizat astăzi, 15 octombrie, o acțiune pentru a marca Ziua «Mersului pe Jos». Peste o sută de prichindei cu pancarte care aminteau adulților de importanța păstrării mediului ambiant ...[citește_toată_știrea]

15 Octombrie 2009, 18:50
(9640 vizualizări - 1 comentariu)


Pensionarii, în control alături de șefii descentralizatelor

Vă amintiți, firește, de pichetarea Prefecturilor din toată țara, organizată săptămîna trecută de pensionari. Ei bine, în Ialomița aceasta chiar a dat roade. Potrivit unui comunicat de presă remis de Prefectură ...[citește_toată_știrea]

13 Octombrie 2009, 18:03
(10666 vizualizări - 0 comentarii)


Margareta Gheorghe, de la Finanțe Urziceni, așteaptă să preia frîiele Fiscului

Democrat-liberalii fac primii pași, timizi ce-i drept, spre schimbările din descentralizate, înlocuind directorii sociali democrați. Pentru început, să amintim metoda mai mult decît inventivă a directorilor ...[citește_toată_știrea]

13 Octombrie 2009, 09:02
(15327 vizualizări - 1 comentariu)


Vâjdea, destituit de la conducerea Finanțelor

Vîjdea, destituit de la conducerea Finanțelor

La Finanțe buzduganul demiterilor a ajuns cu o zi mai devreme. Ieri, de dimineață, în timp ce Nicolae Vîjdea gîndea: «unde să mai mîncăm azi draga mea?», în mapa directorală venise țidula de demitere de ...[citește_toată_știrea]

8 Octombrie 2009, 16:22
(15679 vizualizări - 4 comentarii)


Tandemul Pravăț-Pîrgă, la șefia Spitalului Județean

Joi, joi, 8 octombrie, în cadrul unei conferințe de presă, Cazacu Marinică, președintele PD-L Ialomița a anunțat care vor fi viitorii directori ai Spitalului Județean de Urgență Slobozia. Astfel, în locul ...[citește_toată_știrea]

8 Octombrie 2009, 16:18
(14641 vizualizări - 3 comentarii)


Împușcături pentru prinderea unor hoți de motorină

Împușcături pentru prinderea unor hoți de motorină

Patru tineri cu vîrste cuprinse între 20 și 28 ani, din comuna Dragalina, au fost prinși în flagrant în timp ce încercau să fure motorină din rezervorul unui autotren parcat într-un loc amenajat pe DN2 ...[citește_toată_știrea]

8 Octombrie 2009, 14:01
(16585 vizualizări - 0 comentarii)


Grevă din obligație la vârsta a treia

Grevă din obligație la vîrsta a treia

Astăzi, joi, 8 octombrie, la orele 10,00, aproximativ 30 de pensionari din Slobozia au pichetat Prefectura Ialomița într-o încercare disperată de a atrage atenția asupra deciziei Guvernului de modificare ...[citește_toată_știrea]

8 Octombrie 2009, 11:19
(12544 vizualizări - 0 comentarii)


Descentralizații PSD au dat în boala concediului

Vinerea trecută, Cazacu Marinică, liderul PD-L Ialomița a anunțat că șefii instituțiilor deconcentrate numiți în funcții cu sprijimul PSD trebuie să plece. Declarația a fost considerată fără acoperire, ...[citește_toată_știrea]

8 Octombrie 2009, 10:33
(12638 vizualizări - 1 comentariu)


Jandarmii au prins un hoț de porumb

Potrivit unui comunicat de presă, jandarmii grupei de intervenție la conductele magistrale de transport produse petroliere Țăndărei au fost sesizați marți, 6 octombrie, asupra faptului că un bărbat fură ...[citește_toată_știrea]

8 Octombrie 2009, 10:32
(13717 vizualizări - 1 comentariu)


Prefectura recomandă slobozenilor apa plată

Luni, 5 octombrie, la Prefectura Ialomița a avut loc o întîlnire legată de situația apei potabile în Slobozia. La aceasta au participat, alături de responsabilii locali implicați în monitorizarea calității ...[citește_toată_știrea]

6 Octombrie 2009, 13:51
(12950 vizualizări - 2 comentarii)


Societățile de construcții, la control

Potrivit Inspectoratului Teritorial de Muncă, în perioada 23-30 septembrie, la nivelul județului Ialomița s-a desfășurat cea de-a cincea Campanie națională privind identificarea cazurilor de muncă fără ...[citește_toată_știrea]

6 Octombrie 2009, 13:13
(13188 vizualizări - 0 comentarii)


Accident rutier grav la Movilița

Marți, 6 octombrie, la primele ore ale dimineții, în apropiere de comuna Movilița s-a produs un grav accident rutier. O persoană și-a pierdut viața și o alta a fost rănită, după primele verificări polițiștii ...[citește_toată_știrea]

6 Octombrie 2009, 13:09
(14468 vizualizări - 0 comentarii)


Sorin Oprescu își anunță azi candidatura la Președinție

Sorin Oprescu își anunță azi candidatura la Președinție

Dr Sorin Oprescu, actual primar al Capitalei, își va anunța luni, de la orele 16,00, candidatura la funcția de președinte al României. După ce a declarat că «discuțiile cu prietenii vor decide o eventuală ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2009, 10:46
(12819 vizualizări - 3 comentarii)


Furt de energie electrică în Strachina

Furt de energie electrică în Strachina

Jandarmii au executat o acțiune pentru depistarea furturilor de energie electrică în cartierul Strachina din Tăndărei. În timpul raziei, au fost descoperite 11 locuințe ce aveau branșamente ilegale la rețeaua ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2009, 08:58
(15490 vizualizări - 2 comentarii)


Grenadă găsită în grădină

În timp ce-și săpa grădina, un bărbat din Urziceni a descoperit o grenadă de mînă activă. Pirotehniștii Inspectoratului pentru Situații de Urgențe au ridicat grenada, stabilindu-se că provine din timpul ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2009, 08:56
(12306 vizualizări - 1 comentariu)


Taxe pentru eliberarea pașapoartelor

Începînd de luni, 5 octombrie, Serviciul de Eliberarea Pașapoartelor va soluționa doar cereri pentru eliberarea pașapoartelor simple electronice și simple temporare. Taxele pentru eliberarea pașapoartelor ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2009, 08:55
(14430 vizualizări - 2 comentarii)


Plafon pentru plățile naționale în sectorul zootehnic

Potrivit unui comunicat de presă, reprezentanții APIA informează că a fost stabilit plafonul alocat României pentru plățile naționale în sectorul zootehnic. Astfel, prima de exploatație pentru bovine a ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2009, 08:55
(13623 vizualizări - 0 comentarii)


Accident la Adîncata

Echipajul de descarcerare ale Detașamentului de Pompieri Urziceni a intervenit joi, 1 octombrie, pentru salvarea a două victime,implicate într-un accident rutier. Incidentul s-a petrecut în comuna Adîncata ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2009, 08:54
(14094 vizualizări - 0 comentarii)


Prins după ce a încercat să spargă un bancomat

Joi, 1 octombrie, polițiștii din Urziceni au fost sesizați asupra faptului că persoane necunoscute încercau să sustragă bani dintr-un bancomat. În urma cercetărilor, s-a stabilit că hoții intraseră în sediul ...[citește_toată_știrea]

5 Octombrie 2009, 08:52
(15978 vizualizări - 0 comentarii)


Teculescu, instalat cu «viteza luminii»

Teculescu, instalat cu «viteza luminii»

Mădălin Teculescu, fost primar al comunei Sf. Gheorghe și fost subprefect al județului Ialomița, a fost instalat în funcția de prefect vineri, 2 octombrie 2009. În prezența părții democrat-liberale a directorilor ...[citește_toată_știrea]

2 Octombrie 2009, 19:23
(16119 vizualizări - 7 comentarii)


Știucă moare dar nu se predă: «Rămân la Prefectură»

Știucă moare dar nu se predă: «Rămîn la Prefectură»

Cu toate că nominalizarea sa ca prefect a fost făcută de social-democrați, iar miniștrii PSD din Guvernul Boc au demisionat în bloc, prefectul Știucă ne-a declarat că va rămîne la Prefectură. «Alături de ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2009, 15:08
(31643 vizualizări - 22 comentarii)


Procurorii ialomițeni renunță la grevă

Procurorii ialomițeni renunță la grevă

Începînd de astăzi, 1 octombrie, procurorii ialomițeni au decis renunțarea la grevă. Hotărîrea a fost adoptată în cadrul Adunării Generale a Procurorilor din cadrul Parchetului de pe lîngă Tribunalul Ialomița ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2009, 09:45
(14056 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Mary în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Mary în Memoriu pe tema poluării, depus de Asociația Ecologică Regională-«AER Muntenia Sud» la Prefectura Ialomița #pasajladrajna în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Cetatean în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă SPERANȚA în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Rodica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere as în Curtea de Conturi a României reclamă «slaba gestionare a patrimoniului» la Direcția Județeană pentru Sport Ialomița georgica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere vasilica în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere Ilie Palarie în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Anonim în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere PREDA în Episcopia Sloboziei și Călărașilor reclamă, din nou, lipsa de intervenție a autorităților în problema poluării olfactive din Slobozia! gica în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă Gigel în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere cetatean în Costul «ipocriziei politice» în opinia deputatului PSD Ștefan Țintă: blocarea fondurilor PNRR din rațiuni de partid! Sindicat în Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița își desfășoară activitatea operativă în containere antiagatha în Slobozia: Protest anti-poluare olfactivă

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...