Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Sărbătorile Noroiului

«Vai de noi», ediția 2017

Sărbătorile Noroiului

Ajunse la ediția a XVII-a, «Sărbătorile Sloboziei» de anul acesta au stat sub semnul noroiului. În pofida acestui neajuns, la evenimentele organizate de autoritățile locale în cele 3 zile de sărbătoare au participat peste 10000 de slobozeni. Conform unei prime estimări, valoarea cheltuielilor generate de manifestări se ridică la 200 mii de lei. Cea mai mare sumă plătită de autorități a fost pentru onorariul Deliei, vedetă care a concertat sâmbătă, 27 mai 2017, circa o jumătate de oră.

O ediție cenușie După o lungă serie de bâlbe publice legate de organizarea manifestărilor, «Sărbătorile Sloboziei» au debutat oficial vineri, 26 mai, cu discursul tern al primarului Adrian Mocioniu pe scena amplasată lângă Bazinul Olimpic. Unul dintre puținele evenimente nesabotate de ploaie rămâne parada tradițională a ansamblurilor folclorice invitate la Festivalul Internațional «Floare de pe Bărăgan». Puținii trecători rătăciți pe străzile orașului au putut admira portul popular din țări precum Polonia, Macedonia, Muntenegru, Turcia, Bulgaria și România. În restul timpului, ploile și vremea mohorâtă au anulat majoritatea evenimentelor și, implicit, nivelul de vizibilitate al acestora în rândul publicului.

Bâlci în noroi Singurul spațiu care nu a dus lipsă de public a fost bâlciul organizat de Primăria Slobozia lângă Bazinul Olimpic. Potrivit estimărilor, zona a fost vizitată de peste 10000 de slobozeni, interesați de recitalurile vedetelor invitate sau de oferta teraselor amplasate pe maidanul închiriat de autorități la un preț de nici 3 lei/mp. Recitalul Deliei, vedeta incontestabilă a recitalurilor din cele două seri a costat 20 mii de euro, a fost vizionat live de aproximativ 2000 de slobozeni, care au suportat stoic noroiul ajuns dincolo de glezne pentru a o putea aplauda preț de o jumătate de oră. «Doamne, ce mizerie... Las’ că așa ne trebuie, dacă înghițim toate c.caturile pe care ni le oferă ăștia... Vai de noi!» este concluzia unuia dintre slobozeni, în ultima seară a Sărbătorilor.

Slobozia, trezește-te!
Tandemul Moraru-Mocioniu silabisește discursuri publice
Unul dintre evenimentele conexe Sărbătorilor Sloboziei a fost întâlnirea organizată de administrația locală cu primarii și viceprimarii ce s-au perindat la conducerea orașului Slobozia în ultimii 30 de ani... Evenimentul s-a desfășurat vineri, 19 mai, la orele 12,00, în sala de ședințe a Consiliului Local. Deși numărul celor care au răspuns invitației a fost redus, întâlnirea poate fi considerată drept una lăudabilă. Remarcabile cu adevărat la această întâlnire au fost însă discursurile președintelui Victor Moraru și cel al primarului Adrian Mocioniu. Renunțăm la comentarii malițioase și vă propunem spre lecturare un fragment din fiecare dintre aceste discursuri, așa cum au fost ele înregistrate...
«Vreau să vă spun că n-am trăit niciodată emoții mai mari ca atunci când eram primar... Și vreau să vă spun că întăresc acest aspect datorită faptului că... Sigur, la Consiliul Județean lucrăm la un alt nivel, știm cu toții... Nu are niciodată acele serii de audiență în care vin cetățenii și nu au bani de lumină, nu au bani de... Să ducă copiii la școală, n-au apă acasă... Sunt niște elemente esențiale pentru viața noastră și te încarcă de fiecare dată... Știți bine toate astea din poziția pe care ați avut-o, de primari, de viceprimari... Te încarcă negativ și poate o zi sau două nu reușești să te readuni după aceste zile în care oamenii plâng și... Cu nevoile lor... Pentru că la Primărie, știți bine, foarte puțini vin... Sigur, oamenii care au tot ce le trebuie, în cazul legal se îndreaptă către zona de social, către zona de infrastructură... În 16 ani n-am avut nicio sâmbătă, nicio duminică, nicio sărbătoare, nicio noapte în care să nu mă fi sunat cineva cu vreo problemă. Ei... Sunt aici, lucrez mult mai relaxat, din punctul meu de vedere, cu responsabilitățile imense pe care le am și cu datoria aceasta de a contribui împreună cu dumneavoastră, cu cetățenii, cu colegii primari la mai binele acestui județ!(...)» a declarat președintele Consiliului Județean Ialomița, Victor Moraru.
«Având în vedere experiența dumneavoastră și longevitatea dumneavoastră în diversele demnități pe care de-a lungul anilor le-ați avut în municipiul Slobozia, vreau ca această întâlnire cu foști primari și foștii... ăăă... foști vice... viceprimari... Dacă în momentul de față este festivă, pe viitor să fie o întrunire consultativă... Pentru că în demersurile în care administrația prezentă vrea să le... vrea să le facă... pentru aaa.. a schimba anumite lucruri în bine în municipiul Slobozia trebuie să știm foarte bine problemele care au fost înainte, cu ceea ce v-ați... v-ați consultat dumneavoastră de-a lungul anilor când ați condus... ăăă... ați condus... ăăă... acest oraș. De asemenea, sunt de părere că nu trebuie să treacă timpul pentru a afla diverse probleme când putem să le aflăm cel mai bine de la dumneavoastră. Din... din diverse motive poate unii dintre dumneavoastră în momentul când ați deținut mandatul ați fi vrut să faceți mai mult... Probabil sunt proiecte începute de unii dintre dumneavoastră cărora administrațiile ulterioare nu le-au mai dat aceiași importanță, deși poate erau imperios necesare. Dar fiind o perioadă de... de... sărbătoare și o perioadă festivă cred că avem niște invitați foarte... foarte speciali  și foarte bine integrați în... în această ședință... În acest sens îi mulțumesc pentru prezență domnului Robert Negoiță, președintele Asociației Municipiilor. Și vreau să... Vreau să vă spun că sunt sigur și rolul dânsului este unul foarte, foarte important pentru că speranțele noastre în a demara foarte multe proiecte... Speranțele de a face lucrurile să meargă mult... ăăă... Mult mai bine, stau în dânsul... Și în Asociația Municipiilor (...)» a adăugat primarul municipiului reședință de județ, Adrian Mocioniu.

30 Mai 2017, 19:55 (8521 vizualizări - 13 comentarii)

Citiți și:
Adrian Mocioniu și-a luat adio de la Primăria Slobozia
Valeriu Roșca, ex-directorul DADP, a câștigat în instanță războiul cu primarul Sloboziei, Adrian Mocioniu
«Reportaj de declarații» cu primarul Adrian Mocioniu
Adrian Mocioniu a vrut să mute Înălțarea Domnului

Comentariile cititorilor:


Slobozia 2018!:
(2 Iunie 2017, 18:19)
La anu vor sărbători Slobozia in Groapa lui Stoica. La răcoare și ccți de câini vagabonzi. Poate și boschetari că doar un sanctuar al prostituției va fi underground. Sigur, noroi nu va mai fi, poate mocirlă de capete seci! Toate fufele din adm. primărie, prefectură....vor asigura atmosfera Găurii lui Stoica.
NEPARTICIPANT:
(2 Iunie 2017, 13:20)
ce va mai plangeti ...pai oamenii au pus suflet in organizare si voi carcotiti intruna...
ce ati cautat acolo, nu stiati la ce a va asteptati??menajati-va nervii si stati acasa data viitoare cum fac eu mereu, ca de enterocolite e rost mereu nu trebuie sa le mananci micii imputiti...asa va trebuie-ati votat, acum va mananca in dos si va duceti ca masochistii sa vedeti cum s -a ales noroiul de buletinul ala de vot...iti vine sa vomiti pe ei si fara bautura sau mici imputiti
mircea:
(1 Iunie 2017, 10:13)
@Danuț, aici nu este vorba despre politică ci despre mizeria numita pompos ”Serbarile Sloboziei”, despre mediocritate, incultura și iar mizerie....
Dănuț:
(1 Iunie 2017, 04:42)
Na..sunteți cârcotași:)) Na....poate că vrăjeala aia de întâlnire cu ” foștii”..nu=și avea rostul...că n ai ce să mai afli de la ”foștii” ce-au pierdut alegerile...de buni ce au fost! Altfel..mergeți la vreun Disneyland, puchiardiilor! :))))))))

Contra:
(31 Mai 2017, 19:12)
S-a scurs un an de la ultimele alegeri locale...Incerc sa identific promisiunile electorale care s-au transformat in realizari concrete, palpabile....In afara unor perdele de fum pe care s-a pus eticheta Grelei Mosteniri Stoica, Bacanu, Ionascu si perseverenta in a tot promiteeeeee,  nu gasesc nimic....Din pacate pentru oraselul acesta si locuitorii ei, administratia(a cita?) se dovedeste(din nou) jalnica, ineficienta, lipsita de consistenta si viziune...Ce au fost ultimele sarbatori ale Municipiului??? Chiar emblema acestei administratii mocirloase...Noroi.
Balciul acestor Sarbatori nu a fost o noutate. A fost  un nou episod al mizeriei, nepasarii, ignorantei, dezinteresului manifestat de o administratie care nu isi cunoaste rostul si rolul sau..Nu ma mir de ce copiii nostri nu mai raman aici.....Balciul desertaciunilor!    Cat despre declaratii...Niciodata golul n-a sunat mai tare!
mircea:
(31 Mai 2017, 18:50)
Nu ințeleg de ce la sărbătorile unui oraș trebuie musai sa fie fum, mici, mizerie, comedii și iar mici și bautura, am avut o experiență oribilă duminică dupaamiaza, noroc că nu a durat decât aproape 30 min, am avut proasta idee sa cumpăr ptr mine, soție și copil 6(șase) mici reîncălziți, o lingura de muștar, o jumatate de pâine feliat, o sticla de 500 ml cola, una de 500 ml apa plata si o bere la cutie...53 de lei, scurt....apoi, unde să mananci? la băncuța, mizerie, noroi pe jos...dar nu se terminase...in spatele nostru, la o băncuța distanță unul care care exagerase cu băutura și dormea cu capul pe masa, a inceput sa vomite....probabil de la mici...ne-am ridicat instantaneu...pana sa parasim zona...locul cu pricina, cel cu urmele varsaturii, fusese ocupat de o alta familie cu copii care voioasă nevoie mare își consumau micii balacindu-se in noroiul proaspat format....ce să spun....mizerie...mizerie...mizerie...!
veterinaru' nost':
(31 Mai 2017, 18:00)
se aseamana mult cu cainele: ambi au privirea inteligenta dar se exprima mai greu..
Aurel:
(31 Mai 2017, 15:10)
Măi, da e slab rău Mocioniu ăsta! Dacă i-o fi gândirea înceată cum este vorba, am pus-o! Este mai prost ca Sandu, săracu! Ionașcu nu dădea prilej să vorbească mult, știa ce poate!
gigel:
(31 Mai 2017, 14:45)
Cred ca Mocio a invatat sa vorbeasca de la fotbalistii diviziei C! Ca vad multe similitudini...
Mary:
(31 Mai 2017, 13:43)
   Ce noroc pe noi ca nu au fost clujeni, brasoveni, ieseni, constanteni, timisoreni si cine mai vreti dumneavoastra, sa ne arate cu degetul cat suntem de mediocri, al lucrului facut de mantuiala, lipsiti de bunul gust si de frumos. Este meritul deplin al celor care ne conduc de ani de zile. Nu mai comentez ca ma enervez.
Răduță Aurelian-Constantin:
(31 Mai 2017, 03:02)
Delia ne mai lipsea nouă! Cu 20 de mii de EURO aș fi finalizat Amfiteatrul din Piața Revoluției și Parcarea Subterană din fața prefecturi. Eu ca și sportiv nu mai am acces la evenimentele organizate de primăria noastră locală din păcate, din cauza faptului că nu înțeleg sau nu vor să înțeleagă ramura noastră sportivă... ideea a fost că se putea face și altceva cu acești bani, spre exemplu să facă un Skatepark. Întrebarea este alta, banii vin dintr-un singur loc. " Fondurile Europene " cine plătește ca repercursiune aceste sume? Noi contribuabili! Păcat dar este foarte adevărat și este o realitate.
Ana Maria:
(31 Mai 2017, 02:27)
Pe langa faptul ca au fost un esec zilele Sloboziei, au avut loc foarte multe incidente de furt.Politia locala , in frunte cu "Partag" cel ce vegheaza la curul cetatenilor, nu si-a facut datoria. Politia comunitara , sau mai bine zis politia locala, era interesata de "mititei" si bere, sau de ce masina aia nu e parcata unde vor dansi.  Mai lasati-ne cu zilele Sloboziei, daca nu sunteti in stare sa organizati buna desfasurare a acestora, locatie amenajata ,paza , control al calitatii produselor ,nu mai tineti aceasta tigantie de sarbatoare. 
Un cetățean:
(30 Mai 2017, 23:59)
Mult sictir "domniilor" voastre si sărbătorilor organizate de domniile voastre,imi provoacă multa scarba aceste încercări de câștigare a electoratului in condițiile in care orașul este in paragina.In cazul in care cititi pentru al 8 le-a an am trecut de coltu ierbii si tot fara canalizare,șosele sau Curățenie stam in cartierul Gării Noi sau tineretului sau sinistratilor,proiect mutant al domnilor din PSD.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Luni 29 Iun 2026
274 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

854 persoane, angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în primele 4 luni ale anului 2026

În primele 4 luni ale anului 2026, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 854 persoane ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2026, 13:20
(2050 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Taina vindecării trupești și sufletești la Parohia «Sf. Ev. Matei»

Slobozia: Taina vindecării trupești și sufletești la Parohia «Sf. Ev. Matei»

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, episcopul Sloboziei și Călărașilor, preoții Cercului Pastoral Nr.1 s-au întrunit în rugăciune la Parohia «Sf. Ev. Matei» ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2026, 11:05
(2146 vizualizări - 0 comentarii)


APIA eliberează adeverințe pentru beneficiarii Campaniei 2026 din sectorul zootehnic

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că eliberează adeverințe pentru fermierii crescători de animale care doresc să acceseze credite bancare în cadrul intervențiilor ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2026, 10:15
(1524 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: «2026-Anul omagial al  pastorației familiei creștine»

Protopopiatul Urziceni: «2026-Anul omagial al  pastorației familiei creștine»

Biroul de Asistență Socială al Protopopiatului Urziceni a organizat tradiționalele sesiuni de informare din cadrul Programului «Tinerii și Hristos» în liceele din Urziceni. Conținutul ...[citește_toată_știrea]

26 Mai 2026, 10:40
(2171 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Controale soldate cu amenzi de 316,8 mii de lei

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița a continuat acțiunile de verificare a operatorilor din domeniul alimentar, unul dintre obiectivele acestor acțiuni fiind analiza ...[citește_toată_știrea]

25 Mai 2026, 16:05
(1343 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Substanțe interzise ascunse în șosete

Vineri, 22 mai a.c., în jurul orelor 22,00, la Slobozia, pe timpul executării unei misiuni de patrulare, jandarmii ialomițeni au observat un grup format din patru tineri care manifestau un comportament ...[citește_toată_știrea]

25 Mai 2026, 15:05
(1096 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în comuna Dridu!

Joi, 28 mai 2026, în intervalul orar 09,00-16,00, RAJA Constanța va sista furnizarea apei în comuna Dridu, pentru realizarea operațiunilor de mentenanță a instalațiilor destinate înmagazinării ...[citește_toată_știrea]

25 Mai 2026, 09:25
(620 vizualizări - 0 comentarii)


APIA își va desfășura activitatea și în zilele de sâmbătă, 23 și 30 mai 2026!

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează fermierii că, în contextul apropierii termenului-limită de depunere a Cererilor de Plată aferente Campaniei 2026 și al derulării ...[citește_toată_știrea]

21 Mai 2026, 14:50
(2293 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Arestat pentru «trafic de droguri de mare risc»

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ialomița, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Biroul Teritorial ...[citește_toată_știrea]

21 Mai 2026, 14:30
(2547 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 6,42 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor din luna aprilie 2026

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au finalizat, în luna aprilie a.c., 9 inspecții fiscale, 2 controale inopinate și  4 ...[citește_toată_știrea]

21 Mai 2026, 11:40
(1543 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 1,15 milioane de lei în aprilie 2026

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna aprilie 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 1,15 ...[citește_toată_știrea]

19 Mai 2026, 10:45
(2503 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Cursuri de formare profesională organizate în  anul 2026

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă AJOFM Ialomița continuă să sprijine integrarea persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă prin lansarea noii oferte de cursuri de formare ...[citește_toată_știrea]

18 Mai 2026, 14:20
(2331 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Județean Ialomița: «Noaptea Muzeelor» 2026

Muzeul Județean Ialomița: «Noaptea Muzeelor» 2026

O seară specială dedicată patrimoniului, istoriei și explorării vă așteaptă la Muzeul Județean Ialomița, în cadrul evenimentului intrat deja în tradiție-«Noaptea Muzeelor», s ...[citește_toată_știrea]

18 Mai 2026, 09:25
(2220 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Sudiți!

Miercuri, 13 mai 2026, în intervalul orar 16,00-19,00, este sistată furnizarea apei potabile în localitatea Sudiți, pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul conductei de distribuție ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2026, 16:45
(2462 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Soluții digitale

RAJA Constanța: Soluții digitale

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2026, 11:50
(4595 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 179,31 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în aprilie 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna aprilie a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 179,31 milioane ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2026, 10:20
(667 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Alege factura electronică!

RAJA Constanța: Alege factura electronică!

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este la rându-i o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2026, 09:25
(6930 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Obligații fiscale restante la 31 martie 2026 de peste 287 milioane de lei

Administrația Județeană a Finanțelor Publice informează că, în conformitate cu prevederile legale, au fost publicate pe pagina proprie de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscală listele ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2026, 08:25
(2303 vizualizări - 1 comentariu)


APIA eliberează adeverințe pentru beneficiarii Campaniei 2026

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că eliberează adeverințe pentru beneficiarii intervențiilor implementate de APIA, respectiv pentru: Sprijin de bază pentru venit ...[citește_toată_știrea]

7 Mai 2026, 13:10
(3857 vizualizări - 0 comentarii)


600 misiuni de ordine publică ale jandarmilor ialomițeni în luna aprilie 2026

Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița au desfășurat, în cursul lunii aprilie a.c., 597 misiuni de ordine publică, dintre care 40 au reprezentat misiuni de asigurare a ordinii ...[citește_toată_știrea]

5 Mai 2026, 20:30
(6917 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Lista contribuabililor bun-platnici a fost publicată pe portalul ANAF

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează că ANAF a publicat lista contribuabililor persoane juridice care au declarat și au achitat la scadență obligațiile fiscale de plată și ...[citește_toată_știrea]

5 Mai 2026, 20:25
(4014 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,83%, rata șomajului la sfârșitul lunii martie 2026

La sfârșitul lunii martie 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4568 șomeri (din care 2167 femei), rata șomajului fiind de ...[citește_toată_știrea]

5 Mai 2026, 20:20
(2281 vizualizări - 0 comentarii)


USR nu mai dorește coaliție cu PSD

USR nu mai dorește coaliție cu PSD

Dominic Fritz, președintele USR, după ce moțiunea PSD-AUR a trecut și Guvernul Ilie Bolojan a fost demis de Parlament, a convocat o ședință a Comitetului Politic al USR. «Comitetul politic USR ...[citește_toată_știrea]

5 Mai 2026, 18:50
(3010 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Autorizarea la plată a ANT-urilor aferente anului de cerere 2025

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a demarat luni, 4 mai 2026, procesul de autorizare la plată a Ajutoarelor Naționale Tranzitorii (ANT) din sectoarele vegetal și zootehnic, aferente ...[citește_toată_știrea]

4 Mai 2026, 19:05
(2068 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Gară din orașul Căzănești!

Luni, 4 mai 2026, echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă din orașul Căzănești. Astfel, în intervalul orar 11,30-16, ...[citește_toată_știrea]

4 Mai 2026, 12:05
(3375 vizualizări - 0 comentarii)


Call Center RAJA Constanța-Număr unic la dispoziția tuturor clienților 

Call Center RAJA Constanța-Număr unic la dispoziția tuturor clienților 

Interacțiunea cu utilizatorul serviciilor de alimentare cu apă și/sau de canalizare este extrem de importantă pentru RAJA Constanța. De aceea, serviciul Call Center pus la dispoziția acestora vine î ...[citește_toată_știrea]

2 Mai 2026, 11:20
(8179 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 37,71 milioane de lei în trimestrul I 2026

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în trimestrul I 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 34,7 ...[citește_toată_știrea]

30 Aprilie 2026, 12:20
(2764 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: 29 aprilie-«Ziua Internațională a Dansului»

Ziua de 29 aprilie a fost instituită drept «Ziua Internațională a Dansului» în 1982, la inițiativa Comitetului de dans al Institutului Internațional de Teatru (ITI) din cadrul UNES ...[citește_toată_știrea]

29 Aprilie 2026, 10:55
(1815 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 441,86 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în trimestrul I 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în trimestrul I 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 441,86 milioane de lei ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2026, 17:20
(2859 vizualizări - 0 comentarii)


ADI ECOO 2009 SA: Colectarea deșeurilor, program normal de 1 Mai 2026

ADI ECOO 2009 SA: Colectarea deșeurilor, program normal de 1 Mai 2026

Sediile ADI ECOO 2009 SA, din Slobozia, Fetești și Țăndărei, administrativ și comercial, vor fi închise vineri, 1 Mai 2026, cu ocazia Zilei Internaționale a Muncii. Activitatea va reveni la programul ...[citește_toată_știrea]

28 Aprilie 2026, 15:15
(4118 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Boss în Ce miracol, ce minune/CNAS face concurs «pe bune» #pasajladrajna în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! Succesor în Ce miracol, ce minune/CNAS face concurs «pe bune» Carmen în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! Gigel în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! mdrag20 în Irigațiile pe 36000 de hectare în Ialomița, afectate de o decizie a CFR pentru protejarea unui pod feroviar în Brăila Gigi gunoierul în A început construirea «drumului de șantier» în zona podului peste râul Ialomița din Țăndărei Corcodel de la DUMITRESTI în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! George în Sărăcie, mizerie și indiferență în blocul «SACO» din Slobozia casă Slobozia Nouă în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 24 iunie 2026 închiriere apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 24 iunie 2026 om de rand în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! laurentiu în «Beach Party» săptămânal pe Plaja Zorilor Răduță Aurelian-Constantin în Sărăcie, mizerie și indiferență în blocul «SACO» din Slobozia @ahaaaaaa în «Reabilitarea energetică» a sediului Prefecturii Ialomița, la final soluția e simplă în Sărăcie, mizerie și indiferență în blocul «SACO» din Slobozia Fa Marileno în Marinela Radu ex-DSP și juristul «doctor» Vasile Zamfir, înscriși! Maria în Sărăcie, mizerie și indiferență în blocul «SACO» din Slobozia Nelu în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! Vasile în Urban SA Slobozia, sub monitorizarea Gărzii de Mediu Ialomița privind respectarea măsurilor de conformare

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...